Lege nr. 108 din 16 iunie 1999 (republicată) (actualizată)

**)Republicată în temeiul art. V din Legea nr. 51/2012 privind modificarea şi completarea Legii nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 21 martie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.

Legea nr. 108/1999 a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 10 octombrie 2002.

Capitolul IDispoziţii generale

Articolul 1

(1)Se înfiinţează Inspecţia Muncii, organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu sediul în municipiul Bucureşti.

(2)Inspecţia Muncii are personalitate juridică şi este finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

(3)Inspecţia Muncii îndeplineşte funcţia de autoritate de stat, prin care asigură exercitarea controlului în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei.

(4)Inspecţia Muncii acţionează pentru asigurarea protecţiei sociale a muncii, în baza prevederilor art. 41 din Constituţia României, republicată, şi, respectiv, a prevederilor Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 81/1947 privind inspecţia muncii în industrie şi comerţ, ratificată prin Decretul Consiliului de Stat nr. 284/1973 şi ale Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 129/1969 privind inspecţia muncii în agricultură, ratificată prin Decretul Consiliului de Stat nr. 83/1975.

Articolul 2

Inspecţia Muncii are în subordine inspectorate teritoriale de muncă, instituţii cu personalitate juridică, care se organizează în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.

Articolul 3

Inspecţia Muncii, prin Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, poate propune Guvernului înfiinţarea în subordinea sa, în condiţiile prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare, a unor unităţi cu personalitate juridică, prin intermediul cărora să se asigure pregătirea sau perfecţionarea pregătirii personalului propriu, precum şi efectuarea unor prestaţii legate de specificul activităţii.

Articolul 4

Organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Muncii se reglementează prin Regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat prin hotărâre a Guvernului**), la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu respectarea prevederilor prezentei legi, denumit în continuare Regulament.

Capitolul IIAtribuţiile Inspecţiei Muncii

Articolul 5

Inspecţia Muncii îndeplineşte următoarele funcţii generale:

a)de autoritate de stat, prin care se asigură exercitarea controlului aplicării prevederilor legale în domeniile sale de competenţă;

b)de comunicare, prin care se asigură schimbul de informaţii cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cu persoanele fizice şi juridice supuse activităţii de control, informarea acestora şi a cetăţenilor asupra modului cum se respectă şi se aplică prevederile legislaţiei din domeniile de competenţă;

c)de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român şi al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniile sale de competenţă;

d)de formare, prin care se realizează pregătirea şi perfecţionarea profesională a personalului propriu, în condiţiile legii;

e)de cooperare, prin care se asigură desfăşurarea de acţiuni în comun, pe plan intern şi internaţional, în domeniile de competenţă;

f)de administrare, prin care se asigură gestionarea bunurilor din domeniul public, respectiv privat al statului ori, după caz, al unităţilor administrativ-teritoriale pe care le are în administrare sau în folosinţă, a fondurilor alocate în scopul funcţionării în condiţiile legii, precum şi organizarea şi gestionarea sistemelor informatice necesare activităţilor proprii.

Articolul 6

(1)Inspecţia Muncii are următoarele atribuţii generale:

a)controlul aplicării prevederilor legale, generale şi speciale, în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei;

b)furnizarea de informaţii angajatorilor şi salariaţilor cu privire la mijloacele de aplicare a prevederilor legale în domeniile de competenţă;

c)informarea autorităţilor competente despre deficienţele sau abuzurile legate de aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare;

d)prestarea de servicii specifice domeniului său de activitate;

e)iniţierea de propuneri pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ din domeniile sale de activitate, pe care le înaintează Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

(2)Inspecţia Muncii are următoarele atribuţii specifice:

A. în domeniul relaţiilor de muncă:

a)controlează aplicarea reglementărilor legale, generale şi speciale, cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă;

b)controlează stabilirea şi acordarea drepturilor cuvenite salariaţilor ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă;

c)controlează aplicarea măsurilor de respectare a egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi;

d)asigură la nivel naţional evidenţa muncii prestate în baza contractelor individuale de muncă, prin registrul general de evidenţă al salariaţilor, precum şi evidenţa zilierilor şi a beneficiarilor prestaţiilor acestora;

e)controlează folosirea forţei de muncă, în scopul identificării cazurilor de muncă nedeclarată;

f)primeşte şi transmite în sistem informatic, prin inspectoratele teritoriale de muncă, datele depuse de angajatori şi beneficiari referitoare la salariaţi şi la zilieri;

g)asigură înregistrarea contractelor colective de muncă la nivel de unităţi şi verifică prevederile acestora, potrivit procedurii aprobate de inspectorul general de stat, şi conciliază conflictele de muncă declanşate la nivelul unităţilor;

B. în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi al supravegherii pieţei:

a)controlează, coordonează şi îndrumă metodologic aplicarea prevederilor referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, ce decurg din legislaţia naţională, europeană şi din convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii;

b)cercetează evenimentele conform competenţelor, avizează cercetarea, stabileşte sau confirmă caracterul accidentelor, colaborează cu instituţiile implicate în ceea ce priveşte evidenţa şi raportarea accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;

c)controlează activitatea de instruire, informare şi consultare a salariaţilor şi furnizează informaţii în vederea îmbunătăţirii acesteia;

d)autorizează din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă funcţionarea persoanelor fizice şi juridice şi retrage sau poate propune retragerea autorizării, în condiţiile legii;

e)analizează activitatea serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi propune, după caz, comisiei de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă retragerea abilitării;

f)eliberează avize şi autorizaţii conform competenţelor stabilite prin actele normative aplicabile;

g)dispune sistarea activităţii sau oprirea din funcţiune a echipamentelor de muncă, în cazul în care se constată o stare de pericol grav şi iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională, şi sesizează, după caz, organele de urmărire penală;

h)dispune angajatorului efectuarea de măsurători, determinări şi expertize pentru prevenirea unor evenimente sau pentru stabilirea cauzelor evenimentelor produse, precum şi verificarea, prin organisme abilitate, a încadrării nivelului noxelor profesionale în limite admisibile la locurile de muncă, cheltuielile fiind suportate de către angajator;

i)controlează respectarea prevederilor legale referitoare la introducerea pe piaţă a produselor pentru care desfăşoară acţiuni de supraveghere a pieţei, conform competenţelor;

j)restricţionează, prin măsurile legale stabilite de legislaţia în vigoare, comercializarea produselor neconforme şi dispune măsuri de eliminare a neconformităţilor constatate;

k)prelevează probe şi efectuează testări în vederea identificării produselor care prezintă suspiciuni de neconformitate;

l)colaborează cu autorităţile vamale şi alte organisme responsabile cu controalele la frontiere în vederea schimbului de informaţii cu privire la produsele ce prezintă riscuri în utilizare;

m)colaborează cu autorităţile competente naţionale şi din cadrul Uniunii Europene în toate problemele de supraveghere a pieţei, inclusiv în ceea ce priveşte notificarea clauzei de salvgardare în cazul produselor neconforme.

(3)Inspecţia Muncii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite în responsabilitatea sa potrivit legislaţiei în vigoare.

(4)Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora au obligaţia de a pune la dispoziţia Inspecţiei Muncii şi a inspectoratelor teritoriale de muncă, la solicitarea acestora, informaţiile şi documentele necesare, în mod operativ şi gratuit, pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite prin lege.

Articolul 7

(1)Inspecţia Muncii poate să presteze servicii şi să furnizeze date/informaţii, contra cost, în condiţiile legii.

(2)Contravaloarea serviciilor prestate se suportă de către beneficiarii acestora şi constituie venituri la bugetul de stat.

(3)Serviciile pentru care se percep tarife, precum şi cuantumul acestora se stabilesc prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.

Articolul 8

În realizarea atribuţiilor sale, Inspecţia Muncii cooperează, pe plan naţional şi internaţional, pe bază de protocoale, acorduri şi memorandumuri, cu instituţii similare, cu inspecţii din alte domenii, instituţii publice sau private, cu organizaţii ale partenerilor sociali şi cu orice alte organizaţii care sunt constituite şi funcţionează potrivit legii.

Articolul 9

Abrogat.

Art. 9 a fost abrogat de lit. d) a art. 23 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 86 din 17 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 920 din 17 decembrie 2014.

Capitolul IIIOrganizarea Inspecţiei Muncii

Articolul 10

(1)Inspecţia Muncii este condusă de un inspector general de stat.

(2)În exercitarea atribuţiilor de conducere, inspectorul general de stat are în subordine 2 inspectori generali de stat adjuncţi.

(3)Inspectorul general de stat şi inspectorii generali de stat adjuncţi sunt numiţi prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, în condiţiile legii.

(4)Funcţiile de inspector general de stat şi inspector general de stat adjunct sunt funcţii publice de conducere specifice, asimilate din punctul de vedere al drepturilor salariale cu directorul general, respectiv directorul general adjunct din minister.

(5)Inspectorul general de stat şi inspectorii generali de stat adjuncţi au calitatea de inspector de muncă şi pot exercita activităţi de control pe întreg teritoriul ţării.

(6)Inspectorul general de stat este ordonator secundar de credite.

(7)În exercitarea atribuţiilor sale, inspectorul general de stat emite decizii şi aprobă metodologii, proceduri şi instrucţiuni în domeniile de activitate ale Inspecţiei Muncii.

(8)Atribuţiile inspectorului general de stat şi ale inspectorilor generali de stat adjuncţi sunt stabilite prin Regulament.

(9)La nivelul Inspecţiei Muncii se constituie Consiliul Consultativ Tripartit, cu rol de dialog social, format din reprezentanţii desemnaţi ai instituţiei, ai confederaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional.

(10)Modul de organizare şi atribuţiile Consiliului Consultativ Tripartit se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului propriu al Inspecţiei Muncii, aprobat prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, la propunerea Inspecţiei Muncii.

Articolul 11

(1)Inspectoratele teritoriale de muncă sunt conduse de câte un inspector-şef, numit prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, în condiţiile legii.

(2)Inspectorul-şef este ordonator terţiar de credite.

(3)În exercitarea atribuţiilor de conducere, inspectorul-şef are în subordine 2 inspectori-şefi adjuncţi, numiţi prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, în condiţiile legii.

(4)Inspectorul-şef şi inspectorii-şefi adjuncţi au calitatea de inspector de muncă şi pot exercita activităţi de control.

(5)Funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct sunt funcţii publice de conducere specifice, asimilate din punctul de vedere al drepturilor salariale cu directorul executiv şi directorul executiv adjunct din cadrul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor.

(6)La nivelul inspectoratelor teritoriale de muncă se constituie câte un consiliu consultativ tripartit, cu rol de dialog social, format din reprezentanţii desemnaţi ai instituţiei şi ai organizaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional.

(7)Modul de organizare şi atribuţiile Consiliului Consultativ Tripartit se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare al inspectoratului teritorial de muncă, aprobat prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, la propunerea Inspecţiei Muncii.

Articolul 12

(1)Personalul Inspecţiei Muncii şi al inspectoratelor teritoriale de muncă este alcătuit din funcţionari publici şi personal contractual.

(2)În exercitarea atribuţiilor de serviciu, inspectorii de muncă exercită atribuţii de autoritate de stat.

(3)Inspecţia Muncii asigură participarea personalului propriu şi al inspectoratelor teritoriale de muncă la programe de perfecţionare profesională, specifice domeniului de activitate, aprobate anual prin decizie a inspectorului general de stat.

(4)Funcţiile publice de conducere ale direcţiilor/serviciilor/birourilor cu atribuţii de control şi de evidenţă a relaţiilor de muncă sunt funcţii publice de conducere specifice.

(5)Funcţionarii publici de conducere ai direcţiilor/serviciilor/birourilor cu atribuţii de control şi de evidenţă a relaţiilor de muncă au calitatea de inspector de muncă.

(6)Inspectorii de muncă, celelalte categorii de funcţionari publici, precum şi personalul contractual din cadrul Inspecţiei Muncii şi al inspectoratelor teritoriale de muncă beneficiază de măsuri speciale de protecţie împotriva ameninţărilor, violenţelor sau a oricăror fapte care îi pun în pericol pe ei, familiile şi/sau bunurile lor, precum şi de rambursarea tuturor cheltuielilor pentru daunele suferite în exercitarea atribuţiilor.

(7)Măsurile speciale de protecţie, precum şi condiţiile şi modul de realizare a acestora se stabilesc prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale. Pentru reglementările aplicabile funcţionarilor publici se va obţine avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

(8)Personalul Inspecţiei Muncii şi al inspectoratelor teritoriale de muncă beneficiază de sprijin financiar din partea instituţiei, prin suportarea sumelor necesare asigurării asistenţei juridice, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, în cazurile în care actele şi faptele îndeplinite în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, în limitele şi cu respectarea prevederilor legale, fac obiectul unor proceduri judiciare.

Articolul 13

(1)Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Inspecţiei Muncii şi al inspectoratelor teritoriale de muncă se stabileşte prin Regulament.

(2)Structura organizatorică şi statul de funcţii ale aparatului propriu al Inspecţiei Muncii şi al inspectoratelor teritoriale de muncă, precum şi repartizarea numărului de posturi la inspectoratele teritoriale de muncă se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.

Articolul 14

Drepturile salariale ale personalului încadrat la Inspecţia Muncii şi la inspectoratele teritoriale de muncă se acordă astfel:

a)pentru Inspecţia Muncii, potrivit prevederilor legale aplicabile aparatului propriu al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;

b)pentru inspectoratele teritoriale de muncă, potrivit prevederilor legale aplicabile serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor.

Articolul 15

(1)Inspecţia Muncii întocmeşte şi publică anual un raport asupra activităţii sale, cu respectarea prevederilor Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 81/1947 privind inspecţia muncii în industrie şi comerţ, ratificată prin Decretul Consiliului de Stat nr. 284/1973.

(2)Raportul prevăzut la alin. (1) se înaintează ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

Capitolul IVInspectorul de muncă

Articolul 16

(1)Inspectorii de muncă sunt funcţionari publici, în cadrul funcţiilor publice specifice cu statut special.

(2)Statutul inspectorului de muncă va fi reglementat prin lege.

(3)Inspectorii de muncă beneficiază de stabilitate în funcţie şi independenţă faţă de orice schimbare guvernamentală şi influenţă neprevăzută din afară.

(4)Funcţia de inspector de muncă poate fi ocupată de persoane cu studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniile fundamentale: ştiinţe inginereşti, ştiinţe agricole şi silvice, ştiinţe juridice, ştiinţe economice sau în specializările: sociologie, psihologie, medicină, administraţie publică şi ştiinţe politice.

Articolul 17

Recrutarea şi numirea în funcţie a inspectorilor de muncă se fac potrivit legislaţiei din domeniul funcţiei publice.

Articolul 18

Inspectorii de muncă sunt obligaţi:

a)să nu aibă vreun interes, direct sau indirect, de orice natură ar fi acesta, în entităţile care se află sub incidenţa controlului lor;

b)să nu dezvăluie secretele de fabricaţie şi, în general, procedurile de exploatare, de care ar putea lua cunoştinţă în exercitarea funcţiilor lor, atât pe durata existenţei raporturilor de serviciu, cât şi timp de 2 ani după data încetării acestora;

c)să păstreze confidenţialitatea asupra identităţii persoanei care semnalează nerespectarea prevederilor legale în domeniul reglementat de prezenta lege şi să nu dezvăluie angajatorului, prepuşilor săi sau altor persoane faptul că efectuează controlul ca urmare a unei sesizări.

Articolul 19

Inspectorii de muncă, purtând asupra lor legitimaţia şi insigna care atestă funcţia pe care o îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor stabilite prin lege, au următoarele drepturi:

a)să aibă acces liber, permanent şi fără înştiinţare prealabilă în sediul oricărui angajator şi în orice alt loc de muncă organizat de persoane fizice sau juridice;

b)să identifice, pe baza actelor care dovedesc identitatea sau pe baza altor documente, persoanele aflate în locurile de muncă sau în alte locuri supuse controlului sau cercetării evenimentelor şi să impună completarea fişei de identificare;

c)să solicite angajatorului sau reprezentantului legal al acestuia, precum şi salariaţilor, singuri ori în prezenţa martorilor, documentele şi informaţiile necesare pentru realizarea controlului sau pentru efectuarea cercetării evenimentelor;

d)să li se pună la dispoziţie de către entitatea controlată copii de pe documentele care au legătură cu controlul efectuat sau cu cercetarea evenimentului;

e)să ia declaraţii scrise, singuri sau în prezenţa martorilor, salariaţilor, angajatorilor şi/sau, după caz, reprezentanţilor legali ai acestora, precum şi altor persoane care pot da informaţii cu privire la obiectul controlului efectuat sau al evenimentului cercetat;

f)să preleveze, în vederea efectuării de analize în laboratoare specializate sau în vederea administrării de probe, mostre de produse, materiale ori substanţe fabricate, utilizate, depozitate, manipulate şi să înştiinţeze deţinătorul sau angajatorul despre aceasta;

g)să dispună angajatorului efectuarea de măsurători, determinări şi expertize pentru prevenirea unor evenimente sau pentru stabilirea cauzelor evenimentelor produse, precum şi verificarea, prin organisme abilitate, a încadrării nivelului noxelor profesionale în limite admisibile la locurile de muncă;

h)să preleveze mostrele necesare din produse pentru care desfăşoară acţiuni de supraveghere a pieţei, iar în cazul în care consideră necesar, să dispună distrugerea sau scoaterea din uz a produselor care prezintă un risc grav;

i)să dispună angajatorului măsuri, în vederea remedierii într-un timp determinat a neconformităţilor constatate;

j)să dispună interzicerea, restricţionarea, retragerea unui produs de pe piaţă sau rechemarea acestuia, cu precizarea motivelor care stau la baza acestei decizii;

k)să dispună sistarea activităţii sau oprirea din funcţiune a echipamentelor de muncă, în cazul în care constată o stare de pericol grav şi iminent de accidentare ori de îmbolnăvire profesională, şi să sesizeze, după caz, organele de urmărire penală;

l)să dispună suspendarea sau retragerea autorizaţiei de funcţionare;

m)să aplice semne distinctive cu valoare de sigiliu, în condiţiile prevăzute de lege, în virtutea autorităţii de stat cu care este învestit, pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;

n)să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la cazurile sau la situaţiile de încălcare a dispoziţiilor legale în domeniu, când există indicii de săvârşire a unei infracţiuni;

o)să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare;

p)să solicite şi să primească necondiţionat sprijin de la autorităţi şi instituţii de ordine publică şi protecţie, după caz, în desfăşurarea controlului.

Articolul 20

(1)Constatările rezultate în urma controalelor şi a cercetării evenimentelor, măsurile, precum şi sancţiunile dispuse de inspectorii de muncă sunt consemnate de aceştia în procese-verbale, al căror model se aprobă prin decizie a inspectorului general de stat.

(2)Contestaţiile formulate împotriva actelor cu caracter administrativ încheiate de inspectorii de muncă sunt soluţionate potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)Contestaţiile formulate împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor încheiate de inspectorii de muncă sunt soluţionate potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Articolul 21

Persoanele fizice sau juridice controlate au obligaţia de a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă documentele şi informaţiile solicitate de către aceştia, necesare controlului ori cercetării evenimentului.

Articolul 22

Inspectorii de muncă îşi pot desfăşura activitatea de control pe tot teritoriul ţării, indiferent de locul de muncă în care îşi desfăşoară activitatea în mod curent, în baza deciziei emise de inspectorul general de stat.

Capitolul VSancţiuni

Articolul 23

(1)Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei:

a)împiedicarea în orice mod a inspectorilor de muncă să exercite, total sau parţial, controlul ori să efectueze cercetarea evenimentelor potrivit prevederilor legale prin orice acţiune sau inacţiune a conducătorului unităţii, a reprezentantului legal, a unui angajat, prepus ori a altei persoane aflate în locaţiile supuse controlului, inclusiv refuzul persoanei găsite la locul de muncă de a completa fişa de identificare sau de a da informaţii despre evenimentul cercetat;

b)neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială de către entitatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta;

c)nerespectarea de către conducătorul unităţii, reprezentantul legal al acestuia, angajaţi, prepuşi sau alte persoane aflate în locaţiile supuse controlului a obligaţiei de a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, în termenul stabilit de aceştia, documentele şi informaţiile solicitate, necesare controlului ori cercetării evenimentelor.

(2)Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) se fac de către inspectorii de muncă.

Articolul 24

(1)Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 23 alin. (1), inspectorul de muncă făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

(2)Contravenţiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Articolul 25

Inspectorii de muncă sunt competenţi să constate şi să sancţioneze toate faptele care, potrivit legii, constituie contravenţii şi pentru care se prevede că agentul constatator face parte din personalul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, al direcţiilor de muncă şi protecţie socială*) şi al inspectoratelor teritoriale de muncă.

Articolul 26

În cazul săvârşirii repetate de către angajatori a unor abateri grave de la prevederile legislaţiei muncii sau de la normele de securitate şi sănătate în muncă, Inspecţia Muncii poate cere radierea persoanei juridice din registrul comerţului.

Capitolul VIDispoziţii finale

Articolul 27

(1)Inspecţia Muncii preia în administrare de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, pe bază de protocol, clădirile şi terenurile aferente, precum şi toate celelalte bunuri necesare activităţilor specifice.

(2)Pentru dezvoltarea activităţilor proprii autorităţile publice centrale sau locale vor atribui Inspecţiei Muncii, cu prioritate, în condiţiile prevăzute de lege, terenuri, clădiri şi spaţii.

Articolul 28

Personalul preluat de către Inspecţia Muncii de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale se consideră transferat în interesul serviciului.

Articolul 29Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

──────────