Decizie nr. 53 din 16 februarie 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz în Dosarul nr. 699/188/2015 al Judecătoriei Bicaz, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.106 D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că autorul excepţiei deduce neconstituţionalitatea art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală prin compararea acestuia cu art. 396 alin. (10) din acelaşi cod, însă situaţiile juridice avute în vedere sunt diferite. Se arată, în acest sens, că nu se poate susţine că ipoteza în care se află un inculpat care încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei, în etapa urmăririi penale, este identică cu cea a unui alt inculpat care optează pentru recunoaşterea, în faţa instanţei de judecată, a faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu. Se observă că, în situaţia încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, inculpatul are posibilitatea de a negocia cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare a acesteia, aspecte procesuale ce nu se regăsesc în cazul recunoaşterii faptelor în faţa instanţei de judecată. Se mai arată că, în această din urmă ipoteză, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei, dar nu are nicio certitudine cu privire la cuantumul pedepsei sau la modalitatea de executare a acesteia. Se susţine, prin urmare, că cele două ipoteze juridice invocate în susţinerea excepţiei sunt diferite, fapt ce justifică aplicarea de către legiuitor a unui tratament sancţionator diferit.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Sentinţa penală nr. 53 din 10 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 699/188/2015, Judecătoria Bicaz a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri referitoare la încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, formulată de inculpat, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută la art. 336 alin. (1) din Codul penal.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală creează discriminare între persoanele care, în faza urmăririi penale, încheie acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, şi cele care solicită aplicarea procedurii simplificate, recunoscând faptele reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu în faza judecăţii. Se observă că celor dintâi le sunt aplicate pedepse între limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite, în timp ce inculpaţii din cea de-a doua categorie beneficiază de pedepsele prevăzute pentru infracţiunile săvârşite ale căror limite se reduc cu o treime. Pentru aceste motive se arată că legiuitorul a reglementat un regim sancţionator mai blând pentru inculpaţii care îşi recunosc învinuirea în faţa instanţei în comparaţie cu cel prevăzut în cazul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei. În consecinţă, se susţine încălcarea prin textul criticat a prevederilor art. 16 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie.

6.Judecătoria Bicaz opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se susţine că textul criticat creează discriminare între inculpaţii care recunosc faptele săvârşite în diferite etape ale procesului penal. Se susţine că recunoaşterea faptelor în cursul urmăririi penale, prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei, duce la stabilirea unei pedepse între limitele speciale prevăzute de legea penală pentru infracţiunile săvârşite, pe când recunoaşterea faptelor reţinute prin rechizitoriu, în faza judecăţii, are ca efect reducerea limitelor pedepselor prevăzute pentru infracţiunile săvârşite cu o treime în cazul pedepsei închisorii, şi cu o pătrime, în cazul pedepsei amenzii. Se observă că aceeaşi reducere este aplicată şi atunci când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) sau ale art. 395 alin. (2) din Codul de procedură penală, iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de inculpat. Se susţine că diferenţa de tratament sancţionator anterior arătată este discriminatorie, încălcând prevederile art. 16 din Constituţie.

7.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate Curtea constată, însă, că sunt criticate, în realitate, dispoziţiile art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013.

11.Textele criticate au următorul cuprins:

–Art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală: "Limitele încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei se stabilesc prin avizul prealabil şi scris al procurorului ierarhic superior.";

–Art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013: "La articolul 480, alineatul (3) se abrogă."

12.Art. 480 din Codul de procedură penală referitor la condiţiile încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei prevedea la alin. (3), abrogat prin dispoziţiile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013, că: "Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii.".

13.Se susţine că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi şi ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la dispoziţiile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013, Curtea constată că, prin Decizia nr. 461 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 17 august 2015, a reţinut că acordul de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă o procedură specială ce are ca obiect, conform art. 479 din Codul de procedură penală, recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia. Potrivit art. 478 din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, după punerea în mişcare a acţiunii penale, inculpatul şi procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi iniţiat atât de către procuror, cât şi de către inculpat. Limitele încheierii lui sunt stabilite prin avizul prealabil şi scris al procurorului ierarhic superior, iar efectele sunt supuse aceluiaşi aviz. Conform art. 480 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului.

15.Spre deosebire de acordul de recunoaştere a vinovăţiei, recunoaşterea învinuirii are loc în faza judecăţii în primă instanţă. Aceasta constituie o procedură simplificată de judecare şi soluţionare a cauzei, în cadrul căreia inculpatul recunoaşte situaţia de fapt reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu şi solicită să fie judecat pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale şi a înscrisurilor noi prezentate de părţi şi de persoana vătămată. Conform art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele completului pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i, totodată, la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Potrivit acestora din urmă, recunoaşterea de către inculpat a învinuirii are ca efect reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi reducerea cu o pătrime a acestor limite în cazul pedepsei amenzii.

16.Curtea a reţinut, de asemenea, că regimul sancţionator prevăzut la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală în cazul recunoaşterii învinuirii a fost reglementat prin art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală şi pentru cazul încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală a fost însă abrogat prin dispoziţiile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, nefiind astfel niciodată în vigoare. Prin urmare, Curtea a constatat că în susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 sunt comparate două texte legale, dintre care unul este în vigoare şi este aplicabil în faza de judecată, iar cel de-al doilea nu a fost niciodată în vigoare şi, aşadar, nici aplicat în cursul urmăririi penale, întrucât a fost abrogat prin legea de punere în aplicare a actului normativ din cuprinsul căruia a făcut parte.

17.Curtea a reţinut că, în aceste condiţii, neconstituţionalitatea textului criticat este dedusă prin compararea celor două instituţii sub aspectul regimului sancţionator aplicabil, argumentele expuse în susţinerea pretinsei neconstituţionalităţi referindu-se la posibilitatea aplicării regimului sancţionator prevăzut în cazul procedurii recunoaşterii învinuirii şi cu privire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Or, având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conform cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 este inadmisibilă.

18.În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea constată că, în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate este argumentată prin compararea regimului sancţionator aplicabil în cazul acordului de recunoaştere a vinovăţiei cu cel aplicabil în cazul recunoaşterii de către inculpat a faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu.

19.Referitor la critici de neconstituţionalitate similare, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că acestea urmează să fie respinse ca inadmisibile, întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituţie sau din actele internaţionale la care România este parte, iar nu compararea dispoziţiilor mai multor legi între ele şi nici coroborarea lor sau posibilele contradicţii din cadrul legislaţiei interne (a se vedea Decizia nr. 362 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 18 noiembrie 2013, şi Decizia nr. 823 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 15 februarie 2016).

20.Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că prezenta excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz în Dosarul nr. 699/188/2015 al Judecătoriei Bicaz.

Decizia se comunică Judecătoriei Bicaz şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 februarie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop