Sentinţă nr. 68 din 17 martie 2014

Dosar nr. 259/59/2013-01.03.2013

Preşedinte - Monica Istrate

Grefier - Janina Creţan

S-a luat în examinare acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. Transdara - S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Autoritatea Rutieră Română A.R.R. şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, având ca obiect anulare act administrativ.

Mersul dezbaterilor a fost consemnat în Încheierea de şedinţă din 10.03.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA,

deliberând, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 01.03.2013 cu nr. 259/59/2013, reclamanta S.C. Transdara - S.A. a chemat în judecată pe Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Autoritatea Rutieră Română A.R.R., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună revocarea în parte a Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.640/2012 şi Ordinul ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 240/1.614/2012, respectiv a articolului II anexa 2, punctele 6 şi 9, în sensul înlăturării acestor puncte din cuprinsul anexei.

În motivare, reclamanta arată că îndeplineşte ca acte de comerţ activităţi de transport auto persoane: judeţean, interjudeţean şi internaţional prin curse regulate şi curse speciale regulate, considerând că prin adoptarea Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.640/2012 şi Ordinului ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 240/1.614/2012 sunt încălcate prevederile art. 154^2 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora "orice decăderi, limitări, interdicţii ori alte asemenea instituite prin norme legale sau prevederi contractuale, pentru cazul deschiderii procedurii de insolvenţă vor fi aplicabile doar de la data deschiderii falimentului".

Având în vedere cele de mai sus şi faptul că dispoziţiile legale prevăzute de Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.640/2012 şi Ordinul ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 240/1.614/2012 privind aprobarea criteriilor de evaluare a punctajelor şi a metodologiei de punctare privind criteriile de evaluare ale operatorului de transport în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin curse regulate în trafic judeţean nu mai sunt aplicabile în cazul reclamantei, solicitând instanţei înlăturarea anexei 2, punctele 6 şi 9 din Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.640/2012 şi Ordinul ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 240/1.614/2012.

Prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.640/2012 şi Ordinul ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 240/ 1.614/2012 se încalcă principiile privind: garantarea accesului egal şi nediscriminatoriu al operatorilor de transport şi al transportatorilor autorizaţi la piaţa transportului public; garantarea respectării drepturilor şi intereselor utilizatorilor serviciului de transport public; satisfacerea cu prioritate a nevoilor de deplasare ale populaţiei, ale personalului instituţiilor publice şi ale operatorilor economici pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale prin servicii de calitate; consultarea asociaţiilor reprezentative ale operatorilor de transport şi/sau ale transportatorilor autorizaţi, precum şi ale utilizatorilor în vederea stabilirii politicilor şi strategiilor privind transportul public şi modalităţile de funcţionare a acestui serviciu.

Se mai arată că prin Încheierea civilă nr. 613 din data de 30.05.2012, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 3.713/108/2012, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de Societatea TRANSDARA - S.A., la iniţiativa acesteia, cu intenţia de a depune un plan de reorganizare.

S.C. TRANSDARA - S.A. are datorii la bugetul de stat, astfel cum reiese din certificatele de atestare fiscală pe care societatea debitoare, însă arată că sumele respective sunt aferente perioadei anterioare deschiderii procedurii şi se vor achita în conformitate cu prevederile Legii nr. 86/2006 privind procedura insolvenţei, prin planul de reorganizare pe care societatea debitoare intenţionează a-l depune în termenul legal.

Creanţele bugetare existente la data deschiderii procedurii au fost înscrise în întregime la masa credală în cuantumul solicitat şi se vor achita în condiţiile impuse de Legea nr. 85/2006, iar cât despre cele născute după data deschiderii procedurii vă rugăm să observaţi că ele au fost achitate, astfel încât, la ora actuală, societatea debitoare nu înregistrează obligaţii de plata curente, ulterioare datei de 30.05.2013, către buget.

Pentru considerentele expuse şi având în vedere faptul că autoritatea contractantă nu are dreptul de a limita posibilitatea unui ofertant de a participa la o procedură de achiziţie publică atât timp cât împotriva acestuia nu există o sentinţă de intrare în faliment, consideră că i se încalcă accesul direct şi nediscriminatoriu la piaţa transportului public, prin faptul că în urma adoptării Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.640/2012 şi Ordinului ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 240/1.614/2012 se urmăreşte crearea unei poziţii mai favorabile pentru alţi operatori de transport.

