Decizie nr. 479 din 10 mai 2012

Emitent CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 2^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Răzvan Constantin Moisa în Dosarul nr. 2.397/866/2011 al Judecătoriei Paşcani şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 783D/2011.

La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 798D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 2^1 şi art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Elena Păsărelu în Dosarul nr. 598/192/2011 al Judecătoriei Bolintin-Vale.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei, Elena Păsărelu, a transmis concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 783D/2011 şi nr. 798D/2011 au obiect parţial identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 798D/2011 la Dosarul nr. 783D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că procedura reglementată de art. 278^1 din Codul de procedură penală reprezintă o veritabilă cale de atac a soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 6 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2.397/866/2011, Judecătoria Paşcani a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 2^1 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Răzvan Constantin Moisa cu ocazia soluţionării unei plângeri formulate împotriva soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior.

Prin Încheierea din 25 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 598/192/2011, Judecătoria Bolintin-Vale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 2^1 şi art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Elena Păsărelu cu ocazia soluţionării unei plângeri formulate în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 278 alin. 2^1 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât soluţia de respingere dispusă de procurorul ierarhic superior cu privire la plângerea contra actelor procurorului, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele de netrimitere în judecată, nu poate fi atacată în faţa instanţei de judecată. Totodată, autorul excepţiei Elena Păsărelu consideră că prevederile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală aduc atingere aceloraşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale, deoarece soluţia pronunţată de judecător în cadrul procedurii plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată nu este supusă niciunei căi de atac. Mai arată că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere şi prevederilor art. 361 şi art. 385^1 din Codul de procedură penală.

Judecătoria Paşcani apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei. Arată că petentul are posibilitatea de a contesta actele efectuate în cursul cercetărilor după finalizarea acestora şi după ce procurorul dispune în cauză, petentul putând să formuleze plângere potrivit art. 278^1 din Codul de procedură penală.

Judecătoria Bolintin-Vale nu şi-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorii excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 242/2011.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278 alin. 2^1 din Codul de procedură penală, introduse prin art. XVIII pct. 38 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, şi dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din acelaşi cod, modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

–Art. 278 alin. 2^1: "Plângerea formulată împotriva soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior este inadmisibilă.";

–art. 278^1 alin. 10: "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apărare, precum şi a prevederilor art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, în procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă, nu poate fi reţinută nicio contradicţie între acest text de lege şi prevederile constituţionale şi convenţionale invocate. Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurarea procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii"), ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai prin lege" [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004].

Dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, consacrate de art. 21 şi 24 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Niciuna din prevederile din Legea fundamentală şi din Convenţie invocate de autorul excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. Prin urmare, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

Referitor la presupusa încălcare a prevederilor art. 16 din Constituţie, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare.

În acelaşi sens este şi Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 9 martie 2012, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 2^1 şi art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, reţinând, totodată, că posibilitatea formulării plângerii împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta la procurorul ierarhic superior, conform prevederilor art. 278 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, constituie o garanţie procesuală, iar rămânerea definitivă a soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior, potrivit art. 278 alin. 2^1, introdus în Codul de procedură penală prin Legea nr. 202/2010, are ca scop asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor penale, nereprezentând un impediment în calea liberului acces la justiţie. În acest sens, Curtea a statuat că, în faza de urmărire penală, legiuitorul poate opta atât pentru instituirea, cât şi pentru eliminarea unor garanţii procesuale, precum cea din speţă, cu condiţia ca actele organelor de urmărire penală să poată fi cenzurate de instanţa de judecată. Or, în cazul de faţă, rămânerea definitivă a soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior, potrivit dispoziţiilor art. 278 alin. 2^1 din Codul de procedură penală, nu înlătură dreptul părţii interesate de a formula plângere, în condiţiile art. 278^1 alin. 1, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei de clasare şi nici dreptul de a beneficia de garanţiile procesuale care însoţesc faza judecăţii propriu-zise şi de căile de atac prevăzute de lege în cazul trimiterii în judecată.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 2^1 şi art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Răzvan Constantin Moisa în Dosarul nr. 2.397/866/2011 al Judecătoriei Paşcani şi de Elena Păsărelu în Dosarul nr. 598/192/2011 al Judecătoriei Bolintin-Vale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică