Ordin nr. 9 din 29 aprilie 2011

Potrivit Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 19 aprilie 2011, prin care s-au adoptat Normele privind activele admise să acopere rezervele tehnice brute pentru asigurătorul care practică activitatea de asigurări generale, dispersia activelor admise să acopere rezervele tehnice brute, precum şi coeficientul de lichiditate,

în temeiul prevederilor art. 4 alin. (27) şi art. 22 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor emite următorul ordin:

Articolul 1

Se pun în aplicare Normele privind activele admise să acopere rezervele tehnice brute pentru asigurătorul care practică activitatea de asigurări generale, dispersia activelor admise să acopere rezervele tehnice brute, precum şi coeficientul de lichiditate, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Prezentul ordin intră în vigoare la data de 1 iulie 2011.

Articolul 3

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 113.130/2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind activele admise să acopere rezervele tehnice brute pentru asigurătorul care practică activitatea de asigurări generale, dispersia activelor admise să acopere rezervele tehnice brute, precum şi coeficientul de lichiditate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 29 noiembrie 2006.

Articolul 4

Direcţiile de specialitate din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Preşedintele Comisiei

de Supraveghere a Asigurărilor,

Angela Toncescu

Bucureşti, 29 aprilie 2011.

Nr. 9.

Anexa

NORME

privind activele admise să acopere rezervele

tehnice brute pentru asigurătorul care practică

activitatea de asigurări generale, dispersia activelor

admise să acopere rezervele tehnice brute,

precum şi coeficientul de lichiditate

Capitolul IActive admise să acopere rezervele tehnice

Articolul 1

La investirea activelor admise să acopere rezervele tehnice brute se va ţine seama de tipul de activitate desfăşurată de asigurător, astfel încât să se asigure randamentul, siguranţa şi tranzacţionabilitatea investiţiilor, societatea de asigurare asigurând dispersia activelor respective.

Articolul 2

Societăţile de asigurare trebuie să îşi acopere rezervele tehnice brute cu active congruente în conformitate cu prevederile cap. VI.

Articolul 3

Pentru activităţile desfăşurate în statele membre, activele admise să acopere rezervele tehnice brute trebuie localizate pe teritoriul acestora.

Capitolul IICategorii de active admise să acopere rezervele tehnice brute

Articolul 4

Categoriile de active admise să acopere rezervele tehnice brute sunt:

A. Investiţii:

(i)titluri de stat şi bonuri de tezaur emise de statele membre;

(îi) titluri emise de autorităţi ale administraţiei publice locale;

(iii)obligaţiuni şi alte instrumente ale pieţei monetare şi de capital, asimilate acestora, tranzacţionate pe o piaţă supravegheată;

(iv)acţiuni şi alte participaţii cu randament variabil, asimilate acestora, tranzacţionate pe o piaţă supravegheată;

(v)unităţi în organisme de plasament colectiv în valori mobiliare şi alte fonduri de investiţii;

(vi)depozite şi conturi curente la instituţii de credit;

(vii)terenuri şi construcţii în proprietatea societăţilor.

B. Creanţe:

(i)creanţe de la asiguraţi şi intermediari rezultând din operaţiuni de asigurare directe şi acceptări în reasigurare;

(îi) partea din rezervele tehnice aferente contractelor cedate în reasigurare;

(iii)dobânzi de încasat aferente activelor admise să acopere rezervele tehnice brute.

C. Altele:

(i)cheltuieli de achiziţie reportate;

(îi) disponibilităţi în casierie.

Articolul 5

În evaluarea activelor admise să acopere rezervele tehnice brute se vor respecta următoarele reguli:

a)activele admise să acopere rezervele tehnice brute se evaluează la valoarea netă, respectiv fără includerea cheltuielilor de achiziţie;

b)activele admise să acopere rezervele tehnice brute trebuie evaluate pe bază prudenţială, avându-se în vedere orice nerealizări viitoare.

c)valoarea activelor menţionate la art. 4 lit. A pct. (i)-(v) luată în calcul va fi minimul dintre valoarea înregistrată în evidenţele contabile şi valoarea de piaţă;

d)valoarea creanţelor admise să acopere rezervele tehnice brute trebuie calculată pe bază prudenţială, avându-se în vedere orice pierderi viitoare. Creanţele de la asiguraţi şi intermediari rezultând din operaţiuni de asigurare directă şi acceptări în reasigurare pot fi acceptate ca acoperire pentru rezervele de primă brute, până la nivelul acestora şi numai în măsura în care nu sunt mai vechi de 30 de zile de la data scadentă prevăzută în contract. Pentru recuperarea eficientă a creanţelor reprezentând prime de asigurare/reasigurare, asigurătorii trebuie să stabilească măsuri potrivit cărora primele de asigurare încasate de intermediarii în asigurări să fie depuse în conturile asigurătorilor în termen de maximum 5 zile de la încasarea acestora.

Pentru ca activele care reprezintă creanţe de la asiguraţi şi intermediari, rezultând din operaţiuni de asigurare directe şi acceptări în reasigurare, precum şi partea din rezervele tehnice aferente contractelor cedate în reasigurare să fie luate în considerare ca active admise să acopere rezervele tehnice, societăţile de asigurare vor asigura evidenţe tehnice şi contabile distincte, care să permită verificarea acestora, în orice moment, de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Orice situaţie în care evidenţele nu permit aceste verificări va conduce la excluderea acestor active din categoria activelor admise să acopere rezervele tehnice brute;

e)în cazul în care activele deţinute reprezintă o investiţie într-o filială care administrează integral sau parţial investiţiile asigurătorului în numele acestuia, la aplicarea prevederilor cap. I-III se va ţine seama de activele filialei, tratamentul activelor altor filiale ale asigurătorului fiind similar;

f)cheltuielile de achiziţie reportate pot fi acceptate ca acoperire pentru rezervele tehnice numai în măsura în care metoda de calcul al acestora este compatibilă cu calculul rezervelor de primă;

g)terenurile şi construcţiile pot fi acceptate ca acoperire pentru rezervele tehnice brute numai în măsura în care asigurătorul face dovada proprietăţii acestora şi sunt libere de sarcini. Actul doveditor al proprietăţii va fi transmis odată cu situaţiile financiare aferente exerciţiului financiar încheiat, urmând ca la fiecare raportare din cursul anului asigurătorul să declare pe propria răspundere dacă au intervenit sau nu modificări în ceea ce priveşte situaţia proprietăţii;

h)construcţiile admise să acopere rezervele tehnice brute de reasigurare vor fi asigurate împotriva tuturor riscurilor la care sunt expuse, cel puţin la nivelul valorii luate în considerare la acoperirea rezervelor tehnice brute, în baza unei asigurări distincte încheiate cu un alt asigurător, sau vor fi autoasigurate cu condiţia cedării riscului în reasigurare, în proporţie de cel puţin 70%, la reasigurători externi.

Capitolul IIIReguli privind dispersia activelor admise să acopere rezervele tehnice brute

Articolul 6

Asigurătorul care practică activitatea de asigurări generale poate investi maximum:

1.50% din rezervele tehnice brute în acţiuni, obligaţiuni şi alte instrumente ale pieţei de capital tranzacţionate pe o piaţă reglementată şi supravegheată, precum şi titluri de participare la organisme de plasament colectiv în valori mobiliare şi alte fonduri de investiţii, cu respectarea pct. 2;

2.5% din rezervele tehnice brute în acţiuni şi alte titluri negociabile tratate ca acţiuni, obligaţiuni, titluri de credit şi alte instrumente ale pieţei monetare sau de capital, precum şi titluri de participare la organisme de plasament colectiv în valori mobiliare şi alte fonduri de investiţii emise de aceeaşi entitate;

3.40% din rezervele tehnice brute în terenuri şi construcţii, cu respectarea pct. 4;

4.10% din rezervele tehnice brute într-un teren sau o clădire ori într-un număr de terenuri sau clădiri suficient de apropiate unele de altele pentru a fi considerate efectiv ca o singură investiţie;

5.90% din rezervele tehnice brute în depozite şi disponibilităţi la instituţii de credit, dar nu mai mult de 10% din rezervele tehnice brute într-o singură instituţie de credit;

6.3% din rezervele tehnice brute în disponibilităţi în casierie.

Articolul 7

În cazul categoriilor de active admise să acopere rezervele tehnice brute, altele decât cele prevăzute la art. 6, pentru care nu s-au prevăzut limite maxime, la investirea acestora asigurătorul va respecta următoarele reguli:

1.activele care acoperă rezervele tehnice brute trebuie să fie diversificate şi dispersate într-o astfel de manieră încât să nu existe o utilizare excesivă a unei anumite categorii de active, a unei pieţe de investiţii sau a unei investiţii;

2.investiţiile în anumite tipuri de active, care prezintă un risc ridicat fie datorită naturii activului, fie datorită stării în care se află emitentul, trebuie restricţionate la un nivel prudenţial;

3.limitările la anumite categorii de active trebuie să ţină seama de tratamentul reasigurărilor în calculul rezervelor tehnice;

4.În cazul în care activele deţinute reprezintă o investiţie într-o filială care administrează integral sau parţial investiţiile asigurătorului în numele acestuia, la aplicarea prevederilor cap. I-III se va ţine seama de activele filialei, tratamentul activelor altor filiale ale asigurătorului fiind similar.

Capitolul IVCoeficientul de lichiditate

Articolul 8

(1)Coeficientul de lichiditate reprezintă raportul dintre activele lichide şi obligaţiile pe termen scurt ale asigurătorului faţă de asiguraţi.

(2)Activele lichide sunt:

a)titlurile de stat şi obligaţiunile emise de autorităţile administraţiei publice locale;

b)depozitele bancare;

c)disponibilităţile în conturi curente şi casierie;

d)valorile mobiliare tranzacţionate pe pieţe reglementate şi supravegheate, cu următoarele condiţii:

–în limita a 5% din totalul valorilor mobiliare emise de aceeaşi entitate;

–în calculul activelor lichide obligaţiunile vor fi ponderate cu un coeficient de 0,75;

–în calculul activelor lichide acţiunile vor fi ponderate cu un coeficient de 0,50;

e)unităţile în organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) şi alte fonduri de investiţii, ponderate cu un coeficient de 0,90, în limita a maximum 20% din activul net pentru fiecare fond.

(3)Activele prevăzute la alin. (2) lit. d) şi e) vor fi luate în calcul în limita a 50% din totalul activelor lichide.

(4)Activele lichide grevate de sarcini nu sunt luate în considerare la calculul coeficientului de lichiditate.

(5)Obligaţiile asigurătorului faţă de asiguraţi, pe termen scurt, sunt reprezentate de rezerva de daune brută.

(6)Asigurătorii au obligaţia de a avea coeficientul de lichiditate pentru activitatea de asigurări generale de cel puţin 1. (7) Pentru activităţile desfăşurate în statele membre, activele admise să acopere rezervele tehnice brute trebuie localizate pe teritoriul acestora.

(8)În calculul coeficientului de lichiditate, activele lichide menţionate la alin. (1) se vor evalua la valoarea de piaţă.

(9)Societăţile de asigurare sunt obligate să aducă la cunoştinţa Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în orice moment, diminuarea valorii activelor lichide care conduce la obţinerea unui coeficient de lichiditate sub cel prevăzut de norme. În astfel de cazuri, conducerea societăţii va înştiinţa Comisia de Supraveghere a Asigurărilor cu privire la cauzele diminuării lichidităţii şi va prezenta un plan de măsuri pe termen scurt în vederea îndeplinirii obligaţiei prevăzute la alin. (5).

Capitolul VReguli de congruenţă

Articolul 9

(1)Obligaţiile asigurătorului sunt considerate a fi plătibile în moneda în care au fost exprimate angajamentele din contract.

(2)Dacă obligaţiile asigurătorului prevăzute în contract nu sunt exprimate într-o anumită monedă, angajamentele asigurătorului sunt considerate a fi plătibile în moneda ţării în care este prezent riscul. Totuşi, societăţile de asigurare pot opta pentru moneda în care sunt încasate primele, dacă există un cadru adecvat adoptării unei astfel de soluţii. Acest lucru este posibil în cazul în care, din momentul intrării în vigoare a contractului, este puţin probabil ca o daună să fie plătită în moneda în care este încasată prima, şi nu în moneda ţării în care este prezent riscul.

(3)Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate autoriza asigurătorul ca acesta să ia în considerare, în vederea asigurării riscului, moneda pe care acesta o utilizează, în conformitate cu experienţa dobândită, sau, în lipsa experienţei, moneda ţării în care asigurătorul îşi are sediul central, pentru contractele care acoperă riscurile cuprinse în clasele 4, 5, 6, 7, 11, 12 şi 13 (numai răspunderea civilă a producătorilor), iar pentru contractele care acoperă riscuri cuprinse în alte clase, în funcţie de natura riscurilor, asigurarea riscului se va face într-o altă monedă decât cea care ar rezultă în urma aplicării procedurilor de mai sus.

(4)În cazul în care s-a raportat o daună către un asigurător care poate fi plătită într-o anumită monedă, alta decât cea care rezultă din aplicarea procedurilor menţionate în prezentul articol, angajamentele asigurătorului vor fi plătite în acea monedă şi, în special, în moneda stabilită de instanţa judecătorească sau printr-o înţelegere încheiată între asigurător şi asigurat.

(5)În cazul în care este solicitată o daună, exprimată într-o monedă cunoscută dinainte de către asigurător, dar care este diferită de moneda care rezultă din aplicarea procedurilor menţionate în prezentul articol, angajamentele asigurătorului pot fi plătite în acea monedă.

(6)Societăţile de asigurare pot să nu îşi acopere rezervele tehnice prin active congruente, dacă prin aplicarea procedurilor menţionate în prezentul articol rezultă obligaţia acestora ca, pentru a respecta principiul de congruenţă, să păstreze activele într-o valută care să nu depăşească mai mult de 7% din activele exprimate în alte valute.

(7)În cazul în care angajamentele pot fi plătite într-o monedă, alta decât moneda unui stat membru, dacă investiţiile în acea monedă sunt reglementate, dacă moneda este supusă unor restricţii de transfer sau dacă, din motive similare, moneda nu este potrivită pentru a acoperi rezervele tehnice, societăţile de asigurare nu sunt obligate să respecte principiul de congruenţă.

(8)Societăţile de asigurare pot deţine active care nu sunt congruente pentru a acoperi o sumă care să nu depăşească mai mult de 20% din obligaţiile lor într-o anumită valută.

(9)În cazul în care obligaţiile şi activele sunt exprimate în moneda unui stat membru, acestea sunt considerate a fi exprimate în euro.

Capitolul VIActive care nu sunt utilizate în acoperirea rezervelor tehnice brute

Articolul 10

Prevederile cap. I-V nu se aplică activelor care nu sunt utilizate pentru acoperirea rezervelor tehnice brute. Asigurătorii care practică activitatea de asigurări generale sunt liberi să hotărască asupra activelor respective, mobile sau imobile, care sunt incluse în activele lor totale.

Capitolul VIIDispoziţii finale

Articolul 11

Nu vor fi acceptate ca acoperire pentru rezervele tehnice aferente asigurărilor generale plasamentele în instituţii de credit sau în societăţi de investiţii care nu mai derulează operaţiuni curente în legătură cu obiectul lor de activitate şi/ori care, sub orice formă, şi-au încetat activitatea şi/sau nu şi-au respectat obligaţiile faţă de terţi.

Articolul 12

(1)Activele admise să acopere rezervele tehnice brute nu pot fi transferate de la o categorie de asigurare la alta fără acordul prealabil al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

(2)Categoriile de active menţionate la cap. II sunt admise să acopere rezervele tehnice brute numai în situaţia în care acestea nu sunt grevate de sarcini.

Articolul 13

Nerespectarea prevederilor prezentelor norme se sancţionează în condiţiile şi potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Articolul 14

Prezentele norme transpun art. 20, 21, 22 şi 26 din Directiva 92/49/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege şi actelor administrative privind asigurarea generală directă şi de modificare a directivelor 73/239/CEE şi 88/357/CEE şi anexa 1 la Directiva 88/357/CEE a Consiliului din 22 iunie 1988 de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind asigurarea generală directă, de stabilire a dispoziţiilor destinate să faciliteze exercitarea efectivă a libertăţii de a presta servicii şi de modificare a Directivei 73/239/CEE .