Decizie nr. 3.516 din 6 noiembrie 2015

Dosar nr. 259/59/2013

Preşedinte: Simona Marcu - judecător

Rodica Voicu - judecător

Denisa Stănişor - judecător

Silvia Toma - magistrat-asistent

S-au luat în examinare recursurile declarate de Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva Sentinţei nr. 68 din 17 martie 2014 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

În lipsa părţilor, a căror citare nu a fost dispusă, conform art. 493 alin. 6 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE,

asupra recursurilor de faţă,

din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1.Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamanta S.C. TRANSDARA - S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Autoritatea Rutieră Română A.R.R., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună revocarea în parte a Ordinului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 1.640/2012 şi a Ordinului comun O.M.A.I. nr. 240/1.614/2012, respectiv a articolului II anexa 2, punctele 6 şi 9, în sensul înlăturării acestor puncte în cuprinsul anexei.

Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, potrivit dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative şi art. 26 alin. (2) din acelaşi act normativ.

1.2.Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 68 din 17 martie 2014, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal:

–a admis în partea acţiunea reclamantei S.C. TRANSDARA - S.A., Arad, în contradictoriu cu pârâţii M.A.I. actualmente Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice;

–a respins acţiunea reclamantei împotriva pârâtei Autoritatea Rutieră Română, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuale pasive;

–a dispus anularea dispoziţiilor pct. 6 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 240/1.614/2012, precum şi a dispoziţiilor pct. 6 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.640 din 8.11.2012;

–a respins în rest acţiunea şi a obligat reclamanta la 3.399,74 lei cheltuieli de judecată către pârâta Autoritatea Rutieră Română.

3.Cererile de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 68 din 17.03.2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, au declarat recurs pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Transporturilor, solicitând casarea acesteia, iar pe fond, în rejudecare, respingerea acţiunii, motivele de recurs fiind încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

Recurenţii au formulat critici similare legate de fondul pretenţiilor deduse judecăţii, arătând în esenţă următoarele:

–hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, Ordinul nr. 1.640/2012 fiind emis cu respectarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transportul rutier şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă;

–criteriile de evaluare a operatorilor de transport şi punctajele care se acordă în cazul atribuirii traseelor curselor interjudeţene au fost stabilite în baza actului normativ cu forţa juridică superioară, respectând astfel dispoziţiile art. 6 alin. (2) lit. e), art. 6 alin. (3) lit. b), art. 38, art. 42 lit. a), art. 57 lit. 2) şi art. 89 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011;

–instanţa de fond şi-a fundamentat hotărârea pe argumente ce vizează oportunitatea şi nu legalitatea dispoziţiilor contestate, prevalându-se de dispoziţiile art. 154 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, care nu au aplicabilitate în cauză, interpretând eronat situaţia de fapt;

–dispoziţiile atacate vizează doar depunctarea operatorilor aflaţi sub incidenţa Legii nr. 85/2006, iar acest criteriu suplimentar de selecţie nu creează discriminare, ci constituie o măsură suplimentară prin care autoritatea competentă îşi protejează interesele în vederea asigurării prestării serviciului public în condiţii de siguranţă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenţii-pârâţi, Înalta Curte constată că motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, vizând încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, este nefondat.

Controlul de legalitate declanşat de intimata-reclamanta S.C. TRANSDARA - S.A. vizează dispoziţiile Ordinului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 1.640/2012 şi ale Ordinului comun MAI nr. 240/1.614/2012, respectiv art. II anexa 2, punctele 6 şi 9.

Potrivit dispoziţiilor pct. 6 mai sus menţionat: "operatorul de transport rutier va fi depunctat cu un număr de 10 puncte în cazul în care se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare", iar conform dispoziţiilor pct. 9: "operatorul de transport rutier nu poate participa la atribuirea traseelor judeţene în cazul în care înregistrează obligaţii bugetare datorate şi neachitate conform certificatului de atestare fiscală".

Curtea de apel a admis în parte cererea reclamantului şi a dispus anularea dispoziţiilor pct. 6 anexa 2 la Ordinul ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 240/1.614/2012, precum şi a dispoziţiilor pct. 6 anexa 2 la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.614/2012. A respins acţiunea cu privire la celelalte dispoziţii legale.

Recurentul-pârât MDRAP susţine că prima prevedere contestată, ce conduce la o depunctare a operatorului de transport aflat sub incidenţa Legii nr. 85/2006 prin aplicarea unei "penalităţi", are ca scop legitim asigurarea unui risc financiar minim, precum şi a unui mediu concurenţial liber între operatorii de transport care sunt chemaţi să realizeze un serviciu public.

Pornind de la premisa că prin emiterea normei contestate recurentul-pârât a urmărit un scop legitim, în mod corect judecătorul fondului a analizat în ce măsură există o justificare rezonabilă şi obiectivă în atingerea acestuia, concluzionând că prevederea contestată depunctează operatorii economici pe baza unei simple prezumţii, respectiv aceea că operatorul economic nu va avea succes în finalizarea procedurii de reorganizare şi va intra în procedura falimentului cu consecinţa lichidării persoanei juridice, în condiţiile legii.

Înalta Curte împărtăşeşte abordarea instanţei de fond şi prin raportare la dispoziţiile art. 154^2 din Legea nr. 85/2006, în forma în vigoare la data emiterii ordinelor contestate, potrivit cărora: "Orice decăderi, limitări, interdicţii ori altele asemenea instituite prin norme legale sau prevederi contractuale pentru cazul deschiderii procedurii de insolvenţă vor fi aplicabile doar de la data deschiderii procedurii falimentului".

Or, a institui o astfel de limitare a drepturilor operatorului de transport încă de la data deschiderii procedurii insolvenţei prevăzute de Legea nr. 85/2006, deci cu mult înainte de data deschiderii falimentului, este nelegală întrucât contravine dispoziţiilor legale de nivel superior menţionate anterior. De asemenea sunt încălcate în acest mod dispoziţiile art. 3 alin. 2 coroborate cu dispoziţiile art. 4 alin. 3, art. 77, 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă la elaborarea actelor normative, forma în vigoare la data emiterii ordinelor contestate.

Concluzionând, se reţine că prima instanţă a observat judicios că limitarea drepturilor operatorilor de transport aflaţi sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 constituie o discriminare ce a fost interzisă prin dispoziţiile art. 154^2 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce priveşte oportunitatea demersului administrativ cu privire la care recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice apreciază că nu poate fi supus cenzurii instanţei de contencios administrativ, Curtea de apel a explicat convingător că o dispoziţie normativă privind o procedură de atribuire supusă unor termene şi condiţii stricte şi care pretinde că asigură un mediu concurenţial liber nu poate fi exceptată de la cenzura de legalitate a instanţei judecătoreşti.

În consecinţă, în temeiul art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva Sentinţei nr. 68 din 17 martie 2014 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2015.

Judecător,

S. Marcu

Judecător,

R. Voicu

Judecător,

D. Stănişor

Magistrat-asistent,

S. Toma