asistenţei sociale (actualizată până la data de 29 noiembrie 2016
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Prezenta lege reglementează cadrul general de organizare, funcţionare şi finanţare a sistemului naţional de asistenţă socială în România.
(1)Sistemul naţional de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii, măsuri şi acţiuni prin care statul, reprezentat de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale situaţiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor.
(2)Sistemul naţional de asistenţă socială intervine subsidiar sau, după caz, complementar sistemelor de asigurări sociale şi se compune din sistemul de beneficii de asistenţă socială şi sistemul de servicii sociale.
(3)Asistenţa socială, prin măsurile şi acţiunile specifice, are drept scop dezvoltarea capacităţilor individuale, de grup sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii şi promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială.
(4)Măsurile şi acţiunile de asistenţă socială se realizează astfel încât:
a)beneficiile de asistenţă socială şi serviciile sociale să constituie un pachet unitar de măsuri corelate şi complementare;
b)serviciile sociale să primeze faţă de beneficiile de asistenţă socială, în cazul în care costul acestora şi impactul asupra beneficiarilor este similar;
c)să fie evaluate periodic din punctul de vedere al eficacităţii şi eficienţei lor pentru a fi permanent adaptate şi ajustate la nevoile reale ale beneficiarilor;
d)să contribuie la inserţia pe piaţa muncii a beneficiarilor;
e)să prevină şi să limiteze orice formă de dependenţă faţă de ajutorul acordat de stat sau de comunitate.
(5)Beneficiile de asistenţă socială şi serviciile sociale sunt reglementate prin legi speciale.
(1)Responsabilitatea privind dezvoltarea propriilor capacităţi de integrare socială şi implicarea activă în soluţionarea situaţiilor de dificultate revine fiecărei persoane, precum şi familiei acesteia, autorităţile statului intervenind prin crearea de oportunităţi egale şi, în subsidiar, prin acordarea de beneficii de asistenţă socială şi servicii sociale adecvate.
(2)Statul, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, îşi asumă responsabilitatea de realizare a măsurilor şi acţiunilor prevăzute în actele normative privind beneficiile de asistenţă socială şi serviciile sociale.
(3)Statul, prin politicile publice din domeniul serviciilor sociale, contribuie la promovarea, respectarea şi garantarea drepturilor beneficiarilor la o viaţă independentă, împlinită şi demnă, precum şi la facilitarea participării acestora la viaţa socială, economică, politică şi culturală.
(4)Autorităţile administraţiei publice centrale asigură elaborarea cadrului legislativ în domeniul asistenţei sociale, pentru susţinerea categoriilor defavorizate, combaterea sărăciei şi a riscului de excluziune socială, dezvoltarea politicilor de susţinere a familiei pe parcursul întregului ciclu de viaţă a membrilor acesteia, precum şi transferul către autorităţile administraţiei publice locale şi societatea civilă, inclusiv către instituţiile de cult recunoscute de lege, a atribuţiilor şi mijloacelor financiare necesare acţiunilor de asistenţă socială, prevăzute prin legile speciale.
(1)Toţi cetăţenii români care se află pe teritoriul României, au domiciliul sau reşedinţa în România, cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European şi cetăţenii Confederaţiei Elveţiene, precum şi străinii şi apatrizii care au domiciliul sau reşedinţa în România au dreptul la asistenţă socială, în condiţiile legislaţiei române, precum şi ale reglementărilor Uniunii Europene şi ale acordurilor şi tratatelor la care România este parte.
(2)Persoanele prevăzute la alin. (1) au dreptul de a fi informate asupra conţinutului şi modalităţilor de acordare a măsurilor şi acţiunilor de asistenţă socială.
(3)Dreptul la asistenţă socială se acordă la cerere sau din oficiu, după caz, în conformitate cu prevederile legii.
Sistemul naţional de asistenţă socială se întemeiază pe următoarele valori şi principii generale:
a)solidaritatea socială, potrivit căreia întreaga comunitate participă la sprijinirea persoanelor vulnerabile care necesită suport şi măsuri de protecţie socială pentru depăşirea sau limitarea unor situaţii de dificultate, în scopul asigurării incluziunii sociale a acestei categorii de populaţie;
b)subsidiaritatea, potrivit căreia, în situaţia în care persoana sau familia nu îşi poate asigura integral nevoile sociale, intervin colectivitatea locală şi structurile ei asociative şi, complementar, statul;
c)universalitatea, potrivit căreia fiecare persoană are dreptul la asistenţă socială, în condiţiile prevăzute de lege;
d)respectarea demnităţii umane, potrivit căreia fiecărei persoane îi este garantată dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii, îi sunt respectate statutul individual şi social şi dreptul la intimitate şi protecţie împotriva oricărui abuz fizic, psihic, intelectual, politic sau economic;
e)abordarea individuală, potrivit căreia măsurile de asistenţă socială trebuie adaptate situaţiei particulare de viaţă a fiecărui individ; acest principiu ia în considerare caracterul şi cauza unor situaţii de urgenţă care pot afecta abilităţile individuale, condiţia fizică şi mentală, precum şi nivelul de integrare socială a persoanei; suportul adresat situaţiei de dificultate individuală constă inclusiv în măsuri de susţinere adresate membrilor familiei beneficiarului;
f)parteneriatul, potrivit căruia autorităţile publice centrale şi locale, instituţiile publice şi private, organizaţiile neguvernamentale, instituţiile de cult recunoscute de lege, precum şi membrii comunităţii stabilesc obiective comune, conlucrează şi mobilizează toate resursele necesare pentru asigurarea unor condiţii de viaţă decente şi demne pentru persoanele vulnerabile;
g)participarea beneficiarilor, potrivit căreia beneficiarii participă la formularea şi implementarea politicilor cu impact direct asupra lor, la realizarea programelor individualizate de suport social şi se implică activ în viaţa comunităţii, prin intermediul formelor de asociere sau direct, prin activităţi voluntare desfăşurate în folosul persoanelor vulnerabile;
h)transparenţa, potrivit căreia se asigură creşterea gradului de responsabilitate a administraţiei publice centrale şi locale faţă de cetăţean, precum şi stimularea participării active a beneficiarilor la procesul de luare a deciziilor;
i)nediscriminarea, potrivit căreia persoanele vulnerabile beneficiază de măsuri şi acţiuni de protecţie socială fără restricţie sau preferinţă faţă de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, categorie socială, opinie, sex ori orientare sexuală, vârstă, apartenenţă politică, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată;
j)eficacitatea, potrivit căreia utilizarea resurselor publice are în vedere îndeplinirea obiectivelor programate pentru fiecare dintre activităţi şi obţinerea celui mai bun rezultat în raport cu efectul proiectat;
k)eficienţa, potrivit căreia utilizarea resurselor publice are la bază respectarea celui mai bun raport cost-beneficiu;
l)respectarea dreptului la autodeterminare, potrivit căreia fiecare persoană are dreptul de a face propriile alegeri, indiferent de valorile sale sociale, asigurându-se că aceasta nu ameninţă drepturile sau interesele legitime ale celorlalţi;
m)activizarea, potrivit căreia măsurile de asistenţă socială au ca obiectiv final încurajarea ocupării, în scopul integrării/reintegrării sociale şi creşterii calităţii vieţii persoanei, şi întărirea nucleului familial;
n)caracterul unic al dreptului la beneficiile de asistenţă socială, potrivit căruia pentru aceeaşi nevoie sau situaţie de risc social se poate acorda un singur beneficiu de acelaşi tip;
o)proximitatea, potrivit căreia serviciile sunt organizate cât mai aproape de beneficiar, pentru facilitarea accesului şi menţinerea persoanei cât mai mult posibil în propriul mediu de viaţă;
p)complementaritatea şi abordarea integrată, potrivit cărora, pentru asigurarea întregului potenţial de funcţionare socială a persoanei ca membru deplin al familiei, comunităţii şi societăţii, serviciile sociale trebuie corelate cu toate nevoile beneficiarului şi acordate integrat cu o gamă largă de măsuri şi servicii din domeniul economic, educaţional, de sănătate, cultural etc.;
q)concurenţa şi competitivitatea, potrivit cărora furnizorii de servicii sociale publici şi privaţi trebuie să se preocupe permanent de creşterea calităţii serviciilor acordate şi să beneficieze de tratament egal pe piaţa serviciilor sociale;
r)egalitatea de şanse, potrivit căreia beneficiarii, fără niciun fel de discriminare, au acces în mod egal la oportunităţile de împlinire şi dezvoltare personală, dar şi la măsurile şi acţiunile de protecţie socială;
s)confidenţialitatea, potrivit căreia, pentru respectarea vieţii private, beneficiarii au dreptul la păstrarea confidenţialităţii asupra datelor personale şi informaţiilor referitoare la viaţa privată şi situaţia de dificultate în care se află;
t)echitatea, potrivit căreia toate persoanele care dispun de resurse socioeconomice similare, pentru aceleaşi tipuri de nevoi, beneficiază de drepturi sociale egale;
u)focalizarea, potrivit căreia beneficiile de asistenţă socială şi serviciile sociale se adresează celor mai vulnerabile categorii de persoane şi se acordă în funcţie de veniturile şi bunurile acestora;
v)dreptul la liberă alegere a furnizorului de servicii, potrivit căruia beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia are dreptul de a alege liber dintre furnizorii acreditaţi.
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
a)acreditarea reprezintă un proces de certificare a îndeplinirii de către furnizori şi serviciile sociale acordate a criteriilor, indicatorilor, precum şi a standardelor de calitate reglementate pentru fiecare tip de serviciu;
b)ancheta socială este o metodă de investigaţie întemeiată pe diferite tehnici de culegere şi de prelucrare a informaţiei, în scopul analizei situaţiei sociale şi economice a persoanelor, familiilor, grupurilor sau comunităţilor;
c)beneficiile de asistenţă socială sunt măsuri de redistribuire financiară/materială destinate persoanelor sau familiilor care întrunesc condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege;
d)beneficiarul reprezintă persoana care primeşte beneficii de asistenţă socială şi/sau, după caz, servicii sociale;
e)comunitatea locală reprezintă membrii organizaţi ai colectivităţii locale, formele de asociere a acestora, instituţiile administraţiei publice locale, precum şi alte instituţii şi servicii publice ori private de interes local;
f)contractarea serviciilor sociale reprezintă procedura de achiziţionare/concesionare a serviciilor sociale, în baza unui contract, încheiat în condiţiile legii, de către autorităţile administraţiei publice locale;
g)deficienţa este consecinţa pierderii sau a unei anormalităţi a structurii corpului ori a unei funcţii fiziologice;
h)dizabilitatea este termenul generic pentru afectări, limitări ale activităţii şi restricţii în participare, în contextul interacţiunii dintre individul care are o problemă de sănătate şi factorii contextuali în care se regăseşte, respectiv factorii de mediu şi personali;
i)costul standard reprezintă suma minimă aferentă cheltuielilor anuale necesare furnizării serviciilor sociale, calculată pentru un beneficiar/tipuri de servicii sociale, potrivit standardelor minime de calitate şi/sau altor criterii prevăzute de lege. În legislaţia actuală se utilizează ca termen echivalent standardul minim de cost;
j)dezvoltarea comunitară reprezintă procesul prin care o comunitate îşi identifică anumite probleme prioritare, se implică şi cooperează în rezolvarea lor, folosind preponderent resurse interne;
k)domiciliul reprezintă adresa la care persoana declară că are locuinţa principală, trecută şi în documentul de identitate al persoanei;
l)economia socială reprezintă un sector ce cuprinde activităţi economice care, în subsidiar şi cu condiţia menţinerii performanţei economice, includ obiective de tip social;
m)eligibilitatea reprezintă setul de condiţii obligatorii care trebuie să fie îndeplinite de către potenţialul beneficiar pentru a putea fi selectat în vederea acordării beneficiilor de asistenţă socială şi serviciilor sociale;
n)găzduirea reprezintă asigurarea de către instituţiile furnizoare de servicii sociale a condiţiilor de locuit şi odihnă pe o perioadă mai mare de 24 de ore;
o)gospodăria reprezintă unitatea formată din mai multe familii şi/sau persoane care locuiesc împreună, contribuie împreună la achiziţionarea sau realizarea unor bunuri şi a unor venituri din valorificarea acestora ori la consumul lor;
p)grupul vulnerabil desemnează persoane sau familii care sunt în risc de a-şi pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situaţii de boală, dizabilitate, sărăcie, dependenţă de droguri sau de alcool ori a altor situaţii care conduc la vulnerabilitate economică şi socială;
q)incapacitatea reprezintă reducerea parţială ori totală a posibilităţii de a realiza o activitate motrică, cognitivă sau un comportament;
r)invaliditatea este o noţiune medico-juridică ce exprimă statutul particular al unei persoane care are limitată capacitatea de muncă şi este asigurată în sistemul public de pensii şi care beneficiază de drepturi conform legii;
s)îngrijitorul formal este persoana calificată, certificată profesional, care asigură îngrijirea personală, respectiv ajutorul pentru efectuarea activităţilor de bază şi instrumentale ale vieţii zilnice de către persoana care şi-a pierdut autonomia funcţională; ş) îngrijitorul informal este persoana necalificată, membru al familiei, rudă sau orice altă persoană, care asigură îngrijirea personală, respectiv ajutorul pentru efectuarea activităţilor de bază şi instrumentale ale vieţii zilnice de către persoana care şi-a pierdut autonomia funcţională;
t)locuirea reprezintă faptul de a trăi pe raza unei unităţi administrativ-teritoriale fără a deţine o locuinţă principală sau secundară; ţ) managementul serviciilor sociale reprezintă gestionarea de către conducerea desemnată legal a activităţilor şi resurselor materiale, umane şi financiare ale serviciului/instituţiei/unităţii de asistenţă socială;
u)managementul de caz reprezintă o metodă de coordonare şi integrare a tuturor activităţilor destinate grupurilor vulnerabile, de organizare şi gestionare a măsurilor de asistenţă socială specifice, realizate de către asistenţii sociali şi/sau diferiţi specialişti, în acord cu obiectivele stabilite în planurile de intervenţie;
v)mediul social de viaţă reprezintă ansamblul condiţiilor de trai în familie şi/sau gospodărie, al relaţiilor sociale personale, inclusiv mediul în care persoana lucrează, este educată şi îşi desfăşoară activităţile sociale obişnuite;
w)nevoia socială reprezintă ansamblul de cerinţe indispensabile fiecărei persoane pentru asigurarea condiţiilor strict necesare de viaţă, în vederea asigurării participării sociale sau, după caz, a integrării sociale;
x)nevoia specială reprezintă ansamblul de cerinţe indispensabile pentru asigurarea integrării sociale a persoanelor care, din cauza afecţiunilor de sănătate, genetice sau dobândite pe parcursul vieţii, prezintă o dizabilitate, precum şi a persoanelor care, din diverse motive de natură socială, sunt dezavantajate în dezvoltarea personală;
y)planul individualizat de asistenţă şi îngrijire este documentul elaborat de o echipă multidisciplinară cu participarea beneficiarului/reprezentantului său legal, în care sunt precizate serviciile furnizate beneficiarului;
z)persoanele fără adăpost reprezintă o categorie socială formată din persoane singure ori familii care, din motive singulare sau cumulate de ordin social, medical, financiareconomic, juridic ori din cauza unor situaţii de forţă majoră, trăiesc în stradă, locuiesc temporar la prieteni sau cunoscuţi, se află în incapacitate de a susţine o locuinţă în regim de închiriere ori sunt în risc de evacuare, se află în instituţii sau penitenciare de unde urmează ca, în termen de 2 luni, să fie externate, respectiv eliberate şi nu au domiciliu ori reşedinţă; aa) persoanele cu dizabilităţi reprezintă acele persoane care au deficienţe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durată, deficienţe care, în interacţiune cu diverse bariere, pot îngrădi participarea deplină şi efectivă a persoanelor în societate, în condiţii de egalitate cu ceilalţi; bb) persoanele vârstnice sunt persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani; cc) procesul de incluziune socială reprezintă ansamblul de măsuri şi acţiuni multidimensionale din domeniile protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sănătăţii, informării-comunicării, mobilităţii, securităţii, justiţiei şi culturii, destinate combaterii excluziunii sociale şi asigurării participării active a persoanelor la toate aspectele economice, sociale, culturale şi politice ale societăţii; dd) procesul de integrare socială reprezintă interacţiunea dintre individ sau grup şi mediul social, prin intermediul căreia se realizează un echilibru funcţional al părţilor; ee) protecţia socială se defineşte în contextul principiilor, valorilor şi tradiţiilor ce guvernează relaţiile sociale dintre indivizi, grupuri, comunităţi şi instituţii în statele Uniunii Europene şi reprezintă un ansamblu de măsuri şi acţiuni care au ca scop asigurarea unui anumit nivel de bunăstare şi securitate socială pentru întreaga populaţie şi în mod special pentru anumite grupuri sociale. Protecţia socială cuprinde două componente de bază: asigurările sociale în sistem contributiv şi asistenţa socială noncontributivă; ff) protecţia specială a copilului se defineşte ca fiind ansamblul de beneficii de asistenţă socială şi servicii sociale, precum şi programe, măsuri şi acţiuni complementare destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor ori a copilului care nu poate fi lăsat în grija acestora, în vederea protejării intereselor sale; gg) reşedinţa reprezintă adresa la care persoana fizică declară că are locuinţa secundară, alta decât cea de domiciliu; hh) sărăcia reprezintă starea unei/unui persoane/familii/ grup/comunităţi manifestată prin lipsa resurselor strict necesare cumpărării bunurilor şi serviciilor considerate a asigura nivelul minim de trai într-o anumită perioadă de timp, raportat la condiţiile socioeconomice ale societăţii. Pragul de sărăcie reprezintă cuantificarea resurselor, iar standardele utilizate pentru stabilirea acestuia sunt influenţate de nivelul general al costului vieţii, precum şi de specificul politicilor sociale adoptate; ii) serviciile comunitare sunt serviciile sociale organizate într-o unitate administrativ-teritorială organizată la nivel de comună, oraş, municipiu şi privesc serviciile acordate la domiciliu şi în centre de zi, precum şi serviciile rezidenţiale adresate exclusiv cetăţenilor din unitatea administrativteritorială respectivă; sunt similare cu serviciile sociale acordate în comunitate; jj) situaţia de dificultate este situaţia în care se află o persoană care, la un moment dat, pe parcursul ciclului de viaţă, din cauze socioeconomice, de sănătate şi/sau care rezultă din mediul social de viaţă dezavantajat, şi-a pierdut sau limitat propriile capacităţi de integrare socială; în situaţia de dificultate se pot afla familii, grupuri de persoane şi comunităţi, ca urmare a afectării majorităţii membrilor lor; kk) societatea civilă este formată din persoane asociate sub diferite forme, pe baza unor interese comune, şi care îşi dedică timpul, cunoştinţele şi experienţa pentru a-şi promova şi apăra drepturile şi interesele; formele asociative pot fi, în principal, asociaţii şi fundaţii, organizaţii sindicale şi patronale, organizaţii culturale şi de cult, precum şi grupuri comunitare informale; ll) standardul de cost este costul minim aferent cheltuielilor anuale necesare furnizării serviciilor sociale, calculat pentru un beneficiar pe tipuri de servicii sociale, potrivit standardelor minime de calitate şi/sau altor criterii prevăzute de lege; mm) standardul minim de calitate este un set de criterii aprobate prin acte normative obligatorii la nivel naţional a căror aplicare asigură un nivel minim acceptabil de performanţă al procesului de furnizare a serviciilor sociale; nn) structurile comunitare consultative reprezintă asocierea formală sau informală a unor oameni de afaceri locali, preoţi, cadre didactice, medici, consilieri locali, poliţişti, alţi membri ai comunităţii, în vederea sprijinirii autorităţilor administraţiei publice locale şi furnizorilor de servicii sociale în soluţionarea nevoilor de servicii sociale ale comunităţii; oo) testarea mijloacelor de existenţă a potenţialilor beneficiari de servicii sociale reprezintă procedura de evaluare a veniturilor realizate şi a bunurilor mobile şi imobile deţinute de persoană sau familie, necesare acoperirii nevoilor de consum ale acestora; pp) venitul reprezintă totalitatea sumelor pe care persoana sau membrii familiei le realizează/primesc ca urmare a unei activităţi salarizate, independente sau agricole, aşa cum sunt acestea definite de Codul fiscal, din valorificarea, folosirea, cedarea unor bunuri aflate în proprietate, precum şi cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, asistenţă socială, obligaţii legale de întreţinere, alte indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent ori creanţe legale; qq) victima traficului de persoane reprezintă persoana fizică, subiect pasiv al faptelor de ameninţare, violenţă sau al altor forme de constrângere, răpire, fraudă, înşelăciune şi abuz de autoritate, indiferent dacă participă sau nu în procesul penal în calitate de parte vătămată; rr) violenţa în familie se referă la orice acţiune fizică sau verbală, săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material.
Beneficiile de asistenţă socială reprezintă o formă de suplimentare sau de substituire a veniturilor individuale/familiale obţinute din muncă, în vederea asigurării unui nivel de trai minimal, precum şi o formă de sprijin în scopul promovării incluziunii sociale şi creşterii calităţii vieţii anumitor categorii de persoane ale căror drepturi sociale sunt prevăzute expres de lege.
(1)Beneficiile de asistenţă socială, în funcţie de condiţiile de eligibilitate, se clasifică astfel:
a)beneficii de asistenţă socială selective, bazate pe testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure sau familiei;
b)beneficii de asistenţă socială universale, acordate fără testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure sau familiei;
c)beneficii de asistenţă socială categoriale, acordate pentru anumite categorii de beneficiari, cu sau fără testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure ori familiei.
(2)Testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure sau familiei, prevăzută la alin. (1) lit. a), are în vedere:
a)evaluarea veniturilor băneşti reprezentate de toate veniturile realizate în ţară sau în afara graniţei ţării, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, obligaţii legale de întreţinere, indemnizaţii, alocaţii, ajutoare cu caracter permanent, alte creanţe legale;
b)evaluarea bunurilor şi a veniturilor ce pot fi obţinute prin valorificarea/utilizarea bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietate ori folosinţă.
(3)În funcţie de scopul şi natura lor, beneficiile de asistenţă socială prevăzute la alin. (1) lit. a) şi, după caz, lit. c) se acordă fie doar în baza evaluării veniturilor băneşti, fie în baza evaluării cumulate a veniturilor băneşti, a bunurilor şi a veniturilor ce pot fi obţinute prin valorificarea/utilizarea bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietate ori folosinţă.
(1)Beneficiile de asistenţă socială, în funcţie de scopul lor, se clasifică astfel:
a)beneficii de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială;
b)beneficii de asistenţă socială pentru susţinerea copilului şi familiei;
c)beneficii de asistenţă socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale;
d)beneficii de asistenţă socială pentru situaţii deosebite.
(2)Beneficiile de asistenţă socială se acordă în bani sau în natură şi cuprind alocaţii, indemnizaţii, ajutoare sociale şi facilităţi.
(3)Facilităţile prevăzute la alin. (2) se acordă pentru anumite categorii de beneficiari şi pot fi:
a)facilităţi reprezentate de asigurarea plăţii unor contribuţii de asigurări sociale şi/sau asimilarea unor perioade de contribuţie;
b)facilităţi de acces la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional.
(4)Facilităţile prevăzute la alin. (3) pot fi completate de facilităţi fiscale, acordate în condiţiile legii.
(5)Beneficiile de asistenţă socială în natură prevăzute la alin. (2) pot fi ajutoare materiale constând în bunuri de folosinţă personală sau îndelungată şi alimentare, acordate individual ori în cadrul unor programe destinate facilitării accesului la educaţie, sănătate şi ocupare.
(6)În situaţia în care persoanele cărora li se acordă beneficiile de asistenţă socială prevăzute la alin. (1) se încadrează/se reîncadrează în muncă, îşi reiau activitatea profesională sau încep o activitate pe cont propriu, acestea pot beneficia, după caz, în condiţiile prevăzute de legile speciale, de:
a)majorări ale beneficiului de asistenţă socială acordat, dacă se încadrează în condiţiile de eligibilitate;
b)prelungirea perioadei de acordare a beneficiului de asistenţă socială cu maximum 3 luni, începând cu luna încadrării în muncă;
c)stimulente pentru suplinirea unor servicii sociale;
d)alte drepturi prevăzute de lege.
(7)Refuzul unui loc de muncă, al participării la cursuri de formare/calificare/recalificare sau la alte măsuri active prevăzute de lege poate conduce, în condiţiile prevăzute de legile speciale, la diminuarea cuantumului beneficiului de asistenţă socială sau la încetarea acestuia şi interdicţia de acordare a unui nou beneficiu de asistenţă socială pe o perioadă de timp determinată.
(8)Angajatorii care încadrează în muncă persoane cărora li se acordă beneficii de asistenţă socială pot beneficia, în condiţiile legii, de facilităţi fiscale sau de altă natură.
(9)Beneficiile de asistenţă socială finanţate din bugetul de stat şi, după caz, din bugetele locale se acordă sub rezerva achitării de către beneficiar a obligaţiilor de plată faţă de bugetul local.
În funcţie de beneficiarul acestora, beneficiile de asistenţă socială pot avea:
a)caracter individual, acordate persoanei singure, unuia sau mai multor membri din familie a căror nevoie identificată constituie o situaţie particulară şi necesită intervenţie individualizată;
b)caracter familial, acordate pentru creşterea calităţii vieţii în familie şi menţinerea unui mediu familial propice realizării funcţiilor de bază ale acesteia.Secţiunea a 2-a Categorii de beneficii de asistenţă socială
Beneficiile de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială se acordă pe perioade determinate de timp sau pentru situaţii punctuale şi pot cuprinde următoarele categorii principale:
a)ajutoare sociale susţinute din bugetul de stat, acordate focalizat, pentru categoriile de populaţie aflate în risc de sărăcie;
b)ajutoare sociale comunitare susţinute din bugetele locale, acordate focalizat, ca măsuri individuale de suport pentru depăşirea unor situaţii de dificultate temporară;
c)ajutoare de urgenţă susţinute din bugetul de stat şi/sau din bugetele locale, acordate pentru situaţii datorate calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor etc.;
d)burse sociale şi ajutoare financiare pentru facilitarea accesului la educaţie, susţinute din bugetul de stat şi/sau din bugetele locale;
e)ajutoare în natură, alimentare şi materiale, inclusiv cele acordate în cadrul programelor de sprijin educaţional pentru copiii şi tinerii proveniţi din familii defavorizate, susţinute din bugetul de stat şi/sau bugetele locale, cum ar fi programe pentru suplimente alimentare, rechizite şi alte materiale necesare în procesul de educaţie;
f)ajutorul acordat din bugetul de stat pentru refugiaţi, precum şi persoanelor care au obţinut protecţie subsidiară în România, în condiţiile prevăzute de lege;
g)facilităţi privind utilizarea mijloacelor de transport în comun, accesul la comunicare şi informare, precum şi alte facilităţi prevăzute de lege.
Beneficiile pentru susţinerea copilului şi a familiei au în vedere naşterea, educaţia şi întreţinerea copiilor şi cuprind următoarele categorii principale:
a)alocaţii pentru copii;
b)alocaţii pentru copiii lipsiţi, temporar sau permanent, de ocrotirea părinţilor;
c)indemnizaţii pentru creşterea copiilor;
d)facilităţi, în condiţiile legii.
(1)Beneficiile de asistenţă socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale se acordă atât pentru asigurarea nevoilor de bază ale vieţii, cât şi în scopul promovării şi garantării exercitării de către acestea a drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi participării depline la viaţa societăţii.
(2)Principalele categorii de beneficii de asistenţă socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale sunt următoarele:
a)alocaţii pentru persoanele cu dizabilităţi;
b)indemnizaţii de îngrijire;
c)facilităţi, în condiţiile legii.
(1)Nivelurile, respectiv cuantumurile beneficiilor de asistenţă socială se stabilesc în raport cu indicatorul social de referinţă, prin aplicarea unui indice social de inserţie.
(2)Indicatorul social de referinţă (ISR) reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează beneficiile de asistenţă socială, suportate din bugetul de stat, acordate atât în vederea asigurării protecţiei persoanelor în cadrul sistemului de asistenţă socială, cât şi în vederea stimulării persoanelor beneficiare ale sistemului de asistenţă socială, pentru a se încadra în muncă.
(3)Valoarea indicatorului social de referinţă este cea prevăzută de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Indicele social de inserţie (ISI) este coeficientul de multiplicare aplicabil indicatorului social de referinţă şi se stabileşte în raport cu tipul de familie, precum şi cu scopul beneficiului de asistenţă socială.
(5)Nivelul beneficiilor de asistenţă socială cumulate de o persoană singură sau, după caz, de o familie nu poate depăşi un coeficient raportat la valoarea indicatorului social de referinţă. Coeficientul se stabileşte anual prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de tipul familiei şi al beneficiilor de asistenţă socială la care aceasta sau membrii acesteia, respectiv persoana singură au dreptul.Secţiunea a 3-a Administrarea beneficiilor de asistenţă socială
(1)Statul acordă beneficiile de asistenţă socială prin autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare în domeniu.
(2)Beneficiile de asistenţă socială acordate de autorităţile administraţiei publice centrale, direct sau prin instituţiile aflate în subordinea acestora, se stabilesc în bani sau în natură şi reprezintă măsuri financiare destinate asigurării unui standard minim de viaţă, susţinerii familiei şi copilului, promovării şi garantării exercitării de către persoanele cu nevoi speciale a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
(3)Beneficiile de asistenţă socială acordate de autorităţile administraţiei publice locale se stabilesc în bani sau în natură şi sunt măsuri complementare celor prevăzute la alin. (2), susţinute din bugetele locale.
(1)Dreptul la beneficii de asistenţă socială se acordă la cererea scrisă a persoanei îndreptăţite, a reprezentantului familiei sau a reprezentantului legal al persoanei îndreptăţite.
(2)Cererea este formularul tipizat care conţine date privind componenţa familiei, veniturile realizate de membrii acesteia, bunurile deţinute, date referitoare la situaţia educaţională şi profesională a acestora, precum şi informaţii referitoare la nevoile speciale şi situaţiile particulare în care aceştia se află.
(3)Cererea este însoţită în mod obligatoriu de documentele doveditoare privind componenţa familiei, veniturile realizate de membrii acesteia sau de persoana singură, precum şi de orice alte documente privind situaţia membrilor familiei, prevăzute de lege.
(4)Pentru solicitarea beneficiilor de asistenţă socială finanţate din bugetul de stat se utilizează un formular unic de cerere. Formularul unic de cerere se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(5)Pentru beneficiile de asistenţă socială acordate din bugetele locale, autorităţile administraţiei publice locale utilizează formulare de cerere aprobate prin hotărâri ale consiliilor locale.
(1)Cererea, însoţită de documentele justificative, se depune şi se înregistrează la autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială domiciliază, îşi are reşedinţa sau, după caz, locuieşte/trăieşte familia ori persoana singură care solicită unul sau mai multe beneficii de asistenţă socială.
(2)Pentru beneficiile de asistenţă socială plătite din bugetul de stat, cererea, certificată de primar, se transmite până pe data de 5 a lunii următoare, pentru luna anterioară, la structura sau, după caz, la serviciul deconcentrat din subordinea plătitorului dreptului, pe bază de borderou, al cărui model se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(3)Verificarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate se realizează de către autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, în funcţie de tipul şi natura beneficiului de asistenţă socială, pe baza documentelor doveditoare ce însoţesc cererea, a informaţiilor furnizate de celelalte baze de date deţinute de autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a altor proceduri stabilite de lege.
(4)În termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, sistemul informatic integrat va asigura verificarea datelor înscrise în cerere, precum şi a altor informaţii referitoare la solicitant şi situaţia socioeconomică a acestuia.
(5)Începând cu data la care se împlinesc 6 luni de la începerea funcţionării sistemului informatic integrat, cererea se va putea depune fără a fi necesare documente doveditoare. Acestea se vor prezenta doar la solicitarea expresă a autorităţilor prevăzute la alin. (1) pentru stabilirea anumitor beneficii de asistenţă socială prevăzute de lege.
(1)Soluţionarea cererii privind acordarea dreptului se face prin actul administrativ emis de autoritatea administraţiei publice centrale sau locale.
(2)Verificarea îndeplinirii de către solicitant a condiţiilor de acordare a dreptului se realizează pe baza actelor doveditoare şi a informaţiilor şi procedurilor prevăzute la art. 17 alin. (3).
(3)În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile legale, dreptul la beneficiile de asistenţă socială se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii.
(4)Încetarea dreptului se face începând cu luna următoare celei în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile de eligibilitate.
(5)Procedura de înregistrare şi soluţionare a cererii de acordare a beneficiilor de asistenţă socială se reglementează prin legi speciale.
Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice furnizează, fără plată, autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale care asigură beneficiile de asistenţă socială, date şi informaţii din bazele de date deţinute, gestionate sau administrate, necesare pentru realizarea verificărilor prevăzute la art. 17 alin. (3) şi art. 18 alin. (2).
(1)Plata beneficiilor sociale se poate efectua, în funcţie de specificul acestora şi opţiunea titularului, prin mandat poştal, în cont bancar, în tichete sociale sau altă formă de plată, conform legii. Modalitatea de acordare a tichetelor sociale se stabileşte prin legile speciale.
(2)Plata beneficiilor de asistenţă socială se efectuează în luna curentă pentru luna anterioară, iar prima plată a acestora se efectuează în termen de maximum 30 de zile de la stabilirea dreptului.
(3)În cazul achitării drepturilor de beneficii de asistenţă socială prin mandat poştal sau în cont bancar, ordonatorii principali de credite, ordonatorii secundari/terţiari de credite sau persoanele delegate să îndeplinească această atribuţie încheie la nivel naţional, respectiv local, convenţii cu furnizorul de servicii poştale, cu respectarea prevederilor legale privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
(1)Pentru achitarea drepturilor se stabileşte un comision de transmitere.
(2)În cazul achitării drepturilor în cont bancar, comisionul prevăzut la alin. (1) nu poate fi mai mare de 0,1% din drepturile achitate şi va fi stabilit prin negociere, între autorităţile administraţiei publice centrale sau, după caz, locale şi unităţile bancare.
(3)În cazul achitării drepturilor prin mandat poştal, comisionul prevăzut la alin. (1) se calculează prin aplicarea unui coeficient negociabil ce nu poate depăşi nivelul stabilit prin legea bugetară anuală.
(4)Condiţiile de plată şi fluxul financiar al plăţilor se stabilesc prin Convenţia încheiată între părţi.Secţiunea a 4-a Noţiuni specifice sistemului de beneficii de asistenţă socială
(1)Prin familie se înţelege soţul şi soţia sau soţul, soţia şi copiii lor necăsătoriţi, care au domiciliul ori reşedinţa comună înscrisă în actele de identitate şi care gospodăresc împreună.
(2)Se consideră familie şi fraţii fără copii, care gospodăresc împreună şi au domiciliul sau reşedinţa comună, separat de domiciliul ori reşedinţa părinţilor.
(3)Se asimilează termenului familie, bărbatul şi femeia necăsătoriţi, cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc şi gospodăresc împreună, dacă aceasta se consemnează în ancheta socială.
(4)Familia extinsă desemnează copilul, părinţii şi rudele acestuia până la gradul IV inclusiv.
(5)Termenul familie monoparentală desemnează familia formată din persoana singură şi copilul/copiii aflaţi în întreţinere şi care locuiesc împreună cu aceasta.
(6)Prin persoană singură, se înţelege persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:
a)este necăsătorită;
b)este văduvă;
c)este divorţată;
d)al cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească;
e)al cărei soţ/soţie este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor;
f)nu a împlinit vârsta de 18 ani şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a)-e);
g)a fost numită tutore sau i s-au încredinţat ori dat în plasament unul sau mai mulţi copii şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a)-e).
(7)Prin termenul copil se înţelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, în condiţiile legii.
(1)Reprezentantul familiei este membrul familiei care are capacitate deplină de exerciţiu a drepturilor civile şi care solicită, în numele familiei, acordarea drepturilor la beneficii de asistenţă socială. Reprezentantul familiei se stabileşte de către soţi sau, în caz de neînţelegere între aceştia, de către autoritatea tutelară.
(2)În cazul familiei monoparentale, reprezentantul familiei este persoana singură.
(3)În cazul persoanei singure care are copii în întreţinere şi nu a împlinit vârsta de 18 ani, reprezentantul familiei este persoana singură, dacă are capacitate deplină de exerciţiu sau, după caz, reprezentantul legal/ocrotitorul legal al acesteia.
(4)Reprezentantul legal este persoana desemnată, în condiţiile legii, să reprezinte interesul persoanei lipsite de capacitate deplină de exerciţiu a drepturilor civile sau al persoanei lipsite de discernământ.
(5)Reprezentantul legal al copilului este părintele sau persoana desemnată potrivit legii să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de copil.
(1)Prin locuinţa de domiciliu sau reşedinţă se înţelege construcţia aflată în proprietate personală ori închiriată sau asupra căreia exercită un drept de folosinţă în condiţiile legii, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, formată din una sau mai multe camere, care acoperă condiţiile minimale de odihnă, preparare a hranei, educaţie şi igienă ale persoanei singure sau familiei, conform anexei nr. 1 la Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Se asimilează locuinţei de domiciliu sau reşedinţei şi locuinţa de necesitate, precum şi locuinţa socială, astfel cum sunt acestea definite potrivit prevederilor Legii nr. 114/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Prin locuinţă cu condiţii improprii se înţelege locuinţa improvizată sau construcţia cu destinaţie de locuinţă care nu îndeplineşte cerinţele minimale prevăzute la lit. A din anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Prin persoană fără locuinţă se înţelege persoana care nu are stabilit un domiciliu sau o reşedinţă, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, nu deţine o locuinţă principală sau, după caz, o locuinţă secundară.
(1)Livretul de familie, astfel cum acesta este stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 495/1997 privind conţinutul, eliberarea şi actualizarea livretului de familie, reprezintă documentul doveditor privind componenţa familiei în vederea acordării beneficiilor sociale.
(2)Livretul de familie se eliberează şi se actualizează în condiţiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 495/1997.
(1)Titularul beneficiilor de asistenţă socială este persoana îndreptăţită sau, după caz, reprezentantul familiei.
(2)Pentru beneficiile de asistenţă socială care au caracter familial, beneficiarul este familia.
(3)Pentru beneficiile de asistenţă socială care au caracter individual, beneficiarul este persoana îndreptăţită.
(1)Serviciile sociale reprezintă activitatea sau ansamblul de activităţi realizate pentru a răspunde nevoilor sociale, precum şi celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale şi creşterii calităţii vieţii.
(2)Serviciile sociale sunt servicii de interes general şi se organizează în forme/structuri diverse, în funcţie de specificul activităţii/activităţilor derulate şi de nevoile particulare ale fiecărei categorii de beneficiari.
(1)Serviciile sociale au caracter proactiv şi presupun o abordare integrată a nevoilor persoanei, în relaţie cu situaţia socioeconomică, starea de sănătate, nivelul de educaţie şi mediul social de viaţă al acesteia.
(2)Pornind de la nevoile fiecărei persoane, serviciile sociale pot avea o adresabilitate mai largă, la nivel de grup sau comunitate.
(3)Pentru realizarea unor acţiuni sociale coerente, unitare şi eficiente în beneficiul persoanei, serviciile sociale se pot organiza şi acorda în sistem integrat cu serviciile de ocupare, de sănătate, de educaţie, precum şi cu alte servicii sociale de interes general, după caz.
Clasificarea serviciilor sociale are la bază următoarele criterii:
a)scopul serviciului;
b)categoriile de beneficiari cărora li se adresează;
c)regimul de asistare, respectiv regimul rezidenţial sau nerezidenţial;
d)locul de acordare;
e)regimul juridic al furnizorului de servicii sociale;
f)regimul de acordare.
(1)După scopul lor, serviciile sociale pot fi clasificate în: servicii de asistenţă şi suport pentru asigurarea nevoilor de bază ale persoanei, servicii de îngrijire personală, de recuperare/reabilitare, de inserţie/reinserţie socială etc.
(2)După categoriile de beneficiari, serviciile sociale pot fi clasificate în servicii sociale destinate copilului şi/sau familiei, persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor vârstnice, victimelor violenţei în familie, persoanelor fără adăpost, persoanelor cu diferite adicţii, respectiv consum de alcool, droguri, alte substanţe toxice, internet, jocuri de noroc etc., victimelor traficului de persoane, persoanelor private de libertate, persoanelor sancţionate cu măsură educativă sau pedeapsă neprivativă de libertate aflate în supravegherea serviciilor de probaţiune, persoanelor cu afecţiuni psihice, persoanelor din comunităţi izolate, şomerilor de lungă durată, precum şi servicii sociale de suport pentru aparţinătorii beneficiarilor.
(3)După regimul de asistare, serviciile sociale se clasifică în:
a)servicii cu cazare, pe perioadă determinată sau nedeterminată: centre rezidenţiale, locuinţe protejate, adăposturi de noapte etc.;
b)servicii fără cazare: centre de zi, centre şi/sau unităţi de îngrijire la domiciliu, cantine sociale, servicii mobile de acordare a hranei, ambulanţa socială etc.
(4)După locul de acordare, serviciile sociale se asigură:
a)la domiciliul beneficiarului;
b)în centre de zi;
c)în centre rezidenţiale;
d)la domiciliul persoanei care acordă serviciul;
e)în comunitate.
(5)După regimul juridic al furnizorului, serviciile sociale pot fi organizate ca structuri publice sau private.
(6)După regimul de acordare serviciile se acordă în regim normal şi regim special:
a)servicii acordate în regim de accesare, contractare şi documentare uzuale;
b)servicii acordate în regim special cu eligibilitate şi accesibilitate extinsă, care vizează măsurile preventive care se oferă în regim de birocraţie redusă şi un set de servicii sociale, care vor fi accesate de beneficiari doar în condiţiile păstrării anonimatului, respectiv de persoane dependente de droguri, alcool, prostituate, victimele violenţei în familie etc. Serviciile acordate în regim special pot fi furnizate fără a încheia contract cu beneficiarii;
c)categoria serviciilor acordate în regim special este reglementată prin lege specială.
(1)Serviciile de îngrijire personală se adresează persoanelor dependente care, ca urmare a pierderii autonomiei funcţionale din cauze fizice, psihice sau mintale, necesită ajutor semnificativ pentru a realiza activităţile uzuale ale vieţii de zi cu zi.
(2)Situaţia de dependenţă este o consecinţă a bolii, traumei şi dizabilităţii şi poate fi exacerbată de absenţa relaţiilor sociale şi a resurselor economice adecvate.
(1)Ajutorul acordat pentru îndeplinirea activităţilor uzuale ale vieţii zilnice priveşte două categorii de activităţi:
a)activităţi de bază ale vieţii zilnice, în principal: asigurarea igienei corporale, îmbrăcare şi dezbrăcare, hrănire şi hidratare, asigurarea igienei eliminărilor, transfer şi mobilizare, deplasare în interior, comunicare;
b)activităţi instrumentale ale vieţii zilnice, în principal: prepararea hranei, efectuarea de cumpărături, activităţi de menaj şi spălătorie, facilitarea deplasării în exterior şi însoţire, activităţi de administrare şi gestionare a bunurilor, acompaniere şi socializare.
(2)Îngrijirea persoanei care necesită pe o perioadă mai lungă de 60 de zile ajutor pentru îndeplinirea activităţilor de bază şi instrumentale ale vieţii zilnice este definită ca îngrijire de lungă durată.
(3)Îngrijirea de lungă durată se asigură la domiciliu, în centre rezidenţiale, în centre de zi, la domiciliul persoanei care acordă serviciul şi în comunitate.
(1)Serviciile de îngrijire personală se pot organiza şi acorda integrat cu alte servicii, cum ar fi:
a)servicii de îngrijire medicală;
b)servicii de reabilitare şi adaptare a ambientului: mici amenajări, reparaţii şi altele asemenea;
c)alte servicii de recuperare/reabilitare: kinetoterapie, fizioterapie, gimnastică medicală, terapie ocupaţională, psihoterapie, psihopedagogie, logopedie podologie şi altele asemenea.
(2)Serviciile de îngrijire personală pot fi acompaniate de servicii de consiliere socială, juridică şi de informare.
Categoriile şi tipurile de servicii sociale, activităţile şi funcţiile aferente fiecărui tip de serviciu, precum şi regulamentele-cadru de organizare şi funcţionare se stabilesc prin Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
(1)Beneficiază de servicii sociale persoanele şi familiile aflate în situaţii de dificultate, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 4. (2) Grupurile şi comunităţile aflate în situaţii de dificultate beneficiază de servicii sociale, în cadrul programelor de acţiune comunitară destinate prevenirii şi combaterii riscului de marginalizare şi excluziune socială, aprobate prin hotărâri ale consiliilor judeţene/locale.
(1)Orice persoană dependentă are dreptul la servicii de îngrijire personală, acordate în funcţie de nevoile individuale de ajutor, situaţia familială, socioeconomică şi mediul personal de viaţă.
(2)Beneficiarii serviciilor de îngrijire personală sunt persoanele vârstnice, persoanele cu dizabilităţi şi bolnavii cronici.
(1)Furnizorii de servicii sociale sunt persoane fizice sau juridice, de drept public ori privat.
(2)Furnizori publici de servicii sociale pot fi:
a)structurile specializate din cadrul/subordinea autorităţilor administraţiei publice locale şi autorităţile executive din unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş, municipiu şi sectoare ale municipiului Bucureşti;
b)autorităţile administraţiei publice centrale ori alte instituţii aflate în subordinea sau coordonarea acestora care au stabilite prin lege atribuţii privind acordarea de servicii sociale pentru anumite categorii de beneficiari;
c)unităţile sanitare, unităţile de învăţământ şi alte instituţii publice care dezvoltă, la nivel comunitar, servicii sociale integrate.
(3)Furnizori privaţi de servicii sociale pot fi:
a)organizaţiile neguvernamentale, respectiv asociaţiile şi fundaţiile;
b)cultele recunoscute de lege;
c)persoanele fizice autorizate în condiţiile legii;
d)filialele şi sucursalele asociaţiilor şi fundaţiilor internaţionale recunoscute în conformitate cu legislaţia în vigoare;
e)operatorii economici cu scop lucrativ, pentru toate categoriile de servicii sociale organizate în condiţiile legii, cu excepţia celor prevăzute la art. 73 alin. (2) lit. a) şi c), la art. 77 şi 78, precum şi a celor prevăzute la art. 83.
Lit. e) a alin. (3) al art. 37 a fost modificată de art. I din ORDONANŢA nr. 31 din 26 august 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 27 august 2015.
(1)Pentru a acorda servicii sociale pe teritoriul României, furnizorii de servicii sociale, indiferent de forma lor juridică, trebuie acreditaţi în condiţiile legii.
(2)Serviciile sociale pot funcţiona pe teritoriul României numai dacă sunt acreditate în condiţiile legii.
(3)Acreditarea furnizorilor, precum şi a serviciilor sociale acordate de aceştia se reglementează prin lege specială.Secţiunea a 3-a Organizarea şi administrarea serviciilor sociale
Responsabilitatea dezvoltării, administrării şi acordării serviciilor sociale este partajată astfel:
a)elaborarea politicilor publice, programelor şi strategiilor naţionale în domeniu, reglementarea, coordonarea şi controlul aplicării lor, precum şi evaluarea şi monitorizarea calităţii serviciilor sociale - în responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice centrale;
b)organizarea, administrarea şi acordarea serviciilor sociale - în responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale, atribuţii ce pot fi externalizate către sectorul neguvernamental, instituţiile de cult, alte persoane fizice şi juridice de drept public sau privat, în condiţiile legii;
c)finanţarea serviciilor sociale, în condiţiile legii - din bugetul local, din contribuţia beneficiarului şi/sau, după caz, a familiei acestuia, bugetul de stat, precum şi din alte surse.
(1)Serviciile sociale se organizează şi se acordă la nivelul comunităţii.
(2)Serviciile sociale au la bază identificarea şi evaluarea nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup şi elaborarea planurilor de intervenţie pentru prevenirea, combaterea şi soluţionarea situaţiilor de dificultate.
(3)Furnizorii de servicii sociale asigură activităţile prevăzute la alin. (2) prin asistenţii sociali angajaţi în structurile proprii sau, în lipsa acestora, pot achiziţiona serviciile acordate de asistenţii sociali înregistraţi cu cabinete individuale sau societăţi civile profesionale de asistenţă socială.
(4)În situaţia în care, din cauze obiective, nu se pot angaja asistenţi sociali sau achiziţiona serviciile acestora, furnizorii de servicii sociale pot angaja lucrători sociali pentru realizarea activităţilor de identificare şi, după caz, de evaluare a nevoilor persoanelor care solicită acordarea de beneficii de asistenţă socială şi servicii sociale.
(1)Serviciile sociale acordate şi administrate de către autorităţile administraţiei publice locale se înfiinţează prin hotărâre a consiliului local şi pot fi organizate ca structuri cu sau fără personalitate juridică.
(2)Structurile publice cu personalitate juridică sunt organizate ca instituţii de asistenţă socială conduse de un director, sprijinit de un consiliu consultativ compus din reprezentanţi ai beneficiarilor şi ai partenerilor sociali din unitatea administrativ-teritorială respectivă.
(3)Structurile publice fără personalitate juridică se organizează ca unităţi de asistenţă socială în cadrul aparatului de specialitate al primarului, precum şi în cadrul serviciului public de asistenţă socială din subordinea consiliilor judeţene, consiliilor locale ale municipiilor şi oraşelor, consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(4)În scopul realizării unui management eficient, în cazul unităţilor de asistenţă socială, responsabilitatea privind coordonarea şi administrarea resurselor umane şi materiale aferente serviciului respectiv poate fi delegată şefului unităţii.
(5)Instituţiile şi unităţile de asistenţă socială funcţionează sub denumiri diverse, cum ar fi: centre de zi sau rezidenţiale, locuinţe protejate şi unităţi protejate, complexuri multifuncţionale sau complexuri de servicii, cantine sociale, servicii mobile de distribuţie a hranei etc.
(1)Serviciile sociale înfiinţate de furnizorii publici şi privaţi se organizează la nivel teritorial astfel:
a)servicii sociale de interes local, adresate beneficiarilor care trăiesc şi locuiesc pe raza teritorială a comunei, oraşului, municipiului, respectiv a sectoarelor municipiului Bucureşti;
b)servicii sociale de interes judeţean, adresate beneficiarilor care trăiesc şi locuiesc pe raza teritorială a judeţului.
(2)Serviciile sociale pot deservi beneficiari din mai multe judeţe, caz în care înfiinţarea, organizarea şi finanţarea acestora au la bază un contract de parteneriat care se aprobă prin hotărâri ale consiliilor judeţene sau locale partenere.
(3)Prevederile alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul serviciilor sociale de interes local care se adresează beneficiarilor din mai multe comune, oraşe şi municipii din cadrul aceluiaşi judeţ ori sectoare ale municipiului Bucureşti, iar contractele de parteneriat se aprobă prin hotărârile consiliilor locale partenere.
(4)În scopul dezvoltării serviciilor sociale, autorităţile administraţiei publice locale pot încheia contracte de parteneriat public-privat, în condiţiile Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
(5)Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura informarea beneficiarilor cu privire la serviciile oferite de furnizorii privaţi de servicii sociale.
(1)Serviciile sociale înfiinţate de furnizorii de servicii sociale, publici sau privaţi, se organizează la nivel teritorial în condiţiile prevăzute la art. 42 alin. (1), cu respectarea prevederilor Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a standardelor de calitate, regulilor generale de normare minimă de personal care stau la baza stabilirii standardelor de cost, reglementate de legislaţia specială.
(2)La nivel naţional se organizează un sistem de evidenţă a serviciilor sociale care cuprinde datele şi informaţiile referitoare la serviciile sociale.
(3)Modalitatea de organizare, administrare şi funcţionare a sistemului de evidenţă prevăzut la alin. (2) se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.Secţiunea a 4-a Procesul de acordare a serviciilor sociale
(1)Serviciile sociale se acordă la solicitarea persoanei, după caz, a reprezentantului său legal, precum şi din oficiu.
(2)Solicitarea pentru acordarea de servicii sociale se adresează serviciului public de asistenţă socială organizat în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale.
(3)Solicitarea pentru acordarea de servicii sociale poate fi adresată şi direct unui furnizor privat de servicii sociale, situaţie în care, dacă se încheie un contract de prestări servicii cu persoana solicitantă, furnizorul are obligaţia de a informa, în scris, autoritatea administrativ-teritorială pe a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa beneficiarul serviciului respectiv.
(1)Acordarea serviciilor sociale se realizează în baza unui contract, încheiat între furnizorul de servicii sociale şi beneficiar, în care se stipulează serviciile acordate, drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi condiţiile de finanţare.
(2)Modelul contractului prevăzut la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.
Procesul de acordare a serviciilor sociale are următoarele etape obligatorii:
a)evaluarea iniţială;
b)elaborarea planului de intervenţie;
c)evaluarea complexă;
d)elaborarea planului individualizat de asistenţă şi îngrijire;
e)implementarea măsurilor prevăzute în planul de intervenţie şi în planul individualizat;
f)monitorizarea şi evaluarea acordării serviciilor.
(1)Evaluarea iniţială şi planul de intervenţie sunt realizate de asistentul social sau, în lipsa acestuia, de personalul cu competenţe în domeniul asistenţei sociale din cadrul serviciului public de asistenţă socială din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale.
(2)Evaluarea iniţială are drept scop identificarea nevoilor individuale şi familiale, în baza cărora este elaborat planul de intervenţie.
(3)Planul de intervenţie realizat în condiţiile alin. (2) se adresează persoanei şi, după caz, familiei acesteia şi cuprinde măsurile de asistenţă socială, respectiv serviciile recomandate pentru soluţionarea situaţiilor de nevoie sau risc social identificate, precum şi beneficiile de asistenţă socială la care persoana are dreptul.
(4)În cadrul procesului de evaluare iniţială, persoana primeşte gratuit informaţiile referitoare la riscurile sociale şi drepturile de protecţie socială de care poate beneficia, precum şi, după caz, consilierea necesară în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate.
(5)Evaluarea iniţială poate avea în vedere inclusiv realizarea diagnozei sociale la nivelul grupului şi comunităţii şi elaborarea planului de servicii comunitare.
(1)În condiţiile în care evaluarea iniţială evidenţiază existenţa unor nevoi speciale pentru a căror rezolvare se impune participarea unei echipe interdisciplinare şi/sau implicarea altor instituţii, se recomandă efectuarea evaluării complexe.
(2)Personalul de specialitate din cadrul echipelor interdisciplinare prevăzute la alin. (1), în activitatea de evaluare desfăşurată, utilizează, de regulă, instrumente şi tehnici standardizate, specifice domeniului propriu de activitate.
(3)Evaluarea complexă se efectuează în cadrul structurilor de specialitate organizate conform prevederilor legilor speciale.
(1)Evaluarea complexă a persoanelor cu dizabilităţi şi a persoanelor care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă şi a persoanelor vârstnice prevăzută la art. 48 are drept scop identificarea detaliată a nevoilor persoanei şi elaborarea unui program de suport strict individualizat care conţine ansamblul de măsuri şi servicii sociale, de educaţie, medicale, de recuperare şi adaptare/readaptare necesare a fi acordate persoanei pentru facilitarea integrării/reintegrării sociale a acesteia.
(2)Procesul de evaluare complexă urmăreşte, în principal, următoarele aspecte:
a)evaluarea capacităţilor fizice, mentale şi senzoriale pentru încadrarea în grade de dizabilitate, invaliditate sau dependenţă, precum şi stabilirea nivelului de afectare a autonomiei funcţionale cu privire la abilităţile de realizare a activităţilor uzuale ale vieţii zilnice, a abilităţilor de învăţare şi de adaptare la o viaţă independentă, precum şi a capacităţii de îndeplinire a cerinţelor unei profesii/ocupaţii;
b)evaluarea familiei privind capacitatea acesteia de a asigura condiţiile necesare creşterii, îngrijirii şi educării copilului, precum şi de a realiza obligaţiile de întreţinere ce îi revin, conform legii;
c)evaluarea mediului fizic şi social în care trăieşte persoana şi/sau familia;
d)evaluarea gradului de inserţie sau integrare socială;
e)evaluarea potenţialului persoanei de a se implica în acţiunile, programele şi serviciile de sprijinire pentru depăşirea situaţiilor de dificultate;
f)evaluarea percepţiei persoanei asupra propriilor nevoi, a vulnerabilităţii şi consecinţelor asupra siguranţei şi securităţii personale.
(1)Pe baza rezultatelor evaluării complexe se stabilesc măsurile de protecţie specială, serviciile de îngrijire personală şi drepturile la beneficii de asistenţă socială sau alte prestaţii de asigurări sociale, după caz.
(2)În urma evaluării complexe se elaborează un plan individualizat de îngrijire şi asistenţă care, pentru a fi eficient şi implementabil, trebuie să ţină cont de aspecte privind:
a)motivaţia persoanei sau a reprezentantului legal al acesteia de a solicita autorităţilor statului asistenţă şi îngrijire;
b)motivaţia persoanei de a participa activ la programele, măsurile de intervenţie şi serviciile sociale recomandate;
c)consecinţele negative asupra persoanei în cazul neacordării serviciilor sociale necesare;
d)percepţia proprie privind capacitatea funcţională, performanţele şi resursele;
e)capacitatea reţelei informale constituite din persoanele prevăzute la art. 52 alin. (2) lit. b) de a acorda servicii sociale;
f)nevoile de suport ale personalului de asistenţă şi îngrijire formală şi informală;
g)existenţa serviciilor sociale în comunitate, modul în care acestea pot răspunde nevoilor persoanei, precum şi posibilitatea de acces a beneficiarului la serviciul respectiv.
(3)Pe baza rezultatelor evaluării complexe, beneficiarului i se prezintă lista furnizorilor acreditaţi de servicii existenţi, care pot acoperi total sau parţial nevoile identificate. Beneficiarul are dreptul să aleagă în mod liber dintre furnizorii de servicii acreditaţi.
(1)Furnizarea serviciilor sociale se realizează în baza planului individualizat de asistenţă şi îngrijire, elaborat de furnizorul de servicii sociale cu acordul şi participarea beneficiarului.
(2)În vederea monitorizării eficienţei serviciilor sociale furnizate, precum şi pentru stabilirea continuării intervenţiei sau scoaterii din evidenţă a cazului, situaţia beneficiarului se reevaluează periodic, în condiţiile prevăzute de legislaţia specială.
(1)În cazul serviciilor de îngrijire personală la domiciliu, acordarea acestora se planifică şi se programează în vizite zilnice, săptămânale sau lunare, repartizate la intervale regulate.
(2)Îngrijirea personală la domiciliu poate fi formală şi informală:
a)îngrijirea formală se asigură de persoana calificată, certificată profesional, în condiţiile legii;
b)îngrijirea informală se asigură de membrii de familie, prieteni, vecini sau o altă persoană necalificată care îşi asumă responsabilitatea îngrijirii persoanei.
(3)Persoana dependentă care necesită asistenţă şi/sau supraveghere permanentă poate beneficia de îngrijire zilnică acordată la domiciliu, de îngrijitorul formal, pentru maximum 8 ore/zi, consecutive sau repartizate la intervale regulate pe parcursul zilei.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (3), îngrijirea personală acordată la domiciliu poate fi asigurată, pe o perioadă mai mare de 8 ore/zi, de îngrijitori informali calificaţi sau de îngrijitori formali, numai în condiţiile prevăzute expres de lege.
(5)Persoanele aflate în situaţia prevăzută la alin. (3), care solicită asistare în centre rezidenţiale, au prioritate în cazul în care nu au familie sau familia acestora nu le poate asigura îngrijirea necesară.
(6)Serviciile de îngrijire care presupun ajutor pentru îndeplinirea activităţilor instrumentale ale vieţii zilnice sunt acordate de îngrijitori informali şi voluntari şi, numai în lipsa acestora, de îngrijitori formali.
(1)Măsurile de prevenire şi combatere a sărăciei şi riscului de excluziune socială se înscriu în cadrul general de acţiuni multidimensionale ale procesului de incluziune socială prin care se asigură oportunităţile şi resursele necesare pentru participarea persoanelor vulnerabile în mod deplin la viaţa economică, socială şi culturală a societăţii, precum şi la procesul de luare a deciziilor care privesc viaţa şi accesul lor la drepturile fundamentale.
(2)Pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi a riscului de excluziune socială, prin politicile publice iniţiate, statul:
a)asigură accesul persoanelor vulnerabile la unele drepturi fundamentale, cum ar fi: dreptul la locuinţă, la asistenţă socială şi medicală, la educaţie şi la loc de muncă;
b)instituie măsuri de sprijin conform nevoilor particulare ale persoanelor, familiilor şi grupurilor defavorizate.
(3)Armonizarea politicilor destinate cunoaşterii, prevenirii şi combaterii situaţiilor care determină sărăcia şi riscul de excluziune socială se realizează în cadrul mecanismului naţional pentru promovarea incluziunii sociale, constituit conform legii, cu participarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale şi a reprezentanţilor organizaţiilor societăţii civile.
(4)În cadrul acţiunilor multidimensionale ale procesului de incluziune socială se înscriu şi activităţile din domeniul economiei sociale, orientate spre generarea sau asigurarea de locuri de muncă pentru persoanele prevăzute la alin. (1). Organizarea şi funcţionarea sectorului economiei sociale se reglementează prin lege specială.
(1)Persoanele singure şi familiile care nu dispun de resursele necesare pentru satisfacerea unui nivel de trai minimal au dreptul la beneficii de asistenţă socială şi servicii sociale, acordate în funcţie de nevoile identificate ale fiecărei persoane sau familii.
(2)Nivelul de trai minimal reprezintă limita exprimată în lei care asigură nevoile de bază cum ar fi: hrană, îmbrăcăminte, igienă personală, menţinerea şi salubrizarea locuinţei şi se calculează în raport cu pragul sărăciei conform metodologiei utilizate la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene.
(1)Beneficiile de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială sunt destinate asigurării mijloacelor financiare minime necesare traiului zilnic, precum şi suplimentării veniturilor sau mijloacelor persoanei ori familiei aflate în situaţia prevăzută la art. 54 alin. (1) şi se bazează pe testarea mijloacelor de trai.
(2)Beneficiile de asistenţă socială acordate pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială sunt cele prevăzute la art. 11. (3) Principala formă de sprijin pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială este venitul minim de inserţie acordat din bugetul de stat ca diferenţă între nivelurile prevăzute prin lege specială şi venitul net al familiei sau al persoanei singure realizat ori obţinut într-o anumită perioadă de timp, în scopul garantării unui venit minim fiecărei persoane din România.
(1)Principalele categorii de servicii sociale având drept scop exclusiv prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială sunt adresate persoanelor şi familiilor fără venituri sau cu venituri reduse, persoanelor fără adăpost, victimelor traficului de persoane, precum şi persoanelor private de libertate.
(2)Familiile şi persoanele singure fără venituri sau cu venituri reduse pot beneficia de o gamă diversificată de servicii sociale adaptate nevoilor individuale, cum ar fi servicii de consiliere şi informare, servicii de inserţie/reinserţie socială, servicii de reabilitare şi altele asemenea.
Serviciile sociale adresate persoanelor fără adăpost au drept scop asigurarea de găzduire pe perioadă determinată, asociată cu acordarea unor servicii de consiliere şi de reinserţie sau reintegrare socială, în concordanţă cu nevoile individuale identificate.
(1)Autorităţile administraţiei publice locale au responsabilitatea înfiinţării, organizării şi administrării serviciilor sociale pentru persoanele fără adăpost.
(2)Pentru copiii străzii, pentru persoanele vârstnice singure sau fără copii şi persoanele cu dizabilităţi care trăiesc în stradă, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a înfiinţa pe raza lor teritorială servicii sociale adecvate şi adaptate nevoilor acestora.
(3)Pentru persoanele care trăiesc în stradă, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a organiza adăposturi de urgenţă pe timp de iarnă.
(1)Serviciile sociale adresate persoanelor care trăiesc în stradă pot fi organizate ca:
a)echipe mobile de intervenţie în stradă sau servicii de tip ambulanţă socială;
b)adăposturi de noapte;
c)centre rezidenţiale cu găzduire pe perioadă determinată.
(2)În scopul prevenirii şi combaterii riscului ca tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului să devină persoane fără adăpost, precum şi pentru promovarea integrării sociale a acestora, autorităţile locale pot înfiinţa centre multifuncţionale care asigură condiţii de locuit şi de gospodărire pe perioadă determinată.
(1)Pentru persoanele care trăiesc în stradă serviciile sociale se acordă gratuit sau, după caz, contra unei contribuţii modice din partea beneficiarului.
(2)Calculul şi nivelul contribuţiei beneficiarului, prevăzute la alin. (1), se stabilesc de către furnizorul public sau privat care administrează serviciile.
(1)Persoanele fără venituri sau cu venituri reduse beneficiază de masă acordată de cantine sociale.
(2)Cantinele sociale sunt unităţi publice de asistenţă socială, cu sau fără personalitate juridică, înfiinţate, organizate şi administrate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de furnizori de servicii sociale privaţi.
(3)Cantinele sociale acordă masă caldă şi rece, gratuit sau contra cost, în condiţiile prevăzute de lege.
(1)Victimele traficului de persoane beneficiază de servicii sociale acordate pentru facilitarea reintegrării/ reinserţiei sociale a acestora.
(2)Serviciile sociale acordate victimelor traficului de persoane sunt acordate în sistem integrat cu alte măsuri de protecţie prevăzute de legislaţia specială şi sunt gratuite.
Serviciile sociale destinate victimelor traficului de persoane pot fi:
a)centrele rezidenţiale cu găzduire pe perioadă determinată care asigură asistenţă, îngrijire şi protecţie;
b)centre de zi care asigură în principal informare, consiliere, sprijin emoţional şi social în scopul reabilitării şi reintegrării sociale;
c)servicii acordate în comunitate care constau în servicii de asistenţă socială, suport emoţional, consiliere psihologică, consiliere juridică, orientare profesională, reinserţie socială etc.
(1)Persoanele private de libertate, aflate în custodia sistemului penitenciar, în vederea asigurării reintegrării lor sociale beneficiază gratuit de servicii sociale de consiliere educaţională, socială şi psihologică, acordate la nivelul aşezămintelor de deţinere, în sistem integrat cu activităţile şi programele educative, psihologice şi de asistenţă socială, de instruire şcolară şi formare profesională desfăşurate în cadrul acestora.
(2)Furnizarea serviciilor de educaţie, consiliere psihologică şi asistenţă socială în cadrul aşezămintelor de deţinere se realizează de către personalul specializat al acestora, cu participarea consilierilor de probaţiune ori a furnizorilor publici sau privaţi de servicii sociale.
(3)Pe perioada detenţiei, persoana privată de libertate poate beneficia şi de consiliere privind accesarea serviciilor sociale existente în comunitatea în care aceasta îşi va avea domiciliul sau reşedinţa după eliberare.Secţiunea a 2-a Asistenţa socială a copilului şi a familiei
(1)Copilul are dreptul la protecţie şi asistenţă în realizarea şi exercitarea deplină a drepturilor lui, în condiţiile legii.
(2)Asigurarea creşterii şi dezvoltării copilului se află în responsabilitatea părinţilor.
(3)Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea şi menţinerea relaţiilor personale cu acesta, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale.
(4)Părinţii copilului au dreptul să primească asistenţa de specialitate în vederea îngrijirii, creşterii şi educării acestuia, precum şi să fie informaţi asupra drepturilor şi obligaţiilor lor.
(1)Statul asigură protecţia copilului şi garantează respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specifică realizată de autorităţile/instituţiile publice cu atribuţii în domeniu.
(2)Copilul are dreptul să fie crescut alături de părinţii săi în condiţii care să-i permită dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală şi socială.
(3)Copilul are dreptul de a beneficia de măsuri de asistenţă socială, în funcţie de situaţia sa personală şi de situaţia socioeconomică a familiei sau a persoanelor în întreţinerea cărora se află.
(4)Pentru realizarea obligaţiilor ce le revin faţă de copil, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale susţin familia prin acordarea de beneficii de asistenţă socială, precum şi prin asigurarea de servicii sociale.
(5)Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de stat, precum şi de orice persoană fizică sau juridică, publică ori privată.
(6)În situaţia în care părintele/reprezentantul legal se foloseşte de copil pentru a apela la mila publicului, cerând ajutor financiar sau material, precum şi în situaţia în care copilul a fost victima abuzului/neglijării/exploatării/traficului exercitat de părinte/reprezentant legal, serviciul public de asistenţă socială organizat în subordinea consiliului judeţean/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti iniţiază, în momentul constatării faptei, demersurile necesare instituirii măsurilor de protecţie specială prevăzute de lege.
Măsurile de asistenţă socială pentru familie nu sunt acordate pentru compensarea sarcinilor specifice acesteia, ci ca forme de sprijin destinate, în principal, menţinerii copilului în familie şi depăşirii unei situaţii de dificultate, reconcilierii vieţii de familie cu viaţa profesională, încurajării ocupării pe piaţa muncii.
(1)Beneficiile de asistenţă socială în bani destinate copilului şi familiei pot fi acordate sub formă de alocaţii, indemnizaţii, stimulente financiare, facilităţi fiscale şi alte facilităţi de natură financiară, în condiţiile legii.
(2)Alocaţiile, indemnizaţiile şi stimulentele cuprind:
a)alocaţii pentru copii destinate copilului din familie şi copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor, cum ar fi: alocaţia de stat, alocaţia de plasament şi alte alocaţii acordate în condiţiile legii;
b)alocaţii, indemnizaţii şi stimulente pentru familie, acordate în raport cu veniturile familiei şi cu numărul de copii aflaţi în întreţinere cum ar fi: indemnizaţia pentru creşterea copilului, stimulentul de inserţie, alte alocaţii familiale şi indemnizaţii.
Copilul şi familia beneficiază de servicii sociale diversificate, adaptate nevoilor şi situaţiilor de dificultate identificate.
(1)Orice copil lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi are dreptul la protecţie alternativă care constă în instituirea tutelei, măsuri de protecţie specială şi adopţie.
(2)Protecţia specială constă în instituirea măsurii plasamentului şi acordarea de servicii sociale destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu a acestuia, acompaniate de beneficiile de asistenţă socială prevăzute de lege.
(3)Deciziile de separare a copilului de părinţii săi sau de limitare a exerciţiului drepturilor părinteşti sunt precedate obligatoriu de servicii sociale de informare şi consiliere, de terapie şi mediere adresate părinţilor.
(4)Tinerii care au beneficiat de măsuri de protecţie specială şi nu au posibilitatea revenirii în familie, aflaţi în situaţii de risc de excluziune socială pot beneficia, la cerere, de continuarea acordării unor măsuri de protecţie specială pe o perioadă determinată, în condiţiile prevăzute de legislaţia specială.
(5)Măsurile de protecţie specială a copilului se stabilesc prin planul individualizat de protecţie, întocmit, aplicat şi monitorizat de către autorităţile/instituţiile abilitate de lege.
(1)Copilul cu dizabilităţi are dreptul la măsuri de suport şi de îngrijire, adaptate nevoilor sale.
(2)Copilul cu dizabilităţi şi părinţii acestuia, precum şi persoanele cărora le-a fost dat în plasament sau tutelă, beneficiază de servicii sociale destinate facilitării accesului efectiv şi fără discriminare al copilului cu dizabilităţi la educaţie, formare profesională, asistenţă medicală, recuperare, pregătire în vederea ocupării unui loc de muncă, la activităţi recreative, precum şi la orice alte activităţi apte să le permită deplina integrare socială şi dezvoltare personală.
(3)Copilul cu dizabilităţi are dreptul la servicii de îngrijire personală, stabilite în baza evaluării socio-psiho-medicale şi a nevoilor individuale de ajutor pentru realizarea activităţilor uzuale ale vieţii zilnice.
(4)Copilul cu dizabilităţi pentru care s-a instituit măsura tutelei ori a plasamentului la o familie sau persoană, dacă la împlinirea vârstei de 18 ani nu urmează o formă de învăţământ ori pregătire profesională, în condiţiile legii, poate rămâne în grija acestora pe o perioadă de încă 3 ani.
(5)Măsura prevăzută la alin. (4) se aplică la solicitarea tânărului cu dizabilităţi şi cu acordul familiei sau persoanei la care a fost dat în plasament ori în tutelă.
(1)Copilul care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal beneficiază de măsuri de protecţie specială, respectiv plasament şi supraveghere specializată, precum şi de servicii sociale destinate sprijinirii acestuia în procesul de reintegrare socială.
(2)Pe toată durata aplicării măsurilor destinate copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal, familia acestuia beneficiază de servicii sociale de consiliere şi suport pentru facilitarea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege pe perioada de supraveghere specializată.
(1)Serviciile sociale din domeniul protecţiei copilului şi familiei au ca principal obiectiv suportul acordat pentru asigurarea îngrijirii, creşterii, formării, dezvoltării şi educării copilului în cadrul familiei.
(2)Principalele categorii de servicii sociale sunt:
a)servicii de prevenire a separării copilului de familie;
b)servicii de reconciliere a vieţii de familie cu viaţa profesională;
c)servicii pentru copilul lipsit temporar sau definitiv de părinţii săi;
d)servicii de sprijin pentru familiile aflate în situaţii de dificultate.
(3)Serviciile sociale prevăzute la alin. (2) pot fi acordate în instituţii/unităţi de asistenţă socială, respectiv în centre de zi, centre rezidenţiale, precum şi la domiciliul familiei, la domiciliul persoanei care acordă îngrijire copilului sau în comunitate.
(1)Furnizarea serviciilor sociale pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie specială este gratuită.
(2)În cazul serviciilor sociale prevăzute la art. 73 alin. (2) lit. b) şi d), precum şi al altor servicii sociale destinate copilului din familie, stabilite prin legea specială, părinţii suportă o parte din cheltuielile aferente acestora, achitând o contribuţie stabilită în funcţie de nivelul costului serviciului pe beneficiar şi de nivelul veniturilor pe membru de familie. Cuantumul contribuţiei, serviciile oferite, obligaţiile şi drepturile părţilor sunt înscrise în contractul de furnizare de servicii, încheiat între furnizor şi părinte/reprezentantul legal al copilului.
(1)Prevenirea şi combaterea violenţei în familie constituie o componentă a politicilor de protecţie şi asistenţă a familiei.
(2)Serviciile sociale destinate victimelor violenţei în familie sunt acordate în sistem integrat cu celelalte măsuri de protecţie legală, de asigurare a sănătăţii, de prevenire, identificare şi sancţionare a faptelor de violenţă în familie, prevăzute de legislaţia specială în domeniu.
(1)Autorităţile administraţiei publice locale au responsabilitatea înfiinţării, organizării, administrării şi furnizării serviciilor sociale destinate prevenirii şi combaterii violenţei în familie.
(2)Pentru asigurarea unor servicii sociale eficiente, autorităţile administraţiei publice locale colaborează cu alte instituţii şi autorităţi cu competenţe în acest domeniu, precum poliţia, comandamentele de jandarmi judeţene, serviciile deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii, instituţiile de învăţământ, serviciile de medicină legală etc., în condiţiile legii.
(3)Serviciile sociale dezvoltate în domeniul prevenirii violenţei în familie se adresează cu prioritate victimelor, dar şi agresorilor acestora.
(1)Serviciile sociale destinate prevenirii şi combaterii violenţei în familie pot fi organizate în centre de zi şi rezidenţiale, cu sau fără personalitate juridică, de interes local ori judeţean.
(2)Principalele categorii de servicii sociale organizate în centre rezidenţiale cu găzduire pe perioadă determinată sunt:
a)centre de primire în regim de urgenţă a victimelor violenţei în familie;
b)centre de recuperare pentru victimele violenţei în familie;
c)locuinţe protejate.
(3)Principalele categorii de servicii sociale organizate în centre de zi sunt:
a)centre de consiliere pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie;
b)centre pentru servicii de informare şi sensibilizare a populaţiei.
Serviciile sociale destinate agresorilor prevăzuţi la art. 76 alin. (3) sunt organizate în centre de zi care au drept obiectiv reabilitarea şi reinserţia socială a acestora, prin asigurarea unor măsuri de educaţie, consiliere şi mediere familială.
(1)Promovarea şi respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi reprezintă o obligaţie pentru autorităţile statului, pentru toate persoanele juridice de drept public şi privat, precum şi pentru toţi cetăţenii din România.
(2)Statul, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, are obligaţia de a asigura măsurile specifice de protecţie şi de asistenţă socială, în conformitate cu nevoile particulare ale persoanelor cu dizabilităţi, precum şi în funcţie de situaţia familială şi socio-economică a acestora.
(3)În baza principiului asigurării de oportunităţi egale, autorităţile publice competente au obligaţia să asigure toate măsurile necesare destinate persoanelor cu dizabilităţi în scopul:
a)accesului nemijlocit şi neîngrădit la educaţie, sănătate, ocupare, justiţie, precum şi la toate tipurile de servicii publice de interes general şi servicii sociale;
b)facilitării participării active la viaţa comunităţii din care face parte persoana şi a societăţii în general.
(4)O componentă prioritară a protecţiei persoanelor cu dizabilităţi priveşte asigurarea şi facilitarea accesului la programe de abilitare/reabilitare, dispozitive medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale, precum şi la echipamente tehnice asistive care să faciliteze viaţa de zi cu zi a persoanelor cu dizabilităţi, activităţile lor de studiu şi cele profesionale.
(1)Pentru protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, autorităţile publice au obligaţia să includă nevoile speciale ale acestei categorii de persoane în toate politicile publice, strategiile şi programele de dezvoltare regională, judeţeană sau locală, precum şi în programele guvernamentale.
(2)Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi orice persoană juridică de drept public sau privat au obligaţia de a asigura servicii de informare şi documentare accesibile persoanelor cu dizabilităţi.
(1)Persoanele cu dizabilităţi, în funcţie de nivelul deficienţei, gradul de afectare a funcţiilor şi a structurilor organismului, factorii de mediu şi personali, incapacitatea manifestată se încadrează în grade de dizabilitate, reglementate prin legile speciale.
(2)În funcţie de gradul de dizabilitate, precum şi, după caz, de dificultăţile familiale şi socio-economice, persoanele cu dizabilităţi beneficiază de alocaţii, indemnizaţii şi facilităţi, precum şi de alte forme de sprijin financiar şi în natură.
(3)Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de o alocaţie lunară în scopul susţinerii necesităţilor zilnice de viaţă, precum şi de o indemnizaţie de îngrijire în vederea asigurării îngrijirii personale, acordate în funcţie de gradul de dizabilitate şi în condiţiile stabilite prin legile speciale.
(4)Pentru persoanele cu afectare gravă a capacităţii de muncă, alocaţia prevăzută la alin. (3) se acordă doar în funcţie de gradul de dizabilitate al acestora.
(5)Persoanele adulte, în funcţie de gradul de dizabilitate, pot beneficia, în condiţiile legii, de facilităţi fiscale şi alte facilităţi, precum şi de credite a căror dobândă se suportă din bugetul de stat pentru achiziţionarea de autovehicule şi pentru adaptarea locuinţei conform nevoilor individuale.
Persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, copii şi adulţi, au dreptul la o indemnizaţie lunară de hrană destinată asigurării unei alimentaţii corespunzătoare în completarea tratamentului de specialitate cu medicamente antiretrovirale.
(1)Persoana cu dizabilităţi are dreptul, în baza evaluării socio-psiho-medicale, la servicii sociale organizate şi acordate în condiţiile legii.
(2)Serviciile sociale adresate persoanelor cu dizabilităţi se acordă la domiciliu, în centre rezidenţiale sau în centre de zi, proiectate şi adaptate nevoilor individuale ale persoanei asistate.
(1)Autorităţile administraţiei publice locale au responsabilitatea organizării şi finanţării sau cofinanţării serviciilor sociale adecvate nevoilor speciale de îngrijire, asistare, educare şi formare, recuperare/reabilitare, inserţie/reinserţie socială ale persoanelor cu dizabilităţi, în conformitate cu strategiile naţionale, strategiile judeţene şi planurile anuale proprii de acţiune.
(2)Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a monitoriza situaţia tuturor persoanelor cu dizabilităţi care au domiciliul sau reşedinţa pe aria lor teritorială şi de a întreprinde toate demersurile în vederea facilitării reintegrării sociale a acestora în comunitate şi a inserţiei pe piaţa muncii.
(3)În vederea asigurării continuităţii măsurilor de protecţie, de asistare şi îngrijire, autorităţile administraţiei publice locale instituie măsuri specifice de realizare a tranziţiei tânărului cu dizabilităţi din sistemul de protecţie a copilului în sistemul de protecţie a persoanelor adulte cu dizabilităţi.
(1)Evaluarea socio-psiho-medicală a persoanei cu dizabilităţi în vederea încadrării într-un grad de dizabilitate şi stabilirii nevoilor de îngrijire personală se realizează de personal de specialitate din cadrul organismelor de evaluare, constituite conform legii.
(2)Serviciile de îngrijire personală la domiciliu sau recomandarea de internare într-un centru rezidenţial se înscriu în programul individual de reabilitare şi integrare socială, elaborat în urma evaluării prevăzute la alin. (1).
(1)Persoana cu dizabilităţi beneficiază de servicii de îngrijire personală la domiciliu, acordate de către îngrijitori formali sau informali.
(2)Îngrijitorii informali şi formali beneficiază de facilităţi şi servicii de suport, reglementate prin legislaţia specială.
(1)Persoana cu dizabilitate gravă, în funcţie de natura deficienţei şi de specificul nevoilor de îngrijire, poate fi asistată şi îngrijită la domiciliu de un membru de familie angajat în calitate de îngrijitor formal, în condiţiile prevăzute de lege.
(2)Persoana cu dizabilităţi optează între indemnizaţia de îngrijire şi serviciile acordate de îngrijitori formali.
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura, cu prioritate, servicii de îngrijire la domiciliu destinate persoanelor cu dizabilităţi, precum şi în centre de zi adaptate nevoilor acestora, cum ar fi: centre de recuperare/readaptare, centre de inserţie/reinserţie socială, centre de socializare, centre de terapie ocupaţională şi alte terapii speciale, centre de asistare şi îngrijire pe timpul zilei, ateliere protejate/unităţi protejate, şi altele asemenea, potrivit atribuţiilor stabilite prin legile speciale.
(1)Admiterea persoanelor cu dizabilităţi în centre rezidenţiale se realizează numai în cazul în care asistarea, îngrijirea, recuperarea sau protecţia acestora nu se pot realiza la domiciliu ori în cadrul centrelor de zi organizate în comunitate.
(2)Principalele categorii de centre rezidenţiale pentru persoane cu dizabilităţi care asigură găzduire pe perioadă nedeterminată sau determinată sunt:
a)centre de îngrijire şi asistenţă;
b)centre de recuperare şi reabilitare;
c)centre de integrare prin terapie ocupaţională;
d)centre respiro/centre de criză;
e)locuinţe protejate.
(1)Persoanele adulte cu dizabilităţi asistate în centre rezidenţiale sau susţinătorii legali ai acestora, în funcţie de veniturile personale ale persoanelor cu dizabilităţi, au obligaţia de a plăti o contribuţie lunară de întreţinere, stabilită în condiţiile legii.
(2)Persoanele cu dizabilităţi care nu au venituri şi nici susţinători legali care să datoreze întreţinerea acestora sau ale căror venituri nu permit asigurarea contribuţiei lunare sunt asistate gratuit, costurile aferente fiind susţinute din bugetele locale sau judeţene.
(1)În vederea asigurării evaluării, orientării, formării şi reconversiei profesionale a persoanelor cu dizabilităţi, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale au obligaţia să organizeze şi să dezvolte servicii sociale integrate cu servicii şi măsuri specifice de stimulare a ocupării.
(2)Persoanele juridice de drept public sau privat, în calitate de angajatori au obligaţia de a crea toate condiţiile necesare dobândirii şi menţinerii unui loc de muncă, precum şi pentru promovarea profesională a persoanei cu dizabilităţi.
(3)Angajarea persoanei cu dizabilităţi se realizează pe piaţa liberă a muncii, la domiciliu şi în forme protejate, respectiv loc de muncă protejat şi unităţi protejate, reglementate prin legislaţia specială.
(4)Angajatorii persoanelor cu dizabilităţi beneficiază de facilităţi fiscale, precum şi de alte drepturi acordate în condiţiile legii.Secţiunea a 4-a Asistenţa socială a persoanelor vârstnice
(1)Persoanele vârstnice reprezintă o categorie de populaţie vulnerabilă cu nevoi particulare, datorită limitărilor fiziologice şi fragilităţii caracteristice fenomenului de îmbătrânire.
(2)Persoanele vârstnice, în funcţie de situaţiile personale de natură socio-economică, medicală şi fiziologică, beneficiază de măsuri de asistenţă socială, în completarea prestaţiilor de asigurări sociale pentru acoperirea riscurilor de bătrâneţe şi de sănătate.
(1)Familia persoanei vârstnice are obligaţia de a asigura îngrijirea şi întreţinerea acesteia.
(2)Obligaţiile prevăzute la alin. (1) se stabilesc astfel încât să nu afecteze veniturile considerate a fi minim necesare vieţii curente a persoanei/persoanelor obligate la întreţinere, precum şi a copiilor acesteia/acestora.
(3)În situaţia persoanei vârstnice singure sau a cărei familie nu poate să asigure, parţial sau integral, îngrijirea şi întreţinerea acesteia, statul intervine prin acordarea de beneficii de asistenţă socială şi servicii sociale adecvate nevoilor strict individuale ale persoanei vârstnice.
(1)Beneficiile de asistenţă socială se acordă persoanelor vârstnice care se găsesc în situaţii de vulnerabilitate, respectiv:
a)nu realizează venituri proprii sau veniturile lor ori ale susţinătorilor legali nu sunt suficiente pentru asigurarea unui trai decent şi mediu sigur de viaţă;
b)se află în imposibilitatea de a-şi asigura singure activităţile de bază ale vieţii zilnice, nu se pot gospodări singure şi necesită asistenţă şi îngrijire;
c)nu au locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii;
d)se află în alte situaţii de urgenţă sau de necesitate, prevăzute de lege.
(2)Beneficiile de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice sunt, în principal:
a)beneficiile de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi a riscului de excluziune socială;
b)indemnizaţii de îngrijire, acordate în condiţiile legii;
c)alocaţii sau contribuţii pentru asigurarea calităţii serviciilor sociale, destinate acoperirii costurilor hranei în cantine sociale, în centrele rezidenţiale de îngrijire, precum şi pentru susţinerea unor suplimente nutriţionale;
d)facilităţi privind transportul urban şi interurban, telefon, radio-tv, achiziţia de produse alimentare, bilete de tratament balnear sau pentru recreere, precum şi a altor servicii;
e)ajutoare pentru situaţii care pun în pericol viaţa şi siguranţa persoanei vârstnice, precum şi pentru evitarea instituţionalizării;
f)ajutoare în natură precum: alimente, încălţăminte, îmbrăcăminte, medicamente şi dispozitive medicale, materiale de construcţii şi altele asemenea.
(1)În vederea prevenirii, limitării sau înlăturării efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot afecta viaţa persoanei vârstnice sau pot genera riscul de excluziune socială, persoanele vârstnice au dreptul la servicii sociale.
(2)La procesul decizional privind dezvoltarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale au obligaţia de a consulta organismele reprezentative ale persoanelor vârstnice, constituite conform legii.
(3)Autorităţile administraţiei publice locale asigură gratuit servicii de informare şi consiliere a persoanelor vârstnice cu privire la drepturile sociale ale acestora.
(4)În procesul de acordare a serviciilor sociale, furnizorii publici şi privaţi au obligaţia de a implica persoana vârstnică, precum şi familia sau reprezentantul legal al acesteia şi de a promova intervenţia membrilor comunităţii şi a voluntarilor.
(1)Pentru a identifica şi a răspunde cât mai adecvat nevoilor sociale ale persoanelor vârstnice şi condiţiilor particulare în care aceştia se află, serviciile sociale se organizează cu prioritate la nivelul comunităţilor locale.
(2)Autorităţile administraţiei publice locale au responsabilitatea identificării şi evaluării nevoilor persoanelor vârstnice, a organizării, planificării şi asigurării finanţării sau cofinanţării serviciilor sociale, iar furnizorii de servicii sociale publici şi privaţi au responsabilitatea acordării acestora cu respectarea standardelor de calitate.
(1)Persoanele vârstnice dependente beneficiază de servicii de îngrijire personală acordate în concordanţă cu gradul de dependenţă în care se află şi nevoile individuale de ajutor, precum şi în funcţie de situaţia familială şi veniturile de care dispun.
(2)Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura serviciile de îngrijire personală acordate la domiciliu sau în centre rezidenţiale pentru persoanele vârstnice dependente singure ori a căror familie nu poate să le asigure îngrijirea.
(1)Evaluarea autonomiei funcţionale a persoanelor dependente şi stabilirea gradelor de dependenţă se realizează în baza unor criterii standard, aprobate prin hotărâre a Guvernului.
(2)Evaluarea autonomiei funcţionale se realizează, de regulă, la domiciliul persoanei, de o echipă mobilă de evaluatori.
(3)Răspunderea privind corectitudinea datelor şi a recomandărilor privind încadrarea în grade de dependenţă a persoanelor evaluate revine în mod solidar membrilor echipei de evaluatori.
(4)Evaluarea autonomiei funcţionale, în cazul persoanelor asistate în unităţi sanitare cu paturi, se poate realiza şi la patul bolnavului, la solicitarea medicului curant sau a asistentului social angajat al spitalului.
(5)Furnizarea serviciilor de îngrijire se realizează conform planului individualizat de asistenţă şi îngrijire, elaborat de personal de specialitate, în baza recomandărilor formulate de echipa de evaluare.
(1)Acordarea serviciilor de îngrijire personală la domiciliu a persoanelor vârstnice se realizează de către îngrijitorul formal sau informal.
(2)Îngrijitorii informali şi formali beneficiază de facilităţi şi servicii de suport, indemnizaţii, servicii de consiliere, servicii de tip respiro şi concediu de îngrijire, conform legii.
Pentru menţinerea în mediul propriu de viaţă şi prevenirea situaţiilor de dificultate şi dependenţă, persoanele vârstnice beneficiază de servicii de consiliere, de acompaniere, precum şi de servicii destinate amenajării sau adaptării locuinţei, în funcţie de natura şi gradul de afectare a autonomiei funcţionale.
(1)Îngrijirea în centre rezidenţiale a persoanelor vârstnice dependente poate fi dispusă numai în cazul în care îngrijirea la domiciliu a acestora nu este posibilă.
(2)Centrele rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice pot fi organizate ca:
a)centre de îngrijire temporară;
b)centre de îngrijire pe perioadă nedeterminată, respectiv cămine pentru persoane vârstnice;
c)locuinţe protejate, complex de servicii şi alte tipuri de centre.
(1)Persoanele vârstnice care dispun de venituri proprii au obligaţia de a plăti o contribuţie lunară pentru asigurarea serviciilor de îngrijire personală la domiciliu şi pentru asistarea şi îngrijirea în centre rezidenţiale, stabilită de către autorităţile administraţiei publice locale sau furnizorii privaţi care le administrează, cu respectarea condiţiei prevăzute la art. 91 alin. (2).
(2)În situaţia în care persoana vârstnică nu are venituri sau nu poate achita integral contribuţia lunară, suma aferentă acesteia sau diferenţa până la concurenţa valorii integrale a contribuţiei se asigură de către susţinătorii legali ai persoanei vârstnice, în conformitate cu nivelul veniturilor acestora, calculat pe membru de familie, în cuantumul prevăzut de lege.
(3)Persoanele vârstnice care nu au venituri şi nici susţinători legali nu datorează contribuţia lunară, aceasta fiind asigurată din bugetele locale, în limitele hotărâte de autorităţile administraţiei publice locale.
Persoana vârstnică care încheie acte juridice translative de proprietate, cu titlu oneros sau gratuit, în scopul întreţinerii şi îngrijirii personale, are dreptul la măsuri de protecţie acordate în condiţiile legii.
(1)Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale este autoritatea publică centrală care elaborează politica de asistenţă socială şi promovează drepturile familiei, copilului, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi şi ale oricăror altor persoane aflate în nevoie.
(2)Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale stabileşte strategia naţională şi sectorială de dezvoltare în domeniul social, coordonează şi monitorizează implementarea acestora, susţine financiar şi tehnic programele sociale şi exercită controlul asupra acordării beneficiilor de asistenţă socială şi serviciilor sociale.
(3)Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale are responsabilitatea aplicării unitare, la nivel teritorial, a legislaţiei şi a strategiilor naţionale din domeniul asistenţei sociale.
(4)În elaborarea strategiei naţionale şi sectoriale, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale se consultă cu autorităţile publice centrale şi locale care au responsabilităţi în finanţarea şi acordarea serviciilor sociale, precum şi cu reprezentanţi ai societăţii civile cu activităţi în domeniu.
(5)În exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale colaborează cu celelalte ministere şi organe de specialitate din subordinea Guvernului, cu alte instituţii publice şi cu organisme de drept privat.
(6)Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale poate constitui structuri executive sau consultative în scopul implementării şi monitorizării politicilor sociale, precum şi a programelor de dezvoltare în domeniu.
În vederea realizării rolului său în domeniul asistenţei sociale, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale îndeplineşte următoarele funcţii:
a)de autoritate de stat, prin care se asigură exercitarea controlului aplicării unitare şi respectării reglementărilor legale în domeniu;
b)de strategie, prin care se stabilesc obiectivele şi direcţiile prioritare de dezvoltare a sistemului de asistenţă socială, în concordanţă cu politicile sociale stabilite de Guvern;
c)de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniul asistenţei sociale;
d)de coordonare, prin care se asigură funcţionarea unitară şi eficientă a sistemului de asistenţă socială;
e)de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern şi extern;
f)de administrare, prin care se asigură gestionarea resurselor umane, materiale şi financiare.
În domeniul asistenţei sociale, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
a)elaborează politicile publice, strategiile, precum şi programele de dezvoltare unitară a sistemului;
b)stabileşte obiectivele prioritare şi direcţiile de acţiune ale politicilor specifice;
c)elaborează proiecte de acte normative, norme metodologice şi alte reglementări privitoare la organizarea, funcţionarea şi dezvoltarea sistemului de asistenţă socială;
d)iniţiază şi susţine proiecte-pilot pentru implementarea programelor specifice;
e)monitorizează, evaluează şi controlează aplicarea reglementărilor legale;
f)finanţează beneficiile de asistenţă socială acordate din bugetul propriu;
g)elaborează, propune şi monitorizează indicatorii sociali din domeniu;
h)analizează anual, la nivel naţional, datele privind sărăcia şi excluziunea socială, identifică factorii care contribuie la incluziunea socială, elaborează rapoartele naţionale în domeniu, formulează recomandări şi propuneri în vederea eficientizării procesului de luare a deciziilor în domeniul incluziunii sociale;
i)iniţiază şi asigură participarea la programe de formare profesională a personalului cu atribuţii în domeniu, precum şi a personalului informal;
j)identifică priorităţile de dezvoltare a serviciilor sociale pe categorii de beneficiari şi tipuri de nevoi în baza cărora elaborează politicile publice, strategiile şi programele sociale adresate persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, victimelor violenţei în familie, persoanelor fără adăpost, persoanelor şi familiilor afectate de sărăcie, precum şi altor categorii de persoane aflate în nevoie;
k)colectează şi prelucrează datele şi informaţiile referitoare la beneficiari, furnizori şi serviciile sociale acordate, la nivel naţional;
l)monitorizează implementarea strategiilor autorităţilor administraţiei publice locale privind dezvoltarea de servicii sociale;
m)elaborează standardele de cost pentru serviciile sociale şi monitorizează respectarea lor de către furnizorii publici;
n)elaborează criteriile, indicatorii de performanţă şi standardele de calitate privind serviciile sociale, monitorizează şi controlează respectarea lor de către furnizorii publici şi privaţi;
o)elaborează, finanţează şi implementează programe de interes naţional destinate dezvoltării şi sustenabilităţii serviciilor sociale;
p)elaborează şi implementează programe şi proiecte finanţate din fonduri structurale şi alte fonduri internaţionale;
q)acordă subvenţii pentru dezvoltarea serviciilor sociale, în condiţiile legii;
r)finanţează cheltuielile cu lucrări de construcţii, reparaţii, modernizări şi amenajări efectuate la centrele de servicii sociale, în condiţiile legii;
s)coordonează metodologic activitatea serviciilor publice de asistenţă socială de la nivel teritorial şi colaborează permanent cu autorităţile administraţiei publice locale; ş) colaborează şi desfăşoară acţiuni şi programe comune cu furnizorii privaţi de servicii sociale;
t)îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de reglementările legale în vigoare.
(1)Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, pentru activitatea de stabilire şi plată a beneficiilor de asistenţă socială asigurate din bugetul de stat alocat Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, precum şi pentru activitatea de inspecţie, organizează instituţii de specialitate, cu sau fără personalitate juridică, în scopul realizării unui sistem unitar de administrare a beneficiilor de asistenţă socială şi de evaluare, monitorizare şi control în domeniul asistenţei sociale.
(2)Instituţiile prevăzute la alin. (1) se organizează în funcţie de numărul şi de categoriile de persoane beneficiare, precum şi de complexitatea activităţii, ca instituţii publice cu structuri la nivel central şi, după caz, cu servicii deconcentrate la nivel teritorial, cu sau fără personalitate juridică.
(3)Organizarea, funcţionarea şi finanţarea instituţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se stabilesc prin lege.
(1)Activităţile prevăzute la art. 107 alin. (1) se realizează de către funcţionari publici, inspectori sociali şi personal angajat în baza unui contract individual de muncă.
(2)Inspectorii sociali reprezintă personalul de specialitate care îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul ţării şi beneficiază de statutul specific personalului cu atribuţii de inspecţie şi control.
(3)În realizarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), inspectorii sociali efectuează evaluarea, monitorizarea şi controlul respectării legislaţiei în vigoare din domeniul asistenţei sociale, monitorizarea şi controlul respectării criteriilor, standardelor şi indicatorilor în baza cărora se acreditează furnizorii şi serviciile sociale, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege.
(4)Inspecţia socială stabileşte anual, prin planurile de inspecţie, temele de evaluare, monitorizare şi control, precum şi misiuni specifice de control în scopul reducerii erorii, fraudei şi corupţiei.
(5)Modul de funcţionare la nivel naţional, precum şi atribuţiile specifice Inspecţiei sociale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
(1)Pentru eficientizarea procesului de elaborare şi implementare a politicilor sociale la nivel naţional Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale organizează Observatorul Social Naţional, denumit în continuare Observator.
(2)Observatorul are rolul de a colecta şi analiza la nivel naţional datele privind politicile publice în domeniul protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sănătăţii, informării-comunicării, mobilităţii, securităţii, justiţiei şi culturii ca parte integrantă din procesul de incluziune socială, de a elabora rapoartele naţionale în domeniu, precum şi de a formula recomandări şi propuneri în vederea eficientizării procesului de luare a deciziilor în domeniile menţionate.
(3)În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, Observatorul colaborează cu organisme naţionale şi internaţionale cu preocupări în domeniul protecţiei sociale şi încheie protocoale de colaborare, inclusiv cu observatoarele sociale sectoriale sau teritoriale organizate de acestea.
(4)Observatorul face parte din mecanismul naţional de implementare a procesului de incluziune socială şi cooperează cu autorităţile publice centrale şi locale, cu toate formele de organizare ale societăţii civile participante la acest mecanism şi cu institutele de cercetare şi universităţi.
(5)Organizarea, funcţionarea şi finanţarea Observatorului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
(1)Activitatea de evaluare a persoanelor care prezintă afecţiuni generatoare de dizabilităţi şi/sau invaliditate se realizează de către Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, denumit în continuare Institut, şi structurile teritoriale de expertiză medicală.
(2)Pentru realizarea activităţii de evaluare a dizabilităţii, capacitatea funcţională a Institutului şi a structurilor prevăzute la alin. (1) va fi dimensionată corespunzător atribuţiilor suplimentare.
(3)Structurile prevăzute la alin. (1) sunt singurele unităţi de profil abilitate să efectueze evaluarea persoanelor în vederea încadrării în grade de dizabilitate sau invaliditate.
(4)Organizarea şi funcţionarea Institutului şi a structurilor specializate în expertiză medicală se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(5)Evaluarea persoanelor în vederea încadrării în grade de invaliditate sau de dizabilitate se realizează în baza unor criterii elaborate în concordanţă cu clasificările şi modelul funcţionării şi dizabilităţii prevăzute în Clasificarea internaţională a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii, elaborată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
(6)Institutul şi structurile teritoriale au în principal următoarele atribuţii:
a)primesc şi analizează cererile şi documentele medicale necesare pentru realizarea evaluării complexe a persoanei;
b)realizează evaluarea stării de sănătate a persoanei şi a nivelului de afectare a integrităţii funcţionale şi structurale a organismului;
c)evaluează abilităţile de realizare a activităţilor de bază şi instrumentale ale vieţii în raport cu factorii de mediu şi factorii personali;
d)stabilesc gradul de limitare funcţională în baza căruia persoana poate fi încadrată în grad de invaliditate sau în grad de dizabilitate;
e)elaborează programele de recuperare/reabilitare, de terapii specifice, de îngrijire şi asistenţă.
Ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate asigură aplicarea măsurilor de asistenţă socială specifice domeniului propriu de activitate, prevăzute de lege.
(1)Pentru asigurarea aplicării politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi altor persoane, grupuri sau comunităţi aflate în nevoie socială, autorităţile administraţiei publice locale au atribuţii privind administrarea şi acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale.
(2)În domeniul administrării şi acordării beneficiilor de asistenţă socială, autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii principale:
a)asigură şi organizează activitatea de primire a solicitărilor privind beneficiile de asistenţă socială;
b)pentru beneficiile de asistenţă socială acordate din bugetul de stat realizează colectarea lunară a cererilor şi transmiterea acestora către agenţiile teritoriale;
c)verifică îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a beneficiilor de asistenţă socială, conform procedurilor prevăzute de lege sau, după caz, stabilite prin hotărâre a consiliului local, şi pregătesc documentaţia necesară în vederea stabilirii dreptului la măsurile de asistenţă socială;
d)întocmesc dispoziţii de acordare/respingere sau, după caz, de modificare/suspendare/încetare a beneficiilor de asistenţă socială acordate din bugetul local şi le prezintă primarului pentru aprobare;
e)comunică beneficiarilor dispoziţiile cu privire la drepturile şi facilităţile la care sunt îndreptăţiţi, potrivit legii;
f)urmăresc şi răspund de îndeplinirea condiţiilor legale de către titularii şi beneficiarii beneficiilor de asistenţă socială;
g)efectuează sondaje şi anchete sociale pentru depistarea precoce a cazurilor de risc de excluziune socială sau a altor situaţii de necesitate a membrilor comunităţii şi, în funcţie de situaţiile constatate, propun măsuri adecvate în vederea sprijinirii acestor persoane;
h)realizează activitatea financiar-contabilă privind beneficiile de asistenţă socială administrate;
i)elaborează şi fundamentează propunerea de buget pentru finanţarea beneficiilor de asistenţă socială;
j)îndeplinesc orice alte atribuţii prevăzute de reglementările legale în vigoare.
(3)În domeniul organizării, administrării şi acordării serviciilor sociale, autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii principale:
a)elaborează, în concordanţă cu strategiile naţionale şi nevoile locale identificate, strategia judeţeană, respectiv locală de dezvoltare a serviciilor sociale, pe termen mediu şi lung, după consultarea furnizorilor publici şi privaţi, a asociaţiilor profesionale şi a organizaţiilor reprezentative ale beneficiarilor şi răspund de aplicarea acesteia;
b)în urma consultării furnizorilor publici şi privaţi, a asociaţiilor profesionale şi a organizaţiilor reprezentative ale beneficiarilor elaborează planurile anuale de acţiune privind serviciile sociale administrate şi finanţate din bugetul consiliului judeţean/consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care cuprind date detaliate privind numărul şi categoriile de beneficiari, serviciile sociale existente, serviciile sociale propuse pentru a fi înfiinţate, programul de contractare a serviciilor din fonduri publice, bugetul estimat şi sursele de finanţare;
c)iniţiază, coordonează şi aplică măsurile de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare şi excludere socială în care se pot afla anumite grupuri sau comunităţi;
d)identifică familiile şi persoanele aflate în dificultate, precum şi cauzele care au generat situaţiile de risc de excluziune socială;
e)realizează atribuţiile prevăzute de lege în procesul de acordare a serviciilor sociale;
f)încheie, în condiţiile legii, contracte de parteneriat public-public şi public-privat pentru sprijinirea financiară şi tehnică a autorităţilor administraţiei publice locale de la nivelul judeţului, pentru susţinerea dezvoltării serviciilor sociale;
g)propun înfiinţarea serviciilor sociale de interes judeţean sau local;
h)colectează, prelucrează şi administrează datele şi informaţiile privind beneficiarii, furnizorii publici şi privaţi şi serviciile administrate de aceştia;
i)monitorizează şi evaluează serviciile sociale;
j)elaborează şi implementează proiecte cu finanţare naţională şi internaţională în domeniul serviciilor sociale;
k)elaborează proiectul de buget anual pentru susţinerea serviciilor sociale în conformitate cu planul anual de acţiune şi asigură finanţarea/cofinanţarea acestora;
l)asigură informarea şi consilierea beneficiarilor, precum şi informarea populaţiei privind drepturile sociale şi serviciile sociale disponibile;
m)furnizează, administrează sau, după caz, contractează serviciile sociale adresate copilului, familiei, persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor vârstnice, precum şi tuturor categoriilor de beneficiari prevăzute de lege, fiind responsabile de calitatea serviciilor prestate;
n)planifică şi realizează activităţile de informare, formare şi îndrumare metodologică, în vederea creşterii performanţei personalului care administrează şi acordă servicii sociale;
o)colaborează permanent cu organizaţiile societăţii civile care reprezintă interesele diferitelor categorii de beneficiari;
p)organizează şi realizează activităţile specifice contractării serviciilor sociale acordate de furnizorii publici şi privaţi;
q)încheie, în condiţiile legii, contracte şi convenţii de parteneriat, contracte de finanţare, contracte de subvenţionare pentru înfiinţarea, administrarea, finanţarea şi cofinanţarea de servicii sociale;
r)monitorizează financiar şi tehnic contractele prevăzute la lit. q);
s)îndeplinesc orice alte atribuţii prevăzute de reglementările legale în vigoare.
(1)În aplicarea atribuţiilor prevăzute la art. 112 autorităţile administraţiei publice locale înfiinţează structuri specializate denumite servicii publice de asistenţă socială şi organizează, în aparatul de specialitate al consiliului judeţean/al primarului, compartimentul responsabil de contractarea serviciilor sociale.
(2)Serviciile publice de asistenţă socială se organizează în subordinea consiliilor judeţene, consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, la nivel de direcţie generală.
(3)Serviciile publice de asistenţă socială se organizează în subordinea consiliilor locale ale municipiilor şi oraşelor, la nivel de direcţie.
(4)La nivelul comunelor, serviciile publice de asistenţă socială se organizează ca un compartiment funcţional în aparatul de specialitate al primarului.
(5)Regulamentele-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi structura orientativă de personal a acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, urmând ca regulamentul propriu, organigrama şi statul de funcţii să fie aprobate prin hotărâre a consiliului judeţean/consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(1)Autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul judeţelor realizează atribuţiile prevăzute la art. 112 astfel:
a)prin serviciile publice de asistenţă socială, pentru atribuţiile prevăzute la alin. (2) lit. f), h) şi i) pentru beneficiile de asistenţă socială asigurate din bugetul propriu, stabilite prin hotărâre a consiliului judeţean, şi, după caz, a celor prevăzute în legile speciale şi pentru atribuţiile prevăzute la alin. (3) lit. a)-o) şi lit. s) în ceea ce priveşte acordarea şi administrarea serviciilor sociale;
Lit. a) a alin. (1) al art. 114 a fost modificată de pct. 1 al art. 24, Cap. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016.
b)prin compartimentul prevăzut la art. 113 alin. (1), pentru atribuţiile prevăzute la alin. (3) lit. p)-r).
(2)Pe lângă atribuţiile prevăzute la alin. (1) autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul judeţelor realizează:
a)coordonarea înfiinţării şi organizării serviciilor sociale, în concordanţă cu nevoile şi situaţiile de dificultate identificate, pentru a se realiza o acoperire echitabilă a dezvoltării acestora pe întreg teritoriul judeţului;
b)acordarea de sprijin autorităţilor administraţiei publice locale de la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor de pe raza teritorială a judeţului, în scopul planificării, dezvoltării şi organizării serviciilor sociale de interes local;
c)înfiinţarea şi administrarea bazei de date referitoare la toţi furnizorii publici şi privaţi de servicii sociale de la nivel judeţean.
(1)Autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul municipiilor, oraşelor, comunelor, precum şi sectoarelor municipiului Bucureşti realizează atribuţiile prevăzute la art. 112 astfel:
a)prin serviciile publice de asistenţă socială, respectiv compartimentele funcţionale pentru atribuţiile prevăzute la alin. (2) şi alin. (3) lit. a)-o) şi lit. s);
b)prin compartimentul responsabil cu contractarea serviciilor sociale, pentru atribuţiile prevăzute la alin. (3) lit. p)-r).
(2)Pe lângă atribuţiile prevăzute la alin. (1), autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul municipiilor, oraşelor, comunelor, precum şi sectoarelor municipiului Bucureşti au obligaţia de a transmite serviciului public de asistenţă socială de la nivel judeţean, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucureşti strategiile locale şi planurile anuale de acţiune, precum şi datele şi informaţiile colectate la nivel local privind beneficiarii, furnizorii publici şi privaţi, precum şi serviciile administrate de aceştia.
(1)Consiliul General al Municipiului Bucureşti realizează atribuţiile prevăzute la art. 112 astfel:
a)prin serviciul public de asistenţă socială, pentru atribuţiile prevăzute la alin. (2) lit. h)-j) pentru beneficiile de asistenţă socială asigurate din bugetul propriu, stabilite prin hotărâre a consiliului judeţean, şi, după caz, a celor prevăzute în legile speciale;
Lit. a) a alin. (1) al art. 116 a fost modificată de pct. 2 al art. 24, Cap. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016.
b)prin serviciul public de asistenţă socială, pentru atribuţiile prevăzute la alin. (3) lit. a)-o) şi lit. s);
c)prin compartimentul responsabil cu contractarea serviciilor sociale, pentru atribuţiile prevăzute la alin. (3) lit. p)-r).
(2)Pe lângă atribuţiile prevăzute la alin. (1), Consiliul General al Municipiului Bucureşti asigură:
a)colaborarea cu serviciile publice de asistenţă socială de la nivelul sectoarelor, precum şi cu furnizorii de servicii sociale publici sau privaţi şi alte organizaţii ale societăţii civile care reprezintă interesele beneficiarilor, în vederea facilitării accesului echitabil al tuturor cetăţenilor capitalei la serviciile sociale existente pe raza teritorială a întregului municipiu;
b)avizarea strategiilor de dezvoltare a serviciilor sociale de la nivel de sector;
c)iniţierea şi aplicarea programelor de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare şi excludere socială, soluţionarea urgenţelor sociale şi dezvoltarea proiectelor de servicii sociale destinate, în principal, categoriilor de persoane ale căror nevoi nu sunt acoperite de serviciile create la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti;
d)înfiinţarea, organizarea şi acordarea serviciilor sociale de interes local pentru persoanele care trăiesc pe raza teritorială a municipiului Bucureşti, fără a avea domiciliul/reşedinţa într-un sector.
(1)Strategiile de dezvoltare a serviciilor sociale judeţene şi a municipiului Bucureşti se elaborează pe termen mediu, respectiv pe o perioadă de 5 ani, precum şi pe termen lung, respectiv pe o perioadă de 10 ani, şi cuprind măsurile şi acţiunile din domeniu, planificarea acestora şi bugetul estimativ.
(2)Strategiile de dezvoltare a serviciilor sociale prevăzute la alin. (1) se dezbat şi se avizează de către Comisiile judeţene de incluziune socială şi a municipiului Bucureşti, anterior aprobării lor prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(3)Comisiile judeţene de incluziune socială şi cea a municipiului Bucureşti sunt constituite la nivelul instituţiei prefectului şi funcţionează în cadrul mecanismului naţional pentru promovarea incluziunii sociale în România aprobat prin hotărâre a Guvernului.
(4)Autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti elaborează propriile strategii de dezvoltare a serviciilor sociale care sunt cuprinse în strategia de dezvoltare a serviciilor sociale a municipiului Bucureşti. Consiliul General al Municipiului Bucureşti colaborează cu consiliile locale de sector în vederea asigurării de oportunităţi egale pentru toţi locuitorii capitalei în accesarea serviciilor sociale.
(5)Strategiile de dezvoltare a serviciilor sociale prevăzute la alin. (1) şi (4) se elaborează în termen de maximum un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(1)Planurile anuale de acţiune privind serviciile sociale se elaborează de către autorităţile administraţiei publice locale, în conformitate cu măsurile şi acţiunile prevăzute în strategia de dezvoltare a serviciilor sociale a judeţului de care aparţin, respectiv în cea a municipiului Bucureşti, pentru sectoarele de la nivelul capitalei.
(2)Planurile anuale de acţiune privind serviciile sociale prevăzute la alin. (1) cuprind date detaliate privind numărul şi categoriile de beneficiari, serviciile sociale existente, serviciile sociale propuse pentru a fi înfiinţate, programul de contractare a serviciilor de la furnizorii privaţi, programul de subvenţionare, bugetul estimat şi sursele de finanţare.
(3)Planurile anuale de acţiune elaborate de autorităţile administraţiei publice locale, anterior aprobării acestora prin hotărâre a consiliului local, se transmit pentru consultare consiliului judeţean, respectiv Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(4)Planurile anuale de acţiune privind serviciile sociale administrate şi/sau finanţate de consiliile judeţene, de consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, anterior supunerii acestora spre aprobare prin hotărâre a consiliului judeţean/consiliului local al sectorului/consiliului general al capitalei, se transmit pentru consultare comisiilor teritoriale de incluziune socială.
(1)Autorităţile administraţiei publice locale şi toţi furnizorii publici de servicii sociale au obligaţia de a organiza şi acorda serviciile sociale, precum şi de a planifica dezvoltarea acestora, numai în funcţie de nevoile identificate ale persoanelor din comunitate, de priorităţile asumate, de resursele disponibile şi cu respectarea celui mai eficient raport cost/beneficiu.
(2)Pentru asigurarea unor servicii sociale adecvate şi de calitate, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura resursele umane, financiare şi materiale, în conformitate cu reglementările în vigoare, strategia proprie de dezvoltare a serviciilor sociale şi planurile anuale de acţiune în domeniu.
(3)Autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti înfiinţează servicii sociale rezidenţiale de interes local, numai dacă numărul solicitărilor justifică existenţa unui astfel de serviciu pe raza lor teritorială.
(4)În condiţiile în care numărul solicitărilor este limitat sau în cazul în care nu dispun de resurse suficiente, autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti încheie parteneriate pentru înfiinţarea de servicii rezidenţiale de interes intercomunitar pentru persoanele care au domiciliul/reşedinţa în unităţile administrativ-teritoriale partenere.
(5)Consiliul judeţean, în baza nevoilor identificate şi a cererilor de aşteptare înregistrate la nivelul judeţului, înfiinţează servicii sociale rezidenţiale de interes judeţean.
(6)Autorităţile administraţiei publice locale pot decide, prin hotărâre de consiliu, schimbarea destinaţiei serviciilor sociale existente, numai în alte categorii de servicii sociale sau, în cazuri bine justificate, în servicii din domeniul educaţiei, sănătăţii ori culturii.
În vederea funcţionării eficiente a sistemului naţional de servicii sociale, serviciile publice de asistenţă socială de la nivel local şi judeţean au următoarele obligaţii, în relaţie cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale:
a)de a respecta şi aplica prevederile reglementărilor legale în vigoare, ale strategiilor şi programelor naţionale din domeniul serviciilor sociale;
b)de a transmite ministerului, în termen de 30 de zile de la aprobare, strategia de dezvoltare a serviciilor sociale de la nivel judeţean/al sectoarelor municipiului Bucureşti/al municipiului Bucureşti;
c)de a transmite ministerului, în termenele solicitate, situaţiile statistice, datele, informaţiile, indicatorii care privesc serviciile sociale organizate şi acordate la nivelul judeţului, municipiului Bucureşti şi sectoarelor capitalei, precum şi la nivel local, după caz;
d)de a respecta şi aplica, în cadrul planurilor anuale de acţiune, priorităţile naţionale de dezvoltare a serviciilor sociale;
e)de a răspunde, în termenele prevăzute de lege, la solicitările ministerului referitoare la serviciile sociale aflate în coordonare şi administrare.
(1)În domeniul asistenţei sociale activează asistenţi sociali, alt personal de specialitate în asistenţă socială, precum şi personal cu profesii, calificări şi competenţe diverse.
(2)Personalul din domeniul asistenţei sociale îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu statutul profesiei, al dispoziţiilor Codului Muncii, precum şi al altor dispoziţii legale, după caz.
(1)Identificarea şi evaluarea nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup şi elaborarea planurilor de intervenţie pentru prevenirea, combaterea şi soluţionarea situaţiilor de dificultate se realizează, în condiţiile legilor speciale, de către asistenţii sociali, în conformitate cu atribuţiile ce le revin potrivit statutului asistentului social şi regulamentelor interne ale angajatorilor, respectiv fişei postului.
(2)Autorităţile administraţiei publice locale angajează asistenţi sociali sau contractează serviciile acestora pentru a realiza activităţile prevăzute la alin. (1), cu respectarea raportului de un asistent social la maximum 300 de beneficiari.
(1)În procesul de acordare a serviciilor sociale pot fi implicaţi voluntari care, pentru activitatea desfăşurată, beneficiază de facilităţi.
(2)Furnizorii de servicii sociale care utilizează voluntari pot beneficia de facilităţi pentru accesarea de fonduri din bugetul de stat, bugetul local sau fonduri internaţionale.
(3)Facilităţile prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt prevăzute în legile speciale.
Personalul care activează în domeniul asistenţei sociale are obligaţia:
a)să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu legislaţia în vigoare;
b)să asigure confidenţialitatea informaţiilor obţinute în exercitarea profesiei;
c)să respecte intimitatea beneficiarilor;
d)să respecte libertatea beneficiarului de a alege serviciile sociale şi furnizorii de servicii sociale;
e)să respecte etica profesională;
f)să implice activ beneficiarii de servicii sociale şi, după caz, familiile acestora în procesul decizional şi de acordare a serviciilor sociale;
g)să respecte demnitatea şi unicitatea persoanei.
(1)Personalul angajat în cadrul serviciilor sociale, precum şi cel din cadrul serviciilor publice de asistenţă socială este personal contractual.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), persoanele cu funcţie de conducere din cadrul serviciilor publice de asistenţă socială, precum şi personalul cu atribuţii în realizarea şi elaborarea strategiilor şi planurilor anuale de acţiune, în colectarea şi administrarea bazelor de date, în contractarea serviciilor sociale, administrarea resurselor umane şi a activităţilor economico-financiare şi de consiliere juridică pot fi încadraţi ca funcţionari publici în condiţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi furnizorii de servicii sociale publici şi privaţi au obligaţia de a promova, facilita şi asigura personalului programe de formare profesională, precum şi programe de instruire specifică.
Salarizarea personalului din sistemul public de asistenţă socială se face potrivit Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.
Asistenţa socială se finanţează din fonduri alocate de la bugetul de stat, de la bugetele locale, din donaţii, sponsorizări sau din alte contribuţii din partea unor persoane fizice ori juridice, din ţară şi din străinătate, din contribuţii ale beneficiarilor, precum şi din alte surse, cu respectarea legislaţiei în domeniu şi în limita resurselor financiare disponibile.
(1)Beneficiile de asistenţă socială se finanţează din fonduri alocate de la bugetul de stat sau/şi de la bugetele locale, conform dispoziţiilor prezentei legi.
(2)La fundamentarea anuală a sumelor necesare asigurării plăţii beneficiilor de asistenţă socială se ţine cont de următoarele elemente:
a)numărul de beneficiari înregistraţi în anul anterior;
b)estimarea numărului de beneficiari pentru anul bugetar în funcţie de evoluţiile economice, demografice şi sociale, precum şi de indicatorii macroeconomici înregistraţi;
c)cuantumul nominal sau, după caz, cuantumul mediu al beneficiului de asistenţă socială.
(3)Se iau în considerare la fundamentarea bugetară şi beneficiile de asistenţă socială care urmează să fie acordate, aprobate în condiţiile legii, pe baza elementelor prevăzute la alin. (2) lit. b) şi c).
(1)Fondurile necesare cheltuielilor cu tipărirea formularelor de cerere se asigură din bugetul unităţilor administrativ-teritoriale.
(2)Pentru solicitarea drepturilor, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, instituţiile prevăzute la art. 107 alin. (1), precum şi autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a posta pe site-urile proprii formatul printabil al formularelor de cerere.
(3)Fondurile necesare cheltuielilor de transmitere a drepturilor se asigură din bugetele din care se plăteşte beneficiul de asistenţă socială, fără a afecta cuantumul acestuia.
Guvernul şi fiecare ordonator de credite, autoritate a administraţiei publice centrale sau locale, în elaborarea strategiilor şi politicilor sociale la nivel naţional ori local trebuie să se asigure că acestea sunt în concordanţă cu principiile responsabilităţii fiscale, regulile fiscale, precum şi cu obiectivele şi limitele din strategia fiscal-bugetară reglementată de Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010.
Serviciile sociale se finanţează din următoarele surse:
a)bugetul de stat;
b)bugetul local al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti;
c)bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti;
d)donaţii, sponsorizări sau alte contribuţii din partea persoanelor fizice ori juridice din ţară şi din străinătate;
e)fonduri externe rambursabile şi nerambursabile;
f)contribuţia persoanelor beneficiare;
g)alte surse de finanţare, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(1)De la bugetul de stat se alocă fonduri pentru:
a)finanţarea programelor de interes naţional, elaborate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, precum şi de alte autorităţi ale administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul serviciilor sociale şi aprobate prin hotărâre a Guvernului;
b)finanţarea programelor de subvenţionare a furnizorilor privaţi de servicii sociale, derulate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;
c)finanţarea înfiinţării unor instituţii de asistenţă socială pilot;
d)finanţarea serviciilor sociale acordate prin structurile publice aflate în subordinea-coordonarea autorităţilor administraţiei publice centrale;
e)finanţarea serviciilor sociale acordate de autorităţile administraţiei publice locale şi a altor furnizori publici şi privaţi de servicii sociale, în condiţiile legii;
f)finanţarea programelor de educaţie permanentă a personalului de specialitate şi a programelor de cercetare din domeniul serviciilor sociale;
g)cheltuieli de investiţii şi reparaţii capitale pentru centrele de zi şi rezidenţiale, în condiţiile legii;
h)cofinanţarea serviciilor sociale, în baza memorandumurilor, protocoalelor, convenţiilor de parteneriat, încheiate conform legii.
(2)Pentru cheltuielile prevăzute la alin. (1) lit. g), care se suportă din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, procedura de acordare a sumelor cu această destinaţie se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
(1)Alocarea fondurilor de la bugetul de stat destinate susţinerii funcţionării serviciilor sociale organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale se realizează în baza fundamentărilor transmise de autorităţile administraţiei publice locale.
(2)Fundamentarea sumelor solicitate de la bugetul de stat de către autorităţile administraţiei publice locale se realizează în baza costurilor standard în vigoare pentru serviciile sociale administrate, contractate sau subvenţionate în condiţiile legii, precum şi în baza estimării costurilor necesare funcţionării serviciilor nou-înfiinţate în anul bugetar respectiv.
(3)Standardele de cost pentru serviciile sociale se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Costul standard anual/beneficiar/tip de serviciu se poate indexa cu rata inflaţiei şi se revizuieşte ori de câte ori este nevoie.
(4)Sumele fundamentate se alocă din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanţarea serviciilor sociale, în condiţiile alin. (2), şi se realizează în următoarea ordine de priorităţi:
a)serviciile sociale adresate copilului separat de părinţi care necesită protecţie specială;
b)serviciile sociale adresate persoanelor cu dizabilităţi, în funcţie de tipul serviciilor;
c)serviciile destinate copilului şi familiei, precum şi pentru persoanele vârstnice, în funcţie de tipul serviciilor;
d)serviciile sociale adresate persoanelor fără adăpost şi persoanelor aflate în risc de excluziune socială, în funcţie de tipul serviciilor.
(5)Nivelul sumelor acordate potrivit alin. (4) se stabileşte prin legile speciale, pe tipuri de servicii.
(1)Din bugetele locale ale judeţelor se alocă fonduri pentru:
a)finanţarea serviciilor sociale aflate în administrare proprie, contractate sau subvenţionate în condiţiile legii, ori cofinanţate în baza contractelor de parteneriat;
b)finanţarea sau cofinanţarea înfiinţării, organizării şi funcţionării unor noi servicii sociale;
c)cofinanţarea serviciilor sociale care funcţionează în mediul rural şi în localităţi defavorizate, în baza unor contracte de parteneriat încheiate bianual;
d)finanţarea cheltuielilor de funcţionare a comisiilor de evaluare şi a serviciilor de evaluare complexă, prevăzute de lege, până la intrarea în vigoare a noului sistem de evaluare prevăzut la art. 110;
e)finanţarea sau, după caz, cofinanţarea în parteneriat cu autorităţile administraţiei publice locale a cheltuielilor necesare formării continue a personalului cu atribuţii în domeniul serviciilor sociale şi care activează la nivelul judeţului respectiv;
f)finanţarea şi cofinanţarea în parteneriat cu autorităţile administraţiei publice locale a acţiunilor de sensibilizare a comunităţii privind nevoile şi riscurile sociale de la nivelul judeţului;
g)cofinanţarea proiectelor susţinute din fonduri structurale şi alte fonduri internaţionale pentru proiecte din domeniul serviciilor sociale;
h)finanţarea subvenţiilor destinate serviciilor sociale acordate de furnizorii privaţi;
i)alte finanţări sau cofinanţări prevăzute de lege.
(2)Consiliul judeţean are obligaţia să asigure din bugetul propriu sumele în completarea celor alocate din bugetul de stat.
(1)Din bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv din bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti se alocă fonduri pentru:
a)finanţarea serviciilor sociale aflate în administrare proprie, contractate sau subvenţionate în condiţiile legii, ori cofinanţate în baza contractelor de parteneriat;
b)finanţarea sau cofinanţarea înfiinţării, organizării şi funcţionării unor noi servicii sociale;
c)finanţarea sau, după caz, cofinanţarea în parteneriat cu consiliul judeţean a cheltuielilor necesare formării continue a personalului cu atribuţii în domeniul serviciilor sociale şi care activează la nivelul comunităţii respective;
d)finanţarea şi cofinanţarea în parteneriat cu consiliul judeţean a acţiunilor de sensibilizare a populaţiei privind nevoile şi riscurile sociale de la nivelul comunităţii;
e)cofinanţarea proiectelor susţinute din fonduri structurale şi alte fonduri internaţionale pentru proiecte din domeniul serviciilor sociale;
f)alte finanţări sau cofinanţări prevăzute de lege.
(2)Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să asigure sumele din bugetele proprii şi alte venituri extrabugetare, în completarea celor alocate din bugetul de stat.
(1)Serviciile medicale asigurate beneficiarilor de servicii sociale în centrele rezidenţiale şi de zi se finanţează de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile legii şi în conformitate cu prevederile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
(2)Furnizorii publici şi privaţi care acordă servicii de îngrijire în centre rezidenţiale şi, după caz, în centre de zi asigură, din fonduri proprii, medicamente uzuale acordate fără prescripţie medicală, materiale sanitare şi echipamentele necesare îngrijirii persoanei asistate, care nu sunt finanţate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate sau prin programele Ministerului Sănătăţii.
(1)Pentru finanţarea serviciilor sociale se pot utiliza veniturile obţinute din sponsorizările şi donaţiile în bani sau în natură, acordate de persoane fizice şi juridice, române şi străine, furnizorilor de servicii.
(2)Serviciile sociale pot fi finanţate din fonduri internaţionale, stabilite prin memorandumurile sau protocoalele de finanţare încheiate de statul român cu donatorii, precum şi din fondurile structurale pentru proiectele selectate în cadrul programelor operaţionale regionale.
(3)În funcţie de venituri, persoanele beneficiare contribuie la finanţarea acordării serviciilor sociale, conform legii.
(4)Furnizorii de servicii sociale pot dezvolta activităţi lucrative numai pentru autofinanţarea serviciilor sociale acordate, cu excepţia operatorilor economici prevăzuţi la art. 37 alin. (3) lit. e).
(5)Veniturile obţinute din activităţile prevăzute la alin. (4) se utilizează şi pentru lucrări de modernizare, reamenajare şi renovare a centrelor aflate în administrare.
(1)Asociaţiile şi fundaţiile, precum şi cultele recunoscute de lege, în calitate de furnizori privaţi de servicii sociale, pot primi subvenţii alocate de la bugetul de stat şi de la bugetele judeţene/bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, ca formă de sprijin în vederea înfiinţării, dezvoltării, diversificării şi asigurării continuităţii serviciilor sociale acordate de aceştia.
(2)Subvenţionarea furnizorilor privaţi din fonduri publice se reglementează prin lege specială.Secţiunea a 3-a Contractarea serviciilor sociale
(1)Contractarea din fonduri publice a serviciilor sociale oferite de furnizori privaţi are în vedere realizarea următoarelor obiective aprobate prin strategiile naţionale şi locale în domeniu:
a)promovarea parteneriatului public-privat;
b)dezvoltarea şi diversificarea serviciilor sociale de interes local;
c)construcţia unei reţele naţionale de servicii sociale;
d)asigurarea stabilităţii şi continuităţii funcţionării serviciilor sociale;
e)asigurarea calităţii serviciilor sociale;
f)implicarea comunităţii în identificarea, prevenirea şi soluţionarea problemelor sociale;
g)asigurarea accesului, pe criterii nediscriminatorii, a furnizorilor privaţi şi publici de servicii sociale la fonduri publice;
h)respectarea dreptului persoanei beneficiare la libera alegere a furnizorului de servicii sociale;
i)optimizarea rezultatelor obţinute în urma furnizării serviciilor sociale;
j)performanţa în administrarea serviciilor sociale.
(2)Finanţarea serviciilor sociale se află în responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale care, pe baza planurilor anuale de acţiune prevăzute la art. 112 alin. (3) lit. b), realizează următoarele:
a)stabilesc tipurile de servicii sociale necesare comunităţii;
b)inventariază serviciile sociale existente;
c)evaluează eficienţa şi eficacitatea acestora;
d)identifică nevoia de servicii sociale noi.
(3)Pentru contractarea furnizării serviciilor sociale, autorităţile administraţiei publice locale elaborează şi publică anual lista serviciilor sociale pe care le vor contracta cu furnizorii publici şi privaţi de servicii sociale.
(4)Autorităţile administraţiei publice locale în colaborare cu furnizorii publici şi privaţi elaborează criteriile care fundamentează tipurile de servicii sociale ce urmează să fie contractate.
(1)Autorităţile administraţiei publice locale, denumite în continuare autorităţi contractante, contractează, cu furnizorii publici şi privaţi, serviciile sociale organizate şi definite conform Nomenclatorului serviciilor sociale. Tipurile de contracte se stabilesc de către autorităţile contractante, în condiţiile legii.
(2)Autorităţile contractante au obligaţia să prevadă în bugetele proprii fondurile necesare pentru finanţarea serviciilor sociale prevăzute în planurile anuale de acţiune.
(3)Finanţarea din fonduri publice, prevăzută la alin. (1), a serviciilor sociale acordate de furnizorii publici şi privaţi de servicii sociale se realizează pe principiile concurenţei, eficienţei şi transparenţei şi se supune legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice.
(1)Furnizorii privaţi de servicii sociale, autorităţile contractante, precum şi alte persoane fizice sau juridice care finanţează servicii sociale pot solicita evaluarea independentă a contractelor de finanţare pentru furnizarea serviciilor sociale, prin demararea procedurilor de audit social.
(2)Auditul social se realizează de către auditorul social şi are în vedere, în principal, următoarele aspecte:
a)verificarea planurilor şi procedurilor stabilite de furnizorii de servicii sociale pentru serviciile finanţate;
b)evaluarea eficienţei şi eficacităţii serviciilor sociale contractate;
c)verificarea exactităţii informaţiilor utilizate;
d)recomandarea de ameliorări operaţionale.
(3)Auditorul social este persoana care are calificarea şi care este mandatat de entităţile prevăzute la alin. (1) pentru a realiza componentele unui audit. Auditorul social nu este învestit cu nicio putere de control sau sancţionare.
(4)Activitatea de audit social, precum şi statutul auditorului social se stabilesc prin lege.
(1)Actele administrative emise de autorităţile publice centrale şi locale privind acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi furnizarea serviciilor sociale pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, în baza condiţiilor prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Dacă beneficiarul serviciului social se consideră nedreptăţit de modul de furnizare a serviciilor sociale, astfel cum a fost acesta stabilit conform clauzelor din contractul de furnizare de servicii sociale, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente pentru soluţionarea litigiilor în legătură cu acordarea serviciilor sociale.
(3)Cererile adresate instanţei de contencios administrativ sau oricărei alte instanţe judecătoreşti pentru soluţionarea litigiilor în legătură cu dreptul sau cu acordarea măsurilor de asistenţă socială se soluţionează cu celeritate.
Acţiunile, căile de atac şi actele procedurale în legătură cu soluţionarea litigiilor având ca obiect drepturi sau obligaţii prevăzute de prezenta lege sunt scutite de taxa de timbru.
Personalul implicat în acordarea serviciilor sociale răspunde, în condiţiile legii, disciplinar, patrimonial, contravenţional sau penal, după caz.
(1)La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
a)Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006;
b)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 30 iunie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 366/2001, cu modificările ulterioare.
(2)De la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2011, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale efectuează modificările şi completările corespunzătoare la actele normative în vigoare din domeniul asistenţei sociale şi elaborează legile speciale prevăzute de prezenta lege.
(3)Până la adoptarea modificărilor şi completărilor prevăzute la alin. (2), actele normative în vigoare la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor aplica în continuare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ
Bucureşti, 20 decembrie 2011.
Nr. 292.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
Citiți o versiune anterioară, valabilă între 29 nov. 2016 și 1 mai 2017.
Deschide forma actuală