Decizie nr. 362 din 24 aprilie 2012

Acsinte Gaspar - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1), art. 12 şi art. 14 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Maftei Todica în Dosarul nr. 979/320/2010 al Judecătoriei Târgu Mureş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 980D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 979/320/2010, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1), art. 12 şi art. 14 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Maftei Todica în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de stopaj la bursă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, deoarece art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 conţine elemente de individualizare şi circumstanţiere a pedepsei aplicate ce depăşesc prevederile Codului penal. Totodată, textul face trimitere la aplicarea unei sancţiuni administrative care nu echivalează cu o sancţiune cu caracter administrativ prevăzută de Codul penal, aceasta din urmă fiind rezultatul înlocuirii unei pedepse penale cu o altă sancţiune ce se aseamănă cu sancţiunea administrativă doar prin finalitate, neatrăgând niciun fel de decăderi ori restrângeri ale drepturilor celui sancţionat.

În ce priveşte critica referitoare la art. 14 din Legea nr. 241/2005, autorul excepţiei consideră că este neconstituţional, întrucât nu înţelege de ce mai este necesară intervenţia organului de urmărire penală ori a instanţei de judecată, câtă vreme organul competent să determine prin estimare sumele datorate bugetului general consolidat este organul fiscal.

Judecătoria Târgu Mureş opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (1), art. 12 şi art. 14 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care au următorul conţinut:

–Art. 10 alin. (1): "În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.";

–Art. 12: "Nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali ai societăţii comerciale, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost condamnate pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege.";

–Art. 14: "În cazul în care, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, nu se pot stabili, pe baza evidenţelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, prin estimare, în condiţiile Codului de procedură fiscală."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în repetate rânduri, s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 în raport cu critici similare de neconstituţionalitate. Astfel, prin deciziile nr. 802 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, nr. 1.053 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, nr. 1.084 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 6 octombrie 2009, şi nr. 1.594 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 15 ianuarie 2010, Curtea a statuat că, în virtutea art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât şi condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă. Principiul egalităţii în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracţiunilor, iar reglementarea unui regim sancţionator în funcţie de recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiunile săvârşite este expresia firească a principiului constituţional menţionat, care impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferenţiat. Prin urmare, şi actul de înfăptuire a justiţiei urmează aceleaşi exigenţe.

Întrucât până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de acestea, Curtea mai constată că beneficiile reducerii de pedeapsă ori de impunitate nu pot fi convertite în drepturi fundamentale, motiv pentru care sunt lăsate la libera apreciere a legiuitorului, dictată de raţiunile de politică penală impuse, la un anumit moment, de societate, sens în care nu se poate susţine că s-au depăşit limitele constituţionale stabilite de art. 53 referitor la împrejurările restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Faptul că dispoziţiile legale criticate stabilesc un regim sancţionator diferit în funcţie de atitudinea procesuală concretă a persoanelor cercetate nu poate conduce la concluzia că justiţia nu ar fi unică, egală şi imparţială pentru toţi, judecătorul, în limitele acestor principii, procedând la individualizarea regimului sancţionator potrivit criteriilor obiective puse la dispoziţie de lege. În mod similar, tot legea este cea care instituie o serie de incapacităţi sau interdicţii care au legătură cu fapta penală săvârşită şi care, în ultimă instanţă, decurg din împrejurarea că societatea consideră că o persoană condamnată definitiv pentru anumite infracţiuni nu este demnă să îndeplinească anumite funcţii sau să desfăşoare anumite activităţi.

Cât priveşte critica referitoare la art. 14 din Legea nr. 241/2005, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece organul fiscal la care se face trimitere nu devine organ de cercetare penală ori instanţă de judecată, nefiind parte a justiţiei în accepţiunea art. 124 şi 126 din Constituţie. Acesta nu face altceva decât să estimeze cuantumul unui prejudiciu, pentru ca, în final, tot instanţei de judecată să îi revină rolul de a înfăptui actul de justiţie şi de a aprecia dacă există prejudiciu, care este întinderea acestuia, modul de producere, persoana vinovată etc.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1), art. 12 şi art. 14 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Maftei Todica în Dosarul nr. 979/320/2010 al Judecătoriei Târgu Mureş.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2012.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru