Hotărâre nr. 966 din 29 septembrie 2011
pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, a structurii instituţiilor de învăţământ superior, a domeniilor şi programelor de studii universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, a locaţiilor geografice de desfăşurare, a numărului de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi a numărului maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 697 din 1 octombrie 2011
Textul actului · 7 articole
Cuprins
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 132 alin. (2) şi art. 138 alin. (5) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă Nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, prevăzut în anexa nr. 1.
Articolul 2
Se aprobă structura instituţiilor de învăţământ superior de stat, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi, prevăzute în anexa nr. 2.
Articolul 3
Se aprobă structura instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi, prevăzute în anexa nr. 3.
Articolul 4
Se aprobă specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particular autorizate să funcţioneze provizoriu, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi, prevăzute în anexa nr. 4.
Articolul 5
Se aprobă structura instituţiilor de învăţământ superior autorizate să funcţioneze provizoriu, care organizează numai programe de studii universitare de masterat/studii postuniversitare, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi, prevăzute în anexa nr. 5.
Articolul 6
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 749/2009 pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor, a structurilor instituţiilor de învăţământ superior şi a specializărilor/programelor de studii universitare de licenţă acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu organizate de acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 6 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 7
Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,
Daniel Petru Funeriu
Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
Sulfina Barbu
Bucureşti, 29 septembrie 2011.
Nr. 966.
Anexa 1
NOMENCLATORUL
domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare
| Cod DFI | Domeniul fundamental de ierarhizare (DFI) | Cod RSI | Ramura de ştiinţă (RSI) | Cod DII | Domeniul de ierarhizare (DII) | Cod DSU_D/M | Domeniul de studii universitare de doctorat/ masterat (DSU_D/M) | Cod DL | Domeniul de licenţă (DL) | Cod S | Specializarea conform nomenclatorului (S) | Număr de credite | |
| 10 | Matematică şi ştiinţe ale naturii | 10 | Matematică | 10 | Matematică | 10 | Matematică | 10 | Matematică | 10 | Matematică | 180 | |
| 20 | Matematici aplicate | 180 | |||||||||||
| 30 | Matematică informatică | 180 | |||||||||||
| 20 | Informatică | 20 | Informatică | 40 | Informatică | 10 | Informatică | 180 | |||||
| 20 | Informatică aplicată | 180 | |||||||||||
| 20 | Fizică | 10 | Fizică | 10 | Fizică | 20 | Fizică | 10 | Fizică | 180 | |||
| 20 | Fizică medicală | 180 | |||||||||||
| 30 | Biofizică | 180 | |||||||||||
| 40 | Fizică informatică | 180 | |||||||||||
| 30 | Chimie şi inginerie chimică | 10 | Chimie | 10 | Chimie | 30 | Chimie | 10 | Chimie | 180 | |||
| 20 | Biochimie tehnologică | 180 | |||||||||||
| 30 | Radiochimie | 180 | |||||||||||
| 40 | Chimie informatică | 180 | |||||||||||
| 20 | Inginerie chimică | 20 | Inginerie chimică | 50 | Inginerie chimică | 10 | Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia mediului | 240 | |||||
| 20 | Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie | 240 | |||||||||||
| 30 | Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi nanomateriale | 240 | |||||||||||
| 40 | Ştiinţa şi ingineria polimerilor | 240 | |||||||||||
| 50 | Ingineria şi informatica proceselor chimice şi biochimice | 240 | |||||||||||
| 60 | Inginerie chimică | 240 | |||||||||||
| 70 | Controlul şi securitatea produselor alimentare | 240 | |||||||||||
| 80 | Inginerie biochimică | 240 | |||||||||||
| 90 | Ingineria fabricaţiei hârtiei | 240 | |||||||||||
| 100 | Tehnologia chimică a produselor din piele şi înlocuitori | 240 | |||||||||||
| 110 | Tehnologie chimică textilă | 240 | |||||||||||
| 120 | Chimie alimentară şi tehnologii biochimice | 240 | |||||||||||
| 130 | Prelucrarea petrolului şi petrochimie | 240 | |||||||||||
| 140 | Extracte şi aditivi naturali alimentari | 240 | |||||||||||
| 150 | Chimie militară | 240 | |||||||||||
| 40 | Ştiinţele pământului şi atmosferei | 10 | Geografie | 10 | Geografie | 20 | Geografie | 10 | Geografie | 180 | |||
| 20 | Geografia turismului | 180 | |||||||||||
| 30 | Cartografie | 180 | |||||||||||
| 40 | Hidrologie şi meteorologie | 180 | |||||||||||
| 50 | Planificare teritorială | 180 | |||||||||||
| 20 | Geologie | 10 | Geologie | 30 | Geologie | 10 | Geologie | 180 | |||||
| 20 | Geochimie | 180 | |||||||||||
| 30 | Ştiinţe ale mediului | 10 | Ştiinţa mediului | 40 | Ştiinţa mediului | 10 | Chimia mediului | 180 | |||||
| 20 | Ecologie şi protecţia mediului | 180 | |||||||||||
| 30 | Geografia mediului | 180 | |||||||||||
| 40 | Fizica mediului | 180 | |||||||||||
| 50 | Ştiinţa mediului | 180 | |||||||||||
| 20 | Ştiinţe inginereşti | 10 | Inginerie civilă | 10 | Inginerie civilă şi instalaţii | 10 | Inginerie civilă şi instalaţii | 60 | Inginerie civilă | 10 | Construcţii civile, industriale şi agricole | 240 | |
| 20 | Căi ferate, drumuri şi poduri | 240 | |||||||||||
| 30 | Construcţii şi fortificaţii | 240 | |||||||||||
| 40 | Amenajări şi construcţii hidrotehnice | 240 | |||||||||||
| 50 | Construcţii miniere | 240 | |||||||||||
| 60 | Inginerie sanitară şi protecţia mediului | 240 | |||||||||||
| 70 | îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală | 240 | |||||||||||
| 80 | Inginerie civilă | 240 | |||||||||||
| 90 | Inginerie urbană şi dezvoltare regională | 240 | |||||||||||
| 100 | Infrastructura transporturilor metropolitane | 240 | |||||||||||
| 70 | Ingineria instalaţiilor | 10 | Instalaţii pentru construcţii | 240 | |||||||||
| 20 | Instalaţii şi echipamente pentru protecţia atmosferei | 240 | |||||||||||
| 30 | Instalaţii pentru construcţii - pompieri | 240 | |||||||||||
| 20 | Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii | 10 | Inginerie electrică şi energetică | 10 | Inginerie electrică | 90 | Inginerie electrică | 10 | Sisteme electrice | 240 | |||
| 20 | Electronică de putere şi acţionări electrice | 240 | |||||||||||
| 30 | Electrotehnică | 240 | |||||||||||
| 40 | Instrumentaţie şi achiziţii de date | 240 | |||||||||||
| 50 | Electromecanică | 240 | |||||||||||
| 60 | Inginerie electrică şi calculatoare | 240 | |||||||||||
| 20 | Inginerie energetică | 110 | Inginerie energetică | 10 | Ingineria sistemelor electroenergetice | 240 | |||||||
| 20 | Hidroenergetică | 240 | |||||||||||
| 30 | Termoenergetică | 240 | |||||||||||
| 40 | Energetică industrială | 240 | |||||||||||
| 50 | Energetică şi tehnologii nucleare | 240 | |||||||||||
| 60 | Managementul energiei | 240 | |||||||||||
| 20 | Inginerie electronică şi telecomunicaţii | 10 | Inginerie electronică şi telecomunicaţii | 100 | Inginerie electronică şi telecomunicaţii | 10 | Electronică aplicată | 240 | |||||
| 20 | Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii | 240 | |||||||||||
| 30 | Reţele şi software de telecomunicaţii | 240 | |||||||||||
| 40 | Microelectronică, optoelectronică şi nanotehnologii | 240 | |||||||||||
| 50 | Telecomenzi şi electronică în transporturi | 240 | |||||||||||
| 60 | Echipamente şi sisteme electronice militare | 240 | |||||||||||
| 70 | Transmisiuni | 240 | |||||||||||
| 30 | Inginerie geologică, mine, petrol şi gaze | 10 | Inginerie geologică, Inginerie geodezică | 10 | Inginerie geologică | 120 | Inginerie geologică | 10 | Inginerie geologică | 240 | |||
| 20 | Geologia resurselor miniere | 240 | |||||||||||
| 30 | Geologia resurselor petroliere | 240 | |||||||||||
| 40 | Geofizică | 240 | |||||||||||
| 20 | Inginerie geodezică | 30 | Inginerie geodezică | 10 | Măsurători terestre şi cadastru | 240 | |||||||
| 20 | Topogeodezie şi automatizarea asigurării topogeodezice | 240 | |||||||||||
| 20 | Mine, petrol şi gaze | 10 | Mine, petrol şi gaze | 260 | Mine, petrol şi gaze | 10 | Inginerie minieră | 240 | |||||
| 20 | Prepararea substanţelor minerale utile | 240 | |||||||||||
| 30 | Topografie minieră | 240 | |||||||||||
| 40 | Inginerie de petrol şi gaze | 240 | |||||||||||
| 50 | Transportul, depozitarea şi distribuţia hidrocarburilor | 240 | |||||||||||
| 40 | Ingineria transporturilor | 10 | Inginerie aerospaţială, autovehicule, transporturi | 10 | Inginerie aerospaţială | 40 | Inginerie aerospaţială | 10 | Construcţii aerospaţiale | 240 | |||
| 20 | Sisteme de propulsie | 240 | |||||||||||
| 30 | Echipamente şi instalaţii de aviaţie | 240 | |||||||||||
| 40 | Inginerie şi management aeronautic | 240 | |||||||||||
| 50 | Aeronave şi motoare de aviaţie | 240 | |||||||||||
| 60 | Navigaţie aeriană (Air Navigation) | 240 | |||||||||||
| 20 | Ingineria autovehiculelor | 160 | Ingineria autovehiculelor | 10 | Construcţii de autovehicule | 240 | |||||||
| 20 | Ingineria sistemelor de propulsie pentru autovehicule | 240 | |||||||||||
| 30 | Autovehicule rutiere | 240 | |||||||||||
| 40 | Echipamente şi sisteme de comandă şi control pentru autovehicule | 240 | |||||||||||
| 50 | Blindate, automobile şi tractoare | 240 | |||||||||||
| 30 | Ingineria transporturilor | 240 | Ingineria transporturilor | 10 | Ingineria transporturilor şi a traficului | 240 | |||||||
| 20 | Ingineria sistemelor de circulaţie feroviară | 240 | |||||||||||
| 30 | Ingineria sistemelor de circulaţie rutieră | 240 | |||||||||||
| 50 | Ingineria resurselor vegetale şi animale | 10 | Agronomie, horticultură, silvicultură, inginerie forestieră | 10 | Agronomie | 10 | Agronomie | 10 | Agricultură | 240 | |||
| 20 | Ştiinţele solului | 240 | |||||||||||
| 30 | Montanologie | 240 | |||||||||||
| 40 | Protecţia plantelor | 240 | |||||||||||
| 50 | Exploatarea maşinilor şi instalaţiilor pentru agricultură şi industria alimentară | 240 | |||||||||||
| 20 | Horticultură | 20 | Horticultură | 10 | Horticultură | 240 | |||||||
| 20 | Peisagistică | 240 | |||||||||||
| 30 | Inginerie forestieră | 140 | Inginerie forestieră | 10 | Ingineria prelucrării lemnului | 240 | |||||||
| 20 | Ingineria şi designul produselor finite din lemn^) | 240 | |||||||||||
| 40 | Silvicultură | 30 | Silvicultură | 10 | Silvicultură | 240 | |||||||
| 20 | Exploatări forestiere | 240 | |||||||||||
| 30 | Cinegetică | 240 | |||||||||||
| 20 | Biotehnologii | 10 | Biotehnologii | 50 | Biotehnologii | 10 | Inginerie genetică | 240 | |||||
| 20 | Biotehnologii*10) | 240 | |||||||||||
| 30 | Ingineria produselor alimentare | 10 | Ingineria produselor alimentare | 150 | Ingineria produselor alimentare | 10 | Ingineria produselor alimentare | 240 | |||||
| 20 | Tehnologia prelucrării produselor agricole | 240 | |||||||||||
| 30 | Controlul şi expertiza produselor alimentare | 240 | |||||||||||
| 40 | Pescuit şi industrializarea peştelui | 240 | |||||||||||
| 50 | Protecţia consumatorului şi a mediului #) | 240 | |||||||||||
| 40 | Zootehnie | 10 | Zootehnie | 40 | Zootehnie | 10 | Zootehnie | 240 | |||||
| 20 | Piscicultură şi acvacultură | 240 | |||||||||||
| 60 | Ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei | 10 | Ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei | 10 | Calculatoare şi tehnologia informaţiei | 10 | Calculatoare şi tehnologia informaţiei | 10 | Calculatoare | 240 | |||
| 20 | Tehnologia informaţiei | 240 | |||||||||||
| 30 | Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională | 240 | |||||||||||
| 40 | Ingineria informaţiei | 240 | |||||||||||
| 20 | Ingineria sistemelor | 220 | Ingineria sistemelor | 10 | Automatică şi informatică aplicată | 240 | |||||||
| 20 | Echipamente pentru modelare, simulare şi conducere informatizată a acţiunilor de luptă | 240 | |||||||||||
| 30 | Ingineria sistemelor multimedia | 240 | |||||||||||
| 70 | Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management | 10 | Inginerie mecanică | 10 | Inginerie mecanică | 180 | Inginerie mecanică | 10 | Sisteme şi echipamente termice | 240 | |||
| 20 | Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice | 240 | |||||||||||
| 30 | Mecanică fină şi nanotehnologii | 240 | |||||||||||
| 40 | Maşini şi echipamente miniere | 240 | |||||||||||
| 50 | Inginerie mecanică | 240 | |||||||||||
| 60 | Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară | 240 | |||||||||||
| 70 | Utilaje petroliere şi petrochimice | 240 | |||||||||||
| 80 | Utilaje pentru transportul şi depozitarea hidrocarburilor | 240 | |||||||||||
| 90 | Echipamente pentru procese industriale | 240 | |||||||||||
| 100 | Utilaje tehnologice pentru construcţii | 240 | |||||||||||
| 110 | Ingineria şi managementul resurselor tehnologice în construcţii | 240 | |||||||||||
| 120 | Utilaje pentru textile şi pielărie | 240 | |||||||||||
| 130 | Vehicule pentru transportul feroviar | 240 | |||||||||||
| 140 | Utilaje şi instalaţii portuare | 240 | |||||||||||
| 150 | Ingineria designului de produs (Product Design Engineering) | 240 | |||||||||||
| 20 | Inginerie industrială | 10 | Inginerie industrială | 130 | Inginerie industrială | 10 | Tehnologia construcţiilor de maşini | 240 | |||||
| 20 | Maşini-unelte şi sisteme de producţie | 240 | |||||||||||
| 30 | Ingineria sudării | 240 | |||||||||||
| 40 | Design industrial | 240 | |||||||||||
| 50 | Ingineria şi managementul calităţii | 240 | |||||||||||
| 60 | Ingineria securităţii în industrie | 240 | |||||||||||
| 70 | Nanotehnologii şi sisteme neconvenţionale | 240 | |||||||||||
| 80 | Tehnologia şi designul produselor textile | 240 | |||||||||||
| 90 | Tehnologia şi designul confecţiilor din piele şi înlocuitori | 240 | |||||||||||
| 100 | Ingineria sistemelor de energii regenerabile | 240 | |||||||||||
| 110 | Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor | 240 | |||||||||||
| 120 | Ingineria prelucrării materialelor polimerice, textile şi compozite | 240 | |||||||||||
| 130 | Logistică industrială | 240 | |||||||||||
| 20 | Inginerie navală şi navigaţie | 200 | Arhitectură navală | 10 | Arhitectură navală | 240 | |||||||
| 20 | Sisteme şi echipamente navale | 240 | |||||||||||
| 210 | Inginerie marina şi navigaţie | 10 | Navigaţie şi transport maritim şi fluvial | 240 | |||||||||
| 20 | Navigaţie, hidrografie şi echipamente navale | 240 | |||||||||||
| 30 | Electromecanică navală | 240 | |||||||||||
| 30 | Ştiinţe inginereşti aplicate | 270 | Ştiinţe inginereşti aplicate | 10 | Inginerie medicală | 240 | |||||||
| 20 | Optometrie | 240 | |||||||||||
| 30 | Biotehnologii industriale | 240 | |||||||||||
| 40 | Inginerie fizică | 240 | |||||||||||
| 50 | Informatică industrială | 240 | |||||||||||
| 60 | Informatică aplicată în ingineria electrică | 240 | |||||||||||
| 70 | Informatică aplicată în ingineria materialelor | 240 | |||||||||||
| 80 | Matematică şi informatică aplicată în inginerie | 240 | |||||||||||
| 90 | Fizică tehnologică | 240 | |||||||||||
| 100 | Bioinginerie | 240 | |||||||||||
| 110 | Biomateriale şi dispozitive medicale #) | 240 | |||||||||||
| 120 | Echipamente şi sisteme medicale #) | 240 | |||||||||||
| 30 | Mecatronică şi robotică | 10 | Mecatronică şi robotică | 250 | Mecatronică şi robotică | 10 | Mecatronică | 240 | |||||
| 20 | Robotică | 240 | |||||||||||
| 40 | Ingineria materialelor | 10 | Ingineria materialelor | 170 | Ingineria materialelor | 10 | Ştiinţa materialelor | 240 | |||||
| 20 | Ingineria elaborării materialelor metalice | 240 | |||||||||||
| 30 | Ingineria procesării materialelor | 240 | |||||||||||
| 50 | Ingineria mediului | 10 | Ingineria mediului | 190 | Ingineria mediului | 10 | Ingineria şi protecţia mediului în industrie | 240 | |||||
| 20 | Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice | 240 | |||||||||||
| 30 | Ingineria şi protecţia mediului în industria chimică şi petrochimică | 240 | |||||||||||
| 40 | Ingineria şi protecţia mediului în agricultură | 240 | |||||||||||
| 50 | Ingineria dezvoltării rurale durabile | 240 | |||||||||||
| 60 | Ingineria mediului | 240 | |||||||||||
| 70 | Ingineria valorificării deşeurilor | 240 | |||||||||||
| 80 | Reconstrucţie ecologică | 240 | |||||||||||
| 60 | Inginerie şi management | 10 | Inginerie şi management | 230 | Inginerie şi management | 10 | Inginerie economică industrială | 240 | |||||
| 20 | Inginerie economică în domeniul mecanic | 240 | |||||||||||
| 30 | Inginerie economică în construcţii | 240 | |||||||||||
| 40 | Inginerie şi management naval şi portuar | 240 | |||||||||||
| 50 | Inginerie economică în domeniul transporturilor | 240 | |||||||||||
| 60 | Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic | 240 | |||||||||||
| 70 | Inginerie economică în industria chimică şi de materiale | 240 | |||||||||||
| 80 | Inginerie economică în agricultură | 240 | |||||||||||
| 90 | Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism | 240 | |||||||||||
| 100 | Inginerie şi management în industria turismului | 240 | |||||||||||
| 110 | Inginerie şi management forestier | 240 | |||||||||||
| 120 | Ingineria şi managementul afacerilor | 240 | |||||||||||
| 70 | Inginerie genistică, Inginerie de armament, rachete şi muniţii | 10 | Inginerie genistică, Inginerie de armament, rachete şi muniţii | 20 | Inginerie genistică | 10 | Maşini şi utilaje de geniu | 240 | |||||
| 20 | Sisteme pentru baraje de mine, distrugeri şi mascare | 240 | |||||||||||
| 80 | Inginerie de armament, rachete şi muniţii | 10 | Armament, rachete, muniţii de aviaţie şi sisteme de salvare | 240 | |||||||||
| 20 | Muniţii, rachete, explozivi şi pulberi | 240 | |||||||||||
| 30 | Armament, aparatură artileristică şi sisteme de conducere a focului | 240 | |||||||||||
| 40 | Sisteme integrate de armament şi muniţie | 240 | |||||||||||
| 30 | Ştiinţe biologice şi biomedicale | 10 | Biologie | 10 | Biologie | 10 | Biologie | 10 | Biologie | 10 | Biologie | 180 | |
| 20 | Biochimie | 10 | Biochimie | 10 | Biochimie | 10 | Biologie | 20 | Biochimie | 180 | |||
| 30 | Medicină | 10 | Medicină | 10 | Medicină | 10 | Sănătate*) | 10 | Medicină | 360 | |||
| 40 | Asistenţă medicală generală | 240 | |||||||||||
| 50 | Moaşe | 240 | |||||||||||
| 20 | Sănătate**) | 10 | Radiologie şi imagistică | 180 | |||||||||
| 20 | Laborator clinic | 180 | |||||||||||
| 30 | Balneofiziokinetoterapie şi recuperare | 180 | |||||||||||
| 70 | Audiologie şi protezare auditivă | 180 | |||||||||||
| 90 | Nutriţie şi dietetică | 180 | |||||||||||
| 40 | Medicină veterinară | 10 | Medicină veterinară | 10 | Medicină veterinară | 10 | Medicină veterinară | 10 | Medicină veterinară | 360 | |||
| 50 | Medicină dentară | 10 | Medicină dentară | 10 | Medicină dentară | 10 | Sănătate*) | 20 | Medicină dentară | 360 | |||
| 20 | Sănătate**) | 40 | Tehnică dentară | 180 | |||||||||
| 50 | Asistenţă dentară | 180 | |||||||||||
| 80 | Asistenţă de profilaxie stomatologică | 180 | |||||||||||
| 60 | Farmacie | 10 | Farmacie | 10 | Farmacie | 10 | Sănătate*) | 30 | Farmacie | 300 | |||
| 20 | Sănătate**) | 60 | Asistenţă de farmacie | 180 | |||||||||
| 40 | Ştiinţe sociale | 10 | Ştiinţe juridice | 10 | Drept | 10 | Drept | 10 | Drept | 10 | Drept | 240 | |
| 20 | Drept european şi internaţional^) | 240 | |||||||||||
| 20 | Ştiinţe administrative | 10 | Ştiinţe administrative | 10 | Ştiinţe administrative | 50 | Ştiinţe administrative | 10 | Administraţie publică | 180 | |||
| 20 | Administraţie europeană | 180 | |||||||||||
| 30 | Asistenţă managerială şi secretariat | 180 | |||||||||||
| 40 | Poliţie locală^) | 180 | |||||||||||
| 50 | Servicii şi politici de sănătate publică (Public Health) | 180 | |||||||||||
| 30 | Ştiinţe ale comunicării | 10 | Ştiinţe ale comunicării | 10 | Ştiinţe ale comunicării | 60 | Ştiinţe ale comunicării | 10 | Jurnalism | 180 | |||
| 20 | Comunicare şi relaţii publice | 180 | |||||||||||
| 30 | Publicitate | 180 | |||||||||||
| 40 | Ştiinţe ale informării şi documentării^) | 180 | |||||||||||
| 50 | Comunicare audiovizuală-multimedia | 180 | |||||||||||
| 40 | Sociologie | 10 | Asistenţă socială | 10 | Sociologie | 20 | Asistenţă socială | 10 | Asistenţă socială | 180 | |||
| 20 | Sociologie | 10 | Sociologie | 10 | Sociologie | 10 | Sociologie | 180 | |||||
| 20 | Antropologie | 180 | |||||||||||
| 30 | Resurse umane | 180 | |||||||||||
| 50 | Ştiinţe politice | 10 | Ştiinţe politice | 10 | Relaţii internaţionale şi studii europene | 40 | Relaţii internaţionale şi studii europene | 10 | Relaţii internaţionale şi studii europene | 180 | |||
| 20 | Ştiinţe politice | 30 | Ştiinţe politice | 10 | Ştiinţe politice | 180 | |||||||
| 20 | Studii de securitate | 180 | |||||||||||
| 60 | Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică | 10 | Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică | 10 | Ştiinţe militare | 10 | Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică^) | 10 | Conducere interarme - forţe terestre | 180 | |||
| 20 | Conducere interarme - forţe navale | 180 | |||||||||||
| 30 | Conducere interarme - forţe aeriene | 180 | |||||||||||
| 40 | Conducere logistică | 180 | |||||||||||
| 50 | Managementul organizaţiei | 180 | |||||||||||
| 80 | Management economico-financiar | 180 | |||||||||||
| 100 | Conducere militară | 180 | |||||||||||
| 140 | Managementul traficului aerian | 180 | |||||||||||
| 150 | Management în aviaţie | 180 | |||||||||||
| 20 | Informaţii şi securitate naţională | 10 | Ştiinţe militare, informaţii si ordine publică^) | 60 | Comunicare şi relaţii publice - informaţii | 180 | |||||||
| 70 | Psihologie - informaţii | 180 | |||||||||||
| 90 | Securitate şi apărare | 180 | |||||||||||
| 110 | Comunicare publică şi interculturală în domeniul securităţii şi apărării | 180 | |||||||||||
| 120 | Sisteme informaţionale | 180 | |||||||||||
| 130 | Studii de securitate şi informaţii | 180 | |||||||||||
| 30 | Ordine publică şi siguranţă naţională | 10 | Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică^) | 160 | Ordine şi siguranţă publică*12) | 180 | |||||||
| 70 | Ştiinţe economice | 10 | Administrarea afacerilor | 10 | Administrarea afacerilor | 30 | Administrarea afacerilor | 10 | Administrarea afacerilor | 180 | |||
| 20 | Economia firmei | 180 | |||||||||||
| 30 | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | 180 | |||||||||||
| 40 | Merceologie şi managementul calităţii | 180 | |||||||||||
| 50 | Economia comerţului, turismului, serviciilor şi managementul calităţii | 180 | |||||||||||
| 60 | Administrarea afacerilor în servicii de ospitalitate | 180 | |||||||||||
| 70 | Administrarea afacerilor în comerţ, turism, servicii, merceologie şi managementul calităţii | 180 | |||||||||||
| 20 | Cibernetică, statistică şi informatică economică | 10 | Cibernetică şi statistică | 50 | Cibernetică, statistică şi informatică economică | 10 | Cibernetică economică | 180 | |||||
| 30 | Statistică şi previziune economică | 180 | |||||||||||
| 20 | Informatică economică | 50 | Cibernetică, statistică şi informatică economică | 20 | Informatică economică | 180 | |||||||
| 30 | Contabilitate | 10 | Contabilitate | 40 | Contabilitate | 10 | Contabilitate şi informatică de gestiune | 180 | |||||
| 40 | Economie | 10 | Economie | 10 | Economie | 10 | Economie generală | 180 | |||||
| 20 | Economie agroalimentară | 180 | |||||||||||
| 30 | Economia mediului | 180 | |||||||||||
| 40 | Economie şi comunicare economică în afaceri | 180 | |||||||||||
| 50 | Economie agroalimentară şi a mediului | 180 | |||||||||||
| 60 | Economie generală şi comunicare economică | 180 | |||||||||||
| 50 | Finanţe | 10 | Finanţe | 20 | Finanţe | 10 | Finanţe şi bănci | 180 | |||||
| 60 | Management | 10 | Management | 70 | Management | 10 | Management | 180 | |||||
| 20 | Managementul dezvoltării rurale durabile | 180 | |||||||||||
| 70 | Marketing | 10 | Marketing | 80 | Marketing | 10 | Marketing | 180 | |||||
| 80 | Relaţii economice internaţionale | 10 | Economie şi afaceri internaţionale | 60 | Economie şi afaceri internaţionale | 10 | Economie internaţională | 180 | |||||
| 20 | Afaceri internaţionale | 180 | |||||||||||
| 30 | Economie şi afaceri internaţionale | 180 | |||||||||||
| 80 | Psihologie şi ştiinţe comportamentale | 10 | Educaţie fizică şi sport | 10 | Ştiinţele motricităţii umane | 10 | Educaţie fizică şi sport | 10 | Educaţie fizică şi sportivă | 180 | |||
| 20 | Sport şi performanţă motrică | 180 | |||||||||||
| 20 | Kinetoterapie | 10 | Kinetoterapie şi motricitate specială | 180 | |||||||||
| 20 | Psihologie | 10 | Psihologie | 80 | Psihologie | 10 | Psihologie | 180 | |||||
| 20 | Terapie ocupaţională | 180 | |||||||||||
| 30 | Ştiinţe ale educaţiei | 10 | Ştiinţe ale educaţiei | 70 | Ştiinţe ale educaţiei | 10 | Pedagogie | 180 | |||||
| 20 | Psihopedagogie specială | 180 | |||||||||||
| 30 | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | 180 | |||||||||||
| 50 | Ştiinţe umaniste şi arte | 10 | Filologie | 10 | Filologie | 10 | Filologie | 20 | Limbă şi literatură | 10 | Limba şi literatura română*1) | 180 | |
| 20 | Limba şi literatura *2) | 180 | |||||||||||
| 30 | Limba şi literatura modernă*3) | 180 | |||||||||||
| 40 | Literatură universală şi comparată*11) | 180 | |||||||||||
| 50 | Filologie clasică*4) | 180 | |||||||||||
| 30 | Limbi moderne aplicate | 10 | Traducere şi interpretare | 180 | |||||||||
| 20 | Limbi moderne aplicate | 180 | |||||||||||
| 20 | Filosofie | 10 | Filosofie | 10 | Filosofie | 10 | Filosofie | 10 | Filosofie | 180 | |||
| 30 | Istorie | 10 | Istorie | 10 | Istorie | 40 | Istorie | 10 | Istorie | 180 | |||
| 20 | Arheologie | 180 | |||||||||||
| 30 | Arhivistică | 180 | |||||||||||
| 40 | Muzeologie | 180 | |||||||||||
| 50 | Istoria artei | 180 | |||||||||||
| 40 | Teologie | 10 | Teologie | 10 | Teologie | 10 | Teologie | 10 | Teologie pastorală*5) | 240 | |||
| 20 | Teologie didactică*5) | 180 | |||||||||||
| 30 | Artă sacră | 180 | |||||||||||
| 40 | Teologie asistenţă socială*5) | 180 | |||||||||||
| 50 | Studii religioase | 180 | |||||||||||
| 50 | Studii culturale | 10 | Studii culturale | 10 | Studii culturale | 50 | Studii culturale | 10 | Etnologie | 180 | |||
| 20 | Studii iudaice | 180 | |||||||||||
| 30 | Studii americane | 180 | |||||||||||
| 40 | Studii culturale | 180 | |||||||||||
| 50 | Studii europene | 180 | |||||||||||
| 60 | Turism cultural | 180 | |||||||||||
| 60 | Arhitectură şi urbanism | 10 | Arhitectură şi urbanism | 10 | Arhitectură | 10 | Arhitectură | 10 | Arhitectură | 360 | |||
| 20 | Arhitectură de interior | 300 | |||||||||||
| 30 | Design de produs | 300 | |||||||||||
| 40 | Conservare şi restaurare de arhitectură | 180 | |||||||||||
| 50 | Arhitectura peisajului | 180 | |||||||||||
| 60 | Mobilier şi amenajări interioare | 180 | |||||||||||
| 70 | Tehnologie arhitecturală | 180 | |||||||||||
| 20 | Urbanism | 20 | Urbanism | 10 | Proiectare şi planificare urbană | 240 | |||||||
| 20 | Urbanism şi administrarea teritoriului | 240 | |||||||||||
| 30 | Amenajarea şi planificarea peisajului | 240 | |||||||||||
| 70 | Arte* 13) | 10 | Arte vizuale | 10 | Arte vizuale | 40 | Arte vizuale^) | 10 | Arte plastice*9) | 180 | |||
| 20 | Arte decorative | 180 | |||||||||||
| 30 | Design | 180 | |||||||||||
| 40 | Conservare şi restaurare | 180 | |||||||||||
| 50 | Artă murală | 180 | |||||||||||
| 60 | Pedagogia artelor plastice şi decorative | 180 | |||||||||||
| 80 | Ceramică - sticlă - metal | 180 | |||||||||||
| 90 | Arte textile - design textil | 180 | |||||||||||
| 100 | Modă - design vestimentar | 180 | |||||||||||
| 110 | Scenografie şi eveniment artistic | 180 | |||||||||||
| 120 | Design ambiental | 180 | |||||||||||
| 130 | Artă monumentală | 180 | |||||||||||
| 20 | Istoria si teoria artei *13) | 40 | Arte vizuale^) | 70 | Istoria şi teoria artei | 180 | |||||||
| 20 | Artele spectacolului | 10 | Teatru şi artele spectacolului | 10 | Teatru şi artele spectacolului^) | 10 | Artele spectacolului *6) | 180 | |||||
| 20 | Teatrologie *7) | 180 | |||||||||||
| 30 | Scenografie | 180 | |||||||||||
| 20 | Cinematografie şi media | 20 | Cinematografie şi media | 10 | Cinematografie, fotografie, media*8) | 180 | |||||||
| 20 | Filmologie | 180 | |||||||||||
| 30 | Muzică | 10 | Muzică | 30 | Muzică | 10 | Pedagogie muzicală | 180 | |||||
| 20 | Muzică religioasă | 180 | |||||||||||
| 30 | Muzicologie | 240 | |||||||||||
| 40 | Interpretare muzicală - canto | 240 | |||||||||||
| 50 | Interpretare muzicală - instrumente | 240 | |||||||||||
| 60 | Compoziţie muzicală | 240 | |||||||||||
| 70 | Dirijat | 240 | |||||||||||
| 80 | Artele spectacolului muzical | 240 |
*1) Se poate adăuga: în combinaţie cu o limbă şi literatură modernă/clasică/literatură universală şi comparată.
*2) Se adaugă: limba şi literatura maghiară, limba pentru care se organizează programul de studii, în combinaţie cu limba şi literatura română/o limbă şi literatură modernă/clasică/literatură universală şi comparată.
*3) Se adaugă: limba pentru care se studiază, în combinaţie cu o altă limbă şi literatură modernă/clasică sau în combinaţie cu limba şi literatura română/clasică/literatură universală şi comparată.
*4) Se adaugă: în combinaţie cu limba şi literatura română sau o limbă şi literatură modernă/clasică/literatură universală şi comparată.
*5) Se referă, după caz, la Teologie ortodoxă, Teologie româno-catolică, Teologie greco-catolică, Teologie reformată, Teologie baptistă, Teologie protestantă, Teologie penticostală, Teologie adventistă.
*6) Se adaugă, după caz: Actorie, Regie, Păpuşi-Marionete, Coregrafie.
*7) Se adaugă, după caz: Management cultural, Jurnalism teatral.
*8) Se adaugă, după caz: Regie de film şi TV, Imagine de film şi TV, Multimedia: sunet-montaj, Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate media.
*9) Se adaugă, după caz: Pictură, Sculptură, Grafică, Fotografie - videoprocesarea computerizată a imaginii.
*10) Se adaugă, după caz: agricole, medical-veterinare, pentru industria alimentară.
*11) Se poate adăuga: în combinaţie cu o limbă şi literatură modernă/clasică/limba şi literatura română.
*12) Ofiţer de poliţie, poliţie de frontieră, jandarmi, penitenciare; specializarea trece din domeniul Ştiinţe juridice la domeniul Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică.
*13) Se poate susţine doctorat ştiinţific în domeniul de studii universitare de doctorat Istoria şi teoria artei pentru toţi absolvenţii de studii universitare de licenţă şi master aparţinând programelor de studii din ramura de ştiinţă Arte.
Notă *) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene. Notă **) Specializări reglementate general.
#) Specializare nou-înfiinţată.
^) Modificare denumire:
–specializarea Biblioteconomie şi ştiinţa informării se modifică în Ştiinţe ale informării şi documentării;
–specializarea Poliţie comunitară se modifică în Poliţie locală;
–domeniul de licenţă Ştiinţe militare şi informaţii se modifică în Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică;
–specializarea Drept comunitar se modifică în Drept european şi internaţional;
–specializarea Ingineria produselor finite din lemn se modifică în Ingineria şi designul produselor finite din lemn;
–domeniul de licenţă Arte plastice, decorative şi design se modifică în Arte vizuale;
–domeniul de licenţă Teatru se modifică în Teatru şi artele spectacolului.
Anexa 2
STRUCTURA
instituţiilor de învăţământ superior de stat, domeniile de studii
universitare de licenţă şi specializările/programele de studii acreditate
sau autorizate să funcţioneze provizoriu, locaţiile geografice de
desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare
program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare,
precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi
1.UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Inginerie Electrică | Inginerie electrică | Electronică de putere şi acţionări electrice | A | IF | 240 | 75 | |
| Instrumentaţie şi achiziţii de date | A | IF | 240 | 35 | ||||
| Sisteme electrice | A | IF | 240 | 75 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic | A | IF | 240 | 30 | |||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Informatică aplicată în inginerie electrică | A | IF | 240 | 30 | |||
| 2. | Facultatea de Energetică | Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în industrie | A | IF | 240 | 60 | |
| Inginerie energetică | Energetică şi tehnologii nucleare | A | IF | 240 | 50 | |||
| Hidroenergetică | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Ingineria sistemelor electroenergetice | A | IF | 240 | 65 | ||||
| Managementul energiei | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Termoenergetică | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic | A | IF | 240 | 50 | |||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Informatică industrială | A | IF | 240 | 50 | |||
| 3. | Facultatea de Automatică şi Calculatoare | Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Calculatoare | A | IF | 240 | 255 | |
| Tehnologia informaţiei | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Ingineria sistemelor | Automatică şi informatică aplicată | A | IF | 240 | 300 | |||
| 4. | Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei | Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Ingineria informaţiei | A | IF | 240 | 100 | |
| Inginerie electronică şi telecomunicaţii | Electronică aplicată | A | IF | 240 | 100 | |||
| Electronică aplicată (în limba engleză) | A | IF | 240 | *) | ||||
| Microelectronică, optoelectronică şi nanotehnologii | A | IF | 240 | 95 | ||||
| Microelectronică, optoelectronică şi nanotehnologii (în limba engleză) | A | IF | 240 | *) | ||||
| Reţele şi software de telecomunicaţii | A | IF | 240 | 175 | ||||
| Reţele şi software de telecomunicaţii (în limba engleză) | A | IF | 240 | *) | ||||
| Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii | A | IF | 240 | 200 | ||||
| Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii (în limba engleză) | A | IF | 240 | *) | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic | A | IF | 240 | 75 | |||
| 5. | Facultatea de Inginerie Mecanică şi Mecatronică | Inginerie industrială | Design industrial | AP | IF | 240 | 50 | |
| Ingineria prelucrării materialelor polimerice, textile şi compozite | A | IF | 240 | *) | ||||
| Inginerie mecanică | Echipamente pentru procese industriale | A | IF | 240 | 50 | |||
| Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Mecanică fină şi nanotehnologii | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Sisteme şi echipamente termice | A | IF | 240 | 58 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul mecanic | A | IF | 240 | 50 | |||
| Mecatronică şi robotică | Mecatronică | A | IF | 240 | 100 | |||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Optometrie | A | IF | 240 | 50 | |||
| 6. | Facultatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice | Inginerie industrială | Ingineria securităţii în industrie | AP | IF | 240 | 60 | |
| Ingineria sudării | A | IF | 240 | 35 | ||||
| Ingineria şi managementul calităţii | A | IF | 240 | 90 | ||||
| Logistică industrială | AP | IF | 240 | 50 | ||||
| Maşini-unelte şi sisteme de producţie | A | IF | 240 | 35 | ||||
| Nanotehnologii şi sisteme neconvenţionale | A | IF | 240 | 40 | ||||
| Tehnologia construcţiilor de maşini | A | IF | 240 | 160 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică industrială | A | IF | 240 | 125 | |||
| Mecatronică şi robotică | Robotică | A | IF | 240 | 60 | |||
| 7. | Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice | Ingineria mediului | Ingineria dezvoltării rurale durabile | A | IF | 240 | 50 | |
| Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice | A | IF | 240 | 85 | ||||
| Ingineria produselor alimentare | Ingineria produselor alimentare | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie mecanică | Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară | A | IF | 240 | 82 | |||
| 8. | Facultatea de Transporturi | Ingineria autovehiculelor | Autovehicule rutiere | A | IF | 240 | 150 | |
| Ingineria sistemelor de propulsie pentru autovehicule | AP | IF | 240 | 50 | ||||
| Ingineria transporturilor | Ingineria transporturilor şi a traficului | A | IF | 240 | 150 | |||
| Inginerie electronică şi telecomunicaţii | Telecomenzi şi electronică în transporturi | A | IF | 240 | 100 | |||
| Inginerie mecanică | Vehicule pentru transportul feroviar | A | IF | 240 | 75 | |||
| 9. | Facultatea de Inginerie Aerospaţială | Inginerie aerospaţială | Construcţii aerospaţiale | A | IF | 240 | 50 | |
| Echipamente şi instalaţii de aviaţie | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Inginerie şi management aeronautic | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Navigaţie aeriană (în limba engleză) | AP | IF | 240 | 60 | ||||
| Sisteme de propulsie | A | IF | 240 | 40 | ||||
| 10. | Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor | Ingineria materialelor | Ingineria elaborării materialelor metalice | A | IF | 240 | 60 | |
| Ingineria procesării materialelor | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Ştiinţa materialelor | A | IF | 240 | 55 | ||||
| Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în industrie | A | IF | 240 | 25 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în industria chimică şi de materiale | A | IF | 240 | 50 | |||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Inginerie medicală | A | IF | 240 | 45 | |||
| 11. | Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor | Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în industria chimică şi petrochimică | A | IF | 240 | 50 | |
| Ingineria produselor alimentare | Controlul şi expertiza produselor alimentare | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie chimică | Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie | A | IF | 240 | 60 | |||
| Chimie alimentară şi tehnologii biochimice | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia mediului | A | IF | 240 | *) | ||||
| Ingineria şi informatica proceselor chimice şi biochimice | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi nanomateriale | A | IF | 240 | *) | ||||
| Ştiinţa şi ingineria polimerilor | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în industria chimică şi de materiale | A | IF | 240 | 25 | |||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Biotehnologii industriale | AP | IF | 240 | 50 | |||
| 12. | Facultatea de Inginerie în Limbi Străine | Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Ingineria informaţiei (în limba engleză) | A | IF | 240 | 45 | |
| Ingineria informaţiei (în limba franceză) | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Ingineria materialelor | Ştiinţa materialelor (în limba engleză) | A | IF | 240 | 30 | |||
| Ştiinţa materialelor (în limba franceză) | A | IF | 240 | *) | ||||
| Inginerie chimică | Inginerie chimică (în limba engleză) | A | IF | 240 | 25 | |||
| Inginerie chimică (în limba franceză) | A | IF | 240 | *) | ||||
| Inginerie electronică şi telecomunicaţii | Electronică aplicată (în limba engleză) | A | IF | 240 | 30 | |||
| Electronică aplicată (în limba franceză) | A | IF | 240 | 25 | ||||
| Electronică aplicată (în limba germană) | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Inginerie mecanică | Inginerie mecanică (în limba engleză) | A | IF | 240 | 25 | |||
| Inginerie mecanică (în limba franceză) | A | IF | 240 | 25 | ||||
| Inginerie mecanică (în limba germană) | A | IF | 240 | *) | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic (în limba germană) | A | IF | 240 | 45 | |||
| Inginerie economică în domeniul mecanic (în limba germană) | A | IF | 240 | 30 | ||||
| 13. | Facultatea de Ştiinţe Aplicate | Ştiinţe inginereşti aplicate | Inginerie fizică | A | IF | 240 | 40 | |
| Matematică şi informatică aplicată în inginerie | A | IF | 240 | 50 | ||||
| 14. | Facultatea de Inginerie Medicală | Ştiinţe inginereşti aplicate | Biomateriale şi dispozitive medicale | AP | IF | 240 | 60 | |
| Echipamente şi sisteme medicale | AP | IF | 240 | 60 | ||||
| Inginerie medicală | A | IF | 240 | *) | ||||
| 15. | Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria şi Managementul Afacerilor | Inginerie şi management | Ingineria şi managementul afacerilor | AP | IF | 240 | 50 |
2.UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole | Inginerie civilă | Construcţii civile, industriale şi agricole | A | IF | 240 | 450 | |
| Inginerie urbană şi dezvoltare regională | A | IF | 240 | 100 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în construcţii | A | IF | 240 | 75 | |||
| 2. | Facultatea de Hidrotehnică | Ingineria mediului | Ingineria mediului | AP | IF | 240 | 50 | |
| Ingineria sistemelor | Automatică şi informatică aplicată | AP | IF | 240 | 70 | |||
| Inginerie civilă | Amenajări şi construcţii hidrotehnice | A | IF | 240 | 120 | |||
| Inginerie sanitară şi protecţia mediului | A | IF | 240 | 100 | ||||
| 3. | Facultatea de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri | Inginerie civilă | Căi ferate, drumuri şi poduri | A | IF | 240 | 150 | |
| Infrastructura transporturilor metropolitane | AP | IF | 240 | 50 | ||||
| 4. | Facultatea de Inginerie a Instalaţiilor | Ingineria instalaţiilor | Instalaţii pentru construcţii | A | IF | 240 | 325 | |
| Instalaţii pentru construcţii (în limba franceză) | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Instalaţii şi echipamente pentru protecţia atmosferei | A | IF | 240 | 120 | ||||
| 5. | Facultatea de Utilaj Tehnologic | Inginerie mecanică | Ingineria şi managementul resurselor tehnologice în construcţii | A | IF | 240 | 70 | |
| Utilaje tehnologice pentru construcţii | A | IF | 240 | 150 | ||||
| Mecatronică şi robotică | Mecatronică | AP | IF | 240 | 60 | |||
| 6. | Facultatea de Geodezie | Inginerie geodezică | Măsurători terestre şi cadastru | A | IF | 240 | 250 | |
| 7. | Facultatea de Inginerie în Limbi Străine | Inginerie civilă | Inginerie civilă (în limba engleză) | A | IF | 240 | 100 | |
| Inginerie civilă (în limba franceză) | A | IF | 240 | 40 | ||||
| 8. | Departamentul de Limbi Străine şi Comunicare | Limbi moderne aplicate | Traducere şi interpretare (engleză, franceză, germană, spaniolă) | A | IF | 180 | 45 |
3.UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM "ION MINCU" DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Arhitectură | Arhitectură | Arhitectură | A | IF | 360 | 320 | |
| Conservare şi restaurare de arhitectură (la Sibiu) | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| 2. | Facultatea de Arhitectură de Interior | Arhitectură | Arhitectură de interior | A | IF | 300 | 70 | |
| Design de produs | A | IF | 300 | 40 | ||||
| Mobilier şi amenajări interioare | A | IF | 180 | 40 | ||||
| 3. | Facultatea de Urbanism | Urbanism | Amenajarea şi planificarea peisajului | A | IF | 240 | 40 | |
| Proiectare şi planificare urbană | A | IF | 240 | 50 |
4.UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Agricultură | Agronomie | Agricultură | A | IF | 240 | 150 | |
| Agricultură | AP | IFR | 240 | 100 | ||||
| Protecţia plantelor | A | IF | 240 | 40 | ||||
| Ştiinţele solului | A | IF | 240 | 40 | ||||
| Biologie | Biologie | A | IF | 180 | 100 | |||
| Biologie | A | IFR | 180 | 75 | ||||
| Silvicultură | Silvicultură | AP | IF | 240 | 25 | |||
| 2. | Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală | Inginerie şi management | Inginerie economică în agricultură | A | IF | 240 | 160 | |
| Inginerie economică în agricultură | A | ID | 240 | 150 | ||||
| Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism | A | IF | 240 | 400 | ||||
| Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism | A | ID | 240 | 150 | ||||
| 3. | Facultatea de Horticultură | Horticultură | Horticultură | A | IF | 240 | 150 | |
| Horticultură | AP | ID | 240 | 50 | ||||
| Peisagistică | A | IF | 240 | 65 | ||||
| 4. | Facultatea de Zootehnie | Ingineria produselor alimentare | Tehnologia prelucrării produselor agricole | A | IF | 240 | 100 | |
| Silvicultură | Cinegetică | AP | IF | 240 | 25 | |||
| Zootehnie | Piscicultură şi acvacultură | A | IF | 240 | 50 | |||
| Zootehnie | A | IF | 240 | 60 | ||||
| 5. | Facultatea de Medicină Veterinară | Ingineria produselor alimentare | Controlul şi expertiza produselor alimentare | A | IF | 240 | 120 | |
| Medicină veterinară | Medicină veterinară | A | IF | 360 | 240 | |||
| 6. | Facultatea de Biotehnologii | Biotehnologii | Biotehnologii agricole | A | IF | 240 | 50 | |
| Biotehnologii medical-veterinare | A | IF | 240 | 40 | ||||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Biotehnologii industriale | A | IF | 240 | 60 | |||
| 7. | Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului | Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în agricultură | A | IF | 240 | 150 | |
| Ingineria şi protecţia mediului în agricultură | AP | IFR | 240 | 50 | ||||
| Inginerie civilă | Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală | A | IF | 240 | 90 | |||
| Inginerie geodezică | Măsurători terestre şi cadastru | A | IF | 240 | 150 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în construcţii | AP | IF | 240 | 30 | |||
| 8. | Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală - Filiala Slatina | Inginerie şi management | Inginerie economică în agricultură | A | IF | 240 | 80 | |
| 9. | Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală - Filiala Călăraşi | Inginerie şi management | Inginerie economică în agricultură | A | IF | 240 | 80 |
5.UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Administraţie şi Afaceri | Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor | A | IF | 180 | 200 | |
| Administrarea afacerilor | AP | ID | 180 | 100 | ||||
| Marketing | Marketing | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 250 | |||
| Administraţie publică | AP | IFR | 180 | 100 | ||||
| Administraţie publică | AP | ID | 180 | 0 | ||||
| 2. | Facultatea de Biologie | Biologie | Biochimie | A | IF | 180 | 60 | |
| Biologie | A | IF | 180 | 120 | ||||
| Ştiinţa mediului | Ecologie şi protecţia mediului | A | IF | 180 | 60 | |||
| 3. | Facultatea de Chimie | Chimie | Biochimie tehnologică | A | IF | 180 | 25 | |
| Chimie | A | IF | 180 | 155 | ||||
| Chimie (în limba engleză) | AP | IF | 180 | *) | ||||
| Chimie (în limba franceză) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Radiochimie | A | IF | 180 | 40 | ||||
| Ştiinţa mediului | Chimia mediului | A | IF | 180 | 75 | |||
| 4. | Facultatea de Drept | Drept | Drept | A | IF | 240 | 600 | |
| Drept | A | ID | 240 | 400 | ||||
| 5. | Facultatea de Filosofie | Filosofie | Filosofie | A | IF | 180 | 120 | |
| 6. | Facultatea de Fizică | Fizică | Biofizică | A | IF | 180 | 30 | |
| Fizică | A | IF | 180 | 70 | ||||
| Fizică (în limba engleză) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Fizică (în limba franceză) | A | IF | 180 | *) | ||||
| Fizică informatică | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Fizică medicală | A | IF | 180 | 40 | ||||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Fizică tehnologică | A | IF | 240 | 110 | |||
| 7. | Facultatea de Geografie | Geografie | Cartografie | A | IF | 180 | 80 | |
| Geografia turismului | A | IF | 180 | 250 | ||||
| Geografia turismului | AP | IFR | 180 | 30 | ||||
| Geografia turismului | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Geografia turismului (la Călimăneşti) | AP | IF | 180 | 30 | ||||
| Geografia turismului (la Drobeta-Turnu Severin) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Geografia turismului (la Sighişoara) | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Geografie | A | IF | 180 | 195 | ||||
| Geografie | AP | IFR | 180 | 50 | ||||
| Geografie | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Hidrologie şi meteorologie | A | IF | 180 | 80 | ||||
| Planificare teritorială | A | IF | 180 | 80 | ||||
| Planificare teritorială (la Drobeta-Turnu Severin) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Ştiinţa mediului | Geografia mediului | A | IF | 180 | 120 | |||
| Geografia mediului | AP | IFR | 180 | 50 | ||||
| Geografia mediului | AP | ID | 180 | 50 | ||||
| 8. | Facultatea de Geologie şi Geofizică | Geologie | Geologie | A | IF | 180 | 55 | |
| Inginerie geologică | Geofizică | A | IF | 240 | 30 | |||
| Inginerie geologică | A | IF | 240 | 70 | ||||
| 9. | Facultatea de Istorie | Istorie | Istoria artei | A | IF | 180 | 38 | |
| Istorie | A | IF | 180 | 240 | ||||
| Istorie | AP | ID | 180 | 0 | ||||
| Istorie (la Sighişoara) | AP | IF | 180 | 55 | ||||
| Relaţii internaţionale şi studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene | A | IF | 180 | 50 | |||
| 10. | Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării | Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | A | IF | 180 | 120 | |
| Comunicare şi relaţii publice | AP | ID | 180 | 0 | ||||
| Jurnalism | A | IF | 180 | 120 | ||||
| Jurnalism | AP | ID | 180 | *) | ||||
| Publicitate | A | IF | 180 | 50 | ||||
| 11. | Facultatea de Litere | Limbă şi literatură | Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă | A | IF | 180 | 239 | |
| Literatură universală şi comparată - O limbă şi literatură modernă | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Studii culturale | Etnologie | AP | IF | 180 | 100 | |||
| Studii europene | A | IF | 180 | *) | ||||
| Ştiinţe administrative | Asistenţă managerială şi secretariat | A | IF | 180 | 50 | |||
| Asistenţă managerială şi secretariat (la Crevedia) | A | IF | 180 | 40 | ||||
| Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | A | IF | 180 | 150 | |||
| Comunicare şi relaţii publice | AP | IFR | 180 | 75 | ||||
| Comunicare şi relaţii publice | A | ID | 180 | 75 | ||||
| Ştiinţe ale informării şi documentării | A | IF | 180 | 60 | ||||
| 12. | Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine | Limbă şi literatură | Limba şi literatura neogreacă A/Limba şi literatura modernă B/Limba şi literatura română B | AP | IF | 180 | 20 | |
| Limba şi literatura rromani - Limba şi literatura română/O limbă şi literatură modernă | A | IF | 180 | 21 | ||||
| Limbă şi literatură modernă - Limba şi literatura coreeană (B) | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| O limbă şi literatură modernă - Limba şi literatura română/Limba neogreacă | AP | IF | 180 | *) | ||||
| O limbă şi literatură modernă - Limba şi literatura română/Limba neogreacă | AP | ID | 180 | *) | ||||
| O limbă şi literatură modernă (A) - O limbă şi literatură modernă (B)/Limba rromani | A | IF | 180 | *) | ||||
| Limbă şi literatură modernă - Limba şi literatura catalană (B) | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Limbi moderne aplicate | Limbi moderne aplicate | A | IF | 180 | 30 | |||
| Traducere şi interpretare | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Studii culturale | Studii americane | A | IF | 180 | 25 | |||
| Studii iudaice | AP | IF | 180 | 24 | ||||
| 13. | Facultatea de Matematică şi Informatică | Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Tehnologia informaţiei | AP | IF | 240 | *) | |
| Tehnologia informaţiei | AP | ID | 240 | *) | ||||
| Informatică | Informatică | A | IF | 180 | *) | |||
| Informatică | A | ID | 180 | 75 | ||||
| Matematică | Matematică | A | IF | 180 | 150 | |||
| Matematică (în limba franceză) | A | IF | 180 | *) | ||||
| Matematică informatică | AP | IF | 180 | 75 | ||||
| Matematică informatică | AP | ID | 180 | *) | ||||
| Matematici aplicate | A | IF | 180 | *) | ||||
| Matematici aplicate (în limba engleză) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| 14. | Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială | Asistenţă socială | Asistenţă socială | A | IF | 180 | 200 | |
| Asistenţă socială | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Sociologie | Antropologie | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Resurse umane | AP | IF | 180 | 120 | ||||
| Sociologie | A | IF | 180 | 335 | ||||
| 15. | Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei | Psihologie | Psihologie | A | IF | 180 | 330 | |
| Psihologie | AP | ID | 180 | 150 | ||||
| Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | IF | 180 | 70 | |||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | ID | 180 | 120 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Buzău) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Crevedia) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Focşani) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Pedagogie | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Psihopedagogie specială | A | IF | 180 | 90 | ||||
| 16. | Facultatea de Ştiinţe Politice | Ştiinţe politice | Studii de securitate (cu module opţionale în limbile română, engleză, franceză) | AP | IF | 180 | 60 | |
| Ştiinţe politice | A | IF | 180 | 126 | ||||
| Ştiinţe politice (în limba engleză) | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Ştiinţe politice (în limba franceză) | A | IF | 180 | 60 | ||||
| 17. | Facultatea de Teologie Baptistă | Teologie | Teologie baptistă asistenţă socială | A | IF | 180 | 30 | |
| Teologie baptistă didactică | A | IF | 180 | 25 | ||||
| 18. | Facultatea de Teologie Ortodoxă | Teologie | Artă sacră | A | IF | 180 | 60 | |
| Teologie ortodoxă asistenţă socială | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Teologie ortodoxă didactică | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Teologie ortodoxă pastorală | A | IF | 240 | 200 | ||||
| 19. | Facultatea de Teologie Romano-Catolică | Teologie | Teologie romano-catolică asistenţă socială | A | IF | 180 | 50 |
6.UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "CAROL DAVILA" DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Medicină | Sănătate | Medicină*) | A | IF | 360 | 1.500 | |
| Medicină (în limba engleză) | AP | IF | 360 | 200 | ||||
| 2. | Facultatea de Medicină Dentară | Sănătate | Medicină dentară*) | A | IF | 360 | 310 | |
| 3. | Facultatea de Farmacie | Sănătate | Farmacie*) | A | IF | 300 | 300 | |
| 4. | Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală | Sănătate | Asistenţă de farmacie | AP | IF | 180 | 25 | |
| Asistenţă dentară | AP | IF | 180 | *) | ||||
| Asistenţă medicală generală | A | IF | 240 | 100 | ||||
| Audiologie şi protezare auditivă | AP | IF | 180 | *) | ||||
| Balneofiziokinetoterapie şi recuperare | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Laborator clinic | AP | IF | 180 | *) | ||||
| Moaşe | A | IF | 240 | 15 | ||||
| Radiologie şi imagistică | AP | IF | 180 | *) | ||||
| Tehnică dentară | A | IF | 180 | 50 |
Notă *) Se şcolarizează şi la cererea Ministerului Apărării Naţionale.
7.ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Economie | Economie | Economie şi comunicare economică în afaceri | A | IF | 180 | 370 | |
| 2. | Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului | Economie | Economie agroalimentară şi a mediului | A | IF | 180 | 335 | |
| 3. | Facultatea de Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine | Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor (în limba engleză) | A | IF | 180 | 195 | |
| Administrarea afacerilor (în limba franceză) | A | IF | 180 | 120 | ||||
| Administrarea afacerilor (în limba germană) | A | IF | 180 | 120 | ||||
| 4. | Facultatea de Comerţ | Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor în comerţ, turism, servicii, merceologie şi managementul calităţii | A | IF | 180 | 500 | |
| Administrarea afacerilor în comerţ, turism, servicii, merceologie şi managementul calităţii | A | ID | 180 | 75 | ||||
| 5. | Facultatea de Management | Management | Management | A | IF | 180 | 600 | |
| Management | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Management (la Piatra-Neamţ) | A | ID | 180 | 50 | ||||
| 6. | Facultatea de Marketing | Marketing | Marketing | A | IF | 180 | 500 | |
| Marketing | A | ID | 180 | 125 | ||||
| 7. | Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică | Cibernetică, statistică şi informatică economică | Cibernetică economică | A | IF | 180 | 300 | |
| Informatică economică | A | IF | 180 | 350 | ||||
| Informatică economică | A | ID | 180 | 125 | ||||
| Statistică şi previziune economică | A | IF | 180 | 150 | ||||
| 8. | Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori | Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 600 | |
| Finanţe şi bănci | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Finanţe şi bănci (la Buzău) | A | ID | 180 | 50 | ||||
| 9. | Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune | Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 600 | |
| Contabilitate şi informatică de gestiune | A | ID | 180 | 125 | ||||
| 10. | Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale | Economie şi afaceri internaţionale | Economie şi afaceri internaţionale | A | IF | 180 | 460 | |
| Economie şi afaceri internaţionale | A | ID | 180 | 125 | ||||
| Economie şi afaceri internaţionale (în limba engleză) | A | IF | 180 | 100 | ||||
| 11. | Facultatea de Administraţie şi Management Public | Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 350 |
8.UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE MUZICĂ DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Interpretare Muzicală | Muzică | Interpretare muzicală - canto | A | IF | 240 | 15 | |
| Interpretare muzicală - instrumente | A | IF | 240 | 70 | ||||
| 2. | Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală | Muzică | Compoziţie muzicală | A | IF | 240 | 14 | |
| Dirijat | A | IF | 240 | 5 | ||||
| Muzică religioasă | A | IF | 180 | 5 | ||||
| Muzicologie | A | IF | 240 | 5 | ||||
| Pedagogie muzicală | A | IF | 180 | 41 |
9.UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTE BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Arte Plastice | Arte vizuale | Arte plastice (fotografie - videoprocesarea computerizată a imaginii) | A | IF | 180 | 45 | |
| Arte plastice (pictură, sculptură, grafică) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Pedagogia artelor plastice şi decorative | A | IF | 180 | 18 | ||||
| 2. | Facultatea de Arte Decorative şi Design | Arte vizuale | Artă murală | A | IF | 180 | 90 (din care 15 pentru design textil) | |
| Arte decorative | A | IF | 180 | |||||
| Ceramică - sticlă - metal | A | IF | 180 | |||||
| Modă - design vestimentar | A | IF | 180 | |||||
| Arte textile - design textil | A | IF | 180 | |||||
| Design | A | IF | 180 | 35 | ||||
| Scenografie şi eveniment artistic | A | IF | 180 | 15 | ||||
| 3. | Facultatea de Istoria şi Teoria Artei | Arte vizuale | Conservare şi restaurare | A | IF | 180 | 10 | |
| Istoria şi teoria artei | A | IF | 180 | 25 |
10.UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ŞI CINEMATOGRAFICĂ "I. L. CARAGIALE" DIN BUCUREŞTI
Font 7
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| 1. | Facultatea de Teatru | Teatru şi artele spectacolului | Artele spectacolului (actorie, regie, păpuşi-marionete, coregrafie) | A | IF | 180 | 81 |
| Scenografie | A | IF | 180 | 12 | |||
| Teatrologie | A | IF | 180 | 11 | |||
| 2. | Facultatea de Film | Cinematografie şi media | Cinematografie, fotografie, media (regie de film şi TV, imagine de film şi TV, multimedia: sunet-montaj, comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate media, filmologie) | A | IF | 180 | 66 |
11.UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport | Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | A | IF | 180 | 160 | |
| Educaţie fizică şi sportivă (în limba franceză) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Sport şi performanţă motrică | A | IF | 180 | 112 | ||||
| Sport şi performanţă motrică | AP | IFR | 180 | 50 | ||||
| 2. | Facultatea de Kinetoterapie | Kinetoterapie | Kinetoterapie şi motricitate specială | A | IF | 180 | 60 |
12.ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Administraţie Publică | Ştiinţe administrative | Administraţie europeană | A | IF | 180 | 100 | |
| Administraţie publică | A | IF | 180 | 100 | ||||
| Administraţie publică | A | ID | 180 | 100 | ||||
| 2. | Facultatea de Ştiinţe Politice | Relaţii internaţionale şi studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene | A | IF | 180 | 50 | |
| Sociologie | Sociologie | A | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţe politice | Ştiinţe politice | A | IF | 180 | 115 | |||
| Ştiinţe politice | A | ID | 180 | 200 | ||||
| 3. | Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice | Psihologie | Psihologie | AP | IF | 180 | 50 | |
| Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | A | IF | 180 | 350 | |||
| Comunicare şi relaţii publice | A | ID | 180 | 150 | ||||
| Publicitate | AP | IF | 180 | 80 | ||||
| 4. | Facultatea de Management | Management | Management | AP | IF | 180 | 100 |
13.UNIVERSITATEA "1 DECEMBRIE 1918" DIN ALBA IULIA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Istorie şi Filologie | Istorie | Arheologie | A | IF | 180 | 21 | |
| Istorie | A | IF | 180 | 70 | ||||
| Muzeologie | A | IF | 180 | 13 | ||||
| Limbă şi literatură | Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura engleză | A | IF | 180 | 25 | |||
| Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Limba şi literatura română - Limba şi literatura franceză | A | IF | 180 | 40 | ||||
| 2. | Facultatea de Ştiinţe | Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor | A | IF | 180 | 90 | |
| Administrarea afacerilor | A | ID | 180 | 75 | ||||
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 90 | ||||
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 115 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 100 | |||
| Informatică | Informatică | A | IF | 180 | 100 | |||
| Ingineria mediului | Ingineria mediului | AP | IF | 240 | 30 | |||
| Inginerie electronică şi telecomunicaţii | Electronică aplicată | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie geodezică | Măsurători terestre şi cadastru | A | IF | 240 | 45 | |||
| Marketing | Marketing | A | IF | 180 | 50 | |||
| 3. | Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale | Asistenţă socială | Asistenţă socială | A | IF | 180 | 60 | |
| Asistenţă socială | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Drept | Drept | A | IF | 240 | 120 | |||
| Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Psihologie | Terapie ocupaţională | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Sociologie | Sociologie | A | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 50 | |||
| Asistenţă managerială şi secretariat | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | IF | 180 | 60 | |||
| 4. | Facultatea de Teologie Ortodoxă | Teologie | Teologie ortodoxă asistenţă socială | A | IF | 180 | 50 | |
| Teologie ortodoxă pastorală | A | IF | 240 | 50 |
14.UNIVERSITATEA "AUREL VLAICU" DIN ARAD
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Inginerie | Ingineria autovehiculelor | Autovehicule rutiere | AP | IF | 240 | 50 | |
| Ingineria sistemelor | Automatică şi informatică aplicată | A | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie industrială | Ingineria sudării | A | IF | 240 | 25 | |||
| Tehnologia construcţiilor de maşini | A | IF | 240 | 97 | ||||
| Tehnologia şi designul produselor textile | A | IF | 240 | 40 | ||||
| Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Inginerie mecanică | Vehicule pentru transportul feroviar | A | IF | 240 | 35 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie economică industrială | A | IF | 240 | 60 | |||
| 2. | Facultatea de Inginerie Alimentară, Turism şi Protecţia Mediului | Biotehnologii | Biotehnologii pentru industria alimentară | AP | IF | 240 | 25 | |
| Ingineria mediului | Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice | A | IF | 240 | 61 | |||
| Ingineria produselor alimentare | Controlul şi expertiza produselor alimentare | A | IF | 240 | 50 | |||
| Ingineria produselor alimentare | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Inginerie chimică | Tehnologie chimică textilă | A | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism | A | IF | 240 | 60 | |||
| 3. | Facultatea de Ştiinţe Umaniste şi Sociale | Istorie | Istorie | AP | IF | 180 | *) | |
| Limbă şi literatură | Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză | A | IF | 180 | 100 | |||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 50 | |||
| Poliţie locală | AP | IF | 180 | 100 | ||||
| Ştiinţe ale comunicării | Jurnalism | A | IF | 180 | 24 | |||
| Teologie | Teologie penticostală didactică | AP | IF | 180 | 90 | |||
| 4. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor | AP | IF | 180 | 60 | |
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 150 | ||||
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Cibernetică, statistică şi informatică economică | Informatică economică | AP | IF | 180 | 60 | |||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 180 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 250 | |||
| Finanţe şi bănci | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Management | Management | A | IF | 180 | 100 | |||
| Marketing | Marketing | AP | IF | 180 | 75 | |||
| 5. | Facultatea de Teologie | Teologie | Teologie ortodoxă asistenţă socială | AP | IF | 180 | 25 | |
| Teologie ortodoxă didactică | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Teologie ortodoxă pastorală | A | IF | 240 | 20 | ||||
| 6. | Facultatea de Ştiinţe Exacte | Informatică | Informatică | A | IF | 180 | 75 | |
| Informatică | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Matematică | Matematică informatică | AP | IF | 180 | 120 | |||
| 7. | Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială | Asistenţă socială | Asistenţă socială | A | IF | 180 | 100 | |
| Psihologie | Psihologie | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | IF | 180 | 127 | |||
| Psihopedagogie specială | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| 8. | Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport | Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | A | IF | 180 | 60 | |
| 9. | Facultatea de Design | Arte vizuale | Design | AP | IF | 180 | 15 | |
| Modă-design vestimentar | AP | IF | 180 | 25 |
15.UNIVERSITATEA "VASILE ALECSANDRI" DIN BACĂU
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Inginerie | Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Tehnologia informaţiei | A | IF | 240 | 50 | |
| Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în industrie | A | IF | 240 | 75 | |||
| Ingineria produselor alimentare | Ingineria produselor alimentare | A | IF | 240 | 60 | |||
| Inginerie chimică | Controlul şi securitatea produselor alimentare | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie biochimică | A | IF | 240 | 40 | ||||
| Inginerie energetică | Energetică industrială | A | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie industrială | Design industrial | A | IF | 240 | 30 | |||
| Ingineria şi managementul calităţii | A | IF | 240 | 75 | ||||
| Tehnologia construcţiilor de maşini | A | IF | 240 | 80 | ||||
| Inginerie mecanică | Echipamente pentru procese industriale | A | IF | 240 | 60 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie economică în domeniul mecanic | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Mecatronică şi robotică | Mecatronică | A | IF | 240 | 60 | |||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Inginerie fizică | AP | IF | 240 | 50 | |||
| 2. | Facultatea de Litere | Limbă şi literatură | Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura franceză | A | IF | 180 | 30 | |
| Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză) - Limba şi literatura română | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Limbi moderne aplicate | Traducere şi interpretare (engleză, franceză) | AP | IF | 180 | 40 | |||
| Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | AP | IF | 180 | 50 | |||
| 3. | Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii | Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | A | IF | 180 | 95 | |
| Educaţie fizică şi sportivă | AP | IFR | 180 | 60 | ||||
| Sport şi performanţă motrică | AP | IF | 180 | 30 | ||||
| Kinetoterapie | Kinetoterapie şi motricitate specială | A | IF | 180 | 75 | |||
| Kinetoterapie şi motricitate specială | AP | IFR | 180 | 60 | ||||
| Psihologie | Terapie ocupaţională | AP | IF | 180 | 150 | |||
| 4. | Facultatea de Ştiinţe | Biologie | Biologie | A | IF | 180 | 50 | |
| Informatică | Informatică | A | IF | 180 | 80 | |||
| Informatică | AP | IFR | 180 | 60 | ||||
| Matematică | Matematică | A | IF | 180 | 40 | |||
| Ştiinţa mediului | Ecologie şi protecţia mediului | AP | IF | 180 | 40 | |||
| 5. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor | AP | IF | 180 | 75 | |
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 168 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | IFR | 180 | 60 | ||||
| Marketing | Marketing | A | IF | 180 | 150 | |||
| Marketing | A | ID | 180 | 60 | ||||
| 6. | Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic | Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | IF | 180 | 50 |
16.UNIVERSITATEA DE NORD DIN BAIA MARE
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Inginerie | Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Calculatoare | AP | IF | 240 | 50 | |
| Inginerie electrică | Electromecanică | A | IF | 240 | 40 | |||
| Inginerie electronică şi telecomunicaţii | Electronică aplicată | AP | IF | 240 | 45 | |||
| Inginerie energetică | Ingineria sistemelor electroenergetice | A | IF | 240 | 25 | |||
| Inginerie industrială | Tehnologia construcţiilor de maşini | A | IF | 240 | 27 | |||
| Inginerie mecanică | Echipamente pentru procese industriale | A | IF | 240 | 35 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul mecanic | A | IF | 240 | 60 | |||
| 2. | Facultatea de Resurse Minerale şi Mediu | Ingineria materialelor | Ingineria procesării materialelor | A | IF | 240 | 25 | |
| Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în industrie | A | IF | 240 | 53 | |||
| Ingineria valorificării deşeurilor | AP | IF | 240 | 60 | ||||
| Inginerie civilă | Construcţii civile, industriale şi agricole | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie geodezică | Măsurători terestre şi cadastru | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Mine, petrol şi gaze | Inginerie minieră | A | IF | 240 | 30 | |||
| Prepararea substanţelor minerale utile | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Ştiinţa mediului | Ştiinţa mediului | AP | IF | 180 | 40 | |||
| 3. | Facultatea de Litere | Asistenţă socială | Asistenţă socială | A | IF | 180 | 80 | |
| Filosofie | Filosofie | A | IF | 180 | 20 | |||
| Limbă şi literatură | Limba şi literatura română | AP | IF | 180 | 30 | |||
| Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză) | A | IF | 180 | 90 | ||||
| Limbi moderne aplicate | Limbi moderne aplicate | A | IF | 180 | 37 | |||
| Studii culturale | Etnologie | A | IF | 180 | 15 | |||
| Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Jurnalism | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Teologie | Teologie greco-catolică didactică | A | IF | 180 | 25 | |||
| Teologie greco-catolică pastorală | AP | IF | 240 | 25 | ||||
| Teologie ortodoxă asistenţă socială (la Satu Mare) | AP | IF | 180 | 40 | ||||
| Teologie ortodoxă didactică | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Teologie ortodoxă pastorală | A | IF | 240 | 25 | ||||
| Arte vizuale | Arte plastice (pictură) | A | IF | 180 | 26 | |||
| 4. | Facultatea de Ştiinţe | Administrarea afacerilor | Economia firmei | A | IF | 180 | 100 | |
| Biologie | Biologie | A | IF | 180 | 20 | |||
| Chimie | Chimie | A | IF | 180 | 20 | |||
| Cibernetică, statistică şi informatică economică | Informatică economică | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Fizică | Fizică | A | IF | 180 | 40 | |||
| Fizică | AP | ID | 180 | 0 | ||||
| Informatică | Informatică | A | IF | 180 | 75 | |||
| Ingineria produselor alimentare | Controlul şi expertiza produselor alimentare | A | IF | 240 | 25 | |||
| Ingineria produselor alimentare | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Management | Management | A | IF | 180 | 100 | |||
| Management | AP | IFR | 180 | 100 | ||||
| Matematică | Matematică | A | IF | 180 | 14 | |||
| Matematică | AP | ID | 180 | 0 | ||||
| Matematică informatică | A | IF | 180 | 16 | ||||
| Matematici aplicate | A | IF | 180 | *) |
17.UNIVERSITATEA "TRANSILVANIA" DIN BRAŞOV
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învătământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Inginerie Mecanică | Ingineria autovehiculelor | Autovehicule rutiere | A | IF | 240 | 140 | |
| Autovehicule rutiere | AP | IFR | 240 | 50 | ||||
| Autovehicule rutiere (în limba engleză) | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Ingineria transporturilor | Ingineria transporturilor şi a traficului | A | IF | 240 | 100 | |||
| Inginerie mecanică | Inginerie mecanică | A | IF | 240 | 30 | |||
| Sisteme şi echipamente termice | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| 2. | Facultatea de Inginerie Tehnologică şi Management Industrial | Fizică | Fizică | A | IF | 180 | 25 | |
| Inginerie aerospaţială | Construcţii aerospaţiale | A | IF | 240 | 25 | |||
| Inginerie industrială | Ingineria şi managementul calităţii | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Maşini-unelte şi sisteme de producţie | A | IF | 240 | 35 | ||||
| Tehnologia construcţiilor de maşini | A | IF | 240 | 100 | ||||
| Tehnologia construcţiilor de maşini (în limba franceză) | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Inginerie şi management | Ingineria şi managementul afacerilor | AP | IF | 240 | 60 | |||
| Inginerie economică industrială | A | IF | 240 | 75 | ||||
| Inginerie economică industrială | A | ID | 240 | 90 | ||||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Inginerie fizică | A | IF | 240 | 25 | |||
| 3. | Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor | Chimie | Chimie | A | IF | 180 | 100 | |
| Ingineria materialelor | Ingineria elaborării materialelor metalice | AP | IF | 240 | 30 | |||
| Ingineria procesării materialelor | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Ştiinţa materialelor | A | IF | 240 | 25 | ||||
| Inginerie chimică | Ingineria şi informatica proceselor chimice şi biochimice | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie industrială | Ingineria securităţii în industrie | AP | IF | 240 | 30 | |||
| Ingineria sudării | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Inginerie mecanică | Echipamente pentru procese industriale | A | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul mecanic | A | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie economică în industria chimică şi de materiale | AP | IF | 240 | 50 | ||||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Informatică aplicată în ingineria materialelor | AP | IF | 240 | 25 | |||
| Matematică şi informatică aplicată în inginerie | AP | IF | 240 | 25 | ||||
| 4. | Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor | Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Calculatoare | AP | IF | 240 | 45 | |
| Tehnologia informaţiei | AP | IF | 240 | 50 | ||||
| Ingineria sistemelor | Automatică şi informatică aplicată | A | IF | 240 | 100 | |||
| Inginerie electrică | Electrotehnică | A | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie electrică şi calculatoare (în limba engleză) | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Instrumentaţie şi achiziţii de date | AP | IF | 240 | 50 | ||||
| Inginerie electronică şi telecomunicaţii | Electronică aplicată | A | IF | 240 | 25 | |||
| Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Inginerie energetică | Managementul energiei | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Managementul energiei | AP | IFR | 240 | 75 | ||||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Informatică aplicată in inginerie electrică | AP | IF | 240 | 30 | |||
| Informatică industrială | AP | IF | 240 | 60 | ||||
| 5. | Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere | Inginerie geodezică | Măsurători terestre şi cadastru | AP | IF | 240 | 50 | |
| Silvicultură | Cinegetică | AP | IF | 240 | 100 | |||
| Cinegetică | AP | ID | 240 | 100 | ||||
| Exploatări forestiere | A | IF | 240 | 110 | ||||
| Silvicultură | A | IF | 240 | 110 | ||||
| 6. | Facultatea de Ingineria Lemnului | Inginerie forestieră | Ingineria prelucrării lemnului | A | IF | 240 | 50 | |
| Ingineria prelucrării lemnului | AP | IFR | 240 | 70 | ||||
| Ingineria prelucrării lemnului (în limba engleză) | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Ingineria şi designul produselor finite din lemn | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie şi management forestier | AP | IF | 240 | 50 | |||
| 7. | Facultatea de Construcţii | Ingineria instalaţiilor | Instalaţii pentru construcţii | A | IF | 240 | 30 | |
| Inginerie civilă | Căi ferate, drumuri şi poduri | A | IF | 240 | 30 | |||
| Construcţii civile, industriale şi agricole | A | IF | 240 | 75 | ||||
| 8. | Facultatea de Alimentaţie şi Turism | Ingineria produselor alimentare | Controlul şi expertiza produselor alimentare | AP | IF | 240 | 30 | |
| Ingineria produselor alimentare | AP | IF | 240 | 50 | ||||
| Inginerie mecanică | Echipamente pentru procese industriale | A | IF | 240 | 50 | |||
| Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie şi management în industria turismului | AP | IF | 240 | 40 | ||||
| 9. | Facultatea de Matematică şi Informatică | Informatică | Informatică | A | IF | 180 | 150 | |
| Informatică | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Informatică (în limba germană) | AP | IF | 180 | 35 | ||||
| Informatică aplicată | AP | IF | 180 | 35 | ||||
| Informatică aplicată (în limba germană) | AP | IF | 180 | 35 | ||||
| Matematică | Matematică | A | IF | 180 | 50 | |||
| Matematică informatică | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Matematici aplicate | AP | IF | 180 | 35 | ||||
| 10. | Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor | Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor (în limba engleză) | AP | IF | 180 | 50 | |
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 75 | ||||
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | AP | ID | 180 | 70 | ||||
| Cibernetică, statistică şi informatică economică | Informatică economică | A | IF | 180 | 30 | |||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 70 | |||
| Economie şi afaceri internaţionale | Afaceri internaţionale | A | IF | 180 | 75 | |||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 75 | |||
| Finanţe şi bănci | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Management | Management | A | IF | 180 | 75 | |||
| Management | A | ID | 180 | 75 | ||||
| Marketing | Marketing | A | IF | 180 | 75 | |||
| Marketing | AP | ID | 180 | 70 | ||||
| 11. | Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei | Psihologie | Psihologie | A | IF | 180 | 50 | |
| Psihologie | AP | ID | 180 | 60 | ||||
| Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | IF | 180 | 120 | |||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | ID | 180 | 60 | ||||
| Pedagogie | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Psihopedagogie specială | AP | IF | 180 | 60 | ||||
| 12. | Facultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane | Educaţie fizică şi sport Kinetoterapie | Educaţie fizică şi sportivă | A | IF | 180 | 80 | |
| Educaţie fizică şi sportivă | A | IFR | 180 | 25 | ||||
| Sport şi performanţă motrică | A | IF | 180 | 45 | ||||
| Sport şi performanţă motrică | AP | IFR | 180 | 50 | ||||
| Kinetoterapie şi motricitate specială | AP | IF | 180 | 60 | ||||
| 13. | Facultatea de Muzică | Muzică | Interpretare muzicală - canto | A | IF | 240 | 10 | |
| Interpretare muzicală - instrumente | A | IF | 240 | 25 | ||||
| Pedagogie muzicală | A | IF | 180 | 30 | ||||
| 14. | Facultatea de Medicină | Sănătate | Asistenţă medicală generală | AP | IF | 240 | 150 | |
| Balneofiziokinetoterapie şi recuperare | AP | IF | 180 | 45 | ||||
| Medicină | A | IF | 360 | 100 | ||||
| 15. | Facultatea de Litere | Limbă şi literatură | Limba şi literatura engleză - O limbă şi literatură modernă (franceză, germană, maghiară)/Limbă şi literatură română | A | IF | 180 | 100 | |
| Limba şi literatura romană - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, germană, maghiară) | A | IF | 180 | 357 | ||||
| Limba şi literatura romană - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, germană, maghiară) | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Limbi moderne aplicate | Limbi moderne aplicate (germană - engleză) | A | IF | 180 | 25 | |||
| Limbi moderne aplicate (franceză - engleză) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Studii culturale | Studii americane | AP | IF | 180 | 30 | |||
| Ştiinţe ale comunicării | Ştiinţe ale informării şi documentării | AP | IF | 180 | 100 | |||
| Ştiinţe ale informării şi documentării | AP | ID | 180 | 50 | ||||
| 16. | Facultatea de Drept | Drept | Drept | A | IF | 240 | 200 | |
| Drept | A | IFR | 240 | 100 | ||||
| 17. | Facultatea de Sociologie şi Comunicare | Asistenţă socială | Asistenţă socială | A | IF | 180 | 100 | |
| Sociologie | Sociologie | A | IF | 180 | 100 | |||
| Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | AP | IF | 180 | 60 | |||
| 18. | Facultatea de Design de Produs şi Mediu | Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în industrie | A | IF | 240 | 60 | |
| Ingineria valorificării deşeurilor | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Inginerie industrială | Design industrial | A | IF | 240 | 60 | |||
| Design industrial (în limba engleză) | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Ingineria sistemelor de energii regenerabile | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Inginerie mecanică | Ingineria designului de produs (în limba engleză) | AP | IF | 240 | 25 | |||
| Mecanică fină şi nanotehnologii | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Mecatronică şi robotică | Mecatronică | A | IF | 240 | 65 | |||
| Robotică | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Inginerie medicală | AP | IF | 240 | 30 | |||
| Optometrie | AP | IF | 240 | 50 |
18.UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Arhitectură şi Urbanism | Arhitectură | Arhitectură | A | IF | 360 | 125 | |
| 2. | Facultatea de Automatică şi Calculatoare | Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Calculatoare | A | IF | 240 | 150 | |
| Calculatoare (în limba engleză) | A | IF | 240 | 100 | ||||
| Tehnologia informaţiei | A | IF | 240 | 160 | ||||
| Ingineria sistemelor | Automatică şi informatică aplicată | A | IF | 240 | 180 | |||
| Automatică şi informatică aplicată (în limba engleză) | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Automatică şi informatică aplicată (la Satu Mare) | AP | IF | 240 | 25 | ||||
| 3. | Facultatea de Construcţii | Inginerie civilă | Amenajări şi construcţii hidrotehnice | AP | IF | 240 | 60 | |
| Căi ferate, drumuri şi poduri | A | IF | 240 | 130 | ||||
| Construcţii civile, industriale şi agricole | A | IF | 240 | 200 | ||||
| Construcţii civile, industriale şi agricole (în limba engleză) | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Inginerie civilă (în limba engleză) | AP | IF | 240 | *) | ||||
| Inginerie urbană şi dezvoltare regională | AP | IF | 240 | 60 | ||||
| Inginerie geodezică | Măsurători terestre şi cadastru | AP | IF | 240 | 80 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în construcţii | A | IF | 240 | 110 | |||
| 4. | Facultatea de Construcţii de Maşini | Inginerie industrială | Design industrial | A | IF | 240 | 30 | |
| Maşini-unelte şi sisteme de producţie | A | IF | 240 | *) | ||||
| Maşini-unelte şi sisteme de producţie (la Bistriţa) | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Maşini-unelte şi sisteme de producţie (la Satu Mare) | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Maşini-unelte şi sisteme de producţie (la Zalău) | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Tehnologia construcţiilor de maşini | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Tehnologia construcţiilor de maşini (în limba germană) | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Tehnologia construcţiilor de maşini (la Alba Iulia) | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Tehnologia construcţiilor de maşini (la Bistriţa) | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Tehnologia construcţiilor de maşini (la Satu Mare) | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Tehnologia construcţiilor de maşini (la Zalău) | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Inginerie mecanică | Inginerie mecanică | AP | IF | 240 | 25 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie economică industrială | A | IF | 240 | 75 | |||
| Inginerie economică industrială (la Bistriţa) | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Inginerie economică industrială (în limba engleză) | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Inginerie economică industrială (la Alba Iulia) | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Inginerie economică industrială (la Satu Mare) | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Inginerie economică industrială (la Zalău) | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Mecatronică şi robotică | Robotică | A | IF | 240 | 30 | |||
| Robotică (în limba engleză) | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Robotică (la Bistriţa) | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Inginerie fizică | AP | IF | 240 | *) | |||
| 5. | Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii si Tehnologia Informaţiei | Inginerie electronică şi telecomunicaţii | Electronică aplicată | A | IF | 240 | 125 | |
| Electronică aplicată (în limba engleză) | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii | A | IF | 240 | 100 | ||||
| Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii (în limba engleză) | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic | AP | IF | 240 | 60 | |||
| 6. | Facultatea de Inginerie Electrică | Inginerie electrică | Electromecanică | A | IF | 240 | 50 | |
| Electronică de putere şi acţionări electrice | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Electrotehnică | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Instrumentaţie şi achiziţii de date | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Inginerie energetică | Managementul energiei | A | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic | AP | IF | 240 | 75 | |||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Inginerie medicală | A | IF | 240 | 45 | |||
| Inginerie medicală (la Bistriţa) | AP | IF | 240 | 50 | ||||
| 7. | Facultatea de Instalaţii | Ingineria instalaţiilor | Instalaţii pentru construcţii | A | IF | 240 | 200 | |
| Instalaţii şi echipamente pentru protecţia atmosferei | AP | IF | 240 | *) | ||||
| 8. | Facultatea de Mecanică | Ingineria autovehiculelor | Autovehicule rutiere | A | IF | 240 | 120 | |
| Ingineria transporturilor | Ingineria transporturilor şi a traficului | AP | IF | 240 | 35 | |||
| Inginerie mecanică | Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industria alimentară (Alba Iulia) | AP | IF | 240 | 25 | |||
| Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Mecanică fină şi nanotehnologii | A | IF | 240 | 40 | ||||
| Sisteme şi echipamente termice | A | IF | 240 | 220 | ||||
| Sisteme şi echipamente termice (la Alba Iulia) | AP | IF | 240 | 25 | ||||
| Mecatronică şi robotică | Mecatronică | A | IF | 240 | 75 | |||
| 9. | Facultatea de Ingineria Materialelor şi a Mediului | Ingineria materialelor | Ingineria procesării materialelor | A | IF | 240 | 67 | |
| Ingineria procesării materialelor (la Zalău) | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Ştiinţa materialelor | A | IF | 240 | 65 | ||||
| Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în industrie | A | IF | 240 | 60 | |||
| Inginerie mecanică | Echipamente pentru procese industriale | A | IF | 240 | *) |
19.UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN CLUJ-NAPOCA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Agricultură | Agronomie | Agricultură | A | IF | 240 | 95 | |
| Agricultură | A | ID | 240 | 50 | ||||
| Agricultură (în limba franceză) | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Agricultură (Viterbo - Italia) | AP | ID | 240 | 25 | ||||
| Exploatarea maşinilor şi instalaţiilor pentru agricultură şi industria alimentară | AP | IF | 240 | 45 | ||||
| Montanologie | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Biologie | Biologie | A | IF | 180 | 25 | |||
| Biologie | A | IFR | 180 | 30 | ||||
| Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în agricultură | A | IF | 240 | 60 | |||
| Ingineria şi protecţia mediului în agricultură | AP | ID | 240 | 50 | ||||
| Ingineria produselor alimentare | Controlul şi expertiza produselor alimentare | A | IF | 240 | 60 | |||
| Ingineria produselor alimentare | AP | IF | 240 | 50 | ||||
| Tehnologia prelucrării produselor agricole | A | IF | 240 | 100 | ||||
| Tehnologia prelucrării produselor agricole | A | ID | 240 | 50 | ||||
| 2. | Facultatea de Horticultură | Horticultură | Horticultură | A | IF | 240 | 110 | |
| Horticultură | A | ID | 240 | 50 | ||||
| Horticultură (Viterbo - Italia) | AP | ID | 240 | 25 | ||||
| Peisagistică | A | IF | 240 | 100 | ||||
| Inginerie geodezică | Măsurători terestre şi cadastru | AP | IF | 240 | 25 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în agricultură | A | IF | 240 | 75 | |||
| Inginerie economică în agricultură | A | IFR | 240 | 30 | ||||
| Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism | A | IF | 240 | 90 | ||||
| Inginerie şi management în industria turismului | AP | IF | 240 | 75 | ||||
| Silvicultură | Silvicultură | A | IF | 240 | 100 | |||
| 3. | Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii | Biotehnologii | Biotehnologii agricole | A | IF | 240 | 50 | |
| Biotehnologii medical-veterinare | AP | IF | 240 | 35 | ||||
| Biotehnologii pentru industria alimentară | AP | IF | 240 | 55 | ||||
| Zootehnie | Piscicultură şi acvacultură | A | IF | 240 | 60 | |||
| Zootehnie | A | IF | 240 | 150 | ||||
| Zootehnie | A | ID | 240 | 50 | ||||
| Zootehnie (Viterbo - Italia) | AP | ID | 240 | 25 | ||||
| 4. | Facultatea de Medicină Veterinară | Inginerie chimică | Controlul şi securitatea produselor alimentare | A | IF | 240 | 90 | |
| Medicină veterinară | Medicină veterinară | A | IF | 360 | 235 | |||
| Medicină veterinară (în limba engleză) | A | IF | 360 | 30 |
20.UNIVERSITATEA "BABEŞ-BOLYAI" DIN CLUJ-NAPOCA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Matematică şi Informatică | Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Ingineria informaţiei | AP | IF | 240 | 30 | |
| Informatică | Informatică | A | IF | 180 | 200 | |||
| Informatică (în limba engleză) | A | IF | 180 | 100 | ||||
| Informatică (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 150 | ||||
| Informatică (în limba maghiară, la Odorheiu Secuiesc) | AP | IF | 180 | 40 | ||||
| Matematică | Matematică | A | IF | 180 | 75 | |||
| Matematică (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Matematică informatică | A | IF | 180 | 150 | ||||
| Matematică informatică (în limba maghiară) | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| 2. | Facultatea de Fizică | Fizică | Fizică | A | IF | 180 | 36 | |
| Fizică (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Fizică informatică | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Fizică informatică (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Fizică medicală | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Ştiinţa mediului | Fizica mediului | A | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Fizică tehnologică | A | IF | 240 | 20 | |||
| Fizică tehnologică (în limba maghiară) | A | IF | 240 | 15 | ||||
| Inginerie medicală | AP | IF | 240 | 25 | ||||
| 3. | Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică | Chimie | Chimie | A | IF | 180 | 30 | |
| Chimie (în limba engleză) | AP | IF | 180 | 30 | ||||
| Chimie (în limba franceză) | AP | IF | 180 | 40 | ||||
| Chimie (în limba germană) | AP | IF | 180 | 30 | ||||
| Chimie (în limba maghiară) | AP | IF | 180 | 45 | ||||
| Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în industria chimică şi petrochimică | AP | IF | 240 | 40 | |||
| Inginerie chimică | Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie | A | IF | 240 | 20 | |||
| Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie (în limba germană) | A | IF | 240 | 10 | ||||
| Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie (în limba maghiară) | A | IF | 240 | 15 | ||||
| Chimie alimentară şi tehnologii biochimice | AP | IF | 240 | 40 | ||||
| Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia mediului | A | IF | 240 | 15 | ||||
| Ingineria şi informatica proceselor chimice şi biochimice | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Inginerie biochimică | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi nanomateriale | A | IF | 240 | 20 | ||||
| Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi nanomateriale (în limba engleză) | A | IF | 240 | 10 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în industria chimică şi de materiale | AP | IF | 240 | 40 | |||
| Ştiinţa mediului | Chimia mediului | AP | IF | 180 | 50 | |||
| 4. | Facultatea de Biologie şi Geologie | Biologie | Biochimie | AP | IF | 180 | 50 | |
| Biologie | A | IF | 180 | 65 | ||||
| Biologie (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Geologie | Geologie | A | IF | 180 | 70 | |||
| Inginerie geologică | Inginerie geologică | A | IF | 240 | 40 | |||
| Ştiinţa mediului | Ecologie şi protecţia mediului | A | IF | 180 | 60 | |||
| Ecologie şi protecţia mediului (în limba germană) | A | IF | 180 | 15 | ||||
| Ecologie şi protecţia mediului (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Biotehnologii industriale | AP | IF | 240 | 30 | |||
| 5. | Facultatea de Geografie | Geografie | Cartografie | A | IF | 180 | 40 | |
| Geografia turismului | A | IF | 180 | 500 | ||||
| Geografia turismului | AP | ID | 180 | 75 | ||||
| Geografia turismului (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 100 | ||||
| Geografia turismului (în limba maghiară, la Gheorgheni) | A | IF | 180 | 100 | ||||
| Geografia turismului (la Bistriţa) | A | IF | 180 | 85 | ||||
| Geografia turismului (la Gheorgheni) | A | IF | 180 | 84 | ||||
| Geografia turismului (la Zalău) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Geografie | A | IF | 180 | 130 | ||||
| Geografie (în limba germană) | A | IF | 180 | 20 | ||||
| Geografie (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 40 | ||||
| Hidrologie şi meteorologie | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Planificare teritorială | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Planificare teritorială (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Geografia turismului (la Sighetu Marmaţiei) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Inginerie geodezică | Măsurători terestre şi cadastru4) | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Ştiinţa mediului | Geografia mediului (la Sighetu Marmaţiei) | AP | IF | 180 | 50 | |||
| 6. | Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului | Ingineria mediului | Ingineria mediului | AP | IF | 240 | 45 | |
| Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice (în limba maghiară, la Sfântu Gheorghe) | AP | IF | 240 | 25 | ||||
| Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice (la Sfântu Gheorghe) | AP | IF | 240 | 25 | ||||
| Ştiinţa mediului | Geografia mediului | A | IF | 180 | 40 | |||
| Ştiinţa mediului | A | IF | 180 | 140 | ||||
| Ştiinţa mediului (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 140 | ||||
| 7. | Facultatea de Drept | Drept | Drept | A | IF | 240 | 550 | |
| Drept | A | ID | 240 | 150 | ||||
| 8. | Facultatea de Litere | Limbă şi literatură | Filologie clasică | A | IF | 180 | 20 | |
| Limba şi literatura franceză/Limba şi literatura română sau maghiară | AP | ID | 180 | 30 | ||||
| Limba şi literatura maghiară | AP | IF | 180 | 40 | ||||
| Limba şi literatura maghiară/Limba şi literatura română sau franceză | AP | ID | 180 | 30 | ||||
| Limba şi literatura română/Limba şi literatura franceză sau Limba şi literatura maghiară | AP | ID | 180 | 30 | ||||
| Literatură universală şi comparată - Limba şi literatura modernă (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, rusă, ucraineană, norvegiană, finlandeză, japoneză, chineză, coreeană, ebraică) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Limba şi literatura chineză - Limba şi literatura română/maghiară/străină/latină/ greacă veche/ebraică/Literatura universală şi comparată | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Limba şi literatura coreeană - Limba şi literatura română/maghiară/străină/latină/ greacă veche/ebraică/Literatura universală şi comparată | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Limba şi literatura finlandeză - Limba şi literatura română/Limba şi literatura maghiară/Limba şi literatura modernă (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, rusă, norvegiană, japoneză, chineză, coreeană, ebraică)/Limba latină/Limba greacă veche/Literatura universală şi comparată | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Limba şi literatura japoneză - Limba şi literatura română/maghiară/străină/latină/ greacă veche/ebraică/Literatura universală şi comparată | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Limba şi literatura norvegiană - Limba şi literatura română/maghiară/străină/latină/ greacă veche/ebraică/Literatura universală şi comparată | AP | IF | 180 | 35 | ||||
| Limba şi literatura română - Limba şi literatura maghiară/modernă (engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă)/latină/greacă veche/ebraică/ Literatura universală şi comparată | A | IF | 180 | 150 | ||||
| Limba şi literatura română/maghiară/ modernă (în limbile engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă) - O limbă şi literatură modernă (ucraineană, ebraică, norvegiană, finlandeză, japoneză)/latină/greacă veche/ebraică/Literatura universală şi comparată | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Limba şi literatura maghiară/modernă (engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă) - Limba şi literatura română/modernă (engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă)/latină/ greacă veche/ebraică/Literatura universală şi comparată | A | IF | 180 | 462 | ||||
| Limba şi literatura ucraineană - Limba şi literatura română/maghiară/modernă (în limbile engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă, ebraică, norvegiană, finlandeză, japoneză)//latină/greacă veche/Literatura universală şi comparată | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Limbi moderne aplicate | Limbi moderne aplicate | A | IF | 180 | 100 | |||
| Studii culturale | Etnologie (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 30 | |||
| Etnologie (în limba maghiară) | AP | ID | 180 | 25 | ||||
| 9. | Facultatea de Istorie şi Filosofie | Filosofie | Filosofie | A | IF | 180 | 105 | |
| Filosofie | A | ID | 180 | 25 | ||||
| Filosofie (în limba germană) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Filosofie (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Filosofie (în limba maghiară) | A | ID | 180 | 25 | ||||
| Istorie | Arheologie | A | IF | 180 | 25 | |||
| Arheologie (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 20 | ||||
| Arhivistică | A | IF | 180 | 20 | ||||
| Arhivistică (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 10 | ||||
| Istoria artei | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Istoria artei (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 20 | ||||
| Istorie | A | IF | 180 | 274 | ||||
| Istorie | A | ID | 180 | 30 | ||||
| Istorie (în limba germană) | A | IF | 180 | 10 | ||||
| Istorie (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Istorie (în limba maghiară) | A | ID | 180 | 30 | ||||
| Relaţii internaţionale şi studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene | A | IF | 180 | 35 | |||
| Relaţii internaţionale şi studii europene (în limba franceză) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Relaţii internaţionale şi studii europene (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 15 | ||||
| Studii culturale | Etnologie | A | IF | 180 | *) | |||
| Etnologie | AP | ID | 180 | *) | ||||
| Ştiinţe ale comunicării | Ştiinţe ale informării şi documentării | A | IF | 180 | 15 | |||
| Ştiinţe ale informării şi documentării (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 10 | ||||
| Ştiinţe politice | Studii de securitate | AP | IF | 180 | 150 | |||
| 10. | Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială | Asistenţă socială | Asistenţă socială | A | IF | 180 | 120 | |
| Asistenţă socială | A | ID | 180 | 120 | ||||
| Asistenţă socială (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Asistenţă socială (în limba maghiară) | A | ID | 180 | 30 | ||||
| Sociologie | Antropologie | A | IF | 180 | 30 | |||
| Antropologie (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 20 | ||||
| Resurse umane | AP | IF | 180 | 120 | ||||
| Resurse umane (în limba maghiară) | AP | IF | 180 | 20 | ||||
| Sociologie | A | IF | 180 | 125 | ||||
| Sociologie (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| 11. | Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei | Psihologie | Psihologie | A | IF | 180 | 240 | |
| Psihologie | A | ID | 180 | 175 | ||||
| Psihologie (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 80 | ||||
| Psihologie (în limba maghiară) | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | IF | 180 | 60 | |||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | ID | 180 | 60 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba maghiară, la Odorheiu Secuiesc) | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba maghiară, la Târgu Secuiesc) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Năsăud) | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Năsăud) | AP | ID | 180 | 30 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Sibiu) | A | IF | 180 | 150 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Sibiu) | AP | ID | 180 | 30 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Sighetu Marmaţiei) | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Sighetu Marmaţiei) | AP | ID | 180 | 30 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Târgu Mureş) | A | IF | 180 | 80 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Târgu Mureş) | AP | ID | 180 | 30 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Vatra Dornei) | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba germană, la Sibiu) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba maghiară, la Odorheiu Secuiesc) | AP | ID | 180 | 30 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba maghiară, la Satu Mare) | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba maghiară, la Satu Mare) | AP | ID | 180 | 30 | ||||
| Pedagogie | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Pedagogie (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 20 | ||||
| Psihopedagogie specială | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Psihopedagogie specială | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Psihopedagogie specială (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 65 | ||||
| 12. | Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 220 | |
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | ID | 180 | 120 | ||||
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor (în limba maghiară) | A | ID | 180 | 30 | ||||
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor (în limba maghiară, la Sfântu Gheorghe) | AP | IF | 180 | 60 | ||||
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor (în limba maghiară, la Sfântu Gheorghe) | AP | ID | 180 | 30 | ||||
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Sfântu Gheorghe) | AP | IF | 180 | 100 | ||||
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Sfântu Gheorghe) | AP | ID | 180 | 30 | ||||
| Economia firmei (în limba germană) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Economia firmei (în limba maghiară, la Sfântu Gheorghe) | A | IF | 180 | 80 | ||||
| Economia firmei (la Sfântu Gheorghe) | A | IF | 180 | 20 | ||||
| Cibernetică, statistică şi informatică economică | Informatică economică | A | IF | 180 | 150 | |||
| Informatică economică | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Statistică şi previziune economică | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Statistică şi previziune economică | AP | ID | 180 | 100 | ||||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 400 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | A | ID | 180 | 175 | ||||
| Contabilitate şi informatică de gestiune (în limba engleză) | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Contabilitate şi informatică de gestiune (în limba franceză) | AP | IF | 180 | 30 | ||||
| Contabilitate şi informatică de gestiune (la Sighetu Marmaţiei) | AP | IF | 180 | 75 | ||||
| Contabilitate şi informatică de gestiune (la Sighetu Marmaţiei) | AP | ID | 180 | 30 | ||||
| Economie | Economie agroalimentară şi a mediului | A | IF | 180 | 75 | |||
| Economie agroalimentară şi a mediului | AP | ID | 180 | 100 | ||||
| Economie generală | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Economie şi afaceri internaţionale | Economie şi afaceri internaţionale | A | IF | 180 | 150 | |||
| Economie şi afaceri internaţionale | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Economie şi afaceri internaţionale (în limba germană) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Economie şi afaceri internaţionale (în limba germană) | A | ID | 180 | 25 | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 240 | |||
| Finanţe şi bănci | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Finanţe şi bănci (în limba engleză) | A | IF | 180 | 35 | ||||
| Finanţe şi bănci (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 70 | ||||
| Finanţe şi bănci (în limba maghiară) | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Management | Management | A | IF | 180 | 180 | |||
| Management | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Management (în limba engleză) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Management (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Management (în limba maghiară) | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Marketing | Marketing | A | IF | 180 | 250 | |||
| Marketing | A | ID | 180 | 75 | ||||
| Marketing (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Marketing (în limba maghiară) | A | ID | 180 | 25 | ||||
| 13. | Facultatea de Studii Europene | Management | Management | A | IF | 180 | 250 | |
| Management (la Bistriţa) | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Relaţii internaţionale şi studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene | A | IF | 180 | 410 | |||
| Relaţii internaţionale şi studii europene | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Relaţii internaţionale şi studii europene (în limba engleză) | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Relaţii internaţionale şi studii europene (în limba germană) | A | IF | 180 | 100 | ||||
| Studii culturale | Studii americane | AP | IF | 180 | 100 | |||
| Studii iudaice | AP | IF | 180 | 40 | ||||
| Ştiinţe administrative | Administraţie europeană | AP | IF | 180 | 50 | |||
| 14. | Facultatea de Business | Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor | A | IF | 180 | 300 | |
| Administrarea afacerilor | A | ID | 180 | 150 | ||||
| Administrarea afacerilor (în limba engleză) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Administrarea afacerilor în servicii de ospitalitate | AP | IF | 180 | 150 | ||||
| Administrarea afacerilor în servicii de ospitalitate | AP | ID | 180 | 75 | ||||
| 15. | Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării | Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 300 | |
| Administraţie publică | A | ID | 180 | 150 | ||||
| Administraţie publică (în limba germană, la Satu Mare) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Administraţie publică (în limba maghiară, la Satu Mare) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Administraţie publică (în limba maghiară, la Sfântu Gheorghe) | A | IF | 180 | 70 | ||||
| Administraţie publică (în limba maghiară, la Sfântu Gheorghe) | A | ID | 180 | 40 | ||||
| Administraţie publică (la Bistriţa) | A | IF | 180 | 100 | ||||
| Administraţie publică (la Bistriţa) | AP | ID | 180 | 60 | ||||
| Administraţie publică (la Satu Mare) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Administraţie publică (la Satu Mare) | AP | ID | 180 | 30 | ||||
| Administraţie publică (la Sfântu Gheorghe) | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Administraţie publică (la Sfântu Gheorghe) | AP | ID | 180 | 20 | ||||
| Servicii şi politici de sănătate (Public Health) | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | A | IF | 180 | 145 | |||
| Comunicare şi relaţii publice | A | ID | 180 | 75 | ||||
| Comunicare şi relaţii publice (în limba germană) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Comunicare şi relaţii publice (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Jurnalism | A | IF | 180 | 200 | ||||
| Jurnalism | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Jurnalism (în limba engleză) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Jurnalism (în limba germană) | A | IF | 180 | 15 | ||||
| Jurnalism (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 35 | ||||
| Publicitate | AP | IF | 180 | 100 | ||||
| Ştiinţe politice | Ştiinţe politice | A | IF | 180 | 100 | |||
| Ştiinţe politice | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Ştiinţe politice (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Ştiinţe politice (în limba engleză) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| 16. | Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport | Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | A | IF | 180 | 228 | |
| Educaţie fizică şi sportivă | AP | IFR | 180 | 60 | ||||
| Educaţie fizică şi sportivă (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Educaţie fizică şi sportivă (la Bistriţa) | A | IF | 180 | 40 | ||||
| Kinetoterapie | Kinetoterapie şi motricitate specială | A | IF | 180 | 76 | |||
| Kinetoterapie şi motricitate specială (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 24 | ||||
| 17. | Facultatea de Teologie Ortodoxă | Teologie | Artă sacră | A | IF | 180 | 150 | |
| Teologie ortodoxă - asistenţă socială | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Teologie ortodoxă didactică | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Teologie ortodoxă pastorală | A | IF | 240 | 101 | ||||
| 18. | Facultatea de Teologie Greco-Catolică | Teologie | Teologie greco-catolică - asistenţă socială | A | IF | 180 | 50 | |
| Teologie greco-catolică didactică | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Teologie greco-catolică pastorală | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Teologie greco-catolică pastorală (la Blaj) | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Teologie greco-catolică pastorală (la Oradea) | A | IF | 240 | 30 | ||||
| 19. | Facultatea de Teologie Reformată | Muzică | Pedagogie muzicală (în limba maghiară) | AP | IF | 180 | 20 | |
| Teologie | Teologie reformată - asistenţă socială (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 20 | |||
| Teologie reformată didactică (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| 20. | Facultatea de Teologie Romano-Catolică | Teologie | Studii religioase (în limba maghiară) | AP | IF | 180 | 50 | |
| Teologie romano-catolică - asistenţă socială (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Teologie romano-catolică didactică (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Teologie romano-catolică pastorală*) | A | IF | 240 | 50 | ||||
| 21. | Facultatea de Teatru şi Televiziune | Cinematografie şi media | Cinematografie, fotografie şi media (Regie de film şi TV, Imagine film şi TV, Multimedia: sunet-montaj, Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate, media) | A | IF | 180 | 30 | |
| Cinematografie, fotografie si media (Regie de film si TV, Imagine film si TV, Multimedia: sunet-montaj, Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate, media) (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 20 | ||||
| Filmologie | AP | IF | 180 | 15 | ||||
| Teatru si artele spectacolului | Artele spectacolului (actorie) | A | IF | 180 | 20 | |||
| Artele spectacolului (actorie) (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 11 | ||||
| Artele spectacolului (regie) | A | IF | 180 | 10 | ||||
| Artele spectacolului (regie) (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 10 | ||||
| Teatrologie | A | IF | 180 | 15 | ||||
| Teatrologie (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 10 |
Notă *) Se şcolarizează începând cu anul I universitar 2007/2008, în baza contractului de parteneriat în formă autentică încheiat cu Institutul Teologic Româno-Catolic din Alba Iulia.
21.UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "IULIU HAŢIEGANU" DIN CLUJ-NAPOCA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Medicină | Sănătate | Asistenţă medicală generală | A | IF | 240 | 100 | |
| Asistenţă medicală generală (la Baia Mare) | AP | IF | 240 | 25 | ||||
| Asistenţă medicală generală (la Bistriţa) | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Balneofiziokinetoterapie şi recuperare | A | IF | 180 | 75 | ||||
| Laborator clinic | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Medicină | A | IF | 360 | 330 | ||||
| Medicină (în limba engleză) | A | IF | 360 | 100 | ||||
| Medicină (în limba franceză) | A | IF | 360 | 120 | ||||
| Moaşe | A | IF | 240 | 25 | ||||
| Radiologie şi imagistică | A | IF | 180 | 30 | ||||
| 2. | Facultatea de Medicină Dentară | Sănătate | Asistenţă dentară | AP | IF | 180 | 25 | |
| Medicină dentară | A | IF | 360 | 100 | ||||
| Medicină dentară (în limba engleză) | A | IF | 360 | 50 | ||||
| Medicină dentară (în limba franceză) | A | IF | 360 | 50 | ||||
| Tehnică dentară | A | IF | 180 | 50 | ||||
| 3. | Facultatea de Farmacie | Sănătate | Asistenţă de farmacie | AP | IF | 180 | *) | |
| Farmacie | A | IF | 300 | 165 | ||||
| Farmacie (în limba engleză) | A | IF | 300 | 40 | ||||
| Farmacie (în limba franceză) | A | IF | 300 | 80 | ||||
| Nutriţie şi dietetică | AP | IF | 180 | 90 |
22.ACADEMIA DE MUZICĂ "GHEORGHE DIMA" DIN CLUJ-NAPOCA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi Şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Interpretare Muzicală | Muzică | Interpretare muzicală - instrumente | A | IF | 240 | 65 | |
| Interpretare muzicală - instrumente | A | ID | 240 | 50 | ||||
| 2. | Facultatea de Artă Scenică | Muzică | Artele spectacolului muzical | A | IF | 240 | 10 | |
| Interpretare muzicală - canto | A | IF | 240 | 13 | ||||
| Interpretare muzicală - canto | A | ID | 240 | 30 | ||||
| 3. | Facultatea Teoretică | Muzică | Compoziţie muzicală | A | IF | 240 | 6 | |
| Dirijat | A | IF | 240 | 6 | ||||
| Muzicologie | A | IF | 240 | 10 | ||||
| Pedagogie muzicală | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Pedagogie muzicală | AP | ID | 180 | 50 | ||||
| 4. | Facultatea de Muzică din Piatra-Neamţ | Muzică | Interpretare muzicală - canto | A | IF | 240 | 8 | |
| Interpretare muzicală - instrumente | A | IF | 240 | 8 | ||||
| Pedagogie muzicală | A | IF | 180 | 15 |
23.UNIVERSITATEA DE ARTĂ ŞI DESIGN DIN CLUJ-NAPOCA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Arte Plastice | Arte vizuale | Arte plastice (fotografie - videoprocesarea computerizată a imaginii) | A | IF | 180 | 50 | |
| Arte plastice (grafică) | A | IF | 180 | 6 | ||||
| Arte plastice (pictură) | A | IF | 180 | 26 | ||||
| Arte plastice (pictură, la Bistriţa) | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Arte plastice (sculptură) | A | IF | 180 | 15 | ||||
| Conservare şi restaurare | A | IF | 180 | 15 | ||||
| Pedagogia artelor plastice şi decorative | A | IF | 180 | 17 | ||||
| 2. | Facultatea de Arte Decorative si Design | Arte vizuale | Artă murală | A | IF | 180 | 15 | |
| Arte decorative | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Arte textile - design textil | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Ceramică - sticlă - metal | A | IF | 180 | 10 | ||||
| Design | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Modă - design vestimentar | A | IF | 180 | *) |
24.UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANŢA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Litere | Limbă şi literatură | Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura modernă (italiană) | A | IF | 180 | 15 | |
| Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura modernă (spaniolă) | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura portugheză | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Limba şi literatura engleză - O limbă şi literatură modernă (italiană, franceză) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, italiană, germană, turcă, spaniolă, portugheză, franceză) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, italiană, germană, turcă, spaniolă, portugheză, franceză) | A | IFR | 180 | 75 | ||||
| Limbi moderne aplicate | Limbi moderne aplicate (engleză, franceză) | A | IF | 180 | 25 | |||
| Limbi moderne aplicate (engleză, italiană) | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Studii culturale | Studii americane (în limba engleză) | A | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţe ale comunicării | Jurnalism | A | IF | 180 | 190 | |||
| 2. | Facultatea de Teologie | Teologie | Teologie ortodoxă didactică | A | IF | 180 | 50 | |
| Teologie ortodoxă pastorală | A | IF | 240 | 150 | ||||
| Artă sacră*4) | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Teologie ortodoxă - asistenţă socială*4) | AP | IF | 180 | 40 | ||||
| 3. | Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice | Istorie | Istorie | A | IF | 180 | 26 | |
| Relaţii internaţionale Si studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | IF | 180 | 25 | |||
| Ştiinţe politice | Studii de securitate | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţe politice | A | IF | 180 | 50 | ||||
| 4. | Facultatea de Drept, Ştiinţe Administrative şi Sociologie | Drept | Drept | A | IF | 240 | 200 | |
| Drept | A | IFR | 240 | 75 | ||||
| Sociologie | Sociologie | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 100 | |||
| Administraţie publică | A | IFR | 180 | 50 | ||||
| Asistenţă managerială şi secretariat | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Poliţie locală | AP | IF | 180 | 100 | ||||
| 5. | Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole | Agronomie | Agricultură | A | IF | 240 | 40 | |
| Agricultură | A | IFR | 240 | 50 | ||||
| Biologie | Biologie | A | IF | 180 | 50 | |||
| Geografie | Geografia turismului | AP | IF | 180 | 130 | |||
| Geografie | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Horticultură | Horticultură | AP | IF | 240 | 30 | |||
| Stiinta mediului | Ecologie şi protecţia mediului | A | IF | 180 | 100 | |||
| Stiinţa mediului | AP | IF | 180 | 100 | ||||
| 6. | Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport | Educatie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | A | IF | 180 | 60 | |
| Educaţie fizică şi sportivă | A | IFR | 180 | 50 | ||||
| Kinetoterapie | Kinetoterapie şi motricitate specială | AP | IF | 180 | 25 | |||
| 7. | Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia Petrolului | Chimie | Chimie | A | IF | 180 | 50 | |
| Fizică | Fizică | A | IF | 180 | 25 | |||
| Inginerie chimică | Chimie alimentară şi tehnologii biochimice | AP | IF | 240 | 30 | |||
| Prelucrarea petrolului şi petrochimie | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Inginerie electronică şi telecomunicaţii | Electronică aplicată | AP | IF | 240 | 25 | |||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Fizică tehnologică | A | IF | 240 | 25 | |||
| 8. | Facultatea de Matematică şi Informatică | Informatică | Informatică | A | IF | 180 | 150 | |
| Matematică | Matematică | A | IF | 180 | 50 | |||
| Matematică informatică | A | IF | 180 | 30 | ||||
| 9. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 250 | |
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Economia firmei | AP | IF | 180 | 100 | ||||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 125 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Economie şi afaceri internaţionale | Afaceri internaţionale | A | IF | 180 | 100 | |||
| Afaceri internaţionale | A | ID | 180 | 75 | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 200 | |||
| Finanţe şi bănci | A | ID | 180 | 75 | ||||
| Management | Management | AP | IF | 180 | 100 | |||
| Marketing | Marketing | A | IF | 180 | 100 | |||
| 10. | Facultatea de Medicină | Sănătate | Asistenţă medicală generală | A | IF | 240 | 30 | |
| Balneofiziokinetoterapie şi recuperare | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Laborator clinic | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Medicină | A | IF | 360 | 250 | ||||
| Medicină (în limba engleză) | A | IF | 360 | 125 | ||||
| Moaşe | AP | IF | 240 | 25 | ||||
| 11. | Facultatea de Medicină Dentară | Sănătate | Medicină dentară | A | IF | 360 | 50 | |
| Tehnică dentară | A | IF | 180 | 50 | ||||
| 12. | Facultatea de Farmacie | Sănătate | Asistenţă de farmacie | A | IF | 180 | 50 | |
| Farmacie | A | IF | 300 | 150 | ||||
| 13. | Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă | Arhitectură navală | Sisteme şi echipamente navale | A | IF | 240 | 75 | |
| Ingineria autovehiculelor | Autovehicule rutiere | A | IF | 240 | 60 | |||
| Autovehicule rutiere | AP | IFR | 240 | 50 | ||||
| Inginerie energetică | Energetică industrială | A | IF | 240 | 37 | |||
| Inginerie industrială | Ingineria sudării | A | IF | 240 | 40 | |||
| Inginerie mecanică | Utilaje şi instalaţii portuare | A | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul mecanic | A | IF | 240 | 75 | |||
| Inginerie economică în domeniul mecanic | A | IFR | 240 | 75 | ||||
| 14. | Facultatea de Construcţii | Ingineria mediului | Ingineria dezvoltării rurale durabile | AP | IF | 240 | 40 | |
| Ingineria mediului | AP | IF | 240 | 40 | ||||
| Inginerie civilă | Amenajări şi construcţii hidrotehnice | A | IF | 240 | 30 | |||
| Construcţii civile, industriale şi agricole | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Inginerie urbană şi dezvoltare regională | AP | IF | 240 | *) | ||||
| Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală | A | IF | 240 | 40 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în construcţii | A | IF | 240 | 60 | |||
| 15. | Facultatea de Arte | Muzică | Interpretare muzicală - canto | A | IF | 240 | 12 | |
| Pedagogie muzicală | A | IF | 180 | 18 | ||||
| Teatru şi artele spectacolului | Artele spectacolului (actorie) | A | IF | 180 | 7 | |||
| Artele spectacolului (coregrafie) | AP | IF | 180 | 6 | ||||
| Arte vizuale | Pedagogia artelor plastice şi decorative | A | IF | 180 | 19 | |||
| 16. | Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei | Asistenţă socială | Asistenţă socială | A | IF | 180 | 60 | |
| Psihologie | Psihologie | A | IF | 180 | 60 | |||
| Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | IF | 180 | 60 | |||
| Psihopedagogie specială | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Psihopedagogie specială | AP | IFR | 180 | 75 |
25.UNIVERSITATEA MARITIMĂ DIN CONSTANŢA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Navigaţie şi Transport Naval | Inginerie marină şi navigaţie | Navigaţie şi transport maritim şi fluvial | A | IF | 240 | 225 | |
| Navigaţie şi transport maritim şi fluvial | AP | IFR | 240 | 30 | ||||
| Navigaţie şi transport maritim şi fluvial (în limba engleză) | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul transporturilor | AP | IF | 240 | 60 | |||
| 2. | Facultatea de Electromecanică Navală | Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în industrie | AP | IF | 240 | 50 | |
| Inginerie electrică | Electrotehnică | A | IF | 240 | 100 | |||
| Electrotehnică | AP | IFR | 240 | 75 | ||||
| Inginerie electronică şi telecomunicaţii | Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie marină şi navigaţie | Electromecanică navală | A | IF | 240 | 200 | |||
| Electromecanică navală | AP | IFR | 240 | 75 | ||||
| Electromecanică navală (în limba engleză) | A | IF | 240 | 30 |
26.UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Ştiinţe Exacte | Chimie | Biochimie tehnologică | A | IF | 180 | 30 | |
| Chimie | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Fizică | Fizică | A | IF | 180 | 60 | |||
| Fizică informatică | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Fizică medicală | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Informatică | Informatică | A | IF | 180 | 200 | |||
| Matematică | Matematică | A | IF | 180 | 50 | |||
| Matematică informatică | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Ştiinţa mediului | Chimia mediului | A | IF | 180 | 30 | |||
| Fizica mediului | A | IF | 180 | 30 | ||||
| 2. | Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport | Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | A | IF | 180 | 150 | |
| Educaţie fizică şi sportivă (la Drobeta-Turnu Severin) | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Kinetoterapie | Kinetoterapie şi motricitate specială | A | IF | 180 | 100 | |||
| Kinetoterapie şi motricitate specială (la Drobeta-Turnu Severin) | A | IF | 180 | 60 | ||||
| 3. | Facultatea de Litere | Limbă si literatură | Limba şi literatura română - Limba şi literatura latină | A | IF | 180 | 10 | |
| Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, italiană, germană, spaniolă) | A | IF | 180 | 80 | ||||
| Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, italiană, germană, spaniolă) | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (franceză, engleză) (Drobeta-Turnu Severin) | A | IF | 180 | 40 | ||||
| O limbă şi literatură modernă (A) - O limbă şi literatură modernă (B)/Limba şi literatura latină | A | IF | 180 | 190 | ||||
| Limbi moderne aplicate | Traducere şi interpretare (engleză, franceză) | A | IF | 180 | 40 | |||
| Muzică | Interpretare muzicală - canto | AP | IF | 240 | 12 | |||
| Interpretare muzicală - instrumente | AP | IF | 240 | 13 | ||||
| Pedagogie muzicală | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | A | IF | 180 | 90 | |||
| Teatru şi artele spectacolului | Artele spectacolului (actorie) | A | IF | 180 | 10 | |||
| 4. | Facultatea de Ştiinţe Sociale | Asistenţă socială | Asistenţă socială | AP | IF | 180 | 50 | |
| Filosofie | Filosofie | A | IF | 180 | 50 | |||
| Geografie | Geografie | A | IF | 180 | 150 | |||
| Geografie | A | ID | 180 | 30 | ||||
| Sociologie | Sociologie | A | IF | 180 | 100 | |||
| Sociologie | A | ID | 180 | 30 | ||||
| Ştiinţe ale comunicării | Jurnalism | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţe politice | Ştiinţe politice | A | IF | 180 | 30 | |||
| 5. | Facultatea de Teologie, Istorie şi Ştiinţe ale Educaţiei | Istorie | Istorie | A | IF | 180 | 50 | |
| Relaţii internaţionale şi studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene | A | IF | 180 | 75 | |||
| Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | IF | 180 | *) | |||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Drobeta-Turnu Severin) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Pedagogie | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Teologie | Teologie ortodoxă pastorală | A | IF | 240 | 80 | |||
| 6. | Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative | Drept | Drept | A | IF | 240 | 300 | |
| Drept | A | IFR | 240 | 100 | ||||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 100 | |||
| Administraţie publică (la Drobeta-Turnu Severin) | A | IF | 180 | 100 | ||||
| Asistenţă managerială şi secretariat | A | IF | 180 | 100 | ||||
| Asistenţă managerială şi secretariat (la Drobeta-Turnu Severin) | A | IF | 180 | 100 | ||||
| 7. | Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor | Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor (la Drobeta-Turnu Severin) | AP | IF | 180 | 100 | |
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 100 | ||||
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Drobeta-Turnu Severin) | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Cibernetică, statistică şi informatică economică | Informatică economică | A | IF | 180 | 100 | |||
| Statistică şi previziune economică | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 150 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | A | ID | 180 | 150 | ||||
| Contabilitate şi informatică de gestiune (la Drobeta-Turnu Severin) | A | IF | 180 | 75 | ||||
| Economie | Economie generală şi comunicare economică | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Economie şi afaceri internaţionale | Economie şi afaceri internaţionale | A | IF | 180 | 125 | |||
| Economie şi afaceri internaţionale | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 260 | |||
| Finanţe şi bănci | A | ID | 180 | 150 | ||||
| Finanţe şi bănci (la Drobeta-Turnu Severin) | A | IF | 180 | 85 | ||||
| Finanţe şi bănci (la Drobeta-Turnu Severin) | AP | ID | 180 | 40 | ||||
| Management | Management | A | IF | 180 | 200 | |||
| Management | A | ID | 180 | 175 | ||||
| Management (la Drobeta-Turnu Severin) | A | IF | 180 | 80 | ||||
| Management (la Drobeta-Turnu Severin) | AP | ID | 180 | 40 | ||||
| Marketing | Marketing | A | IF | 180 | 100 | |||
| 8. | Facultatea de Mecanică | Ingineria autovehiculelor | Autovehicule rutiere | A | IF | 240 | 110 | |
| Ingineria materialelor | Ştiinţa materialelor (la Drobeta-Turnu Severin) | A | IF | 240 | 30 | |||
| Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în industrie (la Drobeta-Turnu Severin) | AP | IF | 240 | 60 | |||
| Ingineria transporturilor | Ingineria transporturilor şi a traficului | AP | IF | 240 | 40 | |||
| Inginerie civilă | Construcţii civile, industriale şi agricole | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie industrială | Ingineria sudării (la Drobeta-Turnu Severin) | AP | IF | 240 | 30 | |||
| Tehnologia construcţiilor de maşini | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Inginerie marină şi navigaţie | Electromecanică navală (la Drobeta-Turnu Severin) | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Navigaţie şi transport maritim şi fluvial (la Drobeta-Turnu Severin) | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică industrială (la Drobeta-Turnu Severin) | A | IF | 240 | 40 | |||
| Inginerie economică în domeniul mecanic | A | IF | 240 | 50 | ||||
| 9. | Facultatea de Inginerie Electrică | Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în industrie | A | IF | 240 | 60 | |
| Inginerie aerospaţială | Echipamente şi instalaţii de aviaţie | A | IF | 240 | 30 | |||
| Inginerie electrică | Electromecanică | A | IF | 240 | 60 | |||
| Electromecanică | AP | IFR | 240 | 50 | ||||
| Inginerie electrică şi calculatoare | A | IF | 240 | 45 | ||||
| Inginerie electrică şi calculatoare (în limba franceză) | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Sisteme electrice | A | IF | 240 | 25 | ||||
| Inginerie energetică | Ingineria sistemelor electroenergetice | A | IF | 240 | 30 | |||
| Termoenergetică | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic | A | IF | 240 | 30 | |||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Informatică industrială | AP | IF | 240 | 50 | |||
| 10. | Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică | Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Calculatoare | A | IF | 240 | 60 | |
| Calculatoare (în limba engleză) | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Ingineria sistemelor | Automatică şi informatică aplicată | A | IF | 240 | 108 | |||
| Ingineria sistemelor multimedia | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Inginerie electronică şi telecomunicaţii | Electronică aplicată | A | IF | 240 | 45 | |||
| Mecatronică şi robotică | Mecatronică | A | IF | 240 | 45 | |||
| Robotică | A | IF | 240 | 45 | ||||
| 11. | Facultatea de Agricultură şi Horticultură | Agronomie | Agricultură | A | IF | 240 | 100 | |
| Agricultură | A | ID | 240 | 50 | ||||
| Montanologie | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Biologie | Biologie | A | IF | 180 | 60 | |||
| Horticultură | Horticultură | A | IF | 240 | 55 | |||
| Peisagistică | AP | IF | 240 | 40 | ||||
| Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în agricultură | A | IF | 240 | 60 | |||
| Ingineria produselor alimentare | Controlul şi expertiza produselor alimentare | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Tehnologia prelucrării produselor agricole | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Inginerie geodezică | Măsurători terestre şi cadastru | AP | IF | 240 | 25 | |||
| Silvicultură | Silvicultură | AP | IF | 240 | 30 |
27.UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Medicină | Sănătate | Medicină | A | IF | 360 | 290 | |
| 2. | Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală | Sănătate | Asistenţă medicală generală | A | IF | 240 | 125 | |
| Balneofiziokinetoterapie şi recuperare | AP | IF | 180 | 30 | ||||
| Moaşe | AP | IF | 240 | 25 | ||||
| Asistenţă medicală generală (la Drobeta Turnu-Severin)4) | AP | IF | 240 | 55 | ||||
| 3. | Facultatea de Medicină Dentară | Sănătate | Medicină dentară | A | IF | 360 | 75 | |
| Tehnică dentară | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| 4. | Facultatea de Farmacie | Sănătate | Farmacie | A | IF | 300 | 100 |
28.UNIVERSITATEA "DUNĂREA DE JOS" DIN GALAŢI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Mecanică | Ingineria autovehiculelor | Autovehicule rutiere | AP | IF | 240 | 40 | |
| Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în industrie | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Ingineria şi protecţia mediului în industrie | AP | IFR | 240 | 50 | ||||
| Inginerie industrială | Ingineria sudării | A | IF | 240 | 30 | |||
| Tehnologia construcţiilor de maşini | A | IF | 240 | 75 | ||||
| Inginerie mecanică | Echipamente pentru procese industriale | A | IF | 240 | 75 | |||
| Inginerie mecanică | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Mecanică fină şi nanotehnologii | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Sisteme şi echipamente termice | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică industrială | A | IF | 240 | 60 | |||
| Inginerie economică industrială | AP | IFR | 240 | 30 | ||||
| Mecatronică şi robotică | Mecatronică | A | IF | 240 | 50 | |||
| Robotică | A | IF | 240 | 50 | ||||
| 2. | Facultatea de Arhitectură Navală | Arhitectură navală | Arhitectură navală | A | IF | 240 | 50 | |
| Sisteme şi echipamente navale | A | IF | 240 | 50 | ||||
| 3. | Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică | Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Calculatoare | A | IF | 240 | 120 | |
| Ingineria sistemelor | Automatică şi informatică aplicată | A | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie electrică | Electromecanică | A | IF | 240 | 60 | |||
| Electronică de putere şi acţionări electrice | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Inginerie electrică şi calculatoare | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Inginerie electronică şi telecomunicaţii | Electronică aplicată | A | IF | 240 | 50 | |||
| Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii | A | IF | 240 | 50 | ||||
| 4. | Facultatea de Metalurgie, Ştiinţa Materialelor şi Mediu | Ingineria materialelor | Ingineria elaborării materialelor metalice | A | IF | 240 | 30 | |
| Ingineria procesării materialelor | A | IF | 240 | 75 | ||||
| Ştiinţa materialelor | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în industrie | A | IF | 240 | 50 | |||
| Ingineria şi protecţia mediului în industrie | AP | IFR | 240 | 30 | ||||
| 5. | Facultatea de Inginerie din Brăila | Agronomie | Agricultură | A | IF | 240 | 30 | |
| Ingineria mediului | Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice | A | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie mecanică | Ingineria şi managementul resurselor tehnologice în construcţii | A | IF | 240 | 40 | |||
| Utilaje tehnologice pentru construcţii | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul mecanic | A | IF | 240 | 60 | |||
| 6. | Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor | Ingineria produselor alimentare | Controlul şi expertiza produselor alimentare | A | IF | 240 | 60 | |
| Ingineria produselor alimentare | A | IF | 240 | 90 | ||||
| Pescuit şi industrializarea peştelui | A | IF | 240 | 35 | ||||
| Inginerie geodezică | Măsurători terestre şi cadastru | AP | IF | 240 | 25 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism | A | IF | 240 | 50 | |||
| Ştiinţa mediului | Ecologie şi protecţia mediului | A | IF | 180 | 80 | |||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Biotehnologii industriale | A | IF | 240 | 30 | |||
| 7. | Facultatea de Medicină şi Farmacie | Sănătate | Asistenţă medicală generală | A | IF | 240 | 100 | |
| Farmacie | AP | IF | 300 | 25 | ||||
| Medicină | AP | IF | 360 | 50 | ||||
| Medicină dentară | AP | IF | 360 | 50 | ||||
| Moaşe | AP | IF | 240 | 40 | ||||
| 8. | Facultatea de Ştiinţe şi Mediu | Chimie | Chimie | A | IF | 180 | 30 | |
| Fizică | Fizică | A | IF | 180 | 25 | |||
| Fizică informatică | AP | IF | 180 | 30 | ||||
| Matematică | Matematică informatică | A | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţa mediului | Ştiinţa mediului | AP | IF | 180 | 50 | |||
| 9. | Facultatea de Litere | Limbă şi literatură | Limba şi literatura română | A | IF | 180 | *) | |
| Limba şi literatura română | AP | ID | 180 | *) | ||||
| Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză) | A | IF | 180 | 90 | ||||
| Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză) | A | ID | 180 | 75 | ||||
| Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (franceză) | A | IF | 180 | 55 | ||||
| O limbă şi literatură modernă A (engleză, franceză) - O limbă şi literatură modernă B (franceză, engleză) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Ştiinţe ale comunicării | Jurnalism | A | IF | 180 | 42 | |||
| Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | IF | 180 | 50 | |||
| 10. | Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie | Filosofie | Filosofie | A | IF | 180 | 20 | |
| Istorie | Istorie | A | IF | 180 | 45 | |||
| Sociologie | Sociologie | A | IF | 180 | 50 | |||
| Teologie | Teologie ortodoxă asistenţă socială | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Teologie ortodoxă didactică | A | IF | 180 | 50 | ||||
| 11. | Facultatea de Arte | Muzică | Interpretare muzicală - canto | A | IF | 240 | 50 | |
| Teatru şi artele spectacolului | Artele spectacolului (actorie) | A | IF | 180 | 15 | |||
| Arte vizuale | Arte plastice (pictură) | AP | IF | 180 | 10 | |||
| 12. | Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 130 | |
| Cibernetică, statistică şi informatică economică | Informatică economică | A | IF | 180 | 60 | |||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 50 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IFR | 180 | 60 | ||||
| Economie | Economie agroalimentară | A | IF | 180 | 75 | |||
| Economie şi afaceri internationale | Afaceri internaţionale | A | IF | 180 | 90 | |||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 75 | |||
| Finanţe şi bănci | A | IFR | 180 | 60 | ||||
| Management | Management | A | IF | 180 | 75 | |||
| Management | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Marketing | Marketing | A | IF | 180 | 75 | |||
| Marketing | A | ID | 180 | 100 | ||||
| 13. | Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice | Drept | Drept | A | IF | 240 | 125 | |
| Drept | A | IFR | 240 | 60 | ||||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 100 | |||
| Administraţie publică | A | ID | 180 | 50 | ||||
| 14. | Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport | Educatie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | A | IF | 180 | 150 | |
| Kinetoterapie | Kinetoterapie şi motricitate specială | A | IF | 180 | 30 | |||
| 15. | Facultatea Transfrontalieră de Ştiinţe Umaniste, Economice şi Inginereşti*) | Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | *) | |
| Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | A | IF | 180 | 50 | |||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | *) | |||
| Informatică | Informatică | A | IF | 180 | *) | |||
| Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în industrie | AP | IF | 240 | *) | |||
| Ingineria produselor alimentare | Ingineria produselor alimentare | A | IF | 240 | *) | |||
| Inginerie electrică | Electromecanică | A | IF | 240 | 30 | |||
| Inginerie mecanică | Inginerie mecanică | AP | IF | 240 | *) | |||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul mecanic | A | IF | 240 | *) | |||
| Istorie | Istorie | AP | IF | 180 | *) | |||
| Limbă şi literatură | Limbă şi literatură română | AP | IF | 180 | *) | |||
| Limbi moderne aplicate | Limbi moderne aplicate | AP | IF | 180 | *) | |||
| Management | Management | A | IF | 180 | *) | |||
| Matematică | Matematică | A | IF | 180 | *) | |||
| Matematică informatică | A | IF | 180 | *) | ||||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | *) | |||
| Zootehnie | Piscicultură şi acvacultură | AP | IF | 240 | 50 |
29.UNIVERSITATEA TEHNICĂ "GHEORGHE ASACHI" DIN IAŞI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Automatică şi Calculatoare | Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Calculatoare | A | IF | 240 | 85 | |
| Tehnologia informaţiei | A | IF | 240 | 85 | ||||
| Ingineria sistemelor | Automatică şi informatică aplicată | A | IF | 240 | 130 | |||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Informatică industrială | AP | IF | 240 | 30 | |||
| 2. | Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului | Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în industrie | A | IF | 240 | 45 | |
| Inginerie chimică | Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie | A | IF | 240 | 206 | |||
| Chimie alimentară şi tehnologii biochimice | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Ingineria fabricaţiei hârtiei | A | IF | 240 | 40 | ||||
| Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia mediului | A | IF | 240 | 40 | ||||
| Inginerie biochimică | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Inginerie chimică | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Ştiinţa şi ingineria polimerilor | A | IF | 240 | 40 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în industria chimică şi de materiale | A | IF | 240 | 30 | |||
| 3. | Facultatea de Construcţii şi Instalaţii | Ingineria instalaţiilor | Instalaţii pentru construcţii | A | IF | 240 | 100 | |
| Inginerie civilă | Căi ferate, drumuri şi poduri | A | IF | 240 | 100 | |||
| Construcţii civile, industriale şi agricole | A | IF | 240 | 390 | ||||
| Inginerie civilă (în limba engleză) | A | IF | 240 | 120 | ||||
| Inginerie civilă (în limba franceză) | A | IF | 240 | *) | ||||
| Inginerie urbană şi dezvoltare regională | A | IF | 240 | 30 | ||||
| 4. | Facultatea de Construcţii de Maşini şi Management Industrial | Inginerie industrială | Ingineria sudării | A | IF | 240 | 30 | |
| Maşini-unelte şi sisteme de producţie | A | IF | 240 | 35 | ||||
| Tehnologia construcţiilor de maşini | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Inginerie mecanică | Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice | A | IF | 240 | 50 | |||
| Mecanică fină şi nanotehnologii | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul mecanic | A | IF | 240 | 62 | |||
| 5. | Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei | Inginerie electronică şi telecomunicaţii | Electronică aplicată | A | IF | 240 | 90 | |
| Microelectronică, optoelectronică şi nanotehnologii | A | IF | 240 | 90 | ||||
| Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii | A | IF | 240 | 90 | ||||
| Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii (în limba engleză) | AP | IF | 240 | 50 | ||||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Matematică şi informatică aplicată în inginerie | AP | IF | 240 | 30 | |||
| 6. | Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată | Inginerie electrică | Electromecanică | A | IF | 240 | 60 | |
| Electronică de putere şi acţionări electrice | A | IF | 240 | 35 | ||||
| Inginerie electrică şi calculatoare (în limba engleză) | AP | IF | 240 | 60 | ||||
| Instrumentaţie şi achiziţii de date | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Sisteme electrice | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Inginerie energetică | Ingineria sistemelor electroenergetice | A | IF | 240 | 50 | |||
| Managementul energiei | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Termoenergetică | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic | A | IF | 240 | 50 | |||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Informatică aplicată în inginerie electrică | A | IF | 240 | 60 | |||
| 7. | Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului | Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în agricultură | A | IF | 240 | 60 | |
| Inginerie civilă | Amenajări şi construcţii hidrotehnice | A | IF | 240 | 100 | |||
| Inginerie sanitară şi protecţia mediului | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală | A | IF | 240 | 150 | ||||
| Inginerie geodezică | Măsurători terestre şi cadastru | A | IF | 240 | 120 | |||
| 8. | Facultatea de Mecanică | Ingineria autovehiculelor | Autovehicule rutiere | A | IF | 240 | 60 | |
| Ingineria sistemelor de propulsie pentru autovehicule | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Inginerie mecanică | Inginerie mecanică | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară | A | IF | 240 | 75 | ||||
| Sisteme şi echipamente termice | A | IF | 240 | 35 | ||||
| Mecatronică şi robotică | Mecatronică | A | IF | 240 | 70 | |||
| Robotică | A | IF | 240 | 45 | ||||
| 9. | Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor | Ingineria materialelor | Ingineria procesării materialelor | A | IF | 240 | 66 | |
| Ştiinţa materialelor | A | IF | 240 | 70 | ||||
| Inginerie industrială | Ingineria securităţii în industrie | AP | IF | 240 | 25 | |||
| Inginerie mecanică | Echipamente pentru procese industriale | A | IF | 240 | 50 | |||
| 10. | Facultatea de Textile - Pielărie şi Management Industrial | Inginerie chimică | Tehnologia chimică a produselor din piele şi înlocuitori | A | IF | 240 | 25 | |
| Tehnologie chimică textilă | A | IF | 240 | 25 | ||||
| Inginerie industrială | Design industrial | AP | IF | 240 | 42 | |||
| Tehnologia şi designul confecţiilor din piele şi înlocuitori | A | IF | 240 | 40 | ||||
| Tehnologia şi designul produselor textile | A | IF | 240 | 150 | ||||
| Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor | A | IF | 240 | 97 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică industrială | A | IF | 240 | 80 | |||
| 11. | Facultatea de Arhitectură "G. M. Cantacuzino" | Arhitectură | Arhitectură | A | IF | 360 | 100 |
30.UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ "ION IONESCU DE LA BRAD" DIN IAŞI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Agricultură | Agronomie | Agricultură | A | IF | 240 | 150 | |
| Agricultură | A | ID | 240 | 50 | ||||
| Montanologie | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Biologie | Biologie | A | IF | 180 | 30 | |||
| Ingineria produselor alimentare | Tehnologia prelucrării produselor agricole | A | IF | 240 | 100 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în agricultură | A | IF | 240 | 75 | |||
| Inginerie economică în agricultură | A | ID | 240 | 75 | ||||
| 2. | Facultatea de Horticultură | Horticultură | Horticultură | A | IF | 240 | 125 | |
| Horticultură | A | ID | 240 | 50 | ||||
| Peisagistică | A | IF | 240 | 75 | ||||
| Ingineria mediului | Ingineria mediului | AP | IF | 240 | 60 | |||
| 3. | Facultatea de Zootehnie | Ingineria produselor alimentare | Controlul şi expertiza produselor alimentare | AP | IF | 240 | 35 | |
| Inginerie şi management | Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism | AP | IF | 240 | 35 | |||
| Zootehnie | Piscicultură şi acvacultură | A | IF | 240 | 40 | |||
| Zootehnie | A | IF | 240 | 150 | ||||
| Zootehnie | A | ID | 240 | 50 | ||||
| 4. | Facultatea de Medicină Veterinară | Medicină veterinară | Medicină veterinară | A | IF | 360 | 200 |
31.UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN IAŞI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Biologie | Biologie | Biochimie | A | IF | 180 | 60 | |
| Biologie | A | IF | 180 | 100 | ||||
| Biologie | AP | ID | 180 | 50 | ||||
| Ştiinţa mediului | Ecologie şi protecţia mediului | A | IF | 180 | 200 | |||
| Ecologie şi protecţia mediului | AP | ID | 180 | 50 | ||||
| 2. | Facultatea de Chimie | Chimie | Biochimie tehnologică | A | IF | 180 | 50 | |
| Chimie | A | IF | 180 | 110 | ||||
| Chimie informatică | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Ştiinţa mediului | Chimia mediului | AP | IF | 180 | 25 | |||
| 3. | Facultatea de Drept | Drept | Drept | A | IF | 240 | *) | |
| Drept | AP | IFR | 240 | 350 | ||||
| 4. | Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor | Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor (în limba engleză) | AP | IF | 180 | 100 | |
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 300 | ||||
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor (Bălţi - Republica Moldova) | AP | IF | 180 | 110 | ||||
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Piatra-Neamţ) | A | IF | 180 | 75 | ||||
| Cibernetică, statistică şi informatică economică | Informatică economică | A | IF | 180 | 100 | |||
| Statistică şi previziune economică | A | IF | 180 | 40 | ||||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 300 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | A | ID | 180 | 150 | ||||
| Economie | Economie agroalimentară | A | IF | 180 | 75 | |||
| Economie generală | A | IF | 180 | 75 | ||||
| Economie şi afaceri internaţionale | Economie şi afaceri internaţionale | A | IF | 180 | 400 | |||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 300 | |||
| Finanţe şi bănci | A | ID | 180 | 150 | ||||
| Management | Management | A | IF | 180 | 250 | |||
| Management | A | ID | 180 | 150 | ||||
| Marketing | Marketing | A | IF | 180 | 300 | |||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 300 | |||
| Administraţie publică | A | ID | 180 | 150 | ||||
| 5. | Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport | Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | A | IF | 180 | 90 | |
| Educaţie fizică şi sportivă | AP | IFR | 180 | *) | ||||
| Kinetoterapie | Kinetoterapie şi motricitate specială | A | IF | 180 | 50 | |||
| 6. | Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice | Asistenţă socială | Asistenţă socială | A | IF | 180 | 315 | |
| Asistenţă socială | AP | ID | 180 | *) | ||||
| Filosofie | Filosofie | A | IF | 180 | 80 | |||
| Filosofie | AP | ID | 180 | *) | ||||
| Relaţii internaţionale şi studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene | A | IF | 180 | 100 | |||
| Sociologie | Resurse umane | AP | IF | 180 | 60 | |||
| Sociologie | A | IF | 180 | 110 | ||||
| Studii culturale | Studii culturale | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | A | IF | 180 | 100 | |||
| Comunicare şi relaţii publice | AP | ID | 180 | 100 | ||||
| Ştiinţe politice | Ştiinţe politice | A | IF | 180 | 100 | |||
| Ştiinţe politice | AP | ID | 180 | *) | ||||
| 7. | Facultatea de Fizică | Fizică | Biofizică | A | IF | 180 | 40 | |
| Fizică | A | IF | 180 | 120 | ||||
| Fizică informatică | A | IF | 180 | 40 | ||||
| Fizică medicală | A | IF | 180 | 40 | ||||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Fizică tehnologică | A | IF | 240 | 30 | |||
| Fizică tehnologică (Bălţi - Republica Moldova) | AP | IF | 240 | 80 | ||||
| 8. | Facultatea de Geografie şi Geologie | Geografie | Geografia turismului | A | IF | 180 | 250 | |
| Geografia turismului (în limba franceză) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Geografie | A | IF | 180 | 120 | ||||
| Hidrologie şi meteorologie | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Planificare teritorială | AP | IF | 180 | 30 | ||||
| Geologie | Geochimie | A | IF | 180 | 95 | |||
| Inginerie geologică | Inginerie geologică | A | IF | 240 | 55 | |||
| Ştiinţa mediului | Geografia mediului | A | IF | 180 | 40 | |||
| 9. | Facultatea de Informatică | Informatică | Informatică | A | IF | 180 | 400 | |
| Informatică | AP | ID | 180 | 100 | ||||
| Informatică (în limba engleză) | A | IF | 180 | 100 | ||||
| 10. | Facultatea de Istorie | Istorie | Arheologie | AP | IF | 180 | 45 | |
| Arhivistică | AP | IF | 180 | 40 | ||||
| Istoria artei | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Istorie | A | IF | 180 | 120 | ||||
| Istorie | AP | ID | 180 | *) | ||||
| Muzeologie | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Studii culturale | Studii europene | AP | IF | 180 | 40 | |||
| 11. | Facultatea de Litere | Limbă şi literatură | Filologie clasică - O limbă şi literatură modernă | AP | IF | 180 | 15 | |
| Limba şi literatura română - Literatură universală şi comparată | A | IF | 180 | 250 | ||||
| Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă | A | IF | 180 | 20 | ||||
| Literatură universală şi comparată - Limbă şi literatură modernă | A | IF | 180 | 20 | ||||
| O limbă şi literatură modernă (A) - Limba şi literatura română | A | IF | 180 | *) | ||||
| O limbă şi literatură modernă (A) - O limbă şi literatură modernă (B) | A | IF | 180 | *) | ||||
| O limbă şi literatură modernă (A) - Literatură universală şi comparată | A | IF | 180 | 20 | ||||
| Limbi moderne aplicate | Traducere şi interpretare | AP | IF | 180 | 30 | |||
| Studii culturale | Studii americane | AP | IF | 180 | 100 | |||
| Ştiinţe ale comunicării | Jurnalism | A | IF | 180 | 50 | |||
| 12. | Facultatea de Matematică | Matematică | Matematică | A | IF | 180 | 120 | |
| Matematică | AP | IFR | 180 | 50 | ||||
| Matematică (în limba engleză) | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Matematică informatică | A | IF | 180 | 100 | ||||
| Matematici aplicate | A | IF | 180 | 30 | ||||
| 13. | Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei | Psihologie | Psihologie | A | IF | 180 | 60 | |
| Psihologie | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | IF | 180 | 120 | |||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | ID | 180 | 60 | ||||
| Pedagogie | A | IF | 180 | 125 | ||||
| Psihopedagogie specială | A | IF | 180 | 50 | ||||
| 14. | Facultatea de Teologie Ortodoxă | Teologie | Artă sacră | A | IF | 180 | 30 | |
| Teologie ortodoxă asistenţă socială | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Teologie ortodoxă didactică | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Teologie ortodoxă pastorală | A | IF | 240 | 50 | ||||
| 15. | Facultatea de Teologie Romano-Catolică | Teologie | Teologie romano-catolică asistenţă socială | A | IF | 180 | 50 | |
| Teologie romano-catolică didactică | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Teologie romano-catolică pastorală | AP | IF | 240 | 30 |
32.UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "GR. T. POPA" DIN IAŞI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Medicină | Sănătate | Asistenţă medicală generală | A | IF | 240 | 120 | |
| Asistenţă medicală generală (la Bacău) | AP | IF | 240 | 120 | ||||
| Asistenţă medicală generală (la Botoşani) | A | IF | 240 | 120 | ||||
| Audiologie şi protezare auditivă | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Laborator clinic | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Medicină | A | IF | 360 | 550 | ||||
| Medicină (în limba engleză) | A | IF | 360 | 100 | ||||
| Medicină (în limba franceză) | A | IF | 360 | 100 | ||||
| Moaşe | A | IF | 240 | 25 | ||||
| Nutriţie şi dietetică | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Radiologie şi imagistică | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| 2. | Facultatea de Medicină Dentară | Sănătate | Asistenţă dentară | A | IF | 180 | 15 | |
| Medicină dentară | A | IF | 360 | 180 | ||||
| Medicină dentară (în limba engleză) | A | IF | 360 | 50 | ||||
| Medicină dentară (în limba franceză) | A | IF | 360 | 60 | ||||
| Tehnică dentară | A | IF | 180 | 80 | ||||
| 3. | Facultatea de Farmacie | Sănătate | Asistenţă de farmacie | AP | IF | 180 | 55 | |
| Farmacie | A | IF | 300 | 220 | ||||
| Farmacie (în limba engleză) | A | IF | 300 | 30 | ||||
| 4. | Facultatea de Bioinginerie Medicală | Sănătate | Balneofiziokinetoterapie şi recuperare | A | IF | 180 | 100 | |
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Bioinginerie | A | IF | 240 | 60 |
33.UNIVERSITATEA DE ARTE "GEORGE ENESCU" DIN IAŞI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1)şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Interpretare Muzicală | Muzică | Interpretare muzicală - canto | A | IF | 240 | 15 | |
| Interpretare muzicală - instrumente | A | IF | 240 | 45 | ||||
| 2. | Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie Muzicală şi Teatru | Muzică | Compoziţie muzicală | A | IF | 240 | 6 | |
| Dirijat | A | IF | 240 | 7 | ||||
| Muzică religioasă | AP | IF | 180 | 10 | ||||
| Muzicologie | A | IF | 240 | 6 | ||||
| Pedagogie muzicală | A | IF | 180 | 20 | ||||
| Teatru şi artele spectacolului | Artele spectacolului (actorie, păpuşi-marionete) | A | IF | 180 | 21 | |||
| Artele spectacolului (regie) | AP | IF | 180 | 7 | ||||
| Teatrologie (Jurnalism teatral) | A | IF | 180 | 12 | ||||
| 3. | Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design | Arte vizuale | Artă murală | A | IF | 180 | 15 | |
| Arte decorative | A | IF | 180 | 80 | ||||
| Arte plastice (fotografie - videoprocesarea computerizată a imaginii) | AP | IF | 180 | 30 | ||||
| Arte plastice (pictură, sculptură, grafică) | A | IF | 180 | 100 | ||||
| Arte textile - design textil | A | IF | 180 | 35 | ||||
| Conservare şi restaurare | A | IF | 180 | 20 | ||||
| Design | A | IF | 180 | 72 | ||||
| Istoria şi teoria artei | AP | IF | 180 | 15 | ||||
| Modă - design vestimentar | A | IF | 180 | 35 | ||||
| Pedagogia artelor plastice şi decorative | A | IF | 180 | 20 |
34.UNIVERSITATEA DIN ORADEA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1)şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Arte | Muzică | Interpretare muzicală - canto | A | IF | 240 | 30 | |
| Interpretare muzicală - instrumente | A | IF | 240 | 25 | ||||
| Pedagogie muzicală | A | IF | 180 | 20 | ||||
| Arte vizuale | Arte decorative | A | IF | 180 | 20 | |||
| Arte plastice (pictură) | A | IF | 180 | 20 | ||||
| Arte plastice (sculptură) | A | IF | 180 | 20 | ||||
| Conservare şi restaurare | A | IF | 180 | 15 | ||||
| Design | A | IF | 180 | 20 | ||||
| Modă - design vestimentar | AP | IF | 180 | 15 | ||||
| Pedagogia artelor plastice şi decorative | A | IF | 180 | 12 | ||||
| 2. | Facultatea de Construcţii şi Arhitectură | Arhitectură | Arhitectură4) | AP | IF | 360 | 20 | |
| Inginerie civilă | Construcţii civile, industriale şi agricole | AP | IF | 240 | 25 | |||
| Inginerie sanitară şi protecţia mediului | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Inginerie geodezică | Măsurători terestre şi cadastru | A | IF | 240 | 60 | |||
| 3. | Facultatea de Drept | Drept | Drept | A | IF | 240 | 100 | |
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 40 | |||
| 4. | Facultatea de Geografie, Turism şi Sport | Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | A | IF | 180 | 50 | |
| Geografie | Geografia turismului | A | IF | 180 | 150 | |||
| Geografia turismului (în limba engleză) | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Geografie | A | IF | 180 | 100 | ||||
| Planificare teritorială | A | IF | 180 | 40 | ||||
| Kinetoterapie | Kinetoterapie şi motricitate specială | A | IF | 180 | 40 | |||
| Ştiinţa mediului | Geografia mediului | A | IF | 180 | 40 | |||
| 5. | Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei | Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Calculatoare | A | IF | 240 | 75 | |
| Tehnologia informaţiei | A | IF | 240 | 35 | ||||
| Ingineria sistemelor | Automatică şi informatică aplicată | A | IF | 240 | 30 | |||
| Inginerie electrică | Electromecanică | A | IF | 240 | 70 | |||
| Electromecanică (la Beiuş) | A | IF | 240 | 25 | ||||
| Instrumentaţie şi achiziţii de date | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Sisteme electrice | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Inginerie electronică şi telecomunicaţii | Electronică aplicată | A | IF | 240 | 40 | |||
| Reţele şi software de telecomunicaţii | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic | A | IF | 240 | 50 | |||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Inginerie medicală | AP | IF | 240 | 30 | |||
| 6. | Facultatea de Inginerie Energetică şi Management Industrial | Inginerie energetică | Energetică industrială | A | IF | 240 | 20 | |
| Ingineria sistemelor electroenergetice | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Termoenergetică | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Inginerie industrială | Ingineria sistemelor de energii regenerabile | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Tehnologia şi designul confecţiilor din piele şi înlocuitori | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor | A | IF | 240 | 25 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică industrială | A | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic | A | IF | 240 | 50 | ||||
| 7. | Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică | Ingineria autovehiculelor | Autovehicule rutiere | A | IF | 240 | 60 | |
| Inginerie industrială | Tehnologia construcţiilor de maşini | A | IF | 240 | 80 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul mecanic | A | IF | 240 | 80 | |||
| Inginerie economică în domeniul mecanic | A | ID | 240 | 30 | ||||
| Mecatronică şi robotică | Mecatronică | AP | IF | 240 | 30 | |||
| Robotică | A | IF | 240 | 25 | ||||
| 8. | Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării | Istorie | Istorie | A | IF | 180 | 60 | |
| Relaţii internaţionale şi studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene | A | IF | 180 | 50 | |||
| Relaţii internaţionale şi studii europene (limba engleză) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Ştiinţe ale comunicării | Jurnalism | A | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţe politice | Studii de securitate | AP | IF | 180 | 30 | |||
| Ştiinţe politice | A | IF | 180 | 75 | ||||
| 9. | Facultatea de Litere | Limbă şi literatură | Limba şi literatura engleză - O limbă şi literatură modernă (franceză, germană, rusă)/Limba şi literatura română | A | IF | 180 | 50 | |
| Limba şi literatura franceză - O limbă şi literatură modernă (engleză, germană)/Limba şi literatura română | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, germană) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Limba şi literatura germană - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, italiană)/Limba şi literatura română | A | IF | 180 | 25 | ||||
| 10. | Facultatea de Medicină şi Farmacie | Sănătate | Asistenţă medicală generală | AP | IF | 240 | 30 | |
| Balneofiziokinetoterapie şi recuperare | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Farmacie | A | IF | 300 | 50 | ||||
| Medicină | A | IF | 360 | 100 | ||||
| Medicină dentară | A | IF | 360 | 50 | ||||
| Radiologie şi imagistică | AP | IF | 180 | 20 | ||||
| Tehnică dentară | A | IF | 180 | 30 | ||||
| 11. | Facultatea de Protecţia Mediului | Agronomie | Agricultură | A | IF | 240 | 50 | |
| Horticultură | Horticultură | A | IF | 240 | 50 | |||
| Peisagistică | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Ingineria mediului | Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice | A | IF | 240 | 120 | |||
| Ingineria produselor alimentare | Controlul şi expertiza produselor alimentare | A | IF | 240 | 250 | |||
| Tehnologia prelucrării produselor agricole | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Inginerie forestieră | Ingineria prelucrării lemnului | A | IF | 240 | 25 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism | A | IF | 240 | 90 | |||
| Silvicultură | Exploatări forestiere | A | IF | 240 | 40 | |||
| Silvicultură | A | IF | 240 | 75 | ||||
| Zootehnie | Zootehnie | A | IF | 240 | 50 | |||
| 12. | Facultatea de Ştiinţe | Biologie | Biologie | A | IF | 180 | 80 | |
| Chimie | Chimie | A | IF | 180 | 40 | |||
| Fizică | Fizică | A | IF | 180 | 40 | |||
| Fizică informatică | AP | IF | 180 | 40 | ||||
| Fizică medicală | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Informatică | Informatică | A | IF | 180 | 40 | |||
| Matematică | Matematică | A | IF | 180 | 50 | |||
| Matematică informatică | A | IF | 180 | 80 | ||||
| Ştiinţa mediului | Ecologie şi protecţia mediului | AP | IF | 180 | 40 | |||
| 13. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 120 | |
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 75 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | A | ID | 180 | 75 | ||||
| Economie şi afaceri internaţionale | Afaceri internaţionale | A | IF | 180 | 120 | |||
| Afaceri internaţionale | A | ID | 180 | 30 | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 120 | |||
| Finanţe şi bănci | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Management | Management | A | IF | 180 | 90 | |||
| Management | A | ID | 180 | 75 | ||||
| Marketing | Marketing | A | IF | 180 | 75 | |||
| Marketing | A | ID | 180 | 50 | ||||
| 14. | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane | Asistenţă socială | Asistenţă socială | A | IF | 180 | 88 | |
| Filosofie | Filosofie | A | IF | 180 | 30 | |||
| Psihologie | Psihologie | A | IF | 180 | 100 | |||
| Sociologie | Sociologie | A | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | IF | 180 | 75 | |||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | IFR | 180 | 50 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Beiuş) | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Psihopedagogie specială | A | IF | 180 | 25 | ||||
| 15. | Facultatea de Teologie Ortodoxă "Episcop Dr. Vasile Coman" | Teologie | Teologie ortodoxă asistenţă socială | A | IF | 180 | 25 | |
| Teologie ortodoxă pastorală | A | IF | 240 | 30 |
35.UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Mine | Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în industrie | A | IF | 240 | 50 | |
| Ingineria valorificării deşeurilor | AP | IF | 240 | 40 | ||||
| Inginerie civilă | Construcţii miniere | A | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie geologică | Geologia resurselor miniere | A | IF | 240 | 25 | |||
| Inginerie industrială | Ingineria şi managementul calităţii | AP | IF | 240 | 30 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul mecanic | A | IF | 240 | 30 | |||
| Mine, petrol şi gaze | Inginerie minieră | A | IF | 240 | 30 | |||
| Topografie minieră | A | IF | 240 | 45 | ||||
| 2. | Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică | Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Calculatoare | A | IF | 240 | 60 | |
| Ingineria sistemelor | Automatică şi informatică aplicată | A | IF | 240 | 50 | |||
| Ingineria transporturilor | Ingineria transporturilor şi a traficului4) | AP | IF | 240 | 60 | |||
| Inginerie electrică | Electromecanică | A | IF | 240 | 115 | |||
| Instrumentaţie şi achiziţii de date | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Inginerie energetică | Energetică industrială | A | IF | 240 | 28 | |||
| Inginerie industrială | Tehnologia construcţiilor de maşini | A | IF | 240 | 40 | |||
| Inginerie mecanică | Echipamente pentru procese industriale | A | IF | 240 | 60 | |||
| Maşini şi echipamente miniere | A | IF | 240 | 60 | ||||
| 3. | Facultatea de Ştiinţe | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 90 | |
| Asistenţă socială | Asistenţă socială | A | IF | 180 | 60 | |||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 85 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | ID | 180 | *) | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 130 | |||
| Finanţe şi bănci | AP | ID | 180 | *) | ||||
| Fizică | Fizică | A | IF | 180 | 25 | |||
| Informatică | Informatică | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Management | Management | A | IF | 180 | 50 | |||
| Management | AP | ID | 180 | *) | ||||
| Matematică | Matematică | A | IF | 180 | 30 | |||
| Sociologie | Sociologie | A | IF | 180 | 87 | |||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 50 |
36.UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Ştiinţe | Biologie | Biologie | A | IF | 180 | 70 | |
| Chimie | Chimie | A | IF | 180 | 50 | |||
| Horticultură | Horticultură | A | IF | 240 | 50 | |||
| Ingineria mediului | Ingineria mediului | AP | IF | 240 | 40 | |||
| Inginerie chimică | Prelucrarea petrolului şi petrochimie | AP | IF | 240 | 25 | |||
| Sănătate | Asistenţă medicală generală | AP | IF | 240 | *) | |||
| Ştiinţa mediului | Ecologie şi protecţia mediului | A | IF | 180 | 110 | |||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Inginerie fizică | A | IF | 240 | 35 | |||
| 2. | Facultatea de Litere | Limbă şi literatură | Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura engleză | A | IF | 180 | 57 | |
| Limba şi literatura franceză-Limba şi literatura spaniolă | AP | IF | 180 | 220 | ||||
| Limba şi literatura română-Limba şi literatura engleză (la Râmnicu Vâlcea) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Limba şi literatura română- O limbă şi literatură modernă (franceză, engleză) | A | IF | 180 | 120 | ||||
| Limbi moderne aplicate | Limbi moderne aplicate | A | IF | 180 | 63 | |||
| Traducere şi interpretare (engleză, franceză) | AP | IF | 180 | 30 | ||||
| 3. | Facultatea de Mecanică şi Tehnologie | Ingineria autovehiculelor | Autovehicule rutiere | A | IF | 240 | 90 | |
| Ingineria transporturilor | Ingineria transporturilor şi a traficului | A | IF | 240 | 60 | |||
| Inginerie industrială | Tehnologia construcţiilor de maşini | A | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie economică industrială | A | IF | 240 | 50 | |||
| 4. | Facultatea de Electronică, Comunicaţii şi Calculatoare | Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Calculatoare | A | IF | 240 | 100 | |
| Inginerie electrică | Electromecanică | A | IF | 240 | 86 | |||
| Inginerie electronică şi telecomunicaţii | Electronică aplicată | A | IF | 240 | 60 | |||
| Reţele şi software de telecomunicaţii | AP | IF | 240 | 50 | ||||
| 5. | Facultatea de Teologie Ortodoxă | Asistenţă socială | Asistenţă socială | A | IF | 180 | 50 | |
| Muzică | Pedagogie muzicală | A | IF | 180 | 25 | |||
| Teologie | Artă sacră | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Teologie ortodoxă asistenţă socială | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Teologie ortodoxă didactică | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Teologie ortodoxă pastorală | A | IF | 240 | 50 | ||||
| 6. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor | A | IF | 180 | 75 | |
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 150 | ||||
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IFR | 180 | 50 | ||||
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Râmnicu Vâlcea) | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 200 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IFR | 180 | 50 | ||||
| Economie | Economie agroalimentară şi a mediului | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Economie şi afaceri internaţionale | Economie şi afaceri internaţionale | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 100 | |||
| Finanţe şi bănci | A | IFR | 180 | 50 | ||||
| Management | Management | A | IF | 180 | 200 | |||
| Management | A | IFR | 180 | 60 | ||||
| Marketing | Marketing | A | IF | 180 | 75 | |||
| Marketing | AP | IFR | 180 | 30 | ||||
| 7. | Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative | Drept | Drept | A | IF | 240 | 200 | |
| Drept | A | IFR | 240 | 60 | ||||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 75 | |||
| Administraţie publică | A | IFR | 180 | 50 | ||||
| 8. | Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport | Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | A | IF | 180 | 50 | |
| Sport şi performanţă motrică | AP | IF | 180 | 30 | ||||
| Kinetoterapie | Kinetoterapie şi motricitate specială | A | IF | 180 | 30 | |||
| 9. | Facultatea de Matematică şi Informatică | Informatică | Informatică | A | IF | 180 | 80 | |
| Informatică (la Râmnicu Vâlcea) | AP | IF | 180 | 30 | ||||
| Matematică | Matematică | A | IF | 180 | 25 | |||
| 10. | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane | Filosofie | Filosofie | A | IF | 180 | 25 | |
| Istorie | Istorie | A | IF | 180 | 25 | |||
| Istorie (la Râmnicu Vâlcea) | AP | IF | 180 | 40 | ||||
| Psihologie | Psihologie | A | IF | 180 | 100 | |||
| Terapie ocupaţională | AP | IF | 180 | 60 | ||||
| Relaţii internaţionale şi studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene4) | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţe administrative | Poliţie locală | AP | IF | 180 | 60 | |||
| Ştiinţe ale comunicării | Jurnalism | A | IF | 180 | 50 | |||
| 11. | Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei | Ştiinţe administrative | Asistenţă managerială şi secretariat | A | IF | 180 | 100 | |
| Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | IF | 180 | 60 | |||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Alexandria) | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Câmpulung) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Giurgiu) | AP | IF | 180 | 40 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Râmnicu Vâlcea) | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Slatina) | A | IF | 180 | 60 |
37.UNIVERSITATEA "PETROL-GAZE" DIN PLOIEŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică | Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Calculatoare | A | IF | 240 | 40 | |
| Ingineria sistemelor | Automatică şi informatică aplicată | A | IF | 240 | 80 | |||
| Automatică şi informatică aplicată | AP | IFR | 240 | 30 | ||||
| Inginerie electrică | Electromecanică | A | IF | 240 | 30 | |||
| Inginerie electronică şi telecomunicaţii | Electronică aplicată | A | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie mecanică | Utilaje pentru transportul şi depozitarea hidrocarburilor | A | IF | 240 | 30 | |||
| Utilaje petroliere şi petrochimice | A | IF | 240 | 120 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul mecanic | A | IF | 240 | 65 | |||
| Inginerie economică în domeniul mecanic | AP | ID | 240 | 50 | ||||
| 2. | Facultatea de Ingineria Petrolului şi Gazelor | Inginerie geologică | Geologia resurselor petroliere | A | IF | 240 | 50 | |
| Mine, petrol şi gaze | Inginerie de petrol şi gaze | A | IF | 240 | 225 | |||
| Inginerie de petrol şi gaze | AP | IFR | 240 | *) | ||||
| Transportul, depozitarea şi distribuţia hidrocarburilor | A | IF | 240 | 50 | ||||
| 3. | Facultatea de Tehnologia Petrolului şi Petrochimie | Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în industrie | A | IF | 240 | 60 | |
| Ingineria şi protecţia mediului în industrie | AP | IFR | 240 | 30 | ||||
| Inginerie chimică | Ingineria şi informatica proceselor chimice şi biochimice | A | IF | 240 | 30 | |||
| Prelucrarea petrolului şi petrochimie | A | IF | 240 | 70 | ||||
| 4. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 100 | |
| Merceologie şi managementul calităţii | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Cibernetică, statistică şi informatică economică | Informatică economică | AP | IF | 180 | 75 | |||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 130 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | A | ID | 180 | 75 | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 100 | |||
| Management | Management | A | IF | 180 | 100 | |||
| Management | AP | ID | 180 | 75 | ||||
| 5. | Facultatea de Litere şi Ştiinţe | Chimie | Chimie | A | IF | 180 | 50 | |
| Fizică | Fizică | A | IF | 180 | *) | |||
| Informatică | Informatică | A | IF | 180 | 60 | |||
| Limbă şi literatură | Limba şi literatura engleză-Limba şi literatura franceză | A | IF | 180 | 195 | |||
| Limba şi literatura română-Limba şi literatura engleză | A | IF | 180 | 150 | ||||
| Limba şi literatura română-Limba şi literatura engleză | AP | ID | 180 | *) | ||||
| Matematică | Matematică | A | IF | 180 | 40 | |||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 100 | |||
| Asistenţă managerială şi secretariat | A | IF | 180 | 75 | ||||
| Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | IF | 180 | 190 | |||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | ID | 180 | 100 | ||||
| Pedagogie | A | IF | 180 | 25 |
38.UNIVERSITATEA "EFTIMIE MURGU" DIN REŞIŢA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Mecanică şi Ingineria Materialelor | Ingineria materialelor | Ingineria procesării materialelor | A | IF | 240 | 50 | |
| Inginerie forestieră | Ingineria prelucrării lemnului | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie industrială | Ingineria sudării | A | IF | 240 | 50 | |||
| Tehnologia construcţiilor de maşini | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Inginerie mecanică | Inginerie mecanică | AP | IF | 240 | 25 | |||
| 2. | Facultatea de Inginerie Electrică şi Informatică | Inginerie electrică | Electromecanică | A | IF | 240 | 50 | |
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Informatică industrială | A | IF | 240 | 35 | |||
| 3. | Facultatea de Inginerie şi Management | Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic | A | IF | 240 | 50 | |
| Inginerie economică în domeniul mecanic | A | IF | 240 | 30 | ||||
| 4. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 100 | |
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 75 | |||
| Marketing | Marketing | A | IF | 180 | 75 | |||
| Marketing | A | ID | 180 | 100 | ||||
| 5. | Facultatea de Ştiinţe Administrative | Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 100 | |
| Administraţie publică | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | IF | 180 | 65 | |||
| 6. | Facultatea de Teologie, Ştiinţe Sociale şi ale Educaţiei | Asistenţă socială | Asistenţă socială | A | IF | 180 | 65 | |
| Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | AP | IF | 180 | 25 | |||
| Istorie | Istorie4) | A | IF | 180 | 20 | |||
| Teologie | Teologie ortodoxă didactică (la Caransebeş) | A | IF | 180 | 45 |
39.UNIVERSITATEA "LUCIAN BLAGA" DIN SIBIU
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Teologie | Teologie | Teologie ortodoxă asistenţă socială | A | IF | 180 | 35 | |
| Teologie ortodoxă didactică | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Teologie ortodoxă pastorală | A | IF | 240 | 230 | ||||
| 2. | Facultatea de Drept | Drept | Drept | A | IF | 240 | 275 | |
| Drept | A | ID | 240 | 100 | ||||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 100 | |||
| Administraţie publică | A | ID | 180 | 75 | ||||
| Poliţie locală | A | IF | 180 | 75 | ||||
| Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba germană) | AP | IF | 180 | 35 | ||||
| 3. | Facultatea de Litere şi Arte | Limbă şi literatură | Limba şi literatura chineză - Limba şi literatura engleză | AP | IF | 180 | 25 | |
| Limba şi literatura engleză-O limbă şi literatură modernă (germană, franceză)/Limba şi literatura română | A | IF | 180 | 70 | ||||
| Limba şi literatura franceză-O limbă şi literatură străină (engleză/germană) sau Limba şi literatura română | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Limba şi literatura germană-O limbă şi literatură străină (engleză, franceză) sau Limba şi literatura română | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Limba şi literatura română-O limbă şi literatură modernă (engleză, germană, franceză) | A | IF | 180 | 70 | ||||
| Limba şi literatura română-O limbă şi literatură modernă (engleză, germană, franceză) | AP | ID | 180 | 75 | ||||
| Limbi moderne aplicate | Limbi moderne aplicate | A | IF | 180 | 60 | |||
| Studii culturale | Studii americane | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţe ale comunicării | Ştiinţe ale informării şi documentării | A | IF | 180 | 25 | |||
| Teatru şi artele spectacolului | Artele spectacolului (actorie) | A | IF | 180 | 12 | |||
| Teatrologie (management cultural) | A | IF | 180 | 12 | ||||
| 4. | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane | Asistenţă socială | Asistenţă socială | A | IF | 180 | 100 | |
| Filosofie | Filosofie | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Istorie | Istorie | A | IF | 180 | 50 | |||
| Istorie | AP | ID | 180 | 60 | ||||
| Istorie (în limba germană) | A | IF | 180 | *) | ||||
| Psihologie | Psihologie | A | IF | 180 | 100 | |||
| Relaţii internaţionale şi studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene | A | IF | 180 | 50 | |||
| Sociologie | Sociologie | A | IF | 180 | 25 | |||
| Studii culturale | Etnologie | AP | IF | 180 | 30 | |||
| 5. | Facultatea de Inginerie | Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | A | IF | 180 | 30 | |
| Comunicare şi relaţii publice | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Jurnalism | A | IF | 180 | 90 | ||||
| Jurnalism | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Ştiinţe ale educaţiei | Psihopedagogie specială | AP | IF | 180 | 100 | |||
| Ştiinţe politice | Studii de securitate | AP | IF | 180 | 60 | |||
| Ştiinţe politice | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Ştiinţe politice | AP | ID | 180 | 50 | ||||
| Teologie | Teologie asistenţă socială (în limba germană) | AP | IF | 180 | 25 | |||
| Teologie protestantă pastorală | A | IF | 240 | 10 | ||||
| Arte vizuale | Conservare şi restaurare | A | IF | 180 | 25 | |||
| Design | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Calculatoare | A | IF | 240 | 100 | |||
| Tehnologia informaţiei | AP | IF | 240 | 25 | ||||
| Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în industrie | AP | IF | 240 | 40 | |||
| Ingineria sistemelor | Ingineria sistemelor multimedia | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Ingineria transporturilor | Ingineria transporturilor şi a traficului | AP | IF | 240 | 60 | |||
| Inginerie electrică | Electromecanică | A | IF | 240 | 50 | |||
| Electromecanică | AP | IFR | 240 | *) | ||||
| Inginerie electronică şi telecomunicaţii | Electronică aplicată | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie industrială | Design industrial | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Maşini-unelte şi sisteme de producţie | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Tehnologia construcţiilor de maşini | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Tehnologia şi designul confecţiilor din piele şi înlocuitori | AP | IF | 240 | 25 | ||||
| Tehnologia şi designul produselor textile | AP | IF | 240 | 25 | ||||
| Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor (în limba engleză) | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Inginerie mecanică | Mecanică fină şi nanotehnologii | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Utilaje pentru textile şi pielărie | A | IF | 240 | *) | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică industrială | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie economică în domeniul mecanic | A | IF | 240 | 80 | ||||
| Inginerie economică în domeniul mecanic | A | ID | 240 | 50 | ||||
| Mecatronică şi robotică | Mecatronică | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Mine, petrol şi gaze | Transportul, depozitarea şi distribuţia hidrocarburilor | A | IF | 240 | 30 | |||
| Transportul, depozitarea şi distribuţia hidrocarburilor | AP | IFR | 240 | 60 | ||||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Informatică industrială | AP | IF | 240 | 50 | |||
| 6. | Facultatea de Ştiinţe | Biologie | Biologie | A | IF | 180 | 40 | |
| Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | A | IF | 180 | 25 | |||
| Sport şi performanţă motrică | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Fizică | Fizică | A | IF | 180 | 25 | |||
| Fizică informatică | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Informatică | Informatică | A | IF | 180 | 80 | |||
| Informatică aplicată | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Informatică aplicată | AP | ID | 180 | *) | ||||
| Matematică | Matematică | AP | IF | 180 | *) | |||
| Matematică informatică | A | IF | 180 | 100 | ||||
| Matematică informatică | AP | ID | 180 | *) | ||||
| Matematici aplicate | AP | IF | 180 | *) | ||||
| Ştiinţa mediului | Ecologie şi protecţia mediului | A | IF | 180 | 100 | |||
| 7. | Facultatea de Medicină | Sănătate | Asistenţă dentară | AP | IF | 180 | 25 | |
| Asistenţă medicală generală | A | IF | 240 | 75 | ||||
| Farmacie | AP | IF | 300 | 60 | ||||
| Medicină | A | IF | 360 | 120 | ||||
| Medicină dentară | A | IF | 360 | 50 | ||||
| Moaşe | AP | IF | 240 | 25 | ||||
| Tehnică dentară | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| 8. | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului | Agronomie | Montanologie | A | IF | 240 | 50 | |
| Montanologie | A | ID | 240 | 50 | ||||
| Biotehnologii | Biotehnologii pentru industria alimentară | AP | IF | 240 | 60 | |||
| Horticultură | Horticultură | AP | IF | 240 | 25 | |||
| Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în agricultură | AP | IF | 240 | 60 | |||
| Ingineria produselor alimentare | Controlul şi expertiza produselor alimentare | AP | IF | 240 | 60 | |||
| Ingineria produselor alimentare | A | IF | 240 | 100 | ||||
| Ingineria produselor alimentare | A | ID | 240 | 50 | ||||
| Tehnologia prelucrării produselor agricole | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism | AP | IF | 240 | 60 | |||
| 9. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 120 | |
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | ID | 180 | 120 | ||||
| Cibernetică, statistică şi informatică economică | Informatică economică | A | IF | 180 | 25 | |||
| Informatică economică | AP | ID | 180 | 80 | ||||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 65 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Economie | Economie generală | A | IF | 180 | 50 | |||
| Economie şi afaceri internaţionale | Afaceri internaţionale | A | IF | 180 | 75 | |||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 150 | |||
| Finanţe şi bănci | A | ID | 180 | 120 | ||||
| Management | Management | A | IF | 180 | 75 | |||
| Management | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Marketing | Marketing | AP | IF | 180 | 50 |
40.UNIVERSITATEA "ŞTEFAN CEL MARE" DIN SUCEAVA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport | Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | A | IF | 180 | 50 | |
| Kinetoterapie | Kinetoterapie şi motricitate specială | A | IF | 180 | 50 | |||
| 2. | Facultatea de Inginerie Alimentară | Ingineria produselor alimentare | Controlul şi expertiza produselor alimentare | A | IF | 240 | 140 | |
| Ingineria produselor alimentare | A | IF | 240 | 130 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism | AP | IF | 240 | 60 | |||
| 3. | Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor | Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Calculatoare | A | IF | 240 | 125 | |
| Ingineria sistemelor | Automatică şi informatică aplicată | A | IF | 240 | 25 | |||
| Inginerie electrică | Sisteme electrice | A | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie electronică şi telecomunicaţii | Electronică aplicată | A | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie energetică | Energetică industrială | A | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic | A | IF | 240 | 50 | |||
| 4. | Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management | Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în industrie | AP | IF | 240 | 30 | |
| Inginerie industrială | Ingineria şi managementul calităţii | A | IF | 240 | 120 | |||
| Tehnologia construcţiilor de maşini | A | IF | 240 | 120 | ||||
| Inginerie mecanică | Echipamente pentru procese industriale | A | IF | 240 | 26 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul mecanic | A | IF | 240 | 38 | |||
| Mecatronică şi robotică | Mecatronică | A | IF | 240 | 30 | |||
| 5. | Facultatea de Istorie şi Geografie | Asistenţă socială | Asistenţă socială | AP | IF | 180 | 75 | |
| Filosofie | Filosofie | A | IF | 180 | 20 | |||
| Geografie | Geografia turismului | A | IF | 180 | 60 | |||
| Geografia turismului | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Geografie | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Geografie | A | ID | 180 | 60 | ||||
| Istorie | Istorie | A | IF | 180 | 50 | |||
| Istorie | A | ID | 180 | 60 | ||||
| Muzeologie | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Relaţii internaţionale şi studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene | A | IF | 180 | 75 | |||
| Ştiinţa mediului | Geografia mediului | AP | IF | 180 | 30 | |||
| Ştiinţe ale comunicării | Ştiinţe ale informării şi documentării | AP | IF | 180 | 100 | |||
| Ştiinţe politice | Ştiinţe politice4) | AP | IF | 180 | 50 | |||
| 6. | Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării | Limbă şi literatură | Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura germană/Limba şi literatura română | A | IF | 180 | 80 | |
| Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura engleză | A | IF | 180 | 45 | ||||
| Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura germană | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Limba şi literatura română - Limba şi literatura italiană | AP | IF | 180 | 100 | ||||
| Limba şi literatura română - Limba şi literatura spaniolă | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (franceză, germană) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (franceză, germană) | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Limba şi literatura ucraineană - O limbă şi literatură modernă (franceză, engleză)/Limba şi literatura română | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Literatură universală şi comparată - Limba şi literatura română sau o limbă străină (spaniolă/italiană/germană) | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Limbi moderne aplicate | Limbi moderne aplicate | AP | IF | 180 | 25 | |||
| Studii culturale | Studii americane | AP | IF | 180 | 35 | |||
| Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | AP | IF | 180 | 50 | |||
| 7. | Facultatea de Silvicultură | Silvicultură | Silvicultură | A | IF | 240 | 80 | |
| Silvicultură | A | ID | 240 | 75 | ||||
| Ştiinţa mediului | Ecologie şi protecţia mediului | AP | IF | 180 | 50 | |||
| 8. | Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică | Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor | A | IF | 180 | 80 | |
| Administrarea afacerilor | A | ID | 180 | 60 | ||||
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | ID | 180 | 60 | ||||
| Cibernetică, statistică şi informatică economică | Cibernetică economică | AP | IF | 180 | 75 | |||
| Informatică economică | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 100 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | A | ID | 180 | 75 | ||||
| Drept | Drept | AP | IF | 240 | 100 | |||
| Economie | Economie generală şi comunicare economică | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Economie şi afaceri internaţionale | Afaceri internaţionale | A | IF | 180 | 50 | |||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 75 | |||
| Management | Management | A | IF | 180 | 100 | |||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 100 | |||
| Administraţie publică | A | ID | 180 | 75 | ||||
| Asistenţă managerială şi secretariat | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Asistenţă managerială şi secretariat | A | ID | 180 | 60 | ||||
| 9. | Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei | Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | IF | 180 | 60 | |
| 10. | Departamentul de Sănătate şi Dezvoltare Umană | Sănătate | Balneofiziokinetoterapie şi recuperare | AP | IF | 180 | 30 | |
| Nutriţie şi dietetică | AP | IF | 180 | 30 |
41.UNIVERSITATEA "VALAHIA" DIN TÂRGOVIŞTE
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 100 | |
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Alexandria) | AP | IF | 180 | 75 | ||||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 150 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | ID | 180 | 50 | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 150 | |||
| Finanţe şi bănci | AP | ID | 180 | 75 | ||||
| Management | Management | A | IF | 180 | 100 | |||
| Management | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Marketing | Marketing | A | IF | 180 | 100 | |||
| Marketing | A | ID | 180 | 50 | ||||
| 2. | Facultatea de Drept şi Ştiinţe Social-Politice | Drept | Drept | A | IF | 240 | 100 | |
| Drept | AP | ID | 240 | 100 | ||||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 100 | |||
| Administraţie publică | A | ID | 180 | 75 | ||||
| Administraţie publică (la Alexandria) | AP | IF | 180 | 100 | ||||
| Ştiinţe ale comunicării | Jurnalism | A | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | IF | 180 | 60 | |||
| 3. | Facultatea de Ştiinţe Umaniste | Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | A | IF | 180 | 86 | |
| Geografie | Geografie | A | IF | 180 | 95 | |||
| Istorie | Istorie | A | IF | 180 | 50 | |||
| Limbă şi literatură | Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză/franceză | A | IF | 180 | 70 | |||
| 4. | Facultatea de Teologie | Teologie | Teologie ortodoxă pastorală | A | IF | 240 | 150 | |
| Teologie ortodoxă asistenţă socială4) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| 5. | Facultatea de Ştiinţe şi Arte | Chimie | Chimie | A | IF | 180 | 40 | |
| Fizică | Fizică | A | IF | 180 | 40 | |||
| Matematică | Matematică informatică | A | IF | 180 | 40 | |||
| Muzică | Pedagogie muzicală | A | IF | 180 | 25 | |||
| 6. | Facultatea de Inginerie Electrică | Ingineria sistemelor | Automatică şi informatică aplicată | A | IF | 240 | 40 | |
| Inginerie electrică | Electrotehnică | A | IF | 240 | 65 | |||
| Inginerie electronică şi telecomunicaţii | Electronică aplicată | A | IF | 240 | 75 | |||
| Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii | AP | IF | 240 | 50 | ||||
| Inginerie energetică | Energetică industrială | A | IF | 240 | 40 | |||
| 7. | Facultatea de Ingineria Materialelor, Mecatronică şi Robotică | Ingineria materialelor | Ştiinţa materialelor | A | IF | 240 | 70 | |
| Inginerie mecanică | Echipamente pentru procese industriale | A | IF | 240 | 70 | |||
| 8. | Facultatea de Ingineria Mediului şi Biotehnologii | Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în agricultură | A | IF | 240 | 140 | |
| Ingineria produselor alimentare | Tehnologia prelucrării produselor agricole | A | IF | 240 | 60 |
42.UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRÂNCUŞI" DIN TÂRGU JIU
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Inginerie | Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în industrie | A | IF | 240 | 75 | |
| Ingineria sistemelor | Automatică şi informatică aplicată | A | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie energetică | Managementul energiei | A | IF | 240 | 50 | |||
| Termoenergetică | A | IF | 240 | 85 | ||||
| Inginerie industrială | Maşini-unelte şi sisteme de producţie | A | IF | 240 | 50 | |||
| Tehnologia construcţiilor de maşini | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul mecanic | A | IF | 240 | 40 | |||
| Mecatronică şi robotică | Mecatronică | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Informatică aplicată în inginerie electrică | AP | IF | 240 | 50 | |||
| 2. | Facultatea de Administraţie Publică şi Studii Politice Comparate | Drept | Drept | A | IF | 240 | 230 | |
| Drept | AP | ID | 240 | 75 | ||||
| Istorie | Istorie | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Relaţii internaţionale şi studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene | A | IF | 180 | 50 | |||
| Sociologie | Sociologie | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 100 | |||
| Administraţie publică | AP | ID | 180 | 30 | ||||
| Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică | Ordine şi siguranţă publică | AP | IF | 180 | 50 | |||
| 3. | Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor | Administrarea | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 75 | |
| afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | ID | 180 | 60 | |||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 75 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | A | ID | 180 | 60 | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 125 | |||
| Finanţe şi bănci | A | ID | 180 | 75 | ||||
| Management | Management | A | IF | 180 | 100 | |||
| Management | A | ID | 180 | 75 | ||||
| Marketing | Marketing | A | IF | 180 | 60 | |||
| 4. | Facultatea de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale | Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | A | IF | 180 | 60 | |
| Kinetoterapie | Kinetoterapie şi motricitate specială | AP | IF | 180 | 20 | |||
| Sănătate | Asistenţă medicală generală | AP | IF | 240 | 20 |
43.UNIVERSITATEA "PETRU MAIOR" DIN TÂRGU MUREŞ
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Inginerie | Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Calculatoare | A | IF | 240 | 50 | |
| Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în industrie | AP | IF | 240 | 75 | |||
| Ingineria sistemelor | Automatică şi informatică aplicată | A | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie electrică | Electrotehnică | AP | IF | 240 | *) | |||
| Inginerie energetică | Ingineria sistemelor electroenergetice | A | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie industrială | Design industrial | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Tehnologia construcţiilor de maşini | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Inginerie mecanică | Utilaje pentru textile şi pielărie | AP | IF | 240 | *) | |||
| Inginerie şi management | Inginerie economică industrială | A | IF | 240 | 50 | |||
| Mecatronică şi robotică | Mecatronică | A | IF | 240 | 50 | |||
| 2. | Facultatea de Ştiinţe şi Litere | Educaţie fizică şi sport | Sport şi performanţă motrică | AP | IF | 180 | 25 | |
| Informatică | Informatică | A | IF | 180 | 50 | |||
| Informatică | AP | IFR | 180 | *) | ||||
| Istorie | Istorie | A | IF | 180 | 50 | |||
| Istorie | AP | IFR | 180 | 50 | ||||
| Limbă şi literatură | Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura franceză | AP | IF | 180 | 25 | |||
| Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză | A | IFR | 180 | 30 | ||||
| Limba şi literatura română - Limba şi literatura franceză | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Limbi moderne aplicate | Limbi moderne aplicate | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Matematică | Matematică | A | IF | 180 | 50 | |||
| Matematică | AP | IFR | 180 | 50 | ||||
| Matematică informatică | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Matematică informatică | AP | IFR | 180 | 50 | ||||
| Relaţii internaţionale şi studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene | A | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | AP | IF | 180 | 75 | |||
| 3. | Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 100 | |
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 75 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | IFR | 180 | 100 | ||||
| Drept | Drept | A | IF | 240 | 75 | |||
| Drept | AP | IFR | 240 | 75 | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 100 | |||
| Management | Management | A | IF | 180 | 100 | |||
| Management | A | IFR | 180 | 75 | ||||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 120 | |||
| Administraţie publică | AP | IFR | 180 | 100 |
44.UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN TÂRGU MUREŞ
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Medicină | Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | AP | IF | 180 | 40 | |
| Sănătate | Asistenţă medicală generală | A | IF | 240 | 100**) | |||
| Balneofiziokinetoterapie şi recuperare | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Medicină (în limba engleză) | A | IF | 360 | 50 | ||||
| Medicină (în limba maghiară) | A | IF | 360 | 200 | ||||
| Medicină *) | A | IF | 360 | 240 | ||||
| Moaşe | AP | IF | 240 | 25**) | ||||
| Nutriţie şi dietetică | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| 2. | Facultatea de Medicină Dentară | Sănătate | Asistenţă dentară | AP | IF | 180 | 25 | |
| Medicină dentară | A | IF | 360 | 140**) | ||||
| Tehnică dentară | A | IF | 180 | 50 | ||||
| 3. | Facultatea de Farmacie | Sănătate | Asistenţă de farmacie | A | IF | 180 | 40 | |
| Farmacie | A | IF | 300 | 150**) | ||||
| *) Se şcolarizează şi la cererea Ministerului Apărării Naţionale. | ||||||||
| **) Capacitatea de şcolarizare va fi în proporţie de 50% pentru limba română şi 50% pentru limba maghiară. | ||||||||
45.UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TÂRGU MUREŞ
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Arte în Limba Română | Muzică | Pedagogie muzicală | AP | IF | 180 | 24 | |
| Teatru şi artele spectacolului | Artele spectacolului (coregrafie) | AP | IF | 180 | *) | |||
| Artele spectacolului (păpuşi - marionete) | A | IF | 180 | 12 | ||||
| Teatrologie (Jurnalism teatral) | A | IF | 180 | 12 | ||||
| Artele spectacolului (actorie, regie) | A | IF | 180 | 12 | ||||
| Arte vizuale | Scenografie şi eveniment artistic | AP | IF | 180 | 9 | |||
| 2. | Facultatea de Arte în Limba Maghiară | Muzică | Pedagogie muzicală (în limba maghiară) | A | IF | 180 | 13 | |
| Ştiinţe ale comunicării | Comunicare audiovizuală-multimedia (în limba maghiară) | AP | IF | 180 | 12 | |||
| Teatru şi artele spectacolului | Artele spectacolului (actorie, în limba maghiară) | A | IF | 180 | 12 | |||
| Artele spectacolului (coregrafie în limba maghiară) | AP | IF | 180 | 12 | ||||
| Artele spectacolului (Păpuşi - marionete, în limba maghiară) | A | IF | 180 | 12 | ||||
| Teatrologie (Jurnalism teatral, în limba maghiară) | A | IF | 180 | 12 |
46.UNIVERSITATEA "POLITEHNICĂ" DIN TIMIŞOARA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Automatică şi Calculatoare | Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Calculatoare | A | IF | 240 | 240 | |
| Calculatoare (în limba engleză) | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Tehnologia informaţiei | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Informatică | Informatică | A | IF | 180 | 100 | |||
| Informatică | A | ID | 180 | 30 | ||||
| Ingineria sistemelor | Automatică şi informatică aplicată | A | IF | 240 | 235 | |||
| Ingineria sistemelor multimedia | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Ingineria sistemelor multimedia | AP | ID | 240 | *) | ||||
| 2. | Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului | Ingineria mediului | Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice | A | IF | 240 | 60 | |
| Ingineria şi protecţia mediului în industrie | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Inginerie chimică | Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie | A | IF | 240 | 32 | |||
| Chimie alimentară şi tehnologii biochimice | A | IF | 240 | 42 | ||||
| Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia mediului | A | IF | 240 | 32 | ||||
| Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi nanomateriale | A | IF | 240 | 25 | ||||
| Ştiinţa şi ingineria polimerilor | A | IF | 240 | 25 | ||||
| 3. | Facultatea de Construcţii | Ingineria instalaţiilor | Instalaţii pentru construcţii | A | IF | 240 | 95 | |
| Inginerie civilă | Amenajări şi construcţii hidrotehnice | A | IF | 240 | 145 | |||
| Căi ferate, drumuri şi poduri | A | IF | 240 | 140 | ||||
| Construcţii civile, industriale şi agricole | A | IF | 240 | 385 | ||||
| Inginerie civilă (în limba engleză) | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Inginerie civilă (în limba germană) | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Inginerie sanitară şi protecţia mediului | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală | A | IF | 240 | 40 | ||||
| Inginerie geodezică | Măsurători terestre şi cadastru | A | IF | 240 | 50 | |||
| 4. | Facultatea de Arhitectură | Arhitectură | Arhitectură | A | IF | 360 | 130 | |
| Mobilier şi amenajări interioare | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| 5. | Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii | Inginerie electronică şi telecomunicaţii | Electronică aplicată | A | IF | 240 | 150 | |
| Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii | A | IF | 240 | 150 | ||||
| Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii | A | ID | 240 | 50 | ||||
| Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii (în limba engleză) | A | IF | 240 | 60 | ||||
| 6. | Facultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică | Inginerie electrică | Electromecanică | A | IF | 240 | 55 | |
| Electrotehnică | A | IF | 240 | 110 | ||||
| Inginerie energetică | Energetică industrială | A | IF | 240 | *) | |||
| Ingineria sistemelor electroenergetice | A | IF | 240 | *) | ||||
| 7. | Facultatea de Management în Producţie şi Transporturi | Inginerie şi management | Inginerie economică industrială | A | IF | 240 | 30 | |
| Inginerie economică în construcţii | AP | IF | 240 | 50 | ||||
| Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Inginerie economică în industria chimică şi de materiale | AP | IF | 240 | 40 | ||||
| 8. | Facultatea de Mecanică | Ingineria autovehiculelor | Autovehicule rutiere | A | IF | 240 | 80 | |
| Ingineria materialelor | Ştiinţa materialelor | A | IF | 240 | 50 | |||
| Ingineria transporturilor | Ingineria transporturilor şi a traficului | A | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie industrială | Design industrial (în limba engleză) | AP | IF | 240 | *) | |||
| Design industrial (în limba germană) | AP | IF | 240 | *) | ||||
| Ingineria sudării | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Maşini-unelte şi sisteme de producţie | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Tehnologia construcţiilor de maşini | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Tehnologia construcţiilor de maşini (în limba franceză) | AP | IF | 240 | *) | ||||
| Inginerie mecanică | Echipamente pentru procese industriale | A | IF | 240 | *) | |||
| Inginerie mecanică | AP | IF | 240 | *) | ||||
| Maşini şi echipamente miniere | A | IF | 240 | *) | ||||
| Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice | A | IF | 240 | 25 | ||||
| Mecanică fină şi nanotehnologii | A | IF | 240 | 25 | ||||
| Sisteme şi echipamente termice | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Utilaje pentru textile şi pielărie | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Vehicule pentru transportul feroviar | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Mecatronică şi robotică | Mecatronică | A | IF | 240 | 60 | |||
| Robotică | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Robotică (în limba germană) | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Inginerie medicală | A | IF | 240 | 45 | |||
| 9. | Facultatea de Ştiinţe ale comunicării | Limbi moderne aplicate | Traducere şi interpretare | AP | IF | 180 | 25 | |
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | *) | |||
| Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | A | IF | 180 | 40 | |||
| 10. | Facultatea de Inginerie din Hunedoara | Ingineria autovehiculelor | Autovehicule rutiere | A | IF | 240 | 60 | |
| Ingineria materialelor | Ingineria elaborării materialelor metalice | A | IF | 240 | 30 | |||
| Ingineria procesării materialelor | A | IF | 240 | 45 | ||||
| Inginerie electrică | Electromecanică | A | IF | 240 | 55 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul mecanic | A | IF | 240 | 30 | |||
| Inginerie economică în industria chimică şi de materiale | A | IF | 240 | 30 | ||||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Informatică industrială | A | IF | 240 | 70 |
47.UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI DIN TIMIŞOARA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Agricultură | Agronomie | Agricultură | A | IF | 240 | 100 | |
| Agricultură | AP | IFR | 240 | 50 | ||||
| Protecţia plantelor | A | IF | 240 | 45 | ||||
| Biologie | Biologie | A | IF | 180 | 60 | |||
| Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în agricultură | A | IF | 240 | 100 | |||
| Ingineria şi protecţia mediului în agricultură | AP | IFR | 240 | 75 | ||||
| Inginerie geodezică | Măsurători terestre şi cadastru | AP | IF | 240 | 25 | |||
| Inginerie mecanică | Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară | AP | IF | 240 | 30 | |||
| 2. | Facultatea de Horticultură şi Silvicultură | Biotehnologii | Inginerie genetică | A | IF | 240 | 40 | |
| Horticultură | Horticultură | A | IF | 240 | 75 | |||
| Horticultură | AP | IFR | 240 | 50 | ||||
| Peisagistică | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Silvicultură | Silvicultură | A | IF | 240 | 80 | |||
| 3. | Facultatea de Management Agricol | Inginerie şi management | Inginerie economică în agricultură | A | IF | 240 | 50 | |
| Inginerie economică în agricultură | A | ID | 240 | 75 | ||||
| Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism | AP | ID | 240 | 100 | ||||
| Inginerie şi management în industria turismului | AP | IF | 240 | 50 | ||||
| 4. | Facultatea de Medicină Veterinară | Medicină veterinară | Medicină veterinară | A | IF | 360 | 150 | |
| Medicină veterinară (în limba engleză) | A | IF | 360 | 30 | ||||
| 5. | Facultatea de Tehnologia Produselor Agroalimentare | Ingineria produselor alimentare | Controlul şi expertiza produselor alimentare | A | IF | 240 | 35 | |
| Controlul şi expertiza produselor alimentare | AP | IFR | 240 | 50 | ||||
| Tehnologia prelucrării produselor agricole | A | IF | 240 | 50 | ||||
| Tehnologia prelucrării produselor agricole | AP | IFR | 240 | 50 | ||||
| Inginerie chimică | Chimie alimentară şi tehnologii biochimice | AP | IF | 240 | 30 | |||
| Controlul şi securitatea produselor alimentare | AP | IF | 240 | 30 | ||||
| Extracte şi aditivi naturali alimentari | A | IF | 240 | 50 | ||||
| 6. | Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii | Biotehnologii | Biotehnologii agricole | A | IF | 240 | 60 | |
| Zootehnie | Piscicultură şi acvacultură | A | IF | 240 | 70 | |||
| Zootehnie | A | IF | 240 | 60 | ||||
| Zootehnie | AP | IFR | 240 | 30 |
48.UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Matematică şi Informatică | Informatică | Informatică | A | IF | 180 | 275 | |
| Informatică (în limba engleză) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Informatică aplicată | A | IF | 180 | 300 | ||||
| Matematică | Matematică | A | IF | 180 | 120 | |||
| Matematică informatică | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Matematici aplicate | A | IF | 180 | 30 | ||||
| 2. | Facultatea de Fizică | Fizică | Fizică | A | IF | 180 | 35 | |
| Fizică informatică | A | IF | 180 | 35 | ||||
| Fizică medicală | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Ştiinţa mediului | Fizica mediului | AP | IF | 180 | 25 | |||
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Fizică tehnologică | A | IF | 240 | 30 | |||
| 3. | Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie | Biologie | Biochimie | A | IF | 180 | 30 | |
| Biologie | A | IF | 180 | 40 | ||||
| Chimie | Biochimie tehnologică | AP | IF | 180 | 25 | |||
| Chimie | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Chimie (în limba engleză) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Chimie informatică | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Geografie | Geografia turismului | A | IF | 180 | 60 | |||
| Geografie | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Planificare teritorială | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Ştiinţa mediului | Chimia mediului | AP | IF | 180 | 25 | |||
| Ecologie şi protecţia mediului | A | IF | 180 | 70 | ||||
| Ştiinţa mediului | AP | IF | 180 | 30 | ||||
| 4. | Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie | Istorie | Istorie | A | IF | 180 | 45 | |
| Limbă şi literatură | Filologie clasică (Limba şi literatura latină) - Limba şi literatura română/ O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă) | AP | IF | 180 | 25 | |||
| Limba şi literatura engleză - Limbi şi literaturi moderne (franceză, germană, italiană, spaniolă)/Limba şi literatura latină/Limba şi literatura română | A | IF | 180 | 100 | ||||
| Limba şi literatura franceză - Limbi şi literaturi moderne (engleză, germană, italiană, spaniolă)/Limba şi literatura latină/Limba şi literatura română | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Limba şi literatura germană - Limbi şi literaturi moderne (engleză, franceză, italiană, spaniolă)/Limba şi literatura latină/Limba şi literatura română | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă | A | IF | 180 | 150 | ||||
| Limba şi literatura rusă - Limbi şi literaturi moderne (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă)/Limba şi literatura latină/Limba şi literatura română | A | IF | 180 | 15 | ||||
| Limba şi literatura sârbă şi croată - Limbi şi literaturi moderne (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă)/Limba şi literatura latină/Limba şi literatura română | A | IF | 180 | 15 | ||||
| Limbi moderne aplicate | Limbi moderne aplicate | A | IF | 180 | 100 | |||
| Studii culturale | Studii culturale | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Teologie | Teologie ortodoxă didactică | A | IF | 180 | 25 | |||
| Teologie ortodoxă pastorală | A | IF | 240 | 50 | ||||
| 5. | Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării | Filosofie | Filosofie | A | IF | 180 | 25 | |
| Relaţii internaţionale şi studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene | A | IF | 180 | 100 | |||
| Relaţii internaţionale şi studii europene (în limba germană) | A | IF | 180 | 70 | ||||
| Comunicare şi relaţii publice | A | IF | 180 | 100 | ||||
| Ştiinţe ale | Jurnalism | A | IF | 180 | 50 | |||
| comunicării | Publicitate | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţe ale informării şi documentării | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Ştiinţe politice | Ştiinţe politice | A | IF | 180 | 100 | |||
| 6. | Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative | Drept | Drept | A | IF | 240 | 550 | |
| Drept | AP | IFR | 240 | 100 | ||||
| Drept | AP | ID | 240 | 150 | ||||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | AP | IF | 180 | 100 | |||
| Poliţie locală | AP | IF | 180 | 100 | ||||
| 7. | Facultatea de Sociologie şi Psihologie | Asistenţă socială | Asistenţă socială | A | IF | 180 | 50 | |
| Asistenţă socială | AP | ID | 180 | 100 | ||||
| Psihologie | Psihologie | A | IF | 180 | 230 | |||
| Sociologie | Antropologie | A | IF | 180 | 30 | |||
| Resurse umane | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Sociologie | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | IF | 180 | 60 | |||
| Pedagogie | A | IF | 180 | 175 | ||||
| Psihopedagogie specială | A | IF | 180 | 50 | ||||
| 8. | Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 150 | |
| Cibernetică, statistică şi informatică economică | Informatică economică | A | IF | 180 | 100 | |||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 300 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | ID | 180 | 150 | ||||
| Economie | Economie agroalimentară şi a mediului | A | IF | 180 | 75 | |||
| Economie generală şi comunicare economică | A | IF | 180 | 75 | ||||
| Economie şi afaceri internaţionale | Economie şi afaceri internaţionale | A | IF | 180 | 150 | |||
| Economie şi afaceri internaţionale | AP | ID | 180 | 150 | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 420 | |||
| Finanţe şi bănci | AP | ID | 180 | 150 | ||||
| Finanţe şi bănci (în limba engleză) | A | IF | 180 | 75 | ||||
| Management | Management | A | IF | 180 | 400 | |||
| Management | AP | ID | 180 | 150 | ||||
| Management (în limba franceză) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Marketing | Marketing | A | IF | 180 | 185 | |||
| 9. | Facultatea de Arte şi Design | Arte vizuale | Arte decorative | A | IF | 180 | 31 | |
| Arte plastice (fotografie - videoprocesarea computerizată a imaginii) | AP | IF | 180 | 40 | ||||
| Arte plastice (pictură, grafică, sculptură) | A | IF | 180 | 96 | ||||
| Arte textile - design textil | A | IF | 180 | 31 | ||||
| Conservare şi restaurare | A | IF | 180 | 31 | ||||
| Design | A | IF | 180 | 75 | ||||
| Istoria şi teoria artei | AP | IF | 180 | 30 | ||||
| Modă - design vestimentar | A | IF | 180 | 31 | ||||
| Pedagogia artelor plastice şi decorative | A | IF | 180 | 31 | ||||
| 10. | Facultatea de Muzică | Muzică | Interpretare muzicală - canto | A | IF | 240 | 14 | |
| Interpretare muzicală - instrumente | A | IF | 240 | 25 | ||||
| Pedagogie muzicală | A | IF | 180 | 16 | ||||
| Teatru şi artele spectacolului | Artele spectacolului (actorie) | A | IF | 180 | 11 | |||
| Artele spectacolului (actorie) (în limba germană) | A | IF | 180 | 11 | ||||
| 11. | Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport | Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | A | IF | 180 | 50 | |
| Educaţie fizică şi sportivă | A | IFR | 180 | 75 | ||||
| Kinetoterapie | Kinetoterapie şi motricitate specială | A | IF | 180 | 50 |
49.UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "VICTOR BABEŞ" DIN TIMIŞOARA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Medicină | Sănătate | Asistenţă medicală generală | A | IF | 240 | 100 | |
| Balneofiziokinetoterapie şi recuperare | A | IF | 180 | 80 | ||||
| Laborator clinic | A | IF | 180 | 20 | ||||
| Medicină | A | IF | 360 | 525 | ||||
| Medicină (în limba engleză) | A | IF | 360 | 100 | ||||
| Medicină (în limba franceză) | AP | IF | 360 | 40 | ||||
| Moaşe | AP | IF | 240 | 25 | ||||
| Nutriţie şi dietetică | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Radiologie şi imagistică | A | IF | 180 | 20 | ||||
| 2. | Facultatea de Medicină Dentară | Sănătate | Asistenţă de profilaxie stomatologică | AP | IF | 180 | 20 | |
| Asistenţă dentară | A | IF | 180 | 20 | ||||
| Medicină dentară | A | IF | 360 | 150 | ||||
| Tehnică dentară | A | IF | 180 | 55 | ||||
| 3. | Facultatea de Farmacie | Sănătate | Asistenţă de farmacie | A | IF | 180 | 40 | |
| Farmacie | A | IF | 300 | 160 | ||||
| Farmacie (în limba franceză) | A | IF | 300 | 60 |
50.ACADEMIA TEHNICĂ MILITARĂ DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Mecatronică şi Sisteme Integrate de Armament | Ingineria autovehiculelor | Blindate, automobile şi tractoare | A | IF | 240 | 30 | |
| Echipamente şi sisteme de comandă şi control pentru autovehicule | AP | IF | 240 | 50 | ||||
| Ingineria instalaţiilor | Instalaţii pentru construcţii | A | IF | 240 | *) | |||
| Inginerie aerospaţială | Aeronave şi motoare de aviaţie | A | IF | 240 | 50 | |||
| Echipamente şi instalaţii de aviaţie | A | IF | 240 | 25 | ||||
| Inginerie chimică | Chimie militară | A | IF | 240 | *) | |||
| Inginerie civilă | Căi ferate, drumuri şi poduri | A | IF | 240 | *) | |||
| Construcţii şi fortificaţii | A | IF | 240 | 25 | ||||
| Inginerie de armament, rachete şi muniţii | Armament, aparatură artileristică şi sisteme de conducere a focului | A | IF | 240 | 25 | |||
| Armament, rachete, muniţii de aviaţie şi sisteme de salvare | A | IF | 240 | *) | ||||
| Muniţii, rachete, explozivi şi pulberi | A | IF | 240 | 25 | ||||
| Inginerie genistică | Maşini şi utilaje de geniu | A | IF | 240 | *) | |||
| Sisteme pentru baraje de mine, distrugeri şi mascare | A | IF | 240 | 25 | ||||
| Inginerie geodezică | Topogeodezie şi automatizarea asigurării topogeodezice | A | IF | 240 | 25 | |||
| 2. | Facultatea de Sisteme Electronice şi Informatice Militare | Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională | A | IF | 240 | 85 | |
| Ingineria sistemelor | Echipamente pentru modelare, simulare şi conducere informatizată a acţiunilor de luptă | A | IF | 240 | *) | |||
| Inginerie electronică şi telecomunicaţii | Echipamente şi sisteme electronice militare | A | IF | 240 | 50 | |||
| Transmisiuni | A | IF | 240 | 50 |
51.UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE "CAROL I" DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Comandă şi Stat Major | Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică | Comunicare publică şi interculturală în domeniul securităţii şi apărării | AP | IF | 180 | 33 | |
| Conducere interarme - forţe aeriene | A | IF | 180 | 8 | ||||
| Conducere interarme - forţe navale | A | IF | 180 | 100 | ||||
| Conducere interarme - forţe terestre | A | IF | 180 | 15 | ||||
| Conducere logistică | A | IF | 180 | 100 | ||||
| Conducere militară | AP | IF | 180 | 180 | ||||
| Management economico-financiar | A | IF | 180 | 100 | ||||
| Securitate şi apărare | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Sisteme informaţionale | AP | IF | 180 | 30 |
52.ACADEMIA NAŢIONALĂ DE INFORMAŢII "MIHAI VITEAZUL" DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Informaţii | Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică | Comunicare şi relaţii publice - informaţii | A | IF | 180 | 30 | |
| Psihologie - informaţii | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Studii de securitate şi informaţii | AP | IF | 180 | 25 |
53.ACADEMIA DE POLIŢIE "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Poliţie | Drept | Drept | A | IF | 240 | 350 | |
| Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică | Ordine şi siguranţă publică | AP | IF | 180 | 490 | |||
| Ordine şi siguranţă publică | AP | IFR | 180 | 50 | ||||
| 2. | Facultatea de Pompieri | Ingineria instalaţiilor | Instalaţii pentru construcţii - pompieri | A | IF | 240 | 50 | |
| 3. | Facultatea de Arhivistică | Istorie | Arhivistică | A | IF | 180 | 20 |
54.ACADEMIA FORŢELOR AERIENE "HENRI COANDĂ" DIN BRAŞOV
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Management Aeronautic | Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică | Management în aviaţie | AP | IF | 180 | 42 | |
| Managementul organizaţiei | A | IF | 180 | 53 | ||||
| Managementul traficului aerian | AP | IF | 180 | 69 |
55.ACADEMIA NAVALĂ "MIRCEA CEL BĂTRÂN DIN CONSTANŢA"
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Marină Militară | Inginerie marină şi navigaţie | Electromecanică navală | A | IF | 240 | 20 | |
| Navigaţie, hidrografie şi echipamente navale | A | IF | 240 | 50 | ||||
| 2. | Facultatea de Marină Civilă | Inginerie electrică | Electromecanică | A | IF | 240 | 30 | |
| Electromecanică | A | IFR | 240 | 50 | ||||
| Inginerie marină şi navigaţie | Electromecanică navală | A | IF | 240 | 50 | |||
| Electromecanică navală | A | IFR | 240 | 50 | ||||
| Navigaţie şi transport maritim şi fluvial | A | IF | 240 | 120 | ||||
| Navigaţie şi transport maritim şi fluvial | A | IFR | 240 | 125 | ||||
| Inginerie şi management | Inginerie şi management naval şi portuar | A | IF | 240 | 50 | |||
| Inginerie şi management naval şi portuar | A | IFR | 240 | 50 |
56.ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE "NICOLAE BĂLCESCU" DIN SIBIU
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu" din Sibiu | Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 50 | |
| Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică | Management economico-financiar | A | IF | 180 | 50 | |||
| Managementul organizaţiei | A | IF | 180 | 50 |
*1) Locaţia geografică de desfăşurare a specializării/programului de studii se notează numai în cazul în care este alta decât locaţia geografică a sediului instituţiei de învăţământ superior.
*2) Limba de predare a specializării/programului de studii se notează numai în cazul în care este alta decât limba română.
*3) Forma de învăţământ: cu frecvenţă (IF), cu frecvenţă redusă (IFR), la distanţă (ID).
*4) Program de studiu aflat în procedura prevăzută de art. 34 din OUG nr. 75/2005, modificat prin OUG nr. 75/2011.
Notă *) Capacitatea de şcolarizare urmează să fie stabilită de ARACIS, la solicitarea instituţiilor de învăţământ superior, în cursul anului universitar 2011-2012.Anexa 3
STRUCTURA
instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate,
domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările/
programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze
provizoriu, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de
credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii
universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum
şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi
1.UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR" DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative | Drept | Drept | A | IF | 240 | 500 | |
| Drept | AP | IFR | 240 | 300 | ||||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | AP | IF | 180 | 100 | |||
| Administraţie publică | AP | IFR | 180 | 75 | ||||
| 2. | Facultatea de Management Turistic şi Comercial | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 600 | |
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | AP | IFR | 180 | 500 | ||||
| 3. | Facultatea de Istorie | Istorie | Istorie | A | IF | 180 | 150 | |
| Istorie | AP | IFR | 180 | 100 | ||||
| 4. | Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale | Economie şi afaceri internaţionale | Economie şi afaceri internaţionale | A | IF | 180 | 300 | |
| Economie şi afaceri internaţionale | AP | IFR | 180 | 200 | ||||
| 5. | Facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate | Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | IF | 180 | 150 | |
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 400 | |||
| Finanţe şi bănci | AP | IFR | 180 | 300 | ||||
| 6. | Facultatea de Ştiinţe Politice | Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | AP | IF | 180 | 80 | |
| Ştiinţe politice | Ştiinţe politice | A | IF | 180 | 75 | |||
| Ştiinţe politice | AP | IFR | 180 | 150 | ||||
| 7. | Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine | Limbă şi literatură | Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura străină B (franceză, rusă, chineză, turcă) | AP | IF | 180 | 25 | |
| Limba şi literatura engleză - Limbi şi literaturi moderne ( germană, arabă, italiană, japoneză, spaniolă) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura străină B (rusă, chineză, turcă) | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Limba şi literatura franceză - Limbi şi literaturi moderne (engleză, germană, arabă, italiană, japoneză, spaniolă) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Limba şi literatura germană - Limba şi literatura străină B (franceză, rusă, chineză, turcă) | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Limba şi literatura germană - Limbi şi literaturi moderne (engleză, arabă, italiană, japoneză, spaniolă) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Limba şi literatura română - O limbă şi literatura străină (engleză, franceză, spaniolă, italiană, arabă, japoneză, rusă, chineză, turcă) | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| 8. | Facultatea de Drept din Cluj - Napoca | Drept | Drept | A | IF | 240 | 200 | |
| Drept | AP | IFR | 240 | 150 | ||||
| 9. | Facultatea de Ştiinţe Economice din Cluj - Napoca | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 200 | |
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | AP | IFR | 180 | 150 | ||||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 50 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | IFR | 180 | 75 | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 50 | |||
| Finanţe şi bănci | AP | IFR | 180 | 75 | ||||
| 10. | Facultatea de Geografia Turismului din Sibiu | Geografie | Geografia turismului | A | IF | 180 | 150 | |
| Geografia turismului | AP | IFR | 180 | 100 | ||||
| Geografie | AP | IF | 180 | 100 | ||||
| 11. | Facultatea de Management Turistic şi Comercial din Timişoara | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 300 | |
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | AP | IFR | 180 | 150 | ||||
| 12. | Facultatea de Management Turistic şi Comercial din Constanţa | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 100 | |
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | AP | IFR | 180 | 150 | ||||
| 13. | Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din Braşov | Economie şi afaceri internaţionale | Economie şi afaceri internaţionale | A | IF | 180 | 100 | |
| Economie şi afaceri internaţionale | AP | IFR | 180 | 150 | ||||
| 14. | Facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate din Braşov | Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | IF | 180 | 120 | |
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 125 | |||
| Finanţe şi bănci | AP | IFR | 180 | 150 | ||||
| 15. | Facultatea de Management Turistic şi Comercial din Sibiu | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | AP | IF | 180 | 100 | |
| 16. | Facultatea de Marketing | Marketing | Marketing | AP | IF | 180 | 100 | |
| 17. | Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei | Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | IF | 180 | 60 |
2.UNIVERSITATEA "TITU MAIORESCU" DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Drept | Drept | Drept | A | IF | 240 | 200 | |
| Drept | A | ID | 240 | 100 | ||||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | AP | IF | 180 | 100 | |||
| 2. | Facultatea de Drept din Târgu Jiu | Drept | Drept | A | IF | 240 | 150 | |
| 3. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor | AP | IF | 180 | 100 | |
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 50 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | ID | 180 | 200 | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 100 | |||
| Finanţe şi bănci | A | ID | 180 | 75 | ||||
| 4. | Facultatea de Ştiinţe Economice din Târgu Jiu | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | AP | IF | 180 | 50 | |
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 100 | |||
| Economie | Economia mediului | AP | IF | 180 | 50 | |||
| 5. | Facultatea de Psihologie | Psihologie | Psihologie | A | IF | 180 | 100 | |
| Psihologie | AP | ID | 180 | 100 | ||||
| 6. | Facultatea de Informatică | Informatică | Informatică | A | IF | 180 | 100 | |
| Informatică | AP | ID | 180 | 50 | ||||
| 7. | Facultatea de Medicină | Sănătate | Asistenţă medicală generală | AP | IF | 240 | 25 | |
| Medicină | A | IF | 360 | 125 | ||||
| 8. | Facultatea de Medicină Dentară | Sănătate | Medicină dentară | A | IF | 360 | 100 | |
| Tehnică dentară | A | IF | 180 | 25 | ||||
| 9. | Facultatea de Ştiinţe Sociale şi Politice | Relaţii internaţionale şi studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | IF | 180 | 60 | |
| Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţe politice | Ştiinţe politice | AP | IF | 180 | 100 |
3.UNIVERSITATEA "NICOLAE TITULESCU" DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Drept | Drept | Drept | A | IF | 240 | 450 | |
| Drept | A | ID | 240 | 75 | ||||
| Drept european şi internaţional | AP | IF | 240 | 200 | ||||
| 2. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor | AP | IF | 180 | 150 | |
| Administrarea afacerilor | AP | ID | 180 | 50 | ||||
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | AP | IF | 180 | 150 | ||||
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | AP | ID | 180 | 100 | ||||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 100 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 250 | |||
| Finanţe şi bănci | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Marketing | Marketing | AP | IF | 180 | 150 | |||
| Marketing | AP | ID | 180 | 50 | ||||
| 3. | Facultatea de Ştiinţe Sociale şi Administrative | Relaţii internaţionale şi studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene | A | IF | 180 | 100 | |
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 250 | |||
| Administraţie publică | A | ID | 180 | 75 |
4.UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANĂ DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Drept | Drept | Drept | A | IF | 240 | 100 | |
| Drept | A | IFR | 240 | 100 | ||||
| 2. | Facultatea de Economia Turismului Intern şi Internaţional | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 640 | |
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IFR | 180 | 100 | ||||
| 3. | Facultatea de Informatică Managerială | Cibernetică, statistică şi informatică economică | Informatică economică | A | IF | 180 | 400 | |
| Informatică economică (în limba engleză) | A | IF | 180 | 100 | ||||
| 4. | Facultatea de Management-Marketing | Management | Management | A | IF | 180 | 425 | |
| Management | A | IFR | 180 | 75 | ||||
| Marketing | Marketing | A | IF | 180 | 250 | |||
| Marketing | A | IFR | 180 | 75 | ||||
| 5. | Facultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar-Bancare Interne şi Internaţionale | Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | IF | 180 | 150 | |
| Economie şi afaceri internaţionale | Afaceri internaţionale | A | IF | 180 | 400 | |||
| Afaceri internaţionale | A | IFR | 180 | 100 | ||||
| Afaceri internaţionale (în limba engleză) | A | IF | 180 | 150 | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 450 | |||
| Finanţe şi bănci | A | IFR | 180 | 75 | ||||
| 6. | Facultatea de Studii Economice Europene | Economie şi afaceri internaţionale | Economie şi afaceri internaţionale | A | IF | 180 | 150 |
5.UNIVERSITATEA "HYPERION" DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Informatică | Informatică | Informatică | A | IF | 180 | 30 | |
| 2. | Facultatea de Fizică | Fizică | Fizică | A | IF | 180 | 50 | |
| 3. | Facultatea de Istorie - Geografie | Geografie | Geografie | A | IF | 180 | 30 | |
| Istorie | Istorie | A | IF | 180 | 75 | |||
| 4. | Facultatea de Litere şi Limbi Străine | Limbă şi literatură | Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, japoneză) | A | IF | 180 | 50 | |
| 5. | Facultatea de Psihologie | Psihologie | Psihologie | A | IF | 180 | 200 | |
| 6. | Facultatea de Ştiinţe Politice, Sociologie şi Relaţii Internaţionale | Sociologie | Sociologie | A | IF | 180 | 75 | |
| Ştiinţe politice | Ştiinţe politice | A | IF | 180 | 50 | |||
| 7. | Facultatea de Drept şi Administraţie Publică | Drept | Drept | A | IF | 240 | 100 | |
| Drept | AP | ID | 240 | 250 | ||||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | AP | IF | 180 | 100 | |||
| Administraţie publică | AP | ID | 180 | 100 | ||||
| 8. | Facultatea de Jurnalism | Ştiinţe ale comunicării | Jurnalism | A | IF | 180 | 350 | |
| 9. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Administrarea | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 75 | |
| afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | AP | ID | 180 | 100 | |||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 50 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | ID | 180 | 120 | ||||
| Economie şi afaceri | Afaceri internaţionale | A | IF | 180 | 50 | |||
| internaţionale | Afaceri internaţionale | AP | ID | 180 | 100 | |||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 80 | |||
| Finanţe şi bănci | AP | ID | 180 | 100 | ||||
| Management | Management | A | IF | 180 | 100 | |||
| Management | AP | ID | 180 | 120 | ||||
| 10. | Facultatea de Arte | Cinematografie şi media | Cinematografie, fotografie, media (Regie de film şi TV, Imagine de film şi TV) | A | IF | 180 | 100 | |
| Teatru şi artele spectacolului | Artele spectacolului (actorie) | A | IF | 180 | 25 | |||
| 11. | Facultatea de Automatică şi Informatică Aplicată | Ingineria sistemelor | Automatică şi informatică aplicată | A | IF | 240 | 100 |
6.UNIVERSITATEA "SPIRU HARET" DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Litere | Limbă şi literatură | Limba şi literatura engleză - Limbi şi literaturi moderne (franceză, germană, spaniolă, italiană, rusă)/clasică (latină) | A | IF | 180 | 50 | |
| Limba şi literatura franceză - Limbi şi literaturi moderne (engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă)/clasică (latină) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Limba şi literatura modernă (engleză, franceză) - Limba şi literatura modernă (arabă) | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Limba şi literatura modernă (engleză, franceză) - Limba şi literatura modernă (japoneză) | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză) | A | IF | 180 | 150 | ||||
| Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză) | A | IFR | 180 | 75 | ||||
| 2. | Facultatea de Drept şi Administraţie Publică | Drept | Drept | AP | IFR | 240 | 400 | |
| Drept *4) | A | IF | 240 | 300 | ||||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | AP | IF | 180 | 50 | |||
| 3. | Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport | Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | A | IF | 180 | 150 | |
| Educaţie fizică şi sportivă | AP | IFR | 180 | 75 | ||||
| Kinetoterapie | Kinetoterapie şi motricitate specială | A | IF | 180 | 150 | |||
| 4. | Facultatea de Marketing şi Afaceri Economice Internaţionale | Economie şi afaceri internaţionale | Afaceri internaţionale | AP | IF | 180 | 150 | |
| Marketing | Marketing | A | IF | 180 | 300 | |||
| Marketing | AP | IFR | 180 | 75 | ||||
| Marketing | AP | ID | 180 | 75 | ||||
| 5. | Facultatea de Management Financiar-Contabil | Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 300 | |
| Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | IFR | 180 | 75 | ||||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | ID | 180 | 75 | ||||
| Management | Management | AP | IF | 180 | 125 | |||
| 6. | Facultatea de Finanţe şi Bănci | Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 450 | |
| Finanţe şi bănci | AP | IFR | 180 | 75 | ||||
| Finanţe şi bănci | AP | ID | 180 | 50 | ||||
| 7. | Facultatea de Medicină Veterinară | Medicină veterinară | Medicină veterinară4) | A | IF | 360 | 50 | |
| 8. | Facultatea de Relaţii Internaţionale, Istorie şi Filosofie | Filosofie | Filosofie | A | IF | 180 | 100 | |
| Filosofie | A | IFR | 180 | 50 | ||||
| Istorie | Istorie | A | IF | 180 | 50 | |||
| Istorie | A | IFR | 180 | 50 | ||||
| Relaţii internaţionale şi studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene | A | IF | 180 | 100 | |||
| Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | IFR | 180 | 50 | ||||
| 9. | Facultatea de Sociologie-Psihologie | Psihologie | Psihologie | A | IF | 180 | 200 | |
| Sociologie | Sociologie | A | IF | 180 | 125 | |||
| 10. | Facultatea de Management din Braşov | Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 75 | |
| Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IFR | 180 | 50 | ||||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | ID | 180 | 50 | ||||
| Management | Management | A | IF | 180 | 150 | |||
| Management | A | IFR | 180 | 50 | ||||
| Management | AP | ID | 180 | 50 | ||||
| 11. | Facultatea de Arte | Muzică | Pedagogie muzicală | A | IF | 180 | 60 | |
| Pedagogie muzicală | A | IFR | 180 | 25 | ||||
| Teatru şi artele spectacolului | Artele spectacolului (actorie) | A | IF | 180 | 35 | |||
| 12. | Facultatea de Geografie | Geografie | Geografia turismului | AP | IF | 180 | 75 | |
| Geografia turismului | AP | IFR | 180 | 50 | ||||
| Geografie | A | IF | 180 | 125 | ||||
| Geografie | AP | ID | 180 | 75 | ||||
| 13. | Facultatea de Management Financiar-Contabil din Constanţa | Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 150 | |
| Finanţe | Finanţe şi bănci | AP | IF | 180 | 150 | |||
| Finanţe şi bănci | AP | IFR | 180 | 200 | ||||
| Management | Management | AP | IF | 180 | 200 | |||
| 14. | Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative din Braşov | Drept | Drept | A | IF | 240 | 100 | |
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 200 | |||
| Administraţie publică | AP | IFR | 180 | 200 | ||||
| 15. | Facultatea de Management Financiar-Contabil din Craiova | Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 200 | |
| Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | IFR | 180 | 200 | ||||
| Economie şi afaceri internaţionale | Afaceri internaţionale | AP | IF | 180 | 100 | |||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 125 | |||
| Finanţe şi bănci | AP | IFR | 180 | 200 | ||||
| 16. | Facultatea de Drept şi Administraţie Publică din Craiova | Drept | Drept | AP | IF | 240 | 200 | |
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | AP | IF | 180 | 100 | |||
| 17. | Facultatea de Contabilitate şi Finanţe din Câmpulung | Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor | AP | IF | 180 | 100 | |
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 100 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IFR | 180 | 50 | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 50 | |||
| Finanţe şi bănci | AP | IFR | 180 | 100 | ||||
| 18. | Facultatea de Matematică şi Informatică | Informatică | Informatică | A | IF | 180 | 150 | |
| Matematică | Matematică | A | IF | 180 | 100 | |||
| 19. | Facultatea de Arhitectură | Arhitectură | Arhitectură | A | IF | 360 | 60 | |
| 20. | Facultatea de Drept şi Administraţie Publică din Constanţa | Drept | Drept | A | IF | 240 | 250 | |
| Drept | AP | IFR | 240 | 200 | ||||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | AP | IF | 180 | 150 | |||
| 21. | Facultatea de Psihologie şi Pedagogie din Braşov | Psihologie | Psihologie | A | IF | 180 | 100 | |
| Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogie | A | IF | 180 | 100 | |||
| 22. | Facultatea de Drept şi Administraţie Publică din Râmnicu Vâlcea | Drept | Drept | A | IF | 240 | 100 | |
| 23. | Facultatea de Contabilitate şi Finanţe din Râmnicu Vâlcea | Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 200 | |
| Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IFR | 180 | 50 | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 75 | |||
| Finanţe şi bănci | AP | IFR | 180 | 100 | ||||
| 24. | Facultatea de Ştiinţe Economice din Blaj | Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor | AP | IF | 180 | 100 | |
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 50 | |||
| Finanţe şi bănci | AP | IFR | 180 | 100 | ||||
| 26. | Facultatea de Jurnalism, Comunicare şi Relaţii Publice | Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | AP | IF | 180 | 100 | |
| Jurnalism | A | IF | 180 | 60 | ||||
| Jurnalism | A | IFR | 180 | 100 |
7.UNIVERSITATEA "BIOTERRA" DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Management Agroturistic | Inginerie şi management | Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism | A | IF | 240 | 75 | |
| Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism | AP | IFR | 240 | 150 | ||||
| 2. | Facultatea de Management Agroturistic din Focşani | Inginerie şi management | Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism | AP | IF | 240 | 150 | |
| 3. | Facultatea de Management Agroturistic din Alexandria | Inginerie şi management | Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism | AP | IF | 240 | 150 | |
| 4. | Facultatea de Management Agroturistic din Slobozia | Inginerie şi management | Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism | AP | IF | 240 | 150 | |
| 5. | Facultatea de Ingineria Produselor Alimentare | Ingineria produselor alimentare | Ingineria produselor alimentare | A | IF | 240 | 150 | |
| 6. | Facultatea de Drept | Drept | Drept | A | IF | 240 | 100 | |
| Drept | AP | IFR | 240 | 150 | ||||
| 7. | Facultatea de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare | Ingineria produselor alimentare | Controlul şi expertiza produselor alimentare | A | IF | 240 | 450 | |
| Controlul şi expertiza produselor alimentare | AP | IFR | 240 | 200 | ||||
| 8. | Facultatea de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare din Alexandria | Ingineria produselor alimentare | Controlul şi expertiza produselor alimentare | AP | IF | 240 | 200 | |
| 9. | Facultatea de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare din Slobozia | Ingineria produselor alimentare | Controlul şi expertiza produselor alimentare | AP | IF | 240 | 150 | |
| 10. | Facultatea de Management Agroturistic din Buzău | Inginerie şi management | Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism | AP | IF | 240 | 50 |
8.UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative | Drept | Drept | A | IF | 240 | 300 | |
| Drept | AP | IFR | 240 | 50 | ||||
| Drept | AP | ID | 240 | 150 | ||||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | AP | IF | 180 | 100 | |||
| 2. | Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport | Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | A | IF | 180 | 100 | |
| Kinetoterapie | Kinetoterapie şi motricitate specială | AP | IF | 180 | 100 | |||
| 3. | Facultatea de Inginerie Managerială şi a Mediului | Ingineria mediului | Ingineria mediului | AP | IF | 240 | 50 | |
| Inginerie şi management | Inginerie economică industrială | A | IF | 240 | 100 | |||
| 4. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor | AP | IF | 180 | 100 | |
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 100 | |||
| Finanţe şi bănci | AP | IFR | 180 | 100 | ||||
| Finanţe şi bănci | AP | ID | 180 | 125 | ||||
| 5. | Facultatea de Ecologie şi Protecţia Mediului | Ştiinţa mediului | Ecologie şi protecţia mediului | A | IF | 180 | 150 | |
| Ecologie şi protecţia mediului | AP | IFR | 180 | 50 | ||||
| 6. | Facultatea de Psihologie | Psihologie | Psihologie | A | IF | 180 | 60 | |
| Psihologie | AP | IFR | 180 | 50 | ||||
| 7. | Facultatea de Ştiinţele Comunicării | Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | A | IF | 180 | 60 | |
| Comunicare şi relaţii publice | AP | IFR | 180 | 50 |
9.UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ŞTIINŢE ŞI ARTE "GHEORGHE CRISTEA" DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative | Cibernetică, statistică şi informatică economică | Cibernetică economică | AP | IF | 180 | 30 | |
| Drept | Drept*4) | A | IF | 240 | 200 | |||
| Economie | Economia mediului*4) | AP | IF | 180 | 100 | |||
| Economie şi afaceri internaţionale | Economie şi afaceri internaţionalei | A | IF | 180 | 150 | |||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 100 | |||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 100 | |||
| 2. | Facultatea de Arte şi Ştiinţe | Limbă şi literatură | Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura franceză | AP | IF | 180 | 50 | |
| Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţe politice | Ştiinţe politice | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Teatru şi artele spectacolului | Artele spectacolului (coregrafie) | A | IF | 180 | 30 |
10.UNIVERSITATEA "ATHENAEUM" DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor | A | IF | 180 | 75 | |
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 50 | |||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 50 | |||
| Marketing | Marketing | AP | IF | 180 | 150 | |||
| 2. | Facultatea de Administraţie Publică | Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 50 |
11.UNIVERSITATEA "ARTIFEX" DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Finanţe şi Contabilitate | Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 100 | |
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 180 | |||
| 2. | Facultatea de ManagementMarketing | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 125 | |
| Management | Management | A | IF | 180 | 300 | |||
| Marketing | Marketing | A | IF | 180 | 200 |
12.INSTITUTUL TEOLOGIC ROMÂNO-CATOLIC DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Teologie Romano-Catolică | Teologie | Teologie romano-catolică didactică | A | IF | 180 | 50 | |
| Teologie romano-catolică didactică | AP | IFR | 180 | 50 |
13.INSTITUTUL TEOLOGIC BAPTIST DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Teologie | Teologie | Teologie baptistă pastorală | A | IF | 240 | 25 | |
| Teologie baptistă pastorală | AP | ID | 240 | 70 |
14.INSTITUTUL TEOLOGIC PENTICOSTAL DIN BUCUREŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Teologie Penticostală | Teologie | Teologie penticostală pastorală | A | IF | 240 | 30 | |
| Teologie penticostală pastorală | AP | IFR | 240 | 30 |
15.UNIVERSITATEA FINANCIAR-BANCARĂ DIN BUCUREŞTI
Font 7
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| 1. | Facultatea de Management Financiar | Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 200 |
16.INSTITUTUL DE ADMINISTRARE A AFACERILOR DIN BUCUREŞTI
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor - Executiv MBA | A | IF | 120 | 75 |
17.UNIVERSITATEA DE VEST "VASILE GOLDIŞ" DIN ARAD
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Ştiinţe Juridice | Drept | Drept | A | IF | 240 | 100 | |
| Drept | AP | IFR | 240 | 200 | ||||
| Drept | A | ID | 240 | 100 | ||||
| 2. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor | A | IF | 180 | 100 | |
| Administrarea afacerilor (în limba engleză) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Sebiş) | A | IF | 180 | 50 | ||||
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Sebiş) | AP | ID | 180 | 75 | ||||
| Administrarea afacerilor (la Bistriţa)*4) | AP | IF | 180 | 150 | ||||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 50 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | IFR | 180 | 100 | ||||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Contabilitate şi informatică de gestiune (la Baia Mare) | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Contabilitate şi informatică de gestiune (la Satu Mare) | AP | IF | 180 | 150 | ||||
| Contabilitate şi informatică de gestiune (la Alba Iulia)4) | AP | IF | 180 | 100 | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | AP | IF | 180 | 75 | |||
| Marketing | Marketing | A | IF | 180 | 150 | |||
| Marketing | AP | IFR | 180 | 100 | ||||
| Marketing | A | ID | 180 | 50 | ||||
| Marketing (la Baia Mare) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Marketing (la Marghita) | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Marketing (la Satu Mare) | A | IF | 180 | 75 | ||||
| Marketing (la Satu Mare) | AP | IFR | 180 | 50 | ||||
| Marketing (la Zalău) | A | IF | 180 | 60 | ||||
| 3. | Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară | Sănătate | Asistenţă medicală generală | AP | IF | 240 | 25 | |
| Balneofiziokinetoterapie şi recuperare | AP | IF | 180 | 75 | ||||
| Farmacie | AP | IF | 300 | 150 | ||||
| Medicină | A | IF | 360 | 75 | ||||
| Medicină (în limba engleză) | A | IF | 360 | 40 | ||||
| Medicină (în limba franceză) | A | IF | 360 | 20 | ||||
| Medicină dentară | A | IF | 360 | 100 | ||||
| Moaşe | AP | IF | 240 | 50 | ||||
| Nutriţie şi dietetică | AP | IF | 180 | 45 | ||||
| Tehnică dentară | A | IF | 180 | 50 | ||||
| 4. | Facultatea de Ştiinţe ale educaţiei, Psihologie şi Educaţie fizică şi sport | Asistenţă socială | Asistenţă socială | A | IF | 180 | 60 | |
| Asistenţă socială | AP | ID | 180 | 20 | ||||
| Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | A | IF | 180 | 50 | |||
| Educaţie fizică şi sportivă (la Satu Mare) | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Kinetoterapie | Kinetoterapie şi motricitate specială | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Psihologie | Psihologie | A | IF | 180 | 60 | |||
| Psihologie | AP | ID | 180 | 20 | ||||
| Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | A | IF | 180 | 30 | |||
| Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | ID | 180 | 20 | ||||
| 5. | Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative | Istorie | Istorie | A | IF | 180 | 50 | |
| Limbă şi literatură | Limba şi literatura engleză | A | IF | 180 | 50 | |||
| Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză | AP | IF | 180 | 100 | ||||
| Limbi moderne aplicate | Limbi moderne aplicate (câte două limbi străine dintre: engleză, franceză şi germană) | A | IF | 180 | 100 | |||
| Limbi moderne aplicate (câte două limbi străine dintre: engleză, franceză şi germană) | AP | IFR | 180 | 50 | ||||
| Relaţii internaţionale şi studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene | A | IF | 180 | 50 | |||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | AP | ID | 180 | 100 | |||
| Poliţie locală | AP | IF | 180 | 50 | ||||
| Administraţie publică*4) | A | IF | 180 | 25 | ||||
| Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | AP | IF | 180 | 100 | |||
| Comunicare şi relaţii publice | AP | ID | 180 | 50 | ||||
| Jurnalism | A | IF | 180 | 40 | ||||
| Ştiinţe politice | Ştiinţe politice | AP | IF | 180 | 200 | |||
| Ştiinţe politice | AP | ID | 180 | 200 | ||||
| 6. | Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, Inginerie şi Informatică | Arhitectură | Conservare şi restaurare de arhitectură*4) | AP | IF | 180 | 20 | |
| Biologie | Biologie | A | IF | 180 | 35 | |||
| Geografie | Geografia turismului (la Baia Mare) | AP | IF | 180 | 60 | |||
| Horticultură | Peisagistică | AP | IF | 240 | 25 | |||
| Informatică | Informatică | A | IF | 180 | 75 | |||
| Informatică | AP | ID | 180 | 150 | ||||
| Informatică (în limba engleză) | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Inginerie industrială | Ingineria sistemelor de energii regenerabile | AP | IF | 240 | 30 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism | AP | IF | 240 | 60 | |||
| Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism | AP | IFR | 240 | 50 | ||||
| Silvicultură | Silvicultură | A | IF | 240 | 60 | |||
| Silvicultură | AP | IFR | 240 | *) | ||||
| Ştiinţa mediului | Ecologie şi protecţia mediului | A | IF | 180 | 50 | |||
| Ecologie şi protecţia mediului (la Satu Mare) | AP | IF | 180 | 30 | ||||
| Ecologie şi protecţia mediului (la Zalău) | AP | IF | 180 | 30 |
18.UNIVERSITATEA "GEORGE BACOVIA" DIN BACĂU
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Finanţe şi Contabilitate | Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 175 | |
| Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IFR | 180 | 50 | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | AP | IF | 180 | 75 | |||
| 2. | Facultatea de Drept şi Administraţie | Asistenţă socială | Asistenţă socială | AP | IF | 180 | 100 | |
| Drept | Drept | AP | IF | 240 | 100 | |||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 175 | |||
| Administraţie publică | AP | ID | 180 | 100 | ||||
| 3. | Facultatea de Management - Marketing | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | AP | IF | 180 | 100 | |
| Cibernetică, statistică şi informatică economică | Informatică economică | AP | IF | 180 | 100 | |||
| Management | Management | A | IF | 180 | 150 | |||
| Management | A | IFR | 180 | 50 | ||||
| Marketing | Marketing | A | IF | 180 | 150 | |||
| Marketing | A | IFR | 180 | 50 | ||||
| Marketing | AP | ID | 180 | 100 |
19.UNIVERSITATEA "GEORGE BARIŢIU" DIN BRAŞOV
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Drept | Drept | Drept | A | IF | 240 | 400 | |
| Drept | AP | IFR | 240 | 250 | ||||
| Drept | AP | ID | 240 | 75 | ||||
| Drept (la Ploieşti) | AP | IF | 240 | 75 | ||||
| 2. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 400 | |
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | AP | IFR | 180 | 300 | ||||
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | AP | ID | 180 | 75 | ||||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 400 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | IFR | 180 | 200 | ||||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | ID | 180 | 75 | ||||
| 3. | Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport | Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | A | IF | 180 | 200 | |
| 4. | Facultatea de Finanţe şi Bănci din Ploieşti | Finanţe | Finanţe şi bănci | AP | IF | 180 | 75 | |
| Finanţe şi bănci | AP | IFR | 180 | 50 | ||||
| 5. | Facultatea de Ştiinţe Administrative din Ploieşti | Ştiinţe administrative | Administraţie publică | AP | IF | 180 | 75 | |
| Administraţie publică | AP | IFR | 180 | 50 |
20.UNIVERSITATEA "BOGDAN VODĂ" DIN CLUJ-NAPOCA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | AP | IF | 180 | 100 | |
| Cibernetică, statistică şi informatică economică | Informatică economică | AP | IF | 180 | 100 | |||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 50 | |||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 150 | |||
| Management | Management | A | IF | 180 | 100 | |||
| Management | AP | IFR | 180 | 100 | ||||
| Management (la Baia Mare) | AP | IF | 180 | 150 | ||||
| Management (la Baia Mare) | AP | IFR | 180 | 100 | ||||
| 2. | Facultatea de Drept | Drept | Drept (la Baia Mare) | A | IF | 240 | 75 | |
| Drept (la Baia Mare) | AP | IFR | 240 | 100 | ||||
| Ştiinţe politice | Ştiinţe politice | AP | IF | 180 | 100 | |||
| 3. | Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport | Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă (la Baia Mare) | A | IF | 180 | 100 |
21.UNIVERSITATEA "AVRAM IANCU" DIN CLUJ-NAPOCA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Ştiinţe Sociale şi Politice | Asistenţă socială | Asistenţă socială | A | IF | 180 | 50 | |
| Sociologie | Antropologie | A | IF | 180 | 50 | |||
| 2. | Facultatea de Administraţie şi Ştiinţe Economice | Management | Management | AP | IF | 180 | 150 | |
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 100 | |||
| 3. | Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport | Educaţie fizică şi sport | Educaţie fizică şi sportivă | A | IF | 180 | 30 | |
| Kinetoterapie | Kinetoterapie şi motricitate specială | AP | IF | 180 | 100 |
22.INSTITUTUL TEOLOGIC PROTESTANT DIN CLUJ-NAPOCA
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Teologie | Teologie protestantă pastorală*) | A | IF | 240 | 50 |
Notă *) A funcţionat şi înainte de anul 1989.
23.UNIVERSITATEA "ANDREI ŞAGUNA" DIN CONSTANŢA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative | Drept | Drept | A | IF | 240 | 100 | |
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 100 | |||
| 2. | Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice | Relaţii internaţionale şi studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene | A | IF | 180 | 50 | |
| Ştiinţe ale comunicării | Jurnalism | A | IF | 180 | 75 | |||
| 3. | Facultatea de Psihosociologie | Psihologie | Psihologie | A | IF | 180 | 100 | |
| 4. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 50 | |
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 150 | |||
| Management | Management | A | IF | 180 | 200 | |||
| Marketing | Marketing | AP | IF | 180 | 50 |
24.UNIVERSITATEA "DANUBIUS" DIN GALAŢI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Drept | Drept | Drept | A | IF | 240 | 300 | |
| Drept | A | IFR | 240 | 75 | ||||
| Drept | AP | ID | 240 | 175 | ||||
| 2. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 125 | |
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | ID | 180 | 100 | ||||
| Cibernetică, statistică şi informatică economică | Informatică economică | AP | IF | 180 | 100 | |||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 100 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | IFR | 180 | 75 | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 150 | |||
| Finanţe şi bănci | AP | IFR | 180 | 75 | ||||
| Finanţe şi bănci | A | ID | 180 | 100 | ||||
| 3. | Facultatea de Comunicare şi Relaţii Internaţionale | Relaţii internaţionale şi studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene | A | IF | 180 | 50 | |
| Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | ID | 180 | 50 | ||||
| Ştiinţe administrative | Asistenţă managerială şi secretariat | AP | IF | 180 | 100 | |||
| Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | A | IF | 180 | 50 | |||
| Comunicare şi relaţii publice | AP | ID | 180 | 50 | ||||
| 4. | Facultatea de Ştiinţe Administrative | Ştiinţe administrative | Poliţie locală | AP | IF | 180 | 100 |
25.UNIVERSITATEA "MIHAIL KOGĂLNICEANU" DIN IAŞI*4)
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Drept | Drept | Drept | A | IF | 240 | 250 | |
| Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | AP | IF | 180 | 60 |
26.UNIVERSITATEA "PETRE ANDREI" DIN IAŞI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei | Psihologie | Psihologie | A | IF | 180 | 75 | |
| 2. | Facultatea de Asistenţă Socială şi Sociologie | Asistenţă socială | Asistenţă socială | A | IF | 180 | 125 | |
| Sociologie | Sociologie | AP | IF | 180 | 100 | |||
| 3. | Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative | Ştiinţe politice | Ştiinţe politice | A | IF | 180 | 100 | |
| 4. | Facultatea de Economie | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | AP | IFR | 180 | 75 | |
| Economia comerţului, turismului şi serviciilor4) | AP | IF | 180 | 100 | ||||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 75 | |||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 175 | |||
| Finanţe şi bănci | AP | IFR | 180 | 75 | ||||
| 5. | Facultatea de Drept | Drept | Drept | A | IF | 240 | 200 |
27.UNIVERSITATEA "APOLLONIA" DIN IAŞI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Medicină Dentară | Sănătate | Asistenţă medicală generală | AP | IF | 240 | 40 | |
| Balneofiziokinetoterapie şi recuperare | AP | IF | 180 | 40 | ||||
| Medicină dentară | A | IF | 360 | 60 | ||||
| Tehnică dentară | AP | IF | 180 | 25 | ||||
| 2. | Facultatea de Ştiinţe ale comunicării | Ştiinţe ale comunicării | Jurnalism4) | AP | IF | 180 | 60 | |
| Comunicare şi relaţii publice4) | AP | IF | 180 | 60 |
28.UNIVERSITATEA EUROPEANĂ "DRĂGAN" DIN LUGOJ
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Drept | Drept | Drept | A | IF | 240 | 100 | |
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | AP | IF | 180 | 125 | |||
| 2. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | AP | IF | 180 | 125 | |
| Cibernetică, statistică şi informatică economică | Cibernetică economică | AP | IF | 180 | 100 | |||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 100 |
29.UNIVERSITATEA "EMANUEL" DIN ORADEA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Teologie | Asistenţă socială | Asistenţă socială | A | IF | 180 | 40 | |
| Limbă şi literatură | Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză | AP | IF | 180 | 20 | |||
| Muzică | Pedagogie muzicală | A | IF | 180 | 20 | |||
| Teologie | Teologie baptistă pastorală | A | IF | 240 | 40 | |||
| 2. | Facultatea de Management | Management | Management | A | IF | 180 | 40 | |
| Management | AP | ID | 180 | 25 |
30.UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "PARTIUM" DIN ORADEA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane | Asistenţă socială | Asistenţă socială | A | IF | 180 | 35 | |
| Filosofie | Filosofie | A | IF | 180 | 25 | |||
| Limbă şi literatură | Limba şi literatura engleză | A | IF | 180 | 40 | |||
| Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura română | A | IF | 180 | 30 | ||||
| Limba şi literatura germană | A | IF | 180 | 40 | ||||
| Limba şi literatura maghiară | AP | IF | 180 | 35 | ||||
| Limba şi literatura română | AP | IF | 180 | 40 | ||||
| Sociologie | Sociologie | AP | IF | 180 | 35 | |||
| Teologie | Teologie reformată didactică | A | IF | 180 | 35 | |||
| 2. | Facultatea de Arte | Muzică | Pedagogie muzicală | A | IF | 180 | 25 | |
| Arte vizuale | Arte plastice (grafică) | A | IF | 180 | 35 | |||
| 3. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 75 | |
| Finanţe | Finanţe şi bănci | AP | IF | 180 | 50 | |||
| Management | Management | A | IF | 180 | 75 |
31.UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRÂNCOVEANU" DIN PITEŞTI
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Management, Marketing în Afaceri Economice | Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor | AP | IF | 180 | 150 | |
| Economie şi afaceri internaţionale | Afaceri internaţionale | AP | IF | 180 | 150 | |||
| Management | Management | A | IF | 180 | 150 | |||
| Management | AP | IFR | 180 | 100 | ||||
| Marketing | Marketing | A | IF | 180 | 100 | |||
| 2. | Facultatea de Finanţe -Contabilitate | Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 150 | |
| Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IFR | 180 | 100 | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 150 | |||
| 3. | Facultatea de Ştiinţe Juridice, Administrative şi ale Comunicării | Drept | Drept | AP | IF | 240 | 100 | |
| Relaţii internaţionale şi studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | IF | 180 | 150 | |||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 100 | |||
| Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | A | IF | 180 | 75 | |||
| Jurnalism | A | IF | 180 | 60 | ||||
| 4. | Facultatea de Management, Marketing în Afaceri Economice din Brăila | Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 250 | |
| Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | IFR | 180 | 100 | ||||
| Economie | Economie agroalimentară | AP | IF | 180 | 150 | |||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | AP | IF | 180 | 150 | |||
| Management | Management | A | IF | 180 | 100 | |||
| Management | AP | IFR | 180 | 100 | ||||
| 5. | Facultatea de Ştiinţe Administrative şi ale Comunicării din Brăila | Asistenţă socială | Asistenţă socială | AP | IF | 180 | 75 | |
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | AP | IF | 180 | 75 | |||
| Ştiinţe ale comunicării | Jurnalism | AP | IF | 180 | 75 | |||
| 6. | Facultatea de Management, Marketing în Afaceri Economice din Râmnicu Vâlcea | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 200 | |
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 200 | |||
| Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | IFR | 180 | 100 | ||||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | AP | IF | 180 | 150 | |||
| Management | Management | A | IF | 180 | 200 | |||
| Management | A | IFR | 180 | 100 | ||||
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | AP | IF | 180 | 75 |
32.UNIVERSITATEA "ROMÂNO-GERMANĂ" DIN SIBIU
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Ştiinţe Economice şi Calculatoare | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului, serviciilor şi managementul calităţii | AP | IF | 180 | 75 | |
| Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Calculatoare | AP | IF | 240 | 50 | |||
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 50 | |||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | AP | IF | 180 | 75 | |||
| Inginerie şi management | Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic | AP | IF | 240 | 75 | |||
| Management | Management | A | IF | 180 | 125 | |||
| Marketing | Marketing | A | IF | 180 | 75 | |||
| 2. | Facultatea de Drept | Drept | Drept | A | IF | 240 | 125 | |
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 30 |
33.UNIVERSITATEA "DIMITRIE CANTEMIR" DIN TÂRGU MUREŞ
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Drept | Drept | Drept | A | IF | 240 | 250 | |
| 2. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 100 | |
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | IF | 180 | 150 | |||
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 200 | |||
| Marketing | Marketing | AP | IF | 180 | 200 | |||
| 3. | Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei | Psihologie | Psihologie | A | IF | 180 | 100 | |
| Ştiinţe ale educaţiei | Psihopedagogie specială | A | IF | 180 | 100 | |||
| 4. | Facultatea de Geografie | Geografie | Geografia turismului | A | IF | 180 | 120 | |
| Geografie | AP | IF | 180 | *) | ||||
| Istorie | Istorie | AP | IF | 180 | *) |
34.UNIVERSITATEA "MIHAI EMINESCU" DIN TIMIŞOARA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Management Turistic, Hotelier şi Comercial | Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | A | IF | 180 | 250 | |
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | IF | 180 | 125 | |||
| 2. | Facultatea de Psihologie şi Asistenţă Socială | Asistenţă socială | Asistenţă socială | AP | IF | 180 | 50 | |
| Psihologie | Psihologie | AP | IF | 180 | 50 | |||
| 3. | Facultatea de Litere | Limbă şi literatură | Limba şi literatura română | AP | IF | 180 | 25 |
35.UNIVERSITATEA "TIBISCUS" DIN TIMIŞOARA
| Nr. crt. | Facultatea | Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acreditare (A)/Autorizare de funcţionare provizorie (AP) | Forma de învăţământ*3) | Numărul de credite de studii transferabile | Numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi | |
| 1. | Facultatea de Ştiinţe Economice | Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IF | 180 | 50 | |
| Contabilitate şi informatică de gestiune | A | IFR | 180 | 100 | ||||
| Economie şi afaceri internaţionale | Economie şi afaceri internaţionale | A | IF | 180 | 100 | |||
| 2. | Facultatea de Jurnalism, Comunicare şi Limbi Moderne | Limbi moderne aplicate | Limbi moderne aplicate | A | IF | 180 | 30 | |
| Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice | AP | IF | 180 | 60 | |||
| Jurnalism | A | IF | 180 | 60 | ||||
| 3. | Facultatea de Calculatoare şi Informatică Aplicată | Informatică | Informatică | A | IF | 180 | 75 | |
| 4. | Facultatea de Drept şi Administraţie Publică | Drept | Drept | A | IF | 240 | 100 | |
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică4) | AP | IF | 180 | 50 | |||
| 5. | Facultatea de Psihologie | Psihologie | Psihologie | A | IF | 180 | 100 | |
| 6. | Facultatea de Design | Arte vizuale | Design | A | IF | 180 | 50 |
*1) Locaţia geografică de desfăşurare a specializării/programului de studii se notează numai în cazul în care este alta decât locaţia geografică a sediului instituţiei de învăţământ superior.
*2) Limba de predare a specializării/programului de studii se notează numai în cazul în care este alta decât limba română.
*3) Forma de învăţământ: cu frecvenţă (IF), cu frecvenţă redusă (IFR), la distanţă (ID).
*4) Program de studiu aflat în procedura prevăzută de art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2011.
Notă *) Capacitatea de şcolarizare urmează să fie stabilită de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, la solicitarea instituţiilor de învăţământ superior, în cursul anului universitar 2011-2012.Anexa 4
SPECIALIZĂRILE/PROGRAMELE DE STUDII
acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu în
cadrul instituţiilor de învăţământ superior particular autorizate
să funcţioneze provizoriu, locaţiile geografice de
desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare
program de studii universitare, formă de învăţământ
sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi
care pot fi şcolarizaţi
1.FUNDAŢIA "I.D.M." - UNIVERSITATEA ROMÂNO-BRITANICĂ DIN BUCUREŞTI
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor | AP | IF | 180 | 125 |
2.FUNDAŢIA "PRO-UNIVERSITATE MEDIA" DIN BUCUREŞTI
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor | AP | IF | 180 | 75 |
| Cinematografie şi media | Cinematografie, fotografie, media (Regie de film şi TV, Imagine de film şi TV) | AP | IF | 180 | 60 |
| Ştiinţe ale comunicării | Jurnalism | AP | IF | 180 | 50 |
3.INSTITUTUL TEOLOGIC ADVENTIST DIN CERNICA - ILFOV
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Limbă şi literatură | Limba şi literatura română | AP | IF | 180 | 25 |
| Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză | AP | IF | 180 | 30 | |
| Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | IF | 180 | 30 |
| Teologie | Teologie adventistă didactică | AP | IF | 180 | 50 |
| Teologie adventistă pastorală | AP | IF | 240 | 25 | |
| Asistenţă socială | Asistenţă socială*) | A | IF | 180 | 35 |
4.FUNDAŢIA "SAPIENŢIA" - UNIVERSITATEA "SAPIENŢIA" DIN CLUJ-NAPOCA*)
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Cibernetică, statistică şi informatică economică | Statistică şi previziune economică (Miercurea-Ciuc) | AP | IF | 180 | 30 |
| Drept | Drept | AP | IF | 240 | 40 |
| Horticultură | Horticultură (la Târgu Mureş)*4) | AP | IF | 240 | 30 |
| Inginerie electronică şi telecomunicaţii | Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii (în limba maghiară, la Târgu Mureş) | AP | IF | 240 | 50 |
| Inginerie industrială | Tehnologia construcţiilor de maşini (în limba maghiară, la Târgu Mureş) | AP | IF | 240 | 50 |
| Inginerie şi management | Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism (Miercurea-Ciuc) | AP | IF | 240 | 30 |
| Limbă şi literatură | Literatură universală şi comparată - Limba şi literatura engleză (la Miercurea-Ciuc) | AP | IF | 180 | 30 |
| Limbi moderne aplicate | Traducere şi interpretare (la Târgu Mureş) | AP | IF | 180 | 50 |
| Marketing | Marketing (Miercurea-Ciuc) | AP | IF | 180 | 30 |
| Relaţii internaţionale şi studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | IF | 180 | 40 |
| Ştiinţa mediului | Ştiinţa mediului*4) | AP | IF | 180 | 30 |
| Ştiinţe administrative | Servicii şi politici de sănătate publică (Târgu Mureş) | AP | IF | 180 | 50 |
| Ştiinţe inginereşti aplicate | Biotehnologii industriale (Miercurea-Ciuc) | AP | IF | 240 | 45 |
| Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Calculatoare (la Târgu Mureş) | A | IF | 240 | 40 |
| Cinematografie şi media | Cinematografie, fotografie, media (Regie de film şi TV, Imagine de film şi TV, Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate media, filmologie) | A | IF | 180 | 25 |
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune (la Miercurea-Ciuc) | A | IF | 180 | 100 |
| Economie | Economie generală (la Miercurea-Ciuc) | A | IF | 180 | 75 |
| Economie agroalimentară (la Miercurea-Ciuc)*4) | A | IF | 180 | 50 | |
| Informatică | Informatică (la Târgu Mureş) | A | IF | 180 | 50 |
| Ingineria mediului | Ingineria şi protecţia mediului în industrie (la Miercurea-Ciuc) | A | IF | 240 | 50 |
| Ingineria produselor alimentare | Ingineria produselor alimentare (la Miercurea-Ciuc) | A | IF | 240 | 50 |
| Ingineria sistemelor | Automatică şi informatică aplicată (la Târgu Mureş) | A | IF | 240 | 50 |
| Limbă şi literatură | Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză (la Miercurea-Ciuc) | A | IF | 180 | 50 |
| Mecatronică şi robotică | Mecatronică (la Târgu Mureş) | A | IF | 240 | 50 |
| Sociologie | Sociologie (la Miercurea-Ciuc) | A | IF | 180 | 50 |
| Ştiinţe ale comunicării | Comunicare şi relaţii publice (la Miercurea-Ciuc) | A | IF | 180 | 50 |
| Comunicare şi relaţii publice (la Târgu Mureş) | A | IF | 180 | 30 |
Notă *) Activitatea didactică la specializările instituţiei cuprinse în prezenta anexă se desfăşoară în limba maghiară.
5.UNIVERSITATEA "MIHAI VITEAZUL" DIN CRAIOVA
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | AP | IF | 180 | 100 |
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | IF | 180 | 100 |
| Drept | Drept | AP | IF | 240 | 300 |
| Finanţe | Finanţe şi bănci | AP | IF | 180 | 100 |
| Limbă şi literatură | Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura franceză | AP | IF | 180 | 100 |
| Management | Management | AP | IF | 180 | 100 |
6.FUNDAŢIA "ŞTEFAN LUPAŞCU" - INSTITUTUL DE STUDII EUROPENE DIN IAŞI
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune*4) | AP | IF | 180 | 100 |
| Management | Management | A | IF | 180 | 50 |
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | A | IF | 180 | 50 |
7.INSTITUTUL TEOLOGIC ROMÂNO-CATOLIC DIN IAŞI
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Teologie | Teologie româno-catolică pastorală*) | A | IF | 240 | 50 |
| Teologie româno-catolică didactică | AP | IF | 180 | 40 |
Notă *) A funcţionat şi înainte de 1989.
8.UNIVERSITATEA "GHEORGHE ZANE" DIN IAŞI
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Limbă şi literatură | Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura franceză | AP | IF | 180 | 100 |
| Management | Management | AP | IF | 180 | 70 |
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | AP | IF | 180 | 60 |
| Marketing | Marketing*) | A | IF | 180 | 50 |
9.FUNDAŢIA "AGORA" - UNIVERSITATEA "AGORA" DIN ORADEA
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Cibernetică, statistică şi informatică economică | Informatică economică | AP | IF | 180 | 100 |
| Ştiinţe administrative | Poliţie locală | AP | IF | 180 | 100 |
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune*) | A | IF | 180 | 100 |
| Drept | Drept | A | IF | 240 | 100 |
| Management | Management*) | A | IF | 180 | 50 |
10.INSTITUTUL TEOLOGIC ROMÂNO-CATOLIC FRANCISCAN DIN ROMAN
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Filosofie | Filosofie | AP | IF | 180 | 40 |
| Teologie | Teologie româno-catolică pastorală*) | A | IF | 240 | 25 |
11.FUNDAŢIA "ACADEMIA COMERCIALĂ" DIN SATU MARE
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | AP | IF | 180 | 100 |
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | IF | 180 | 100 |
| Finanţe | Finanţe şi bănci | A | IF | 180 | 100 |
| Management | Management | A | IF | 180 | 100 |
12.FUNDAŢIA UNIVERSITARĂ "ALMA MATER" - UNIVERSITATEA "ALMA MATER" DIN SIBIU
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului, serviciilor şi managementul calităţii | AP | IF | 180 | 75 |
| Economia comerţului, turismului, serviciilor şi managementul calităţii (la Hunedoara) | AP | IF | 180 | 75 | |
| Asistenţă socială | Asistenţă socială | AP | IF | 180 | 75 |
| Cibernetică, statistică şi informatică economică | Informatică economică | AP | IF | 180 | 50 |
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | IF | 180 | 75 |
| Drept | Drept | AP | IF | 240 | 100 |
| Economie | Economie agroalimentară şi a mediului | AP | IF | 180 | 75 |
| Economie şi afaceri internaţionale | Afaceri internaţionale (la Bacău) | AP | IF | 180 | 75 |
| Afaceri internaţionale*4) | AP | IF | 180 | 75 | |
| Finanţe | Finanţe şi bănci | AP | IF | 180 | 50 |
| Geografie | Geografia turismului | AP | IF | 180 | 60 |
| Inginerie şi management | Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism | AP | IF | 240 | 50 |
| Management | Management | AP | IF | 180 | 75 |
| Marketing | Marketing (la Bacău) | AP | IF | 180 | 75 |
| Marketing*4) | AP | IF | 180 | 75 | |
| Psihologie | Psihologie | AP | IF | 180 | 30 |
| Ştiinţe administrative | Administraţie publică | AP | IF | 180 | 50 |
| Administraţie publică (la Hunedoara) | AP | IF | 180 | 75 | |
| Ştiinţe ale educaţiei | Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar | AP | IF | 180 | 60 |
13.FUNDAŢIA PENTRU CULTURĂ ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT "IOAN SLAVICI" - UNIVERSITATEA "IOAN SLAVICI" DIN TIMIŞOARA
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor | AP | IF | 180 | 120 |
| Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Calculatoare | AP | IF | 240 | 120 |
| Tehnologia informaţiei | AP | IF | 240 | 75 | |
| Contabilitate | Contabilitate şi informatică de gestiune | AP | IF | 180 | 120 |
| Finanţe | Finanţe şi bănci | AP | IF | 180 | 100 |
14.SOCIETATEA ATENEUL ROMÂN - UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ "TRAIAN" DIN DEVA
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | AP | IF | 180 | 125 |
| Economie şi afaceri internaţionale | Economie şi afaceri internaţionale | AP | IF | 180 | 125 |
| Informatică | Informatică | AP | IF | 180 | 100 |
15.FUNDAŢIA CULTURALĂ "VATRA" - UNIVERSITATEA DE ARTE "VATRA" DIN BAIA MARE
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Muzică | Interpretare muzicală | AP | IF | 240 | 25 |
| Teatru şi artele spectacolului | Artele spectacolului (coregrafie) | AP | IF | 180 | 25 |
16.FUNDAŢIA PENTRU PROMOVAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI EUROPEAN F.I.N.E. - UNIVERSITATEA WALES - ROMÂNIA DIN BUCUREŞTI
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Management | Management | AP | IF | 180 | 50 |
| Marketing | Marketing | AP | IF | 180 | 50 |
17.FUNDAŢIA UNIVERSITARĂ "MILENIUM" DIN TIMIŞOARA
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Informatică | Informatică | AP | IF | 180 | 50 |
18.ASOCIAŢIA PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR ÎN COMERŢ ŞI TURISM - UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE, ARTE ŞI MESERII DIN BUCUREŞTI
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Administrarea afacerilor | Economia comerţului, turismului şi serviciilor | AP | IF | 180 | 200 |
19.FUNDAŢIA "GAUDEAMUS" - UNIVERSITATEA "TOMIS" DIN CONSTANŢA
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor | AP | IF | 180 | 150 |
| Economia comerţului, turismului, serviciilor şi managementul calităţii | AP | IF | 180 | 100 | |
| Finanţe | Finanţe şi bănci | AP | IF | 180 | 100 |
20.INSTITUTUL TEOLOGIC CREŞTIN DUPĂ EVANGHELIE "TIMOTHEUS" DIN BUCUREŞTI
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Teologie | Teologie creştină după evanghelie pastorală | AP | IF | 240 | 30 |
21.FUNDAŢIA LUMINA - INSTITUŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT - UNIVERSITATEA EUROPEI DE SUD-EST - LUMINA
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Administrarea afacerilor | Administrarea afacerilor | AP | IF | 180 | 50 |
| Calculatoare şi tehnologia informaţiei | Tehnologia informaţiei | AP | IF | 240 | 50 |
| Inginerie electronică şi telecomunicaţii | Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii | AP | IF | 240 | 50 |
| Relaţii internaţionale şi studii europene | Relaţii internaţionale şi studii europene | AP | IF | 180 | 50 |
*1) Locaţia geografică de desfăşurare a specializării/programului de studii se notează numai în cazul în care este alta decât locaţia geografică a sediului instituţiei de învăţământ superior.
*2) Limba de predare a specializării/programului de studii se notează numai în cazul în care este alta decât limba română.
*3) Forma de învăţământ: cu frecvenţă (IF), cu frecvenţă redusă (IFR), la distanţă (ID).
*4) Program de studiu aflat în procedură prevăzută de art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2011.
Notă *) Capacitatea de şcolarizare urmează să fie stabilită de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, la solicitarea instituţiilor de învăţământ superior, în cursul anului universitar 2011-2012.Anexa 5
STRUCTURA
instituţiilor de învăţământ superior autorizate să funcţioneze
provizoriu, care organizează numai programe de studii universitare
de masterat/studii postuniversitare, locaţiile geografice de
desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare
program de studii universitare, formă de învăţământ
sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi
care pot fi şcolarizaţi
ŞCOALA NORMALĂ SUPERIOARĂ - BUCUREŞTI (S.N.S.B.)
Font 7
| Domeniul de licenţă | Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare*1) şi limba de predare*2)) | Acredi- tare (A)/ Autori- zare de func- ţionare provi- zorie (AP) | Forma de învăţă- mânt*3) | Numărul de credite de studii trans- fera- bile | Numărul maxim de stu- denţi care pot fi şcola- rizaţi |
| Biologie | Chimie biologică | A | IF | 120 | 10 |
| Matematică | Analiză şi modelare prin ecuaţii diferenţiale şi stocastice | A | IF | 120 | 10 |
| Logistică şi specificaţii formale | A | IF | 120 | 10 | |
| Structuri fundamentale cu aplicaţii în algebră, geometrie şi topologie | A | IF | 120 | 10 |