Decizie nr. 1.354 din 13 octombrie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Ovidiu Development" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.960/118/2010 al Tribunalului Constanţa - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 4.649D/2010 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal răspunde pentru autorul excepţiei domnul avocat Răzvan Rugină, membru al Baroului Bucureşti, în calitate de apărător ales, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care solicită admiterea excepţiei, pentru motivele expuse pe larg în notele scrise aflate la dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, considerând că îşi păstrează valabilitatea cele statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, prin Decizia nr. 742 din 1 iunie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 9.960/118/2010, Tribunalul Constanţa - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Ovidiu Development" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de suspendare a executării unui act administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că posibilitatea instanţei judecătoreşti de a suspenda executarea actului administrativ în temeiul textului de lege criticat constituie o ingerinţă în sfera de competenţă a puterii executive. În opinia sa, este nesocotit şi dreptul la un proces echitabil, pe de o parte, prin forma imprecisă de redactare care conferă instanţei o marjă largă de apreciere şi dă posibilitatea unor interpretări arbitrare sau subiective, iar, pe de altă parte, prin faptul că favorizează reclamantul, de a cărui voinţă depinde în mod esenţial durata suspendării executării actului administrativ. În plus, este răsturnată sarcina probei, beneficiarul actului fiind nevoit să dovedească legalitatea lui, petentul nefăcând altceva decât să afirme că acesta este susceptibil de a cauza pretinse prejudicii. Arată că se încalcă şi dreptul de proprietate privată, precum şi cel de a exercita o activitate economică ale pârâtului, care este constructor de bună-credinţă în baza autorizaţiei de construire.

Tribunalul Constanţa - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, ţinând cont de jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autorului excepţiei şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Din examinarea notelor scrise aflate la dosarul cauzei, precum şi a încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, rezultă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit exclusiv de posibilitatea suspendării executării actului administrativ, prevăzută prin alin. (1) al art. 14, nu şi de normele procedurale cuprinse în celelalte alineate. Prin urmare, Curtea apreciază că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie numai dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care au următorul cuprins:

–Art. 14 alin. (1): "(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) şi (2) care garantează în mod egal dreptul de proprietate privată, indiferent de titular, şi art. 45 privind libertatea economică.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 1.109 din 8 septembrie 2011, încă nepublicată*) la data pronunţării prezentei decizii, a constatat constituţionalitatea prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că instanţa chemată să soluţioneze cererea de suspendare a executării unui act administrativ dispune de repere clare pentru aprecierea necesităţii acestei măsuri, care, astfel cum a observat Curtea Constituţională, se justifică prin nevoia asigurării unui just echilibru între interesul particular şi cel general. Totodată, Curtea a reţinut că instanţa va putea să dispună suspendarea executării actului administrativ fără ca în acest fel să impieteze asupra exigenţelor impuse de respectarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor. Aceasta, deoarece, în cazul contenciosului administrativ, controlul reciproc specific principiului constituţional invocat legitimează atât controlul legalităţii actelor administrative emise de diverse autorităţi publice, cât şi suspendarea punerii în executare a acestora, cu finalitatea prevenirii producerii unor consecinţe negative care nu ar mai putea fi reparate sau înlăturate în ipoteza admiterii acţiunii în anularea actului.

Notă *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.109 din 8 septembrie 2011 a fost publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 2 noiembrie 2011.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la pretinsa nesocotire a dispoziţiilor art. 44 şi 45 din Constituţie, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 1.103 din 8 septembrie 2011, nepublicată**) la data pronunţării deciziei de faţă, cu prilejul examinării constituţionalităţii art. 15 din Legea nr. 554/2004, care, în esenţă, vizează o problematică similară, respectiv solicitarea prin chiar acţiunea principală a suspendării executării actului administrativ. Astfel, Curtea a constatat că măsura amintită nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate al beneficiarului actului administrativ. Observând, de asemenea, că suspendarea efectelor acestuia până la clarificarea problemei legalităţii actului administrativ ce stă la baza desfăşurării activităţii economice se impune în vederea evitării consecinţelor negative ale executării unui act administrativ nelegal, Curtea a reţinut că restrângerea temporară a libertăţii economice nu constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, privită prin prisma condiţiilor enumerate la art. 53 din Legea fundamentală.

Notă **) Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.103 din 8 septembrie 2011 a fost publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 4 noiembrie 2011.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Ovidiu Development" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.960/118/2010 al Tribunalului Constanţa - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu