Decizie nr. 253 din 15 iunie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ridicată de apelantul Neacşu Munteanu în Dosarul nr. 3.275/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei Neacşu Munteanu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent informează completul de judecată că la dosarul cauzei s-au depus note scrise de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prin care solicită admiterea acesteia.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul pe fond.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 11 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de apelantul Neacşu Munteanu în Dosarul nr. 3.275/2003.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 încalcă prevederile art. 21 şi 44 din Constituţie, republicată, precum şi prevederile art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin raportare la art. 20 din Constituţie, republicată. În esenţă, se susţine că prin instituirea unui termen de prescripţie a acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare a imobilelor ce cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, se aduce atingere dreptului de proprietate, prin aceea că nu mai poate fi exercitată o acţiune în constatarea nulităţii actului de înstrăinare a imobilului, datorită împlinirii termenului de prescripţie, şi se îngrădeşte liberul acces la justiţie, prin imposibilitatea de a dovedi fraudarea legii ca urmare a încheierii unui act juridic nul absolut.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin raportare la art. 20 din Constituţie, republicată, ci, dimpotrivă, constituie o aplicare a acestora, prin aceea că textul de lege criticat este în conformitate cu dreptul statelor de a adopta legi cu referire la situaţia bunurilor persoanelor în acord cu interesul general. Nu sunt încălcate nici prevederile art. 21 şi 44 din Constituţie, republicată, dat fiind că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, legiuitorul având competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Guvernul consideră că dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 194522 decembrie 1989 nu contravin prevederilor constituţionale avute în vedere. Invocă în acest sens şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prin instituirea unui termen derogator de la dreptul comun, în care o persoană are posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată, nu este încălcat principiul constituţional al accesului la justiţie. Nu poate fi reţinută nici încălcarea dreptului de proprietate, întrucât prevederile privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii, potrivit art. 44 din Constituţie, republicată, se aplică numai după reconstituirea dreptului de proprietate, astfel încât dreptul fostului proprietar de a i se restitui imobilul se naşte în viitor prin aplicarea dispoziţiilor legale care îi reconstituie acest drept. În ceea ce priveşte încălcarea art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportat la art. 20 din Constituţie, republicată, arată că nu există neconcordanţe între textul de lege criticat şi reglementarea internaţională; mai mult, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, republicată, "dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor, iar nu dispoziţiile din legea internă, vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 232/2004, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, dispoziţii care au următorul conţinut:

–Art. 46 alin. (5): "Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 20, 21 şi 44 din Constituţie, republicată, care au următorul conţinut:

–Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3)Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4)Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";

–Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2)Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

(3)Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(4)Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietatea publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5)Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.

(6)Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.

(7)Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8)Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9)Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii."

De asemenea, sunt invocate ca fiind încălcate dispoziţiile cuprinse în art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevăd:

–"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: termenul de un an prevăzut de textul de lege criticat a fost prelungit succesiv, cu câte trei luni, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 145/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001. Sub aspectul criticat, Curtea reţine că textul de lege vizat de excepţie stabileşte un termen special, derogatoriu de la dreptul comun, pentru prescrierea acţiunii în constatarea nulităţii absolute. Această soluţie a legiuitorului este în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". De altfel, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994) s-a reţinut că, pentru situaţii deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiţie să nu fie încălcat.

De altfel, dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare, între alte dispoziţii constituţionale, şi la dispoziţiile art. 21. Astfel, prin Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, s-a reţinut că "imprescriptibilitatea, consfinţită cu titlu de principiu în legislaţia civilă, nu este consacrată ca atare în Constituţie. Aşa fiind, legiuitorul poate, în considerarea unor raţiuni majore, să deroge de la acest principiu, aşa cum a procedat prin norma dedusă controlului, fără a îndreptăţi calificarea reglementării respective ca fiind neconstituţională". Cele statuate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit împrejurări noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.

Curtea mai reţine că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea anumitor exigenţe legale, între care şi stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Din această perspectivă, nu pot fi reţinute susţinerile autorului excepţiei referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, prin imposibilitatea de a exercita o acţiune în constatarea nulităţii actului de înstrăinare a imobilului, datorită împlinirii termenului de prescripţie. Mai mult, dispoziţiile legale criticate sunt în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de acces la justiţie. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauza "Golder contra Regatului Unit", 1975, că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut", precum şi că "există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept".

În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 44 din Legea fundamentală, Curtea reţine că dreptul de proprietate nu poate fi exercitat decât cu respectarea tuturor reglementărilor legale care îi determină conţinutul şi limitele. Din această perspectivă, prevederile legale criticate sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicată, potrivit cărora "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 232/2004,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Neacşu Munteanu în Dosarul nr. 3.275/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 iunie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Lăpădat