Decizie nr. 335 din 17 martie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 alin. 1^1 şi 3 şi art. 148 alin. 1 lit. a^1) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Cornel Rusu în Dosarul nr. 1.701+/112/2008 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia penală.

La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 26 septembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1.701+/112/2008, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 alin. 1^1 şi 3 şi ale art. 148 alin. 1 lit. a^1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cornel Rusu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece oferă posibilitatea organelor judiciare de a înlocui oricând măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara cu măsura arestului preventiv, chiar dacă măsura ce se cere a fi înlocuită a încetat de drept şi, prin urmare, nu mai produce efecte juridice. Se încalcă astfel, în opinia autorului excepţiei, principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Se mai arată că art. 145 alin. 3 din Codul de procedură penală dă posibilitatea organelor judiciare ca, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006, act administrativ fără putere de lege, să aresteze preventiv o persoană, lipsind-o în acest mod de dreptul la libertate individuală, de dreptul la liberă circulaţie şi de dreptul de a dispune de ea însăşi, drepturi fundamentale garantate oricărei persoane de Constituţie. De asemenea, formularea "ori de câte ori este chemat" este extrem de restrictivă în ceea ce priveşte libertatea unei persoane, deoarece dă dreptul instanţei sau organelor de poliţie să dispună după bunul plac, fără niciun fel de control legal, oricând, ori de câte ori, sub orice motiv sau pretext, să cheme în faţa lor persoana respectivă, acest lucru putând duce la abuzuri. Se încalcă astfel art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, deoarece sunt afectate dreptul la liberă circulaţie şi dreptul unei persoane de a dispune de ea însăşi.

Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât normele criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului, invocând şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 145 alin. 1^1 şi 3 şi ale art. 148 alin. 1 lit. a^1) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

–Art. 145 alin. 1^1 şi 3: "Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul sau inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii:

a)să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b)să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

c)să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;

d)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. [...]

În caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii aplicate sau a obligaţiilor, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. Organul de poliţie desemnat de organul judiciar care a dispus măsura verifică periodic respectarea măsurii şi a obligaţiilor de către învinuit sau inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, sau instanţa, în cursul judecăţii.";

–Art. 148 alin. 1 lit. a^1): "Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dintre următoarele cazuri: [...] a^1) inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara ori obligaţiile care îi revin pe durata acestor măsuri."

În susţinerea excepţiei se invocă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, referitoare la principiul neretroactivităţii legii, ale art. 25 privind dreptul la liberă circulaţie, ale art. 26 alin. (2) privind viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 115 alin. (6) privind limitele reglementării prin ordonanţe de urgenţă.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată următoarele:

Măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, ca şi obligaţiile instituite în sarcina învinuitului sau inculpatului pe durata acestei măsuri se impun pentru desfăşurarea în bune condiţii a instrucţiei penale, iar restricţionarea temporară a exercitării dreptului la liberă circulaţie, ca şi consecinţă firească a instituirii măsurii preventive menţionate, constituie o măsură deplin raţională şi necesară, în acord cu prevederile art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Faptul că, în situaţia încălcării cu rea-credinţă a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a obligaţiilor prevăzute în art. 145 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, această măsură va fi înlocuită cu cea a arestării preventive nu face decât să dea eficienţă regulilor impuse de legiuitor cu privire la obligaţiile celor faţă de care au fost dispuse măsuri preventive, în considerarea aceluiaşi scop, şi anume buna desfăşurare a instrucţiei penale, nefiind de natură să aducă atingere dispoziţiilor constituţionale invocate.

Astfel, nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a prevederilor art. 26 din Constituţie privind viaţa intimă, familială şi privată, deoarece, potrivit chiar textului constituţional invocat, persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică şi bunele moravuri.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2008, care a modificat textele de lege criticate, nu instituie noi măsuri preventive, ci realizează o reglementare mai riguroasă în această materie, în scopul arătat chiar în cuprinsul actului normativ modificator. Astfel, aşa cum se prevede în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006, aceasta a fost adoptată "având în vedere necesitatea identificării urgente a măsurilor procedurale care să asigure desfăşurarea eficientă a activităţii de urmărire penală şi de judecată, luând în considerare problemele apărute în practica recentă referitoare la căutarea, localizarea şi prinderea unei persoane în scopul aducerii acesteia în faţa organelor judiciare ori punerii în executare a anumitor hotărâri judecătoreşti, lipsa unei reglementări riguroase în aceste materii fiind de natură să influenţeze negativ, direct şi imediat cauzele aflate în curs de urmărire penală sau judecată".

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, care consacră principiul neretroactivităţii legii, se constată că nu sunt incidente în cauză. De altfel, argumentele invocate de autorul excepţiei în susţinerea încălcării acestui text din Legea fundamentală vizează aspecte de aplicare a legii, care nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 alin. 1^1 şi 3 şi art. 148 alin. 1 lit. a^1) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Cornel Rusu în Dosarul nr. 1.701+/112/2008 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 martie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta