Decizia nr. 450 din 28 iunie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 95 alin. (4) și art. 86 alin. (2) cu trimitere la art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Luminița Laura Gliga, în Dosarul nr. 2.959/107/2017 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.969D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 28 aprilie 2015. Cât privește invocarea de către autoarea excepției a Deciziei Curții Constituționale nr. 261 din 5 mai 2016 apreciază că aceasta nu are legătură cu situația din cauza de față, în care suspendarea din funcție operează de drept, în temeiul legii. Totodată, arată că din dispozițiile art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 rezultă că măsura suspendării din funcție are caracter temporar. În final, cu privire la celelalte critici apreciază că acestea constituie probleme de interpretare și aplicare a legii, care nu intră în competența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Decizia nr. 2.854 din 27 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.959/107/2017, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 95 alin. (4) și art. 86 alin. (2) cu trimitere la art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de recurenta Luminița Laura Gliga într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluționarea recursului împotriva sentinței civile a Tribunalului Alba, prin care s-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 284 din 6 aprilie 2014, emisă de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, până la pronunțarea instanței de fond.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea excepției susține că, la momentul săvârșirii faptelor de care este acuzată, nu avea calitatea de funcționar public. Mai susține că, „într-o orientare nouă a practicii Curții Constituționale“, după pronunțarea Deciziei nr. 302 din 28 aprilie 2015, Curtea a pronunțat Decizia nr. 261 din 5 mai 2016, declarând neconstituționale prevederile din Codul muncii referitoare la posibilitatea suspendării raportului de serviciu până la soluționarea cercetării disciplinare. Invocând Decizia nr. 12 din 27 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și jurisprudența curților de apel, autoarea excepției susține că, în caz de condamnare sub supraveghere, suspendarea raportului de serviciu ar produce efecte definitive, iar nu provizorii, depășind ceea ce a permis legiuitorul. Într-o atare ipoteză nu va mai putea beneficia de acele garanții menționate de Curtea Constituțională în jurisprudența sa. În final, autoarea excepției susține că art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 reglementează „strict și exclusiv în cazul de achitare, renunțare la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei și încetarea procesului penal, nefiind reglementată situația încetării efectelor suspendării.“ Această exprimare generală și neexplicită a textului de lege criticat a generat o inechitate juridică, în conflict cu Legea fundamentală, fără a se lua în seamă că, la momentul săvârșirii faptei, aceasta nu avea calitatea de funcționar public, iar raporturile sale de serviciu nu erau reglementate de Legea nr. 188/1999.

6.Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece măsura suspendării din funcție are ca finalitate protejarea interesului public, nefiind încălcat echilibrul necesar a fi existent între interesul public și cel privat, având în vedere că: măsura are natură temporară; este justificată de trimiterea în judecată a funcționarului public pentru săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită: persoana este repusă în funcție în cazul în care nu este găsită vinovată, cu plata retroactivă a salariului. Pe de altă parte, măsura de suspendare operează de drept, în baza legii, nefiind consecința săvârșirii unei abateri disciplinare. Cu privire la săvârșirea infracțiunii imputate prin actul de trimitere în judecată, în cadrul dosarului penal, inculpatului - funcționar public suspendat de drept - îi este asigurat accesul la justiție.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere, astfel cum a fost reținut în Decizia Curții Constituționale nr. 219 din 2 aprilie 2015, în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 95 alin. (4) și art. 86 alin. (2) cu trimitere la art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare, având următorul conținut:

–Art. 86 alin. (2): „În cazul în care funcționarul public este trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), persoana care are competența legală de numire în funcția publică va dispune suspendarea funcționarului public din funcția publică pe care o deține.“;

–Art. 94 alin. (1) lit. m): „Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una dintre următoarele situații: (…) m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h);“;

–Art. 95 alin. (4): „Suspendarea raportului de serviciu se constată în cazurile prevăzute la alin. (1) și la art. 94 alin. (1), precum și în alte cazuri reglementate prin legi speciale, respectiv se aprobă în cazul prevăzut la alin. (2), prin act administrativ al persoanei care are competența numirii în funcția publică.“12. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 23 alin. (11) privind prezumția de nevinovăție, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 47 privind nivelul de trai și art. 53 din Constituție privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 48 paragraful 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și art. 14 paragraful 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, referitoare la prezumția de nevinovăție.

13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 86 alin. (2) și art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva acelorași critici ca și cele aduse în prezenta cauză, prin Decizia nr. 522 din 9 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014, prin Decizia nr. 219 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015, sau prin Decizia nr. 302 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 500 din 7 iulie 2015, Curtea Constituțională respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a acestora. Curtea a reținut, în esență, că sancțiunea administrativă a suspendării raportului de serviciu al funcționarului public din funcția publică pe care acesta o deține, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru anumite infracțiuni, are ca finalitate protejarea autorității sau a instituției publice față de pericolul continuării activității ilicite și al extinderii consecințelor periculoase ale faptei penale săvârșite de către funcționarul public (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 219 din 2 aprilie 2015, paragraful 22).

14.Referitor la critica de neconstituționalitate formulată în raport cu art. 41 din Constituție, Curtea a statuat că suspendarea din funcție sau suspendarea de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, în cazul trimiterii în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, nu încalcă principiul alegerii libere a profesiei, a meseriei, a ocupației sau a locului de muncă, deoarece, pe de-o parte, măsura suspendării este temporară, iar, pe de altă parte, este justificată de trimiterea în judecată a funcționarului public pentru infracțiuni de o gravitate deosebită (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 302 din 28 aprilie 2015, paragraful 13).

15.Totodată, Curtea a constatat că textele de lege criticate nu aduc atingere nici prevederilor art. 47 din Constituție privind nivelul de trai, deoarece, potrivit art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în cazul în care s-a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, precum și în cazul încetării procesului penal, suspendarea din funcția publică încetează, iar funcționarul public respectiv își va relua activitatea în funcția publică deținută anterior și îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 219 din 2 aprilie 2015, paragraful 25).

16.Curtea a reținut că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este relevantă nu numai în acțiunea penală, dar și în alte cauze în care instanțele naționale nu au trebuit să stabilească problema vinovăției, scopul său esențial fiind să prevină orice autoritate națională să reflecte opinia că reclamantul este vinovat înainte ca acesta să fie găsit vinovat conform legii. În acest sens s-a pronunțat instanța de contencios al drepturilor omului în Cauza Țehanciuc împotriva României, prin Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2011, paragraful 17. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că cererea reclamantului privind încălcarea dreptului său la prezumția de nevinovăție din cauza suspendării din funcție în momentul trimiterii în judecată este în mod vădit nefondată și trebuie respinsă, deoarece suspendarea sa era obligatorie și automată conform Legii nr. 188/1999 și nimic din această lege nu arată că scopul măsurii de suspendare ar fi unul punitiv, ci mai degrabă de precauție și provizoriu, în măsura în care privește apărarea interesului public prin suspendarea din funcție a unei persoane acuzate de comiterea unei infracțiuni de serviciu și, astfel, de prevenire a altor posibile acte similare sau consecințe ale unor asemenea acte (paragraful 19). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reținut că, și în absența unui scop punitiv, trebuie evaluat impactul acestei măsuri asupra drepturilor individuale apărate la art. 6 paragraful 2 din Convenție și, în mod special, trebuie să se țină seama de garanțiile prevăzute de lege în acest sens, menționând că dispozițiile relevante din Legea nr. 188/1999 prevăd că, la terminarea procesului, persoana este repusă în funcție dacă nu a fost găsită vinovată, cu plata retroactivă a salariului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 242 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 24 iulie 2017, paragraful 19).

17.Cât privește dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală, privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale, Curtea a reținut că prevederile de lege criticate nu conțin norme contrare acestora (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 302 din 28 aprilie 2015, paragraful 17).

18.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

19.Referitor la dispozițiile art. 21 din Constituție, privind accesul liber la justiție, invocate de autoarea excepției, Curtea constată că și această critică este neîntemeiată, deoarece decizia prin care se constată suspendarea de drept din funcție a funcționarului public poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, ceea ce s-a întâmplat și în speță.

20.Cu privire la susținerea potrivit căreia textele de lege criticate au o „exprimare generală și neexplicită“, deoarece, la momentul săvârșirii faptelor de care este acuzată, autoarea excepției nu avea calitatea de funcționar public, Curtea constată că aceasta nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci ține de interpretarea și aplicarea legii la cazul dedus judecății de către instanțele judecătorești.

21.În final, Curtea reține că invocarea Deciziei nr. 12 din 27 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, nu are legătură cu analiza excepției de neconstituționalitate. Totodată, Curtea reține că Decizia Curții Constituționale nr. 261 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 7 iulie 2016, pe care o invocă autoarea excepției, nu are relevanță în cauza de față, deoarece această decizie vizează suspendarea contractului individual de muncă, în cazul începerii cercetării disciplinare prealabile împotriva salariatului, iar nu suspendarea de drept ca urmare a trimiterii în judecată a funcționarului public, pentru infracțiunile prevăzute de lege.

22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Luminița Laura Gliga, în Dosarul nr. 2.959/107/2017 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 95 alin. (4) și art. 86 alin. (2) cu trimitere la art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici sunt constituționale, în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 iunie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean