Decizie nr. XIII din 20 martie 2006

Dosar nr. 33/2005

Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit la data de 20 februarie 2006 pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată, în cazul contractelor de credit bancar încheiate înainte de data intrării în vigoare a acestei legi.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, fiind prezenţi 81 de judecători din totalul de 106 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că, în realizarea creanţelor ce decurg din contractele de credit, sunt aplicabile normele legale în vigoare în momentul executării lor silite, independent de legea sub imperiul căreia s-a născut raportul de drept pe care se fundamentează.

În vederea deliberării, a fost amânată pronunţarea deciziei pentru astăzi, 20 martie 2006, când

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În aplicarea dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată, instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar cu privire la caracterul contractelor de credit bancar încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Astfel, unele instanţe, invocând principiul tempus regit actum, s-au pronunţat în sensul că au caracter de titlu executoriu numai contractele de credit bancar încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 58/1998.

În motivarea punctului de vedere menţionat s-a relevat că atât timp cât în momentul încheierii contractului de credit bancar nu exista o reglementare legală care să-i atribuie caracter de titlu executoriu, prevederile art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 nu pot fi extinse asupra unor asemenea contracte încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi.

S-a mai învederat că o altă soluţie ar contraveni atât principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituţie şi în art. 1 din Codul civil, cât şi principiului libertăţii de voinţă a părţilor contractante.

Alte instanţe, dimpotrivă, considerând că dispoziţiile art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 sunt norme de procedură de imediată aplicare, au decis că pentru realizarea creanţelor care decurg din contractele de credit sunt aplicabile normele legale în vigoare în momentul executării silite a acestor contracte, independent de legea sub imperiul căreia s-a născut raportul de drept pe care ele se fundamentează.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

Într-adevăr, potrivit art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, devenit art. 79 alin. 2 în urma republicării acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 24 ianuarie 2005, "Contractele de credit bancar, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri executorii".

Textul de lege menţionat constituie astfel norma prin care s-a reglementat executarea silită, în cazul titlurilor la care se referă, în scopul asigurării realizării tuturor drepturilor de creanţă ce decurg din acte juridice încheiate cu respectarea cerinţelor de validitate, independent de data acestora.

Instituindu-se astfel un sistem execuţional unitar, simplificat, de natură a asigura recuperarea cu celeritate a creanţelor bancare, fără a se mai recurge la procedura complicată, specifică răspunderii contractuale, s-a răspuns unui vădit interes public, de garantare a creditului, care să înlăture riscul pentru depunători şi acţionari de a ajunge în situaţia de a fi lipsiţi de economiile sau investiţiile pe care le-au făcut.

În această privinţă este de reţinut că activitatea bancară, deşi se realizează de persoane juridice de drept privat, prezintă un incontestabil interes public.

Or, realizarea acestui interes public impune garantarea creditului acordat de către bănci printr-o dispoziţie a legii, în sensul că actul juridic prin care împrumutul a fost convenit să aibă şi caracter de titlu executoriu, spre a fi folosit, ca atare, în cadrul unei proceduri suple, simplificate, pentru recuperarea sumelor împrumutate de la debitorii de rea-credinţă care ar refuza să le restituie la termenele scadente. În acelaşi spirit, anterior reglementării menţionate, prin art. 52 din Legea nr. 34/1991 s-a prevăzut că "Actele de împrumut încheiate de Banca Naţională a României constituie titluri executorii în caz de neplată pentru întreg soldul creanţei de plătit", precum şi că "Organele de stat financiare sau judecătoreşti sunt obligate să execute creanţa Băncii Naţionale a României numai pe baza unei notificări din partea acesteia", iar în conformitate cu prevederile art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/1997, aveau caracter executoriu şi contractele de credit încheiate de Banca Agricolă până la data de 31 decembrie 1996.

Este de reţinut totodată că prin art. 372 din Codul de procedură civilă, care constituie dreptul comun, se prevede că "Executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu".

Rezultă deci că prevederile legale care recunosc valoarea de titlu executoriu unor înscrisuri, fie că sunt cuprinse în Codul de procedură civilă, fie în legi speciale, au caracter de norme procedurale referitoare la executarea silită.

Acest caracter trebuie avut în vedere chiar dacă în momentul naşterii raportului juridic de drept material nu exista o dispoziţie legală care să-i confere calitate de titlu executoriu înscrisului constatator al convenţiei dintre părţi. Mai întâi, pentru motivul că, în materie contractuală, sunt supuse reglementării date prin legea în vigoare în momentul încheierii contractului numai condiţiile necesare valabilităţii naşterii raportului juridic, precum şi conţinutul său juridic, înţeles ca sumă de drepturi şi obligaţii corelative pe care părţile şi le-au asumat sau care le erau impuse de legea în vigoare în momentul respectiv. Or, textul art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 nu distinge în raport de momentul în care a luat naştere raportul juridic de drept bancar şi nici nu aduce vreo atingere drepturilor private determinate prin contractele de credit bancar valabil şi definitiv încheiate sub imperiul legii vechi.

Apoi, pe planul dreptului intertemporal, ori de câte ori o lege ulterioară modifică efectele viitoare ale unor specii de contracte sau le exclude, pentru satisfacerea unui interes de ordine publică, trebuie să se considere că dispoziţia modificatoare sau prohibitivă a legii ulterioare se aplică şi la efectele nerealizate ale contractului încheiat anterior, pentru motivul că ordinea publică, astfel cum legiuitorul o stabileşte, trebuie să aibă, prin esenţa ei, un caracter de unitate şi de uniformă obligativitate pentru toţi, neputând prevala legea privată a contractului asupra dispoziţiilor legale de interes public. O asemenea concluzie este în totală concordanţă cu spiritul reglementărilor cu caracter internaţional, adoptate prin Convenţia de la Roma din 1980, privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale.

Ca urmare, în sensul acestei concluzii, rezultă că dispoziţiile art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998, atribuind contractelor de împrumut bancar, fără nicio distincţie, valoarea de titlu executoriu, au în vedere, prin prisma unor interese de ordine publică şi a regulilor prescrise executării silite în natură a obligaţiilor, nu numai contractele care se vor încheia după intrarea în vigoare a textului menţionat, dar şi pe cele încheiate sub imperiul legii vechi. Mai exact, acţiunea în timp a textului menţionat cuprinde şi efectele viitoare ale unor raporturi juridice trecute (facta futura), ceea ce impune concluzia, în baza art. 1 din Codul civil, că textul, privit ca lege nouă, este de imediată aplicare.

De altfel, acţiunea legii noi în sensul arătat este dictată şi de situarea textului în materia normelor executării silite care, ca norme de procedură, nici nu retroactivează şi nici nu supravieţuiesc, ci sunt de imediată aplicare. Mai mult, procedura de executare silită fiind de ordine publică, rezultă existenţa unei situaţii juridice obiective legale, cu privire la care orice lege nouă are un efect imediat.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi ale art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că au caracter de titlu executoriu, în sensul prevederilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată, şi contractele de credit bancar încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată, stabilesc:

Contractele de credit bancar încheiate anterior intrării în vigoare a prevederilor legii menţionate au caracter de titlu executoriu.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2006.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat asistent,

Victoria Maftei