În drept s-au invocat prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi art. 154^2 din Legea nr. 85/2006.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Autoritatea Rutieră Română a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi, pe motiv că doar emitentul actului administrativ, în speţă cele două ministere, poate avea o asemenea calitate în raportul juridic dedus judecăţii. Pe cale de consecinţă, având în vedere faptul că Autoritatea Rutieră Română nu este emitenta celor două acte administrative cu caracter normativ, solicită admiterea excepţiei şi respingerea cererii reclamantei, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 205-208 din Codul de procedură civilă.

Prin precizările formulate de către pârâtul Ministerul Afacerilor Interne s-a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, potrivit dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative şi art. 26 alin. 2 din acelaşi act normativ.

Pârâtul Ministerul Transporturilor a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, în principal ca inadmisibilă şi în subsidiar ca neîntemeiată.

În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii acesta se prevalează de neîndeplinirea procedurii prealabile, la dosar nefiind depuse înscrisuri în acest sens, considerând incidente prevederile art. 193 alin. 1 din Codul de procedură civilă şi art. 7 alin. 1 din Legea nr. 553/2004.

Pe fond, susţine că cele două ordine contestate sunt emise în limitele şi în strictă concordanţă cu actele normative de nivel superior în baza cărora au fost emise, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, şi Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Referitor la prevederea de la pct. 6, privind depunctarea operatorului economic aflat sub incidenţa Legii nr. 85/2006, arată că acesta se susţine, pe de o parte, prin durata programului de transport raportat la durata unui plan de reorganizare, iar, pe de altă parte, ipoteza contestată nu îl exclude din competiţie, ci are menirea de a-l depuncta pentru raţiuni care ţin de oportunitatea demersului administrativ, astfel că este necenzurabilă pe cale judecătorească.

Cu privire la dispoziţia de la pct. 9, care instituie interdicţia participării la procedura de atribuire a traseelor judeţene a operatorilor având obligaţii bugetare restante, arată că acesta urmăreşte stimularea mediului concurenţial, reducerea evaziunii fiscale şi creşterea responsabilităţii economice a operatorilor în domeniu şi este o restricţie de interes general, care are corespondent în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind achiziţiile publice.

Susţine că argumentele şi criteriile invocate sunt valabile în cazul dispoziţiilor ambelor ordine contestate, acestea fiind identice, şi sunt aplicabile fără discriminare tuturor operatorilor de transport rutier, iar reclamanta nu invocă şi dovedeşte o vătămare reală prin prevederile contestate, motive pentru care solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

Referitor la cadrul procesual al litigiului, instanţa reţine, pe de o parte, că atribuţiile Ministerul Administraţiei şi Internelor, coemitent al Ordinului nr. 240/2012, contestat în cauză, au fost preluate ulterior de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, înfiinţat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 care, la art. 2 dispune că ministerul nouînfiinţat preia inclusiv activitatea serviciilor specializate în domeniul administraţiei publice de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, iar la art. 26 stipulează că ministerele nou-înfiinţate preiau în mod corespunzător personalul şi activităţile aferente şi se subrogă în drepturile şi obligaţiile ministerelor şi autorităţilor publice preluate. Pentru acest motiv, în sensul precizărilor MAI din 13.05.2013, la termenul din 09.09.2013 instanţa a dispus introducerea şi citarea în cauză a noului minister, în vederea formulării apărării în cauză.

Pe de altă parte, se constată că Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Autoritatea Rutieră Română, chemate în judecată de reclamant, sunt două autorităţi publice distincte în sensul Legii nr. 554/2004, cu atribuţii distincte. În consecinţă, câtă vreme Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii este emitent al Ordinului nr. 1.614/2012, ordin comun cu fostul MAI cu nr. 240/2012, prin Încheierea din 10.02.2014 instanţa a reţinut calitatea procesuală a acestuia, distinct de calitatea procesuală a ARR, apărările Ministerului Transporturilor fiind formulate în consecinţă prin întâmpinarea depusă la dosar.

Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Rutiere Române, invocată în acelaşi sens de aceasta prin întâmpinarea depusă la dosar, instanţa reţine că este fondată în raport cu obiectul acţiunii de faţă, chiar dacă această autoritate este responsabilă pentru derularea şi finalizarea procedurii de atribuire reglementate prin ordinele contestate şi în conformitate cu dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 625/1998, cu modificările ulterioare, privind organizarea şi funcţionarea ARR, aşa cum susţine reclamantul.

Astfel, se reţine că prin acţiunea promovată reclamantul nu contestă nelegalitatea unei proceduri de atribuire concrete în care ar fi fost implicat - numai o astfel de acţiune justificând existenţa unui raport juridic cu ARR, ci doar legalitatea unor dispoziţii din ordinele contestate, pe care le consideră discriminatorii, contrare principiului liberei concurenţe prin favorizarea unor operatori economici participanţi la procedura de atribuire în defavoarea altora şi în dezacord cu dispoziţii legale cu forţă juridică superioară.

În acest sens, chiar dacă reclamantul oferă date concrete privind situaţia sa personală ca potenţial participant la procedura de atribuire reglementată prin ordinele contestate şi, totodată ca agent economic aflat sub incidenţa Legii nr. 85/2006 - în realitate, instanţa constată că, invocând nelegalitatea dispoziţiilor actelor administrative normative în discuţie, acesta se consideră vătămat într-un interes legitim privat, ca posibilitate de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat, o astfel de acţiune fiind perfect admisibilă în contextul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, contrar argumentelor pârâtului Ministerul Transporturilor.

În acelaşi context şi în condiţiile în care argumentele de nelegalitate invocate de reclamant sunt evidente, folosirea improprie în cuprinsul petitului acţiunii a sintagmei de "revocare" în parte a dispoziţiilor contestate nu semnifică depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti în detrimentul puterii executive, conform alegaţiilor aceluiaşi pârât care susţine că "revocarea" actelor administrative cu caracter normativ este atributul exclusiv al organului emitent, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acţiunea reclamantului fiind calificată de instanţă, în temeiul art. 152 NCPC, drept una de anulare parţială a actelor normative, admisibilă pe tărâmul contenciosului administrativ, aşa cum s-a arătat.

Un argument suplimentar în acelaşi sens îl constituie lipsa de temei a susţinerilor aceluiaşi minister pârât, conform cărora reclamantul nu ar fi parcurs procedura prealabilă faţă de acesta, câtă vreme reclamantul face dovada că i s-a adresat deja anterior introducerii acţiunii, solicitând revocarea parţială a ordinelor contestate, în calitate de emitent al acestora, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004. Conform adresei de la fila 74 dosar, plângerea a fost înregistrată cu nr. 3.050 din 22 ianuarie 2013 la Ministerul Transporturilor, iar acesta a răspuns la data de 19 februarie 2013, susţinând în esenţă că prevederile contestate sunt de natură să asigure un risc financiar minim în domeniul reglementat şi, în condiţiile în care sunt aplicabile tuturor solicitanţilor, s-a considerat că "asigură legalitatea, echitatea şi libera concurenţă a tuturor operatorilor de transport în procesul de atribuire a traseelor interjudeţene.

În consecinţă, excepţia inadmisibilităţii acţiunii inclusiv pentru lipsa procedurii prealabile invocată de acest minister va fi respinsă ca nefondată.

Pe fondul cauzei, instanţa reţine că reclamantul invocă nelegalitatea parţială a Ordinului comun emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor - nr. 240 din 4.10.2012 şi de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - nr. 1.614 din 1.11.2012, precum şi a Ordinului nr. 1.640 din 8.11.2012 emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în ceea ce priveşte dispoziţiile identice ale pct. 6 şi 9 din anexele nr. 2 la aceste ordine, referitoare la criteriile de evaluare a operatorului de transport şi punctajele care se acordă în cazul atribuirii traseelor/curselor interjudeţene.

Potrivit dispoziţiilor pct. 6 din anexele menţionate "Operatorul de transport rutier va fi depunctat cu un număr de 10 puncte în cazul în care se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare", iar conform dispoziţiilor pct. 9 "Operatorul de transport rutier nu poate participa la atribuirea traseelor judeţene, în cazul în care înregistrează obligaţii bugetare datorate şi neachitate, conform certificatului de atestare fiscală."

În ceea ce priveşte prima prevedere contestată, ministerul pârât susţine că aceasta reprezintă o depunctare a operatorului de transport aflat sub incidenta Legii nr. 85/2006 prin aplicarea unei "penalităţi", decurgând din acumularea de datorii către creditori, menită să asigure echitatea în raport cu alţi ofertanţi care nu prezintă risc financiar sub acest aspect, iar raţiunea unei asemenea prevederi ţine de oportunitatea demersului administrativ, apreciind că nu poate fi supus cenzurii instanţei de contencios administrativ.

Susţinerea pârâtului se dovedeşte a fi eronată, întrucât nu se poate spune că o dispoziţie normativă privind o procedură de atribuire supusă unor termene şi condiţii stricte şi care pretinde că asigură un mediu concurenţial liber nu poate fi supusă cenzurii de legalitate a instanţei judecătoreşti.

În al doilea rând, explicaţia pârâtului în ceea ce priveşte introducerea acestei prevederi constă în aceea că este justificată faţă de durata programului de transport cu valabilitate de 74 luni, în raport cu durata planului de reorganizare de numai 3 ani, conform dispoziţiilor art. 95 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, în sensul că nu se poate prevedea eficienţa procedurii de reorganizare, existând riscul ca, după expirarea termenului de 3 ani, societatea să intre în procedura falimentului.

Instanţa reţine însă că un asemenea raţionament se transpune într-o situaţie de discriminare a operatorilor de transport aflaţi sub incidenţa Legii nr. 85/2006, faţă de ceilalţi operatori participanţi la procedura de atribuire.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare". De asemenea, conform jurisprudenţei constante a CEDO în materie, preluate în jurisprudenţa instanţei supreme, discriminarea trebuie să aibă o justificare obiectivă şi rezonabilă, respectiv urmăreşte un "scop legitim" şi respectă "un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru realizarea lui".

Or, presupunând că scopul legitim urmărit este asigurarea unui risc financiar minim, precum şi al unui mediu concurenţial liber între operatorii de transport care sunt chemaţi să realizeze un serviciu public, aşa cum susţine ministerul emitent, nu se poate spune că urmărirea acestui scop are o justificare obiectivă şi rezonabilă, în condiţiile în care prevederea contestată depunctează operatorii economici pe baza unei simple prezumţii, şi anume aceea că nu se vor putea redresa financiar prin nefinalizarea procedurii de reorganizare şi vor parcurge procedura falimentului care se va solda cu lichidarea persoanei juridice în condiţiile legii.

Interdicţia acestei situaţii de discriminare a fost consacrată la nivel de lege, prin dispoziţiile art. 154/2 din Legea nr. 85/2006, invocate de reclamant, în forma în vigoare la data emiterii ordinelor contestate, potrivit cu care "Orice decăderi, limitări, interdicţii ori altele asemenea instituite prin norme legale sau prevederi contractuale pentru cazul deschiderii procedurii de insolvenţă vor fi aplicabile doar de la data deschiderii falimentului. Dispoziţiile contrare se abrogă".

Concluzionând, cum dispoziţiile pct. 6 din anexele nr. 2 la ordinele contestate se constituie într-o limitare a drepturilor operatorului de transport participant la procedura de atribuire a transportului rutier public de persoane prin servicii regulate de trafic judeţean, reglementată de ordinele menţionate, limitare interzisă până la data deschiderii falimentului, potrivit legii, rezultă că se verifică argumentul de nelegalitate al reclamantului, cu consecinţa admiterii acţiunii sub acest aspect, prevederile menţionate fiind nelegale în condiţiile în care contravin unor prevederi legale de nivel superior sub aspectul reglementat, încălcând astfel dispoziţiile art. 3 alin. (2), coroborate cu dispoziţiile art. 4 alin. (3), art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000, în forma în vigoare la data emiterii ordinelor.

Cât priveşte celelalte argumente de legalitate ale ministerului pârât, acestea sunt irelevante sub aspectul criticat, câtă vreme reclamantul nu a invocat încălcarea competenţei organului emitent, a dispoziţiilor Legii nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, sau alte aspecte formale de nelegalitate a prevederilor criticate, după cum nu a invocat nici nerespectarea unor prevederi legale concrete din domeniul reglementat al transporturilor rutiere.

Referitor la cel de-al doilea criteriu de evaluare contestat cuprins în prevederile pct. 9 din acelaşi anexe, privind interdicţia de a participa la procedura de atribuire a operatorului de transport care înregistrează obligaţii bugetare restante, instanţa constată însă că, în măsura în care interdicţia nu este una specifică decurgând din incidenţa Legii nr. 85/2006, ci reprezintă o restricţie de interes general care asigură plata taxelor, impozitelor şi altor datorii la bugetul consolidat al statului, aceasta nu încalcă principiile legale şi constituţionale invocate de reclamant, ci, dimpotrivă, este instituită în sensul asigurării obligaţiei fundamentale de a contribui la cheltuielile publice, consacrată de art. 56 alin. 1 din Constituţia României, a cărei neîndeplinire atestă existenţa unui risc financiar şi permite sancţionarea operatorului economic, cu atât mai mult cu cât acesta este chemat să satisfacă un serviciu public.

Aşa fiind şi în condiţiile în care, în materia procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie publică, legiuitorul a instituit o interdicţie similară, pentru acelaşi raţionament, prin dispoziţiile art. 181 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 34/2006, potrivit cu care este permisă excluderea din procedură a candidatului care "nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat, în conformitate cu prevederile legale în România sau în ţara în care este stabilit", instanţa constată că nu există argumente de nelegalitate a prevederii normative criticate, în această situaţie nefiind incidente dispoziţiile art. 154/2 din Legea nr. 85/2006, de care se prevalează reclamantul, iar acesta nu a indicat vreo altă dispoziţie legală de nivel superior care să fi fost încălcată prin această prevedere.

În concluzie, pentru toate considerentele de mai sus, acţiunea reclamantului va fi admisă în parte, în temeiul art. 8 alin. 1 şi art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, cu consecinţa anulării dispoziţiilor punctului 6 din anexa nr. 2 la Ordinul comun emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor nr. 240 din 4.10.2012 şi de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii nr. 1.614 din 1.11.2012, precum şi a dispoziţiilor pct. 6 din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.640 din 8.11.2012 emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, respingându-se în rest acţiunea.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate în cauză de către pârâta Autoritatea Rutieră Română, instanţa reţine că atât timp cât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia este întemeiată aşa cum s-a arătat, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate împotriva acestei pârâte ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă în cauză, reclamanta este în culpă procesuală şi va fi obligată la plata cheltuielilor suportate de această pârâtă, conform art. 453 alin. 1 NCPC. De asemenea, având în vedere că dispoziţiile generale ale art. 451 alin. 1 NCPC califică drept cheltuieli de judecată cheltuielile de transport, cazare, precum şi orice alte cheltuieli legale de buna desfăşurare a procesului, cheltuieli care au fost suportate ca atare de reprezentantul legal al pârâtei indicate, conform înscrisurilor justificative depuse la dosar, reclamantul va fi obligat la plata acestora, în cuantumul solicitat de 3.399,74 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte acţiunea reclamantei S.C. TRANSDARA - S.A. ARAD, cu sediul în Arad, str. Liviu Rebreanu nr. 95, judeţul Arad, CUI RO 3029702, înregistrată la ORC Arad cu nr. J02/330/1991 în contradictoriu cu pârâţii M.A.I. - actualmente Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, Latura Nord, sectorul 5, şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, cu sediul în Bucureşti, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1, cod fiscal 13633330.

Respinge acţiunea reclamantei împotriva pârâtei Autoritatea Rutieră Română, cu sediul în Bucureşti, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1, cod fiscal 12059648, cont nr. RO72TREZ7015025XXX000328, deschis la Trezoreria Sectorului 1 Bucureşti, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuale pasive.

Dispune anularea dispoziţiilor punctului 6 din anexa nr. 2 la Ordinul comun emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor nr. 240 din 4.10.2012 şi de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii nr. 1.614 din 1.11.2012, precum şi a dispoziţiilor pct. 6 din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.640 din 8.11.2012, emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Respinge în rest acţiunea.

Obligă reclamanta la 3.399,74 lei cheltuieli de judecată către pârâta Autoritatea Rutieră Română.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată astăzi, 17.03.2014, în şedinţa publică.

PREŞEDINTE

MONICA ISTRATE

Grefier,

Janina Creţan

INCHEIERE 10/03/2014

DECIZIE 3516 06/11/2015