Decizie nr. 101 din 22 februarie 2005

Constantin Doldur - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi ale art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, excepţie ridicată de Wilhemine Christa Kitzinger în Dosarul nr. 1.811/2004 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece, pentru situaţii juridice diferite, regimul juridic adoptat de către legiuitor nu poate fi identic. Nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 44 din Constituţie, dat fiind că principiul constituţional al garantării dreptului de proprietate privată operează numai în condiţiile în care acest drept a fost dobândit în mod legal.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 octombrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.811/2004, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi ale art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, excepţie ridicată de Wilhemine Christa Kitzinger.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate încalcă art. 16 din Constituţie, deoarece "creează o inegalitate între persoanele fizice şi cultele religioase din România". Se mai arată că prin legi speciale sunt acordate anumite drepturi cultelor religioase din România, fiind încălcat astfel dreptul de proprietate al persoanelor fizice. De asemenea, se susţine că dispoziţiile legale criticate fac ineficientă aplicarea art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care este incident în judecarea cauzei în care s-a invocat excepţia.

Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia civilă consideră că textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. În acest sens, se arată că prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 exprimă intenţia legiuitorului de a interzice înstrăinarea temporară a imobilelor aparţinând cultelor religioase şi de a preveni schimbarea destinaţiei acestora, în vederea adoptării unei reglementări a regimului juridic al unor astfel de imobile, prin legi speciale distincte. În ceea ce priveşte prevederile art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, acest text de lege reprezintă, în opinia instanţei de judecată, expresia juridică a respectării egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor persoane fizice şi juridice, inclusiv cultele religioase. De asemenea, se arată că nu poate fi primită susţinerea privind încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, deoarece argumentele aduse în susţinerea neconstituţionalităţii sunt în realitate veritabile apărări ce pot avea relevanţă doar în judecarea fondului cauzei deduse judecăţii.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate. Potrivit punctului de vedere al Guvernului, legiuitorul este îndreptăţit să dispună indisponibilizarea imobilelor aparţinând cultelor religioase până la stabilirea situaţiei juridice a acestora. Prevederile art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 reprezintă o reflectare a principiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, "prin extinderea aplicabilităţii textelor care protejează cumpărătorul de bună-credinţă şi pentru situaţiile în care obiectul contractului de vânzare-cumpărare îl constituie un imobil care a aparţinut cultelor religioase".

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi, dat fiind că textele de lege sunt aplicabile tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza normei juridice. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 44 din Constituţie, se arată că această susţinere nu este întemeiată, deoarece "soluţia excluderii din obiectul Legii nr. 10/2001 a terenurilor al căror regim de restituire face obiectul unor legi speciale este rezultatul opţiunii legiuitorului", în temeiul dreptului pe care statul îl are de a decide asupra modului de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută, cu privire la proprietatea funciară.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând Încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultă din Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale din 7 octombrie 2004, îl constituie prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele ale art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002.

Legea nr. 10/2001 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002.

În legătură cu neconstituţionalitatea prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, Curtea constată că, potrivit motivării formulate de către autorul excepţiei, aceasta priveşte, în realitate, doar alineatul (2) al acestui articol, care se referă la regimul juridic al imobilelor ce au aparţinut cultelor religioase sau comunităţilor minorităţilor naţionale, preluate de stat sau de alte persoane juridice.

Prevederile legale criticate au următorul conţinut:

–Art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001: "Regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase sau comunităţilor minorităţilor naţionale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale. Până la adoptarea acestor reglementări este interzisă înstrăinarea imobilelor în cauză sau schimbarea destinaţiei acestora.";

–Art. VI alin. (4) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002: "(4) Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Pentru soluţionarea acestor cauze instanţele judecătoreşti competente vor avea în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi şi în art. 44 Dreptul de proprietate privată, întrucât "a cumpărat imobilul cu bună-credinţă".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

I. Art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale, şi cu o motivare identică. Prin Decizia nr. 542 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 18 ianuarie 2005, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că acest text de lege are caracterul unei norme imperative, cu caracter temporar, care instituie un regim juridic special, derogatoriu de la regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, constând în interdicţia înstrăinării imobilelor care au aparţinut cultelor religioase sau comunităţilor minorităţilor naţionale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, până la adoptarea unor acte normative speciale. Prin urmare, Curtea a reţinut că principiul constituţional al egalităţii în drepturi nu este încălcat, deoarece persoanele fizice, pe de o parte, şi cultele religioase sau comunităţile minorităţilor naţionale, pe de altă parte, se află în situaţii juridice diferite, ceea ce justifică adoptarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit. În acest sens este menţionată şi Decizia nr. 41 din 4 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 31 martie 2003.

Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, prin Decizia nr. 542 din 7 decembrie 2004, anterior menţionată, Curtea a statuat că garantarea şi ocrotirea proprietăţii operează în condiţiile dobândirii dreptului de proprietate cu respectarea prevederilor legale. Prin urmare, nu poate fi invocată protecţia constituţională a dreptului de proprietate în condiţiile dobândirii acestui drept cu încălcarea unei norme juridice imperative.

II. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VI alin. (4) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, prin Decizia nr. 542 din 7 decembrie 2004, Curtea a reţinut că această reglementare, stabilind un termen special, de prescripţie a acţiunii în constatarea nulităţii absolute, derogatoriu de la dreptul comun, nu este de natură a aduce vreo atingere dreptului de proprietate sau de a încălca principiul egalităţii în faţa legii a cetăţenilor. Curtea a reţinut, totodată, că soluţia legiuitorului este în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

Soluţiile pronunţate şi considerentele care au stat la baza lor sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

De altfel, în legătură cu termenul de exercitare a dreptului la acţiune prevăzut de art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, Curtea observă că, pentru cei care nu au introdus acţiuni în restituirea imobilelor în decursul termenului de 6 luni prevăzut iniţial de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, a fost instituit, ca măsură reparatorie, un nou termen în care poate fi exercitat dreptul la acţiune. Astfel, art. II din Legea nr. 48 din 23 martie 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004, prevede: "Dreptul la acţiune prevăzut la titlul II art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 se poate exercita şi în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

În prezenta cauză autorul excepţiei mai susţine că dispoziţiile legale criticate fac ineficientă aplicarea art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, text ce este incident în judecarea cauzei în care s-a invocat excepţia. Sub acest aspect, Curtea reţine că nu este competentă să se pronunţe, coordonarea legislativă fiind de resortul exclusiv al puterii legiuitoare. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Sunt neconstituţionale prevederile actelor prevăzute la alin. (1), care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei". Curtea, în jurisprudenţa sa, a stabilit că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate şi nu compararea mai multor prevederi legale între ele, astfel încât o problemă de necorelare între două acte normative nu poate fi examinată (Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi ale art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, excepţie ridicată de Wilhemine Christa Kitzinger în Dosarul nr. 1.811/2004 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 februarie 2005.

PREŞEDINTE,

CONSTANTIN DOLDUR

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Lăpădat