Jurisprudența celorlalte instanțe din țară
Curtea de Apel Bacău a înaintat copiile deciziilor nr. 17 din 11 ianuarie 2018 și nr. 1.286 din 13 octombrie 2016 pronunțate de Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, prima neavând legătură cu problema de drept ce face obiectul prezentei hotărâri prealabile.
Prin cea de-a doua decizie s-a reținut că, deși angajatorul nu este un beneficiar al indemnizației, în cuprinsul art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 sunt enumerați și plătitorii prevăzuți de art. 36 alin. (3) lit. a) și b), printre care se află și angajatorul. Prin urmare, termenul de 90 de zile i se aplică și acestuia.
Curtea de Apel Brașov a comunicat punctul de vedere exprimat de membrii Secției civile a Curții, potrivit căruia, în categoria beneficiarilor vizați de art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014, nu sunt cuprinși plătitorii prevăzuți de art. 36 alin. (3) lit. a) și b), ci numai persoana asigurată. Abia prin art. V pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014 sfera beneficiarilor a fost extinsă și la angajatori.
S-au atașat deciziile nr. 562/Ap din 24 septembrie 2014, nr. 474/R din 9 aprilie 2014, nr. 710/R din 4 iunie 2014, nr. 750/Ap din 29 octombrie 2014 ale Curții de Apel Brașov - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Curtea de Apel București a comunicat următoarele:
La nivelul Curții de Apel București - Secția a VII-a litigii de muncă și asigurări sociale s-a reținut că termenul de 90 de zile prevăzut de dispozițiile art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, în varianta anterioară modificării intervenite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014, în vigoare de la 4 noiembrie 2014, se aplică doar beneficiarilor persoane fizice, iar nu și plătitorilor prevăzuți la art. 36 alin. (3) lit. a) și b) din lege. În susținerea punctului de vedere, s-a reținut că sintagma folosită de legiuitor în art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, respectiv, indemnizații care pot fi solicitate pe bază de documente justificative în termen de 90 de zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite, se referă la persoana fizică, asiguratul care beneficiază de aceste indemnizații în condițiile acestui act normativ.
Astfel, beneficiar în sensul legii nu poate fi persoana juridică, angajatorul, care plătește aceste contribuții pentru angajat, având o obligație legală, întrucât această indemnizație nu se oferă angajatorului pentru a fi considerat beneficiar, sens în care nu poate fi supus termenului de 90 de zile.
S-a apreciat că dispozițiile art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 și art. 82 din Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 fac referire la persoana fizică - salariatul încadrat în muncă, în ceea ce privește calitatea de beneficiar.
În conținutul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 și al normelor de aplicare nu se regăsește nicio dispoziție prin care să se stabilească faptul că unitatea angajatoare ar fi beneficiară în sensul art. 40 alin. (1) a indemnizațiilor pe care trebuie să le recupereze, pentru a opera termenul de 90 de zile și în privința acesteia.
De asemenea, s-a reținut că un alt argument în sensul arătat îl reprezintă modificarea dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 care, în forma actuală, prevăd că: „Indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2), art. 32 alin. (1), precum și plătitorii prevăzuți la art. 36 alin. (3) lit. a) și b) erau în drept să le solicite“, în timp ce în forma nemodificată prevedea următoarele: „Indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite.“
Așadar, s-a considerat că numai de la data modificării art. 40 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014, termenul de 90 de zile a devenit aplicabil și în cazul plătitorilor prevăzuți la art. 36 alin. (3) lit. a) și b), respectiv angajator sau instituția care administrează bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Opinia exprimată la nivelul Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a fost în sensul că art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010, termenul de 3 ani prevăzut anterior fiind redus la 90 de zile și fiind aplicabil atât asiguraților care au dreptul la indemnizațiile la care se referă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, cât și angajatorilor care plătesc salariaților indemnizațiile care se suportă în final de Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, atât asigurații, cât și angajatorii având calitatea de beneficiar, în sensul legii.
În accepțiunea legii, au calitatea de beneficiari atât salariații care beneficiază de indemnizațiile la care se referă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, cât și angajatorii care plătesc aceste indemnizații, deoarece sumele respective se recuperează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, conform art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005. Deci, atât timp cât aceste sume nu se plătesc din bugetul angajatorilor, ci din alt buget, respectiv din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, atunci și angajatorii au calitatea de beneficiari, chiar prin prisma definiției noțiunii de „beneficiar“.
După intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010, angajatorii nu mai pot recupera sumele reprezentând indemnizații plătite de aceștia asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor, decât dacă au solicitat recuperarea în termen de 90 de zile de la data la care erau în drept să le solicite.
La nivelul Tribunalului Giurgiu s-a reținut că atâta vreme cât nici în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, nici în normele de aplicare, nu este menționat un termen în care angajatorul poate solicita recuperarea acestor sume, astfel de cereri pot fi formulate în termenul de prescripție de 5 ani, prevăzut de art. 114 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 cu referire la art. 117 din același act normativ.
Potrivit art. 38 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajator asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, nefiind prevăzut un termen special de prescripție în care angajatorul poate solicita restituirea acestor sume, de unde rezultă că se aplică termenul general de prescripție prevăzut de art. 2.517 din Codul civil.
Astfel, art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 se referă la persoanele cărora li se achită indemnizația, adică beneficiarii direcți ai indemnizațiilor respective, iar în art. 40 din același act normativ se prevede termenul în care aceste persoane pot să solicite indemnizația; astfel, termenul de 90 de zile nu este cel în care angajatorul poate solicita restituirea sumelor achitate în plus față de suma contribuțiilor datorate în luna respectivă, în această situație fiind aplicabil termenul de prescripție extinctivă de 5 ani.
La nivelul Tribunalului Ialomița s-a apreciat că termenul de 90 de zile vizează toate cererile de restituire formulate, indiferent de titular, în categoria beneficiarilor fiind cuprinși și plătitorii prevăzuți de dispozițiile art. 36 alin. (3) lit. a) și b).
Magistrații din cadrul Tribunalului Ilfov au apreciat că în categoria beneficiarilor nu sunt cuprinși și plătitorii prevăzuți de dispozițiile art. 36 alin. (3) lit. a) și b), ci numai persoana asigurată.
Au fost depuse Decizia nr. 692 din 23 februarie 2015 a Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și sentința nr. 3.916 din 31 martie 2014 a Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Curtea de Apel Cluj a comunicat următoarele:
La nivelul completurilor specializate în materia litigiilor de muncă și asigurărilor sociale din cadrul Curții au fost identificate două hotărâri judecătorești relevante, respectiv deciziile nr. 4.491/R din 30 octombrie 2012 și nr. 1.851/R din 17 aprilie 2013 pronunțate de Secția I civilă, prin care s-a reținut că dispozițiile art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010, se interpretează în sensul că acestea nu reglementează raporturile dintre casele de asigurări de sănătate și angajatori, ci se aplică doar în raporturile dintre angajatori și asigurați. Drept urmare, termenul de 90 de zile nu este aplicabil solicitărilor de recuperare a sumelor reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate în luna respectivă, ci se aplică beneficiarilor indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate, adică angajaților. În privința acestor cereri formulate în temeiul art. 38 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, reglementat de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, și art. 2.517 din Codul civil. Totodată, s-a reținut că art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 face referire la faptul că termenul de 90 de zile curge „de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite“, calitate de beneficiar neputând avea decât persoana fizică asigurată ce are dreptul la indemnizația de sănătate, iar nu angajatorul - persoană juridică.
La nivelul Tribunalului Sălaj au fost identificate Încheierea din 6 aprilie 2015 și Sentința nr. 697 din 11 mai 2015, pronunțate de Secția civilă în Dosarul nr. 2.976/84/2014, rămase definitive prin neapelare, prin care s-a reținut că acțiunea privind restituirea de către casa de asigurări de sănătate a sumelor reprezentând plata indemnizațiilor de concedii medicale plătite salariaților, care depășesc suma contribuțiilor datorate, este supusă unui termen de prescripție de 5 ani, reglementat în materie fiscală.
La aceeași instanță a fost identificată Sentința nr. 728 din 13 martie 2014, prin care s-a apreciat că art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 stabilește un termen de solicitare a indemnizațiilor de către angajați, astfel că în cazul angajatorilor este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani. Această hotărâre a fost casată prin Decizia nr. 7.235 din 29 septembrie 2014 a Curții de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ce a stabilit incidența termenului de prescripție de 5 ani, aplicabil obligațiilor fiscale.
Curtea de Apel Craiova a comunicat Decizia nr. 9.691 din 16 octombrie 2012 a Secției I civile a Curții, prin care s-a reținut că angajatorul nu poate fi considerat beneficiar, în sensul legii, această calitate putând fi deținută numai de asigurat. Recuperarea sumelor de către angajator poate fi făcută în termenul general de prescripție, iar nu în termenul de 90 de zile prevăzut de art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005.
Curtea de Apel Galați a comunicat că opinia judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții este că termenul prevăzut de art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 este aplicabil atât asiguraților care au dreptul la indemnizație, cât și angajatorilor care plătesc aceste indemnizații salariaților. Art. 38 alin. (2) nu poate fi disociat de art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 și nici de art. 82 din Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, termenul de 90 de zile fiind aplicabil în toate situațiile în care se solicită plata sumelor reprezentând indemnizațiile la care face referire actul normativ. Acest termen este singurul prevăzut în ordonanța de urgență și are incidență atât în cazul persoanelor fizice, cât și al persoanelor juridice ce solicită restituirea sumelor reprezentând indemnizații în temeiul art. 38 alin. (2).
Pe de altă parte, opinia judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Galați este că termenul de 90 de zile este aplicabil doar beneficiarilor indemnizației, persoane fizice asigurate, nu și plătitorilor indemnizației, angajatori persoane juridice.
Opinia judecătorilor din cadrul Secției a II-a civile și de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Vrancea este că termenul de 90 de zile este aplicabil doar beneficiarilor indemnizației - persoane fizice, deoarece aceștia sunt asigurații prevăzuți de art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, care pot fi beneficiarii indemnizațiilor pentru concediu medical, nu și angajatorilor care doresc să-și recupereze sumele plătite în plus față de contribuțiile de asigurări sociale datorate potrivit legii.
S-au atașat deciziile nr. 1.536 din 23 noiembrie 2016 și nr. 233 din 13 februarie 2018 ale Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal.
Curtea de Apel Iași a comunicat Decizia nr. 1.652 din 30 octombrie 2013, prin care s-a reținut că dispozițiile art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 nu sunt incidente în cauză, deoarece acestea nu reglementează raporturile dintre casele de asigurări de sănătate și angajatori, ci se aplică doar în raporturile dintre angajatori și asigurați, iar beneficiar în sensul legii nu poate fi decât persoana fizică asigurată. De asemenea, în cuprinsul legii nu se regăsește vreo prevedere privind instituirea unui termen special în ceea ce privește dreptul angajatorilor de a recupera sume reprezentând indemnizații plătite asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate.
Curtea de Apel Ploiești a comunicat punctul de vedere al Tribunalului Dâmbovița, potrivit căruia dispozițiile art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014 sunt aplicabile numai persoanelor asigurate, nu și plătitorilor prevăzuți de dispozițiile art. 36 alin. (3) lit. a) și b) din același act normativ.
Curtea de Apel Suceava a comunicat Sentința nr. 768 din 1 septembrie 2016 a Tribunalului Botoșani - Secția I civilă, definitivă prin Decizia nr. 1.073 din 14 decembrie 2016 a Curții de Apel Suceava - Secția I civilă, prin care s-a reținut că dispozițiile art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 nu fac referire la operațiunea de recuperare a sumelor reprezentând indemnizații, plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, ci se referă la solicitarea de plată pe care o formulează beneficiarii acestor indemnizații, calitate pe care o au numai angajații.
Curtea de Apel Timișoara a comunicat Sentința nr. 1.926 din 31 iulie 2014 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția civilă, definitivă prin Decizia nr. 1.089 din 18 noiembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin care s-a reținut că dispozițiile art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 stabilesc termenul în care beneficiarul poate solicita indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate de la plătitor, însă termenul de 90 zile menționat nu reprezintă termenul în care angajatorul poate să recupereze sumele reprezentând indemnizații plătite salariaților, care se suportă din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, deoarece, în accepțiunea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, angajatorul nu poate avea calitatea de beneficiar.
Curtea de Apel Târgu Mureș a comunicat opinia judecătorilor Secției I civile, potrivit căreia dispozițiile art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014, trebuie interpretate în sensul că în categoria beneficiarilor erau cuprinse, la acel moment, doar persoanele prevăzute de art. 1 din acest act normativ, nu și plătitorii prevăzuți de art. 36 alin. (3) lit. a) și b). În fundamentarea acestei opinii, au fost avute în vedere și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 324 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 19 iulie 2013.
