Decizie nr. 31 din 21 ianuarie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (1)-(3) şi (6) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dina Ecaterina Pop în Dosarul nr. 16.208/211/2013 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 670D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosar apărătorul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate a formulat o cerere de amânare a judecării cauzei, motivat de faptul că în aceeaşi zi trebuie să susţină o cauză la Curtea de Apel Ploieşti. În acest sens a depus cererea de amânare însoţită de un extras ECRIS şi o copie după împuternicirea avocaţială.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare.

Curtea, având în vedere dispoziţiile art. 222 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, respinge cererea de amânare.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În fine, susţine că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată are posibilitatea de a proceda la fixarea termenului de judecată după rezolvarea cererii de regularizare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 16.208/211/2013, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (1)-(3) şi (6) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dina Ecaterina Pop într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare a încheierii de anulare a cererii introductive.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece, potrivit alin. (1) al art. 200 din Codul de procedură civilă, se poate ajunge la anularea cererii pentru lipsa unor elemente neesenţiale, externe acţiunii, cum ar fi cont bancar, înscrisuri depuse în probaţiune. Face precizarea că nu se referă la elementele consacrate sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 196 din Codul de procedură civilă.

Consideră că dispoziţiile legale criticate încalcă principiul egalităţii în faţa justiţiei prin aceea că instanţa poate anula cererea şi pentru lipsa unor elemente prevăzute sub sancţiunea nulităţii relative [prevăzute de art. 178 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă] care sunt doar la îndemâna pârâtului, instanţa apărând pârâtul de unele nulităţi condiţionate de existenţa unor vătămări, astfel că reclamantul este dezavantajat.

Autoarea consideră că cerinţa celorlalte elemente conduce la un formalism excesiv, care împiedică reclamantul de a beneficia de dreptul de acces la un tribunal şi rezolvarea într-un termen rezonabil a procesului.

Introducerea regularizării pentru asemenea elemente conduce la prelungirea duratei litigiului, fiind astfel încălcat principiul soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil. Mai arată că încălcarea acestui principiu nu este înlăturată prin posibilitatea reclamantului de a introduce din nou cererea introductivă, întrucât dreptul său este prejudiciat prin trecerea timpului.

Dreptul la rezolvarea cererii într-un termen rezonabil, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, este încălcat prin faptul că nu există un termen precis în care judecătorul să verifice cererea de chemare în judecată. Termenul "de îndată" nu este definit nicăieri în Codul de procedură civilă.

Autoarea excepţiei susţine că reclamantul este lipsit de apărare, având în vedere că încheierea de anulare a cererii, în baza art. 200 din Codul de procedură civilă, nu se motivează, astfel neavând nicio cale de a discuta dacă cerinţa este justificată, ci trebuie pur şi simplu să o execute.

De asemenea, arată că în procedura reexaminării nu s-a prevăzut posibilitatea analizării legalităţii măsurii, ci doar verificarea îndeplinirii formale a unor cerinţe.

Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Apreciază că textele legale criticate au fost instituite prin noua reglementare procedurală civilă, iar rolul lor este de a permite judecătorului ca, înainte de comunicarea cererii de chemare în judecată, să ia măsurile necesare pentru ca aceasta să aibă o formă regulată. Textele reflectă optica legiuitorului care, prin elaborarea noii reglementări, a urmărit disciplinarea părţilor.

Referitor la susţinerile potrivit cărora complinirea acestor lipsuri conduce la prelungirea duratei litigiului, instanţa arată că termenul de 10 zile în care reclamantul trebuie să acopere aceste lipsuri este un termen rezonabil faţă de reglementarea anterioară când lipsa unor astfel de menţiuni ducea adesea la acordarea unui nou termen de judecată, ceea ce era de natură să ducă la o prelungire mai mare a litigiului.

Instanţa arată că încheierea de anulare este motivată, chiar dacă succint, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate părând a se referi la lipsa de motivare a rezoluţiei prin care reclamantului i se pune în vedere să complinească lipsurile cererii de chemare în judecată, rezoluţie care nu se motivează.

De asemenea, arată că interesul ca cererea de chemare în judecată să fie completată depăşeşte interesele personale ale pârâtului, iar problemele legate de această cerere ţin de buna organizare a judecăţii.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că textele legale criticate sunt constituţionale. Acesta arată că procedura verificării cererii şi regularizarea acesteia nu privesc fondul cauzei deduse judecăţii, ci numai aspecte referitoare la elementele şi condiţiile pe care trebuie să le cuprindă cererea de chemare în judecată. În cazul în care se ajunge la anularea cererii de chemare în judecată, persoana interesată are posibilitatea să formuleze o nouă cerere care să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege, fără să i se opună puterea de lucru judecat. Acest lucru este posibil având în vedere că instanţa de judecată nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei, ci doar asupra unor aspecte care ţineau de buna administrare a justiţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 200 alin. (1)-(3) şi (6) din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următoarea redactare:

(1)Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197.

(2)Când cererea nu îndeplineşte aceste cerinţe, reclamantului i se vor comunică în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).

(3)Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

[...]

(6)Cererea se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (2).

În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate încalcă următoarele dispoziţii din Legea fundamentală: art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 24 privind dreptul la apărare. Invocă, de asemenea, şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, în acest sens fiind Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013*), nepublicată în Monitorul Oficial al României la data pronunţării prezentei decizii.

Notă *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 479 din 21 noiembrie 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014.

Cu acel prilej, Curtea a reţinut că procedura prevăzută de dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului şi are drept scop remedierea unor lipsuri ale acţiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părţilor din proces şi, în acest fel, respectarea principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăşi esenţa dreptului protejat, având în vedere că este însoţită şi de garanţia conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Mai mult, instanţa de judecată se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei. Or, aşa cum a stabilit în repetate rânduri instanţa de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie, în sensul Convenţiei, "drepturi civile" şi, deci, nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (pentru acelaşi raţionament, a se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 142 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013). În acest sens sunt citate ca exemple: refuzul autorizării introducerii apelului pronunţat de o curte supremă - Decizia din 9 mai 1989, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Helmers împotriva Suediei (Cererea nr. 11.826/85); examinarea cererii de revizuire a unui proces civil - Decizia din 8 octombrie 1976, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X, Y şi Z împotriva Elveţiei (Cererea nr. 6.916/75).

Aşadar, cât timp procedura criticată nu priveşte însăşi judecarea pe fond a cererii introductive, dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor.

De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili prin lege procedura de judecată. Aceste prevederi constituţionale dau expresie principiului consacrat şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, de exemplu, prin Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunţată în Cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei, paragraful 33, a stabilit că "statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele articolului 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale."

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 16 din Constituţie referitor la egalitatea în faţa legii, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate se aplică în aceeaşi măsură persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, neputându-se reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale menţionate.

În aceste condiţii, Curtea a reţinut că dispoziţiile atacate sunt conforme cu prevederile art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind liberul acces la justiţie şi art. 24 privind dreptul la apărare din Constituţie.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Distinct de cele arătate, Curtea constată că procedura regularizării cererii introductive are rolul de a degreva instanţele de judecată de cereri incomplete, fiind de natură a pregăti judecata sub toate aspectele sale. Prin această procedură se realizează şi o protecţie a pârâtului, căruia i se comunică o cerere de chemare în judecată completă faţă de care va putea formula apărări prin întâmpinare. Spre deosebire de reglementarea art. 200 din actualul Cod de procedură civilă, vechea reglementare, din Codul de procedură civilă din 1865, presupunea, în vederea remedierii cererilor incomplete, acordarea de noi termene, care, de cele mai multe ori, conduceau la prelungirea procesului, afectându-se astfel termenul optim şi previzibil. Totodată, atrăgea angajarea de noi cheltuieli atât ale părţilor, cât şi din partea instanţei.

Procedura regularizării cererii introductive se întemeiază şi pe soluţia de principiu consacrată de art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă potrivit căreia părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea.

În privinţa criticii autoarei excepţiei referitoare la nemotivarea încheierii de anulare a cererii, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reţinută.

Conform art. 200 din Codul de procedură civilă, completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, la primirea cererii, dacă aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Atunci când constată că aceasta este neconformă, comunică reclamantului în scris lipsurile, punându-i totodată în vedere necesitatea regularizării cererii în termen de 10 zile de la primirea comunicării.

Dacă termenul prevăzut de art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu este respectat, instanţa urmează să anuleze cererea de chemare în judecată prin încheiere dată în camera de consiliu, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol. Faţă de vechea reglementare, unde sancţiunea consta în suspendarea judecăţii potrivit art. 114 din Codul de procedură civilă din 1865, actuala reglementare prevede sancţiunea anulării cererii introductive, cu consecinţa dezînvestirii completului de judecată de cererea informă, procedura regularizării cererii introductive fiind o procedură obligatorie.

Curtea consideră că, prin comunicarea reclamantului de către instanţă a lipsurilor cererii introductive, judecătorul îşi manifestă rolul activ în asigurarea accesului efectiv la justiţie al titularului cererii, instanţa nerestituind cererea de chemare în judecată, ci doar pune în vedere reclamantului să completeze lipsurile în termenul prevăzut de lege. Instanţa, potrivit art. 200 alin. (1) din Codul de procedură civilă, face aprecieri formale referitoare la întocmirea cererii de chemare în judecată, care trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de lege.

Prin urmare, Curtea consideră că încheierea de anulare a cererii poate fi motivată succint, întemeindu-se pe motivele deja comunicate petentului potrivit alin. (2) al art. 200 din Codul de procedură civilă şi pe faptul că lipsurile nu au fost complinite în termenul prevăzut de lege, acesta luând la cunoştinţă de motivele de anulare în termenul legal.

Încheierea de anulare a cererii astfel pronunţată este supusă căii de atac a reexaminării, cererea de reexaminare putând fi făcută de reclamant în 15 zile de la data comunicării.

Soluţionarea cererii de reexaminare se face de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului. Acest complet poate reveni asupra încheierii de anulare dacă măsura a fost dispusă în mod eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat, caz în care cauza va fi retrimisă completului iniţial învestit.

Curtea apreciază, astfel, că prin cererea de reexaminare se analizează inclusiv legalitatea măsurii prin prisma îndeplinirii condiţiilor de formă.

Faptul că împotriva încheierii de anulare reclamantul poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluţionându-se de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituţionale, întrucât instanţa nu soluţionează fondul litigiului şi există astfel posibilitatea de a reveni asupra măsurii anulării, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare.

În privinţa criticii autoarei excepţiei referitoare la definirea termenului "de îndată", Curtea reţine că acesta urmează a fi apreciat de la caz la caz, ţinând cont de respectarea principiului celerităţii judecării cauzei. Respectarea acestui principiu determină necesitatea depăşirii procedurii de regularizare în vederea stabilirii primului termen de judecată şi citarea părţilor.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dina Ecaterina Pop în Dosarul nr. 16.208/211/2013 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 200 alin. (1)-(3) şi (6) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 ianuarie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin