Decizie nr. 427 din 18 noiembrie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Baltă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Luminiţa Mari-Jeane Eftimie în Dosarul nr. 938/2003 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

La apelul nominal răspund părţile Tudora Ispas şi Florin Naidin, prin reprezentant, lipsind autoarea excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Părţile prezente solicită Curţii Constituţionale respingerea excepţiei ca fiind neîntemeiată, depunând în acest sens note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, arătând că termenul reglementat de acest text de lege nu încalcă dispoziţiile constituţionale prevăzute de art. 44, referitoare la dreptul de proprietate privată, şi invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 8 aprilie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 938/2003, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Luminiţa Mari-Jeane Eftimie.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că prin reglementarea prevăzută de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 se aduce atingere directă dreptului de proprietate şi imprescriptibilităţii acestui drept, întrucât se limitează expres posibilitatea de a cere în justiţie constatarea nulităţii absolute a unor acte juridice de înstrăinare care au drept obiect imobile preluate în mod abuziv de stat.

Autoarea excepţiei consideră că argumentul potrivit căruia "justificarea majoră a adoptării acestei prevederi a fost aceea a asigurării securităţii circuitului civil" este neîntemeiat, acţiunile foştilor proprietari urmând a fi supuse controlului justiţiei. Se susţine că "nu ar plana nici un fel de insecuritate asupra circuitului juridic, a motiva în acest fel adoptarea acestui art. 46 alin. (5) însemnând a suspecta justiţia că nu ar fi capabilă să-şi îndeplinească rolul, acela de garant al legalităţii şi al statului de drept, conform art. 123 din Constituţia României".

Se mai arată că prin instituirea termenului prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, foştii proprietari sunt împiedicaţi să promoveze acţiuni în justiţie în situaţiile în care au aflat cu întârziere de existenţa unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea dispoziţiilor legale, din cauza refuzului autorităţilor care le-au încheiat de a le comunică, fiind nesocotit astfel dreptul de proprietate, drept real imprescriptibil, ocrotit de art. 41 din Constituţie.

Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti apreciază că textul de lege invocat nu afectează regimul proprietăţii, ci pe acela al nulităţii anumitor acte juridice civile, care, de altfel, fiind reglementat de lege (imprescriptibilitatea acţiunilor în nulitate absolută este prevăzută de Decretul nr. 167/1958), iar nu de Constituţie, oferă legiuitorului posibilitatea de a deroga de la normele generale, când situaţii speciale o impun.

De asemenea, textul atacat nu interzice accesul la justiţie ori controlul judecătoresc, ci doar stabileşte condiţiile de exerciţiu al acţiunii în nulitatea unei convenţii şi limitele în care aceasta poate fi exercitată.

Rămâne la latitudinea legiuitorului de a stabili situaţiile în care este oportună limitarea în timp a exerciţiului unor acţiuni, în funcţie de specificitatea unor domenii, pentru a nu se perpetua la nesfârşit rezolvarea unor situaţii juridice deosebite şi incertitudinea ce planează asupra lor.

În concluzie, instanţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul arată că dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 dau expresie particularităţilor specifice regimului juridic al nulităţii actelor de înstrăinare având ca obiect imobile ce cad sub incidenţa legii şi sunt menite să grăbească clarificarea situaţiei juridice a acestora, prevenind eventualele contestaţii sau litigii privind titlul juridic în temeiul căruia sunt stăpânite şi folosite asemenea imobile.

Derogarea de la dreptul comun în materia prescripţiei extinctive, prin instituirea unui termen special, în care persoanele interesate se pot adresa autorităţilor publice, nu reprezintă o încălcare a art. 41 din Constituţie, ci o normă juridică specială faţă de reglementarea generală, impusă de necesitatea tranşării situaţiei juridice a unor imobile.

Prin urmare, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că instituirea unui termen derogator de la dreptul comun, înăuntrul căruia o persoană are posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată, nu încalcă art. 21 din Constituţie. Reglementarea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate stabili reguli deosebite în considerarea unor situaţii speciale.

Pe de altă parte, se apreciază că dreptul fostului proprietar de a i se restitui imobilul se naşte în viitor, astfel încât prevederile privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii, consacrate de art. 41 din Constituţie, se aplică numai după reconstituirea dreptului de proprietate, ca efect al aplicării dispoziţiilor Legii nr. 10/2001. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin deciziile nr. 41/2003 şi 43/2003.

În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 123 din Constituţie, se precizează că aceste critici sunt nerelevante pentru soluţionarea excepţiei, neavând incidenţă în cauză.

Se consideră astfel că prevederile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate,

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001. Textul legal criticat are următorul conţinut:

–Art. 46 alin. (5): "Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Termenul de un an, prevăzut de textul de lege criticat, a fost prelungit succesiv cu câte trei luni, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 145/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001.

Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 21, 41 şi 123 din Constituţia României, care, ulterior sesizării, a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din data de 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare. Textul constituţional are următorul conţinut:

–Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 44 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2)Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]";

–Art. 124: "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.

(2)Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

(3)Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, de exemplu, prin Decizia nr. 33 din 28 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 5 iunie 2003, şi prin Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003.

Cu acel prilej s-a reţinut că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, a căror stabilire este de competenţa exclusivă a legiuitorului, soluţie ce rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege". În considerentele aceleiaşi decizii se reţine că, pentru situaţii deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiţie să nu fie afectat.

În jurisprudenţa sa Curtea a constatat că "instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. [...] Art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 recunoaşte dreptul titularului la exercitarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv şi asigură posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen, impus de raţiuni sociale majore, respectiv de evitarea unor stări de incertitudine prelungite în ceea ce priveşte raporturile juridice civile, precum şi de asigurarea stabilităţii şi securităţii acestora, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate".

În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 44 din Constituţie, Curtea constată că, în argumentarea criticii sale, autorul excepţiei pleacă de la o premisă greşită constând în absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului său de proprietate, făcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicată, potrivit cărora "conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege", ca şi de cele ale art. 136 alin. (5) care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, "în condiţiile legii organice".

Potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul ordinar este, aşadar, competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea constată că, prin reglementarea dedusă controlului, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale.

Pe de altă parte, Curtea constată că imprescriptibilitatea, consfinţită cu titlu de principiu în legislaţia civilă, nu este consacrată ca atare de Constituţie. Aşa fiind, legiuitorul poate, în considerarea unor raţiuni majore, să deroge de la acest principiu, aşa cum a procedat prin norma dedusă controlului, fără a îndreptăţi calificarea reglementării respective ca fiind neconstituţională.

Mai mult, independent de raţiunile înfăţişate, împrejurarea că persoana interesată, deşi cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască termenul de introducere a acţiunii în constatarea nulităţii, precum şi consecinţele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenţei legale, aceasta invocând, de fapt, propria sa culpă (cu atât mai puţin scuzabilă cu cât respectivul termen a fost prelungit de două ori), lipseşte de îndreptăţire critica reglementării în cauză, potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans".

În sfârşit, referitor la invocarea, în susţinerea criticii de neconstituţionalitate, a art. 124 din Constituţie, Curtea reţine că aceasta este irelevantă, între textul legal dedus controlului şi norma constituţională invocată nefiind posibilă nici o coliziune, date fiind domeniile de incidenţă diferite.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, al art. 2-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Luminiţa Mari-Jeane Eftimie în Dosarul nr. 938/2003 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu