Decizie nr. 460 din 28 octombrie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1, art. 29 şi art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valeriu Macovei în Dosarul nr. 5.461/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul pe fond.

Autorul excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, arătând că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) şi ale art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 21 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 5.461/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1, art. 29 şi art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de inculpatul Valeriu Macovei într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat de acesta împotriva Sentinţei penale nr. 14 din 6 septembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Cluj.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 28^1 şi ale art. 29 din Codul de procedură penală, referitoare la competenţa materială de primă instanţă a Curţii de Apel, determinată după calitatea persoanei, respectiv cele referitoare la competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, cu consecinţa, pe de o parte, a aplicării unui tratament discriminatoriu faţă de calitatea pe care a avut-o, în speţă aceea de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, şi, pe de altă parte, a privării acestor persoane de o cale de atac devolutivă, cea a apelului. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 29 din Codul de procedură penală, autorul excepţiei susţine că acestea sunt neconstituţionale şi în raport cu prevederile art. 126 alin. (3), care stabilesc rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, dispoziţiile art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală sunt considerate a fi neconstituţionale în raport cu prevederile art. 16, art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2), pe motiv că "persoanele care au deţinut anumite funcţii sunt private de calea de atac a apelului, cale de atac devolutivă ce nu limitează drepturile procesuale ale celui judecat în a formula cereri şi probe noi, aşa cum limitează dispoziţiile art. 385^9 din Codul de procedură penală, aplicabile căii de atac a recursului în materie penală".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este nefondată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu încalcă sub nici un aspect prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) şi ale art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată, deoarece instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, precum şi instituirea regulilor de exercitare a căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului, în temeiul dispoziţiilor art. 126 şi ale art. 129 din Constituţie.

De asemenea, întemeindu-se pe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, arată că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă nici principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi nici dreptul la un proces echitabil.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile din Codul de procedură penală ce fac obiectul excepţiei sunt constituţionale. Arată, în acest sens, că textele legale criticate nu încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil şi nici la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil şi se aplică tuturor celor aflaţi în situaţii identice, fără a institui discriminări sau privilegii. Totodată, apreciază că dispoziţiile art. 361 alin. (1) lit. c), care stabilesc pentru anumite cauze două grade de jurisdicţie - judecata în primă instanţă şi judecata în recurs -, îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În sfârşit, Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă sub nici un aspect principiul constituţional, potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, şi nu împiedică părţile să exercite căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile legii, respectiv în condiţiile prevăzute de art. 361 din Codul de procedură penală.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

În legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate se constată că, deşi sunt criticate dispoziţiile art. 28^1 şi ale art. 29 din Codul de procedură penală în întregul lor, din motivarea excepţiei rezultă că această critică vizează doar prevederile alin. 1 lit. b) ale art. 28^1 şi, respectiv, ale pct. 2 lit. a) al art. 29.

Aşadar, Curtea urmează să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 28^1 alin. 1 lit. b), art. 29 pct. 2 lit. a) şi ale art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, al căror conţinut este următorul:

–Art. 28^1 pct. 1 lit. b): "Curtea de Apel:

1.judecă în primă instanţă: [...]

b)infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale, de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, precum şi de notarii publici;".

–Art. 29 pct. 2 lit. a): "Curtea Supremă de Justiţie: [...] 2. ca instanţă de recurs, judecă:

a)recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;".

–Art. 361 alin. 1 lit. c): "Sentinţele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel: [...]

c)sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea următoarelor prevederi din Constituţie: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 124 alin. (2), conform căruia justiţia este unică, egală şi imparţială pentru toţi, precum şi art. 126 alin. (3), potrivit căruia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.

Examinând excepţia, se constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, Curtea Constituţională a statuat prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 176 din 18 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 24 iulie 2002, Decizia nr. 77 din 20 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 27 martie 2003, Decizia nr. 156 din 17 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 26 mai 2003, că prevederile art. 28^1 pct. 1 lit. b), art. 29 pct. 2 lit. b), precum şi ale art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală sunt constituţionale.

Cu acele prilejuri Curtea a constatat că stabilirea competenţei, inclusiv a celei după calitatea persoanei, precum şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului.

Acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii", atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca de altfel şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai de lege".

Referitor la încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat că nu este contrară principiului egalităţii instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor.

De asemenea, Curtea a mai reţinut că prevederile de lege criticate nu încalcă nici dreptul la un proces echitabil, reglementat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea inculpaţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecării cauzelor în primă instanţă de către curţile de apel. Totodată textele criticate asigură dreptul la două grade de jurisdicţie (judecata în primă instanţă şi judecata în recurs) în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea a reţinut totodată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, contrar celor susţinute de autorul excepţiei. Astfel, stabilirea de către legiuitor, în temeiul prerogativelor conferite acestuia de dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, a unor reguli procedurale privind competenţa curţilor de apel şi a sentinţelor ce pot fi atacate cu apel nu este de natură să aducă atingere principiului constituţional ce consacră unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei, atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare.

În speţă nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.

În plus, în acest dosar autorul excepţiei invocă şi încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (3), potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale". Se constată că textul din Constituţie menţionat nu este incident în cauză.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art 28^1, art. 29 şi art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valeriu Macovei în Dosarul nr. 5.461/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 octombrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu