Decizie nr. 422 din 7 aprilie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marioara Dumitru, Mihai Grigore, Gheorghe Stancu şi Ion Mihalache în Dosarul nr. 227/113/2010 al Tribunalului Brăila - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 20 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 227/113/2010, Tribunalul Brăila - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marioara Dumitru, Mihai Grigore, Gheorghe Stancu şi Ion Mihalache.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece creează posibilitatea de a solicita desemnarea altei instanţe doar procurorului, fără ca diferenţa de tratament între acesta şi inculpat să aibă o justificare rezonabilă. Este adevărat că şi inculpatul poate recurge la o instituţie similară, cea a strămutării, dar cererea de strămutare poate fi introdusă doar în faza de judecată, în timp ce desemnarea altei instanţe poate fi cerută doar de procuror. Se mai arată că procurorul poate solicita desemnarea altei instanţe pentru protejarea interesului public, în timp ce inculpatul nu poate acţiona pentru protejarea interesului său privat în timpul urmăririi penale. Or, prevalenţa protecţiei interesului public, prin anularea celui privat, este o caracteristică a statului poliţienesc, departe de ideea de stat de drept, la care face referire art. 1 alin. (3) din Constituţie. Pentru aceste motive, se apreciază că o astfel de reglementare este lipsită de justificare şi permite procurorului să obţină un avantaj faţă de inculpat, avantaj care nu are nicio legătură cu calitatea specială a funcţiei de acuzare în materie penală, fiind contrară principiului egalităţii armelor. Reglementând în acest fel instituţia "desemnării", legiuitorul a nesocotit faptul că justiţia este imparţială şi egală pentru toţi. Se mai arată şi că judecarea acestei cereri fără citarea părţilor şi în camera de consiliu pune partea în imposibilitatea de a se apăra, ea neavând cunoştinţă despre o astfel de cerere, aşa cum s-a întâmplat în cauza de faţă.

Tribunalul Brăila - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. în opinia instanţei, faptul că în cursul urmăririi penale numai procurorul poate cere desemnarea altei instanţe pentru judecarea cauzei încalcă dreptul la un proces echitabil al părţilor. Astfel, în speţă, până la finalizarea urmăririi penale, Parchetul a solicitat, în temeiul art. 61^1 din Codul de procedură penală, desemnarea altei instanţe decât Tribunalul Argeş pentru judecarea cauzei, având în vedere calitatea inculpatei Marioara Dumitru (fost judecător la Curtea de Apel Piteşti). Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea şi a stabilit ca Tribunalul Brăila să fie instanţa competentă. Se apreciază de către instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate că, în acest fel, inculpatei i-a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece judecata s-a desfăşurat fără citarea părţilor din dosar şi în camera de consiliu, aceasta neavând cunoştinţă de această cerere. Instanţa precizează, totodată, că doi dintre magistraţii care au efectuat urmărirea penală şi au întocmit rechizitoriul au activat în calitate de procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în constituie art. 61^1 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Desemnarea altei instanţe pentru judecarea cauzei, care are următorul conţinut:

Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să desemneze o instanţă egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

Dispoziţiile art. 55 alin. 1, art. 56 alin. 1 şi 2 şi art. 61 se aplică în mod corespunzător.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează cererea în camera de consiliu, în termen de 15 zile.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune, prin încheiere motivată, fie respingerea cererii, fie admiterea cererii şi desemnarea unei instanţe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

Încheierea prin care înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează cererea nu este supusă niciunei căi de atac.

Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 1 - Statul român, art. 16 - Egalitate în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare şi ale art. 124 alin. (2) - Înfăptuirea justiţiei.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea constată că asupra constituţionalităţii acestui text de lege s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 1.163 din 11 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008.

Cu acel prilej, Curtea a reţinut că instituţia desemnării altei instanţe, ca şi cea a declinării de competenţă, nu are caracterul unei judecăţi, pentru că în cadrul acestei proceduri nu se soluţionează fondul cauzei, ci al unui incident în administrarea justiţiei, inerent bunei funcţionări a sistemului judiciar.

Ţinând seama de natura instituţiei, ca şi de imperativul celerităţii procesului penal, nu se poate reţine că textul de lege este de natură să încalce sau să restrângă dreptul la apărare şi la un proces echitabil. Atât inculpatul, cât şi celelalte părţi îşi pot exercita drepturile procesuale în faţa instanţei competente astfel desemnate, precum şi dreptul de a ataca prin mijloacele prevăzute de lege hotărârea prin care se va soluţiona cauza, prin aceasta înţelegându-se chiar posibilitatea de a formula, în temeiul art. 55 alin. 2 din Codul de procedură penală, o cerere de strămutare.

Faptul că numai procurorul are calitatea de subiect de sesizare a instanţei supreme competente să hotărască asupra desemnării altei instanţe în cazul emiterii actului de inculpare îşi găseşte justificarea în rolul constituţional al acestuia, aşa cum este prevăzut de art. 131 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia, "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor", sens în care organul de urmărire penală este obligat să aibă un rol activ pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea unei juste soluţionări a acesteia, prin aceasta înţelegându-se şi înlăturarea temeiurilor care pot constitui motiv de strămutare.

De asemenea, faptul că verificările prevăzute de textul de lege criticat se realizează în camera de consiliu, fără citarea părţilor, este în deplină concordanţă cu art. 127 din Constituţie, potrivit cărora "Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege", şi nu aduce atingere, în niciun mod, dispoziţiilor constituţionale invocate. De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în acelaşi sens, statuînd că art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu se aplică în materie, deoarece procedura de desemnare a unei alte instanţe vizează doar aspecte de competenţă şi nu are ca obiect judecarea cererilor cu privire la drepturile şi obligaţiile cu caracter civil sau legate de o acuzaţie penală (Hotărârea din 18 septembrie 2001 pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Puelinckx contra Belgiei).

În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie, Curtea a constatat că nici aceasta nu poate fi primită, deoarece accesul la justiţie înseamnă accesul la instanţele de judecată, în componenţa cărora, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, intră numai judecători independenţi, înzestrate, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, cu competenţa şi cu procedurile stabilite prin lege, iar pe de altă parte, este impropriu să se afirme lipsa de acces la justiţie chiar în cadrul desfăşurării unui proces judiciar. De altfel, legiuitorul a stabilit procedura desemnării altei instanţe în faza de urmărire penală, tocmai în virtutea dreptului la un proces echitabil, care presupune, între altele, dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, cele statuate de Curte prin decizia mai sus menţionată sunt valabile şi în prezenta cauză.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marioara Dumitru, Mihai Grigore, Gheorghe Stancu şi Ion Mihalache în Dosarul nr. 227/113/2010 al Tribunalului Brăila - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 aprilie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta