Decizie
Decizia nr. 15 din 8 aprilie 2024
referitoare la interpretarea art. IV din Legea nr. 42/2020
- Emitent
- Înalta Curte de Casație și Justiție
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 471 din 22 mai 2024
Textul actului
100%
referitoare la interpretarea art. IV din Legea nr. 42/2020
Dosar nr. 214/1/2024
| Mariana Constantinescu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Carmen Elena Popoiag | - președintele Secției I civile |
| Marian Budă | - președintele delegat al Secției a II-a civile |
| Elena Diana Tămagă | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Andreia Liana Constanda | - judecător la Secția I civilă |
| Adina Georgeta Nicolae | - judecător la Secția I civilă |
| Maricel Nechita | - judecător la Secția I civilă |
| Mirela Vișan | - judecător la Secția I civilă |
| Mihai Andrei Negoescu Gândac | - judecător la Secția I civilă |
| Rodica Zaharia | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Valentina Vrabie | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Mărioara Isailă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Carmen Sandu Necula | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Adina Oana Surdu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Carmen Mihaela Voinescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Mădălina Elena Vladu Crevon | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Veronica Dumitrache | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Cristinel Grosu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Gheza Attila Farmathy | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 214/1/2024 este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă în vederea lămuririi următoarei probleme de drept:
Interpretarea art. IV din Legea nr. 42/2020, respectiv dacă dispozițiile acestuia privind majorarea cuantumului brut al salariului de bază cu 30% se aplică și personalului militar din cadrul muzeelor de importanță națională
Magistratul-asistent învederează că, la dosarul cauzei, au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, și punct de vedere din partea reclamanților.
Președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:
Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă, prin Încheierea din 13 noiembrie 2023, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menționată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței supreme cu nr. 214/1/2024.
Legea nr. 42/2020 pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare Legea nr. 42/2020:
Articolul IV
Începând cu drepturile salariale aferente lunii august 2020, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul din cadrul bibliotecilor naționale sau de importanță națională, Bibliotecii Academiei Române, precum și din cadrul muzeelor de importanță națională se majorează cu 30%, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare
Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017:
Art. 2 (...) (3) „Intră în categoria personalului din sectorul bugetar personalul încadrat pe baza contractului individual de muncă, personalul care ocupă funcții de demnitate publică numite sau alese și personalul care ocupă funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică, magistrații, precum și personalul care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcționarii publici și funcționarii publici cu statut special“.
Articolul 9
Salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare și indemnizațiile lunare, sporurile și alte drepturi salariale specifice fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaționale de funcții bugetare, pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, precum și pentru funcțiile de demnitate publică, sunt prevăzute în anexele nr. I-IX
Anexa nr. VI - Familia ocupațională de funcții bugetare „Apărare, ordine publică și securitate națională“, capitolul II - Reglementări specifice personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, secțiunea 1 - Soldele personalului militar și salariile polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare:
Articolul 2
(1)Personalul încadrat în instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională este format din personal militar, polițiști, funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, personal civil.
(2)Prin personal militar, în sensul prezentei legi, se înțelege cadrele militare în activitate, precum și soldații și gradații profesioniști în activitate. (...) (5) Prin personal civil, în sensul prezentei legi, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual.
Articolul 3
(1)Personalul militar are dreptul la soldă lunară.
(2)Solda lunară se compune din solda de funcție, solda de grad, gradații și, după caz, solda de comandă, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și din alte drepturi salariale.
Articolul 5
(1)Soldele de funcție, respectiv salariile de funcție sunt diferențiate în raport cu nivelul studiilor, pregătirea profesională, atribuțiile ce revin fiecărei funcții, solicitările la efort, complexitatea și gradul de răspundere cerut de îndeplinirea acesteia, precum și cu eșalonul la care se desfășoară activitatea, prevăzute în prezenta anexă la cap. I.
Prin cererea introductivă, reclamanții A și B au solicitat în contradictoriu cu pârâtul C acordarea și plata majorării salariale prevăzute de art. IV din Legea nr. 42/2020, în cuantum de 30%, începând cu data de 1 august 2020 și până la 15 mai 2021, data trecerii în rezervă a acestora, plata dobânzii legale și actualizarea cu rata inflației a sumelor rezultate, datorate și neachitate, calculate de la data la care se cuveneau și până la data plății efective, precum și refacerea fișei de pensie.
Tribunalul Argeș - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 3.772/2022 din 28 iunie 2022, a respins acțiunea, cu motivarea că temeiul de drept invocat vizează numai categoria salariilor de bază de care beneficiază personalul civil, și nu cea a soldelor/salariilor de funcție ale reclamanților, în calitatea lor de cadre militare, fiind în prezența a două noțiuni distincte, anume salariul de bază și solda de funcție/salariul de funcție, așa cum sunt acestea definite la art. 7 lit. a) și b) din Legea-cadru nr. 153/2017, încadrarea personalului civil din cadrul pârâtului C fiind stabilită conform anexei nr. III cap. III pct. I lit. a) și b) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar cea a personalului militar potrivit anexei VI cap. II secțiunea a 2-a, art. 3 și 5 din același act normativ.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții, susținând, în esență, aplicabilitatea art. IV din Legea nr. 42/2020 privind majorarea cuantumului brut al salariului de bază cu 30% și personalului militar din cadrul muzeelor de importanță națională, întrucât legiuitorul nu a făcut nicio distincție, menționând expressis verbis „personalul (...) din cadrul muzeelor de importanță națională“, iar o interpretare contrară ar constitui o încălcare a principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, astfel că întregul personal din cadrul pârâtului C este destinatarul acestei norme juridice.
În cadrul soluționării apelului, la termenul din 13 noiembrie 2023, Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul prezentului dosar și suspendarea judecării cauzei.
Instanța de trimitere a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că de lămurirea modului de interpretare/aplicare a art. IV din Legea nr. 42/2020 depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât acestea sunt dispozițiile legale aplicabile în perioada 1.08.2020-15.05.2021, împrejurare în care reclamanții au solicitat acordarea și plata majorării salariale prevăzute de actul normativ anterior menționat.
Curtea de apel a expus opinia reclamanților, în sensul că se impune acordarea majorării salariale de 30% și personalului militar din cadrul muzeelor de importanță națională. Totodată, a relevat punctul de vedere al pârâtului, potrivit căruia aceste dispoziții nu sunt incidente personalului militar, ci doar personalului civil, beneficiar al salariilor de bază, aplicarea soluției legislative din textul în discuție putându-se realiza doar în sfera situațiilor pentru care s-a creat excepția. În același timp, a reținut că prima instanță, într-o interpretare a dispozițiilor în discuție, respingând acțiunea, a considerat că nu există nicio prevedere legală care să impună o echivalare a soldei lunare cu salariul de bază.
S-a apreciat că aceste diferențe de interpretare conduc la soluții diferite, adoptarea uneia sau alteia dintre opinii depinzând de dezlegarea ce se impune a fi dată de către instanța supremă. În funcție de maniera de interpretare a acestor dispoziții se va stabili dacă ele se aplică întregului personal plătit din fonduri publice ce activează în cadrul muzeelor de importanță națională, indiferent de familia ocupațională căreia îi aparține și de modalitatea de definire a drepturilor salariale de bază, cu consecința considerării ca fondate a acțiunilor (întemeiate pe dispozițiile supuse analizei) prin care personalul militar din cadrul muzeelor de importanță națională solicită majorarea cuantumului brut al soldei de funcție cu 30%. Dacă aceste dispoziții vor fi interpretate în sensul că doar personalul civil din cadrul muzeelor de importanță națională beneficiază de majorarea prevăzută la art. IV din Legea nr. 42/2020, atunci acțiunile personalului militar din cadrul muzeelor de importanță națională apar ca fiind nefondate.
Problema de drept enunțată este nouă, în opinia instanței de trimitere, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii, astfel cum rezultă din verificarea site-ului www-scj.ro.
Prin încheierea de sesizare s-a arătat că art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede ce anume cuprinde sistemul de salarizare, fiind enumerate următoarele: „salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare și indemnizațiile lunare, sporurile și alte drepturi salariale specifice fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaționale de funcții bugetare“.
În continuare, la art. 12, Legea-cadru nr. 153/2017 face trimitere la toate aceste elemente ale sistemului de salarizare ori de câte ori legiuitorul a înțeles să se refere la toate categoriile de personal, iar nu la o anumită categorie; aceeași modalitate de reglementare este preluată și în anexele Legii-cadru nr. 153/2017. Astfel, dacă în privința personalului din învățământ, a cărui salarizare este reglementată în anexa nr. I - Familia ocupațională de funcții bugetare „Învățământ“, este utilizat termenul de „salariu de bază“, în anexa nr. VI - Familia ocupațională de funcții bugetare „Apărare, ordine publică și securitate națională“, capitolul II - Reglementări specifice personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, secțiunea 1 - Soldele personalului militar și salariile polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, art. 3, pentru personalul militar legiuitorul folosește termenul de „soldă lunară“, care se compune din solda de funcție, solda de grad, gradații și, după caz, solda de comandă, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și din alte drepturi salariale.
Se constată, de asemenea, că legiuitorul a consacrat termeni diferiți pentru a defini salariul lunar al diferitelor categorii de personal bugetar din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare „Apărare, ordine publică și securitate națională“; astfel, în cazul personalului militar salarizat potrivit anexei nr. VI, termenul este acela de „soldă lunară“, în cazul polițiștilor și polițiștilor de penitenciare - „salariu lunar“ (art. 4 și următoarele din secțiunea a 2-a), termen care are drept corespondent „salariul de bază“ folosit în cazul personalului civil salarizat potrivit anexei nr. VI, precum și în cazul personalului salarizat conform anexelor nr. I-IV, VII, VIII.
Legea nr. 42/2020 folosește aceeași terminologie utilizată de Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv „salariu de bază“, pentru personalul salarizat potrivit anexei nr. I.
O astfel de modalitate de reglementare este în acord cu dispozițiile art. 36 alin. (3) și art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. IV din Legea nr. 42/2020, pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017, termenul folosit este acela de „salariu de bază“.
Așadar, se constată că legiuitorul a asigurat unitatea terminologică a celor două legi, utilizând aceiași termeni pentru a exprima aceeași noțiune, anume „salariu de bază“, pentru personalul civil salarizat potrivit anexei nr. VI și pentru personalul salarizat potrivit anexelor nr. I-IV, VII, VIII, respectiv familii ocupaționale prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017. O astfel de constatare este de natură a sprijini apărările pârâtului privind inaplicabilitatea dispozițiilor art. IV din Legea nr. 42/2020, pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017, categoriei profesionale a personalului militar.
Apelanții-reclamanți au apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât Legea nr. 42/2020 nu stabilește excluderea de la aplicare a unei anumite categorii de personal. Pârâtul C are un indicativ de unitate militară (U.M. xxxxx) și are un caracter dual, fiind și o instituție publică de apărare din cadrul ministerului de resort. Astfel, în condițiile în care Legea nr. 42/2020 aduce modificări Legii-cadru nr. 153/2017, acestea trebuie corelate cu prevederile celei din urmă, potrivit art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000. Altfel spus, dacă legiuitorul a instituit prin art. IV din Legea nr. 42/2020 majorarea cuantumului brut al salariului de bază cu 30% pentru personalul din cadrul muzeelor de importanță națională, a avut în vedere și prevederile alin. (1) ale art. 2 din cap. II din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora „Personalul încadrat în instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională este format din personal militar, polițiști, funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, personal civil“, astfel că, din această perspectivă, legiuitorul nu a înțeles să excepteze vreo categorie de personal, respectiv pe cea a personalului militar.
Nici noțiunea de „salariu de bază“ nu instituie excepții în aplicarea acestei majorări stabilite de Legea nr. 42/2020. Totodată, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 51/2019, care face trimitere și la Decizia nr. 23/2016 a aceleiași instanțe, stabilește că termenul de „salariu de bază“ folosit de art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, și de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează extensiv, în sensul că se referă și la „salariul funcției de bază“ al polițiștilor.
Intimatul-pârât a apreciat faptul că sesizarea este inadmisibilă, deoarece nu este îndeplinită condiția existenței unei chestiuni de drept. Art. IV din Legea nr. 42/2020 nu este susceptibil de interpretări diferite, făcându-se o distincție clară între salariul de bază și solda lunară, prin prisma naturii drepturilor salariale care se majorează.
Având în vedere că, potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000, dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta, și intervențiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază. Or, la art. 7 lit. a) din secțiunea a 3-a a capitolului I din Legea-cadru nr. 153/2017 este definit salariul de bază, iar la lit. b) se definește solda de funcție/salariul de funcție; rezultă, așadar, că acestea vizează categorii socioprofesionale diferite, respectiv salariul de bază - personalul civil, iar solda de funcție - personalul militar.
Astfel, cum Legea nr. 42/2020 face referire la salariul de bază, nu este îndeplinită condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile.
La nivelul Tribunalului Covasna, instanță arondată Curții de Apel Brașov, s-a opinat în sensul că prevederile art. IV din Legea nr. 42/2020 se aplică și personalului militar din cadrul muzeelor de importanță națională.
Curtea de Apel București a arătat că punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Secției a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București este în sensul că dispozițiile art. IV din Legea nr. 42/2020 privind majorarea cuantumului brut al salariului de bază cu 30% se aplică și personalului militar din cadrul muzeelor de importanță națională, în același sens opinând și Tribunalul Ialomița.
Astfel, s-a arătat că noțiunea de „salariu de bază“ este definită de art. 7 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, acesta reprezentând „suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcției, gradului/treptei profesionale, gradației, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX“.
Solda de funcție/Salariu de funcție“ este definit(ă) de art. 7 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 astfel: „suma de bani la care are dreptul lunar personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, corespunzător funcției îndeplinite, stabilită/stabilit conform anexelor nr. I-IX, care nu poate fi mai mică/mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată
Din analiza celor două definiții s-a observat că noțiunile „salariu de bază“ și „soldă de funcție/salariu de funcție“ sunt noțiuni echivalente, diferența de denumire fiind justificată exclusiv de apartenența sau neapartenența personalului plătit din fonduri publice la sistemul militar/funcționar public cu statut special.
Că așa stau lucrurile rezultă și din teza finală a art. 7 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, conform căreia solda de funcție/salariul de funcție nu poate fi mai mică/mic decât salariul de bază minim brut pe economie, regulă care este valabilă și în cazul salariului de bază.
Tribunalul Giurgiu - Secția civilă a apreciat în sensul că dispozițiile art. IV din Legea nr. 42/2020 sunt inaplicabile categoriei profesionale a personalului militar, în același sens fiind și opiniile teoretice înaintate de Tribunalul Ilfov și Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal.
Astfel, termenul folosit de art. IV din Legea nr. 42/2020 este acela de „salariu de bază“, legiuitorul consacrând termeni diferiți pentru a defini salariul lunar pentru diferitele categorii de personal bugetar din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare „Apărare, ordine publică și securitate națională“; în cazul personalului militar salarizat potrivit anexei nr. VI, termenul consacrat este acela de „soldă lunară“, în cazul polițiștilor și polițiștilor de penitenciare, termenul este de „salariu lunar“ (art. 4 și următoarele din secțiunea a 2-a), având drept corespondent „salariul de bază“ folosit în cazul personalului civil salarizat potrivit anexei nr. VI, precum și pentru personalul salarizat conform anexelor I-IV, VII și VIII.
Opinia teoretică exprimată de Curtea de Apel Iași - Secția de conflicte de muncă și asigurări sociale a fost în sensul că dispozițiile art. IV din Legea nr. 42/2020 nu fac distincție între categoriile de personal ce își desfășoară activitatea în cadrul unor astfel de instituții, astfel încât ceea ce este determinant pentru a reține incidența dispoziției legale analizate este locul de muncă, anume muzeu de importanță națională.
Motivarea în susținerea amendamentului adus propunerii inițiale de modificare legislativă, ce a devenit art. IV din Legea nr. 42/2020, a fost aceea că „nivelul de salarizare din cadrul acestor instituții este un factor care contribuie la lipsa de personal, fapt ce trebuie remediat prin stabilirea unor salarii corespunzătoare specifice de muncă“.
Diferența de terminologie „salariu de bază“/„soldă“ nu este de natură a înlătura aplicarea dispoziției legale, întrucât textul de lege se referă la personalul ce își desfășoară activitatea în cadrul muzeelor de importanță națională, fără a face distincție în funcție de familia ocupațională în care se încadrează.
În același sens a fost și punctul de vedere majoritar exprimat de Tribunalul Vaslui.
Tribunalul Iași - Secția I civilă a arătat că art. IV din Legea nr. 42/2020 privind majorarea cuantumului brut al salariului de bază cu 30% nu se aplică și personalului militar din cadrul muzeelor de importanță națională, Legea-cadru nr. 153/2017 făcând o diferențiere între noțiunea de „salariu de bază“ și cea de „soldă lunară“.
Curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Cluj, Craiova, Galați, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara nu au înaintat nicio hotărâre judecătorească și nu au formulat niciun punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.
Ministerul Public a arătat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii pe chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.
Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept, astfel încât se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării.
Prealabil cercetării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va analiza împrejurarea dacă în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în raport cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
Din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior se desprinde concluzia că legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, astfel cum au fost acestea decelate și în jurisprudența instanței supreme, dezvoltată pe marginea mecanismului procedural în discuție, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:
–existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanță;
–cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să soluționeze cauza;
–ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
–chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;
–chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Primele două condiții prevăzute de legiuitor pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile sunt îndeplinite în cauză, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este unul în materia drepturilor salariale și se află în curs de judecată la curtea de apel, iar instanța legal învestită cu soluționarea apelului urmează să judece cauza în ultimă instanță, potrivit art. 269 alin. (1), art. 271 alin. (2^2) și art. 274 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin pronunțarea unei decizii care, în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă.
De asemenea, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare, iar, prin jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat deja asupra acesteia.
Se verifică, de asemenea, și condiția noutății, sesizarea instanței de trimitere fiind în legătură cu dispozițiile cuprinse în art. IV din Legea nr. 42/2020 pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind majorarea cuantumului brut al salariului de bază. Practica judiciară circumscrisă acestui text de lege se află într-o fază incipientă, instanțele naționale furnizând exclusiv opinii teoretice și neidentificând, până în acest moment, fără excepție, jurisprudență relevantă în materia supusă atenției.
În ceea ce privește întrunirea condiției de admisibilitate ce vizează identificarea unei probleme de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin jurisprudența dezvoltată constant de instanța supremă în legătură cu această cerință s-a statuat că în sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru declanșarea acestui mecanism de unificare jurisprudențială trebuie „să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“ (Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018; Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019; Decizia nr. 17 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iunie 2020).
Într-o altă formulare s-a apreciat că problema de drept trebuie să fie una reală și veritabilă, iar o atare calificare a acesteia poate fi reținută numai în împrejurarea în care norma legală supusă analizei este îndoielnică, lacunară sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al unei practici judiciare neunitare.
Este de reamintit, totodată, faptul că art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă statuează în sensul că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată asupra chestiunii de drept disputate, care, astfel, este primul ținut să stabilească dacă există, într-adevăr, o problemă de interpretare a textului legal în discuție, ce ar putea genera riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară.
Sub acest aspect, pentru a demonstra necesitatea intervenției mecanismului de unificare a practicii judiciare în problema supusă dezbaterii, autorul sesizării trebuie să semnaleze și să justifice complexitatea, dualitatea sau precaritatea textelor de lege în discuție, fie prin raportare la anumite tendințe jurisprudențiale, fie prin dezvoltarea unor analize și puncte de vedere temeinic argumentate, de natură să reflecte dificultatea interpretării.
Această exigență legală, subsumată condiției privind ivirea unei veritabile chestiuni de drept, a fost în mod constant subliniată în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, statuându-se în sensul că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecția judecătorilor din completul învestit cu soluționarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile și asupra argumentelor de natură să le susțină, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă (Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020; Decizia nr. 57 din 28 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1170 din 3 decembrie 2020; Decizia nr. 15 din 15 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 15 aprilie 2021; Decizia nr. 26 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 3 iunie 2021; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021).
Prin urmare, nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și/sau complex. În caz contrar, rolul instanței supreme ar fi deturnat, devenind unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și neutralizând atribuțiile instanței legal învestite, circumscrise judecării efective a procesului, consacrate constituțional.
Deopotrivă, definitoriu pentru această procedură este faptul că urmărește interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilită ca fiind incidentă în cauză de către instanța de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea litigiului, iar nu determinarea, în concret, de către instanța supremă, a normei legale incidente în proces, pentru ca, ulterior, instanța de trimitere să recurgă la punerea punctuală în aplicare a acesteia la raportul juridic dedus judecății, întrucât nu aceasta este finalitatea mecanismului instituit prin dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă. După cum s-a arătat, instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea și aplicarea legii la circumstanțele concrete ale cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competență exclusivă a completului de judecată legal învestit cu soluționarea procesului în ultimă instanță.
În acest moment al analizei, Înalta Curte de Casație și Justiție reiterează faptul că instanța de trimitere a sesizat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea art. IV din Legea nr. 42/2020, în sensul de a se stabili dacă prevederile acestuia se aplică și personalului militar din cadrul muzeelor de importanță națională.
Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că instanța de trimitere nu a arătat în ce constă caracterul controversat al normei de drept disputate, de natură să justifice intervenția instanței supreme pe calea mecanismului instituit prin art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea preîntâmpinării generalizării practicii neunitare.
Astfel, deși curtea de apel a înțeles să inițieze demersul de față, aceasta nu a justificat, în concret, în ce constă dificultatea de aplicare a dispozițiilor art. IV din Legea nr. 42/2020, neargumentând caracterul îndoielnic, neclar ori susceptibil de mai multe interpretări al acestora.
De altfel, distinct de împrejurarea că din încheierea instanței de trimitere lipsește orice argument referitor la ambiguitatea, neclaritatea sau plurivalența textului legal a cărui lămurire se solicită, se remarcă, deopotrivă, faptul că titularul sesizării nu a întâmpinat dificultăți în interpretarea acestuia, aspect care rezultă în afara oricăror ambivalențe din exprimarea punctului de vedere asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.
Așadar, fără a valida pe această cale raționamentul titularului sesizării, se observă cu evidență din conținutul încheierii aprecierea instanței de trimitere, exprimată succint și neechivoc, în sensul că, în contextul în care legiuitorul a consacrat termeni diferiți pentru a defini salariul lunar pentru diferitele categorii de personal bugetar din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare „Apărare, ordine publică și securitate națională“, Legea nr. 42/2020 folosește (potrivit art. IV) aceeași terminologie utilizată de Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv „salariu de bază“ - propriu personalului civil salarizat potrivit anexei nr. I, modalitate de reglementare care este în acord cu dispozițiile art. 36 alin. (3) și art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.
Din această perspectivă, se poate concluziona că aceeași instanță a constatat cu claritate că legiuitorul a asigurat unitatea terminologică a celor două acte normative, utilizând aceiași termeni pentru a exprima aceeași noțiune juridică, anume „salariu de bază“ pentru personalul civil salarizat potrivit anexei nr. VI și pentru personalul salarizat potrivit anexelor nr. I-IV, VII și VIII, respectiv familii ocupaționale prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017, și că prevederile art. IV din Legea nr. 42/2020 sunt inaplicabile categoriei profesionale a personalului militar.
Așadar, verificarea premiselor sesizării, determinate de circumstanțele concrete ale litigiului, de întrebarea formulată și de punctul de vedere expus de instanța de trimitere, conduce la concluzia că aceasta din urmă nu pune în discuție o dificultate de interpretare punctuală, de principiu, a normelor de drept indicate în actul de sesizare, de natură să necesite intervenția instanței supreme, ci urmărește mai degrabă o validare a propriei opinii exprimate. Această împrejurare ar echivala în contextul particular al cauzei chiar cu stabilirea efectivă a soluției ce urmează a fi adoptată de titularul sesizării.
Or, așa cum s-a arătat în precedent, instanța învestită cu soluționarea fondului litigiului este cea care are de statuat dacă norma de drept invocată este aplicabilă raportului juridic dedus judecății, operațiune pe care nu o poate delega, pe calea întrebării prealabile, instanței supreme. Imposibilitatea derobării de această prerogativă, prin apelarea la mecanismul hotărârii preliminare, este fundamentată și susținută de rațiunea reglementării și natura juridică a mecanismului de unificare jurisprudențială, care nu poate fi deturnat de la finalitatea în vederea căreia a fost instituit, respectiv aceea de a oferi dezlegări de drept de principiu, iar nu subrogarea în atribuțiile jurisdicționale ale instanței de judecată învestite cu soluționarea fondului litigiului (Decizia nr. 64 din 27 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1099 din 18 noiembrie 2021, paragraful 109; Decizia nr. 8 din 21 februarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 5 aprilie 2022, paragraful 79; Decizia nr. 25 din 9 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 iunie 2022, paragraful 65; Decizia nr. 44 din 12 iunie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 27 iulie 2023, paragraful 95).
Concluzionând, în absența identificării în conținutul sesizării a unor texte de lege lacunare, precare ori controversate, susceptibile de interpretare contradictorie, de natură a genera jurisprudență neunitară, care să necesite interpretarea de principiu printr-o hotărâre prealabilă, soluționarea cauzei deduse judecății, subsecventă interpretării și aplicării normei legale în discuție la raportul juridic litigios, rămâne atributul exclusiv al instanței de trimitere.
În considerarea tuturor argumentelor expuse, se constată că mecanismul reglementat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi utilizat, nefiind îndeplinită cerința legală potrivit căreia chestiunea de drept vizată de întrebare să fie una reală, veritabilă, susceptibilă să genereze interpretări diferite, pentru care să fie necesară intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție printr-o rezolvare de principiu.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă în vederea lămuririi următoarei probleme de drept:
Interpretarea art. IV din Legea nr. 42/2020, respectiv dacă dispozițiile acestuia privind majorarea cuantumului brut al salariului de bază cu 30% se aplică și personalului militar din cadrul muzeelor de importanță națională.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 aprilie 2024.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
MARIANA CONSTANTINESCU
Magistrat-asistent,
Ileana Peligrad
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.