Decizie nr. 643 din 14 iunie 2012

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ilarion Molocea în Dosarul nr. 930/195/2011 al Tribunalului Hunedoara - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 828D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a formulat o cerere prin care solicită admiterea acesteia.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 8 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 930/195/2011, Tribunalul Hunedoara- Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 371^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Excepţia a fost invocată de Ilarion Molocea într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată, în esenţă, că dispoziţiile legale atacate sunt neconstituţionale, întrucât permit executarea silită şi asupra altor bunuri sau a altor sume decât cele convenite între creditor şi debitor prin contractul de împrumut, atâta timp cât acestea există integral şi nealterate fizic, aşa cum au fost trecute în contractul de împrumut.

Tribunalul Hunedoara - Secţia I civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 371^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: "Obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie."

Din analiza susţinerilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că în realitate obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile art. 371^1 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 privind dreptul de proprietate din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând constituţionalitatea acestora.

Astfel, prin Decizia nr. 924 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 22 septembrie 2011, Curtea a constatat că, prin intermediul dispoziţiilor criticate, legiuitorul a instituit un ansamblu de mijloace procedurale menite să facă posibilă realizarea efectivă a dreptului chiar şi în cazurile în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu. Astfel, executarea silită intervine numai în cazul neexecutării de bunăvoie a măsurilor dispuse de judecător, fără a se încălca dispoziţiile art. 16 şi 44 din Legea fundamentală (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 774 din 20 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 23 octombrie 2007).

Curtea mai constatată că posibilitatea acordată creditorului de a putea opta pentru forma de executare, precum şi pentru folosirea, simultan sau succesiv, a mai multor forme de executare se circumscrie principiului disponibilităţii, recunoscut acestuia, inclusiv în faza executării silite. Se tinde în acest mod la o realizare cât mai rapidă a executării silite, precum şi la o protecţie a creditorului în faţa unei eventuale încercări a debitorului de rea-credinţă de a împiedica executarea.

Pe de altă parte, chiar dacă creditorul a optat pentru folosirea, simultan sau succesiv, a mai multor forme de executare, acesta nu poate exercita un comportament arbitrar, ci, potrivit art. 371^5 din Codul de procedură civilă, în momentul în care s-a realizat integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum şi alte sume datorate potrivit legii, executarea silită trebuie oprită.

Mai mult, Curtea a constatat că, potrivit art. 371^4 din Codul de procedură civilă, în tot cursul executării silite, sub supravegherea organului de executare, creditorul şi debitorul pot conveni asupra modului de executare, iar potrivit art. 399 din acelaşi cod, împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

În ceea ce priveşte problematica executării hotărârilor judecătoreşti, Curtea a constatat că instanţa de la Strasbourg a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că executarea unei sentinţe sau hotărâri trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenţie, şi că dreptul la instanţă ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părţi (Hotărârea din 28 iunie 2005, pronunţată în Cauza Virgil Ionescu împotriva României, paragraful 51).

Totodată, s-a statuat că nu este sarcina Curţii Europene a Drepturilor Omului să stabilească dacă sistemul juridic intern este capabil să garanteze executarea hotărârilor pronunţate de către instanţe, ci este responsabilitatea fiecărui stat contractant să creeze un arsenal juridic adecvat şi suficient pentru a asigura respectarea obligaţiilor pozitive care îi revin (Hotărârea din 17 iunie 2003, pronunţată în Cauza Ruianu împotriva României, paragraful 66).

În ceea ce priveşte neexecutarea obligaţiei stabilite printr-o hotărâre definitivă în sarcina unui particular, Curtea a reţinut că statul, în calitatea sa de deţinător al forţei publice, este chemat să aibă un comportament diligent şi să asiste creditorii în executarea hotărârilor judecătoreşti definitive ce le sunt favorabile (Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunţatăîn Cauza Butan şi Dragomir împotriva României, paragraful 39).

Aşa fiind, Curtea a constatat că textul criticat nu numai că nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, ci acesta vine să dea expresie obligaţiei pozitive a statului de a reglementa modul de executare a unei sentinţe sau hotărâri.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371^1 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ilarion Molocea în Dosarul nr. 930/195/2011 al Tribunalului Hunedoara - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2012.

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae