Lege
Lege nr. 296 din 7 iunie 2001
privind extrădarea
- Emitent
- Parlamentul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 326 din 18 iunie 2001
Textul actului · 56 de articole
100%
privind extrădarea
Parlamentul României adopta prezenta lege.
(1)România accepta sa predea, la cererea de extrădare a unui alt stat, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, persoanele aflate pe teritoriul sau şi care sunt urmărite penal sau trimise în judecata pentru o infracţiune ori sunt cautate în vederea executării unei pedepse de către autorităţile judiciare ale statului solicitant.
(2)Prevederile prezentei legi se aplică deopotrivă în cazul măsurilor de siguranţă. În sensul prezentei legi, expresia măsuri de siguranţă desemnează orice măsură privativă de libertate care a fost dispusă pentru completarea sau pentru înlocuirea unei pedepse printr-o hotărâre penală.
(1)Prezenta lege se aplică numai în baza şi pentru executarea normelor interesand extrădarea, cuprinse în convenţiile internaţionale la care România este parte, pe care le completează în situaţiile nereglementate.
(2)În absenta unei convenţii internaţionale, prezenta lege reprezintă dreptul comun în materie, aplicabil de statul român în virtutea curtoaziei internaţionale, sub garanţia reciprocităţii. Dacă vreunul dintre statele solicitante invoca aplicarea unor reglementări diferite de cele din prezenta lege, acestea pot fi avute în vedere numai în limitele stabilite prin declaraţie de reciprocitate.
(1)Declaraţia de reciprocitate data de statul solicitant, în lipsa unei convenţii internaţionale, în vederea obţinerii extrădării, poate produce efecte în România numai după ratificarea prin lege a înţelegerii negociate între cele doua state, în conformitate cu normele general admise ale dreptului internaţional în materie.
(2)Proiectul de înţelegere se negociaza, din partea statului român, de Ministerul Justiţiei şi de Ministerul Afacerilor Externe.
Sunt supuse extrădării persoanele a căror predare este solicitată de un alt stat în care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecata pentru săvârşirea unei infracţiuni ori sunt cautate în vederea executării unei pedepse penale.
(1)Nu pot fi extrădaţi de către România:
a)cetăţenii români;
b)persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil în România;
c)persoanele străine care se bucura în România de imunitate de jurisdicţie, în condiţiile şi în limitele conferite prin convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale;
d)persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca părţi, martori sau experţi în faţa unei autorităţi judiciare române solicitante, în limitele imunităţilor conferite prin convenţie internationala.
(2)Extrădarea oricărei alte persoane străine poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate. În caz de refuz al extrădării, prevederile art. 7 alin. (1) se aplică în mod corespunzător, iar în caz de amânare a extrădării, prescripţia acţiunii penale sau a executării pedepsei se suspenda.
(1)Calitatea de cetăţean român sau de refugiat politic în România se apreciază la data hotărârii asupra extrădării. Dacă aceasta calitate este recunoscută între data hotărârii asupra extrădării şi data avută în vedere pentru predare, se va pronunţa o noua hotărâre în cauza.
(2)Dispoziţiile art. 461 lit. d) din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.
(1)Refuzul extrădării propriului cetăţean ori a refugiatului politic obliga statul român ca la cererea statului solicitant sa supună cauza autorităţilor sale judiciare competente, astfel încât să se poată exercita urmărirea penală şi judecata, dacă este cazul. În acest scop statul solicitant ar urma sa transmită gratuit Ministerului Justiţiei din România dosarele, informaţiile şi obiectele privind infracţiunea. Statul solicitant va fi informat despre rezultatul cererii sale.
(2)În cazul în care România optează pentru soluţia refuzului extrădării unui străin, invinuit sau condamnat în alt stat pentru infracţiuni grave sau pentru cele incriminate prin convenţii internaţionale care nu impun un alt mod de represiune, examinarea propriei competente şi exercitarea, dacă este cazul, a acţiunii penale se fac din oficiu, fără excepţie şi fără întârziere. Autorităţile române solicitate hotărăsc în aceleaşi condiţii ca şi pentru orice infracţiune cu caracter grav prevăzută şi pedepsita de legea română.Secţiunea a 2-a Condiţii privitoare la fapte
(1)Extrădarea poate fi admisă numai dacă fapta pentru care este invinuita sau a fost condamnata persoana a carei extrădare se cere este prevăzută ca infracţiune atât de legea statului solicitant, cat şi de legea statului solicitat.
(2)Diferenţele existente între calificarea juridică şi denumirea date aceleiaşi infracţiuni de legile celor două state nu prezintă relevanta, dacă prin convenţie internationala sau, în lipsa acesteia, prin declaraţie de reciprocitate nu se prevede altfel.
(1)Extrădarea nu se acordă dacă infracţiunea pentru care este cerută este considerată de statul solicitat ca infracţiune politica sau ca fapta conexă unei asemenea infracţiuni.
(2)Aceeaşi regula se aplică dacă statul solicitat are motive temeinice de a crede ca cererea de extrădare motivată printr-o infracţiune de drept comun a fost prezentată în vederea urmăririi sau pedepsirii unei persoane din considerente de rasa, de religie, de naţionalitate sau de opinii politice, ori ca situaţia acestei persoane risca să fie agravată pentru unul sau altul dintre aceste motive.
(3)În aplicarea prezentei legi, atentatul la viaţa unui şef de stat sau a unui membru al familiei sale nu va fi considerat infracţiune politica.
(4)Tot astfel, nu sunt considerate infracţiuni politice:
a)crimele împotriva umanităţii prevăzute de Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, adoptată la 9 decembrie 1948 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite;
b)infracţiunile prevăzute la art. 50 din Convenţia de la Geneva din 1949 pentru îmbunătăţirea soartei răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în campanie, la art. 51 din Convenţia de la Geneva din 1949 pentru îmbunătăţirea soartei răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor forţelor armate maritime, la art. 130 din Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de război şi la art. 147 din Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la protecţia persoanelor civile în timp de război;
c)orice violari similare ale legilor războiului, aplicabile la data intrării în vigoare a Protocolului adiţional la Convenţia europeană de extrădare, şi ale cutumelor războiului existente în acel moment, care nu sunt prevăzute de dispoziţiile din convenţiile de la Geneva menţionate la lit. b).
(5)De asemenea, în legătură cu cerinţele extrădării între statele părţi la Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului, infracţiunile menţionate la art. 1 şi 2 din convenţie pot sa nu fie considerate, de la caz la caz, ca infracţiuni politice sau ca infracţiuni conexe la asemenea infracţiuni ori ca infracţiuni inspirate de mobiluri politice. În cazul în care optează, în asemenea situaţii, pentru soluţia de refuz al extrădării, România va supune cauza, fără nici o excepţie şi fără întârziere nejustificată, autorităţilor sale competente sa exercite acţiunea penală, dacă:
a)a creat un pericol colectiv pentru viaţa, integritatea corporală sau libertatea persoanelor;
b)a adus atingere unor persoane străine de mobilurile care au determinat-o;
c)s-au folosit mijloace crude sau perfide pentru comiterea ei.
(6)Prevederile alin. (5) se aplică în mod corespunzător în situaţia faptelor de conspiratie sau asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, dacă asemenea forme de asociere constituie una ori mai multe infracţiuni menţionate la art. 1 sau 2 din Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului ori dacă asocierea de tip terorist se referă la infracţiuni din domeniul traficului de droguri sau al altor forme de crima organizată.
(7)Dispoziţiile alin. (2) rămân aplicabile pentru situaţiile la care se referă alin. (5) şi (6).
(8)Aplicarea prezentului articol nu afectează obligaţiile pe care statul român şi le-a asumat sau şi le va asuma potrivit oricărei alte convenţii internaţionale cu caracter multilateral.
Extrădarea motivată de infracţiuni militare care nu constituie infracţiuni de drept comun este exclusa din câmpul de aplicare a prezentei legi.
(1)În materie de taxe şi impozite, de vama şi de schimb valutar, extrădarea va fi acordată între statele părţi la Convenţia europeană de extrădare şi la protocoalele sale, potrivit dispoziţiilor acestor înţelegeri internaţionale, pentru fapte cărora le corespund, conform legii statului solicitat, infracţiuni de aceeaşi natură.
(2)Extrădarea nu poate fi refuzată pentru motivul ca legislaţia statului solicitat nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu cuprinde acelaşi tip de reglementare în materie de taxe şi impozite, de vama sau de schimb valutar ca legislaţia statului solicitant.Secţiunea a 3-a Condiţii privitoare la pedeapsa
Extrădarea este cerută şi, respectiv, acordată de România, în vederea urmăririi sau judecării, numai pentru fapte a căror săvârşire atrage, potrivit legislaţiei statului solicitant şi celei a statului solicitat, o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 2 ani, iar în vederea executării unei sancţiuni penale, numai dacă aceasta este mai mare de un an.
Dacă fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsita cu moartea de către legea statului solicitant, extrădarea nu va putea fi acordată decât cu condiţia ca statul respectiv sa dea asigurări considerate ca îndestulătoare de către statul român ca pedeapsa capitala nu se va executa, urmând să fie comutată.
Persoana condamnata la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiţionată a executării poate fi extrădată în caz de suspendare parţială, dacă fracţiunea de pedeapsa rămasă de executat răspunde exigenţelor de gravitate prevăzute la art. 12 şi nu exista alte impedimente legale la extrădare.
(1)România poate refuza sa extrădeze persoana reclamata pentru o infracţiune care, potrivit legislaţiei române, a fost săvârşită în totul sau în parte pe teritoriul sau. La luarea deciziei se vor examina şi cazurile în care urmărirea şi judecata pe teritoriul statului solicitant sunt justificate fie de aflarea adevărului, fie de posibilitatea de a aplica o sancţiune potrivita sau de a asigura reintegrarea socială a persoanei extradabile.
(2)Când infracţiunea, motivand cererea de extrădare, a fost săvârşită în afară teritoriului statului solicitant, extrădarea va putea fi refuzată numai dacă legislaţia statului român nu autorizeaza urmărirea unei infracţiuni de acelaşi fel, săvârşită în afară teritoriului sau, ori nu autorizeaza extrădarea pentru infracţiunea care face obiectul cererii.
(3)În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), dacă statul român optează pentru soluţia de refuz al extrădării, dispoziţiile art. 7 devin aplicabile.Secţiunea a 5-a Condiţii privitoare la procedura
(1)Statul român poate refuza sa extrădeze o persoană reclamata, dacă aceasta se afla şi sub urmărirea autorităţilor judiciare române pentru fapta sau faptele în legătură cu care se cere extrădarea, ori pentru orice alte fapte.
(2)Statul solicitant va fi înştiinţat la timpul potrivit despre modul în care autorităţile române au soluţionat cauza, în situaţia în care extrădarea a fost refuzată.
Extrădarea nu se acordă în cazul în care, potrivit legislaţiei ambelor state, acţiunea penală poate fi angajata numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar aceasta persoana se opune extrădării.
România nu va acorda extrădarea în cazurile în care persoana reclamata ar fi judecata în statul solicitant de un tribunal care nu asigura garanţiile fundamentale de procedura şi de protecţie a drepturilor la apărare sau de un tribunal naţional instituit anume pentru cazul respectiv, ori dacă extrădarea este cerută în vederea executării unei pedepse pronunţate de acel tribunal.
(1)În cazul în care se solicita extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse pronunţate printr-o hotărâre data în lipsa împotriva sa, statul român poate refuza extrădarea în acest scop, dacă apreciază ca procedura de judecată nu a satisfăcut minimul de drepturi la apărare recunoscute oricărei persoane invinuite de o infracţiune. Totuşi, extrădarea se va acorda dacă statul solicitant da asigurări apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a carei extrădare este cerută dreptul la o noua procedura de judecată care să îi salvgardeze drepturile la apărare. Aceasta hotărâre indreptateste statul solicitant fie sa treacă la o noua judecata în cauza, în prezenta condamnatului, dacă acesta nu se împotriveşte, fie sa îl urmărească pe extrădat, în caz contrar.
(2)Când statul român comunică persoanei a carei extrădare este cerută hotărârea data în lipsa împotriva sa, statul solicitant nu va considera aceasta comunicare ca o notificare care atrage efecte faţă de procedura penală în acest stat.
(1)Extrădarea nu se va acorda când persoana reclamata a fost judecata definitiv de autorităţile competente ale statului român pentru fapta sau faptele pentru care extrădarea este cerută.
(2)Extrădarea va putea fi refuzată dacă autorităţile competente ale statului român au hotărât sa nu întreprindă urmăriri penale sau sa pună capăt urmăririlor pe care le-au exercitat pentru aceeaşi fapta sau aceleaşi fapte.
(3)Extrădarea unei persoane care a format subiectul unei judecati definitive într-un stat terţ, parte contractantă la Convenţia europeană de extrădare, pentru fapta sau faptele care motiveaza cererea prezentată, nu se va acorda când:
a)prin hotărârea respectiva s-a pronunţat achitarea acelei persoane;
b)pedeapsa privativă de libertate a fost executată integral sau a făcut obiectul unei gratieri ori amnistii, în totalitatea ei sau asupra părţii neexecutate;
c)judecătorul a constatat vinovăţia autorului infracţiunii fără sa pronunţe vreo sancţiune.
(4)Totuşi, în cazurile prevăzute la alin. (3) extrădarea va putea fi acordată dacă:
a)fapta care a format obiectul judecaţii a fost săvârşită împotriva unei persoane, unei instituţii sau unui bun având caracter public în statul solicitant;
b)persoana care a fost subiectul judecaţii avea ea însăşi un caracter public în statul solicitant;
c)fapta care a dat loc judecaţii a fost săvârşită, în totul sau în parte, pe teritoriul statului solicitant.
(5)Dispoziţiile alin. (3) şi (4) nu împiedica aplicarea normelor mai largi, din dreptul intern, cu privire la efectul non bis în idem recunoscut hotărârilor judecătoreşti pronunţate în străinătate.
(1)Extrădarea nu se acordă în cazul în care prescripţia acţiunii penale sau prescripţia pedepsei este împlinită potrivit legislaţiei, fie a statului solicitant, fie a statului solicitat.
(2)Potrivit legii române, împlinirea prescripţiei se calculează în conformitate cu prevederile art. 122-124 din Codul penal.
(3)Depunerea cererii de extrădare întrerupe prescripţia neimplinita anterior.
Extrădarea nu se admite pentru o infracţiune acoperită de amnistie în statul solicitat, dacă acesta avea competenţa sa urmărească aceasta infracţiune, potrivit propriei sale legi penale.
Actul de graţiere adoptat de statul solicitant face inoperantă cererea de extrădare, chiar dacă celelalte condiţii ale extrădării sunt îndeplinite.
(1)Cererea de extrădare, formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, se adresează Ministerului Justiţiei din România. Dacă cererea se adresează pe cale diplomatică, ea se transmite Ministerului Justiţiei. O alta cale va putea fi convenită prin înţelegere directa între statul solicitant şi statul român solicitat.
(2)În sprijinul cererii se vor prezenta:
a)originalul sau copia autentică fie de pe o hotărâre de condamnare executorie, fie de pe un mandat de arestare sau de pe orice alt act având putere egala, eliberat în formele prescrise de legea statului solicitant. Autentificarea copiilor de pe aceste acte se face gratuit de instanţa sau parchetul competent, după caz;
b)o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea. Data şi locul săvârşirii lor, calificarea lor juridică şi referirile la dispoziţiile legale care le sunt aplicabile se vor indica în modul cel mai exact posibil;
c)o copie de pe dispoziţiile legale aplicabile sau, dacă aceasta nu este cu putinta, o declaraţie asupra dreptului aplicabil, precum şi semnalmentele cele mai precise ale persoanei reclamate şi orice alte informaţii de natura sa determine identitatea şi naţionalitatea acesteia;
d)date privind durata pedepsei neexecutate, în cazul cererii de extrădare a unei persoane condamnate care a executat numai o parte din pedeapsa.
Dacă informaţiile comunicate de statul solicitant se dovedesc insuficiente pentru a permite statului român sa pronunţe o hotărâre în aplicarea prezentei legi, se va cere complinirea informaţiilor necesare şi se va putea fixa un termen de evidenta pentru obţinerea acestor informaţii. În aceasta situaţie, dacă instanţa va institui o măsura procesuala de natura sa prevină dispariţia persoanei reclamate, aceasta va putea fi pusă în libertate.
(1)Dacă extrădarea este cerută de mai multe state fie pentru aceeaşi fapta, fie pentru fapte diferite, partea română hotărăşte, ţinând seama de toate împrejurările şi, în mod deosebit, de gravitatea şi de locul săvârşirii infracţiunilor, de datele depunerii cererilor respective, de naţionalitatea persoanei reclamate, de existenta reciprocităţii de extrădare în raport cu statul român şi de posibilitatea unei extrădări ulterioare către alt stat solicitant.
(2)Despre existenta concursului de cereri Ministerul Justiţiei va înştiinţa de urgenta autorităţile competente ale statelor în relaţie.
Cererea şi documentele de prezentat vor fi redactate în limba statului solicitant şi vor fi însoţite, pe cat posibil, de traduceri în limba română sau în limba franceza ori engleza. Prin înţelegere directa între cele doua state se poate conveni şi asupra traducerii într-o alta limba.
(1)Cheltuielile de extrădare se suporta de statul român solicitat, dacă s-au efectuat pe teritoriul sau şi dacă exista reciprocitate.
(2)Cheltuielile de tranzit se suporta de statul solicitant.
În afară unor dispoziţii contrare prevăzute în convenţii internaţionale, legea statului român este singura aplicabilă procedurii de extrădare, precum şi celei a arestării provizorii.
(1)Cererea de extrădare şi actele anexe, adresate de autoritatea competentă a statului solicitant pe oricare dintre căile menţionate la art. 24 alin. (1), se transmit Ministerului Justiţiei. Acesta va face de urgenta un examen sumar de regularitate internationala a cererii, spre a constata îndeosebi dacă:
a)între România şi statul solicitant exista norme convenţionale ori o înţelegere privind declaraţia de reciprocitate pentru extrădare;
b)exista vreun alt impediment dirimant în angajarea procedurii, cum ar fi inexistenta în România a persoanei reclamate sau decesul acesteia;
c)cererea şi actele privitoare la extrădare în vederea judecaţii sau pentru executarea pedepsei sunt însoţite de traduceri conform prevederilor art. 27. (2) În cazurile menţionate la alin. (1) lit. a) şi b) Ministerul Justiţiei restituie cererea şi actele autorităţii străine solicitante, explicand motivele. În situaţia în care cererea de extrădare şi documentele anexe nu sunt însoţite de traduceri în limba română Ministerul Justiţiei dispune ca instanţa sau parchetul competent sa ia măsuri pentru efectuarea unei traduceri cat mai urgente.
Cu excepţia cazurilor de restituire prevăzute la art. 30 alin. (2), cererea de extrădare şi actele anexe se transmit de Ministerul Justiţiei, în cel mult 5 zile, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a carei raza teritorială locuieşte ori a fost semnalata prezenta persoanei reclamate sau, în cazul când nu se cunoaşte locul unde se afla persoana, procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel a Municipiului Bucureşti.
Procurorul general competent procedează, în 24 de ore de la primirea cererii de extrădare şi a actelor anexe, la identificarea şi arestarea în vederea extrădării a persoanei reclamate, căreia îi înmânează mandatul de arestare, precum şi celelalte acte transmise de autorităţile statului solicitant. Cel reclamat este depus apoi la penitenciar, după care procurorul general sesizează de îndată curtea de apel competenţa. Curtea de apel, în complet format din doi judecători, examinează şi se pronunţa asupra stării de arest în scop de extrădare.
(1)În caz de urgenta, autorităţile competente ale statului solicitant pot cere arestarea provizorie a persoanei urmărite, chiar înainte de formularea cererii de extrădare. Autorităţile române competente soluţionează cererea în condiţiile art. 29. (2) Cererea de arestare provizorie trebuie să indice existenta unui mandat de arestare sau de executare a unei pedepse şi face cunoscută intenţia de a transmite cererea de extrădare. Cererea de arestare va cuprinde informaţii despre infracţiunea pentru care se va cere extrădarea, timpul şi locul unde a fost săvârşită, precum şi, pe cat posibil, semnalmentele persoanei cautate.
(3)Cererea de arestare provizorie se va transmite Ministerului Justiţiei, direct prin posta, telegraf, telex sau fax, fie pe cale diplomatică, fie prin Organizaţia Internationala de Poliţie Criminală (Interpol), putându-se folosi orice alt mijloc care lasă o urma scrisă ori care este încuviinţat de statul solicitat. Cererea se transmite procurorului general competent, care dispune de îndată identificarea şi arestarea în vederea extrădării a urmaritului, iar apoi va sesiza curtea de apel pentru instrumentarea în continuare a cererii. Autoritatea străină solicitanta va fi informată neîntârziat, prin intermediul Ministerului Justiţiei, despre urmarea data cererii.
(4)Arestarea provizorie va putea inceta dacă, în termen de 18 zile de la arestarea persoanei urmărite, statul român nu a fost sesizat prin cererea de extrădare şi documentele menţionate la art. 24 alin. (2). Arestarea provizorie va inceta oricum după 40 de zile, dacă în acest interval de timp nu se primesc cererea de extrădare şi înscrisurile necesare. De asemenea, curtea de apel poate dispune oricând punerea în libertate provizorie, luând însă măsurile legale necesare spre a se evita fuga persoanei reclamate.
(5)Punerea în libertate provizorie nu exclude o noua arestare în vederea extrădării şi nici extrădarea, dacă cererea de extrădare este primită ulterior.
(6)Durata arestului va fi computata.
(1)Persoana extradabila va fi adusă în faţa curţii de apel în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 8 zile de la data când procurorul general i-a notificat cererea de extrădare şi celelalte acte. Citarea persoanei extradabile poate fi facuta prin orice mijloc de înştiinţare rapida sau va fi adusă cu mandat.
(2)La primul termen instanţa procedează la luarea interogatoriului persoanei extradabile, care va fi asistată gratuit de un interpret şi de un avocat din oficiu, dacă nu exista un avocat ales. Prezenta procurorului este obligatorie. Procedura este publică, dacă persoana reclamata sau procurorul nu se opune, orala şi contradictorie.
(3)Persoana reclamata sau procurorul de şedinţa poate cere instanţei un termen suplimentar de încă 8 zile, pentru motive suficient justificate. Parchetul este obligat să contribuie la procurarea datelor şi actelor necesare pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile extrădării şi sa dispună ridicarea şi depunerea la instanţa a obiectelor la care se referă art. 48. (4) După interogatoriu persoana extradabila poate să opteze fie pentru extrădarea voluntara, fie pentru continuarea procedurii, în caz de opunere la extrădare.
Persoana reclamata are dreptul sa declare în faţa instanţei ca renunţa la beneficiile pe care i le poate conferi legea, de a se apara împotriva cererii de extrădare, şi ca îşi da consimţământul să fie extrădată şi predată autorităţilor competente ale statului solicitant. Declaraţia sa este consemnată într-un proces-verbal, semnat de preşedintele completului de judecată, grefier, persoana extradabila, avocatul ei şi de interpret. După ce instanţa constata ca persoana extradabila este pe deplin conştienţă de consecinţele opţiunii sale, instanţa, luând şi concluziile procurorului, examinează dacă nu exista vreun impediment care exclude extrădarea. Dacă extrădarea voluntara se constată că este admisibilă, instanţa ia act despre aceasta prin sentinta şi dispune totodată asupra măsurii preventive necesare să fie luată până la predarea persoanei extradabile. Sentinta se redactează în 24 de ore şi se transmite de îndată, în copie legalizată, Ministerului Justiţiei, pentru a proceda conform legii.
Dacă persoana reclamata se opune la cererea de extrădare, ea îşi va putea formula apărările oral şi în scris; totodată va putea propune probe. Prevederile art. 34 alin. (2) sunt aplicabile.
(1)După examinarea cererii de extrădare, a ansamblului probator şi a concluziilor prezentate de partea reclamata şi de procuror curtea de apel poate:
a)sa dispună, în cazul concursului de cereri prevăzut la art. 26, conexarea dosarelor, chiar dacă se referă la fapte diferite sau sunt înregistrate la curţi de apel diferite, competenţa teritorială aparţinând curţii de apel cea dintâi sesizată;
b)sa dispună, în cazul necesităţii de a primi informaţii suplimentare de la statul solicitant potrivit art. 25, amânarea soluţionării cererii de extrădare pentru un termen de doua luni, cu posibilitatea reiterarii cererii şi acordarea unui ultim termen de încă doua luni;
c)să constate, prin sentinta, dacă sunt sau nu sunt întrunite condiţiile extrădării.
(2)Curtea de apel nu este competenţa să se pronunţe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunităţii extrădării.
(3)În cazul în care curtea de apel constata că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare, hotărăşte respingerea cererii de extrădare şi punerea în libertate a persoanei reclamate. Sentinta se motiveaza în 24 de ore şi este transmisă Ministerului Justiţiei. Împotriva sentinţei poate să declare recurs, în termen de 5 zile, procurorul general de pe lângă curtea de apel, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei. Recursul se introduce la Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie şi este suspensiv de executare. Decizia Curţii Supreme de Justiţie este definitivă şi se comunică de către Ministerul Justiţiei autorităţii competente din statul solicitant.
(4)În cazul în care curtea de apel constata ca sunt îndeplinite condiţiile de extrădare, hotărăşte admiterea cererii de extrădare. Sentinta se motiveaza în termen de 5 zile de la data pronunţării. Sentinta poate fi atacată cu recurs. Titulari ai recursului sunt procurorul general de pe lângă curtea de apel şi partea reclamata. Recursul este suspensiv de executare. Judecarea recursului se face într-un termen de cel mult 10 zile şi este de competenţa Secţiei penale a Curţii Supreme de Justiţie. Hotărârea de extrădare rămasă definitivă prin nerecurare sau prin respingerea recursului de către Curtea Suprema de Justiţie este definitivă şi se înaintează ministrului justiţiei, care în termen de 5 zile emite un ordin prin care pune în executare hotărârea de extrădare. Împotriva ordinului ministrului justiţiei nu se mai poate exercita nici o cale de atac şi nici o acţiune în faţa instanţelor judecătoreşti.
(5)Dispoziţiile referitoare la calea de atac a recursului, prevăzute la alin. (3), se aplică în mod corespunzător şi în cazurile în care curtea de apel se pronunţa în legătură cu amânarea extrădării, admiterea sub condiţie a extrădării, consimţământul extinderii obiectului extrădării şi reextrădarea către un stat terţ.
(6)În cazul extradarilor sub condiţie, prevăzute la art. 13 şi 19, curtea de apel va menţiona în dispozitivul sentinţelor condiţiile prevăzute în acele articole.
(7)În cazurile prevăzute la art. 7, art. 9 alin. (5), art. 15 şi 20, privitoare la refuzul extrădării pentru anumite categorii de persoane sau genuri de infracţiuni, curtea de apel notifica Ministerului Public obligaţia legală de a supune cauzele respective spre examinare autorităţilor judiciare române competente. În cazul prevăzut la art. 16 alin. (2) înştiinţarea se transmite la Ministerul Justiţiei, care o va comunică statului străin.
(8)În cazul admiterii extrădării, dacă se remit şi obiecte conform art. 48, se face menţiune despre aceasta în cuprinsul sentinţei, anexându-se eventual şi un inventar.
(9)În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), dacă persoana extradabila se afla în stare de arest, instanţa, din oficiu, va reexamina la fiecare 30 de zile necesitatea menţinerii măsurii arestării.
Normele de procedura penală privind urmărirea, judecata şi punerea în executare sunt aplicabile şi în procedura de extrădare, în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel.
Dispoziţiile cap. I şi II se aplică în mod corespunzător în cazul în care România formulează o cerere de extrădare către alt stat.
(1)Solicitarea extrădării se face de către statul român unui stat străin, la propunerea motivată a procurorului competent în faza de urmărire penală, iar în faza de judecată sau de punere în executare a hotărârii, la propunerea motivată a preşedintelui instanţei competente. Iniţierea acestei proceduri este obligatorie în toate cazurile în care solicitarea se impune. Dispoziţiile cuprinse în prezenta lege se aplică în mod corespunzător.
(2)Ordonanţa procurorului ori încheierea preşedintelui instanţei, prin care se propune să se ceara extrădarea, însoţită de actele menţionate la art. 24 alin. (2), precum şi de orice alte înscrisuri necesare pentru obţinerea extrădării este înaintată, după caz, procurorului general competent sau Ministerului Justiţiei.
(3)Procurorul general competent sau şeful compartimentului de specialitate din Ministerul Justiţiei, după caz, examinează regularitatea internationala a actelor primite şi, după ce îndrumă autoritatea judiciară iniţiatoare să facă eventualele corecturi necesare, întocmeşte şi prezintă ministrului justiţiei fie proiectul cererii de extrădare, fie un act prin care solicită motivat clasarea propunerii de extrădare.
(4)Ministrul justiţiei, dacă socoteşte ca extrădarea propusă să fie solicitată este fondată, definitiveaza şi semnează cererea de extrădare.
(5)Cererea de extrădare şi actele anexe se transmit statului solicitat pe una dintre căile menţionate la art. 24 alin. (1).
(6)Dacă statul solicitat cere un supliment de acte, acestea vor fi transmise pe aceeaşi cale.
(7)Traducerea cererii de extrădare şi a actelor se asigura, după caz, de Ministerul Public sau de Ministerul Justiţiei. Prevederile art. 27 se aplică în mod corespunzător.
(8)Procedura menţionată în acest articol are caracter confidenţial.
În cazul în care curtea de apel competenţa, pe baza mandatului de arestare sau de executare dat în urmărire generală, considera ca extrădarea se impune în condiţii de urgenta, solicita, prin Biroul român pentru Interpol sau pe alta cale legală, arestarea provizorie a urmaritului, instiintand de îndată despre aceasta Ministerul Justiţiei. Prevederile art. 33 se aplică în mod corespunzător.
În absenta convenţiei internaţionale, ministrul justiţiei, luând şi avizul ministrului afacerilor externe, este abilitat sa dea statului solicitat asigurări de reciprocitate în numele statului român. Dacă statul străin condiţioneaza admiterea extrădării de îndeplinirea unor reglementări diferite de cele din dreptul intern român, prevederile art. 3 se aplică, în mod corespunzător, în cazul în care se accepta negocierea înţelegerii.
Asigurarea rejudecarii cauzei în prezenta persoanei extrădate, în condiţiile prevăzute la art. 19 alin. (1), va fi data de ministrul justiţiei prin cererea de extrădare.
Dispoziţiile referitoare la predarea-preluarea persoanei extrădate prevăzute la art. 45 se aplică în mod corespunzător.
(1)Partea română va face cunoscută de urgenta părţii solicitante, pe calea prevăzută la art. 24 alin. (1), soluţia adoptată asupra extrădării, comunicându-i totodată un extras de pe decizia definitivă.
(2)Orice soluţie de respingere totală sau parţială va fi motivată.
(3)În caz de acordare a extrădării, statul solicitant va fi informat despre locul şi data predării, precum şi asupra duratei arestului în vederea extrădării, executat de persoana reclamata.
(4)Locul predării va fi, de regula, un punct de frontieră al statului român. Ministerul de Interne al României va asigura predarea, comunicând apoi despre aceasta Ministerului Justiţiei. Persoana extrădată este predată şi preluată sub escorta.
(5)Sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6), dacă persoana reclamata nu va fi preluată la data stabilită, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la această dată; acest termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă 15 zile.
(6)În caz de forta majoră care împiedica predarea sau primirea persoanei supuse extrădării, statul interesat va informa despre aceasta celălalt stat. Ambele state se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, dispoziţiile alin. (4) fiind aplicabile.
Dacă persoana extrădată se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecata ori de la executarea pedepsei şi se întoarce pe teritoriul statului român, ea va putea fi din nou extrădată. În acest caz, la cererea de extrădare nu se mai anexează actele prevăzute la art. 24 alin. (2), dar se dau asigurări pentru caz de reciprocitate.
(1)Statul român va putea, după ce va fi acceptat extrădarea, sa amâne predarea extrădatului, dacă acesta este invinuit sau inculpat în faţa autorităţilor judiciare române, ori are de executat în România o pedeapsă pentru o alta infracţiune decât cea pentru care s-a cerut şi s-a acordat extrădarea.
(2)În caz de amânare, extrădarea poate deveni efectivă numai după ce procesul penal a luat sfârşit, iar când s-a pronunţat o hotărâre de condamnare privativă de libertate, numai după ce pedeapsa a fost executată sau considerată ca executată.
(3)În cazul în care amânarea extrădării ar putea atrage împlinirea termenului de prescripţie a acţiunii penale în statul solicitant sau ar crea în acel stat mari dificultăţi pentru stabilirea faptelor, se poate admite extrădarea temporară, sub condiţia expresă ca persoana extrădată să fie retrimisa statului român de îndată după efectuarea actelor procesuale pentru care s-a admis extrădarea temporară.
(1)La cererea statului solicitant statul român va retine şi va remite, în măsura permisă de legea română, obiectele care:
a)pot fi folosite ca elemente doveditoare;
b)provenind din infracţiune, au fost găsite în momentul arestării în posesia persoanei reclamate a fi extrădate ori au fost descoperite ulterior.
(2)Remiterea obiectelor la care se referă alin. (1) se va efectua chiar şi în cazul în care extrădarea, care a fost deja admisă, nu ar putea avea loc ca urmare a morţii sau evadării persoanei reclamate.
(3)Când obiectele prevăzute la alin. (1) sunt susceptibile să fie sechestrate sau confiscate pe teritoriul statului român solicitat, acesta va putea, în vederea unei proceduri penale în curs la autorităţile sale judiciare, să le păstreze temporar sau să le remită sub condiţia restituirii. Se va lua în considerare şi dreptul victimei infracţiunii de a obţine restituirea rapida a obiectelor indisponibilizate.
(4)Rămân totuşi rezervate drepturile pe care statul român sau terţii le-ar fi dobândit asupra acestor obiecte. Dacă asemenea drepturi exista, obiectele se vor restitui, la terminarea procesului, cat mai curând cu putinta şi fără cheltuieli, statului solicitat.
(1)Tranzitul prin teritoriul statului român solicitat se va incuviinta la cerere, adresată pe calea prevăzută la art. 24 alin. (1), cu condiţia sa nu fie vorba despre o infracţiune considerată de România ca având un caracter politic ori militar, ţinându-se seama de prevederile art. 9 şi 10. (2) Tranzitul unui resortisant român, în înţelesul art. 5 alin. (1) lit. a) şi b), va fi refuzat.
(3)Sub rezerva dispoziţiilor alin. (4), prezentarea documentelor prevăzute la art. 24 alin. (2) este necesară.
(4)În cazul în care va fi folosită calea aeriană, se vor aplica următoarele dispoziţii:
a)când nu este prevăzută o aterizare, statul solicitant va înştiinţa statul român despre survolul teritoriului României şi îi va atesta existenta unuia dintre documentele prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. a). În caz de aterizare forţată, aceasta notificare va produce efectele cererii de arestare provizorie prevăzute de art. 33, iar statul solicitant va adresa de îndată o cerere formala de tranzit;
b)când este prevăzută o aterizare, statul solicitant va adresa o cerere formala de tranzit.
(5)Tranzitul persoanei extrădate nu se va efectua prin traversarea unui teritoriu unde ar fi motive să se creadă ca viaţa sau libertatea sa ar putea fi ameninţată pentru motive legate de rasa, religia, naţionalitatea sau opiniile sale politice.Secţiunea a 2-a Obligaţiile statului român solicitant
Persoana extrădată, adusă în România, va fi de urgenta predată, după caz, administraţiei penitenciare sau autorităţii judiciare competente, în raport cu genul mandatului de incarcerare. Dacă extradatul urmează să execute o pedeapsă definitivă, el va fi depus la penitenciar. Dacă extradatul a fost condamnat în lipsa, el va fi rejudecat la cerere, după procedura prevăzută la art. 19 alin. (1). În caz de urmărire sau de judecată, procedura de drept intern devine aplicabilă. În ceea ce priveşte arestul preventiv, hotărârea va fi luată de instanţa competenţa, în raport cu urmărirea sau judecata.
(1)Persoana care va fi predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecata, nici deţinută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restrictii a libertăţii sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea, în afară de cazurile când:
a)statul român care a predat-o consimte; statul solicitant va prezenta în acest scop o cerere, însoţită de actele prevăzute la art. 24 alin. (2) şi de un proces-verbal judiciar în care se consemnează declaraţiile extrădatului; acest consimţământ va putea fi dat atunci când infracţiunea pentru care este cerut atrage ea însăşi obligaţia de extrădare potrivit prezentei legi;
b)având posibilitatea sa o facă, persoana extrădată nu a părăsit, în termen de 45 de zile de la liberarea sa definitivă, teritoriul statului căruia i-a fost predată, ori dacă s-a înapoiat acolo după ce l-a părăsit.
(2)Statul solicitant va putea lua totuşi măsurile necesare în vederea, pe de o parte, a unei eventuale trimiteri a persoanei de pe teritoriul sau, iar pe de altă parte, a întreruperii prescripţiei potrivit legislaţiei sale, inclusiv recurgerea la o procedură în lipsa.
(3)Când calificarea data faptei incriminate va fi modificată în cursul procedurii, persoana extrădată nu va fi urmărită sau judecata decât în măsura în care elementele constitutive ale infracţiunii recalificate ar îngădui extrădarea.
În afară cazului prevăzut la art. 51 alin. (1) lit. b), consimţământul statului român este necesar pentru a îngădui statului solicitant sa predea unui alt stat persoana care i-a fost predată şi care ar fi cautata de către statul terţ pentru infracţiuni anterioare predării. Partea română va putea cere prezentarea actelor prevăzute la art. 24 alin. (2).
Când, în mod excepţional, cererea de predare ar putea să rezulte din acte internaţionale speciale, cum sunt statutele tribunalelor penale internaţionale, remiterea pentru urmărire şi judecata a persoanelor invinuite de săvârşirea unor crime grave se examinează printr-o procedură legală distinctă.
Predarea unei persoane prin expulzare, readmisie, reconducere la frontiera sau alta măsura de acelaşi fel este interzisă ori de câte ori ascunde voinţa de a se eluda regulile de extrădare.
La articolul 28^1 din Codul de procedură penală, punctul 1 se completează cu litera e) cu următorul cuprins:
e)cauzele privind extrădarea.
Prezenta lege intră în vigoare după 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pe aceeaşi dată se abroga Legea nr. 4/1971 privind extrădarea, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 35 din 18 martie 1971, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 4 mai 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
ALEXANDRU ATHANASIU
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 10 mai 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
OVIDIU CAMELIU PETRESCU
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.