Decizie nr. 506 din 27 aprilie 2010

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Ico-Pan" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 1.478/325/2008 al Tribunalului Timiş -- Secţia comercială şi de contencios administrativ, care face obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 5.195D/2009.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 5.196D/2009, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) şi d), art. 11 şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Etadel" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 11.317/325/2007 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 6.182D/2009, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Gina Manda Com" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.961/302/CV/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 6.670D/2009, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. b) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Senzimat" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 5923.1/325/2007 al Judecătoriei Timişoara.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 336D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Domo Retail" - S.A. din Târgu Secuiesc în Dosarul nr. 11.140/193/2008 al Tribunalului Botoşani - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 391D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Egreta Exchange Office" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 13.249/325/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 5.195D/2009, nr. 5.196D/2009, nr. 6.182D/2009, nr. 6.670D/2009, nr. 336D/2010 şi nr. 391D/2010, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, deliberând, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 5.196D/2009, nr. 6.182D/2009, nr. 6.670D/2009, nr. 336D/2010 şi nr. 391D/2010 la Dosarul nr. 5.195D/2009, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.478/325/2008, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Ico-Pan" - S.R.L. din Timişoara.

Prin Încheierea din 19 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 11.317/325/2007, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) şi d), art. 11 şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Etadel" - S.R.L. din Timişoara.

Prin Încheierea din 11 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 9.961/302/CV/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Gina Manda Com" - S.R.L. din Bucureşti.

Prin Încheierea din 22 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 5923.1/325/2007, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. b) şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Senzimat" - S.R.L. din Timişoara.

Prin Încheierea din 9 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 11.140/193/2008, Tribunalul Botoşani - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Domo Retail" - S.A. din Târgu Secuiesc.

Prin Încheierea din 19 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 13.249/325/2008, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Egreta Exchange Office" - S.R.L. din Timişoara.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât creează o distincţie nejustificată şi discriminatorie între persoana fizică, în calitate de operator al aparatului de marcat electronic fiscal, şi persoana juridică, respectiv operatorul economic. În acest sens, arată că persoana juridică este ţinută să răspundă contravenţional şi pentru faptele săvârşite de persoana fizică, aşa cum este în cazul neemiterii bonului fiscal. De asemenea, consideră că sancţiunea confiscării este aplicată pentru o faptă care nu este sancţionată drept contravenţie de către Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999. În acest sens, arată că măsura confiscării este o sancţiune contravenţională complementară, însă fapta prevăzută de art. 11 alin. (3) teza I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 nu este sancţionată şi cu sancţiunea principală a amenzii. În continuare, arată că textele de lege criticate instituie o prezumţie legală absolută de vinovăţie a operatorului economic în ceea ce priveşte fapta de neemitere a bonului fiscal. Mai arată că suspendarea activităţii economice pe termen de 3 luni, după cum prevede art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, este o măsură abuzivă, care poate afecta grav desfăşurarea acestei activităţi, ajungându-se chiar la faliment. De asemenea, consideră că acest termen este stabilit în afara controlului judecătoresc, astfel că judecătorului nu i se permite să aprecieze asupra necesităţii aplicării unei astfel de măsuri şi mai ales asupra duratei în funcţie de pericolul social al faptei şi împrejurările de fapt în care a fost săvârşită fapta.

Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Timişoara şi Tribunalul Botoşani - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 lit. b) şi d), art. 11 şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005.

Textele de lege criticate au următoarea redactare:

–Art. 10 lit. b) şi d): "Constituie contravenţii următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni: [...]

b)neîndeplinirea obligaţiei agenţilor economici de a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepţia prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative; [...] d) nepredarea bonului fiscal clientului de către operatorul aparatului de marcat electronic fiscal;";

–Art. 11: "(1) Amenzile pentru contravenţiile prevăzute la art. 10 se aplică operatorilor economici, cu excepţia celor prevăzute la art. 10 lit. d), astfel:

a)faptele prevăzute la art. 10 lit. c), e), g) şi o) se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei;

b)faptele prevăzute la art. 10 lit. a), b), h^1), i), j), l) şi m) se sancţionează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei;

c)faptele prevăzute la art. 10 lit. h), k) şi n) se sancţionează cu amendă de la 40.000 lei la 60.000 lei.

(2)Contravenţiile prevăzute la art. 10 lit. d), aplicabile persoanelor fizice, se sancţionează cu amendă de la 800 lei la 1.500 lei.

(3)Sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparţinând agenţilor economici prevăzuţi la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menţionat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără provenienţă şi se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat. De asemenea, se confiscă sumele încasate din livrarea de bunuri ori prestarea de servicii după suspendarea activităţii agenţilor economici, potrivit art. 14.";

–Art. 14: "(1) Neîndeplinirea obligaţiei agenţilor economici prevăzuţi la art. 1 de a se dota cu aparate de marcat electronice fiscale la termenele prevăzute la art. 6 atrage şi suspendarea activităţii unităţii până la momentul înlăturării cauzelor care au generat aceasta.

(2)Nerespectarea de către agenţii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative, atrage şi suspendarea activităţii unităţii pe o perioadă de 3 luni."

Autorii excepţiei consideră că aceste prevederi de lege sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 44 care consacră dreptul de proprietate privată, art. 45 care se referă la libertatea economică, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 135 privind economia. De asemenea, consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 20 din Constituţie referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului prin raportare la dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceeaşi Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au mai constituit obiect al excepţiei de neconstituţionalitate în raport cu textele constituţionale invocate.

Astfel, prin decizii precum Decizia nr. 27 din 11 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 20 februarie 2007 şi Decizia nr. 210 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 3 martie 2009, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate "vizează apărarea intereselor generale privind respectarea legilor fiscale". De asemenea, a arătat că sancţiunile contravenţionale prevăzute de aceste texte de lege sunt justificate de imperativul protejării interesului social şi al ordinii de drept, prin adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală.

Prin aceleaşi decizii, Curtea a reţinut şi că "prevederile legale criticate nu aduc atingere art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, deoarece potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege".

De asemenea, cât priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (8) şi (9) din Constituţie, Curtea apreciază că sunt relevante cele reţinute prin Decizia nr. 146 din 20 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 7 martie 2007, în care s-a statuat că art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 "nu instituie o răspundere obiectivă, întrucât, fiind vorba de săvârşirea unor contravenţii, nu se poate aplica niciodată o sancţiune contravenţională în lipsa elementului vinovăţiei, care este de esenţa acesteia. Existenţa sau inexistenţa vinovăţiei este un element al stării de fapt, a cărei apreciere este de atributul exclusiv al instanţei de judecată".

Aceleaşi considerente vizând necesitatea protejării interesului social şi a ordinii de drept au constituit şi considerentele respingerii ca neîntemeiate a criticilor de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 53 din Constituţie, prin Decizia nr. 368 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2009.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate, raportată la prevederile art. 45 din Constituţie, prin Decizia nr. 91 din 7 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 21 februarie 2006, Curtea a reţinut că "agentul economic în activitatea căruia s-a constatat săvârşirea unei contravenţii nu poate invoca principiul libertăţii economice, în condiţiile în care acesta nu a respectat prevederile legale".

Cât priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a prezumţiei de nevinovăţie, prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, Curtea a stabilit că "legislaţia contravenţională din România, similară celei germane, intră sub prevederile art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale".

Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului.

Chiar dacă art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispoziţiile Codului de procedură civilă, instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Anghel împotriva României, 2007, a statuat că, "deşi statele au posibilitatea de a nu sancţiona unele infracţiuni sau le pot pedepsi pe cale contravenţională decât pe cale penală, autorii infracţiunilor nu trebuie să se afle într-o situaţie defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală". O asemenea poziţie este firească, întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenţii, din punctul de vedere al protecţiei juridice de care se bucură, s-ar afla pe o treaptă inferioară autorului unei infracţiuni în sensul Codului penal român, ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte ţin de materia penală în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

De asemenea, în plus faţă de cele reţinute prin Decizia nr. 1.096/2009, Curtea, analizând aspectele particulare puse în discuţie de autorii excepţiei, reţine că instituirea prin lege a unor sancţiuni contravenţionale fixe pentru nerespectarea legii cu prilejul desfăşurării activităţii economice nu are semnificaţia interzicerii accesului liber la justiţie ori a îngrădirii dreptului la apărare. Astfel, cel interesat poate formula acţiune în contencios administrativ în vederea contestării măsurii contravenţionale, iar judecătorul va putea constata dacă sunt întrunite elementele ce justifică sau nu aplicarea sancţiunii, ţinând cont de probele şi apărările formulate. Procesul echitabil nu poate semnifica libertatea judecătorului de a se substitui legiuitorului în vederea prevederii sancţiunilor ce trebuie aplicate pentru faptele care prezintă pericol social, decât în măsura în care însuşi legiuitorul permite o marjă de apreciere, prin normele de lege.

În sfârşit, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate, raportată la prevederile art. 16 din Constituţie, Curtea constată că textele de lege criticate nu instituie un tratament juridic diferenţiat între categorii de persoane aflate în situaţii comparabile, ci sunt avute în vedere ipoteze distincte, care justifică o reglementare diferită.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) şi d), art. 11 şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Ico-Pan" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 1.478/325/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ, de Societatea Comercială "Etadel" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 11.317/325/2007 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ, de Societatea Comercială "Gina Manda Com" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.961/302/CV/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, de Societatea Comercială "Senzimat" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 5923.1/325/2007 al Judecătoriei Timişoara, de Societatea Comercială "Domo Retail" - S.A. din Târgu Secuiesc în Dosarul nr. 11.140/193/2008 al Tribunalului Botoşani - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal şi de Societatea Comercială "Egreta Exchange Office" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 13.249/325/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 aprilie 2010.

În temeiul dispoziţiilor art. 261 alin. 2 din Codul de procedură civilă şi ale art. 1 din Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 8 din 8 iunie 2010, semnează

PREŞEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea