Decizie nr. 1.255 din 22 septembrie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea în şedinţa publică din data de 15 septembrie 2011 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 173/2008, aprobată prin Legea nr. 277/2009, şi pentru interpretarea dispoziţiilor Deciziei nr. 182 din 16 noiembrie 1999 şi Deciziei nr. 898 din 16 iunie 2009 ale Curţii Constituţionale, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială în Dosarul acesteia nr. 5.147/3/2009 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.658D/2010, precum şi a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) şi (2^1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, coroborate cu Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.009/2007, excepţie invocată de S.C.P.I.T. Management Advisors S.P.R.L. din Timişoara, lichidator judiciar al Companiei Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest - S.A. din Deva - Filiala Bradmin, în Dosarul nr. 7.044/97/2008 al Tribunalului Hunedoara - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.905D/2010.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 15 septembrie 2011, când, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 1.905D/2010 la Dosarul nr. 1.658D/2010, care a fost primul înregistrat, iar în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 22 septembrie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 29 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.147/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 173/2008, aprobată prin Legea nr. 277/2009, şi pentru interpretarea dispoziţiilor Deciziei nr. 182 din 16 noiembrie 1999 şi Deciziei nr. 898 din 16 iunie 2009 ale Curţii Constituţionale, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006.

Prin Sentinţa nr. 8/F/2010 din 12 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 7.044/97/2008, Tribunalul Hunedoara - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) şi (2^1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, coroborate cu Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.009/2007, excepţie invocată de S.C.P.I.T. Management Advisors S.P.R.L. din Timişoara, lichidator judiciar al Companiei Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest - S.A. din Deva - Filiala Bradmin, cu ocazia judecării unei cauze ca urmare a deschiderii procedurii simplificate a insolvenţei.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială arată următoarele:

1.Dispoziţiile art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituţionale, pentru că încalcă principiul colectivităţii, al unicităţii şi caracterului concursual al procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, prevăzut în art. 2 din Legea nr. 85/2006.

Textul criticat dă posibilitatea creditorului care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor să decidă desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, fără consultarea adunării creditorilor, fapt ce contravine art. 16 şi art. 21 din Constituţie. Prin urmare, acordarea unei asemenea puteri de decizie creditorului care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor este discriminatorie în raport cu alţi creditori, care, deşi beneficiază de garanţii reale şi cu rang prioritar, atât la recuperarea creanţelor, cât şi la decizia procesuală a executării silite cu privire la modalitatea valorificării bunului, nu îşi pot exprima opinia asupra desemnării administratorului judiciar sau a lichidatorului.

De asemenea, se arată că modificările aduse art. 19 din lege conţin două elemente de încălcare gravă a principilor menţionate, şi anume: decizia se ia fără consultarea adunării creditorilor şi contestaţia pentru motive de nelegalitate o pot formula creditorii, şi nu judecătorul-sindic. Din moment ce numai conţinutul valoric al creanţei dă dreptul la decizia unică, se naşte întrebarea: care este motivul de "nelegalitate al deciziei", iar "dacă este vorba de nelegalitate, atunci nimeni altul decât judecătorul-sindic trebuie să intervină în proces, atât în virtutea rolului activ instituit de principiile dreptului comun, cât şi pentru a asigura instituţia imparţialităţii".

Procedura insolvenţei, deşi este colectivă şi concursuală, poate fi declarată şi la cererea unui singur creditor, care poate parcurge "etapele falimentului" până la închidere cu acest unic creditor. Rezultă că oricând, în lipsa unor motive temeinice, aşa cum prevede art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, acesta poate să decidă înlocuirea lichidatorului judiciar pe considerentul că este creditor majoritar, dându-se astfel cale liberă arbitrariului şi abuzului de drept faţă de lichidatorul judiciar care îşi poate îndeplini atribuţiile în mod temeinic şi legal. Odată învestit şi confirmat de comitetul creditorilor, lichidatorul judiciar a dobândit un drept de servicii în virtutea profesiei liberale la care a aderat şi este nedrept să fie înlocuit în orice stadiu al procedurii, fără motive temeinice şi numai în baza criteriului valoric al creanţei unui creditor care deţine cel puţin de 50% din valoarea creanţelor.

2.De asemenea, judecătorul-sindic arată că reiterează excepţia de neconstituţionalitate, deoarece consideră că nu s-a luat în discuţie de către Curtea Constituţională critica invocată anterior, tot din oficiu, şi anume faptul că prevederile legale criticate încalcă principiul colectivităţii, unicităţii şi caracterul concursual al procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, care, de altfel, au fost invocate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 182 din 16 noiembrie 1999, în care s-a reţinut că "procedura reorganizării judiciare şi a falimentului prevăzute de Legea nr. 64/1995 este o procedură colectivă, unică şi concursuală pentru toţi creditorii". Or, Legea nr. 85/2006 a preluat principiile şi prevederile Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare şi, prin urmare, nu poate să conţină reglementări contrare acestui principiu, consacrat printr-o decizie a Curţii Constituţionale cu valoare de principiu al autorităţii de lucru judecat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate S.C.P.I.T. Management Advisors S.P.R.L. din Timişoara, lichidator judiciar al Companiei Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest S.A. din Deva - Filiala Bradmin consideră, în esenţă, că textul criticat contravine art. 124 alin. (2) din Constituţie, care prevede în mod imperativ faptul că "justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi".

Având în vedere faptul că, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, organele care aplică procedura sunt instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul, prevederile art. 19 alin. (2) din aceeaşi lege creează o totală şi injustă inegalitate între creditorii participanţi la procedura insolvenţei, reglementată prin legea criticată.

Principiul luării hotărârilor de către creditorul care deţine peste 50% din totalul creanţelor este discriminatoriu pentru faptul că nu oferă posibilitatea egală în cadrul unei proceduri judiciare, un singur creditor putând fi majoritar, iar restul creditorilor să nu mai aibă absolut nicio posibilitate de a-şi exprima cel puţin opinia, potrivit procedurii insolvenţei, reglementată de Legea nr. 85/2006.

De asemenea, Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.009/2007, conform căruia creditoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală dobândeşte un drept preferenţial de desemnare a unui lichidator şi ulterior schimbarea acestuia, este de natură a acorda o poziţie privilegiată acestor creditori, ceea ce încalcă drepturile celorlalţi creditori participanţi în mod egal şi concursual în cadrul aceleiaşi proceduri.

Tribunalul Hunedoara - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) şi (2^1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, coroborate cu Ordinul ANAF nr. 1.009/2007, este întemeiată, întrucât se încalcă principiul colectivităţii, unicităţii şi caracterul concursual al procedurii insolvenţei.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actele de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 19 alin. (2) şi (2^1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 173/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 277/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 14 iulie 2009, în ansamblul lor, precum şi coroborate cu Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.009/2007 privind procedurile de selecţie a practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 9 august 2007, respectiv interpretarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 182 din 16 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000 şi nr. 898 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 6 august 2009.

Curtea observă că, în realitate, autorii excepţiei de neconstituţionalitate formulează o critică distinctă atât în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 19 alin. (2) şi (2^1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cât şi a prevederilor Ordinului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.009/2007 privind procedurile de selecţie a practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, respectiv a interpretării deciziilor Curţii Constituţionale nr. 182 din 16 noiembrie 1999 şi nr. 898 din 16 iunie 2009.

În consecinţă, Curtea urmează a reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 19 alin. (2) şi 2^1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, ale Ordinului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.009/2007, precum şi interpretarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 182 din 16 noiembrie 1999 şi nr. 898 din 16 iunie 2009.

Dispoziţiile art. 19 alin. (2) şi (2^1) din Legea nr. 85/2006 au următorul cuprins: "(2) La recomandarea comitetului creditorilor, în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i şi remuneraţia. În cazul în care remuneraţia se va achita din fondul constituit conform prevederilor art. 4, aceasta va fi stabilită de către judecătorul-sindic, pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician în insolvenţă. Creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu de către judecătorul-sindic.

(2^1)Creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu şi să îi stabilească remuneraţia."

Excepţia de neconstituţionalitate este raportată la dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 124 alin. (2) care prevede că "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi", precum şi la dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Asupra dispoziţiilor legale criticate, Curtea s-a mai pronunţat şi, răspunzând unor critici asemănătoare, raportat la dispoziţii constituţionale similare, a respins excepţia de neconstituţionalitate.

Astfel, prin Decizia nr. 898 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 6 august 2009, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 19 alin. (2^1) au fost introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 173/2008, pentru asigurarea respectării principiului celerităţii procedurii, protecţiei creditorilor şi desfăşurării adecvate a activităţii practicienilor în insolvenţă, aşa cum reiese din nota de fundamentare a acestei ordonanţe de urgenţă a Guvernului. Astfel, s-a dat posibilitatea creditorului care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor să desemneze, fără consultarea adunării creditorilor, un administrator judiciar sau un lichidator în locul administratorului judiciar sau al lichidatorului provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu şi să-i stabilească remuneraţia.

Curtea a observat că, potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i şi remuneraţia.

Cu privire la aceste dispoziţii de lege, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 619 din 27 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iulie 2008, a statuat că adunarea creditorilor este convocată pentru a decide în toate aspectele importante ale procedurii prevăzute de lege, iar pentru facilitarea luării deciziilor în cadrul acestui organ colegial sunt prevăzute două modalităţi de vot, ambele bazate pe criteriul valorii creanţelor. Regula în această materie este stabilită de dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora deciziile adunării creditorilor se adoptă cu votul titularilor unei majorităţi, prin valoare, a creanţelor prezente. Există situaţii speciale, cum este aceea a desemnării unui administrator judiciar sau a unui lichidator, motivate de importanţa sporită a unor astfel de decizii, pentru care legea impune o majoritate specială, şi anume votul creditorilor care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor. Opţiunea legiuitorului pentru criteriul valorii, şi nu pentru cel al numărului creditorilor, este justificată de principalul obiectiv al procedurii insolvenţei, respectiv recuperarea creanţelor asupra averii debitorului. Or, în măsura în care repartizarea sumelor ce rezultă din lichidarea bunurilor debitorului se face, în cadrul aceleiaşi clase de creditori, proporţional cu valoarea creanţelor, este firesc ca deciziile privitoare la aspectele importante ale procedurii să fie luate prin raportare la valoarea creanţelor, iar nu la numărul creditorilor.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că soluţia legislativă criticată, şi anume posibilitatea creditorului care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor de a desemna, fără consultarea adunării creditorilor, un administrator judiciar sau lichidator ori de a-l confirma pe cel provizoriu, este pe deplin justificată, întrucât legiuitorul a optat pentru criteriul valorii, iar nu pentru cel al numărului creditorilor, şi nu contravine principiului egalităţii în faţa legii, prevăzut de art.16 alin. (1) din Constituţie. În ipoteza normei legale criticate, un singur creditor deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, ceea ce face inutilă consultarea adunării creditorilor pentru desemnarea unui administrator judiciar sau a unui lichidator ori pentru confirmarea celui provizoriu, din moment ce hotărârea s-ar putea lua în adunarea creditorilor numai cu majoritatea specială prevăzută de lege, şi anume numai cu votul acestui creditor care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor.

Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic confirmă, prin încheiere, administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat de creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, iar, în conformitate cu prevederile alin. (3) al art. 19 din aceeaşi lege, ceilalţi creditori pot contesta la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, decizia creditorului care deţine cel puţin 50%, prevăzută la alin. (2^1), în termen de 3 zile de la data publicării acesteia în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006 nu contravin prevederilor art. 21 din Legea fundamentală.

Curtea a reţinut că liberul acces la justiţie, consacrat prin prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu este un drept absolut, legiuitorul putând să prevadă anumite condiţionări în vederea unei bune administrări a justiţiei, având, evident, o justificare rezonabilă şi proporţională cu obiectivul propus.

Astfel, faptul că, împotriva deciziei creditorului care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor de a desemna, fără consultarea adunării creditorilor, un administrator judiciar sau un lichidator în locul celui provizoriu ori de a confirma administratorul judiciar provizoriu sau lichidatorul provizoriu, creditorii interesaţi pot face contestaţie la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, în termen de 3 zile de la data publicării acestei decizii în Buletinul procedurilor de insolvenţă, îşi găseşte justificarea în însuşi specificul acestei proceduri şi are drept scop asigurarea desfăşurării cu celeritate a acesteia.

Prin alte decizii, spre exemplu Decizia nr. 900 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 18 august 2009, Curtea a statuat că, deşi adunarea creditorilor desemnează administratorul judiciar sau lichidatorul, stabilindu-i şi remuneraţia, sau confirmă administratorul judiciar ori lichidatorul desemnat provizoriu de către judecătorul-sindic, nu se poate susţine încălcarea principiului potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, deoarece această desemnare este confirmată de judecătorul-sindic prin încheiere, iar ceilalţi creditori o pot contesta la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, în condiţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 85/2006. Pe de altă parte, aşa cum rezultă din nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 173/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, care a modificat dispoziţiile criticate ale art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, această lege privind procedura insolvenţei a introdus ca elemente de noutate, printre altele, degrevarea judecătorului-sindic de responsabilităţile ce excedează sferei contenciosului şi amplificarea rolului adunării creditorilor, pornind de la acquis-ul comunitar în materie şi valorificând principiile consacrate în legislaţia internaţională şi bunele practici în materie.

Distinct de cele reţinute, Curtea nu poate primi critica autorilor potrivit căreia creditorul majoritar poate oricând să decidă înlocuirea administratorului/ lichidatorului judiciar doar pe acest unic considerent că deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, ceea ce ar permite, într-adevăr, instaurarea arbitrariului şi abuzului de drept.

Dispoziţiile art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006 dau dreptul creditorului care deţine singur cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor să desemneze un administrator/lichidator judiciar, în locul administratorului/lichidatorului judiciar provizoriu sau să îl confirme pe acesta şi să îi stabilească remuneraţia.

Or, desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar "provizoriu" este atributul exclusiv al judecătorului-sindic, potrivit tezei finale a art. 19 alin. (2) "creditorii (este vorba de creditorii care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor) pot decide să confirme administratorul/lichidatorul judiciar desemnat provizoriu de către judecătorul-sindic", dispoziţii de care prevederile art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006 nu pot fi disociate. Dimpotrivă, pentru motive temeinice [art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006], numai judecătorul-sindic poate decide schimbarea administratorului/lichidatorului judiciar desemnat, ceea ce are ca efect tocmai aplicarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 124 alin. (2), potrivit cărora "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi ".

Totodată, prin Decizia nr. 726 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 17 iulie 2009, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că în cadrul procedurii falimentului, administratorul judiciar sau lichidatorul are o poziţie şi o situaţie deosebite faţă de toate părţile şi faţă de toţi ceilalţi participanţi la procedură, ei nefiind parte în proces, ci participanţi la procedură, cu rol şi atribuţii determinate de lege. Aceştia nu acţionează în interes personal, ci în interesul bunei desfăşurări a întregii proceduri, în interesul debitorului insolvabil, pentru reîntregirea patrimoniului acestuia, cât şi în interesul creditorilor, pentru ca aceştia să îşi poată valorifica creanţele în cât mai mare măsură şi cât mai operativ.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele reţinute anterior, Curtea constată că prevederile art. 19 alin. (2) şi (2^1) din Legea nr. 85/2006 nu încalcă dispoziţiile art. 16, art. 21 şi art. 124 alin. (2) din Constituţie şi nici pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

II. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate referitoare la interpretarea Deciziei nr. 182 din 16 noiembrie 1999 şi a Deciziei nr. 898 din 16 iunie 2009 ale Curţii Constituţionale, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, deoarece nu pot forma obiectul controlului de constituţionalitate, pe calea excepţiei, deciziile Curţii Constituţionale. De asemenea, Curtea observă că, în accepţiunea prevederilor art. 146 din Constituţie şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu are nici competenţa de a interpreta sau explica deciziile sale la solicitarea unor subiecte de drept.

III. În ce priveşte critica referitoare la Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.009/2007 privind procedurile de selecţie a practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, conform căreia creditoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală dobândeşte un drept preferenţial privind desemnarea unui lichidator şi, ulterior, schimbarea acestuia, fapt ce încalcă drepturile celorlalţi creditori participanţi în mod egal şi concursual în cadrul aceleiaşi proceduri, Curtea constată, de asemenea, că nici aceasta nu poate constitui obiectul controlului de constituţionalitate, deoarece acest act normativ nu face parte din categoria celor asupra cărora Curtea Constituţională este competentă a se pronunţa, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi art. 146 din Constituţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 19 alin. (2) şi (2^1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) şi (2^1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială în Dosarul nr. 5.147/3/2009 şi de S.C.P.I.T. Management Advisors S.P.R.L. din Timişoara, lichidator judiciar al Companiei Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest S.A. din Deva - Filiala Bradmin, în Dosarul nr. 7.044/97/2008 al Tribunalului Hunedoara - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

II. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate privind interpretarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 182 din 16 noiembrie 1999 şi nr. 898 din 16 iunie 2009, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială în Dosarul nr. 5.147/3/2009.

III. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordinului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.009/2007 privind procedurile de selecţie a practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, excepţie ridicată de S.C.P.I.T. Management Advisors S.P.R.L. din Timişoara, lichidator judiciar al Companiei Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest S.A. din Deva - Filiala Bradmin, în Dosarul nr. 7.044/97/2008 al Tribunalului Hunedoara - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 septembrie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu