Decizie nr. 348 din 17 martie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent-şef delegat

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 112/2001 şi art. 91^2 alin. 1 şi 5 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aurel Ioan Rus în Dosarul nr. 2.374/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 2.374/1/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 112/2001 şi art. 91^2 alin. 1 şi 5 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aurel Ioan Rus în dosarul de mai sus.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 112/2001 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 referitoare la Statul român, ale art. 17 referitoare la Cetăţenii străini, ale art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 148 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementărilor comunitare faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, deoarece incriminează fapte săvârşite în afara teritoriului ţării şi, în condiţiile aderării României la Uniunea Europeană şi în detrimentul dreptului la libera trecere, impun un regim restricţionar modului de trecere a frontierei.

Prevederile art. 91^2 alin. 1 şi 5 din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 26 referitoare la Viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 28 referitoare la Secretul corespondenţei, precum şi ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de şedinţă, dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 112/2001, precum şi art. 91^2 alin. 1 şi 5 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Organele care efectuează interceptarea şi înregistrarea. În ce priveşte excepţia referitoare la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 112/2001 pentru ratificarea Acordului de cooperare în domeniile culturii şi educaţiei dintre România şi Republica Argentina, semnat la Bucureşti la 24 noiembrie 1999, este de observat că s-a strecurat o eroare materială, legea amintită având un unic articol. În realitate obiectul excepţiei, aşa cum rezultă din redarea în extenso de către autorul excepţiei a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), se regăseşte în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 112/2001 privind sancţionarea unor fapte săvârşite în afara teritoriului ţării de cetăţeni români sau de persoane fără cetăţenie domiciliate în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 septembrie 2001, aşa cum a fost modificată prin articolul unic punctul 1 din Legea nr. 252/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 112/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 9 mai 2002, şi are următorul conţinut:

–Art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 112/2001: "Fapta cetăţeanului român sau a persoanei fără cetăţenie domiciliate pe teritoriul României, care racolează, îndrumă sau călăuzeşte una ori mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin sau care organizează una ori mai multe dintre aceste activităţi ilegale, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.";

–Art. 91^2 alin. 1 şi 5 din Codul de procedură penală: "Procurorul procedează personal la interceptările şi înregistrările prevăzute în art. 911 sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită potrivit Codului penal. [...]

Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 91^1 alin. 1 şi 2."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 91^2 alin. 1 şi 5 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 709 din 17 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^2 alin. 1, 4 şi 5 din Codul de procedură penală.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Cât priveşte dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 112/2001, Curtea constată următoarele:

Statul român, în considerarea atributelor sale, astfel cum sunt acestea definite de textele constituţionale invocate de autorul excepţiei, este interesat în apărarea ordinii de drept şi deci în combaterea infracţiunilor săvârşite atât pe teritoriul său, cât şi în afara acestuia. Măsurile legislative constând în sancţionarea cetăţenilor români sau a persoanelor fără cetăţenie domiciliate pe teritoriul României, care săvârşesc fapte de trecere ilegală a frontierei unui stat străin, dau expresie acestei preocupări, fiind determinate, aşa cum rezultă din conţinutul Notei de fundamentare care a însoţit Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 112/2001, de necesitatea reglementării mai stricte a domeniului vizat, datorită "securizării frontierelor" şi a "combaterii migraţiei ilegale".

Constituţia României, reglementând libera circulaţie, prevede în art. 25 alin. (1) că "Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept". Rezultă că dreptul la liberă circulaţie vizează libertatea de mişcare a cetăţeanului, textul constituţional reglementând ambele aspecte care formează acest drept fundamental, şi anume libera circulaţie pe teritoriul României şi libera circulaţie în afara teritoriului ţării. Libera circulaţie însă nu poate fi absolută; ea trebuie să se desfăşoare în cadrul limitelor impuse de îndeplinirea şi respectarea unor condiţii prevăzute de lege, cum sunt şi cele referitoare la persoana care racolează, îndrumă ori călăuzeşte una sau mai multe persoane cu scopul trecerii frontierei unui stat străin.

Aceasta, deoarece textele de lege criticate, în deplin acord cu dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, nu aduc atingere vreunui drept, iar reglementarea cadrului în care se realizează trecerea frontierei, respectiv a frontierei unui stat străin, constituie o restrângere a exerciţiului liberei circulaţii, justificată de necesitatea apărării securităţii naţionale, a ordinii publice, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Celelalte dispoziţii constituţionale nu au incidenţă în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 112/2001 privind sancţionarea unor fapte săvârşite în afara teritoriului ţării de cetăţeni români sau de persoane fără cetăţenie domiciliate în România, precum şi a dispoziţiilor art. 91^2 alin. 1 şi 5 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aurel Ioan Rus în Dosarul nr. 2.374/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 martie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef delegat,

Afrodita Laura Tutunaru