Decizie nr. 433 din 25 mai 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Mihaela Cîrstea - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, excepţie ridicată de Ion Ceauşu în Dosarul nr. 229/2/2006 (număr format vechi: 2/CIV/2006) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

La apelul nominal răspund domnul Ion Ceauşu personal, Partidul Popular din România, prin preşedinte domnul Vladu Alexandru Sadovan, Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună, reprezentat de domnul Ion Antonescu, Şarpe I. Cristinel, Partidul Popular, reprezentat de doamna Liliana Poenaru şi domnul Ştefan-Daniel Măcărescu, cu delegaţii depuse la dosar, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, reprezentat de doamna Mihaela Dobrescu, cu delegaţie la dosar, şi Polul Popular Creştin Democrat, prin preşedinte domnul Vladu Alexandru Sadovan. Se constată lipsa Partidului România Mare, Partidului Renaşterea României, precum şi a domnilor Dan Molnar şi Ioan Andrei Molea, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Autorul excepţiei, având cuvântul, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003, întrucât contravin prevederilor art. 40 din Constituţie, prin numărul mare de membri fondatori necesar pentru înscrierea unui partid politic, precum şi prin aceea că dă posibilitatea creării de falsuri şi nereguli în întocmirea listelor semnăturilor de susţinere.

Reprezentantul Partidului Popular din România şi al Polului Popular Creştin Democrat solicită, de asemenea, admiterea excepţiei, întrucât legea criticată creează discriminări între partidele politice şi contravine dreptului de asociere al cetăţenilor.

Reprezentantul Partidului Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună consideră, de asemenea, că Legea nr. 14/2003 contravine dispoziţiilor din Constituţie enumerate în notele scrise pe care le depune în şedinţa de judecată şi solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Reprezentanţii Partidului Popular din România solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă, întrucât aspectele pe care se întemeiază criticile formulate nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale. Se invocă jurisprudenţa Curţii referitoare la criteriul reprezentativităţii în domeniul dreptului de asociere.

Reprezentantul Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat solicită, de asemenea, respingerea excepţiei, deoarece condiţiile de înregistrare a unui partid politic prevăzute de textul de lege criticat asigură reprezentarea electoratului în Parlament.

Partea Cristinel I. Şarpe solicită admiterea excepţiei pentru aceleaşi considerente înfăţişate de autorul ei şi depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, apreciază că textul de lege criticat nu este contrar prevederilor constituţionale invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 30 martie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 229/2/2006 (număr format vechi: 2/CIV/2006), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003. Excepţia a fost ridicată de Ion Ceauşu într-o cauză privind înregistrarea Partidului Popular din România.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că art. 19 alin. (3) din lege, care prevede că lista de susţinători trebuie să cuprindă cel puţin 25.000 de membri, stabileşte "un număr exagerat de mare" de membri fondatori pentru înscrierea unui partid politic, ceea ce încalcă dreptul de asociere al cetăţenilor prevăzut de art. 40 din Constituţie. Consideră că astfel: "comitetele de iniţiativă sunt puse fie în imposibilitatea de a strânge acest număr, fie să recurgă la copierea unor nume şi date ale cetăţenilor de pe listele electorale, ori alte acte existente la primării şi falsificarea semnăturilor"; cetăţenii nu au posibilitatea să consulte aceste liste şi să depună contestaţii privind falsurile şi alte nereguli constatate; instanţa de judecată este pusă în imposibilitatea de a verifica legalitatea şi corecta întocmire a acestor liste şi "dă un gir în alb sau certifică nişte grave falsuri în înscrisuri oficiale". Consideră că: "un număr rezonabil şi mult mai uşor de controlat atât de instanţă cât şi de cetăţenii intervenienţi" ar fi de maxim 5.000 de membri fondatori proveniţi din 20 de judeţe şi cel puţin 250 de membri din fiecare judeţ; listele cu cei 250 de membri fondatori ar trebui depuse la tribunalul judeţean respectiv şi prin presa locală şi centrală să fie anunţaţi cetăţenii că pot consulta şi eventual contesta aceste liste; taxa pentru contestaţii să fie de cel mult 100.000 de lei.

Autorul excepţiei mai susţine că şi alin. (1) al art. 19 din lege, care prevede "lista cu semnăturile de susţinere", este neconstituţional, deoarece "contravine alin. (3) din art. 19", care prevede că "lista (listele) trebuie să cuprindă cel puţin 25.000 de membri fondatori". Cele două alineate ale art. 19 utilizează termeni diferiţi - "lista cu susţinători" şi "lista cu membri fondatori" - şi este de părere că "trebuie eliminat termenul de susţinători".

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens arată că din interpretarea sistematică a prevederilor art. 19 alin. (3) din lege "rezultă fără echivoc că prin acestea nu au fost impuse restricţii ale libertăţii de asociere consacrate prin dispoziţiile art. 40 şi art. 53 din Constituţia României", având în vedere că partidele politice "reprezintă o formă de manifestare a libertăţii de asociere, fiind considerate esenţiale pentru buna funcţionare a democraţiei" şi "odată ajunse la putere se disting de orice alte organizaţii ce activează în domeniul politic". "În acest context, dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 - Legea partidelor politice -, ce reglementează condiţia de reprezentativitate şi anume ca propunerea legislativă să fie susţinută de 25.000 de membri fondatori domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti, sunt apreciate de Curtea de Apel Bucureşti ca fiind constituţionale."

Cât priveşte referirile autorului excepţiei la celelalte alineate ale art. 19 din legea criticată, instanţa de judecată "îi pune în vedere contestatorului că la termenul anterior a invocat doar excepţia de neconstituţionalitate a art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003, iar punctele de vedere se referă la această excepţie; pe acest aspect se vor formula concluzii". În consecinţă, prin dispozitivul Încheierii din 30 martie 2006 a sesizat Curtea Constituţională numai cu privire la acest din urmă alineat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 147 din 27 octombrie 1998, prin care aceasta a statuat cu valoare de principiu în legătură cu aprecierea oportunităţii unui anumit prag de reprezentativitate.

Avocatul Poporului consideră că art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 este constituţional, iar cât priveşte aspectele criticate, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 35/1996.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 19 alin. (3), care prevede: "Lista trebuie să cuprindă cel puţin 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege menţionate încalcă art. 40 din Constituţie, referitor la "Dreptul de asociere", potrivit căruia: "(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.

(2)Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.

(3)Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.

(4)Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

În esenţă, criticile formulate constau în susţinerea că art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 stabileşte "un număr exagerat de mare" de membri fondatori necesar pentru înscrierea unui partid politic, ceea ce încalcă dreptul de asociere al cetăţenilor prevăzut de art. 40 din Constituţie. Încălcarea constă în imposibilitatea comitetelor de iniţiativă de a strânge acest număr de semnături, imposibilitatea ca cetăţenii să consulte listele şi să depună contestaţii privind falsurile şi alte nereguli constatate; imposibilitatea verificării legalităţii şi corectei întocmiri a acestor liste de către instanţa de judecată, care este pusă să dea "un gir în alb" sau să certifice "nişte grave falsuri în înscrisuri oficiale".

Analizând aceste susţineri, Curtea constată că art. 19 alin. (3) din lege dispune cu privire la condiţia de reprezentativitate pentru înregistrarea unui partid politic.

Sub acest aspect, prin Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996 privind constituţionalitatea unor prevederi ale Legii partidelor politice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, Curtea Constituţională a statuat că aprecierea oportunităţii unui anumit prag de reprezentativitate nu este o problemă de constituţionalitate, cât timp pragul instituit nu are ca efect suprimarea exercitării dreptului, urmărind numai ca asocierea cetăţenilor în partide să aibă semnificaţia instituţionalizării unui curent politic, fără de care partidul rezultat nu-şi poate îndeplini rolul său constituţional, prevăzut de art. 8 alin. (2), de a contribui la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. Potrivit aceleiaşi decizii, "criteriul reprezentativităţii nu este, în sine, neconstituţional, el fiind în general acceptat în domeniul exercitării dreptului de asociere în partide politice, ţinând seama de rolul lor de a contribui la formarea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. Acest criteriu ar putea fi neconstituţional, dacă prin efectele sale ar duce la suprimarea dreptului la asociere sau ar fi sinonim cu o asemenea suprimare". Or, condiţiile de reprezentativitate prevăzute de art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 nu conduc la aceasta.

De altfel, în cauză, autorul excepţiei, invocând încălcarea art. 40 din Constituţie, nu contestă constituţionalitatea pragului de reprezentativitate în sine, ci susţine că numărul membrilor fondatori care trebuie să figureze pe listele de susţinători, prevăzut de textul de lege criticat, este "exagerat de mare", ceea ce creează dificultăţi practice de aplicare a acestei prevederi, cu consecinţe negative privind legalitatea şi corectitudinea listelor. Însă problemele privind aplicarea legilor nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.

Aşa fiind, cele statuate prin Decizia nr. 35/1996 îşi menţin valabilitatea şi cu privire la dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003, întrucât nu sunt elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

În legătură cu susţinerea autorului excepţiei formulate în şedinţa publică a Curţii Constituţionale din data de 25 mai 2006, în sensul că înţelege să critice şi alin. (1) al art. 19 din Legea partidelor politice nr. 14/2003, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, întrucât din încheierea de sesizare rezultă că dezbaterile în faţa instanţei de judecată au privit numai neconstituţionalitatea alin. (3) al art. 19 din lege. Totodată, în aceeaşi şedinţă autorul excepţiei a susţinut că art. 19 alin. (3) din lege contravine şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 36 privind "Dreptul de vot", şi art. 37 referitor la "Dreptul de a fi ales". Curtea constată că prin conţinutul lor cele două texte nu au incidenţă în cauză.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, excepţie ridicată de Ion Ceauşu în Dosarul nr. 229/2/2006 (număr format vechi: 2/CIV/2006) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 mai 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent şef,

Gabriela Dragomirescu