Decizie nr. 311 din 3 martie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal, excepţie ridicată de Cristian Marcoff în Dosarul nr. 986/35/2009 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 22 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 986/35/2009, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal.

Excepţia a fost ridicată de Cristian Marcoff cu ocazia soluţionării apelurilor formulate împotriva unei sentinţe penale privind condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5 din Codul penal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal încalcă dreptul la un proces echitabil, prezumţia de nevinovăţie, principiul legalităţii pedepsei, precum şi dispoziţiile constituţionale referitoare la reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestora, deoarece condiţionează încadrarea juridică a faptei săvârşite de cuantumul unui prejudiciu care nu poate fi stabilit decât prin hotărâre judecătorească definitivă. Mai arată că, în condiţiile devalorizării monedei naţionale, pragul de 200.000 lei, stabilit pentru determinarea consecinţelor deosebit de grave ale unor infracţiuni de rezultat, nu mai este de actualitate.

Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal, având următorul cuprins:

–Art. 146: "Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.";

–Art. 215 alin. 5: "Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) şi (12) privind prezumţia de nevinovăţie şi principiul legalităţii pedepsei şi ale art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestora, precum şi ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la prioritatea tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.051 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că art. 146 din Codul penal cuprinde o normă cu caracter explicativ prin care se lămureşte înţelesul expresiei "consecinţe deosebit de grave". Această reglementare este necesară cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut consecinţele deosebit de grave ca element circumstanţial în conţinutul agravant al mai multor infracţiuni.

Totodată, Curtea a constatat că este neîntemeiată susţinerea autorului excepţiei, referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în materia dreptului substanţial. Nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intră în materii din câmpul dreptului substanţial.

De asemenea, având în vedere că în speţă nu există o hotărâre judecătorească definitivă, nu a putut fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea art. 23 alin. (11) din Constituţie privind prezumţia de nevinovăţie, care prevede că: "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată".

Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece infracţiunea de înşelăciune este reglementată în Codul penal, lege organică, în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.

Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea principiului legalităţii incriminării, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale, ci, dimpotrivă, prin explicarea conţinutului noţiunii "consecinţe deosebit de grave" în textul art. 146 din Codul penal se asigură caracterul de previzibilitate şi accesibilitate al normei juridice penale.

În acelaşi sens este şi Decizia nr. 641 din 11 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 26 mai 2010.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal, excepţie ridicată de Cristian Marcoff în Dosarul nr. 986/35/2009 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 martie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică