privind activitatea bancară
Notă *) Republicată în temeiul art. II din Legea nr. 443/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.035 din 9 noiembrie 2004, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 58/1998 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 23 martie 1998 şi a mai fost modificată prin: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 31 martie 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 246/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 9 mai 2002; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 23 mai 2000, aprobată prin Legea nr. 437/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 20 iulie 2001; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 137/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 24 octombrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 357/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 25 iunie 2002; Legea nr. 485/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 10 decembrie 2003; Legea nr. 116/2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 22 aprilie 2004; Legea nr. 278/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2004 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 30 iunie 2004.
Activitatea bancară în România se desfăşoară prin instituţii de credit autorizate, în condiţiile legii.
Instituţia de credit reprezintă:
a)entitatea care desfăşoară cu titlu profesional activitate de atragere de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public şi de acordare de credite în cont propriu;
b)entitatea emitentă de monedă electronică, alta decât cea prevăzută la lit. a), denumită în continuare instituţie emitentă de monedă electronică.
Prin public, în sensul prezentei legi, se înţelege orice persoană fizică, persoană juridică ori entitate fără personalitate juridică, ce nu are capacitatea şi experienţa necesare pentru evaluarea riscului de nerambursare a sumelor depuse. Nu intră în categoria de public: statul, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, agenţiile guvernamentale, băncile centrale, instituţiile de credit, instituţiile financiare şi alte instituţii similare.
În România instituţiile de credit se pot constitui şi pot funcţiona ca bănci, organizaţii cooperatiste de credit, instituţii emitente de monedă electronică şi case de economii pentru domeniul locativ.
Prin lege specială se pot reglementa constituirea şi desfăşurarea activităţii de către instituţii de credit, altele decât cele prevăzute la alin. 4, cu respectarea principiilor prezentei legi.
Prezenta lege se aplică băncilor şi instituţiilor emitente de monedă electronică, persoane juridice române, şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit străine.
Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, regimul instituţiilor de credit, inclusiv al instituţiilor emitente de monedă electronică, sau al instituţiilor financiare autorizate în alt stat membru, care funcţionează în România printr-o sucursală sau furnizează servicii în mod direct, va fi cel prevăzut în cap. XVII.
Prevederile cap. X se aplică sistemelor de plăţi din România, inclusiv participanţilor la aceste sisteme şi administratorilor acestora, în condiţiile stabilite prin reglementările Băncii Naţionale a României.
Organizarea şi funcţionarea instituţiilor de credit care se constituie ca organizaţii cooperatiste de credit şi case de economii pentru domeniul locativ sunt reglementate prin legi speciale.
În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1.activitate bancară - atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public şi acordarea de credite în cont propriu;
2.instituţie financiară - o entitate, alta decât o instituţie de credit, al cărei obiect principal de activitate constă în dobândirea de participaţii sau în efectuarea uneia sau mai multora dintre activităţile financiare prevăzute la art. 11 alin. 1 lit. b)-l);
3.societate-mamă - entitatea care se află în una dintre următoarele situaţii:
a)deţine direct şi/sau indirect majoritatea drepturilor de vot într-o altă entitate, denumită în continuare filială;
b)are dreptul să numească sau să revoce majoritatea membrilor organelor de administrare sau de control ori majoritatea conducătorilor unei alte entităţi, denumită în continuare filială, şi este în acelaşi timp acţionar sau asociat al acelei entităţi;
c)are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra unei entităţi, denumită în continuare filială, la care este acţionar sau asociat, în virtutea unor clauze cuprinse în contracte încheiate cu entitatea respectivă sau a unor prevederi cuprinse în actul constitutiv al acestei entităţi, în situaţia în care legislaţia care guvernează statutul filialei permite existenţa unor astfel de clauze ori prevederi;
d)este acţionar sau asociat al unei entităţi, denumită în continuare filială, şi în ultimii 2 ani a numit singur, ca rezultat al exercitării drepturilor sale de vot, majoritatea membrilor organelor de administrare sau de control ori majoritatea conducătorilor filialei;
e)este acţionar sau asociat al unei entităţi, denumită în continuare filială, şi controlează singur, în baza unui acord încheiat cu ceilalţi acţionari sau asociaţi, majoritatea drepturilor de vot în acea filială;
4.sucursală - unitatea operaţională fără personalitate juridică a unei instituţii de credit, care efectuează în mod direct toate sau unele dintre activităţile instituţiei de credit, în limita mandatului dat de aceasta;
5.autoritate competentă - autoritatea naţională însărcinată cu supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit;
6.depozit - suma de bani încredinţată în următoarele condiţii:
a)să fie rambursată în totalitate, cu sau fără dobândă sau orice alte facilităţi, la cerere ori la un termen convenit de către deponent cu depozitarul;
b)să nu se refere la transmiterea proprietăţii, la furnizarea de servicii sau la acordarea de garanţii;
7.credit - orice angajament de punere la dispoziţie sau acordarea unei sume de bani ori prelungirea scadenţei unei datorii, în schimbul obligaţiei debitorului la rambursarea sumei respective, precum şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă ori a altui drept la încasarea unei sume de bani;
8.conducători - persoanele care, potrivit actelor constitutive şi/sau hotărârii organelor statutare ale instituţiei de credit, sunt împuternicite să conducă şi să coordoneze activitatea zilnică a acesteia şi sunt învestite cu competenţa de a angaja răspunderea instituţiei de credit; nu intră în această categorie persoanele care asigură conducerea nemijlocită a compartimentelor din cadrul băncii, a sucursalelor şi a altor sedii secundare. În cazul sucursalelor instituţiilor de credit străine care desfăşoară activitate pe teritoriul României, conducătorii sunt persoanele împuternicite de instituţia de credit să conducă activitatea sucursalei şi să angajeze legal în România instituţia de credit străină;
9.acţionar semnificativ - persoana fizică, persoana juridică sau grupul de persoane fizice şi/sau juridice care acţionează împreună şi care deţin direct sau indirect o participaţie de 10% ori mai mult din capitalul social al unei societăţi sau din drepturile de vot ori o participaţie care permite exercitarea unei influenţe semnificative asupra gestiunii şi politicii de afaceri a acesteia;
10.grup de persoane care acţionează împreună - două ori mai multe persoane fizice sau juridice care înfăptuiesc o politică comună faţă de societate;
11.autorizaţie - actul emis de autoritatea competentă, care dă dreptul de a desfăşura activităţile specificate în acesta;
12.instituţie emitentă de monedă electronică - persoana juridică emitentă de mijloace de plată în formă de monedă electronică;
13.monedă electronică - valoarea monetară reprezentând o creanţă asupra emitentului, care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a)este stocată pe un suport electronic;
b)este emisă în schimbul primirii de fonduri a căror valoare nu poate fi mai mică decât valoarea monetară emisă;
c)este acceptată ca mijloc de plată şi de alte entităţi decât emitentul;
14.capital iniţial - partea fondurilor proprii, cuprinzând capitalul social sau capitalul de dotare şi alte elemente bilanţiere, calculată şi actualizată conform metodologiei stabilite prin reglementările Băncii Naţionale a României;
15.fonduri proprii - fondurile de care dispun instituţiile de credit, a căror metodologie de calcul este stabilită de Banca Naţională a României prin reglementări;
16.state membre - statele membre ale Uniunii Europene şi celelalte state aparţinând Spaţiului Economic European;
17.stat membru de origine - statul membru în care instituţia de credit a fost autorizată;
18.un singur debitor - orice persoană ori grup de persoane fizice şi/sau juridice faţă de care banca are o expunere şi care sunt legate economic între ele, în sensul că:
a)una dintre persoane exercită controlul asupra celorlalte, direct sau indirect;
b)nivelul cumulat al expunerilor reprezintă un singur risc de credit pentru bancă, întrucât persoanele sunt legate într-o asemenea măsură încât, dacă unele dintre ele vor întâmpina dificultăţi de rambursare, alta sau celelalte vor întâmpina dificultăţi similare; în cazul acestor persoane se vor lua în considerare, fără a fi limitative, următoarele situaţii:
–sunt filiale ale aceleiaşi entităţi;
–au aceeaşi conducere;
–între ele există o interdependenţă comercială directă, care nu poate fi substituită într-un termen scurt;
19.expunere - orice risc al unei bănci, efectiv sau potenţial, care trebuie evidenţiat în bilanţ şi/sau în afara bilanţului şi care decurge din următoarele, fără a se limita la acestea:
a)credite;
b)investiţii în acţiuni şi alte valori mobiliare;
c)alte participaţii de natura imobilizărilor financiare;
d)efecte de comerţ scontate sau avalizate;
e)garanţii emise;
f)acreditive deschise sau confirmate;
20.societatea prestatoare de servicii auxiliare sau conexe - societatea al cărei obiect de activitate constă în principal în deţinerea şi administrarea de bunuri mobile şi imobile, în servicii de procesare a datelor şi administrare de baze de date ori în alte activităţi, având un caracter conex în raport cu activitatea principală a uneia sau mai multor instituţii de credit;
21.stat membru gazdă - statul membru în care instituţia de credit are deschisă o sucursală sau în care prestează servicii în mod direct;
22.holding financiar - o societate-mamă, instituţie financiară ale cărei filiale sunt exclusiv instituţii de credit sau sunt în principal instituţii de credit ori instituţii financiare, dar cel puţin una să fie o instituţie de credit;
23.societate tip holding - o societate-mamă, alta decât un holding financiar sau o instituţie de credit, ale cărei filiale includ cel puţin o instituţie de credit;
24.legături strânse - relaţiile existente între două ori mai multe persoane fizice şi/sau juridice aflate în una dintre următoarele situaţii:
a)una dintre persoane deţine o participaţie directă sau prin intermediul unei relaţii de control de cel puţin 20% din capitalul social ori din drepturile de vot ale celeilalte persoane;
b)una dintre persoane exercită controlul asupra celeilalte persoane;
c)persoanele sunt legate permanent cu una şi aceeaşi persoană printr-o relaţie de control;
25.sistem de plăţi - aranjamentul colectiv formalizat, cuprinzând reguli şi proceduri standardizate comune cu privire la executarea ordinelor de transfer între participanţi, precum şi infrastructura corespunzătoare prin care se realizează toate sau o parte din activităţile de procesare, manipulare, compensare şi decontare a oricăror mijloace de plată şi/sau plata oricăror sume de bani prin intermediul mijloacelor de plată, aranjament intervenit între cel puţin 3 participanţi, care pot fi: instituţii de credit, societăţi de servicii de investiţii financiare, Trezoreria Statului sau alte entităţi din străinătate care desfăşoară activităţi specifice instituţiilor de credit sau societăţilor de servicii de investiţii financiare.
În sensul prezentei legi:
a)toate sediile secundare din România ale unei instituţii de credit străine vor fi considerate o singură sucursală;
b)toate filialele unei societăţi-mamă care, la rândul său, este o filială a altei societăţi-mamă vor fi considerate filiale ale celei din urmă.
O persoană se află sub controlul unei persoane fizice sau juridice în situaţiile în care între acestea există o relaţie de natura celei dintre o societate-mamă şi o filială a acesteia, aşa cum este aceasta prevăzută la art. 3 pct. 3, sau o relaţie similară, de genul relaţiilor existente între:
a)soţi, rude şi afini până la gradul al doilea inclusiv;
b)persoanele prevăzute la lit. a) şi societăţile aflate sub controlul acestora;
c)o societate, administratorii şi persoanele fizice sau juridice care exercită controlul asupra acesteia;
d)societăţi aflate sub controlul aceleiaşi ori aceloraşi persoane fizice sau juridice.
Persoanele aflate în situaţiile prevăzute la alin. 1 se prezumă că formează un grup de persoane care acţionează împreună.
Banca Naţională a României poate decide că un grup de persoane acţionează împreună, având în vedere şi alte circumstanţe decât cele prevăzute la art. 4.
La stabilirea drepturilor de vot ale unei persoane se vor lua în calcul următoarele:
a)drepturile de vot deţinute de alte persoane sau entităţi în nume propriu, dar în contul persoanei respective;
b)drepturile de vot deţinute de o entitate care se află sub controlul persoanei respective;
c)drepturile de vot deţinute de un terţ cu care persoana respectivă a încheiat un acord scris, prin care acestea se obligă să acţioneze în mod concertat, astfel încât prin exercitarea drepturilor de vot pe care le deţin să realizeze o politică comună cu caracter de continuitate faţă de entitatea în care deţin aceste drepturi de vot;
d)drepturile de vot deţinute de o terţă parte în baza unui acord scris încheiat cu persoana respectivă sau cu o entitate aflată sub controlul acestei persoane, prin care se prevede transferul temporar al drepturilor de vot către terţa parte;
e)drepturile de vot aferente acţiunilor deţinute de persoana respectivă, chiar dacă aceste acţiuni au fost gajate, cu excepţia cazului în care persoana în favoarea căreia au fost gajate acţiunile controlează drepturile de vot şi îşi declară intenţia de a le exercita, caz în care drepturile de vot vor fi considerate ca aparţinând persoanei în favoarea căreia acţiunile au fost gajate;
f)drepturile de vot aferente acţiunilor asupra cărora persoana respectivă are un drept de uzufruct;
g)drepturile de vot pe care persoana respectivă sau o entitate care se află sub controlul acesteia este îndreptăţită să le dobândească din iniţiativa sa în baza unui acord formal;
h)drepturile de vot aferente acţiunilor depozitate la persoana respectivă, pe care aceasta le poate exercita în mod discreţionar, în absenţa unor instrucţiuni specifice de la terţa parte care deţine aceste acţiuni.Secţiunea a 3-a Interdicţii
Se interzice oricărei persoane fizice care acţionează în cont propriu, în contul altei/altor persoane ori în calitate de administrator sau reprezentant al unei entităţi care nu este autorizată ca instituţie de credit să desfăşoare activitate de atragere de depozite ori alte fonduri rambursabile de la public ori o activitate de atragere şi/sau administrare a unor sume de bani rezultate din asocierea în vederea economisirii şi acordării de credite într-un sistem colectiv.
Se interzice oricărei persoane, care nu are autorizaţie emisă de Banca Naţională a Românei, să utilizeze denumirea de bancă sau derivatele denumirii de bancă, în legătură cu o activitate, un produs sau un serviciu, cu excepţia cazului în care această utilizare este stabilită sau recunoscută prin lege sau printr-un acord internaţional, sau când, din contextul în care este folosit cuvântul bancă, rezultă neîndoielnic că nu este vorba de activităţi bancare.
În orice formă de publicitate, acte oficiale, contracte ori alte asemenea documente, iniţialele, sigla, emblema sau alte elemente de identificare a unei bănci care funcţionează în România ori care sugerează o legătură cu aceasta pot fi utilizate numai de către şi în legătură cu o filială a băncii, inclusiv în denumirea acesteia.
În scopul exercitării activităţilor specifice, instituţiile de credit străine pot utiliza pe teritoriul României denumirea pe care o utilizează şi în ţara de origine, fără a aduce atingere dispoziţiilor referitoare la utilizarea denumirilor "casă de economii pentru domeniul locativ", "bancă" sau alţi termeni utilizaţi în România, care denumesc instituţii de credit. În situaţia în care există pericolul unor confuzii, în scopul asigurării unei clarificări corespunzătoare, Banca Naţională a României poate să solicite ca numele instituţiei de credit respective să fie însoţit de o menţiune explicativă.
Se interzice oricărei instituţii de credit străine să desfăşoare activitate în România, cu excepţia cazului în care activitatea este desfăşurată printr-o sucursală pentru care a fost emisă o autorizaţie de către Banca Naţională a României.
Se interzice oricărei entităţi care nu este autorizată ca instituţie de credit să se angajeze, în cont propriu sau în contul altei/altor persoane, într-o activitate de atragere de depozite şi/sau alte fonduri rambursabile de la public, într-o activitate de emitere de monedă electronică ori într-o activitate de atragere şi/sau administrare a unor sume de bani rezultate din asocierea în vederea economisirii şi creditării într-un sistem colectiv.
Interdicţia prevăzută la alin. 1 nu se aplică în cazul atragerii de depozite şi alte fonduri rambursabile*):
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. a) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui alineat se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
a)de către statul român sau de un stat membru ori de către autorităţile regionale sau ale administraţiei publice locale ale statului român ori ale unui stat membru;
b)de către organisme publice internaţionale la care statul român sau unul ori mai multe state membre participă în calitate de membru;
c)în cazurile expres prevăzute în legislaţia română sau în legislaţia naţională a unui stat membru ori în legislaţia comunitară, cu condiţia ca aceste activităţi să facă obiectul unei reglementări şi unui control adecvate, în scopul protejării deponenţilor şi investitorilor.
Interdicţia prevăzută la alin. 1 referitoare la emiterea de monedă electronică nu se aplică instituţiilor emitente de monedă electronică exceptate, total sau parţial, de la aplicarea dispoziţiilor prezentei legi. Exceptarea poate fi făcută, în condiţiile prevăzute prin reglementările Băncii Naţionale a României emise în conformitate cu legislaţia comunitară, din considerente legate de volumul activităţii ori de sfera entităţilor care acceptă ca mijloc de plată moneda electronică emisă de acestea.
Băncile pot desfăşura, în limita autorizaţiei acordate, următoarele activităţi:
a)atragere de depozite şi de alte fonduri rambursabile;
b)contractare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare, finanţarea tranzacţiilor comerciale, operaţiuni de factoring, scontare, forfetare;
c)leasing financiar;
d)servicii de transfer monetar;
e)emitere şi administrare de mijloace de plată, cum ar fi: cărţi de credit, cecuri de călătorie şi altele asemenea, inclusiv emitere de monedă electronică;
f)emitere de garanţii şi asumare de angajamente;
g)tranzacţionare în cont propriu sau în contul clienţilor, în condiţiile legii, cu:
–instrumente ale pieţei monetare, cum sunt: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit;
–valută;
–contracte futures şi options;
–instrumente având la bază cursul de schimb şi rata dobânzii;
–valori mobiliare şi alte instrumente financiare;
h)intermediere, în condiţiile legii, în oferta de valori mobiliare şi alte instrumente financiare, prin subscrierea şi plasamentul acestora ori prin plasament şi prestarea de servicii aferente;
i)acordare de consultanţă cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri şi alte aspecte legate de aceasta, consultanţă şi prestare de servicii cu privire la fuziuni şi achiziţii de societăţi comerciale;
j)intermediere pe piaţa interbancară;
k)administrare de portofolii ale clienţilor şi consultanţă legată de aceasta;
l)păstrare în custodie şi administrare de valori mobiliare şi alte instrumente financiare;
m)prestare de servicii privind furnizarea de date şi referinţe în domeniul creditării;
n)închiriere de casete de siguranţă.
Furnizarea de date şi referinţe prevăzută la alin. 1 lit. m) se face cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia păstrării secretului profesional.
Băncile pot desfăşura, în limita autorizaţiei acordate, şi alte activităţi permise de legislaţia în vigoare, cum ar fi: depozitarea activelor fondurilor de investiţii şi societăţilor de investiţii, distribuirea de titluri de participare la fonduri de investiţii şi acţiuni ale societăţilor de investiţii, acţionarea ca operator al Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare, operaţiuni cu metale şi pietre preţioase şi obiecte confecţionate din acestea, operaţiuni în mandat, servicii de procesare de date, administrare de baze de date ori alte asemenea servicii pentru terţi, participare la capitalul social al altor entităţi.
Băncile pot presta servicii auxiliare sau conexe legate de activităţile desfăşurate, cum ar fi: deţinerea şi administrarea de bunuri mobile şi imobile necesare desfăşurării activităţii sau pentru folosinţa salariaţilor, şi pot efectua orice alte activităţi ori operaţiuni necesare pentru realizarea obiectului de activitate autorizat, fără a fi necesară includerea lor în autorizaţia acordată.
Operaţiunile de leasing financiar vor putea fi desfăşurate în mod direct începând cu data aderării României la Uniunea Europeană. Până la această dată, operaţiunile de leasing financiar pot fi desfăşurate prin societăţi distincte, constituite ca filiale în acest scop.
Băncile nu pot desfăşura alte activităţi în afara celor prevăzute la art. 11. De asemenea, băncile nu pot desfăşura următoarele activităţi:
a)operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile, cu excepţia celor prevăzute la art. 13;
b)gajarea propriilor acţiuni în contul datoriilor băncii;
c)acordarea de credite sau furnizarea altor servicii clienţilor, condiţionată de vânzarea sau cumpărarea acţiunilor băncii;
d)acordarea de credite garantate cu acţiunile emise de bancă;
e)primirea de depozite, titluri sau alte valori, când banca se află în încetare de plăţi;
f)acordarea de credite condiţionată de acceptarea de către client de alte servicii care nu au legătură cu operaţiunea de creditare respectivă.
Băncile pot desfăşura următoarele operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile:
a)operaţiuni necesare desfăşurării activităţii, potrivit prezentei legi;
b)operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile destinate perfecţionării pregătirii profesionale a salariaţilor, organizării unor spaţii de odihnă şi recreare sau asigurării de locuinţe pentru salariaţi şi familiile acestora;
c)închiriere de bunuri mobile şi imobile către terţe părţi, cu condiţia ca valoarea bunurilor mobile şi imobile închiriate să nu depăşească 5% din fondurile proprii ale băncii şi ca totalul veniturilor obţinute din aceste operaţiuni să nu depăşească 5% din totalul veniturilor băncii, mai puţin veniturile obţinute din aceste operaţiuni; aceste niveluri pot fi depăşite în cazuri bine justificate, numai cu aprobarea Băncii Naţionale a României;
d)operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile dobândite ca urmare a executării silite a creanţelor băncii.
Bunurile mobile şi imobile dobândite în urma executării silite a creanţelor băncii vor fi vândute de către bancă în termen de un an de la data dobândirii, dacă aceste bunuri nu sunt utilizate în condiţiile prevăzute la alin. 1. Pentru motive justificate, termenul poate fi prelungit cu aprobarea Băncii Naţionale a României.
Dispoziţiile art. 11-13 se aplică în mod corespunzător şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit străine.
Băncile, persoane juridice române, pot funcţiona numai pe baza autorizaţiei emise de Banca Naţională a României. Ele se constituie sub forma juridică de societate comercială pe acţiuni, în baza aprobării Băncii Naţionale a României, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, aplicabile societăţilor comerciale.
Băncile, persoane juridice române, vor avea sediul social şi, după caz, sediul real, reprezentând locul unde se află centrul principal de conducere şi de gestiune a activităţii statutare, pe teritoriul României.
La autorizarea unei bănci, persoană juridică română, constituită ca filială a unei instituţii de credit străine sau ca filială a unei entităţi care deţine ca filială o instituţie de credit străină ori care se va afla sub controlul aceloraşi persoane fizice sau juridice care controlează o instituţie de credit străină, Banca Naţională a României se va consulta cu autoritatea competentă din ţara de origine a instituţiei de credit străine.*)
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. b) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui articol se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
Cererea de autorizare va fi înaintată Băncii Naţionale a României în forma stabilită de aceasta.
Documentaţia care trebuie să însoţească cererea, termenele şi procedura de autorizare vor fi stabilite prin reglementările Băncii Naţionale a României.
Condiţiile în care autorizaţia poate fi acordată vor fi reglementate de Banca Naţională a României şi se vor referi, fără a fi limitative, la:
a)calificarea şi experienţa profesională a conducătorilor băncii;
b)nivelul minim al capitalului iniţial;
c)studiul de fezabilitate, care va cuprinde cel puţin tipul de operaţiuni prevăzute a se desfăşura şi structura organizatorică a băncii;
d)acţionarii semnificativi şi fondatorii băncii;
e)structura acţionariatului;
f)sediile băncii;
g)auditorul financiar.
Banca Naţională a României poate cere unui solicitant să prezinte orice informaţie şi documente suplimentare, dacă cele prezentate sunt incomplete sau insuficiente.
În termen de cel mult 4 luni de la primirea cererii, Banca Naţională a României va aproba constituirea unei bănci sau va respinge cererea şi va comunică în scris solicitantului hotărârea sa, împreună cu motivele care au stat la baza acesteia, în cazul respingerii cererii.
În termen de două luni de la comunicarea aprobării de constituire, în vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare vor fi prezentate Băncii Naţionale a României documentele care atestă constituirea legală a băncii. În cazul băncilor care se constituie pe calea subscripţiei publice, termenul de prezentare a acestor documente este de 8 luni.
Banca Naţională a României decide cu privire la autorizarea funcţionării unei bănci în termen de cel mult 4 luni de la data primirii documentelor prevăzute la alin. 2. Prevederile alin. 1 se aplică în mod corespunzător.
În cazul în care Banca Naţională a României nu se pronunţă asupra unei cereri de autorizare în termenele prevăzute în cuprinsul acestui articol, solicitantul poate cere Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, în termen de 15 zile de la expirarea acestor termene, eliberarea unei decizii. Procedura prevăzută la art. 149 este aplicabilă în mod corespunzător.
Cererea de autorizare va fi respinsă, dacă:
a)documentaţia prezentată este incompletă sau nu este întocmită în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
b)capitalul iniţial se situează sub nivelul minim stabilit de Banca Naţională a României;
c)forma juridică este alta decât cea prevăzută la art. 15;
d)din evaluarea documentaţiei prezentate rezultă că banca nu poate asigură realizarea obiectivelor propuse în condiţii compatibile cu buna funcţionare a sistemului bancar şi cu regulile unei practici bancare prudente, care să asigure protejarea intereselor deponenţilor şi ale altor creditori;
e)Banca Naţională a României constată că persoanele numite în calitate de conducător sau administrator nu corespund obiectivelor propuse şi necesităţii desfăşurării activităţii băncii în conformitate cu cerinţele legii şi cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase;
f)Banca Naţională a României constată că acţionarii băncii, atât din perspectiva calităţii acestora, cât şi a structurii grupului din care aceştia fac parte, sau alte persoane care au legături strânse cu banca nu corespund cerinţelor asigurării unei gestiuni sănătoase şi prudente a băncii şi realizării unei supravegheri eficiente, potrivit prezentei legi;
g)înainte de obţinerea aprobării de constituire, fondatorii au făcut comunicări publice asupra funcţionării băncii;
h)nu sunt respectate prevederile prezentei legi sau reglementările date în aplicarea acesteia;
i)Banca Naţională a României constată că dispoziţiile legale, regulamentare sau administrative existente în ţara de origine, care guvernează statutul persoanelor având legături strânse cu banca, sau dificultăţile în implementarea acestor dispoziţii împiedică realizarea unor supravegheri prudenţiale eficiente ori că supravegherea din ţara de origine a unei instituţii de credit străine care a solicitat autorizarea unei sucursale este insuficientă;
j)auditorul financiar nu îndeplineşte cerinţele de experienţă, independenţă şi alte cerinţe prevăzute de lege.Secţiunea a 2-a Regimul instituţiilor de credit străine
Instituţiile de credit străine pot desfăşura activităţi în România prin sucursale, ale căror înfiinţare şi funcţionare sunt supuse autorizării Băncii Naţionale a României. În acest sens, prevederile art. 17-20 se aplică în mod corespunzător.
Instituţiile de credit străine au obligaţia să notifice Băncii Naţionale a României deschiderea de reprezentanţe în România în conformitate cu reglementările date de aceasta.
Reprezentanţele îşi vor limita activitatea la acte de informare, de reprezentare, de cercetare a pieţei, contactare de clienţi şi nu vor efectua nici un fel de operaţiuni supuse dispoziţiilor prezentei legi.
Instituţiile emitente de monedă electronică se pot constitui în România ca societăţi comerciale pe acţiuni în baza aprobării Băncii Naţionale a României, cu respectarea legislaţiei aplicabile societăţilor comerciale, şi pot funcţiona numai pe baza autorizaţiei emise de aceasta.
În acest sens, prevederile art. 15 alin. 2, art. 16 şi art. 17-20 se aplică în mod corespunzător.*)
Notă *) Art. VII din Legea nr. 485/2003 prevede că: "Instituţiile emitente de monedă electronică, altele decât băncile, inclusiv sucursalele din România ale unor astfel de instituţii din străinătate, care desfăşoară activitate în România, se consideră că deţin o autorizaţie, potrivit prezentei legi.
Instituţiile prevăzute la alin. 1 trebuie să prezinte Băncii Naţionale a României, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, documentaţia necesară care să permită evaluarea îndeplinirii de către acestea a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 58/1998, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, şi de reglementările Băncii Naţionale a României date în aplicarea acesteia şi, după caz, adoptarea măsurilor necesare, inclusiv retragerea autorizaţiei."
Obiectul de activitate al instituţiilor emitente de monedă electronică va fi limitat la desfăşurarea activităţii de emitere de monedă electronică şi la prestarea următoarelor categorii de servicii:
a)servicii financiare şi nefinanciare strâns legate de activitatea de emitere de monedă electronică, cum ar fi: administrarea de monedă electronică prin îndeplinirea unor funcţii operaţionale şi a altor funcţii conexe legate de emiterea de monedă electronică, emiterea şi administrarea altor mijloace de plată, fără ca prin aceasta să se acorde credite sub orice formă;
b)servicii de stocare a informaţiilor pe un suport electronic, în numele unei instituţii publice sau al altei entităţi.
Instituţiile emitente de monedă electronică nu vor atrage alte fonduri rambursabile decât cele care sunt transformate imediat în monedă electronică.
Banca Naţională a României poate retrage autorizaţia acordată unei bănci, persoană juridică română, sau unei sucursale din România a unei instituţii de credit străine, fie la cererea băncii, când acţionarii au decis dizolvarea şi lichidarea acesteia, respectiv la cererea instituţiei de credit străine, fie ca sancţiune, conform art. 99 alin. 2 lit. d), fie pentru următoarele motive:
a)banca nu a început operaţiunile pentru care a fost autorizată, în termen de un an de la primirea autorizaţiei, sau nu şi-a exercitat, de mai mult de 6 luni, activitatea de acceptare de depozite;
b)autorizaţia a fost obţinută pe baza unor declaraţii false sau prin orice alt mijloc ilegal;
c)a avut loc o fuziune sau o divizare a băncii;
d)autoritatea competentă din ţara în care are sediul instituţia de credit străină ce a înfiinţat o sucursală în România i-a retras acesteia autorizaţia de a desfăşura activităţi bancare;
e)s-a pronunţat o hotărâre de declanşare a procedurii falimentului băncii, dacă aceasta mai deţine autorizaţie de funcţionare la data pronunţării hotărârii;
f)acţionariatul băncii nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi de norme pentru asigurarea unei gestiuni prudente şi sănătoase a băncii ori nu mai permite realizarea unei supravegheri eficiente;
g)Banca Naţională a României apreciază că menţinerea autorizaţiei băncii periclitează interesele deponenţilor şi ale altor creditori ai băncii, prin aceea că banca nu mai posedă suficiente fonduri proprii pentru desfăşurarea în condiţii normale a activităţii sau există elemente care conduc la concluzia că într-un termen scurt banca nu îşi va mai putea îndeplini obligaţiile către deponenţi sau către alţi creditori, ori că banca nu mai justifică prezenţa sa în piaţă întrucât activitatea desfăşurată nu corespunde scopului pentru care banca s-a înfiinţat sau această activitate nu poate fi desfăşurată decât prin atragerea de resurse la rate ale dobânzii mult mai mari decât cele practicate pe piaţă;
h)conducerea băncii nu a fost asigurată de cel puţin două persoane pe o perioadă de cel mult 3 luni;
i)nu mai sunt îndeplinite orice alte condiţii care au stat la baza emiterii autorizaţiei.
Cererea de retragere a autorizaţiei, formulată potrivit prevederilor art. 25, de către bancă, persoană juridică română, respectiv de către instituţia de credit străină, va fi însoţită cel puţin de planul de lichidare a activului şi de stingere a pasivului, care să asigure plata integrală a creanţelor deponenţilor şi ale altor creditori.
Lichidarea la iniţiativa acţionarilor este permisă numai în cazul în care banca nu se află în vreuna dintre situaţiile prevăzute de lege pentru declanşarea procedurii falimentului.
În cazul retragerii autorizaţiei unei bănci, persoană juridică română, sau unei sucursale din România a unei instituţii de credit străine care nu are sediul social pe teritoriul unui stat membru, Banca Naţională a României va informa în consecinţă autorităţile competente din statele membre gazdă în care banca, respectiv instituţia de credit străină, desfăşoară activitate.*)
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. c) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui articol se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
Hotărârea Băncii Naţionale a României de retragere a autorizaţiei se comunică în scris băncii sau sucursalei în cauză, împreună cu motivele care au stat la baza hotărârii, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi cel puţin în două cotidiene de circulaţie naţională.
Hotărârea de retragere a autorizaţiei produce efecte de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau de la o dată ulterioară, specificată în hotărârea respectivă.
Ca urmare a retragerii autorizaţiei, banca va intră în lichidare, dispoziţiile cuprinse în cap. XIV referitoare la lichidarea băncilor fiind aplicabile în consecinţă.
Începând cu data intrării în vigoare a hotărârii de retragere a autorizaţiei, banca, persoană juridică română, respectiv sucursala din România a instituţiei de credit străine, nu va putea desfăşura alte activităţi decât cele legate de lichidare.
Fuziunea sau divizarea băncilor se va efectua potrivit dispoziţiilor legale, precum şi cu respectarea reglementărilor Băncii Naţionale a României.
Fuziunea se poate realiza:
a)între două sau mai multe bănci;
b)între bănci şi instituţii emitente de monedă electronică;
c)între bănci şi instituţii financiare;
d)între bănci şi entităţi prestatoare de servicii auxiliare sau conexe.
Fuziunea şi divizarea, în condiţiile alin. 1, sunt supuse aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României.
Dacă în urma procesului de fuziune sau de divizare a unei bănci rezultă instituţii de credit noi, acestea sunt obligate să obţină autorizaţia de funcţionare din partea Băncii Naţionale a României.
Organizarea şi conducerea băncilor se stabilesc prin actele constitutive ale băncilor, în conformitate cu legislaţia comercială şi cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi.
În toate actele sale oficiale banca trebuie să se identifice în mod clar printr-un minimum de date: firma sub care este înmatriculată în registrul comerţului, capitalul social, adresa sediului social, codul unic de înregistrare, numărul de ordine în registrul comerţului, numărul şi data înmatriculării în registrul bancar.
Banca este angajată prin semnătura a cel puţin 2 conducători, având competenţele stabilite prin actul constitutiv, sau a cel puţin 2 salariaţi ai băncii, împuterniciţi de conducerea acesteia.
Se asimilează semnăturilor prevăzute la alin. 1:
a)semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat emis de un furnizor de servicii de certificare calificată, în conformitate cu prevederile legale privind semnătura electronică;
b)orice altă tehnică echivalentă de garantare a autenticităţii semnăturii, aprobată de Banca Naţională a României.
Fiecare bancă va avea un regulament propriu de funcţionare, aprobat de organele statutare, prin care va stabili cel puţin:
a)structura organizatorică a băncii;
b)atribuţiile fiecărui compartiment al băncii şi relaţiile dintre acestea;
c)atribuţiile sucursalelor şi ale altor sedii secundare ale băncii;
d)atribuţiile comitetului de audit, comitetului de administrare a riscurilor, ale căror constituire şi funcţionare se vor stabili prin reglementările Băncii Naţionale a României;
e)atribuţiile comitetului de administrare a activelor şi pasivelor, ale comitetului de credite şi ale altor organe specializate ale băncii, ale căror constituire şi funcţionare se vor stabili în baza deciziei organelor statutare;
f)competenţele conducătorilor băncii, ale persoanelor care asigură conducerea compartimentelor din cadrul băncii, a sucursalelor şi a altor sedii secundare şi ale altor salariaţi care efectuează operaţiuni în numele şi pe contul băncii;
g)sistemul de control intern şi organizarea şi funcţionarea activităţii de audit intern.
Conducătorii şi administratorii unei bănci trebuie să aibă o bună reputaţie, calificare şi competenţă adecvate pentru realizarea obiectivelor propuse şi pentru crearea premiselor necesare în vederea desfăşurării activităţii băncii în conformitate cu cerinţele legii şi cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase, în scopul asigurării credibilităţii şi viabilităţii sistemului bancar, inclusiv protejarea intereselor deponenţilor şi ale altor creditori ai băncii.
Fiecare dintre persoanele prevăzute la alin. 1 trebuie să fie aprobată de Banca Naţională a României înainte de începerea exercitării responsabilităţilor.
La numirea conducătorilor banca trebuie să asigure îndeplinirea cerinţei ca fiecare dintre tipurile de activităţi pe care le desfăşoară să se afle sub coordonarea unui conducător cu experienţă în aceste activităţi.
Banca Naţională a României are autoritatea de a analiza în ce măsură sunt respectate condiţiile minime prevăzute în prezenta lege şi reglementările date în aplicarea acesteia, de a evalua toate circumstanţele şi informaţiile legate de activitatea, reputaţia, integritatea morală şi de experienţa fiecărei persoane şi de a decide dacă aceste persoane corespund cerinţelor prevăzute la alin. 1.
Evaluarea se va face atât la nivel individual, cât şi la nivel colectiv, astfel încât să se asigure şi îndeplinirea cerinţelor prevăzute la alin. 4.
Conducerea băncii trebuie să fie asigurată de cel puţin două persoane. Conducătorii trebuie să fie salariaţi ai băncii şi pot fi membri ai consiliului de administraţie. Conducătorii băncii trebuie să asigure efectiv conducerea de zi cu zi a activităţii băncii, să exercite exclusiv funcţia pentru care au fost numiţi şi cel puţin unul dintre aceştia să ateste cunoaşterea limbii române. Ei trebuie să fie licenţiaţi în unul dintre domeniile economic, juridic ori în alt domeniu care se circumscrie activităţii financiar-bancare şi/sau să fi absolvit cursuri post-universitare în unul dintre aceste domenii şi să aibă experienţă de minimum 7 ani în domeniul financiar-bancar, care să fie relevantă pentru specificul şi volumul activităţii desfăşurate de bancă.
Administratorii băncii pot fi numai persoane fizice. Aceste persoane trebuie să aibă experienţă de minimum 3 ani în domeniul financiar-bancar sau într-un domeniu care poate fi considerat relevant pentru activitatea băncii.
În scopul asigurării credibilităţii şi viabilităţii sistemului bancar Banca Naţională a României va stabili prin reglementări şi alte criterii specifice de evaluare a calităţii, activităţii şi experienţei persoanelor desemnate în calitate de conducător sau administrator al unei bănci, precum şi alte reguli şi norme etice şi profesionale pentru personalul bancar.
În cazul în care conducătorii băncii fac parte din consiliul de administraţie, numărul membrilor acestuia trebuie să fie stabilit astfel încât administratorii care nu au şi calitatea de conducător să constituie majoritatea.
În afară de condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare referitoare la administratori, o persoană nu poate fi aleasă în consiliul de administraţie al unei bănci, iar dacă a fost aleasă, decade din mandatul său, dacă:
a)este salariat al băncii în cauză, cu excepţia conducătorilor acesteia;
b)este salariat, administrator sau auditor financiar la o altă instituţie de credit, persoană juridică română, cu excepţia cazului în care banca este o filială a instituţiei de credit respective;
c)în ultimii 5 ani i s-a retras aprobarea de către autoritatea competentă de a conduce o instituţie de credit sau a fost înlocuită ca urmare a unei măsuri de remediere luate de o instituţie de credit;
d)îi este interzis, printr-o dispoziţie legală, o hotărâre judecătorească sau o decizie a unei alte autorităţi, să conducă o instituţie de credit, o instituţie financiară sau o societate de asigurare/reasigurare ori să desfăşoare activitate în unul dintre domeniile specifice instituţiilor respective.
Dispoziţiile legislaţiei în vigoare, referitoare la situaţiile de incompatibilitate prevăzute pentru administratori, inclusiv cele ale alin. 1, şi prevederile cap. VII se aplică şi conducătorilor băncii care nu sunt membri ai consiliului de administraţie.
Dispoziţiile art. 32-38 se aplică în mod corespunzător şi sucursalelor instituţiilor de credit străine, autorizate să funcţioneze în România. Conducătorilor acestor sucursale li se aplică şi dispoziţiile art. 40 alin. 2.
La data aderării României la Uniunea Europeană dispoziţiile art. 37 alin. 2 şi 3 şi cele ale art. 38 se abrogă.
Administratorul notifică în scris băncii natura şi întinderea interesului sau relaţiei sale materiale, dacă:
a)este parte a unui contract cu banca;
b)este administrator al unei persoane juridice care este parte a unui contract cu banca;
c)are un interes material sau o relaţie materială cu o persoană care este parte într-un contract cu banca, cu excepţia contractelor de depozit sau de păstrare de valori.
Obligaţia prevăzută la art. 43 revine administratorului atunci când a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul că a fost încheiat sau este în curs de a fi încheiat un astfel de contract.
Administratorul unei bănci este obligat ca, ori de câte ori este necesar, dar nu mai puţin de o dată pe an, să prezinte, în scris, consiliului de administraţie al băncii o declaraţie din care să rezulte numele şi adresa asociaţilor săi şi date referitoare la interesele materiale de natură financiară, comercială, agricolă, industrială sau de altă natură ale administratorului şi ale familiei sale.
Un administrator care are un interes material sau o relaţie materială, în sensul art. 43, 45 şi 47, nu va participa la dezbaterile asupra contractului şi se va abţine de la vot asupra oricărei probleme legate de acest contract.
În scopul realizării cvorumului necesar luării unei decizii asupra contractului în cauză, administratorul va fi considerat prezent.
Un interes este considerat material, în sensul prevederilor art. 43 şi 45, dacă se referă la averea, afacerea sau interesele familiei (soţului/soţiei, rudelor şi afinilor până la gradul al doilea inclusiv) persoanei care are interes.
Când un administrator nu declară un conflict de interese, în conformitate cu prevederile prezentului capitol:
a)banca, un acţionar al acesteia sau Banca Naţională a României poate cere instanţei judecătoreşti anularea oricărui contract în care acesta are un interes material nedeclarat, potrivit celor prevăzute în prezentul capitol;
b)Banca Naţională a României, potrivit art. 100, poate cere băncii suspendarea administratorului pe o perioadă care să nu depăşească un an sau înlocuirea acestuia.
Banca va păstra confidenţialitatea asupra tuturor faptelor, datelor şi informaţiilor referitoare la activitatea desfăşurată, precum şi asupra oricărui fapt, dată sau informaţie, aflate la dispoziţia sa, care privesc persoana, proprietatea, activitatea, afacerea, relaţiile personale sau de afaceri ale clienţilor ori informaţii referitoare la conturile clienţilor - solduri, rulaje, operaţiuni derulate -, la serviciile prestate sau la contractele încheiate cu clienţii.
Orice persoană care beneficiază de serviciile unei bănci este considerată client al acesteia.
Orice membru al consiliului de administraţie al unei bănci, angajaţii acesteia şi orice persoană care, sub o formă sau alta, participă la conducerea, administrarea ori activitatea băncii are obligaţia să păstreze secretul profesional asupra oricărui fapt, date sau informaţii la care se referă art. 49, de care a luat cunoştinţă în cursul desfăşurării activităţii sale profesionale.
Persoanele prevăzute la alin. 1 nu au dreptul de a folosi sau de a dezvălui, nici în timpul activităţii şi nici după încetarea acesteia, fapte sau date care, dacă ar deveni publice, ar dăuna intereselor ori prestigiului unei bănci sau ale unui client al acesteia.
Prevederile alin. 1 şi 2 se aplică şi persoanelor care obţin informaţii de natura celor arătate, din rapoarte ori alte documente ale băncii.
Obligaţia de păstrare a secretului profesional nu poate fi opusă autorităţii competente în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de lege.
Informaţii de natura secretului profesional pot fi furnizate, în măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate, în următoarele situaţii:
a)la solicitarea titularilor sau a moştenitorilor acestora, inclusiv a reprezentanţilor lor legali şi/sau statutari, ori cu acordul expres al acestora;
b)în cazurile în care banca justifică un interes legitim;
c)la solicitarea scrisă a altor autorităţi sau instituţii ori din oficiu, dacă prin lege specială sunt prevăzute autorităţile sau instituţiile care sunt îndrituite să solicite şi/sau să primească astfel de informaţii şi sunt identificate clar informaţiile care pot fi furnizate de către bancă, în scopul îndeplinirii atribuţiilor specifice ale acestor autorităţi sau instituţii;
d)la solicitarea scrisă a soţului titularului de cont, atunci când face dovada că a introdus în instanţă o cerere de împărţire a bunurilor comune, sau la solicitarea instanţei.
În cererea adresată băncii, conform alin. 2 lit. c), trebuie să se precizeze temeiul legal al solicitării de informaţii, identitatea clientului la care se referă informaţiile confidenţiale care se solicită, categoria datelor solicitate şi scopul pentru care se solicită acestea.
Persoanele abilitate să solicite şi/sau să primească informaţii de natura secretului profesional în domeniul bancar sunt obligate să păstreze confidenţialitatea acestora şi le pot utiliza numai în scopul pentru care le-au solicitat sau le-au fost furnizate, potrivit legii.
Personalul băncii nu poate utiliza în folos personal sau în folosul altuia, direct ori indirect, informaţii de natura celor prevăzute la art. 49, pe care le deţine sau de care a luat cunoştinţă în orice mod.
În cauzele penale, la solicitarea scrisă a procurorului sau a instanţei judecătoreşti ori, după caz, a organelor de cercetare penală, cu autorizarea procurorului, băncile vor furniza informaţii de natura secretului profesional.
Dispoziţiile art. 51 alin. 4 se aplică în mod corespunzător.
Nu se consideră încălcări ale obligaţiei de păstrare a secretului profesional;
a)furnizarea de date agregate, astfel încât identitatea şi informaţiile privind activitatea fiecărui client nu pot fi identificate;
b)furnizarea de date structurilor constituite sub forma centralei riscurilor bancare, centralei incidentelor de plată sau fondului de garantare a depozitelor, organizate în condiţiile legii;
c)furnizarea de date auditorului financiar al băncii;
d)furnizarea de informaţii la cererea băncilor corespondente;
e)furnizarea de date şi informaţii necesare pentru realizarea supravegherii pe bază consolidată.
Dispoziţiile cuprinse în prezentul capitol se aplică în mod corespunzător şi sucursalelor instituţiilor de credit străine autorizate să funcţioneze în România, precum şi persoanelor juridice prevăzute la art. 2 alin. 2.
În exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de lege, Banca Naţională a României asigură schimbul de informaţii cu autorităţi din România şi cu autorităţile competente din statele membre ale Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României.
În activitatea lor, băncile se supun reglementărilor şi ordinelor emise de Banca Naţională a României, date în aplicarea legislaţiei privind politica monetară, de credit, valutară, de plăţi, de asigurare a prudenţei bancare şi de supraveghere bancară.
Băncile trebuie să-şi organizeze întreaga activitate în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase, cu cerinţele legii şi ale reglementărilor Băncii Naţionale a României. În acest sens băncile trebuie să dispună de proceduri de administrare şi contabile corespunzătoare şi de sisteme adecvate de control intern.
Modificările în situaţia băncii sunt supuse aprobării Băncii Naţionale a României, în condiţiile stabilite de aceasta prin reglementări. Înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor privind respectivele modificări se va face numai după obţinerea acestei aprobări.
În statutele lor, băncile nu vor putea stabili excepţii de la principiul potrivit căruia o acţiune dă dreptul la un singur vot.
Acţiunile emise de bănci vor putea fi numai nominative.
În vederea funcţionării, în termen de 30 de zile de la data obţinerii autorizaţiei, fiecare bancă este obligată să deschidă cont curent la Banca Naţională a României, conform reglementărilor emise de aceasta.
Transferurile băneşti operate prin înscrieri în contul curent deschis în evidenţele Băncii Naţionale a României sunt irevocabile şi necondiţionate.
Băncile pot deschide la Banca Naţională a României şi alte conturi, în condiţiile stabilite de aceasta.
Capitalul social al unei bănci trebuie vărsat, integral şi în formă bănească, la momentul subscrierii.
Nivelul minim al capitalului iniţial este stabilit de Banca Naţională a României prin reglementări, fără a putea fi mai mic decât echivalentul în monedă naţională a 5 milioane euro.
La constituire, aportul de capital va fi vărsat într-un cont deschis la o instituţie de credit, care va fi blocat până la înmatricularea băncii în registrul comerţului.
La constituirea unei bănci, capitalul iniţial este egal cu capitalul social, cu excepţia cazurilor în care banca nou-constituită este rezultată dintr-un proces de reorganizare prin fuziune sau divizare. La deschiderea unei sucursale, capitalul iniţial se va asigura prin punerea la dispoziţie acesteia a capitalului de dotare de către instituţia de credit străină.
Băncile pot majoră capitalul social numai prin utilizarea următoarelor surse:
a)noi aporturi în formă bănească;
b)prime de emisiune sau de aport şi alte prime legate de capital, integral încasate, rămase după acoperirea cheltuielilor neamortizate cu astfel de operaţiuni, precum şi rezervele constituite pe seama unor astfel de prime;
c)dividende din profitul net cuvenit acţionarilor, după plata impozitului pe dividende, potrivit legii;
d)rezerve constituite din profitul net, existente în sold, potrivit ultimului bilanţ contabil.
Sucursalele instituţiilor de credit străine, autorizate să funcţioneze în România, pot majoră capitalul de dotare prin utilizarea următoarelor surse:
a)noi aporturi în formă bănească puse la dispoziţie sucursalei de către instituţia de credit străină, cu destinaţia "capital de dotare";
b)rezerve constituite din profitul net, existente în sold potrivit ultimei situaţii financiare anuale.*)
Notă *) Art. IX din Legea nr. 485/2003 prevede că: "Rezervele existente în sold, precum şi diferenţele favorabile din reevaluarea patrimoniului, inclusiv diferenţele aferente disponibilităţilor în devize din semestrul I al anului 2002, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/1999 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2001, constituite de bănci până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, până la această dată, puteau constitui sursa de majorare a capitalului social, potrivit legislaţiei aplicabile, vor putea fi utilizate în continuare în acest scop până la epuizarea acestora.
Rezervele existente în sold la sfârşitul semestrului I al anului 2002, constituite de sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine din diferenţele din evaluarea disponibilităţilor în valută reprezentând capital de dotare, vor putea fi utilizate pentru majorarea capitalului de dotare până la epuizarea acestor rezerve".
Băncile repartizează 20% din profitul contabil determinat înainte de deducerea impozitului pe profit, pentru constituirea unui fond de rezervă, până când fondul astfel constituit egalează capitalul social, apoi maximum 10% până în momentul în care fondul a ajuns de două ori mai mare decât capitalul social. După atingerea acestui nivel, alocarea de sume pentru fondul de rezervă se face din profitul net.
Băncile repartizează din profitul contabil determinat înainte de deducerea impozitului pe profit sumele destinate constituirii rezervei generale pentru riscul de credit, în limita a 2% din soldul creditelor acordate.
Prevederile alin. 1 şi 2 sunt aplicabile până la încheierea exerciţiului financiar al anului 2003 inclusiv.
Începând cu exerciţiul financiar al anului 2004, băncile constituie fondul de rezervă potrivit dispoziţiilor legislaţiei privind societăţile comerciale şi, de asemenea, constituie fondul pentru riscuri bancare generale din profitul contabil determinat înainte de deducerea impozitului pe profit, în limita a 1% din soldul activelor purtătoare de riscuri specifice activităţii bancare, aşa cum sunt stabilite prin reglementările Băncii Naţionale a României, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în măsura în care sumele respective se regăsesc în profitul net.
La determinarea nivelului fondului pentru riscuri bancare generale se au în vedere şi sumele reprezentând rezerva generală pentru riscul de credit, constituită potrivit alin. 2, existentă în sold.
Fondul de rezervă şi rezerva generală pentru riscul de credit, constituite potrivit alin. 1 şi 2, nu vor fi diminuate în funcţie de limitele şi cotele prevăzute la alin. 4 şi vor fi utilizate potrivit destinaţiilor prevăzute de reglementările legale.
Modul de utilizare a fondului pentru riscuri bancare generale se stabileşte prin reglementări ale Băncii Naţionale a României.
La acordarea creditelor, băncile urmăresc ca solicitanţii să prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadenţă. În acest scop băncile cer solicitanţilor garantarea creditelor în condiţiile stabilite prin normele lor de creditare.
Băncile trebuie să respecte cerinţele prudenţiale, la nivel individual sau consolidat, după caz, prevăzute în reglementările emise de Banca Naţională a României, care se referă, fără a fi limitative, la:
a)solvabilitate;
b)lichiditate;
c)expunerea maximă faţă de un singur debitor şi expunerea maximă agregată;
d)expunerea faţă de persoanele aflate în relaţii speciale cu banca;
e)riscul valutar;
f)calitatea activelor, constituirea şi utilizarea provizioanelor de risc;
g)organizare şi control intern.
Indicatorii aferenţi cerinţelor prevăzute la lit. a), c)-e) ale alin. 1 se vor calcula în funcţie de nivelul fondurilor proprii; acest nivel nu va putea fi mai mic decât nivelul minim al capitalului iniţial, stabilit prin reglementările Băncii Naţionale a României.
În scopul determinării indicatorului de solvabilitate, Banca Naţională a României poate recunoaşte diminuarea riscului de credit în cazul încheierii următoarelor tipuri de contracte de compensare a creanţelor şi a obligaţiilor reciproce decurgând din operaţiuni cu instrumente având la bază cursul de schimb şi rata dobânzii şi operaţiuni similare cu aur:
a)contracte bilaterale prin care părţile stipulează că, la termenele stabilite sau la data apariţiei unui eveniment determinat - de regulă, imposibilitatea unei părţi de a-şi onora obligaţiile asumate -, obligaţiile reciproce iniţiale, chiar neajunse la scadenţă, se sting automat, fiind înlocuite de o nouă obligaţie, astfel încât o singură sumă netă rezultată din compensarea obligaţiilor iniţiale va fi datorată de partea debitoare;
b)alte contracte bilaterale de compensare.
Operaţiunile şi condiţiile în care Banca Naţională a României recunoaşte diminuarea riscului de credit, potrivit alin. 1, şi modalitatea de calcul al acestuia vor fi stabilite prin reglementările emise de Banca Naţională a României.
Băncile, persoane juridice române, pot deschide pe teritoriul României sucursale şi alte sedii secundare - agenţii şi altele asemenea -, în condiţiile prevăzute de reglementările Băncii Naţionale a României.
Băncile, persoane juridice române, vor putea desfăşura activitate bancară şi alte activităţi financiare în străinătate, în limita autorizaţiei acordate de Banca Naţională a României, numai prin intermediul unei sucursale.
Deschiderea de sucursale în străinătate este supusă aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României, conform reglementărilor emise de aceasta.
Cererea de aprobare a deschiderii unei sucursale în străinătate va indica ţara în care se intenţionează deschiderea sucursalei şi va fi însoţită, fără a se limita la acestea, de următoarele:
a)un studiu de fezabilitate, care va cuprinde cel puţin tipurile de activităţi care vor fi desfăşurate prin intermediul sucursalei şi structura organizatorică a acesteia;
b)identitatea persoanelor desemnate să asigure conducerea sucursalei şi informaţii privind calificarea, experienţa şi onorabilitatea acestora;
c)adresa sediului sucursalei.
Banca Naţională a României poate respinge o cerere de aprobare a deschiderii unei sucursale în străinătate de către o bancă, persoană juridică română, dacă, pe baza informaţiilor deţinute şi a documentaţiei prezentate de bancă, constată că:
a)banca nu dispune de capacitate administrativă sau de o situaţie financiară adecvată, în raport cu activitatea propusă a fi desfăşurată prin intermediul sucursalei;
b)cadrul legislativ existent în ţara gazdă şi/sau modul de aplicare a acestuia împiedică realizarea unei supravegheri conform principiilor prezentei legi;
c)banca înregistrează o evoluţie necorespunzătoare a indicatorilor aferenţi cerinţelor de prudenţă bancară.
Orice modificare a elementelor prevăzute la alin. 4 este supusă aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României.
Prin derogare de la dispoziţiile art. 64 alin. 3, băncile, persoane juridice române, pot desfăşura în statele membre activitate bancară şi alte activităţi financiare, conform art. 11 alin. 1, pentru care sunt autorizate, prin intermediul unei sucursale sau în mod direct, dacă îndeplinesc condiţiile stabilite de legislaţia respectivului stat membru, prin care se urmăreşte protejarea interesului general.
Banca, persoană juridică română, care intenţionează să deschidă o sucursală într-un stat membru, va notifica acest lucru Băncii Naţionale a României, împreună cu informaţiile prevăzute la art. 64 alin. 4.
În termen de 3 luni de la primirea notificării, Banca Naţională a României va comunică autorităţii competente din statul membru gazdă informaţiile primite sau, după caz, va refuza transmiterea acestora şi va informa banca în consecinţă. În cazul în care Banca Naţională a României nu informează banca în termenul prevăzut, aceasta, în 15 zile de la expirarea termenului, se poate adresa Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, solicitând eliberarea unei decizii, procedura prevăzută la art. 149 fiind aplicabilă în mod corespunzător.
Banca Naţională a României va putea refuza transmiterea comunicării către autoritatea competentă din statul membru gazdă, pe considerentele prevăzute la art. 64 alin. 5 lit. a) şi c), caz în care va notifica băncii şi motivele care au stat la baza luării deciziei.
Comunicarea către autoritatea competentă din statul membru gazdă va cuprinde, pe lângă informaţiile furnizate de bancă, potrivit art. 64 alin. 4, şi informaţii referitoare la:
a)valoarea fondurilor proprii ale băncii şi nivelul indicatorilor de solvabilitate;
b)o descriere a sistemului de garantare a depozitelor existent în România.
La cererea autorităţii competente din statul membru gazdă, Banca Naţională a României va putea comunică şi alte informaţii solicitate de aceasta.
Orice intenţie de modificare a informaţiilor furnizate conform alin. 2 va fi comunicată Băncii Naţionale a României cu cel puţin o lună înainte de data la care modificarea respectivă urmează să fie efectuată, termen în care Banca Naţională a României va proceda conform prevederilor alin. 3.*)
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. d) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui articol se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
Băncile, persoane juridice române, care intenţionează să desfăşoare pentru prima dată activitate bancară şi alte activităţi financiare în mod direct într-un stat membru, vor notifica acest lucru Băncii Naţionale a României. Notificarea va indica statul membru în cauză şi va cuprinde activităţile prevăzute la art. 11 alin. 1 care urmează să fie desfăşurate.
În termen de o lună de la primirea notificării, conform alin. 1, Banca Naţională a României o va comunică autorităţii competente din statul membru gazdă.*)
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. d) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui articol se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
O bancă nu poate efectua repartizări din profit pentru dividende dacă, în urma acestei repartizări, banca înregistrează un nivel de solvabilitate sub cel minim prevăzut de reglementările Băncii Naţionale a României.
Orice participaţie de natura imobilizărilor financiare, deţinută - direct şi/sau indirect - de o bancă, în părţi sociale, acţiuni sau alte titluri de natură participativă la entităţi, altele decât instituţii de credit, instituţii financiare, de asigurări şi societăţi prestatoare de servicii auxiliare sau conexe, nu poate să depăşească:
a)15% din fondurile sale proprii; b) 20% din capitalul social al entităţii respective sau, după caz, din valoarea totală a titlurilor de natură participativă emise de o asemenea entitate.
Valoarea totală a imobilizărilor financiare prevăzute la alin. 1 nu poate depăşi 60% din fondurile proprii ale băncii.
Este supusă aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României, conform reglementărilor acesteia:
a)orice participaţie pe care banca intenţionează să o deţină în instituţii de credit, instituţii financiare, de asigurări sau în alte entităţi care, ca rezultat al achiziţionării participaţiei respective, ar intră în perimetrul de consolidare a conturilor, conform reglementărilor aplicabile;
b)orice participaţie a cărei valoare este de cel puţin 10% din fondurile proprii ale băncii, pe care aceasta intenţionează să o deţină în acţiuni sau alte titluri de natură participativă necotate pe o piaţă reglementată;
c)orice participaţie a cărei valoare se situează între 10% şi 15% din fondurile proprii ale băncii, pe care aceasta intenţionează să o deţină în acţiuni sau alte titluri de natură participativă, cotate pe o piaţă reglementată, emise de entităţi, altele decât instituţii de credit, instituţii financiare, de asigurări ori societăţi prestatoare de servicii auxiliare sau conexe;
d)orice participaţie a băncii, de natura celor prevăzute la art. 68 alin. 1, care, în situaţii justificate de circumstanţe excepţionale, depăşeşte limitele stabilite la acest articol.**)
Notă **) Art. VI din Legea nr. 485/2003 prevede că: "Băncile, persoane juridice române, şi sucursalele instituţiilor de credit străine care beneficiază de autorizaţie de funcţionare din partea Băncii Naţionale a României trebuie să se conformeze dispoziţiilor Legii nr. 58/1998, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, în termenele stabilite de Banca Naţională a României.
Participaţiile de natura investiţiilor financiare pe care băncile le deţin la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi considerate ca fiind autorizate, conform prevederilor art. 49***) din Legea nr. 58/1998, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege. În situaţia în care Banca Naţională a României constată că cerinţele art. 49^1****) nu sunt îndeplinite, poate dispune băncii limitarea sau, după caz, lichidarea acestor participaţii, într-un termen rezonabil."
Notă *) Art. 49 a devenit prin renumerotare art. 69. Notă **) Art. 49^1 a devenit prin renumerotare art. 70.
Printre obiectivele urmărite de Banca Naţională a României, la aprobarea participaţiilor prevăzute la art. 69, se va avea în vedere ca:
a)achiziţionarea participaţiilor respective să nu supună banca la riscuri nejustificate sau să împiedice realizarea unei supravegheri eficiente pe bază consolidată;
b)banca să dispună de suficiente resurse financiare şi de natură organizatorică pentru achiziţionarea şi administrarea participaţiilor respective.
În cazul aprobării unei participaţii, în condiţiile prevăzute la art. 69 lit. d), Banca Naţională a României va solicita băncii să-şi majoreze în mod corespunzător fondurile proprii şi va stabili termenul în care se va realiza această majorare.
Participaţiile de natura imobilizărilor financiare, altele decât cele supuse aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României, vor fi notificate acesteia, în termen de 5 zile de la data achiziţionării lor de către bancă.
Împrumuturile acordate persoanelor aflate în relaţii speciale cu banca sau personalului acesteia, inclusiv familiilor acestora, pot fi permise numai în condiţiile stabilite de reglementările Băncii Naţionale a României.
Orice persoană fizică sau juridică ori grup de persoane care intenţionează să devină acţionar semnificativ al unei bănci trebuie să notifice această intenţie Băncii Naţionale a României, în conformitate cu reglementările emise de aceasta, informând asupra mărimii participaţiei pe care doreşte să o achiziţioneze.
În termen de cel mult 3 luni de la primirea notificării, Banca Naţională a României se poate opune intenţiei de achiziţionare a unei participaţii, conform alin. 1, având în vedere cerinţele prevăzute la art. 74.
Dacă Banca Naţională a României nu se opune intenţiei prevăzute la alin. 2, aceasta poate stabili un termen maxim în care această intenţie să se materializeze.
Orice acţionar semnificativ care intenţionează să-şi majoreze participaţia ori proporţia drepturilor de vot, astfel încât acestea să atingă sau să depăşească nivelurile de 20%, 33% ori 50% din capitalul social sau din totalul drepturilor de vot ori banca să devină o filială a sa, trebuie să notifice această intenţie Băncii Naţionale a României, caz în care prevederile art. 72 se aplică în mod corespunzător.
Orice acţionar semnificativ care intenţionează să-şi diminueze participaţia sau proporţia drepturilor de vot, astfel încât aceasta să reprezinte mai puţin de 10%, 20%, 33% ori 50% din capitalul social sau din totalul drepturilor de vot ori banca să înceteze să mai fie o filială a sa, va notifica această intenţie Băncii Naţionale a României.
Băncile vor informa de îndată Banca Naţională a României cu privire la orice achiziţie sau înstrăinare a acţiunilor lor care depăşeşte, respectiv se situează sub nivelurile prevăzute la alin. 1 şi 2.
Cel puţin o dată pe an băncile vor comunică Băncii Naţionale a României identitatea acţionarilor lor semnificativi şi, după caz, orice alte date şi informaţii cu privire la aceste persoane, cerute prin reglementările Băncii Naţionale a României.
Calitatea acţionarilor şi structura grupurilor din care fac parte trebuie să corespundă nevoii garantării unei gestiuni prudente şi sănătoase a băncii şi să permită realizarea unei supravegheri eficiente, în scopul asigurării credibilităţii şi viabilităţii sistemului bancar, inclusiv protejarea intereselor deponenţilor şi ale altor creditori ai unei bănci.
Banca Naţională a României are autoritatea de a analiza în ce măsură sunt respectate condiţiile stabilite de prezenta lege şi reglementările date în aplicarea acesteia, de a evalua toate circumstanţele şi informaţiile legate de activitatea, reputaţia şi integritatea morală ale persoanelor menţionate la art. 72 şi 73, inclusiv provenienţa fondurilor destinate obţinerii participaţiei, şi de a decide dacă acestea corespund cerinţelor prevăzute la alin. 1.
Dacă persoana care intenţionează să devină acţionar semnificativ al unei bănci, persoană juridică română, este o instituţie de credit străină sau o entitate care deţine ca filială o instituţie de credit străină ori este o persoană fizică sau juridică ce controlează o instituţie de credit străină şi dacă, în urma achiziţionării participaţiei, banca va deveni filială a persoanei care a achiziţionat participaţia ori va fi controlată de această persoană, evaluarea acţionarului semnificativ va face obiectul unei consultări prealabile cu autoritatea competentă din ţara de origine a instituţiei de credit străine.*)
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. e) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui alineat se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
În sensul celor prevăzute la art. 74 persoanele menţionate la art. 72 şi 73 trebuie să îndeplinească cel puţin următoarele condiţii:
a)să dispună de o situaţie financiară stabilă, care să justifice în mod satisfăcător provenienţa fondurilor destinate obţinerii participaţiei la capitalul social al băncii şi care să creeze premise pentru o eventuală susţinere financiară a băncii;
b)să furnizeze suficiente informaţii care să asigure transparenţa necesară pentru identificarea structurii grupului din care fac parte;
c)persoanele juridice să funcţioneze de minimum 3 ani, cu excepţia celor rezultate dintr-o fuziune sau divizare, caz în care termenul de 3 ani include şi funcţionarea persoanei ori a persoanelor juridice din care acestea provin;
d)să fie supravegheate în mod adecvat de către autoritatea competentă din ţara de origine.
În situaţia în care persoanele prevăzute la alin. 1 sunt instituţii de credit sau filiale ale acestora ori în alte cazuri justificate, Banca Naţională a României poate să excepteze aceste persoane de la îndeplinirea condiţiei prevăzute la lit. c) a alin. 1.
În scopul asigurării stabilităţii şi viabilităţii sistemului bancar Banca Naţională a României va stabili prin reglementări şi alte criterii specifice de evaluare a calităţii acţionariatului unei bănci.
Fiecare bancă întocmeşte şi păstrează, la sediul său social, documente şi evidenţe, în limba română, cuprinzând:
a)contractul de societate şi statutul, precum şi toate actele adiţionale prin care acestea au fost modificate;
b)un registru al acţionarilor săi, cu excepţia cazurilor în care evidenţa acţionarilor este ţinută de o societate de registru independent, potrivit legii;
c)minutele şi hotărârile adunării generale a acţionarilor;
d)minutele şedinţelor şi hotărârile consiliului de administraţie şi ale comitetelor prevăzute de lege sau de reglementările Băncii Naţionale a României şi, după caz, ale comitetelor constituite pe baza hotărârii organelor statutare ale băncii;
e)registrele şi înregistrările contabile care evidenţiază clar şi corect situaţia activităţii sale, explicarea tranzacţiilor şi situaţiei sale financiare, astfel încât să permită Băncii Naţionale a României să determine dacă banca s-a conformat prevederilor prezentei legi;
f)reglementările proprii referitoare la desfăşurarea activităţii, precum şi toate amendamentele acestora;
g)alte înregistrări care sunt cerute potrivit prezentei legi ori prevederilor reglementărilor Băncii Naţionale a României.
Documentele prevăzute la lit. a) şi f) se transmit la Banca Naţională a României, iar documentele reprezentând evidenţierea zilnică a înregistrărilor pentru fiecare client al băncii, caracteristicile tranzacţiilor sale cu acel client ori în contul acestuia şi soldul datorat clientului sau de către acesta se păstrează la sediul social al băncii sau la sediile secundare.
Fiecare bancă întocmeşte şi păstrează la sediul social sau la sediile sale secundare un exemplar al documentaţiei de credit adecvate şi orice informaţii privitoare la relaţiile sale de afaceri cu clienţii şi cu alte persoane pe care Banca Naţională a României le poate prevedea prin reglementări şi care se pun la dispoziţie personalului autorizat al Băncii Naţionale a României, la cererea acestuia.
Toate operaţiunile de credit şi garanţie ale băncilor trebuie consemnate în documente contractuale din care să rezulte clar toţi termenii şi toate condiţiile respectivelor tranzacţii. Aceste documente trebuie păstrate de bănci şi puse la dispoziţie personalului autorizat al Băncii Naţionale a României, la cererea acestuia.
Contractele de credit bancar, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri executorii.
De la data iniţierii unei proceduri judiciare faţă de un debitor, inclusiv în cazul solicitării de către bancă a învestirii cu formulă executorie a contractului de credit ori, după caz, al iniţierii de către aceasta a unei alte proceduri de executare silită prevăzută de lege, dobânda stabilită conform contractului sau, după caz, dobânda legală se va calcula în continuare, dacă prin lege nu se prevede faptul că de la data deschiderii procedurii nu se mai datorează dobânzi; dobânda şi creditele respective se vor evidenţia de către bancă în afara bilanţului.
Garanţiile constituite în favoarea băncii în scopul garantării creditelor, care îndeplinesc condiţiile de publicitate prevăzute de lege, conferă băncilor prioritate faţă de terţii, inclusiv statul, ale căror creanţe şi garanţii au îndeplinit ulterior condiţiile de publicitate.
Dispoziţiile art. 79 alin. 1 se aplică în cazul tuturor operaţiunilor şi tranzacţiilor băncii.
Băncile care emit monedă electronică sunt obligate să încheie contracte cu deţinătorii, prin care să se stabilească în mod clar condiţiile de răscumpărare a acesteia. În perioada de valabilitate pentru care a fost emisă moneda electronică, băncile emitente sunt obligate să o răscumpere, la cererea deţinătorilor, la o valoare egală cu valoarea acesteia existentă în sold. Răscumpărarea se va realiza prin schimbarea valorii sale în numerar sau prin transfer în cont, fără reţinerea altor taxe şi comisioane decât cele strict necesare efectuării operaţiunii de răscumpărare.
Contractul poate prevedea un prag minim de răscumpărare, care nu poate fi mai mare decât echivalentul a 10 euro.
Băncile trebuie să ţină permanent evidenţa contabilă, în concordanţă cu prevederile legii contabilităţii şi ale reglementărilor specifice date în aplicarea acesteia, şi să întocmească situaţii financiare care să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare, a performanţei financiare, a fluxurilor de trezorerie şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată. Evidenţa contabilă şi situaţiile financiare ale unei bănci trebuie să reflecte, de asemenea, operaţiunile şi situaţia financiară a filialelor, a sucursalelor şi a celorlalte sedii secundare, pe bază individuală şi, după caz, pe bază consolidată.
Băncile sunt obligate să prezinte Băncii Naţionale a României situaţiile lor financiare constând în elemente ale bilanţului contabil, precum şi alte date cerute de Banca Naţională a României, la termenele şi în forma stabilite prin reglementări.
Situaţiile financiare ale băncii, întocmite pe bază individuală şi, după caz, pe bază consolidată, trebuie să fie auditate, potrivit prezentei legi, de auditori financiari aprobaţi de Banca Naţională a României.
Situaţiile financiare ale băncilor vor fi certificate, până la exerciţiul financiar al anului 2001 inclusiv, de către cenzori autorizaţi, în vederea depunerii în termenul legal la autorităţile în drept.
Consiliile de administraţie ale băncilor vor contracta servicii de audit financiar cu auditori financiari, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România sau societăţi internaţionale de audit financiar agreate de Camera Auditorilor Financiari din România, în conformitate cu legislaţia privind auditul financiar şi în acord cu Programul de implementare a reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a bis 86/635 CEE şi cu standardele internaţionale de contabilitate.
În scopul auditării situaţiilor financiare, fiecare bancă va încheia contracte cu auditori financiari, persoane juridice autorizate de Camera Auditorilor Financiari din România, potrivit legii.
Auditorul financiar:
a)va întocmi un raport anual împreună cu opinia sa, din care să rezulte dacă situaţiile financiare prezintă o imagine fidelă a poziţiei financiare, a performanţei financiare, a fluxurilor de trezorerie ale băncii şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată, potrivit standardelor profesionale publicate de Camera Auditorilor Financiari din România;
b)va analiza practicile şi procedurile controlului şi auditului intern şi, dacă consideră că acestea nu sunt corespunzătoare, va face recomandări băncii pentru remedierea lor;
c)va furniza, la solicitarea Băncii Naţionale a României, orice detalii, clarificări, explicaţii referitoare la datele cuprinse în situaţiile financiare ale băncii.
Raportul auditorului financiar împreună cu opinia sa vor fi prezentate adunării generale a acţionarilor şi vor fi publicate împreună cu situaţiile financiare anuale.
Auditorul financiar al unei bănci trebuie să informeze Banca Naţională a României de îndată ce, în exercitarea atribuţiilor sale, a luat cunoştinţă despre orice act sau fapt în legătură cu banca ori cu entităţile care intră în perimetrul de consolidare, act sau fapt care:
a)constituie o încălcare gravă a legii şi/sau a reglementărilor ori a actelor emise în aplicarea acesteia, prin care sunt stabilite condiţiile de autorizare şi de desfăşurare a activităţii băncii;
b)este de natură să afecteze situaţia patrimonială a băncii sau buna sa funcţionare;
c)poate conduce la un refuz din partea auditorului de a-şi exprima opinia asupra situaţiilor financiare ale băncii sau la exprimarea de către acesta a unei opinii cu rezerve.
Îndeplinirea cu bună-credinţă de către auditorul financiar a obligaţiei de a informa Banca Naţională a României, conform alin. 1 şi art. 85 alin. 2 lit. c), nu constituie o încălcare a obligaţiei de păstrare a secretului profesional, care revine acestuia potrivit legii sau clauzelor contractuale, şi nu poate atrage răspunderea materială a acestuia.
Fiecare bancă va publică situaţiile financiare, după aprobarea acestora de către adunarea generală a acţionarilor, în forma stabilită de Banca Naţională a României şi aprobată de Ministerul Finanţelor Publice, la termenele prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 56, 57, 61, 63, art. 64 alin. 1, art. 77-84, 85 şi 87 se aplică în mod corespunzător şi sucursalelor instituţiilor de credit străine, autorizate să funcţioneze în România.
În cazurile în care instituţiile de credit străine decid constituirea la nivelul sucursalelor din România a fondului pentru riscuri bancare generale, prevăzut la art. 60, dispoziţiile acestui articol se aplică în mod corespunzător şi acestor sucursale.
Sucursalele instituţiilor de credit străine vor publică în limba română situaţiile financiare anuale ale instituţiei de credit străine, întocmite şi auditate conform legislaţiei din ţara de origine.*)
Dispoziţiile art. 62 şi 71 se aplică sucursalelor menţionate la alin. 1 numai dacă se prevede astfel în reglementările Băncii Naţionale a României.
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. f) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui alineat se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
Banca Naţională a României reglementează, autorizează şi supraveghează sistemele de plăţi din România, inclusiv administratorii acestora, în scopul asigurării funcţionării sistemelor în conformitate cu standardele internaţionale în acest domeniu.
Sistemele de plăţi menţionate la alin. 1 nu pot funcţiona pe teritoriul României fără obţinerea autorizaţiei Băncii Naţionale a României.
Banca Naţională a României emite reglementări cu privire la sistemele de plăţi, care se vor referi la:
a)condiţiile şi modalitatea de organizare a sistemelor de plăţi;
b)condiţiile şi procedura de autorizare, cazurile în care autorizaţia poate fi revocată;
c)criteriile şi regulile pentru supravegherea sistemelor de plăţi, inclusiv a participanţilor la aceste sisteme şi a administratorilor acestora;
d)informaţiile şi raportările care trebuie furnizate Băncii Naţionale a României;
e)cerinţele minime referitoare la funcţionarea, auditul operaţional şi administrarea riscurilor unui sistem de plăţi şi cele referitoare la situaţiile financiare şi auditul intern ale participanţilor şi ale administratorului unui sistem de plăţi;
f)orice alte cerinţe specifice necesare bunei funcţionări a unui sistem de plăţi.
Fondurile şi instrumentele financiare ale participanţilor la sistemele de plăţi, constituite la dispoziţia agentului de decontare, în limitele solicitate prin regulile sistemului, în scopul garantării îndeplinirii obligaţiilor care decurg din calitatea de participant la sistem, nu pot face obiectul executării silite de către terţi şi nu pot fi grevate de alte garanţii reale ori sarcini de către participantul debitor.
Fondurile şi instrumentele financiare prevăzute la alin. 1 sunt exceptate de la procedura înscrierii în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
În cazul falimentului unui participant la sistemul de plăţi, fondurile şi instrumentele financiare prevăzute la alin. 1 vor fi utilizate numai în scopul îndeplinirii obligaţiilor decurgând din ordinele de transfer irevocabile şi din poziţiile nete rezultate din compensare, care revin participantului până la data pronunţării, inclusiv a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.
În cazul încetării calităţii de participant la sistemul de plăţi, fondurile şi instrumentele financiare prevăzute la alin. 1 vor fi utilizate numai în scopul îndeplinirii obligaţiilor decurgând din ordinele de transfer irevocabile şi din poziţiile nete rezultate din compensare, care revin participantului până la momentul încetării calităţii de participant.
În scopul protejării intereselor deponenţilor şi al asigurării stabilităţii şi viabilităţii întregului sistem bancar, Banca Naţională a României asigură supravegherea prudenţială a băncilor, persoane juridice române, şi a sucursalelor instituţiilor de credit străine, autorizate să desfăşoare activitate pe teritoriul României, prin stabilirea unor norme şi indicatori de prudenţă bancară, urmărirea respectării acestora şi a altor cerinţe prevăzute de lege şi de reglementările aplicabile, impunerea măsurilor necesare şi aplicarea de sancţiuni, în vederea prevenirii şi limitării riscurilor specifice activităţii bancare.
Urmărirea respectării cerinţelor de natură prudenţială şi a altor cerinţe prevăzute de legislaţia bancă se realizează de Banca Naţională a României pe baza raportărilor făcute potrivit prezentei legi şi a reglementărilor date în aplicarea acesteia şi prin inspecţii desfăşurate la:
a)sediul băncilor, persoane juridice române, al sucursalelor şi al altor sedii secundare ale acestora din ţară şi din străinătate;
b)sediile sucursalelor instituţiilor de credit străine care desfăşoară activitate în România.
Inspecţiile la sediul băncii se efectuează de către personalul Băncii Naţionale a României, împuternicit în acest sens, sau de către auditori financiari numiţi de Banca Naţională a României.
Pentru verificarea sucursalelor deschise în statele membre de către bănci, persoane juridice române, Banca Naţională a României poate efectua inspecţii la sediul acestor sucursale, cu informarea prealabilă a autorităţilor competente din statele membre gazdă sau poate solicita acestor autorităţi să realizeze verificarea.*)
În cazul sucursalelor şi filialelor instituţiilor de credit străine, echipele de inspecţie pot include şi reprezentanţi ai autorităţii competente din ţara de origine a instituţiei de credit străine.
Pentru supravegherea băncilor române care funcţionează în străinătate, Banca Naţională a României cooperează cu autorităţile competente ale statelor respective.
Informaţiile referitoare la instituţiile de credit străine care desfăşoară activităţi în România pot fi furnizate autorităţilor competente din ţara de origine, numai în condiţii de reciprocitate.
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. g) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui alineat se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
Băncile sunt obligate să permită personalului Băncii Naţionale a României şi auditorilor financiari, numiţi potrivit prevederilor art. 93, care efectuează inspecţia, să le examineze evidenţele, conturile şi operaţiunile şi să furnizeze toate documentele şi informaţiile legate de administrarea, controlul intern şi operaţiunile băncii, astfel cum vor fi solicitate de către aceştia.
Băncile sunt obligate să transmită Băncii Naţionale a României orice informaţii solicitate de aceasta, în scris sau în cadrul acţiunilor de supraveghere şi control, în scopul exercitării competenţelor sale prevăzute de lege.
Dispoziţiile alin. 1 şi 2 se aplică şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit străine.
Banca Naţională a României supraveghează activitatea băncilor, persoane juridice române, pe bază individuală şi pe bază consolidată, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
Orice bancă, persoană juridică română, care are drept filiale alte instituţii de credit şi/sau instituţii financiare cu sediul în România sau în străinătate, va fi supravegheată de Banca Naţională a României pe baza situaţiei sale financiare consolidate.
Orice bancă, persoană juridică română, care este o filială a unui holding financiar cu sediul în România sau în străinătate, va fi supravegheată de Banca Naţională a României pe baza situaţiei financiare consolidate a holdingului financiar. În acest sens, holdingul financiar va transmite băncii informaţii referitoare la situaţia financiară pe bază consolidată a acestuia.
Dispoziţiile alin. 3 nu vor fi interpretate în sensul că Banca Naţională a României are atribuţii de supraveghere pe bază individuală a holdingului financiar.
În aplicarea prevederilor alin. 2 şi 3, Banca Naţională a României va stabili prin reglementări perimetrul de consolidare, excepţiile de la principiile de consolidare, metodele de consolidare, informaţiile care trebuie furnizate în scopul realizării supravegherii pe bază consolidată şi cerinţele prudenţiale care trebuie respectate la nivel consolidat, care se vor referi cel puţin la următoarele elemente:
a)solvabilitate;
b)adecvarea fondurilor proprii pentru acoperirea riscului de piaţă;
c)controlul expunerilor mari;
d)limitarea participaţiilor în entităţi care nu desfăşoară activităţi financiare;
e)organizarea şi controlul intern care să asigure mecanisme adecvate pentru producerea şi transmiterea oricăror date şi informaţii necesare pentru scopul supravegherii consolidate;
f)controlul expunerilor faţă de persoanele aflate în relaţii speciale cu banca.
În cazul în care banca, persoană juridică română, şi o instituţie de credit autorizată într-un stat membru sunt filiale ale aceluiaşi holding financiar, Banca Naţională a României este competentă să asigure supravegherea pe bază consolidată în cazul în care:
a)holdingul financiar are sediul în România;
b)holdingul financiar are sediul într-un alt stat membru, în care nu mai deţine drept filiale instituţii de credit şi banca, persoană juridică română, în raport cu celelalte instituţii de credit care sunt filiale ale holdingului financiar, fie are cea mai mare valoare a activului balanţier, fie, în caz de egalitate a acestuia, a fost prima autorizată, dacă printr-un acord de colaborare încheiat cu autoritatea competentă din statul membru respectiv nu se prevede altfel.
Prin derogare de la dispoziţiile alin. 1, prin acorduri de colaborare încheiate de Banca Naţională a României cu autorităţile competente din statele membre, se poate stabili ca atribuţiile privind supravegherea pe bază consolidată să fie exercitată de autorităţile competente respective.
Acordurile de colaborare prevăzute la alin. 1 lit. b) şi alin. 2 vor cuprinde modalităţile de colaborare şi de transmitere a informaţiilor necesare realizării supravegherii pe bază consolidată.*)
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. h) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui articol se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
Toate instituţiile de credit, instituţiile financiare, de asigurări sau alte entităţi aflate în categoria celor care intră în perimetrul de consolidare, societăţile tip holding şi filialele acestora şi filialele unei bănci sau ale unui holding financiar, care nu sunt incluse în perimetrul de consolidare, sunt obligate să asigure schimbul de informaţii necesare realizării supravegherii conform alin. 2, art. 95 şi 98.
Banca Naţională a României poate solicita filialelor unei bănci sau unui holding financiar, care nu sunt incluse în perimetrul de consolidare, să transmită orice informaţii necesare supravegherii băncii.
Banca Naţională a României poate solicita, fie direct societăţilor tip holding, fie prin intermediul filialelor acestora - bănci, persoane juridice române -, orice date şi informaţii necesare pentru scopurile realizării supravegherii băncii.
Dispoziţiile alin. 1 nu vor fi interpretate în sensul că Banca Naţională a României are atribuţii de supraveghere în legătură cu activitatea societăţii tip holding sau a filialelor acesteia.
Pentru verificarea informaţiilor primite potrivit alin. 1, Banca Naţională a României poate efectua inspecţii la sediul societăţilor tip holding şi al filialelor acestora, când acesta este situat pe teritoriul României, dispoziţiile art. 93 alin. 1 aplicându-se în mod corespunzător.
Pentru verificarea societăţilor tip holding şi a filialelor acestora, având sediul în statele membre, Banca Naţională a României poate efectua inspecţii la sediul acestora, cu acordul autorităţii competente din statul membru de origine, sau poate solicita autorităţii competente respective realizarea acestei verificări.**)
Notă **) Potrivit art. III alin. 1 lit. i) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui alineat se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
În situaţia în care Banca Naţională a României constată că o bancă şi/sau oricare dintre administratorii ori conducătorii băncii sau persoanele desemnate să asigure conducerea compartimentelor, a sucursalelor ori a altor sedii secundare se fac vinovaţi de:
a)încălcarea unei prevederi a prezentei legi ori a reglementărilor sau a ordinelor emise de Banca Naţională a României ori a reglementărilor proprii ale băncii;
b)încălcarea oricărei condiţii sau restricţii prevăzute în autorizaţia emisă băncii;
c)efectuarea de operaţiuni fictive şi fără acoperire reală;
d)neraportarea, raportarea cu întârziere sau raportarea de date eronate privind indicatorii de prudenţă bancară ori alţi indicatori prevăzuţi în reglementările Băncii Naţionale a României;
e)nerespectarea măsurilor stabilite prin actele de control sau în urma acestora;
f)periclitarea credibilităţii şi viabilităţii băncii prin administrarea necorespunzătoare a fondurilor ce i-au fost încredinţate,
Banca Naţională a României poate aplica următoarele sancţiuni:
a)avertisment scris dat băncii;
b)amendă aplicabilă băncii, între 0,05% şi 1% din capitalul social, sau administratorilor, conducătorilor ori persoanelor prevăzute la alin. 1, între 1-6 salarii medii nete/bancă, conform situaţiei salariale existente în luna precedentă datei la care s-a constatat fapta. Amenzile încasate se fac venit la bugetul de stat;
c)retragerea aprobării date conducătorilor şi/sau administratorilor băncii;
d)retragerea autorizaţiei băncii.
În urma constatărilor, Banca Naţională a României poate lua următoarele măsuri:
a)încheierea unui acord scris cu consiliul de administraţie al băncii, care să cuprindă un program de măsuri de remediere;
b)obligarea băncii aflate în culpă să ia măsuri de remediere a consecinţelor faptelor constatate;
c)instituirea măsurilor de supraveghere specială şi de administrare specială, potrivit dispoziţiilor cap. XIII;
d)suspendarea exerciţiului dreptului de vot al acţionarilor, în cazurile în care persoanele respective nu mai îndeplinesc cerinţele prevăzute de prezenta lege şi de reglementările emise în aplicarea acesteia privind calitatea acţionariatului unei bănci ori înfăptuiesc o politică individuală sau comună care periclitează asigurarea unei gestiuni sănătoase şi prudente a băncii, în detrimentul interesului deponenţilor şi al altor creditori;
e)limitarea operaţiunilor băncii, inclusiv prin închiderea sucursalelor din străinătate, cu retragerea aprobării pentru acestea sau limitarea operaţiunilor acestora, în situaţiile în care banca nu asigură o supraveghere adecvată a activităţii sucursalei;
f)retragerea aprobării acordate pentru participaţiile băncii la capitalul social al unor filiale sau limitarea acestor participaţii, inclusiv în cazul în care supravegherea pe bază consolidată este împiedicată prin netransmiterea informaţiilor necesare de către aceste filiale;
g)retragerea aprobării acordate auditorului financiar, în situaţia în care acesta nu îşi îndeplineşte în mod corespunzător atribuţiile prevăzute de lege sau nu respectă cerinţele de conduită etică şi profesională specifice.
Acţionarii faţă de care s-au dispus măsurile prevăzute la alin. 1 lit. d) nu vor mai putea achiziţiona noi acţiuni ale băncii, aplicându-li-se în mod corespunzător dispoziţiile art. 108.
Măsurile prevăzute la alin. 1 lit. d) pot fi dispuse inclusiv în cazurile în care societatea-mamă, holding financiar sau societate tip holding a băncii împiedică supravegherea pe bază consolidată, potrivit prezentei legi, prin netransmiterea informaţiilor necesare realizării acesteia.
În cazul retragerii aprobării pentru participaţiile băncii la capitalul social al unor filiale sau al limitării acestor participaţii, banca trebuie să-şi vândă participaţiile deţinute peste nivelul stabilit de Banca Naţională a României.
Măsurile de remediere ce pot fi luate de bancă potrivit art. 100 alin. 1 lit. a) şi b) vor include, fără a se limita la acestea, următoarele:
a)stabilirea unui plan de majorare a fondurilor proprii;
b)înlocuirea administratorilor;
c)înlocuirea persoanelor desemnate să asigure conducerea compartimentelor, a sucursalelor ori a altor sedii secundare ale băncii;
d)îmbunătăţirea sistemului de control intern.
Aplicarea de sancţiuni, potrivit art. 99, nu împiedică adoptarea măsurilor prevăzute la art. 100.
În cazul instituirii administrării speciale, Banca Naţională a României va decide şi cu privire la retragerea aprobărilor acordate conducătorilor, administratorilor şi auditorului financiar ai băncii şi, respectiv, la suspendarea drepturilor de vot ale acţionarilor.
La sesizarea primită din partea autorităţilor competente din statele membre gazdă cu privire la încălcarea de către bănci, persoane juridice române, a cerinţelor privind desfăşurarea activităţii în statele membre respective, Banca Naţională a României va dispune măsurile pe care le consideră necesare, potrivit prezentei legi, şi va informa autorităţile competente din statele membre gazdă asupra acestora.*)
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. j) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui articol se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
Banca Naţională a României poate dispune participanţilor şi/sau administratorului unui sistem de plăţi adoptarea unor măsuri de remediere a deficienţelor constatate în cadrul sistemului.
În situaţia în care Banca Naţională a României constată că persoanele prevăzute la alin. 1 se fac vinovate de nerespectarea dispoziţiilor cap. X, a reglementărilor emise de Banca Naţională a României în aplicarea acestor dispoziţii sau nu se conformează celor dispuse de aceasta, Banca Naţională a României poate aplica următoarele sancţiuni:
a)avertisment scris;
b)amendă cuprinsă între 100.000.000 lei şi 1.000.000.000 lei;
c)excluderea unuia sau mai multor participanţi;
d)retragerea autorizaţiei acordate pentru funcţionarea unui sistem de plăţi.
Nivelurile prevăzute la alin. 2 lit. b) vor putea fi modificate de Banca Naţională a României, în funcţie de evoluţia ratei anuale a inflaţiei.
Constatarea faptelor cuprinse în prezentul capitol, care constituie încălcări ale disciplinei bancare sau a celei în domeniul sistemelor de plăţi, se face de către personalul Băncii Naţionale a României, împuternicit în acest sens de persoanele menţionate la alin. 2.
Actele de aplicare a măsurilor şi a sancţiunilor prevăzute în prezentul capitol se emit de către guvernatorul sau viceguvernatorii Băncii Naţionale a României, cu excepţia sancţiunilor prevăzute la art. 99 alin. 2 lit. c) şi d) şi a măsurilor prevăzute la art. 100 alin. 1 lit. c), a căror aplicare este de competenţa consiliului de administraţie.
Aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 99 şi 104 se prescrie în termen de un an de la data luării la cunoştinţă, dar nu mai mult de 3 ani de la data săvârşirii faptei.
Aplicarea sancţiunilor nu înlătură răspunderea materială, civilă, administrativă sau penală, după caz.
Dispoziţiile art. 99-106 se aplică în mod corespunzător şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit străine, cu excepţia măsurilor de administrare specială prevăzute la art. 100 alin. 1 lit. c).
Exerciţiul dreptului de vot al acţionarilor semnificativi ai unei bănci care nu au notificat Băncii Naţionale a României, conform art. 72 şi 73, intenţia de a deveni acţionari semnificativi sau de a-şi majoră participaţia deţinută la bancă ori care deţin o participaţie din capitalul social sau din drepturile de vot la achiziţionarea căreia Banca Naţională a României a făcut opoziţie, conform art. 72 alin. 2, se suspendă.
Banca Naţională a României dispune acţionarilor semnificativi prevăzuţi la alin. 1 să-şi vândă, în termen de 3 luni, acţiunile aferente participaţiei la care Banca Naţională a României a făcut opoziţie. După expirarea acestui termen, dacă acţiunile nu au fost vândute, Banca Naţională a României dispune băncii anularea acţiunilor respective, emiterea unor noi acţiuni purtând acelaşi număr şi vânzarea acestora, urmând ca preţul încasat din vânzare să fie consemnat la dispoziţia dobânditorului iniţial, după reţinerea cheltuielilor ocazionate de vânzare.
Dispoziţiile alin. 2 se aplică şi în cazul celorlalţi acţionari faţă de care Banca Naţională a României a dispus măsura suspendării exerciţiului dreptului de vot, conform art. 100 alin. 1 lit. d).
Acţionarii al căror drept de vot nu este suspendat vor putea să participe la adunarea generală şi să ia orice hotărâre de competenţa adunării, cu majoritatea voturilor lor sau cu o altă majoritate prevăzută în actul constitutiv pentru acest caz.
Consiliul de administraţie al băncii este răspunzător de îndeplinirea măsurilor necesare pentru anularea acţiunilor, potrivit alin. 2, şi vânzarea acţiunilor nou-emise.
Dacă din lipsă de cumpărători vânzarea nu a avut loc sau s-a realizat numai o vânzare parţială a acţiunilor nou-emise, banca va proceda de îndată la reducerea capitalului social cu diferenţa dintre capitalul social înregistrat şi cel deţinut de acţionarii cu drept de vot.*)
Notă *) Art. VIII din Legea nr. 485/2003 prevede că: "Acţionarii băncilor care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, au dreptul de vot suspendat trebuie să-şi vândă acţiunile deţinute la bancă în termen de 3 luni de la această dată. După trecerea termenului se vor aplica dispoziţiile art. 73**) din Legea nr. 58/1998, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege." Notă **) Art. 73 a devenit prin renumerotare art. 108.
Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă săvârşirea de către persoanele fizice a faptelor prevăzute la secţiunea a 3-a din cap. I.
Persoanele juridice care se fac vinovate de încălcarea dispoziţiilor cuprinse în secţiunea a 3-a a cap. I vor fi sancţionate în condiţiile prevăzute de legislaţia privind desfăşurarea de activităţi comerciale ilicite. Dacă persoana juridică desfăşoară în principal activităţile interzise, potrivit dispoziţiilor art. 7 şi 10, sau dacă aceasta, deşi sancţionată, continuă desfăşurarea activităţilor respective, instanţa judecătorească competentă poate hotărî dizolvarea, respectiv intrarea în lichidare.***)
Banca Naţională a României este împuternicită să determine dacă o activitate reprezintă ori nu atragere de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public, activitate bancară, activitate de emitere de monedă electronică ori activitate de atragere şi/sau administrare a unor sume de bani rezultate din asocierea în vederea economisirii şi acordării de credite într-un sistem colectiv. În acest caz decizia Băncii Naţionale a României este obligatorie pentru părţile interesate.
Notă ***) Art. XI din Legea nr. 485/2003 prevede că: "Societăţile comerciale care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, desfăşoară activităţi de atragere de fonduri rambursabile de la public ori alte activităţi de natura activităţii bancare, inclusiv activitate de atragere şi/sau administrare a unor sume de bani rezultate din asocierea în vederea economisirii şi acordării de credite într-un sistem colectiv, vor lua măsuri pentru încetarea de îndată a unor asemenea activităţi. În caz contrar, devin incidente dispoziţiile art. 74****) din Legea nr. 58/1998, cu modificările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege." Notă ****) Art. 74 devine prin renumerotare art. 109.
Deschiderea de conturi bancare sub nume fictive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, poate hotărî măsuri de instituire a supravegherii speciale şi de administrare specială a băncilor.
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României poate hotărî măsuri de instituire a supravegherii speciale a băncilor, persoane juridice române, pentru încălcarea legii sau a reglementărilor emise de Banca Naţională a României, constatată în urma efectuării acţiunilor de supraveghere şi/sau a analizei raportărilor băncilor, precum şi în cazul constatării unei situaţii financiare precare.
Supravegherea specială se asigură printr-o comisie instituită în acest scop, formată din maximum 7 specialişti din cadrul Băncii Naţionale a României, dintre care unul va îndeplini funcţia de preşedinte al comisiei şi unul, pe cea de vicepreşedinte al acesteia.
Atribuţiile acestei comisii se stabilesc de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României şi se referă, în principal, la:
a)urmărirea modului în care conducerea băncii acţionează pentru stabilirea şi aplicarea măsurilor necesare remedierii deficienţelor înscrise în actul de control întocmit de organele de inspecţie ale Băncii Naţionale a României;
b)suspendarea sau desfiinţarea unor acte de decizie ale organelor statutare ale băncii, contrare reglementărilor prudenţiale sau care conduc la deteriorarea situaţiei financiare a băncii;
c)formularea de solicitări privind modificarea/ completarea reglementărilor proprii ale băncii;
d)limitarea şi/sau suspendarea unor activităţi şi operaţiuni bancare pe o anumită perioadă;
e)orice alte măsuri care se consideră necesare pentru remedierea situaţiei băncii;
f)formularea de propuneri către Banca Naţională a României de aplicare a sancţiunilor şi/sau a măsurilor de remediere prevăzute de lege, în situaţia în care conducerea băncii nu respectă măsurile dispuse de comisie.
Comisia de supraveghere specială nu se substituie conducerii băncii în ceea ce priveşte coordonarea activităţii zilnice şi competenţa de a angaja banca. Răspunderea pentru legalitatea, realitatea, exactitatea şi oportunitatea operaţiunilor efectuate şi a documentelor întocmite de bancă revine exclusiv organelor statutare de conducere şi/sau persoanelor care întocmesc şi semnează documentele în cauză, potrivit atribuţiilor şi competenţelor acestora.
În perioada exercitării supravegherii speciale, adunarea generală a acţionarilor, consiliul de administraţie şi conducătorii băncii nu pot hotărî măsuri contrare celor dispuse de comisia de supraveghere specială.
Membrii comisiei de supraveghere specială au acces la toate documentele şi registrele băncii, fiind obligaţi să păstreze secretul privind operaţiunile bancare.
Comisia de supraveghere specială prezintă rapoarte periodice Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României asupra situaţiei băncii.
În funcţie de concluziile rezultate din aceste rapoarte, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României hotărăşte asupra încetării sau continuării supravegherii speciale, fără a se depăşi însă o perioadă mai mare de 120 de zile de la instituirea măsurii de supraveghere specială.
În cazul în care în activitatea băncii se constată în continuare deficienţe grave, Banca Naţională a României poate hotărî, de la caz la caz, instituirea măsurii de administrare specială a băncii sau adoptarea altor măsuri prevăzute de lege, inclusiv retragerea autorizaţiei.
Banca Naţională a României poate decide instituirea măsurii de administrare specială asupra unei bănci, persoană juridică română, inclusiv asupra sediilor sale secundare din România şi din străinătate. Măsura administrării speciale se poate dispune în cazurile în care:
a)măsurile de supraveghere specială nu au dat rezultate într-o perioadă de până la 120 de zile;
b)indicatorul de solvabilitate, calculat în conformitate cu reglementările Băncii Naţionale a României în raport cu fondurile proprii, se situează la un nivel care nu depăşeşte jumătate din nivelul minim prevăzut de aceste reglementări;
c)banca a încălcat în mod repetat prevederile legii şi/sau ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia;
d)banca nu mai are nici un conducător şi nici un administrator.
Un anunţ privind instituirea administrării speciale va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Instituirea măsurilor de administrare specială se dispune de Banca Naţională a României şi în cazul sesizării de către aceasta a instanţei competente pentru declanşarea procedurii falimentului unei bănci, până la numirea de către judecătorul-sindic a lichidatorului.
Administrarea specială se va institui pe o perioadă de un an de la data hotărârii Băncii Naţionale a României, cu excepţia cazului în care prin hotărâre se stabileşte o perioadă mai scurtă sau Banca Naţională a României hotărăşte încetarea administrării speciale, potrivit art. 127 alin. 4.
În situaţii excepţionale Banca Naţională a României poate prelungi, în condiţiile prevăzute pentru instituirea administrării speciale, perioada prevăzută la alin. 1, cu maximum 6 luni.
Administrarea specială se exercită de către un administrator special, desemnat de Banca Naţională a României prin hotărârea de instituire a acestei măsuri.
Administrator special poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică, inclusiv Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.
Pentru motive întemeiate, Banca Naţională a României poate să înlocuiască administratorul special.
Toate cheltuielile legate de administrarea specială se suportă de banca supusă acestei măsuri.
În cazul în care consideră necesar, Banca Naţională a României poate stabili anumite limite şi/sau condiţii privind activitatea băncii în privinţa căreia s-a hotărât instituirea administrării speciale. Acestea vor fi comunicate administratorului special, care va răspunde de respectarea lor.
Administratorul special preia integral atribuţiile consiliului de administraţie şi ale conducătorilor băncii supuse regimului de administrare specială, aşa cum aceste atribuţii rezultă potrivit legii şi actului constitutiv.
După preluarea administrării băncii, administratorul special va înştiinţa de îndată compartimentele din cadrul băncii, sediile secundare ale acesteia, băncile corespondente, oficiul registrului comerţului şi, după caz, Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar cu privire la luarea acestei măsuri.
Comunicarea se face în scris şi va cuprinde şi specimenul de semnătură a administratorului special.
Comunicarea făcută băncilor corespondente va cuprinde şi menţionarea faptului că toate operaţiunile viitoare prin contul băncii vor fi autorizate numai de către administratorul special sau de persoanele împuternicite în mod expres de către acesta.
Atribuţia principală a administratorului special constă în stabilirea condiţiilor optime pentru conservarea valorii activului băncii, eliminarea deficienţelor existente în administrare, încasarea creanţelor şi stabilirea posibilităţii de redresare a situaţiei financiare a băncii; în acest sens administratorul special poate lua toate măsurile pe care le consideră necesare, în limita competenţelor sale prevăzute de lege.
Măsurile care pot fi luate au în vedere:
a)negocierea creanţelor băncii şi/sau rescadenţarea acestora;
b)suspendarea atragerii de depozite şi/sau a acordării de credite;
c)închiderea sediilor secundare neprofitabile sau a căror activitate nu se justifică;
d)redimensionarea schemei de personal, prin reorganizarea activităţii, în scopul reducerii cheltuielilor;
e)alte măsuri pe care consiliul de administraţie al unei bănci sau conducătorii acesteia le pot lua, potrivit legii, în cursul unei administrări normale.
Administratorul special va lua cel puţin măsurile necesare pentru:
a)reducerea pierderilor;
b)încetarea activităţilor frauduloase şi a abuzurilor de orice natură ale persoanelor aflate în relaţii speciale cu banca;
c)introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase, încheiate anterior de către bancă, inclusiv a acelor contracte în care obligaţiile asumate de către bancă sunt disproporţionate în raport cu prestaţia la care s-a obligat cealaltă parte contractantă;
d)păstrarea în siguranţă a activelor şi a documentelor băncii;
e)sesizarea organelor competente, în cazul în care există indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni.
Prin excepţie de la prevederile art. 121, în cazul instituirii administrării speciale, potrivit art. 115 alin. 1 lit. d), atribuţia principală a administratorului special este luarea măsurilor necesare pentru numirea unui nou consiliu de administraţie şi a noilor conducători ai băncii. În cursul acestei administrări, administratorul special poate lua orice alte măsuri pe care consiliul de administraţie al unei bănci sau conducătorii acesteia le pot lua, potrivit legii, în cursul unei administrări normale, dispoziţiile art. 117-120, 123, 126, art. 127 alin. 1-3, art. 128 alin. 1 şi 2 şi art. 129 alin. 1 fiind aplicabile.
Dacă situaţiile financiare aferente perioadei încheiate înainte de instituirea administrării speciale nu au fost aprobate conform legii sau administratorul special consideră că acestea nu reflectă situaţia patrimonială reală a băncii, va proceda la întocmirea unei noi situaţii financiare şi va lua măsuri pentru aprobarea, publicarea şi depunerea acesteia la organele competente, conform legii.
În vederea adoptării unor hotărâri privind situaţia băncii, în domenii care excedează competenţelor sale stabilite prin lege pentru consiliul de administraţie, administratorul special poate convoca adunarea generală a acţionarilor băncii. Ordinea de zi a adunării va fi stabilită de către administratorul special, cu consultarea prealabilă a Băncii Naţionale a României, şi nu poate fi schimbată de către persoanele convocate.
După instituirea administrării speciale, prevederile legale privind obligativitatea convocării adunării generale la cererea acţionarilor băncii nu sunt aplicabile pe durata acesteia. Acţionarii reprezentând 50% din capitalul social vor putea înainta administratorului special propuneri viabile de redresare financiară a băncii, acesta urmând să decidă asupra acestora.
În cazul în care adunarea generală a acţionarilor decide majorarea capitalului social, pentru exercitarea dreptului de preemţiune se va acorda un termen de cel puţin 5 zile, cu începere de la data publicării deciziei.
Pentru motive temeinice, justificate de existenţa unei intenţii serioase din partea unui investitor, de participare la capitalul băncii, administratorul special va putea să ridice acţionarilor dreptul de subscriere de noi acţiuni, în tot sau în parte, cu aprobarea Băncii Naţionale a României.
Prin decizia de majorare a capitalului social trebuie să se asigure cel puţin un nivel al capitalului iniţial care să permită încadrarea băncii în indicatorii de solvabilitate prevăzuţi prin reglementările Băncii Naţionale a României.
În cazul reducerii capitalului social, aceasta va putea fi făcută numai după trecerea a 30 de zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
În termen de 60 de zile de la numire, administratorul special va prezenta Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României un raport scris cu privire la măsurile întreprinse de la instituirea administrării speciale şi efectele acestora, la starea financiară a băncii şi posibilitatea redresării situaţiei acesteia din punct de vedere al siguranţei financiare, prezentând în acest sens recomandările sale. La raport se vor anexa: documente referitoare la evaluarea activelor şi pasivelor băncii, situaţia recuperării creanţelor, costul menţinerii activelor şi situaţia lichidării pasivelor.
Raportul trebuie să fie suficient de detaliat pentru a fundamenta recomandările făcute de administrator. Pentru motive întemeiate, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României poate prelungi termenul prevăzut la alin. 1, la propunerea administratorului special, dar nu mai mult de 30 de zile.
În termen de 15 zile de la primirea raportului administratorului special, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României va lua o hotărâre cu privire la oportunitatea menţinerii măsurii de administrare specială şi se va pronunţa asupra recomandărilor făcute de administratorul special.
Dacă pe baza raportului administratorului special se constată că nu sunt condiţii pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare a băncii, astfel încât aceasta să atingă nivelul minim al indicatorilor de solvabilitate, sau, după caz, nu au fost numiţi şi aprobaţi noii conducători şi administratori ai băncii, Banca Naţională a României va retrage autorizaţia băncii şi va sesiza instanţa competentă pentru declanşarea procedurii falimentului băncii sau va dispune dizolvarea urmată de lichidare, conform dispoziţiilor cuprinse în cap. XIV, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru declanşarea procedurii falimentului.
În cazul continuării administrării speciale, administratorul special va prezenta Băncii Naţionale a României, la termenele stabilite de aceasta, rapoarte privind situaţia financiară a băncii.
Pe baza rapoartelor administratorului special, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României poate hotărî în orice moment încetarea administrării speciale, cu reluarea activităţii băncii sub controlul organelor sale statutare, sau poate retrage autorizaţia băncii, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor alin. 2.
Dacă Banca Naţională a României constată, pe baza rapoartelor administratorului special, că banca la care s-a instituit administrarea specială s-a redresat din punct de vedere financiar şi se încadrează în cerinţele prudenţiale stabilite de prezenta lege şi de reglementările emise în aplicarea acesteia sau, după caz, au fost numiţi şi aprobaţi noii conducători şi administratori ai băncii, Banca Naţională a României poate hotărî încetarea administrării speciale şi reluarea activităţii băncii sub controlul organelor sale statutare.
Un anunţ privind încetarea administrării speciale va fi publicat în conformitate cu prevederile art. 115 alin. 2. Administratorul special va lua măsurile necesare pentru desemnarea noului consiliu de administraţie, inclusiv a noilor conducători ai băncii.
Până la numirea şi aprobarea noilor conducători şi administratori ai băncii, administratorul special va asigura conducerea şi administrarea acesteia.
În cazul în care Banca Naţională a României constată că redresarea financiară a instituţiei de credit nu este posibilă, aceasta hotărăşte retragerea autorizaţiei instituţiei de credit şi sesizarea instanţei competente în vederea declanşării procedurii falimentului.
O dată cu retragerea autorizaţiei, în alte cazuri decât cele în care retragerea s-a făcut la cererea acţionarilor, Banca Naţională a României va dispune dizolvarea urmată de lichidare a băncii, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 25 lit. c) şi e).
Lichidarea în caz de faliment se realizează în condiţiile prevăzute de legislaţia care reglementează regimul procedurii falimentului instituţiilor de credit.
În cazul retragerii autorizaţiei unei sucursale a unei instituţii de credit străine care desfăşoară activitate pe teritoriul României, instituţia de credit în cauză va fi obligată să-şi lichideze activitatea din România.
Dacă nu sunt realizate condiţiile prevăzute de lege pentru declanşarea procedurii falimentului instituţiilor de credit, lichidarea băncii, inclusiv a sucursalelor din România şi din străinătate, se va realiza cu respectarea legislaţiei române aplicabile în cazul dizolvării şi lichidării societăţilor comerciale pe acţiuni şi a dispoziţiilor care urmează.
În cazul băncilor, persoane juridice române, lichidator va fi Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, denumit în continuare lichidator, atât în cazul în care lichidarea a fost dispusă conform art. 130, cât şi în cazul în care lichidarea are loc la iniţiativa acţionarilor.
În cazul retragerii autorizaţiei unei bănci, persoană juridică română, care desfăşoară activitate pe teritoriul unuia sau mai multor state membre, Banca Naţională a României va informa fără întârziere, prin orice mijloace disponibile, autorităţile competente din statele membre gazdă asupra deciziei adoptate şi a efectelor pe care le implică aceasta.
Lichidatorul va lua de îndată măsurile necesare pentru publicarea unui extras din hotărârea Băncii Naţionale a României, în baza căreia s-a declanşat lichidarea băncii, în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene şi în două ziare de circulaţie naţională pe teritoriul fiecărui stat membru gazdă, în limba oficială a acestuia sau, după caz, în una dintre limbile oficiale ale acestuia.
Lichidatorul va putea acţiona pe teritoriul statelor membre gazdă, în baza unei copii certificate de pe hotărârea Băncii Naţionale a României sau în baza unui certificat emis de aceasta, fără altă formalitate.
Lichidatorul va putea exercita pe teritoriul statelor membre gazdă toate competenţele care îi revin potrivit legii române. El va putea să numească alte persoane care să îl sprijine sau să îl reprezinte pe teritoriul acestor state, inclusiv în scopul de a acorda asistenţă creditorilor pe parcursul lichidării.
În exercitarea competenţelor sale lichidatorul va respecta legislaţia statului membru pe teritoriul căruia acţionează, în special cu privire la procedurile de valorificare a activelor şi la furnizarea de informaţii angajaţilor băncii din statul membru respectiv. Competenţele nu pot include utilizarea forţei sau dreptul de a soluţiona litigii ori dispute.*)
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. k) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui articol se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
În cazul lichidării unei bănci, persoană juridică română, care desfăşoară activitate pe teritoriul unuia sau mai multor state membre, se aplică legislaţia română, cu excepţiile prevăzute la art. 138-146.
Hotărârea Băncii Naţionale a României va produce efecte în toate statele membre gazdă, fără altă formalitate, şi va deveni efectivă de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 28.
Dacă consideră necesar, lichidatorul poate solicita înregistrarea hotărârii Băncii Naţionale a României în registrul imobiliar, registrul comerţului sau în orice alt registru public ţinut în statele membre gazdă. Dacă legislaţia unui stat membru gazdă prevede obligativitatea unei asemenea formalităţi, lichidatorul va lua toate măsurile pentru îndeplinirea acesteia. Sumele necesare realizării înregistrării vor fi considerate cheltuieli aferente lichidării.*)
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. k) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui articol se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
Orice creditor al băncii aflate în lichidare, având domiciliul/reşedinţa sau, după caz, sediul social într-un alt stat membru decât România, inclusiv autorităţile publice, are dreptul să-şi declare creanţele sau să formuleze observaţii scrise în legătură cu creanţele sale asupra băncii, care se vor adresa lichidatorului. Declaraţia de creanţe sau, după caz, observaţiile formulate pot fi înaintate în limba oficială ori în limbile oficiale ale acelui stat membru şi trebuie să poarte menţiunea "declaraţie de creanţe" sau, după caz, "observaţii privind creanţele", în limba română.
Creanţele creditorilor având domiciliul/reşedinţa sau, după caz, sediul social în afara teritoriului României vor fi tratate în acelaşi mod şi vor avea acelaşi rang de preferinţă ca şi creanţele de aceeaşi natură ale creditorilor având domiciliul/reşedinţa sau, după caz, sediul social pe teritoriul României.
Creditorii care îşi exercită dreptul prevăzut la alin. 1 vor transmite copii de pe actele care atestă creanţele lor, dacă există, şi vor indica natura creanţei, data la care aceasta a luat naştere şi valoarea acesteia, dacă există privilegii, garanţii reale şi alte asemenea drepturi în legătură cu creanţele respective şi care sunt creanţele garantate astfel.
La solicitarea lichidatorului, creditorii trebuie să furnizeze şi traducerea în limba română a declaraţiei de creanţe sau, după caz, a observaţiilor formulate şi a documentelor prezentate.*)
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. k) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui articol se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
Lichidatorul va asigura informarea periodică a creditorilor, în modalitatea considerată corespunzătoare, în special cu privire la progresele înregistrate în valorificarea activelor băncii.
Lichidatorul este ţinut de obligaţia de păstrare a secretului profesional, conform dispoziţiilor cuprinse în cap. VIII.
Efectele lichidării băncii asupra anumitor contracte şi drepturi vor fi reglementate după cum urmează:
a)contractele şi relaţiile de muncă vor fi guvernate de legislaţia statului membru aplicabilă în cazul fiecărui contract de muncă;
b)contractele prin care se dobândeşte dreptul de folosinţă sau dreptul de achiziţionare a unor bunuri imobile vor fi guvernate de legea statului membru pe teritoriul căruia este situat imobilul, potrivit căreia se va determina şi natura bunului: mobil sau imobil;
c)drepturile asupra bunurilor imobile, a navelor şi a aeronavelor, care sunt supuse obligaţiei de înregistrare într-un registru public, vor fi guvernate de legea statului membru sub autoritatea căruia este ţinut registrul respectiv.*)
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. k) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui articol se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
Deschiderea procedurii de lichidare asupra băncii nu va afecta drepturile reale ale creditorilor sau terţelor părţi asupra bunurilor - corporale sau necorporale, mobile ori imobile, individual determinate sau determinate generic - aflate în proprietatea băncii, care, la data intrării în vigoare a hotărârii de lichidare, sunt situate pe teritoriul altor state membre decât România.
Drepturile prevăzute la alin. 1 se referă în special la:
a)dreptul de a dispune de un bun sau de a-l avea la dispoziţie şi dreptul de preferinţă, în cazul executării bunului, sau de a-i culege fructele, rezultând în special dintr-un drept de gaj sau de ipotecă;
b)dreptul de preferinţă înaintea altor titulari de drepturi asupra bunului;
c)dreptul de urmărire a bunului în mâinile oricui s-ar găsi acesta;
d)dreptul de uzufruct asupra bunului.*)
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. k) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui articol se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
Deschiderea procedurii de lichidare, în situaţia în care banca este parte într-un contract de vânzare-cumpărare a unui bun, în calitate de cumpărător, nu va afecta dreptul vânzătorului decurgând dintr-o clauză prin care acesta şi-a rezervat dreptul de proprietate până la un anumit termen sau până la îndeplinirea unei condiţii, dacă, la data intrării în vigoare a hotărârii de lichidare, bunul este situat pe teritoriul altui stat membru decât România.
Deschiderea procedurii de lichidare, în cazul în care banca este parte într-un contract de vânzare-cumpărare, în calitate de vânzător, nu va constitui motiv pentru anularea sau desfiinţarea contractului şi nu va afecta drepturile cumpărătorului, dacă aceasta a avut loc după livrarea bunului şi dacă, la data intrării în vigoare a hotărârii de lichidare, bunul este situat pe teritoriul altui stat membru decât România.*)
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. k) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui articol se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
Deschiderea procedurii de lichidare nu va afecta drepturile creditorilor de a invoca compensarea legală, atunci când legea aplicabilă creanţelor băncii permite o asemenea compensare.
În cazul compensării contractuale se va aplica legea care guvernează contractele respective.*)
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. k) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui articol se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
Dispoziţiile art. 139-141 alin. 1 nu împiedică exercitarea de acţiuni în constatarea sau declararea nulităţii ori în constatarea inopozabilităţii actelor juridice, potrivit legii române.*)
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. k) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui articol se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
Exercitarea dreptului de proprietate sau a altor drepturi asupra titlurilor de valoare, a căror existenţă ori transmitere este supusă înregistrării într-un registru, într-un cont sau într-un sistem centralizat de depozitare, ţinut ori localizat într-un stat membru, va fi guvernată de legea statului membru respectiv.
Contractele de report şi contractele care stau la baza tranzacţiilor desfăşurate pe o piaţă organizată vor fi guvernate de legea aplicabilă contractelor respective, dacă nu sunt încălcate dispoziţiile alin. 1.*)
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. k) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui articol se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
Legislaţia română cu privire la nulitatea actelor frauduloase încheiate în dauna creditorilor nu este aplicabilă în cazul în care beneficiarul unui asemenea act dovedeşte că actul, ca întreg, este guvernat de legea altui stat membru şi că această lege nu permite nici o modalitate de contestare a actului în cazul în speţă.*)
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. k) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui articol se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
Validitatea actelor încheiate după deschiderea procedurii lichidării, prin care banca înstrăinează bunuri imobile, nave ori aeronave supuse înregistrării într-un registru public sau titluri de valoare ori drepturi asupra unor astfel de titluri a căror existenţă sau transfer este supus obligaţiei de înregistrare într-un registru, într-un cont ori într-un sistem centralizat de depozitare, ţinut sau localizat într-un stat membru, va fi guvernată de legea statului membru pe teritoriul căruia este situat imobilul respectiv sau, după caz, sub autoritatea căruia este ţinut acel registru, cont ori sistem centralizat de depozitare.*)
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. k) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui articol se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
Acţiunile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect bunuri sau drepturi de care banca a fost privată, vor fi guvernate de legea statului membru în care se desfăşoară procesul.*)
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. k) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui articol se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
Lichidarea băncii conform dispoziţiilor art. 130 sau la iniţiativa acţionarilor acesteia nu împiedică declanşarea procedurii falimentului, dacă pe parcursul procesului de lichidare banca ajunge în una dintre situaţiile prevăzute de lege în care sunt îndeplinite condiţiile pentru declararea stării de faliment.
Dispoziţiile cuprinse în legislaţia privind falimentul instituţiilor de credit, referitoare la atribuţiile lichidatorului, la suportarea cheltuielilor legate de lichidare, la ordinea de stingere a creanţelor, se aplică în mod corespunzător şi în cazul lichidării băncii, potrivit dispoziţiilor prezentului capitol.
Actele emise în aplicarea prezentei legi pot fi contestate în termen de 15 zile de la comunicarea acestora la Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, care se pronunţă prin hotărâre în termen de 30 de zile de la data sesizării.
Hotărârea consiliului de administraţie poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 15 zile de la comunicare.
Până la adoptarea unei hotărâri de către Banca Naţională a României potrivit art. 149 alin. 1 sau, după caz, până la pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile de către instanţa judecătorească potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, executarea actelor Băncii Naţionale a României nu se suspendă.
Banca Naţională a României este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale.
În cazul contestării în instanţă a actelor Băncii Naţionale a României, instanţa judecătorească se va pronunţa asupra legalităţii acestor acte.
Instituţiile emitente de monedă electronică sunt supuse reglementării şi supravegherii Băncii Naţionale a României.
Capitalul iniţial, condiţiile de autorizare, nivelul minim al fondurilor proprii şi investiţiile permise ale instituţiilor emitente de monedă electronică vor fi stabilite de Banca Naţională a României prin reglementări.
Instituţiile emitente de monedă electronică trebuie să dispună de un management prudent şi sănătos, de proceduri administrative şi contabile şi sisteme de control intern adecvate, care să le permită evaluarea riscurilor financiare şi nefinanciare la care sunt expuse, inclusiv a riscurilor tehnice şi procedurale şi a celor rezultate din cooperarea cu entităţile care le furnizează servicii conexe.
Instituţiile emitente de monedă electronică nu pot deţine participaţii în alte entităţi, cu excepţia celor al căror obiect de activitate constă exclusiv în furnizarea de servicii de operare sau alte servicii conexe legate de emiterea ori distribuirea de monedă electronică de către instituţia în cauză.
În perioada de valabilitate pentru care a fost emisă moneda electronică, instituţiile emitente de monedă electronică sunt obligate să o răscumpere, la cererea deţinătorilor, la o valoare egală cu valoarea acesteia existentă în sold, fără reţinerea altor taxe şi comisioane decât cele strict necesare efectuării operaţiunii de răscumpărare. În acest sens, dispoziţiile art. 80 alin. 2 şi 3 se aplică în mod corespunzător şi acestor instituţii.
Dispoziţiile cuprinse la art. 25-30, 32-40, cap. VII, cap. VIII, art. 56-60, 62-67, 72-77, 81-83, art. 84 alin. 2, art. 85-87, 92-106, 108, cap. XIII, cap. XIV, cap. XV şi la art. 157-164 sunt aplicabile în mod corespunzător şi instituţiilor emitente de monedă electronică. În acest caz, în textele respective în loc de bănci, persoane juridice române, sau bănci se va citi instituţii emitente de monedă electronică.
Dispoziţiile art. 65 şi 66 şi, respectiv, ale art. 157-164 privind condiţiile de desfăşurare a activităţii în alte state membre de către instituţiile emitente de monedă electronică se aplică numai pentru desfăşurarea activităţii de emitere de monedă electronică.
Instituţiile emitente de monedă electronică pot fuziona cu bănci, cu alte instituţii emitente de monedă electronică sau cu alte entităţi care prestează servicii auxiliare ori conexe, prevăzute la art. 24.
State membre
Notă *) Potrivit art. III alin. 1 lit. l) din Legea nr. 485/2003, dispoziţiile acestui capitol se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
Art. III alin. 2 din Legea nr. 485/2003 prevede că: "Până la data aderării, pentru sucursalele din România ale instituţiilor de credit având sediul în statele membre, cerinţa autorizării prevăzută la art. 15**) poate fi înlăturată în condiţii de reciprocitate, în baza acordurilor de cooperare încheiate de Banca Naţională a României cu autorităţile competente din statele membre de origine. Supravegherea acestor sucursale se va realiza în condiţiile prevăzute în acordurile respective."
Notă **) Art. 15 a devenit prin renumerotare art. 21.Secţiunea 1 Instituţiile de credit
Prin excepţie de la dispoziţiile art. 9 şi 21, instituţiile de credit autorizate şi supravegheate de autoritatea competentă dintr-un stat membru pot desfăşura în România, în limita autorizaţiei acordate de statul membru de origine, activitate bancară ori alte activităţi de natură financiară prevăzute la art. 11 alin. 1, printr-o sucursală sau în mod direct, fără a fi necesară obţinerea unei autorizaţii din partea Băncii Naţionale a României.
Instituţiile de credit prevăzute la alin. 1 vor notifica Băncii Naţionale a României deschiderea de reprezentanţe în România, în conformitate cu reglementările date de aceasta. Reprezentanţele îşi vor limita activitatea la acte de informare, de reprezentare, de cercetare a pieţei, contactare de clienţi şi nu vor efectua nici un fel de operaţiuni supuse dispoziţiilor prezentei legi.
În termen de două luni de la primirea comunicării din partea autorităţii competente din statul membru de origine, cuprinzând informaţiile prevăzute la art. 64 alin. 4 şi la art. 65 alin. 5, Banca Naţională a României va comunică instituţiei de credit în cauză, dacă este necesar, condiţiile în care, în scopul protejării interesului general, sucursala din România a acesteia urmează să-şi desfăşoare activitatea.
Instituţia de credit va putea să înceapă activitatea prin intermediul sucursalei, de la data primirii comunicării din partea Băncii Naţionale a României sau, în lipsa acesteia, după trecerea termenului prevăzut la alin. 1.
În vederea începerii activităţii, sucursala va deschide cont curent la Banca Naţională a României, conform reglementărilor emise de aceasta. Transferurile băneşti operate prin înscrieri în contul curent deschis în evidenţele Băncii Naţionale a României sunt irevocabile şi necondiţionate.
Orice intenţie de modificare a informaţiilor cuprinse în comunicarea primită de Banca Naţională a României, conform alin. 1, trebuie să fie notificată acesteia de către instituţia de credit în cauză, cu cel puţin o lună înainte de data la care modificarea respectivă urmează să fie efectuată; în acest termen Banca Naţională a României va comunică instituţiei de credit în cauză, dacă este necesar, noile condiţii în care activitatea urmează să fie desfăşurată pe teritoriul României.
Supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit prevăzute la art. 157, inclusiv a sucursalelor din România ale acestora, se realizează de către autorităţile competente din statele membre de origine.
Banca Naţională a României realizează, în cooperare cu autorităţile competente din aceste state, supravegherea sucursalelor instituţiilor de credit prevăzute la art. 157, din punct de vedere al lichidităţii, şi are competenţa de a dispune măsurile necesare în aplicarea politicii sale monetare.
Sucursalelor din România ale instituţiilor de credit prevăzute la art. 157 li se aplică în mod corespunzător:
a)dispoziţiile legale şi cele cuprinse în reglementările Băncii Naţionale a României, emise în aplicarea legii, referitoare la raportarea indicatorilor şi la furnizarea altor date şi informaţii necesare pentru exercitarea corespunzătoare a competenţelor prevăzute de lege ale Băncii Naţionale a României în domeniul politicii monetare, supravegherii riscului de lichiditate şi statistic;
b)dispoziţiile privind secretul profesional în domeniul bancar;
c)alte dispoziţii ale legislaţiei din România aplicabile băncilor, care urmăresc protejarea interesului general, protecţia consumatorului, prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi altele asemenea;
d)dispoziţiile art. 88 alin. 3, referitoare la întocmirea şi publicarea de către sucursalele instituţiilor de credit străine a situaţiilor financiare proprii şi la publicarea de către acestea a situaţiilor financiare anuale ale instituţiei de credit străine.
Prevederile alin. 3 lit. b) şi c) se aplică şi instituţiilor de credit, prevăzute la art. 157, care desfăşoară în mod direct în România activitate bancară sau alte activităţi de natură financiară.
În scopul exercitării activităţilor specifice, instituţiile de credit autorizate într-un alt stat membru pot utiliza pe teritoriul României denumirea pe care o utilizează în statul membru de origine, fără a aduce atingere dispoziţiilor referitoare la utilizarea denumirilor "casă de economii pentru domeniul locativ", "bancă" sau alţi termeni utilizaţi în România, care denumesc instituţii de credit. În situaţia în care există pericolul unor confuzii, în scopul asigurării unei clarificări corespunzătoare, Banca Naţională a României poate să solicite ca numele să fie însoţit de o menţiune explicativă.
În toate actele sale oficiale, sucursalele din România ale instituţiilor de credit autorizate într-un alt stat membru trebuie să se identifice în mod clar printr-un minim de date: firma sub care sunt înmatriculate în registrul comerţului, adresa sediului principal, codul unic de înregistrare, numărul de ordine în registrul comerţului, numărul şi data înmatriculării în registrul bancar.
Sucursalele din România ale instituţiilor de credit autorizate într-un alt stat membru pot să repartizeze, din profitul contabil determinat înainte de deducerea impozitului pe profit, sumele destinate constituirii fondului pentru riscuri bancare generale, în limita a 1% din soldul activelor purtătoare de riscuri specifice activităţii bancare, aşa cum sunt stabilite prin reglementările Băncii Naţionale a României, în măsura în care sumele respective se regăsesc în profitul net.
Inspecţiile la sediile sucursalelor din România ale instituţiilor de credit autorizate într-un stat membru pot fi realizate de către autorităţile competente din statul membru de origine, prin persoane împuternicite, cu informarea prealabilă a Băncii Naţionale a României.
În cazul în care autorităţile competente din statul membru de origine solicită Băncii Naţionale a României realizarea verificării activităţii sucursalelor din România ale instituţiilor de credit autorizate în statul membru în cauză, Banca Naţională a României va putea realiza această verificare în mod direct prin personalul său ori va permite realizarea acesteia de către auditori ori experţi financiari.
Dacă o instituţie de credit dintr-un stat membru, care desfăşoară activitate bancară ori alte activităţi de natură financiară, prevăzute la art. 11, în România, printr-o sucursală sau în mod direct, nu respectă cerinţele de desfăşurare a activităţii în România, conform celor prevăzute la art. 159 alin. 2 şi 3, Banca Naţională a României va putea dispune acesteia să ia măsuri de remediere a faptelor constatate.
În cazul în care instituţia de credit nu se conformează dispoziţiilor alin. 1, Banca Naţională a României va informa autoritatea competentă din statul membru de origine.
Dispoziţiile alin. 2 nu împiedică aplicarea de către Banca Naţională a României a sancţiunilor sau a măsurilor pe care le consideră necesare, conform prevederilor art. 107, ori interzicerea desfăşurării activităţii în România în mod direct.
Banca Naţională a României va informa Comisia Europeană şi autorităţile competente din statul membru de origine cu privire la sancţiunile şi/sau măsurile dispuse.
Sancţiunile şi/sau măsurile dispuse de Banca Naţională a României pot fi contestate în condiţiile prevăzute la cap. XV.
Aplicarea sancţiunilor se prescrie în termen de un an de la data luării la cunoştinţă, dar nu mai mult de 3 ani de la data săvârşirii faptei. Aplicarea sancţiunilor nu înlătură răspunderea materială, civilă, administrativă sau penală, după caz.
Dacă Banca Naţională a României este informată de autorităţile competente din statul membru de origine cu privire la decizia de a retrage autorizaţia unei instituţii de credit care desfăşoară activitate pe teritoriul României, în scopul protejării intereselor deponenţilor şi ale altor creditori, Banca Naţională a României va lua măsurile necesare pentru ca instituţia de credit în cauză să nu mai desfăşoare activităţi pe teritoriul României.
Dacă asupra unei instituţii de credit dintr-un stat membru care desfăşoară activitate pe teritoriul României au fost dispuse măsuri de reorganizare, administrare specială, lichidare, faliment sau alte asemenea măsuri, acestea se vor aplica fără alte formalităţi pe teritoriul României şi vor produce efecte în condiţiile şi de la data prevăzute în legislaţia din statul membru respectiv.
Procedurile de reorganizare, administrare, lichidare şi faliment se vor aplica în conformitate cu legislaţia din statul membru de origine, cu excepţiile prevăzute la art. 138-146, care se aplică în mod corespunzător, caz în care în loc de România şi legea/legislaţia română se va citi statul membru de origine şi, respectiv, legea/legislaţia statului membru de origine.
Persoanele împuternicite să pună în aplicare măsurile dispuse de autoritatea administrativă sau judiciară, conform art. 163 alin. 1, vor putea acţiona pe teritoriul României în baza unei copii certificate de pe actul de numire ori a unui certificat emis de această autoritate, însoţit de o traducere în limba română, fără altă formalitate.
Persoanele prevăzute la alin. 1 vor putea exercita pe teritoriul României toate competenţele care le revin potrivit legislaţiei din statul membru de origine. Aceste persoane vor putea să numească alte persoane care să le reprezinte pe teritoriul României, inclusiv în scopul de a acorda asistenţă creditorilor pe parcursul aplicării măsurilor în cauză.
Instituţiile financiare cu sediul în unul dintre statele membre vor putea desfăşura pe teritoriul României activităţile financiare prevăzute în actele lor constitutive, prin intermediul unei sucursale sau în mod direct, cu respectarea dispoziţiilor art. 158, 159 şi 161, dacă aceste instituţii financiare sunt filiale ale uneia sau mai multor instituţii de credit şi îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a)societatea-mamă sau societăţile-mamă sunt autorizate ca instituţii de credit în statul membru a cărui legislaţie guvernează statutul instituţiei financiare respective;
b)activităţile în cauză sunt efectiv desfăşurate pe teritoriul aceluiaşi stat membru;
c)societatea-mamă sau societăţile-mamă deţin 90% sau mai mult din drepturile de vot aferente acţiunilor reprezentând capitalul social al instituţiei financiare;
d)societatea-mamă sau societăţile-mamă trebuie să satisfacă cerinţele prudenţiale ale autorităţilor competente din statele membre de origine cu privire la managementul instituţiei financiare-filială şi trebuie să declare, cu acordul acestor autorităţi, că garantează în solidar obligaţiile asumate de filială;
e)instituţia financiară-filială este inclusă efectiv în supravegherea pe bază consolidată a societăţii-mamă sau, după caz, a fiecărei societăţi-mamă, în special în ceea ce priveşte activităţile financiare în cauză, în mod deosebit pentru calculul indicatorului de solvabilitate, al expunerilor mari şi al nivelului participaţiilor de natura imobilizărilor financiare la entităţi care nu desfăşoară activităţi financiare.
Verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. 1 se realizează de către autoritatea competentă din statul membru de origine, care va certifica acest lucru, concomitent cu transmiterea informaţiilor prevăzute la art. 158 alin. 1.
Autoritatea competentă din statul membru de origine va asigura supravegherea filialelor prevăzute la alin. 1.
În cazul în care Banca Naţională a României este informată de autoritatea competentă din statul membru de origine cu privire la faptul că instituţia financiară nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la alin. 1, activităţile desfăşurate în România de instituţia financiară respectivă vor intra sub incidenţa legislaţiei române aplicabile acestor activităţi.
Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi în cazul instituţiilor financiare cu sediul în România, care vor să desfăşoare activitate pe teritoriul statelor membre, dacă aceste instituţii financiare sunt filiale ale unor bănci, persoane juridice române, şi îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. 1. Verificarea acestor condiţii se realizează de către Banca Naţională a României, care va asigura şi supravegherea acestor instituţii financiare în conformitate cu prevederile alin. 3.
Dispoziţiile art. 165 se aplică în mod corespunzător şi filialelor instituţiilor financiare care îndeplinesc condiţiile prevăzute la acest articol.
Pentru supravegherea prudenţială a băncilor, persoane juridice române, care desfăşoară activitate pe teritoriul altor state membre şi a instituţiilor de credit autorizate în alte state membre, care desfăşoară activitate în România, Banca Naţională a României va colabora strâns cu autorităţile competente din statele membre respective.
Prin derogare de la prevederile art. 93 ultimul alineat, colaborarea se va putea realiza prin schimb de informaţii sau în orice alt mod, de natură să faciliteze supravegherea instituţiilor de credit în cauză şi verificarea îndeplinirii condiţiilor care au stat la baza autorizării acestora de către autoritatea competentă. Informaţiile se vor referi în principal la administrarea, conducerea şi acţionariatul acestora, dar şi la alte aspecte de natură prudenţială, vizând în special lichiditatea, solvabilitatea, limitarea expunerilor mari, procedurile de administrare şi contabile, controlul intern, garantarea depozitelor.
La solicitarea autorităţilor competente din statele membre responsabile cu supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit filiale ale unui holding financiar cu sediul în România, Banca Naţională a României este împuternicită să ceară holdingului orice informaţii relevante pentru realizarea supravegherii pe bază consolidată, pe care le va transmite autorităţilor solicitante.
În cazul în care autorităţile competente din statele membre solicită Băncii Naţionale a României realizarea verificării informaţiilor referitoare la o instituţie de credit, un holding financiar, o instituţie financiară, o societate prestatoare de servicii bancare auxiliare, o societate tip holding şi filialele acesteia ori la filialele prevăzute la art. 97 alin. 2, având sediul social în România, Banca Naţională a României fie va realiza această verificare în mod direct prin personalul său, fie va permite autorităţii competente solicitante să realizeze verificarea sau va permite realizarea acesteia de către auditori ori experţi financiari.
Banca Naţională a României va notifica Comisiei Europene asupra următoarelor elemente:
a)orice autorizaţie acordată unei bănci ori altei instituţii de credit, persoană juridică română;
b)orice retragere de autorizaţie acordată unei bănci ori altei instituţii de credit, persoană juridică română;
c)orice refuz de transmitere a informaţiilor, conform prevederilor art. 65 alin. 4;
d)orice autorizaţie acordată unei instituţii de credit, persoană juridică română, care s-a constituit ca filială deţinută direct sau indirect de una ori mai multe societăţi-mamă care nu sunt guvernate de legislaţia română sau a altui stat membru şi orice achiziţionare de către o asemenea societate-mamă a unei participaţii semnificative într-o instituţie de credit, persoană juridică română, dacă, ca urmare a acestei achiziţionări, instituţia de credit, persoană juridică română, devine o filială a societăţii-mamă respective; în acest caz notificarea va cuprinde şi structura grupului din care aceasta face parte;
e)dificultăţile întâmpinate de bănci ori alte instituţii de credit, persoane juridice române, la deschiderea de sucursale sau în desfăşurarea activităţii în străinătate, pe teritoriul unui stat, altul decât un stat membru;
f)cerere de autorizare a unei filiale, care se constituie ca instituţie de credit, persoană juridică română, deţinută direct sau indirect de una ori mai multe societăţi-mamă care nu sunt guvernate de legislaţia română sau a altui stat membru şi orice cerere de aprobare a unei participaţii semnificative într-o instituţie de credit, persoană juridică română, formulată de către o asemenea societate-mamă, dacă prin achiziţionarea acestei participaţii instituţia de credit, persoană juridică română, ar deveni o filială a societăţii-mamă respective;
g)lista holdingurilor financiare care sunt societăţi-mamă ale băncilor, persoane juridice române, supravegheate pe bază consolidată de către Banca Naţională a României potrivit prezentei legi;
h)orice autorizaţie acordată sucursalelor instituţiilor de credit străine cu sediul în afara spaţiului comunitar;
i)orice alte informaţii care trebuie raportate Comisiei Europene, la cererea acesteia sau în conformitate cu prevederile legislaţiei comunitare.
Informaţiile prevăzute la lit. f) se transmit la solicitarea expresă a Comisiei Europene.
Lista prevăzută la lit. g) se va transmite şi autorităţilor competente din statele membre, iar informaţiile prevăzute la lit. h) se transmit şi Comitetului Bancar Consultativ.
În cazul în care Comisia Europeană decide că autorităţile competente din statele membre trebuie să suspende sau să întrerupă procedura de adoptare a unei decizii cu privire la cererile menţionate la art. 170 lit. f), Banca Naţională a României, prin hotărâre, va suspenda sau întrerupe procedura de autorizare/aprobare; termenul de suspendare, respectiv de întrerupere, nu va putea depăşi 3 luni.
În cazul în care, înainte de încheierea termenului prevăzut la alin. 1, Consiliul European va decide continuarea măsurii adoptate de Comisia Europeană, Banca Naţională a României, prin hotărâre, va prelungi termenul pentru care procedura de autorizare/aprobare se suspendă sau se întrerupe, pe perioada prevăzută în decizia Consiliului European.
Dispoziţiile alin. 1 şi 2 nu se aplică în cazul cererilor de autorizare/aprobare prevăzute la art. 170 lit. f), dacă societatea-mamă este o instituţie de credit care este autorizată să desfăşoare activitate bancară pe teritoriul unui stat membru sau este o filială a unei astfel de instituţii de credit.
Instituţiile de credit care funcţionează în România în condiţiile prezentei legi se evidenţiază de către Banca Naţională a României în registrul instituţiilor de credit, care este accesibil persoanelor interesate.
Băncile pot să organizeze o asociaţie profesională, care să le reprezinte interesele colective faţă de autorităţile publice, să studieze probleme de interes comun, să promoveze cooperarea, să informeze membrii asociaţiei şi publicul şi să organizeze serviciile de interes comun. Asociaţia profesională a băncilor colaborează cu Banca Naţională a României.
Separat sau în cadrul asociaţiei profesionale, băncile vor putea să-şi organizeze un corp propriu de executori, a cărui activitate va fi strict legată de punerea în executare a titlurilor executorii aparţinând băncilor.
Statutul acestui corp de executori va fi aprobat prin ordin al ministrului justiţiei.
Deschiderea procedurii de reorganizare, faliment sau a altei proceduri similare nu afectează contractele bilaterale de compensare a creanţelor şi a obligaţiilor reciproce decurgând din operaţiuni cu instrumente având la bază cursul de schimb şi rata dobânzii şi operaţiuni similare cu aur, încheiate de partea contractantă, cu privire la care au fost dispuse aceste măsuri.
Reglementările emise de Banca Naţională a României pot include:
a)regulamente, norme, circulare şi alte acte cu caracter general, emise în aplicarea legii, obligatorii pentru una sau mai multe categorii de instituţii de credit;
b)ordine emise în aplicarea legii sau a unei reglementări, obligatorii pentru una sau mai multe instituţii de credit.
Toate reglementările emise de Banca Naţională a României în aplicarea prezentei legi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Legea se completează cu dispoziţiile legislaţiei aplicabile societăţilor comerciale, în măsura în care acestea nu contravin prevederilor prezentei legi.
Banca Naţională a României va elabora reglementări şi ordine în aplicarea prezentei legi, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia.
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 3 aprilie 1991, Legea nr. 36/1997 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 40/1996 privind modificarea şi completarea reglementărilor referitoare la majorarea capitalului social al societăţilor bancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 1 aprilie 1997, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
Fac excepţie de la prevederile alineatului precedent reglementările actuale ale Băncii Naţionale a României, care, până la adoptarea noilor reglementări, rămân în vigoare.
2.Reproducem mai jos art. IV, art. V, art. X şi art. XII din Legea nr. 485/2003 pentru modificarea şi completarea Legii bancare nr. 58/1998, care nu au fost incluse în prezenta formă republicabilă:
Art. IV. – Reglementările emise de Banca Naţională a României, existente la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor aplica în continuare.
Art. V. – Cererile de autorizare nesoluţionate la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care nu sunt conforme cu prevederile acesteia pot fi retrase şi prezentate din nou de titularii cererilor după înlăturarea deficienţelor.
..............................................................................................
Art. X. – După data intrării în vigoare a prezentei legi, comitetele constituite de bănci în baza Legii nr. 58/1998, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, vor putea funcţiona în continuare, conform deciziei organelor statutare ale acestora, ca organe specializate, în măsura în care atribuţiile acestora nu vor fi preluate de alte comitete constituite potrivit legii şi/sau reglementărilor Băncii Naţionale a României.
..............................................................................................
Art. XII. – La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă art. 160 alin. 3, art. 161, art. 162 alin. 1 şi art. 163 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 14 iulie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 200/2002.
Notă *) Art. 13 a devenit în forma republicabilă art. 19. Notă ) Art. 14 a devenit în forma republicabilă art. 20. Notă *) Art. 69 a devenit în forma republicabilă art. 99. Notă **) Art. 70 a devenit în forma republicabilă art. 100. Notă ***) Art. 16 a devenit în forma republicabilă art. 25.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
Citiți o versiune anterioară, valabilă între 24 ian. 2005 și 19 mai 2006.
Deschide forma actuală