Decizie nr. 846 din 9 octombrie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, excepţie ridicată de Primăria Municipiului Arad, prin primar, în Dosarul nr. 14.292/55/2006 al Judecătoriei Arad.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 februarie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 14.292/55/2006, Judecătoria Arad a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, excepţie ridicată de Primăria Municipiului Arad, prin primar.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 31 din Legea nr. 50/1991 sunt neconstituţionale întrucât, datorită faptului că dreptul de a constata contravenţiile, precum şi dreptul de a aplica amenzile prevăzute de art. 26 din lege se prescriu în termen de doi ani de la data săvârşirii faptelor, urmează a fi sancţionate numai acele persoane care au săvârşit în ultimii doi ani contravenţii la regimul autorizării executării construcţiilor, în timp ce alte persoane care au săvârşit în urmă cu mai mult de doi ani fapte contravenţionale identice sau chiar cu un pericol social mai mare nu mai pot fi sancţionate.

Judecătoria Arad consideră excepţia de neconstituţionalitate ca nefondată, arătând că prevederile de lege criticate au ca scop sancţionarea pasivităţii în exercitarea unui drept.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că stabilirea termenelor de prescripţie constituie un atribut exclusiv al legiuitorului.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. În sensul celor arătate invocă jurisprudenţa Curţii.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 31 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, având următoarea redactare: "Dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei."

Textele constituţionale considerate a fi încălcate sunt: art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (2) şi (7) cu privire la dreptul de proprietate privată şi art. 136 alin. (2), (3) şi (4) referitor la proprietatea publică.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

Legea nr. 50/1991 reglementează condiţiile în care trebuie să aibă loc executarea lucrărilor de construcţii, stabilind în sarcina deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren şi/sau construcţii - anumite obligaţii ce derivă din necesitatea protejării interesului general pe care sistematizarea şi amenajarea teritoriului, precum şi securitatea şi siguranţa în construcţii îl reprezintă. Ca atare, potrivit acestei legi, construcţiile civile, industriale, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai în baza autorizaţiei de construire, ce reprezintă actul de autoritate al administraţiei locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, proiectarea şi executarea construcţiilor.

Potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, autorităţile administraţiei publice locale au dreptul să aplice sancţiuni pentru faptele prevăzute de art. 26 din această lege.

În acest sens, art. 31 din Legea nr. 50/1991 dispune că dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei.

Principala critică de neconstituţionalitate priveşte faptul că, datorită acestui "termen scurt" de prescripţie stabilit de legiuitor, nu pot fi sancţionaţi toţi cei care încalcă prevederile Legii nr. 50/1991, indiferent când a avut loc încălcarea.

În jurisprudenţa sa, ca, de exemplu, Decizia nr. 427 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, referindu-se la instituţia prescripţiei, Curtea a statuat că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe cărora li se subsumează şi instituirea unor termene după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele aceasta au ca finalitate exercitarea în condiţii optime a unui drept, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele negative asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile.

Aceste considerente reţinute de Curte în decizia menţionată sunt valabile şi în cauza de faţă.

De altfel, faptul că autoritatea în drept nu s-a conformat exigenţei legale lipseşte de îndreptăţire critica reglementării în cauză, potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans".

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, excepţie ridicată de Primăria Municipiului Arad, prin primar, în Dosarul nr. 14.292/55/2006 al Judecătoriei Arad.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 octombrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Maria Bratu