Decizie nr. 176 din 2 martie 2010

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent-şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 şi art. 218 alin. 1 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Ioan Popovici în Dosarul nr. 7.421/314/2008 al Judecătoriei Suceava.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 13 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 7.421/314/2008, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 şi art. 218 alin. 1 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Ioan Popovici.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prin încadrarea juridică a faptelor, datorită modului defectuos de redactare a art. 146 din Codul penal, prin stabilirea cuantumului de 200.000 lei noi, o asemenea prevedere vine în contradicţie cu art. 16 din Constituţie, privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii. Se mai arată că "libertatea individuală nu poate fi negociată în funcţie de o sumă de bani, reprezentând valoarea prejudiciului", astfel încât art. 146 din Codul penal contravine atât art. 23, cât şi art. 21 alin. (2) din Constituţie. În plus, este încălcat art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, "întrucât, fiind în stare de arest preventiv, inculpatul nu se poate apăra, iar încheierea prin care se menţine arestarea preventivă a unei persoane nu este prevăzută cu nicio cale de atac." Se mai arată că textele din Codul penal criticate contravin şi dispoziţiilor art. 124 alin. (1) şi (2) din Constituţie, referitoare la înfăptuirea actului de justiţie în mod unic, imparţial şi egal pentru toţi. Cu privire la dispoziţiile art. 148 lit. f) din Codul de procedură penală, se arată că acestea sunt interpretate arbitrar de instanţele de judecată, nefiind expuse motivele pentru care lăsarea în libertate a persoanelor trimise în judecată ar prezenta pericol social pentru ordinea publică, sens în care se face trimitere la Cauza Tarău împotriva României, 2009.

Judecătoria Suceava apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 146 şi art. 218 alin. 1 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală având următorul cuprins:

–Art. 146 din Codul penal: "Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.";

–Art. 218 alin. 1 din Codul penal: "Dacă faptele prevăzute în art. 217 au avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.";

–Art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală: "Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dintre următoarele cazuri: [...] f) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică."

Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 23 privind libertatea individuală, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată următoarele:

Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 146 din Codul penal, în raport de critici similare, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, de exemplu prin Decizia nr. 1.051 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, şi Decizia nr. 50 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 28 februarie 2006. Cu acel prilej, Curtea a statuat că art. 146 din Codul penal cuprinde o normă cu caracter explicativ prin care se lămureşte înţelesul expresiei "consecinţe deosebit de grave". Această reglementare este necesară cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut consecinţele deosebit de grave ca element circumstanţial în conţinutul agravant al mai multor infracţiuni, respectiv, în cauză, a infracţiunii de distrugere calificată, reglementată de art. 218 alin. 1 din Codul penal, text care, de asemenea, face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, prin raportare la prevederile art. 146 din acelaşi Cod.

Curtea constată, totodată, că reglementarea infracţiunii de distrugere calificată, prin dispoziţiile art. 218 alin. 1 din Codul penal, reprezintă o opţiune de politică penală, de competenţa exclusivă a legiuitorului, care nu aduce nicio atingere principiului egalităţii în drepturi, care presupune ca la situaţii egale să corespundă tratament egal, iar la situaţii diferite să existe un tratament diferit, şi nici principiului conform căruia justiţia e unică, imparţială şi egală pentru toţi.

De asemenea, este neîntemeiată şi critica aceloraşi dispoziţii legale referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 21 şi art. 24 din Constituţie. Astfel, textele în discuţie reprezintă norme de drept substanţial, care nu aduc atingere sub niciun aspect dreptului părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime şi de a beneficia de garanţiile care condiţionează desfăşurarea unui proces echitabil şi dreptul la apărare.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la "modul defectuos de redactare" a dispoziţiilor art. 146 şi art. 218 alin. 1 din Codul penal, acestea nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Tot astfel, Curtea nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a textelor de lege, în cauză a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, criticate de autorul excepţiei întrucât "sunt interpretate arbitrar de instanţele de judecată". Curtea Constituţională a statuat în repetate rânduri că nu intră în atribuţiile sale cenzurarea aplicării legii de către instanţele judecătoreşti, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzute de lege.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d), al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 şi art. 218 alin. 1 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Ioan Popovici în Dosarul nr. 7.421/314/2008 al Judecătoriei Suceava.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,

Marieta Safta