Decizie nr. 320 din 14 septembrie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dănuţ Dumitru Dem în Dosarul nr. 2.326/2003 al Curţii de Apel Oradea - Secţia civilă.

La apelul nominal răspunde partea Dumitru Ardelean personal, lipsind autorul excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Partea prezentă solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că aceasta a fost ridicată exclusiv în scopul tergiversării cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, motivând că soluţia cuprinsă în textul criticat permite soluţionarea cauzelor cu celeritate, iar principiul triplului grad de jurisdicţie nu este un principiu constituţional care să impuna legiuitorului garantarea accesului persoanelor la trei grade de jurisdictie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 17 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.326/2003, Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Dănuţ Dumitru Dem în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea recursului împotriva Deciziei civile nr. 295/A din 17 aprilie 2003 a Tribunalului Bihor, prin care a fost anulată Sentinţa civilă nr. 3.371 din 1 aprilie 2002, pronunţată de Judecătoria Oradea într-o cauză în care s-a solicitat anularea unui titlu de proprietate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prevederile legale criticate încalcă art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, privind dreptul la un proces echitabil, deoarece partea care nu a fost legal citată la judecarea fondului cauzei, din motive care nu-i sunt imputabile, nu mai are posibilitatea, în calea de atac a apelului, să invoce incompatibilităţi şi excepţii sau să introducă anumite cereri specifice judecăţii în primă instanţă, şi anume: întâmpinarea, cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie.

Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Textul atacat încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată, privitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, precum şi art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei, întrucât partea lipsă, nelegal citată la judecarea fondului cauzei, a fost privată de posibilitatea exercitării unui grad de jurisdicţie, precum şi de dreptul de a folosi mijloacele procesuale specifice judecăţii în fond.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, motivând că prevederile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că nu aduc atingere principiului egalităţii, deoarece "incidenţa acestora este impusă de existenţa unei situaţii de natura celei descrise în ipoteza normei, şi nu de calitatea sau identitatea părţilor".

Dreptul la un proces echitabil, consacrat ca principiu constituţional o dată cu revizuirea Constituţiei, constituie o garanţie a principiului egalităţii şi constă în egalitatea de mijloace procesuale care să conducă la valorificarea drepturilor subiective în conformitate cu prevederile legii. Potrivit art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, când există vreun motiv de nulitate, instanţa de apel anulează în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea pronunţată, înlăturând în acest mod posibilele consecinţe prejudiciabile pentru pârât, ce decurg din imposibilitatea de a se apăra în faţa primei instanţe. Totodată, în faţa instanţei de apel, pârâtul are posibilitatea să îşi valorifice dreptul la apărare în concordanţă cu prevederile textului constituţional, aşa cum ar fi putut să o facă şi în situaţia în care cauza ar fi fost trimisă spre rejudecare primei instanţe.

Principiul nou, consacrat în art. 124 alin. (2) din Constituţie, republicată, referitor la înfăptuirea justiţiei nu este încălcat prin aplicarea prevederilor art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă. Expresie a principiului mai larg al egalităţii cetăţenilor, "imparţialitatea şi egalitatea justiţiei obligă instanţele judecătoreşti la interpretarea şi aplicarea unitară a legii, astfel încât unor situaţii de fapt similare să li se dea soluţii în drept identice, funcţie a cărei coordonare este asigurată, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie". Textul criticat nu se opune dezideratului unei justiţii imparţiale şi unitare, ci, dimpotrivă, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, aşa cum este reglementat în special prin art. 295 alin. 2 şi art. 298 din Codul de procedură civilă, conferă premisele stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi ale utilizării mijloacelor procesuale care să garanteze părţilor apărarea şi valorificarea drepturilor subiective.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă nu încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, incidenţa sa fiind impusă de existenţa unei situaţii de natura celei prevăzute în ipoteza acestei norme juridice. Astfel, potrivit prevederilor art. 297 alin. 2 teza întâi, instanţa de apel, în cazul în care stabileşte că prima instanţă a fost necompetentă, trimite cauza spre judecare instanţei competente, iar, potrivit tezei a doua, reţine procesul spre judecare când constată propria sa competenţă sau când există un alt motiv de nulitate a hotărârii primei instanţe şi aceasta a judecat fondul. Cele două teze ale art. 297 alin. 2 reglementează, în consecinţă, două situaţii diferite, ceea ce justifică, în mod raţional şi obiectiv, aplicarea unor reguli procedurale diferite.

Dispoziţiile art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă sunt în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, potrivit cărora procedura de judecată şi competenţa instanţelor judecătoreşti sunt prevăzute numai prin lege, precum şi cu art. 129 din Legea fundamentală, care prevede că, împotriva hotărârilor judecătoreşti, căile de atac pot fi exercitate, în condiţiile legii. De altfel, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia Plenului nr. 1/1994, că nu este obligatoriu accesul persoanelor interesate "la toate structurile judecătoreşti - judecătorii, tribunale, curţi de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în faţa instanţelor judecătoreşti în condiţii de egalitate, poate stabili reguli deosebite".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatul Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, republicată, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1) şi (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 104 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, având următorul conţinut: "În acest caz, precum şi atunci când există vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanţă a judecat în fond, instanţa de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea pronunţată, va reţine procesul spre judecare."

Aceste dispoziţii sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind neconstituţionale în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, privind dreptul la un proces echitabil. Instanţa de judecată apreciază că se încalcă totodată art. 16 alin. (1) privitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, precum şi art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei.

Examinând excepţia, Curtea constată că scopul urmărit de legiuitor prin dispoziţiile art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă a fost, pe de-o parte, înlăturarea consecinţelor unei hotărâri lovite de nulitate, iar, pe de altă parte, soluţionarea cu celeritate a cauzei în care s-a pronunţat hotărârea respectivă.

Noţiunea de proces echitabil presupune egalitatea mijloacelor în ceea ce priveşte părţile, adică posibilitatea ca fiecare dintre acestea să-şi expună cauza în faţa instanţei, în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ faţă de partea adversă. Apelul, cale de atac cu caracter devolutiv, provoacă o nouă judecată în fond, atât cu privire la problemele de fapt, cât şi cu privire la cele de drept. Partea care nu a fost legal citată la judecarea fondului şi al cărei apel a fost admis va putea prezenta în faţa instanţei de apel, care va reţine cauza în vederea judecării, toate motivele, mijloacele de apărare şi dovezile arătate în motivarea apelului.

Aşadar, procedura apelului asigură egalitatea părţilor şi egalitatea mijloacelor de apărare aflate la dispoziţia acestora.

Curtea constată, de asemenea, că susţinerile autorului excepţiei în sensul că textul atacat îl împiedică să invoce incompatibilităţi şi excepţii în calea de atac menţionată sunt neîntemeiate, deoarece art. 294 din Codul de procedură civilă, în alineatul 1, statuează că în apel nu se pot face alte cereri noi, dar că se pot ridica excepţii de procedură şi se pot invoca alte asemenea mijloace de apărare, care nu sunt considerate cereri noi.

Curtea nu poate primi nici celelalte susţineri ale autorului privind imposibilitatea de a formula în apel anumite cereri specifice judecăţii în primă instanţă, şi anume întâmpinarea, cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie, acestea constituind aspecte procedurale cu privire la care legiuitorul are libertate de reglementare, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie, acestea nu sunt obligatorii în cadrul judecăţii în primă instanţă, pârâtul având posibilitatea să-şi valorifice drepturile prin cereri separate. Impedimentul cuprins în text nu poate fi reţinut, aşadar, ca o încălcare a drepturilor sale.

Curtea constată, de asemenea, că art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă nu contravine principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, deoarece incidenţa sa este impusă de existenţa unei situaţii de natura celei descrise în ipoteza normei, şi nu de calitatea sau identitatea părţilor.

În acest sens Curtea Constituţională a decis în mod constant că nu este contrară principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice "instituirea unor reguli speciale, atâta timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor."

Regula cuprinsă în textul atacat se aplică oricărei persoane aflate în ipoteza descrisă de acesta, astfel încât nu se poate susţine o încălcare a art. 124 alin. (2) din Constituţie, republicată.

Referitor la critica privind faptul că pârâtul este lipsit de accesul la un grad de jurisdicţie, Curtea reţine că Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicţie ale unui proces. Pe de altă parte, potrivit art. 126 alin. (2), coroborat cu art. 129 din Constituţie, republicată, stabilirea căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului.

De altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate prin Decizia nr. 116 din 11 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2002, şi prin Decizia nr. 359 din 12 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 17 februarie 2003.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, aşa încât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă urmează a fi respinsă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dănuţ Dumitru Dem în Dosarul nr. 2.326/2003 al Curţii de Apel Oradea - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 septembrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu