Ordin nr. 2.463 din 8 august 2013
pentru aprobarea reglementării tehnice "Normativ privind securitatea la incendiu a construcțiilor, Partea a II-a - Instalații de stingere", indicativ P118/2-2013
- Emitent
- Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 595 din 24 septembrie 2013
Textul actului · 3 articole
Cuprins
Având în vedere Procesul-verbal de avizare nr. 1 din 15 mai 2013 al Comitetului Tehnic de Coordonare Generală din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Avizul nr. 1 din 26 martie 2013 al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență,
în conformitate cu prevederile art. 10 și art. 38 alin. 2 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare, și ale art. 2 alin. (3) și (4) din Regulamentul privind tipurile de reglementări tehnice și de cheltuieli aferente activității de reglementare în construcții, urbanism, amenajarea teritoriului și habitat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 203/2003 pentru aprobarea Regulamentului privind tipurile de reglementări tehnice și de cheltuieli aferente activității de reglementare în construcții, urbanism, amenajarea teritoriului și habitat, precum și a Normelor metodologice privind criteriile și modul de alocare a sumelor necesare unor lucrări de intervenție în primă urgență la construcții vulnerabile și care prezintă pericol public, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 4 pct. II lit. e) și al art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu modificările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă reglementarea tehnică "Normativ privind securitatea la incendiu a construcțiilor, Partea a II-a - Instalații de stingere", indicativ P118/2-2013, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării.
Articolul 3
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 217/2005 pentru aprobarea Reglementării tehnice "Normativ pentru proiectarea, executarea și exploatarea instalațiilor de stingere a incendiilor", indicativ NP 086-2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 7 iunie 2005, se abrogă.
p. Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale
și administrației publice,
Iulian-Ghiocel Matache,
secretar de stat
București, 8 august 2013.
Nr. 2.463.
Anexă
[REGLEMENTARE TEHNICA
"Normativ privind securitatea la incendiu a construcțiilor, PARTEA a II-a - Instalații
de stingere", indicativ P118/2-2013
](<https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/198766>)
