Decizie nr. 641 din 11 mai 2010

Tudorel Toader - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248^1 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal, cu trimitere la dispoziţiile art. 146 din acelaşi cod, excepţie ridicată de Dan Gabriel Boric în Dosarul nr. 5.469/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 29 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5.469/1/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248^1 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal, cu trimitere la dispoziţiile art. 146 din acelaşi cod.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Dan Gabriel Boric cu ocazia soluţionării recursului declarat împotriva Încheierii din 16 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 1/98/2004.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece condiţionarea incriminării infracţiunii de înşelăciune de cuantumul unui prejudiciu care nu ar putea fi stabilit decât prin hotărâre judecătorească definitivă nu asigură predictibilitatea normei juridice şi echitatea procesului şi ignoră prezumţia de nevinovăţie, încălcând astfel prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) şi (12), art. 73 alin. (3) lit. h), precum şi prevederile constituţionale ale art. 11 şi art. 20 raportate la art. 6 şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 248^1 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal, cu trimitere la dispoziţiile art. 146 din acelaşi cod, dispoziţii care au următorul cuprins:

–Art. 146: "Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.";

–Art. 215 alin. 5: "înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.";

–Art. 248^1: "Dacă faptele prevăzute în art. 246, 247 şi 248 au avut consecinţe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi."

Autorul excepţiei consideră că aceste texte de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (11) şi (12) privind prezumţia de nevinovăţie şi principiul legalităţii şi art. 73 alin. (3) lit. h) privind domeniul de reglementare al legii organice. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, asupra dispoziţiilor art. 146 din Codul penal, s-a pronunţat prin Decizia nr. 50 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 28 februarie 2006, statuând că acestea sunt constituţionale.

Cu acel prilej, Curtea a reţinut că art. 146 din Codul penal cuprinde o normă cu caracter explicativ prin care se lămureşte înţelesul expresiei "consecinţe deosebit de grave". Această reglementare este necesară cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut consecinţele deosebit de grave ca element circumstanţial în conţinutul agravant al mai multor infracţiuni.

În continuare, Curtea constată că este neîntemeiată şi susţinerea autorului excepţiei, referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în materia dreptului substanţial. Nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intră în materii din câmpul dreptului substanţial.

De asemenea, având în vedere că în speţă nu există o hotărâre judecătorească definitivă, nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea art. 23 alin. (11) din Constituţie privind prezumţia de nevinovăţie, care prevede că "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată".

Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece infracţiunea de înşelăciune este reglementată în Codul penal, lege organică, în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.

Referitor la critica de neconstituţionalitate privind previzibilitatea şi accesibilitatea normei penale şi la încălcarea principiului legalităţii incriminării, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale şi nici celor ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci, dimpotrivă, prin explicarea conţinutului noţiunii "consecinţe deosebit de grave" în textul art. 146 din Codul penal se asigură caracterul de previzibilitate şi accesibilitate al normei juridice penale.

De altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 248^1 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal, cu trimitere la art. 146 din acelaşi cod, cu raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi cu motivare similară, de exemplu, prin Decizia nr. 1.051 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, şi Decizia nr. 1.340 din 22 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 9 decembrie 2009.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248^1 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal, cu trimitere la dispoziţiile art. 146 din acelaşi cod, excepţie ridicată de Dan Gabriel Boric în Dosarul nr. 5.469/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 mai 2010.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. TUDOREL TOADER

Magistrat-asistent-şef,

Doina Suliman