Decizie nr. 322 din 17 mai 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de către instanţa de judecată în Dosarul nr. 259/329/2015 (2.109/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.430D/2015.

2.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosar partea Romsilva - Direcţia Silvică Teleorman a depus o cerere prin care solicită judecata în lipsă.

4.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 690 din 20 octombrie 2015 prin care au fost dezlegate probleme similare legate de norma referitoare la art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală referitoare la rezolvarea acţiunii civile în procesul penal.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 24 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 259/329/2015 (2.109/2015), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei hotărâri judecătoreşti în care s-a făcut aplicarea dispoziţiilor referitoare la acordul de recunoaştere a vinovăţiei.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate afectează principiul egalităţii în faţa legii şi dreptul la un proces echitabil, deoarece, din reglementarea instituţiei acordului de recunoaştere a vinovăţiei, se observă că partea civilă este exclusă de la negociere - deşi prezenţa sa ar fi utilă - iar în cazul în care se încheie un astfel de acord i se anihilează acestei părţi dreptul de a beneficia de soluţionarea acţiunii civile în cadrul procesului penal, cu toate garanţiile specifice acestuia. Aşa fiind, apare ca fiind o inegalitate între părţile civile din dosarele în care s-a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi părţile civile din celelalte dosare sau pur şi simplu raportat la aceeaşi parte civilă vătămată de către doi inculpaţi dintre care doar unul a încheiat însă un astfel de acord. În aceste condiţii, partea civilă va beneficia de garanţiile procesului penal în special pe aspectul măsurilor specifice, precum percheziţiile şi ridicarea silită de înscrisuri, în cazul în care nu s-a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi, respectiv nu va beneficia de aceste garanţii în cazul în care inculpatul va încheia un astfel de acord.

7.Se observă cu uşurinţă, susţine instanţa de judecată, că există o discriminare juridică între două situaţii absolut similare, în care partea civilă nu poate determina în niciun fel acţiunea inculpatului, iar tratamentul juridic diferenţiat nu are la bază vreun obiectiv rezonabil care să poată fi acceptat pentru un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

8.În sfârşit, se mai susţine că partea civilă trebuie să aibă posibilitatea de a beneficia de garanţiile specifice procesului penal, deoarece, în caz contrar, ar lipsi însă raţiunea instituirii acţiunii civile în cadrul procesului penal şi ar trebui, eventual, ca în toate cazurile părţile civile să se adreseze doar instanţei civile, situaţie pe care instanţa o consideră inacceptabilă.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

10.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă, deoarece Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În subsidiar, se arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece persoanele - părţi civile care au încheiat o tranzacţie sau un acord de mediere se află în altă situaţie juridică de cea a persoanelor - părţi civile care nu au încheiat un astfel de act. Totodată, prevederile criticate sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, câtă vreme nu împiedică partea civilă care a decis să nu încheie o tranzacţie sau un acord de mediere cu privire la acţiunea civilă să apeleze la o instanţă de judecată civilă care să se bucure de jurisdicţie deplină, adică să analizeze cauza atât în ce priveşte aspectele de fapt, cât şi în cele de drept. În plus, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie. Acest drept poate fi supus unor condiţionări de fond şi formă, iar existenţa uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă pentru toate cazurile nici de Constituţie, nici de vreun tratat internaţional la care România este parte.

11.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale. Astfel, principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii impune statului asigurarea unui cadru legal menit să permită aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor aflate în situaţii juridice similare, în aşa fel încât acestea să fie egale în drepturi, fără privilegii şi fără discriminări. În cauza de faţă, dacă nu s-ar fi încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, persoana vătămată se putea constitui parte civilă în procesul penal, sens în care ar fi beneficiat de o serie de dispoziţii, cum ar fi administrarea din oficiu a probelor pentru stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei inculpatului, scutirea de la cheltuieli legate de acţiune în faţa instanţelor civile, respectiv plata taxei judiciare de timbru şi durata rezonabilă a procesului. Însă, având în vedere că acţiunea civilă a rămas nesoluţionată, persoana vătămată este obligată să formuleze acţiune separată în faţa instanţei civile în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin săvârşirea faptei respective, suportând toate rigorile impuse de legea procesual civilă referitoare la învestirea instanţei civile cu o cerere de chemare în judecată care va respecta regulile stabilite de art. 194-200 din Codul de procedură civilă, inclusiv cu privire la obiectul cererii şi valoarea lui, precum şi indicarea dovezilor şi administrarea probatoriului. În acest sens se mai arată că potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă sarcina probei revine persoanei care a suferit prejudiciul şi aceasta trebuie să demonstreze existenţa faptei ilicite, vinovăţia, existenţa unui prejudiciu şi legătura de cauzalitate. De asemenea, potrivit art. 197 din Codul de procedură civilă acţiunea prin care se cere recuperarea unui prejudiciu este, de regulă, o acţiune evaluabilă în bani, şi trebuie timbrată la valoare.

12.Or, în aceste condiţii, persoana vătămată care a suferit un prejudiciu material ori a cărei integritate corporală sau sănătate a avut de suferit ca urmare a săvârşirii unei fapte penale, trebuie să avanseze noi cheltuieli judiciare. În acest mod, tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care se află în aceeaşi situaţie juridică, respectiv a celor care solicită recuperarea prejudiciului suferit ca urmare a săvârşirii unei fapte penale pentru care s-a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, dar care nu mai face obiectul acţiunii penale, este determinat, în principiu, de un element exterior conduitei procesuale a părţii civile, în speţă, de încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.

13.Totodată, nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea normei care instituie un privilegiu ori o discriminare. Prin urmare, Avocatul Poporului apreciază că se aplică un tratament diferit între părţile civile din dosarele în care s-a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi părţile civile din dosarele în c are nu s-a încheiat un astfel de acord, fără ca tratamentul juridic să aibă o justificare rezonabilă şi obiectivă.

14.În ce priveşte accesul liber la justiţie, Avocatul Poporului arată că acesta nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor. Aceste condiţionări nu pot fi acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanţa sa. Prin urmare, limitările aduse dreptului de acces la justiţie sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim şi există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite de legiuitor şi scopul urmărit de acesta.

15.Dispoziţiile legale criticate sunt în contradicţie cu dreptul la un proces echitabil şi cu principiul egalităţii armelor părţilor în proces, ca element component al dreptului la un proces echitabil, întrucât partea civilă nu mai beneficiază de garanţiile specifice procesului penal, datorită faptului că instanţa penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă în cazul în care s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi între părţi nu s-a încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la acţiunea civilă.

16.Din analiza textului de lege criticat reiese că partea civilă nu ar trebuie să se mai adreseze instanţei penale, ci doar instanţei civile, aspect care ar fi lipsit de raţionament, cu atât mai mult cu cât soluţionarea laturii civile a procesului depinde şi de stabilirea existenţei faptei penale şi a vinovăţiei inculpatului judecat în cauză.

17.În plus, potrivit art. 479 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia, iar potrivit art. 478 alin. (3) din acelaşi cod, acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi iniţiat atât de către procuror, cât şi de către inculpat, astfel partea civilă este exclusă de la negociere, fiindu-i anihilat dreptul de a beneficia de soluţionarea acţiunii civile în cadrul procesului penal.

18.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

19.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

20.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 486 alin. (2), cu denumirea marginală Soluţionarea acţiunii civile, din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: "(2) În cazul în care instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi între părţi nu s-a încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la acţiunea civilă, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă. În această situaţie, hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu are autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în faţa instanţei civile."

21.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi şi art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie.

22.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate dispun cu privire la obligaţia instanţei penale de a lăsa nesoluţionată acţiunea civilă în cazul în care a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi între părţi nu s-a încheiat o tranzacţie sau un acord de mediere cu privire la aspectele civile. În acest caz hotărârea penală astfel pronunţată nu are autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în faţa instanţei civile.

23.Autorul excepţiei critică aceste prevederi deoarece afectează principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi dreptul la o procedură echitabilă al persoanelor vătămate/părţilor civile care nu mai beneficiază de garanţiile specifice procesului penal şi care, pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune, se pot adresa numai instanţei civile. Cu alte cuvinte, instanţa civilă competentă să se pronunţe asupra aspectelor civile ce izvorăsc din săvârşirea unei infracţiuni nu ar fi o instanţă care să ofere părţilor litigante un proces echitabil.

24.Cu privire la aceste critici, Curtea reţine că prin Decizia nr. 235 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 26 mai 2015, a statuat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, care exclude persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente de la audierea în faţa instanţei de fond, este neconstituţională. Drept urmare, instanţa de fond competentă să se pronunţe asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei va cita persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente şi le va asculta dacă, legal citate, acestea sunt prezente (paragraful 69).

25.Aşa fiind, partea interesată are posibilitatea să-şi exprime poziţia în cadrul unei proceduri contradictorii cu privire la admiterea sau respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei. Împrejurarea că între părţi nu s-a încheiat o tranzacţie sau un acord de mediere cu privire la acţiunea civilă nu lipseşte partea civilă de dreptul de a se adresa unei instanţe independente şi imparţiale pentru soluţionarea aspectelor civile. În acest sens, prin Decizia nr. 690 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 27 noiembrie 2015, paragrafele 18-23, Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală potrivit cărora "În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) şi j), precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă" sunt constituţionale. Cu acel prilej s-a reţinut tendinţa noului Cod de procedură penală de a acorda prioritate soluţionării, în cadrul procesului penal, a acţiunii penale şi de a lăsa nesoluţionată acţiunea civilă contribuie la soluţionarea cu celeritate a cauzelor penale. Prin aceasta nu se neglijează interesul legitim al părţilor civile de a obţine repararea într-un termen cât mai scurt a prejudiciilor produse prin infracţiuni, deoarece noul Cod de procedură penală reglementează suficiente garanţii pentru partea civilă din procesul penal care să înlesnească repararea, pe calea acţiunii exercitate în faţa instanţei civile, în mod just şi integral şi într-un termen rezonabil a pagubei cauzate prin fapta ilicită a inculpatului, astfel încât dreptul la un proces echitabil al acesteia să fie respectat.

26.Astfel, Curtea a reţinut că, potrivit normelor procesual penale ale art. 28 alin. (1) teza a doua, instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite - în acelaşi sens fiind şi art. 1.365 din Codul civil. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală, hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu are autoritatea de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în faţa instanţei civile. Aceasta reprezintă o deplasare a concepţiei noului cod de la teoria unităţii culpelor penală şi civilă la teoria dualităţii acestor culpe. În aceste condiţii, instanţa civilă va putea constata existenţa unei culpe civile a inculpatului, chiar dacă instanţa penală nu a constatat existenţa unei culpe penale a acestuia.

27.De asemenea, legiuitorul a prevăzut în art. 27 alin. (2) din Codul de procedură penală că persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acţiune la instanţa civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă stabilind că probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în faţa instanţei civile. Aşadar, pentru că probele administrate în cursul procesului penal sunt utile pentru aflarea adevărului cu privire la fapta civilă delictuală comisă de inculpat, ele pot fi folosite în faţa instanţei civile.

28.Totodată, Curtea a mai reţinut, ca o altă garanţie a reparării prejudiciului creat prin fapta ilicită, că, potrivit art. 397 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală, în cazul în care, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, măsurile asigurătorii [privind reparaţiile civile] se menţin.

29.În sfârşit, s-a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (8) din acelaşi cod, cheltuielile cu taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar aferente acţiunii civile exercitate la instanţa civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente sunt eliminate, acestea stabilind că acţiunea civilă având ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi părţii responsabile civilmente, exercitată la instanţa civilă, este scutită de taxă judiciară de timbru. Mai mult, prin Decizia nr. 387 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 27 iulie 2015, Curtea, admiţând excepţia de neconstituţionalitate, a constatat că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în măsura în care sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile referitoare la despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând dintr-o cauză penală în condiţiile în care fapta cauzatoare de prejudiciu, la momentul săvârşirii acesteia, era prevăzută ca infracţiune.

30.Totodată, Curtea a reţinut că repararea, pe calea acţiunii exercitate în faţa instanţei civile, a pagubei cauzate prin fapta ilicită a inculpatului, aşadar soluţionarea de către instanţa specializată în acest domeniu a litigiului de natură civilă determină o protecţie sporită a dreptului la un proces echitabil al părţii civile din procesul penal.

31.Aşa fiind, Curtea constată că argumentele şi soluţia avute în vedere cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 690 din 20 octombrie 2015 îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală.

32.Referitor la susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate afectează principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, Curtea constată că nu poate fi primită, deoarece egalitatea nu înseamnă uniformitate, sens în care Legea fundamentală nu consacră dreptul de acces unanim la o instanţă penală, părţile civile din procesele penale având posibilitatea de a-şi recupera deopotrivă prejudiciul şi în faţa unei instanţe civile. În plus, odată admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei cu privire la un anumit inculpat, atunci toate părţile civile prejudiciate de fapta acestuia se vor adresa separat instanţei civile, iar, în măsura în care, nu este admis acordul, acţiunea civilă urmează a fi dezlegată în faţa instanţei penale pentru părţile civile din acel dosar penal. Totodată, nu poate fi pus semnul egalităţii între părţile civile din toate dosarele penale, deoarece fiecare dintre acestea se află în situaţii juridice diferite. Drept urmare, nu poate fi primită critica potrivit căreia se creează o inegalitate între părţile civile din dosarele în care s-a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi părţile civile din celelalte dosare.

33.De altfel, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii armelor constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil care urmăreşte crearea unui just echilibru procesual între părţile aflate într-un litigiu, însă acest principiu nu presupune o egalitate formală, în sensul reglementării unor proceduri identice indiferent de statutul juridic sau calitatea procesuală a părţilor, ci o egalitate materială, în sensul că prin procedurile, chiar diferit reglementate, să se ajungă la echitate procesuală între părţi, cu alte cuvinte să se ajungă la o egalitate de rezultat (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 633 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2015, paragraful 19).

34.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de către instanţa de judecată în Dosarul nr. 259/329/2015 (2.109/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 mai 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru