Decizie nr. 227 din 18 mai 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Dana Titian - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mareş Constantin, Mareş Augustin Dumitru, Mareş Ioana, Dumitraşcu Alexandru, Dumitraşcu Steluţa, Nicoliţă Anghel, Nicoliţă Cornelia, Cotigă Aurelia, Bratu Maria, Berbecel Nicolae, Dumitrache Gh. Ştefan, Dumitrache Aneta şi Pecilă Maria în Dosarul nr. 12.606/2003 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de judecată fiind legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate, în acest sens existând o constantă jurisprudenţă a Curţii. Întrucât nu au apărut elemente noi de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, se apreciază că excepţia este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 12 februarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 12.606/2003, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mareş Constantin, Mareş Augustin Dumitru, Mareş Ioana, Dumitraşcu Alexandru, Dumitraşcu Steluţa, Nicoliţă Anghel, Nicoliţă Cornelia, Cotigă Aurelia, Bratu Maria, Berbecel Nicolae, Dumitrache Gh. Ştefan, Dumitrache Aneta şi Pecilă Maria.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă îngrădeşte accesul liber la justiţie şi aduce atingere prerogativelor dreptului de proprietate, contravenind art. 21, art. 44 alin. (2), art. 136 alin. (5) şi art. 53 alin. (1) din Constituţie, republicată. Astfel, prevederile constituţionale menţionate impun obligaţia statului de ocrotire şi garantare a proprietăţii private, statul fiind ţinut să asigure protecţia tuturor prerogativelor acestui drept. Se apreciază că, în ipoteza în care cererea vizând suspendarea executării silite ar fi respinsă pe motiv că nu s-a achitat cauţiunea, prerogativele aferente dreptului de proprietate ar fi nejustificat afectate, cu încălcarea art. 53 alin. (1) din Constituţie, republicată, care prevede că exerciţiul drepturilor fundamentale sau al libertăţilor poate fi restrâns numai prin lege şi în cazuri bine determinate, fără a se aduce atingere existenţei dreptului însuşi.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că prevederile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu încalcă dispoziţiile art. 21, art. 44 şi ale art. 136 din Constituţie, republicată, deoarece obligaţia de a plăti cauţiunea are caracterul unei garanţii constituite în favoarea creditorului care deţine un titlu executoriu, fără a se aduce atingere accesului liber la justiţie sau dreptului de proprietate privată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Avocatul Poporului apreciază că instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii, ca o condiţie a suspendării executării, are o dublă finalitate, şi anume, pe de-o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici.

Se arată că, întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci doar pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie.

De altfel, în condiţiile în care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, legiuitorul ordinar este abilitat să reglementeze competenţa şi procedura de judecată, stabilind cadrul organizatoric şi funcţional în care se realizează accesul liber la justiţie, instituirea cauţiunii nu aduce nici o atingere principiului constituţional pretins a fi încălcat. Sub acest aspect, se apreciază că procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente de ocrotire a accesului liber la justiţie tuturor părţilor implicate în proces, prin însuşi faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea şi de a solicita suspendarea acesteia.

În ceea ce priveşte încălcarea art. 53 din Constituţie, republicată, care vizează restrângerea prin lege a unor drepturi fundamentale sau a unor libertăţi prevăzute de Constituţie, se apreciază că această critică nu este relevantă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, neavând legătură cu obiectul acesteia, art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă reglementând posibilitatea instanţei ca, până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, să suspende executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul prevăzut de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, care are următorul conţinut:

–Art. 403 alin. 1: "Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel."

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 21, art. 44 alin. (2), art. 53 alin. (1) şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, republicată, care are următorul conţinut:

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3)Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4)Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";

–Art. 44 alin. (2): "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.";

–Art. 53 alin. (1): "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.";

–Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constată că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate sub aspectul încălcării principiilor constituţionale al liberului acces la justiţie şi al dreptului de proprietate. Astfel, prin Decizia nr. 150 din 9 mai 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iulie 2002 şi prin Decizia nr. 346 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 27 octombrie 2003, Curtea a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate.

Curtea a reţinut că art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă reglementează posibilitatea instanţei de a suspenda executarea silită până la soluţionarea contestaţiei la executare dacă se depune o cauţiune al cărei cuantum este fixat de instanţă. Instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii, ca o condiţie a suspendării executării, are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici.

Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie.

Aşa fiind, Curtea constată că, în condiţiile în care, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie [devenit art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată], legiuitorul ordinar este abilitat să reglementeze competenţa şi procedura de judecată, stabilind cadrul organizatoric şi funcţional în care se realizează accesul liber la justiţie, instituirea cauţiunii nu aduce atingere nici principiului constituţional referitor la garantarea proprietăţii private. Sub acest aspect, procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente atât pentru ocrotirea accesului liber la justiţie, cât şi pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor părţilor implicate în proces, prin însuşi faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar în cazul admiterii contestaţiei şi desfiinţării titlului executoriu sau a înseşi executării silite persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia.

De asemenea, Curtea reţine că dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu încalcă nici dispoziţiile constituţionale ale art. 53, deoarece acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mareş Constantin, Mareş Augustin Dumitru, Mareş Ioana, Dumitraşcu Alexandru, Dumitraşcu Steluţa, Nicoliţă Anghel, Nicoliţă Cornelia, Cotigă Aurelia, Bratu Maria, Berbecel Nicolae, Dumitrache Gh. Ştefan, Dumitrache Aneta şi Pecilă Maria în Dosarul nr. 12.606/2003 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 mai 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu