Decizie nr. 558 din 16 iulie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Constantinescu în Dosarul nr. 61.867/299/2014 (228/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 205 D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 131 alin. (1) din Constituţie nu au incidenţă în cauză, întrucât acestea reglementează cu privire la rolul Ministerului Public, iar măsura arestării preventive nu este dispusă de către procuror, ci de către instanţa de judecată. Se susţine, totodată, că ordinea publică este parte a ordinii de drept, care presupune ordinea juridică şi ordinea socială. Se conchide că nu există nicio contrarietate între cele două sintagme şi că acestea se completează reciproc.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea nr. 80/CO din 27 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 61.867/299/2014 (228/2015), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Constantinescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei încheieri de prelungire a măsurii arestării preventive a autorului excepţiei.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul criticat, care prevede condiţiile de aplicare a măsurii arestării preventive, măsură ce se dispune de către instanţa de judecată ca urmare a propunerii formulate de procuror, prin folosirea noţiunii de "ordine publică", este contrar prevederilor art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală, care fac referire la "ordinea de drept", în reglementarea rolului Ministerului Public.

6.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţia constituţională invocată conferă Ministerului Public atribuţia de apărare a ordinii de drept, care presupune, printre altele, asigurarea prin intermediul normelor juridice a condiţiilor pentru desfăşurarea normală a activităţilor sociale. În acest context se susţine că folosirea de către legiuitor, în cuprinsul textului criticat, a sintagmei "ordinea publică" nu intră în contradicţie cu prevederile art. 131 alin. (1) din Constituţie. Se arată că, dimpotrivă, cele două noţiuni subliniază aceeaşi idee, de stare indispensabilă funcţionării unui stat de drept, asigurată prin norme imperative, şi că, mai mult, în materia arestării preventive, atribuţia procurorului este limitată la formularea propunerii luării acestei măsuri preventive, care este dispusă, prelungită şi menţinută de către instanţa de judecată.

7.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine, însă, că autorul critică, în realitate, prevederile art. 223 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe [...] se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică".

11.Se susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public.

12.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 983 din 8 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 5 august 2010, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 155, art. 156, art. 159, art. 148 alin. 1 lit. f) şi art. 149^1 din Codul de procedură penală din 1968, în susţinerea căreia s-a argumentat că dispoziţiile de lege criticate, care reglementau procedura de prelungire a duratei arestării preventive în cursul urmăririi penale şi procedura de arestare a inculpatului în cursul urmăririi penale, contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 131 şi art. 53, procurorul apărând ordinea de drept şi nu ordinea publică prevăzută de art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală din 1968. Cu acest prilej, instanţa de contencios constituţional a constatat că dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală din 1968, care stabileau un caz de arestare, anume situaţia în care lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru "ordinea publică", sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 131 care statuează că Ministerul Public apără "ordinea de drept". S-a arătat, în acest sens, că în procesul penal din România procurorul acţionează ca apărător al intereselor generale ale societăţii, dar şi ale părţii din proces, în spiritul legalităţii şi că cele două noţiuni, ordinea de drept şi ordinea publică, nu se exclud şi nu se află în contradicţie, fiind într-o relaţie de interdependenţă. Astfel, ordinea de drept se concretizează în ordinea publică prin asigurarea respectării legii penale.

13.Aceleaşi aspecte au fost statuate de către Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 1.447 din 3 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 20 decembrie 2011, decizie prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală din 1968, precum şi prin Decizia nr. 196 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014.

14.Având în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională prin considerentele deciziilor mai sus referite, Curtea reţine că noţiunea de "ordine publică" din cuprinsul textului criticat nu contravine celei de "ordine de drept" folosită de legiuitor în art. 131 alin. (1) din Constituţie. Curtea reţine că cele două noţiuni sunt interdependente, ordinea publică fiind asigurată prin respectarea legii penale în cadrul ordinii de drept, considerent pentru care prevederile art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală nu contravin normei constituţionale invocate de autorul excepţiei.

15.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Constantinescu în Dosarul nr. 61.867/299/2014 (228/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 223 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 iulie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop