Decizia nr. 448 din 23 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Teodor Ferariu în Dosarul nr. 524/40/2018 al Tribunalului Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.206D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 1.256D/2018, nr. 1.437D/2018 și nr. 1.846D/2018, având obiect identic. Excepțiile de neconstituționalitate au fost ridicate de Livia Vasile în Dosarul nr. 8.470/2/2017 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, de Ramona Gabriela Popeangă și alții în Dosarul nr. 1.205/95/2018 al Tribunalului Gorj - Secția de contencios administrativ și fiscal, precum și de Costică Coman și alții în Dosarul nr. 17.923/3/2018 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

4.La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5.Președintele pune în discuție, din oficiu, conexarea dosarelor anterior menționate la Dosarul nr. 1.206D/2018. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor.

6.Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.256D/2018, 1.437D/2018 și 1.846D/2018 la Dosarul nr. 1.206D/2018, care a fost primul înregistrat.

7.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției, Curtea pronunțându-se în acest sens prin Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

8.Prin Încheierea din 20 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 524/40/2018, Tribunalul Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Teodor Ferariu și face obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.206D/2018.9. Prin Încheierea din 29 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 8.470/2/2017, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Livia Vasile și face obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.256D/2018.10. Prin Încheierea din 28 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.205/95/2018, Tribunalul Gorj - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ramona Gabriela Popeangă și alții și face obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.437D/2018.11. Prin Încheierea din 8 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 17.923/3/2018, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Costică Coman și alții și face obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.846D/2018.12. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în litigii având ca obiect stabilirea drepturilor salariale în conformitate cu Legea-cadru nr. 153/2017.

13.În motivarea excepției de neconstituționalitate ridicate în Dosarul Curții nr. 1.206D/2018, autorul arată că art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 reprezintă o restrângere a dreptului la muncă, determinată de restrângerea exercițiului dreptului la salariu - prin diminuarea cuantumului salariului. Dreptul la salariu este protejat de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Remunerația corespunzătoare a funcționarilor publici ar trebui să compenseze absența unor drepturi fundamentale, precum și incompatibilitățile la care sunt supuși aceștia pe parcursul întregii cariere.

14.Autorul invocă o serie de decizii ale Curții Constituționale potrivit cărora dreptul la salariu este o componentă a dreptului fundamental la muncă. Ca atare, restrângerea dreptului la salariu se poate realiza doar în condițiile stricte prevăzute de art. 53 din Constituție. Autorul excepției de neconstituționalitate apreciază că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 restrâng dreptul la salariu fără să respecte aceste exigențe constituționale și, ca atare, solicită menținerea salariului în cuantumul existent în decembrie 2017, și în condițiile în care este superior celui prevăzut pentru 2022.15. În Dosarul nr. 1.256D/2018, autoarea arată că este discriminatorie stabilirea salariilor pentru specialiștii IT din instanțe la o valoare mult sub salariile prevăzute pentru specialiștii IT din parchete, DNA și DIICOT, aspect care, prin aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 asupra salariilor în plată a specialiștilor IT din instanțe, a determinat diminuarea cu aproximativ 40% a salariilor aflate în plată doar pentru specialiștii IT din instanțe.

16.De asemenea, autoarea arată că, deși, potrivit Legii nr. 567/2004, specialiștii IT din instanțe și din parchete au același statut (fiind considerați personal auxiliar de specialitate), iar, în Dispozițiile comune ale Legii-cadru nr. 153/2017, specialiștii în domeniul informatic din instanțe și parchete sunt prevăzuți la un alineat separat de personalul auxiliar de specialitate, în final, prin dispozițiile art. 17 și, respectiv, art. 22 din anexa nr. V, salarizarea specialiștilor IT din instanțe este cuprinsă în anexa de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, pe când salarizarea specialiștilor IT din parchete, DNA, DIICOT și PÎCCJ este stabilită printr-o anexă separată, motiv pentru care salarizarea acestora este diferențiată. Specialiștii IT din instanțe, fiind considerați personal auxiliar al instanțelor, sunt salarizați potrivit art. 17 din secțiunea a 4-a a capitolului VIII din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, salarizarea fiind stabilită potrivit anexei nr. V, cap. I, lit. B, nr. crt. 4 din Legea-cadru nr. 153/2017. În cazul salariilor specialiștilor IT din instanțe au devenit incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 și nu li s-a mai aplicat nici majorarea de 25% acordată tuturor bugetarilor în scopul eliminării efectelor transferului de contribuții de la angajator la angajat. În schimb, în cazul specialiștilor IT din parchete, DNA, DIICOT și PÎCCJ, fiind salarizați potrivit art. 22 din secțiunea a 6-a a capitolului VIII din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, salarizarea fiind prevăzută în anexa nr. V, cap. I, lit. B, crt. 4 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu sunt incidente dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 și este aplicabilă și majorarea de 25% pentru compensarea transferului de contribuții.

17.Măsura criticată, care are ca efect reducerea cu aproximativ 3.555 lei a salariilor personalului IT din instanțe deja încadrat pe funcții și ale personalului din Ministerul Justiției, este contrară și prevederilor art. 44 și art. 53 din Constituție, precum și principiilor stabilității și securității juridice, precum și al previzibilității normelor legale. Sunt invocate, în susținere, decizii ale Curții Constituționale referitoare la caracterul fundamental al dreptului la salariu și la condițiile în care se poate restrânge exercițiul acestuia, precum și o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reținut că salariul reprezintă posesie, în sensul pe care îl dă Convenția Europeană acestei noțiuni.

18.În Dosarul nr. 1.437D/2018, autorii arată că, urmare a majorării cotelor de contribuții sociale în sarcina angajaților, aceștia suferă pierderi salariale la a căror compensare sunt îndreptățiți. Acest drept de compensare și, în general, dreptul la salariu, intră sub incidența art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Diminuarea pentru viitor a drepturilor patrimoniale prin Legea-cadru nr. 153/2017, coroborată cu trecerea contribuțiilor de asigurări sociale de la angajator la angajați, impune o sarcină excesivă și disproporționată. În plus, această măsură nu a fost luată în vederea ocrotirii altor drepturi, Legea-cadru nr. 153/2017 nefăcând nicio precizare de acest fel. De asemenea, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție este încălcat, deoarece dreptul de a primi un salariu deja stabilit este un drept în sensul acestor dispoziții, precum și din cauza faptului că „s-a încălcat speranța legitimă, dreptul la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să poată fi valorificate și apărate drepturile patrimoniale, devenind iluzoriu“.

19.În continuare, se arată că funcțiile publice din cadrul centrelor județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) sunt singurele care au înregistrat pierderi salariale începând cu luna ianuarie 2018, restul personalului din structurile centrale ale APIA înregistrând creșteri semnificative ale salariilor de bază. Măsura criticată reprezintă o restrângere a exercițiului dreptului la salariu care, având în vedere că este corolar al dreptului fundamental la muncă, are, la rândul său, caracter constituțional. Dar această măsură nu a fost luată cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituție care impun condițiile în care statul poate restrânge exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți, având un caracter definitiv, și nu temporar.

20.Se arată că scopul majorării salariale prevăzute de art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 este relevat de art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, potrivit cărora „Sumele aferente contribuțiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuțiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017“. Or, prin plafonarea prevăzută de dispozițiile legale criticate, s-a creat o situație discriminatorie între funcționarii publici din cadrul aceleiași instituții, dar și din alte familii ocupaționale, fiind încălcat dreptul de a obține compensarea pierderilor salariale rezultate prin majorarea cotelor de contribuții de asigurări sociale stabilite în sarcina angajatului.

21.În Dosarul Curții Constituționale nr. 1.846D/2018, autorii arată că măsura criticată este în totală contradicție cu intenția legiuitorului avută la adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și a Legii-cadru nr. 153/2017, în conformitate cu care transferul contribuțiilor de la angajator la salariat urma să fie acoperit prin majorarea salariului de bază lunar cu 25%, majorare prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017.

22.Se încalcă art. 16 din Constituție, deoarece, deși majoritatea categoriilor de personal bugetar au beneficiat de o majorare a salariului de bază cu 25%, păstrându-și, astfel, salariile nete și/sau brute avute în luna decembrie 2017, reclamanților le-a fost refuzată acordarea majorării salariului de bază cu 25%. Astfel, începând cu ianuarie 2018, aceștia au beneficiat de un salariu lunar net/brut diminuat considerabil față de cel încasat în decembrie 2017. Pe de altă parte, arată autorii, discriminarea rezultă și din împrejurarea că, deși Legea-cadru nr. 153/2017 dispune în mod clar că salariile de bază stipulate în anexele la lege se vor aplica doar începând cu anul 2022, în privința autorilor le-a fost aplicat salariul de bază regăsit în anexă la lege, începând cu ianuarie 2018. Pentru înlăturarea discriminării, conchid autorii excepției, aplicarea salariilor brute regăsite în anexă ar fi trebuit implementată începând cu anul 2022 pentru toate categoriile de personal.

23.Tribunalul Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal arată că art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu face decât să concretizeze art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece are rolul de a reduce diferențele salariale nejustificate între funcțiile publice, nu restricționează dreptul la muncă al salariatului, ci doar îi plafonează salariul, în vederea instituirii unei salarizări unitare.

24.Se mai arată că salariile viitoare nu se bucură de garanțiile pe care le oferă art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Chiar și dacă s-ar aprecia că salariilor viitoare le sunt aplicabile aceste dispoziții convenționale, instanța arată că ingerința statală nu reprezintă o violare a acestora. În particular, instanța apreciază că dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 respectă acest test de proporționalitate: măsura criticată este prevăzută de lege; interesul în vederea căruia a fost luată este legitim; se păstrează proporționalitatea între mijloacele folosite și scopul urmărit și există un echilibru echitabil între interesele generale și protecția drepturilor fundamentale.

25.Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal arată că se impune admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în măsura în care, prin aplicarea acestora, se reduce salariul de bază stabilit anterior prin legi succesive de majorare salarială, cu încălcarea art. 16, art. 53 și art. 41 din Constituție.

26.Scopul noului act normativ care reglementează salarizarea la nivelul sistemului bugetar se bazează pe o creștere a salariilor, pe principii echitabile, nefiind motivată de necesitatea unor restrângeri bugetare în ceea ce privește salarizarea. Într-adevăr, acest scop este atins prin aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 care are rolul de a reduce diferențele salariale nejustificate între diferite funcții publice. Însă, dacă unele salarii de bază s-ar reduce după ce însuși legiuitorul, prin legi anterioare, a apreciat că se impune creșterea nivelului acestuia, se aduce atingere art. 53 din Constituție. Or, așa cum a arătat autoarea, în anumite situații, prin aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, este posibilă reducerea salariului de bază față de nivelul salariului de bază din luna decembrie 2017, cu încălcarea art. 53 din Constituție. În final, se menționează jurisprudența Curții Constituționale care, pe de o parte, evocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care asimilează salariile noțiunii de bun în sensul pe care îl are această noțiune în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție și, pe de altă parte, stabilește rangul constituțional al dreptului la salariu.

27.Tribunalul Gorj - Secția de contencios administrativ și fiscal nu își exprimă opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.

28.Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția este neîntemeiată, deoarece scopul avut în vedere de către legiuitor a fost de a înlătura inechitățile produse în domeniul salarizării bugetarilor prin acte normative abrogate prin Legea-cadru nr. 153/2017 și de a aduce la același nivel salariile angajaților din aceeași categorie profesională.

29.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

30.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

31.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

32.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, care prevăd că: „În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022“.

33.Se apreciază că dispozițiile criticate sunt contrare art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 44 alin. (2) referitor la proprietatea privată, art. 47 referitor la nivelul de trai decent, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și art. 6 referitor la dreptul la muncă din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale la dreptul la muncă, art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul de proprietate privată.

34.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, paragraful 37, a statuat că măsura reglementată de textul criticat are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. Curtea a conchis că o asemenea soluție legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de „eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare“, și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

35.De asemenea, în Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, precitată, paragraful 41, Curtea a menționat că măsura criticată nu pune în discuție o restrângere a exercițiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituție, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. De asemenea, cu referire la invocarea unor aspecte din jurisprudența Curții Constituționale privind dreptul fundamental la salariu, Curtea a reținut că acestea vizează ipoteze juridice distincte de cea avută în vedere prin prevederile legale criticate, motiv pentru care acestea nu au relevanță pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.

36.Cu referire concretă la presupusa discriminare impusă de prevederile criticate, în paragraful 46 al aceleiași decizii, Curtea a stabilit că situația obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică și chiar impune un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, paragraful 20) și a conchis că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuși conținutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituție.

37.În continuare, Curtea observă că și în cauza soluționată prin Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019 s-a criticat scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 față de luna decembrie 2017, în particular cel al funcționarilor publici, angajați ai direcțiilor de sănătate publică județene sau ai casei județene de asigurări de sănătate. Curtea a statuat că, în fapt, sunt vizate consecințele aplicării concomitente a prevederilor de lege și a altor prevederi legale cu incidență în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018, precum: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 10 noiembrie 2017, care a prevăzut transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, și art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017.38. În jurisprudența sa, Curtea a decis că este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferențierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate sunt diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții similare, la diferite autorități sau instituții publice și, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferențiat apare ca justificată (Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020).

39.În plus, cu titlu general, se observă că acceptarea criticilor autorilor excepției privind diminuarea salariilor odată cu intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 ar echivala cu acceptarea faptului că legiuitorul nu mai poate modifica sistemul de salarizare, pe motiv că ar crea diferențe față de sistemul anterior de salarizare [pentru această soluție, a se vedea Decizia nr. 75 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 2 iunie 2020 prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) și ale art. 22 din capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiției din anexa nr. V Familia ocupațională de funcții bugetare „Justiție“ și Curtea Constituțională la Legea-cadru nr. 153/2017].

40.În această decizie, Curtea a reiterat jurisprudența sa, respectiv Decizia nr. 1.038 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 5 noiembrie 2010, în care a stabilit că neconstituționalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparație dintre reglementarea veche și cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puțin favorabilă și declanșând automat un așa-zis conflict de constituționalitate. Nu se poate vorbi despre discriminare în ipoteza în care, prin jocul unor prevederi legale - așadar, inclusiv prin succesiunea în timp a unor acte normative, astfel cum este în cazul de față -, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate astfel în mod subiectiv, prin prisma propriilor lor interese (această soluție de principiu se regăsește, de exemplu, în Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996 sau în Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008). Având în vedere jurisprudența enunțată, precum și faptul că nu au survenit rațiuni de natură să impună reconsiderarea acesteia, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, prezenta excepție de neconstituționalitate.

41.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Teodor Ferariu în Dosarul nr. 524/40/2018 al Tribunalului Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, de Livia Vasile în Dosarul nr. 8.470/2/2017 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, de Ramona Gabriela Popeangă și alții în Dosarul nr. 1.205/95/2018 al Tribunalului Gorj - Secția de contencios administrativ și fiscal, precum și de Costică Coman și alții în Dosarul nr. 17.923/3/2018 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Tribunalului Gorj - Secția de contencios administrativ și fiscal și Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 iunie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cosmin-Marian Văduva