Decizie nr. 4 din 18 ianuarie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, 6, art. 6^1 alin. (2) şi art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Revaplus 2000" - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 633/CA/2004 al Tribunalului Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, motivând că din notele scrise depuse la dosar de autorul excepţiei nu rezultă în ce constă încălcarea dispoziţiilor constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 13 august 2004, pronunţată în Dosarul nr. 633/CA/2004, Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, 6, art. 6^1 alin. (2) şi art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Revaplus 2000" - S.R.L. din Constanţa într-o cauză având ca obiect recursul împotriva unei sentinţe civile prin care s-a admis în parte plângerea formulată împotriva unui proces-verbal de contravenţie.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prevederile legale menţionate încalcă, în ordinea invocării lor, dispoziţiile art. 41 alin. (2) teza întâi şi alin. (6), art. 54, art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi ale art. 41^1 din Constituţie.

Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate nu ocrotesc în mod egal dreptul de proprietate asupra unui bun imobil prin natura sa şi dreptul de proprietate asupra unui bun imobil prin destinaţie. Dreptul de folosinţă al autorului, proprietar al bunului imobil prin destinaţie, nu poate fi exercitat, întrucât textele atacate îl obligă la obţinerea unei autorizaţii de demolare. Faptul că a fost considerat executant şi, în această calitate, a fost sancţionat contravenţional în temeiul art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 este o nesocotire a calităţii sale de proprietar şi o îngrădire a dreptului de folosinţă, privit ca un atribut al dreptului de proprietate.

Autorul excepţiei apreciază că art. 57 din Constituţie se aplică şi autorităţilor publice, ca subiecte de drept, care au obligaţia de a interpreta legea în raport de dispoziţiile Constituţiei.

Textele de lege criticate "restrâng libertatea comerţului" şi aduc atingere accesului liber al persoanei la activitatea economică, întrucât obligă o societate al cărei obiect de activitate nu cuprinde construcţii sau demolări şi care nu are un drept de proprietate asupra terenului, ci numai asupra bunului imobil prin destinaţie aflat pe teren, la obţinerea unei autorizaţii de demolare.

Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece "necesitatea obţinerii autorizaţiei cerute de lege şi sancţionarea contravenţională a lipsei acesteia stabilesc cadrul legal în care dreptul de proprietate se poate exercita fără încălcarea drepturilor celorlalţi şi nu reprezintă o încălcare ori o limitare adusă proprietăţii", fiind în acord cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Potrivit Legii nr. 50/1991 "construcţiile civile, industriale [...], agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire" care "reprezintă actul de autoritate al administraţiei publice locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor". "Textele de lege criticate sancţionează contravenţional executarea de lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel, precum şi a instalaţiilor aferente acestora, fără autorizaţie de construire." Prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie statuează, privitor la dreptul de proprietate, că limitele şi conţinutul acestuia sunt stabilite de lege, astfel încât sancţiunea contravenţională care se aplică în cazul desfiinţării unei construcţii, fără autorizaţia necesară, nu aduce atingere art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. (7) din Constituţie.

Legiuitorul are competenţa, conferită prin Legea fundamentală, de a reglementa cadrul în care titularul unui drept are posibilitatea valorificării acestuia, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari, astfel încât nu se poate reţine încălcarea art. 57 din Constituţie.

Raportarea art. 3, art. 6, art. 6^1 alin (2) şi art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 la art. 135 din Constituţie nu poate fi reţinută, întrucât acesta nu are incidenţă în cauză.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 6, art. 6^1 alin. (2) şi art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, faţă de art. 44 alin. (2) teza întâi şi alin. (7) din Constituţie, "nu poate fi reţinută, întrucât obligaţia obţinerii autorizaţiei pentru executarea sau desfiinţarea unor lucrări de construcţii, precum şi aplicarea de sancţiuni în cazul nerespectării acesteia nu au legătură cu garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că, în măsura în care dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condiţiilor legale, titularul dreptului de proprietate va suporta sancţiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituţional al ocrotirii proprietăţii".

Scopul măsurilor stabilite prin Legea nr. 50/1991 este asigurarea interesului general privind protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă, precum şi respectarea principiilor de urbanism şi amenajarea teritoriului. În consecinţă activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii.

Raportarea art. 3, 6, art. 6^1 alin. (2) şi art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 la art. 57 şi 135 din Constituţie nu poate fi reţinută, întrucât acestea nu au relevanţă în cauză.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, îl constituie dispoziţiile art. 3, 6, art. 6^1 alin. (2) şi art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 13 ianuarie 1997, cu modificările şi completările ulterioare.

Ulterior datei la care a fost sesizată Curtea Constituţională, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, dispoziţiile acesteia au fost renumerotate, iar textele care formează obiectul excepţiei au fost cuprinse în art. 3, 7, art. 8 alin. (2) şi art. 26 alin. (1) lit. a), dispoziţii asupra cărora urmează să se pronunţe Curtea prin prezenta decizie.

Acestea au următorul conţinut:

–Art. 3: "Autorizaţia de construire se eliberează pentru:

a)lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel, precum şi a instalaţiilor aferente acestora, cu excepţia celor prevăzute la art. 11;

b)lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum şi orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcţii reprezentând monumente istorice, inclusiv la cele din zonele lor de protecţie, stabilite potrivit legii;

c)lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare şi reabilitare privind căi de comunicaţie, inclusiv lucrări de artă, reţele şi dotări tehnico-edilitare, lucrări hidrotehnice, amenajări de albii, lucrări de îmbunătăţiri funciare, lucrări de instalaţii de infrastructură, noi capacităţi de producere, transport, distribuţie a energiei electrice şi/sau termice, precum şi de reabilitare şi retehnologizare a celor existente;

d)împrejmuiri şi mobilier urban, amenajări de spaţii verzi, parcuri, pieţe şi alte lucrări de amenajare a spaţiilor publice;

e)lucrări de foraje şi excavări necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice, prospecţiunilor geologice, exploatărilor de cariere, balastiere, sonde de gaze şi petrol, precum şi alte exploatări de suprafaţă sau subterane;

f)lucrări, amenajări şi construcţii cu caracter provizoriu necesare în vederea organizării execuţiei lucrărilor de bază, dacă nu au fost autorizate o dată cu acestea;

g)organizarea de tabere de corturi, căsuţe sau de rulote;

h)lucrări de construcţii cu caracter provizoriu: chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere situate pe căile şi spaţiile publice, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame, precum şi anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole situate în extravilan;

i)cimitire - noi şi extinderi."

–Art. 7: "(1) Autorizaţia de construire se emite în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii, pe baza documentaţiei depuse la autorităţile prevăzute la art. 4, care va cuprinde:

a)certificatul de urbanism;

b)dovada titlului asupra terenului şi/sau construcţiilor;

c)proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii;

d)avizele şi acordurile legale necesare, stabilite prin certificatul de urbanism;

e)dovada privind achitarea taxelor legale.

(2)Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii este extras din proiectul tehnic şi se elaborează în conformitate cu conţinutul-cadru prevăzut în anexa nr. 1, în concordanţă cu cerinţele certificatului de urbanism, cu conţinutul avizelor şi al acordurilor cerute prin acesta, şi se întocmeşte, se semnează şi se verifică, potrivit legii.

(3)În situaţia depunerii unei documentaţii tehnice incomplete, aceasta se restituie solicitantului în termen de 5 zile de la data înregistrării, cu menţionarea în scris a elementelor necesare în vederea completării acesteia.

(4)Executarea lucrărilor de construcţii se poate face numai pe baza proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie.

(5)Autoritatea emitentă a autorizaţiei de construire stabileşte o perioadă de valabilitate de cel mult 12 luni de la data emiterii, interval în care solicitantul este obligat să înceapă lucrările. În această situaţie, valabilitatea autorizaţiei se extinde pe toată durata de execuţie a lucrărilor prevăzute prin autorizaţie, în conformitate cu proiectul tehnic.

(6)Neînceperea lucrărilor ori nefinalizarea acestora în termenele stabilite conduce la pierderea valabilităţii autorizaţiei, fiind necesară emiterea unei noi autorizaţii de construire. În situaţia în care caracteristicile nu se schimbă faţă de autorizaţia iniţială, se va putea emite o nouă autorizaţie de construire, fără a fi necesar un nou certificat de urbanism.

(7)Prin excepţie de la prevederile alin. (6), în cazul justificat în care lucrările de construcţii nu pot fi începute ori nu pot fi executate integral la termenul stabilit, investitorul poate solicita autorităţii emitente prelungirea valabilităţii autorizaţiei cu cel puţin 15 zile înaintea expirării acesteia. Prelungirea valabilităţii autorizaţiei se poate acorda o singură dată şi pentru o perioadă nu mai mare de 12 luni.

(8)Investitorul are obligaţia să înştiinţeze autoritatea emitentă a autorizaţiei de construire, precum şi inspectoratul teritorial în construcţii asupra datei la care vor începe lucrările autorizate. În caz contrar, dacă constatarea faptei de începere a lucrărilor fără înştiinţare s-a făcut în termenul de valabilitate a autorizaţiei, data începerii lucrărilor se consideră ca fiind ziua următoare datei de emitere a autorizaţiei.

(9)O dată cu depunerea cererii de emitere a autorizaţiei de construire solicitantul are obligaţia să prezinte o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că imobilul - teren şi/sau construcţii - nu face obiectul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti. În caz contrar documentaţia se restituie solicitantului, care o va depune spre autorizare numai după soluţionarea definitivă în instanţă a litigiului.

(10)Prin excepţie de la prevederile alin. (9), lucrările de consolidare la clădirile multietajate încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public se autorizează în regim de urgenţă, în condiţiile prevăzute la alin. (16), chiar în situaţia existenţei unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

(11)În condiţiile prezentei legi nu se emit autorizaţii provizorii.

(12)Autorizaţiile de construire/desfiinţare se emit numai pe baza unei documentaţii complete, în conformitate cu conţinutul-cadru prevăzut în anexa nr. 1, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (16).

(13)Autorizaţia de construire se semnează de preşedintele consiliului judeţean sau de primar, după caz, de secretar şi de arhitectul-şef sau de persoana cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului din aparatul propriu al autorităţii administraţiei publice emitente, responsabilitatea emiterii autorizaţiilor revenind semnatarilor, potrivit atribuţiilor stabilite conform legii.

(14)Valabilitatea autorizaţiei se menţine în cazul schimbării investitorului, înaintea finalizării lucrărilor, cu condiţia respectării prevederilor acesteia şi a transcrierii actelor care conferă dreptul de construire.

(15)În situaţia în care în timpul execuţiei lucrărilor, şi numai în perioada de valabilitate a autorizaţiei de construire, survin modificări de temă privind construcţia autorizată, care conduc la necesitatea modificării acesteia, titularul are obligaţia de a solicita o nouă autorizaţie, potrivit legii. Pentru obţinerea noii autorizaţii de construire solicitantul va depune o documentaţie, elaborată cu condiţia încadrării noilor propuneri în prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate şi numai în limitele avizelor şi acordurilor obţinute pentru autorizaţia iniţială. Nu este necesară emiterea unui nou certificat de urbanism.

(16)Autorizaţia de construire pentru lucrările de intervenţie de primă necesitate în cazuri de avarii, accidente tehnice, calamităţi ori alte evenimente cu caracter excepţional, inclusiv la construcţiile prevăzute la art. 3 lit. b), se emite imediat de către autoritatea administraţiei publice abilitată, conform legii, urmând ca documentaţia legală necesară să fie definitivată pe parcursul sau la încheierea executării lucrărilor, cu respectarea avizelor legale.

(17)Primăriile pot dezafecta construcţiile, proprietate a unităţii administrativ-teritoriale, aflate în stare avansată de degradare şi care pun în pericol siguranţa publică, cu excepţia construcţiilor monument istoric, pe bază de autorizaţie de desfiinţare emisă în condiţiile alin. (16), cu obligaţia de a se întocmi documentaţii specifice în conformitate cu prevederile cuprinse în anexa nr. 1. (18) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire se calculează potrivit legii.

(19)Taxa pentru prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire se calculează la 30% din valoarea iniţială a taxei de autorizare.

(20)Instituţiile abilitate prin lege să emită avize şi acorduri în vederea autorizării lucrărilor de construcţii, altele decât cele prevăzute la art. 5 alin. (1), au obligaţia emiterii acestora în termen de maximum 15 zile de la data înregistrării cererii/documentaţiei, după caz, direct structurilor organizate de consiliile judeţene şi locale sau, după caz, solicitantului."

–Art. 8 alin. (2): "Autorizaţia de desfiinţare se emite în aceleaşi condiţii ca şi autorizaţia de construire, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora, potrivit legii, cu excepţiile prevăzute la art. 11."

–Art. 26 alin. (1) lit. a): "Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni:

a)executarea sau desfiinţarea, totală ori parţială, fără autorizaţie a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepţia celor de la lit. b), de către investitor şi executant;".

Autorul excepţiei consideră că aceste texte de lege aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 41 alin. (2) teza întâi şi alin. (6) [devenit art. 44 alin. (2) teza întâi] privitor la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private în mod egal de lege, indiferent de titular [şi alin. (7)] referitor la obligaţiile impuse de dreptul de proprietate, art. 54 [devenit art. 57] privitor la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 134 alin. (1) şi alin. (2) litera a) [devenit art. 135 alin. (1)] privitor la economia României [şi alin. (2) lit. a)] referitor la asigurarea de către stat a libertăţii comerţului, protejarea concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie şi art. 41^1 [devenit art. 45] privitor la libertatea economică.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit Legii nr. 50/1991, construcţiile civile, industriale, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, ce reprezintă actul de autoritate al administraţiei locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor.

Cu privire la susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia "textele de lege criticate nu ocrotesc în mod egal dreptul de proprietate asupra unui bun imobil prin natura sa şi dreptul de proprietate asupra unui bun imobil prin destinaţie", Curtea observă că aceasta este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu prevăd un regim juridic diferenţiat în funcţie de natura bunului.

Critica potrivit căreia dreptul de folosinţă al autorului, proprietar al bunului imobil prin destinaţie, nu poate fi exercitat, întrucât textele de lege criticate îl obligă la obţinerea unei autorizaţii de demolare, nu poate fi reţinută, deoarece s-ar nega "legiuitorului competenţa conferită prin Constituţie de a reglementa cadrul în care titularul unui drept are posibilitatea să şi-l valorifice, luând în considerare drepturile şi interesele legitime ale celorlalţi titulari, pe care este ţinut să le respecte." Acesta este sensul în care s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 144 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 11 mai 2004.

Curtea observă că art. 57 din Constituţie nu este incident în cauză, deoarece persoanele cărora le incumbă obligaţia pe care acest text o instituie sunt enumerate exhaustiv: "cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii".

Cu privire la încălcarea art. 45 şi 136 din Constituţie, Curtea reţine că prin Decizia nr. 15 din 22 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 10 februarie 2004, s-au statuat următoarele: "în considerarea specificului economiei de piaţă, statul nu mai este deţinătorul exclusiv al tuturor pârghiilor economice, rolul său fiind limitat la crearea cadrului general, economic, social şi politic, necesar pentru derularea activităţii agenţilor economici, ceea ce implică adoptarea unor reglementări restrictive, dar în limitele impuse de asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor."

Din această perspectivă critica apare ca neîntemeiată, deoarece reglementarea restrictivă prin Legea nr. 50/1991 a autorizării executării lucrărilor de construcţii este justificată de interesul public în domeniu. Amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor sunt operaţiuni care trebuie să respecte planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului, precum şi anumite standarde de calitate şi siguranţă.

În acest sens, art. 29 din Legea nr. 50/1991 instituie "controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii", care se realizează prin Inspectoratul de Stat în Construcţii şi inspectoratele teritoriale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, 7, art. 8 alin. (2) şi art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Revaplus 2000" - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 633/CA/2004 al Tribunalului Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu