Decizie nr. 367 din 30 septembrie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138, art. 140 alin. 2 şi art. 233 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 42 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, excepţie ridicată de Irimia Tanase în Dosarul nr. 677/P/2003 al Judecătoriei Galaţi.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138, art. 140 alin. 2 şi art. 233 din Codul de procedură penală, ca devenită inadmisibila, ca urmare a modificării şi completării acestor dispoziţii prin Legea nr. 281/2003. În ceea ce priveşte prevederile art. 42 din Legea nr. 92/1992, republicată, solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, ca neîntemeiată, deoarece dispoziţiile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate în motivarea excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 20 mai 2003, pronunţată în Dosarul nr. 677/P/2003, Judecătoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138, art. 140 alin. 2 şi art. 233 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 42 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, excepţie ridicată de Irimia Tanase, inculpat în dosarul menţionat.

Autorul excepţiei a criticat prevederile art. 138 şi art. 233 din Codul de procedură penală şi cele ale art. 42 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, care privesc actele de procedura penală constând în sesizarea procurorului pentru luarea unor măsuri preventive în general şi a arestării preventive a învinuitului în special, respectiv calitatea de magistrat a procurorului, sustinand ca aceste dispoziţii sunt neconstituţionale, deoarece încalcă prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi prevederile art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (2) şi art. 23 alin. (4) din Constituţie. Totodată, autorul excepţiei susţine ca prevederile art. 140 alin. (2) din Codul de procedură penală, ce permit prelungirea duratei arestării preventive până la jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunile ce fac obiectul invinuirii, sunt neconstituţionale, deoarece încalcă dispoziţiile art. 16 şi art. 23 alin. (8) din Constituţie şi prevederile art. 6 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Judecătoria Galaţi, exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciază ca textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate şi nici convenţiilor internaţionale în materie, în acest sens fiind şi jurisprudenta Curţii Constituţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul arata ca, ţinând seama de modificările aduse prin Legea nr. 281/2003 atât textelor art. 138, art. 140 alin. 2 şi art. 233 din Codul de procedură penală, care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, cat şi celor ale art. 136, 146 şi art. 159 alin. 13 nou-introdus din acelaşi cod, la care se face trimitere, excepţia care are ca obiect dispoziţiile art. 138, art. 140 alin. 2 şi art. 233 din Codul de procedură penală este inadmisibila, deoarece aceste dispoziţii, potrivit art. XI din Legea nr. 281/2003, de la data de 1 iulie 2003 nu mai sunt în vigoare. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 92/1992, republicată, Guvernul considera excepţia ca fiind neîntemeiată, întrucât din prevederile constituţionale cuprinse în titlul III cap. VI - Autoritatea judecătorească rezultă ca procurorul are calitatea de magistrat. De asemenea, se face precizarea ca modificările şi completările aduse Codului de procedura penală prin Legea nr. 281/2003, în aceasta materie, sunt conforme cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Avocatul Poporului, care şi-a formulat punctul de vedere înainte de publicarea Legii nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedura penală, referindu-se la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 138 şi 233 din Codul de procedură penală în vechea redactare şi ale art. 42 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, faţă de prevederile art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (2) şi art. 23 alin. (4) din Constituţia României, precum şi faţă de cele ale art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, considera ca excepţia este neîntemeiată. Se motiveaza ca dispoziţiile criticate, reglementand condiţiile şi procedura arestării preventive, constituie tocmai garanţii ale drepturilor fundamentale în procesul penal. Procurorul acţionează în condiţiile legii. Afirmatiile autorului excepţiei că nu ar avea calitatea de magistrat, care să poată dispune arestarea preventivă şi trimiterea în judecata a inculpatului, sunt contrazise de jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat ca, în cazul magistratului abilitat de lege sa exercite funcţii judiciare, nu este exclusa orice subordonare faţă de alţi magistraţi. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. 2 din Codul de procedură penală, faţă de prevederile art. 16 şi art. 23 alin. (4) din Constituţie, precum şi faţă de cele ale art. 6 pct. 1 şi 2 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Avocatul Poporului arata ca aceasta este neîntemeiată, întrucât stabilirea duratei maxime a măsurii arestării preventive constituie o garanţie a libertăţii individuale, eliminand menţinerea stării de arest preventiv la nesfirsit. Nu se poate vorbi nici de încălcarea prezumţiei de nevinovatie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 138, art. 140 alin. 2 şi art. 233 din Codul de procedură penală, precum şi cele ale art. 42 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată.

I. În ceea ce priveşte prevederile din Codul de procedură penală criticate ca fiind neconstituţionale, Curtea constata ca, după sesizarea sa, acestea au fost modificate şi completate prin Legea nr. 281 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. În conformitate cu dispoziţiile art. XI pct. 1 din lege, dispoziţiile privind arestarea preventivă şi percheziţia se aplică de la data intrării în vigoare a legii, şi anume data publicării sale. În urma publicării, textele din Codul de procedură penală care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în cauza de faţa au următorul conţinut:

–Art. 138 (Sesizarea procurorului pentru luarea unor măsuri preventive): "Dacă organul de cercetare penală considera ca este cazul să se ia una dintre măsurile prevăzute la art. 136 alin. 1 lit. b)-d), înaintează în acest sens un referat motivat procurorului.

În cazul măsurii prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. b) şi c), procurorul este obligat să se pronunţe în termen de 24 ore.

În cazul măsurii prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. d), procurorul, dacă apreciază ca sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, procedează, după caz, potrivit art. 146 sau 149 1 .";

–Art. 140 alin. 2: "Măsura arestării preventive încetează de drept şi atunci când, înainte de pronunţarea unei hotărâri de condamnare în prima instanţa, durata arestării a atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea care face obiectul invinuirii, fără a se putea depăşi, în cursul urmăririi penale, maximele prevăzute în art. 159 alin. 13, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.";

–Art. 233 (Arestarea preventivă a învinuitului): "În cursul efectuării cercetării penale, dacă organul de cercetare considera ca sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a învinuitului, face propuneri în acest sens şi le înaintează procurorului.

Dacă procurorul, după ce examinează dosarul cauzei, constata ca este cazul să se ia măsura arestării preventive a învinuitului, procedează potrivit art. 146."

Examinând susţinerile autorului excepţiei privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 138, art. 140 alin. 2 şi art. 233 din Codul de procedură penală, Curtea constata ca, în urma modificărilor aduse textelor de lege criticate prin Legea nr. 281/2003, procurorul nu mai poate lua, în principiu, măsura arestării preventive. În mod excepţional procurorul poate dispune, în condiţiile legii, măsura arestării preventive provizorii a învinuitului (art. 146) sau inculpatului (art. 149^1) pe durata maxima de 3 zile, cu obligaţia ca, în termen de 24 de ore de la emiterea mandatului, procurorul să prezinte dosarul cauzei instanţei căreia i-ar reveni competenţa sa judece cauza, cu propunerea de luare a măsurii. Instanţa de judecată poate admite sau respinge propunerea de arestare preventivă provizorie prin încheiere motivată.

În consecinţa, în temeiul dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare [...]", rezultă ca excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibila şi urmează să fie respinsă.

II. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, dispoziţii potrivit cărora "Au calitatea de magistrat şi fac parte din corpul magistraţilor judecătorii de la toate instanţele judecătoreşti, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă acestea, precum şi magistratiiasistenti ai Curţii Supreme de Justiţie", Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele argumente:

În sistemul procesual penal românesc procurorul corespunde notiunii de "alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare", la care se referă art. 5 pct. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel însăşi Constituţia, când prevede în art. 23 alin. (4) ca "Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat [...]", acoperă şi situaţia magistratului care este procuror.

De asemenea, cap. VI al titlului III din Constituţie, referitor la autorităţile publice, capitol intitulat "Autoritatea judecătorească", prevede, pe lângă secţiunea 1, intitulata "Instanţele judecătoreşti", şi secţiunea a 2-a, denumita "Ministerul Public", iar în secţiunea a 3-a, în art. 133 alin. (1), printre atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, se prevede competenţa acestuia de a propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii, în considerarea calităţii de "magistraţi" a procurorilor.

Referindu-se la natura juridică a Ministerului Public, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, a considerat ca acesta "reprezintă o magistratura specială, care nu îndeplineşte atribuţii de natura jurisdicţională". Procurorii îndeplinesc însă o importanţa funcţie judiciară în procesul penal, întrucât întreaga faza a urmăririi penale se desfăşoară prin activitatea sau sub supravegherea lor. În cadrul urmăririi penale, în afară activităţii de strangere a probelor privind existenta faptei şi a vinovatiei făptuitorului, au loc şi acte procesuale de o importanţa hotărâtoare pentru dinamizarea procesului penal, şi anume punerea în mişcare a acţiunii penale sau trimiterea în judecata a inculpatului, precum şi măsuri procesuale necesare efectuării urmăririi penale.

Pentru motivele expuse Curtea constata ca procurorul este un "alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare", în sensul cerut de art. 5 pct. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi în sensul art. 23 alin. (4) din Constituţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca devenită inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138, art. 140 alin. 2 şi art. 233 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Irimia Tanase în Dosarul nr. 677/P/2003 al Judecătoriei Galaţi.

2.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 septembrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

────────────────