Decizie nr. 69 din 18 februarie 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 251/2011 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Marin Melinescu în Dosarul nr. 27.727/215/2014 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 969D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosarul cauzei, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus înscrisuri prin care susţine că prevederile criticate sunt neconstituţionale.

4.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 19 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 27.727/215/2014, Judecătoria Craiova - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 251/2011 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Marin Melinescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind reexaminarea acordării ajutorului public judiciar.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prin Legea nr. 251/2011 au fost modificate prevederile art. 7 şi art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 în sensul "coborârii pragurilor până la care se poate acorda ajutorul public judiciar", astfel că numărul cererilor de ajutor public judiciar admise s-a diminuat, iar dreptul real şi efectiv la un proces echitabil şi de acces la o instanţă a devenit unul iluzoriu, împotriva argumentelor care au fundamentat actul normativ iniţial, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008. În lipsa unor posibilităţi materiale suficiente, astfel încât să nu fie pusă în pericol existenţa cetăţeanului, stabilirea unor taxe judiciare de timbru extrem de oneroase, într-o criză economică, face ca accesul cetăţenilor la justiţie să fie unul limitat, iar prin punerea în aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, în condiţiile în care a rămas în vigoare Legea nr. 251/2011, şi impunerea unor taxe judiciare de timbru constituie o "sfidare la adresa cetăţeanului". Totodată, susţine că prin "înfăptuirea justiţiei" nu înseamnă ca o parte să-şi realizeze interesul prin lipsirea de bunuri indispensabile celeilalte părţi.

7.În final, consideră că prevederile criticate încalcă accesul liber la justiţie, atât faţă de cele arătate mai sus cu privire la restricţia în a beneficia de ajutorul public judiciar, care nu este proporţională cu scopul urmărit, cât şi faţă de posibilitatea ca valoarea taxei judiciare de timbru, precum şi costul apărării să depăşească valoarea emolumentului, neurmărindu-se un scop legitim, deoarece în ambele cazuri această taxă nu se face venit la prestatorul serviciului - sistemul justiţiei, ci se face venit la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia debitorul îşi are domiciliul, după caz, sediul fiscal.

8.Judecătoria Craiova - Secţia civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece se impune stabilirea, prin lege, a unor condiţii privind acordarea ajutorului public judiciar, determinate de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării acestui ajutor, dar şi de prevenirea formulării abuzive a unor asemenea cereri şi a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar avea nevoie de susţinere din partea statului.

9.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

12.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile Legii nr. 251/2011 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 8 decembrie 2011. Din examinarea Legii nr. 251/2011, precum şi din notele scrise ale autorului excepţiei de neconstituţionalitate reiese că, în realitate, sunt criticate prevederile art. 7 şi art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 251/2008. Având în vedere că, potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 şi art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, care au următorul cuprins:

–Art. 7: "Ajutorul public judiciar se poate acorda, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6. Valoarea ajutorului public judiciar acordat, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6 lit. a)-c), nu poate depăşi, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 10 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare.";

–Art. 8: "(1) Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.

(2)Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%.

(3)Ajutorul public judiciar se poate acorda şi în alte situaţii, proporţional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiţie, inclusiv din cauza diferenţelor de cost al vieţii dintre statul membru în care acesta îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită şi cel din România."

13.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 21 referitor la accesul liber la justiţie.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport de motivări şi prevederi constituţionale similare, sens în care sunt, spre exemplu, Decizia nr. 39 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2015, Decizia nr. 532 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 620 din 14 august 2015, Decizia nr. 394 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 20 noiembrie 2013.

15.Cu acele prilejuri, Curtea a observat că prevederile art. 7 şi 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 stabilesc acordarea unui ajutor public judiciar în formele prevăzute de lege, fără nicio discriminare, acelor persoane care îndeplinesc condiţiile legale. Astfel, atât aceste prevederi legale, cât şi ordonanţa de urgenţă în întregul ei constituie o garanţie suplimentară a accesului efectiv la justiţie.

16.De asemenea, Curtea a reţinut că, prin art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, sunt stabilite categoriile de venituri cu caracter periodic care se iau în calcul pentru determinarea venitului mediu net lunar pe membru de familie, precum şi sumele datorate în mod periodic (cum ar fi chiriile şi obligaţiile de întreţinere etc.). Curtea a constatat că acestea reprezintă opţiunea legiuitorului, care stabileşte, astfel, sfera persoanelor îndreptăţite să solicite sprijinul statului. În acest context, Curtea a amintit că, prin Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunţată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 59, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că "dreptul efectiv de acces la un tribunal [...] nu înseamnă, însă, un drept necondiţionat de a obţine un ajutor judiciar gratuit din partea statului în materie civilă şi nici dreptul la o procedură gratuită în această materie".

17.Totodată, în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia există o neconcordanţă între prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 şi cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi primită, întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 39 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2015).

18.Referitor la susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la pretinsa încălcare a accesului liber la justiţie ca urmare a "faptului că taxa judiciară de timbru nu se face venit la prestatorul serviciului - sistemul justiţiei, ci se face venit la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia debitorul îşi are domiciliul, după caz, sediul fiscal", se observă că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât prevederile care reglementează taxa judiciară de timbru sunt tocmai o aplicare a celor statuate prin normele constituţionale, iar cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii.

19.În ce priveşte critica privind destinaţia sumelor provenite din taxa judiciară de timbru se observă că, pe de o parte, prevederile criticate nu instituie taxe judiciare de timbru şi nici nu reglementează în vreun fel cu privire la destinaţia acestora. Pe de altă parte, Curtea, prin Decizia nr. 273 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 8 iulie 2015, a reţinut că, potrivit dispoziţiilor constituţionale, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească destinaţia impozitelor şi taxelor, precum şi a altor venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat, în condiţiile legii (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 118 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 13 mai 2014). De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit principiului realităţii bugetare sau neafectării veniturilor bugetare, veniturile se înscriu în buget pe surse de provenienţă, iar cheltuielile pe acţiuni şi obiective concrete, astfel încât veniturile odată intrate în buget se depersonalizează şi servesc la efectuarea cheltuielilor în ordinea prevăzută în buget. Acest principiu este determinat de necesităţile practice ale execuţiei bugetare, care au demonstrat că o afectare iniţială a unui venit poate conduce fie la imposibilitatea realizării obiectivului finanţat, fie la cheltuirea întregului venit, deşi necesităţile nu o impun. Calificarea unor surse de venituri ca aparţinând bugetului de stat sau bugetelor locale este o decizie de oportunitate bugetară ce poate fi cenzurată de Curtea Constituţională numai în situaţia în care funcţionarea unei puteri a statului este pusă în pericol, ceea ce, în speţă, nu este cazul. Totodată, Curtea a constatat că independenţa financiară a justiţiei nu este dată de destinaţia taxei judiciare de timbru, ci de existenţa în sine a unor alocaţii bugetare suficiente pentru a se asigura buna funcţionare a instanţelor. Taxele judiciare de timbru constituie o contraprestaţie raportat la actul de justiţie, însă faptul că ele nu se fac venit la bugetul afectat sistemului justiţiei nu înseamnă automat că o asemenea taxă nu are un scop legitim. Statul poate să acorde o altă destinaţie sumelor de bani provenite din contraprestaţia efectuată la serviciul public prestat de instanţele judecătoreşti, respectiv ca acestea să se facă venit la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia debitorul îşi are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal (Decizia nr. 931 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2013).

20.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

21.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marin Melinescu în Dosarul nr. 27.727/215/2014 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 7 şi art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Craiova - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 18 februarie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu