Decizie nr. 360 din 25 martie 2010

Acsinte Gaspar - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mariana Ioana Ana Antohi, prin procurator Gabriela Neumann, în Dosarul nr. 3.722/91/2008 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia civilă.

La apelul nominal răspunde avocatul Valentin Zorcă, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, cu împuternicire avocaţială la dosar, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere a acesteia, deoarece textul criticat încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, principiul liberului acces la justiţie, întrucât părţile nu au posibilitatea de a ataca soluţia dată în cadrul recursului în interesul legii, precum şi principiul independenţei judecătorilor. Totodată, solicită Curţii Constituţionale emiterea unei decizii prin care să se statueze că nu se pot adopta recursuri în interesul legii în materia dreptului de proprietate. Depune concluzii scrise în acest sens.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că recursul în interesul legii nu este o cale de atac, pentru că nu reformează sau retractează hotărârile judecătoreşti, ci este un recurs "doctrinar", ce urmăreşte unificarea practicii judiciare. Invocă în acelaşi sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3.722/91/2008, Curtea de Apel Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mariana Ioana Ana Antohi, prin procurator Gabriela Neumann, în cadrul soluţionării unei apel civil.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât atribuie Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de a institui norme juridice pe cale de interpretare, în cadrul recursului în interesul legii, cu consecinţa încălcării principiilor care garantează şi apără dreptul de proprietate.

Curtea de Apel Galaţi - Secţia civilă şi-a exprimat opinia în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 329 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins:

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi colegiile de conducere ale curţilor de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.

Deciziile prin care se soluţionează sesizările se pronunţă de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Soluţiile se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4), art. 11 alin. (1), art. 20, art. 21, art. 44, art. 53, art. 61 alin. (1) şi art. 124 alin. (3), precum şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 329 din Codul de procedură civilă au mai fost supuse controlului Curţii, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca şi cele invocate în prezenta cauză, în numeroase cazuri, constatându-se constituţionalitate acestora.

Astfel, prin Decizia nr. 601 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, Curtea a statuat că scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul ţării. Pentru realizarea acestui scop Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluţionate de instanţele judecătoreşti. Potrivit aceluiaşi text, dezlegarea dată de instanţa supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanţe. Instituirea caracterului obligatoriu al dezlegărilor date problemelor de drept judecate pe calea recursului în interesul legii nu face decât să dea eficienţă rolului constituţional al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contribuind la consolidarea statului de drept.

Având ca obiect promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme, nu se poate considera că deciziile pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în asemenea recursuri ar reprezenta o atribuţie care vizează domeniul legiferării.

Prin textul de lege criticat de autorul excepţiei, legiuitorul, având în vedere poziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sistemul instanţelor judecătoreşti, precum şi rolul său prevăzut în art. 329 din Codul de procedură civilă, a instituit obligativitatea interpretării date de aceasta, în scopul aplicării unitare de către instanţele judecătoreşti a unui text de lege, fără ca astfel instanţa supremă să se substituie Parlamentului, unica putere legiuitoare în stat.

Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanţelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanţelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituţia recursului în interesul legii. Decizia de interpretare pronunţată în asemenea cazuri nu este extra legem şi, cu atât mai mult, nu poate fi contra legem.

Pronunţându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanţa supremă contribuie la asigurarea supremaţiei Constituţiei şi a legilor, prin interpretarea şi aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul ţării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 din Constituţie, privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, în înţelesul conferit de dispoziţiile actelor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte. De aceea, reprezintă o înfrângere a acestor dispoziţii orice diferenţă de tratament juridic săvârşită de stat între persoane aflate în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţie, are, printre altele, competenţa conferită de art. 329 din Codul de procedură civilă şi de Legea privind organizarea judiciară nr. 304/2004 de a asigura aplicarea corectă şi unitară a legilor de către toate instanţele.

Organizarea judiciară are ca obiectiv de bază asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţia României, şi judecarea proceselor de către instanţe judecătoreşti în mod imparţial şi independent de orice influenţe extranee, în conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 124, astfel încât susţinerile referitoare la încălcarea acestora nu poate fi reţinută.

Curtea a mai constatat că instituţia recursului în interesul legii conferă judecătorilor instanţei supreme dreptul de a da o anumită interpretare, unificând astfel diferenţele de interpretare şi de aplicare a aceluiaşi text de lege de către instanţele inferioare. Asemenea soluţii interpretative, constante şi unitare, care nu privesc anumite părţi şi nici nu au efect asupra soluţiilor anterior pronunţate, ce au intrat în puterea lucrului judecat, sunt invocate în doctrină ca "precedente judiciare", fiind considerate de literatura juridică "izvoare secundare de drept" sau "izvoare interpretative".

De altfel, potrivit art. 5 lit. I din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, precum şi potrivit art. 329 alin. 2 din Codul de procedură civilă, deciziile pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a soluţionării recursurilor în interesul legii, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra caracterului constituţional al deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie date în interesul interpretării şi aplicării unitare a legii de către instanţele judecătoreşti, într-o cauză care privea reexaminarea practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 528 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 26 februarie 1998.

Întrucât în cauza de faţă nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Cât priveşte solicitarea autorului excepţiei de a se emite o decizie prin care Curtea Constituţională să statueze că recursurile în interesul legii nu pot privi domeniul dreptului de proprietate, Curtea observă că aceasta nu poate fi primită, deoarece echivalează cu o solicitare de completare a textului de lege criticat, ceea ce nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, ci a legiuitorului.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mariana Ioana Ana Antohi, prin procurator Gabriela Neumann, în Dosarul nr. 3.722/91/2008 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 martie 2010.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean