Decizie nr. 1.038 din 14 septembrie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Ileana Alecxandru în Dosarul nr. 7.909/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei, lipsind partea Consiliul Superior al Magistraturii, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă, de asemenea, domnul Petronel Iulian Alecxandru, a cărui cerere de intervenţie accesorie în procesul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă.

Magistratul-asistent învederează Curţii că un număr de 24 de judecători şi procurori de la diverse instanţe din ţară au transmis la dosar memorii în sprijinul cererii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autoarei excepţiei. Aceasta reiterează argumentele expuse pe larg în notele scrise depuse la dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei. În acest sens precizează că textul de lege supus controlului de neconstituţionalitate nu conduce la o discriminare, întrucât funcţiile juridice raportat la care se face comparaţia în cuprinsul criticii de neconstituţionalitate au un statut propriu, distinct de al judecătorilor şi procurorilor din sistemul naţional, precum şi o reglementare juridică diferită. Totodată, arată că nici comparaţia cu cerinţele stabilite de Legea nr. 92/1992 nu poate conduce la constatarea unei discriminări, acest act normativ fiind în prezent abrogat.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 7.909/1/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Excepţia a fost ridicată de Ileana Alecxandru într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este discriminatoriu şi afectează dreptul la muncă, deoarece impune judecătorilor şi procurorilor care participă la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare condiţia de a avea 5 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror. Precizează în acest sens că există o inegalitate neconstituţională între judecătorii numiţi în funcţie înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004, care au beneficiat de asimilarea vechimii în alte profesii juridice cu vechimea în magistratură necesară înscrierii la concursul de promovare, şi cei numiţi după această dată, care trebuie să aibă vechime efectivă în magistratură pentru a putea accede la o instanţă superioară. De asemenea, susţine că discriminarea rezultă, pe de altă parte, şi din faptul că, pentru a fi numit în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea Penală Internaţională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu sunt necesare condiţii atât de restrictive, legislaţia naţională şi internaţională recunoscând, pentru aceste funcţii, vechimea în activitatea juridică (în profesia de avocat, consilier juridic, notar etc.), şi nu doar vechimea efectivă în magistratură, aşa cum se impune pentru accesul la funcţia de judecător sau procuror la o instanţă judecătorească de grad inferior faţă de cele enumerate. Din această perspectivă, se arată că obligaţia cuprinsă în art. 148 din Constituţie, de armonizare a legislaţiei naţionale cu cea europeană, implică inclusiv declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor legale criticate, acestea fiind contrare şi mai puţin favorabile decât reglementările europene în aceeaşi materie. Sunt amintite în acest sens prevederile "art. 167 din Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, art. 253 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (versiunea consolidată din 9 mai 2008), art. 36 pct. 3 lit. b) din Legea nr. 111/2002 pentru ratificarea Statutului Curţii Penale Internaţionale, art. 21 din Legea nr. 30/1994 privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale". Sunt invocate jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la interzicerea discriminării, precum şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind aplicabilitatea directă şi prioritatea normelor juridice internaţionale referitoare la protecţia drepturilor omului şi la obligaţia interpretării şi aplicării dispoziţiilor constituţionale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaţionale ratificate de statele membre.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prin textul de lege criticat nu se instituie un tratament privilegiat sau discriminatoriu şi nici nu se încalcă dreptul la muncă sau la exercitarea unei profesii.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece autorul acesteia doreşte, în realitate, completarea sau modificarea textului de lege criticat, în sensul luării în considerare la calculul vechimii prevăzute de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi a perioadei în care judecătorul sau procurorul nu a exercitat efectiv funcţia de magistrat.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât nu contravin prevederilor art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 41 sau art. 53 din Legea fundamentală.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu următorul cuprins:

(1)Pot participa la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare judecătorii şi procurorii care au avut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc următoarele condiţii minime de vechime:

a)5 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecător de tribunal sau tribunal specializat şi procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat.

În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 11 - "Dreptul internaţional şi dreptul intern", art. 15 alin. (1) privind universalitatea legii, art. 16 alin. (1) care prevede egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 20 - "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", art. 41 - "Munca şi protecţia socială a muncii", art. 53 - "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi", art. 143 care stabileşte condiţiile pentru numirea judecătorilor Curţii Constituţionale şi art. 148 - "Integrarea în Uniunea Europeană". Sunt invocate şi dispoziţiile art. 14 - "Interzicerea discriminării" din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 1 - "Interzicerea generală a discriminării" din Protocolul nr. 12 la aceeaşi convenţie. De asemenea, în cuprinsul criticii se face referire şi la prevederile art. 1 pct. 1 lit. b) din Convenţia nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitării profesiei şi la cele ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Directiva Consiliului Uniunii Europene 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de muncă.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că este neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Autorul excepţiei îşi susţine critica referitoare la încălcarea principiului constituţional al egalităţii prin compararea condiţiilor de vechime în magistratură impuse de textul de lege criticat pentru promovarea judecătorilor şi procurorilor în sistemul ierarhizat al instanţelor naţionale cu cele care sunt necesare unui jurist pentru a accede la diverse instanţe internaţionale, şi anume Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea Penală Internaţională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Aceeaşi comparaţie o face şi în ceea ce priveşte Curtea Constituţională a României. Cu privire la această critică, instanţa de contencios constituţional constată că prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu contravin principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece, aşa cum a stabilit în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situaţii egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă. Or, în cauza de faţă, termenii comparaţiei aparţin unor sisteme jurisdicţionale distincte, între care nu există niciun fel de relaţie structurală, motiv pentru care nu se impune existenţa unei identităţi de tratament juridic. Astfel, caracterul special şi specializat al jurisdicţiilor la care face referire autorul excepţiei reclamă reglementarea unor condiţii deosebite, care conferă acestora statute proprii, distincte. Gradul înalt de profesionalism de care trebuie să dea dovadă judecătorii membri ai acestor instanţe este demonstrat şi apreciat cu ajutorul unor criterii obiective, vechimea în profesia de judecător sau procuror în sistemul naţional nefiind în mod necesar unul dintre acestea. Dimpotrivă, în ceea ce priveşte magistraţii de la instanţele naţionale, relevantă în ceea ce priveşte promovarea este tocmai vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror, care îl recomandă pe cel care candidează pentru avansarea la o instanţă superioară, în baza experienţei acumulate până la momentul promovării.

Totodată, Curtea constată că nu poate reţine critica prin care se susţine că este încălcat principiul nediscriminării, comparându-se actualele condiţii de promovare a magistraţilor cuprinse în art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor cu cele care erau prevăzute prin Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească. În jurisprudenţa sa Curtea a reţinut în mod constant că neconstituţionalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparaţie dintre reglementarea veche şi cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puţin favorabilă şi declanşând automat un aşa-zis conflict de constituţionalitate. Curtea a conchis că nu se poate vorbi despre discriminare în ipoteza în care, prin jocul unor prevederi legale - aşadar, inclusiv prin succesiunea în timp a unor acte normative, astfel cum este în cazul de faţă -, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate astfel în mod subiectiv, prin prisma propriilor lor interese. Această soluţie de principiu se regăseşte, de exemplu, în Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, sau în Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008. Prin urmare, nici în cazul de faţă Curtea nu poate reţine existenţa unei inegalităţi neconstituţionale între cei care au promovat la instanţe superioare sub imperiul Legii nr. 92/1992 şi cei care, în prezent, trebuie să satisfacă cerinţele mai restrictive impuse de Legea nr. 303/2004.

În ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa nesocotire a dreptului la muncă, Curtea reţine, astfel cum a statuat în jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 545 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 25 ianuarie 2005, că instituirea prin lege a unor condiţii pentru ocuparea unor funcţii - astfel cum este şi cazul de faţă - sau pentru exercitarea unei profesii nu reprezintă o încălcare a dreptului la muncă. De asemenea, autorul excepţiei susţine că restrângerea dreptului magistraţilor la promovare, prin condiţionarea acestora de vechimea în funcţia de judecător sau de procuror, este neconstituţională prin prisma art. 53 din Constituţie. Curtea constată că nu poate reţine nici această critică, întrucât textul constituţional invocat are în vedere restrângerea în anumite condiţii, strict precizate în cuprinsul său, a unuia sau mai multor drepturi fundamentale, astfel cum acestea sunt consacrate şi garantate în titlul II al Legii fundamentale. Or, dreptul la promovare nu se regăseşte printre acestea, astfel că nu se pune problema încălcării art. 53 din Constituţie, de vreme ce, aşa cum s-a arătat mai sus, Curtea nu a constatat existenţa vreunei restrângeri a exerciţiului dreptului la muncă, ca drept fundamental.

În fine, în acord cu cele statuate prin Decizia nr. 1.596 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 18 ianuarie 2010, Curtea observă că nu este de competenţa sa analizarea conformităţii unei dispoziţii de drept naţional cu texte cuprinse în Tratatul privind Uniunea Europeană sau Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene prin prisma art. 148 din Constituţie. Curtea a precizat prin decizia menţionată că "o atare competenţă [...] aparţine instanţei de judecată, care, pentru a ajunge la o concluzie corectă şi legală, din oficiu sau la cererea părţii, poate formula o întrebare preliminară în sensul art. 234 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene [în prezent art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene] la Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene. În situaţia în care Curtea Constituţională s-ar considera competentă să se pronunţe asupra conformităţii legislaţiei naţionale cu cea europeană, s-ar ajunge la un posibil conflict de jurisdicţii între cele două instanţe, ceea ce, la acest nivel, este inadmisibil".

Şi în ceea ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei, în motivarea acesteia, a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Directiva Consiliului Uniunii Europene 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de muncă, potrivit cărora o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într-un mod mai puţin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într-o situaţie asemănătoare o altă persoană, pe baza unuia dintre motivele menţionate la art. 1, respectiv apartenenţă religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, Curtea observă, de asemenea, că aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii, a cărei soluţionare revine judecătorului învestit cu soluţionarea litigiului în cadrul căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

Totodată, Curtea constată că autorul excepţiei nu evidenţiază niciun fel de argumente în sensul pretinsei neconcordanţe dintre textul de lege criticat şi prevederile art. 1 pct. 1 lit. b) din Convenţia nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitării profesiei, ratificată prin Decretul nr. 284/1973, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 81 din 6 iunie 1973, care include în înţelesul termenului de "discriminare" "orice altă diferenţiere, excludere sau preferinţă având ca efect suprimarea sau ştirbirea egalităţii de posibilităţi sau de tratament în materie de ocupare a forţei de muncă şi exercitare a profesiei, care ar putea fi specificată de către statul membru interesat după consultarea organizaţiilor reprezentative ale celor care angajează şi a organizaţiilor lucrătorilor, dacă acestea există, precum şi a altor organisme competente".

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Ileana Alecxandru în Dosarul nr. 7.909/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 septembrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu