privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996
Având în vedere necesitatea imediată de a crea şi consolida mecanismele de respectare a regulilor de concurenţă la nivel privat, prin asigurarea dreptului la despăgubiri al persoanelor vătămate prin fapte anticoncurenţiale, prin intermediul instanţelor naţionale, în strânsă corelare cu asigurarea respectării dispoziţiilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene la nivel public, care este realizată de către Comisia Europeană şi autorităţile de concurenţă ale statelor membre, se impune adoptarea de măsuri de reglementare la nivel naţional.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului are ca obiect transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2014/104/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind anumite norme care guvernează acţiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă a statelor membre şi a Uniunii Europene. Adoptarea, la nivel naţional, a unui act normativ privind reglementarea regimului juridic al acţiunilor în despăgubire trebuia realizată de către autorităţile române, până la data de 27 decembrie 2016, fiind necesară pentru a asigura stabilirea, în concret, a unor măsuri care să conducă la crearea unui sistem eficient şi uniform de aplicare privată a regulilor de concurenţă pe întreg spaţiul Uniunii Europene.
Astfel, aplicarea dispoziţiilor de fond şi de procedură referitoare la exercitarea cererilor de despăgubiri pentru prejudicii cauzate de încălcarea legislaţiei în materie de concurenţă nu poate face practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea dreptului la despăgubiri integrale.
Totodată, aplicarea dispoziţiilor de fond şi de procedură privind exercitarea cererilor de despăgubiri întemeiate pe încălcări ale art. 101 sau 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene nu poate fi mai puţin favorabilă pentru părţile care pretind a fi prejudiciate decât normele care reglementează acţiuni similare în despăgubire care rezultă din încălcări ale legislaţiei naţionale.
Comisia Europeană a notificat autorităţile române, în data de 24 ianuarie 2017, cu privire la declanşarea unei acţiuni de infringement pentru constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru, prin punere în întârziere pentru necomunicarea măsurilor naţionale de transpunere a Directivei sus-menţionate, procedura care face obiectul Cauzei 2017/0189.
Autorităţile române au avut la dispoziţie un termen de două luni, respectiv până la data de 24 martie 2017, pentru a răspunde notificării de punere în întârziere. La solicitarea statului român, acest termen a fost prelungit cu două luni, până la data de 24 mai 2017. Este esenţial ca, în cazul necomunicărilor, autorităţile române să depună toate diligenţele să transpună integral Directiva 2014/104/UE şi să notifice Comisiei măsurile de transpunere, înainte de sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Comisia Europeană a atras, totodată, atenţia asupra sancţiunilor financiare pe care le poate impune Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul art. 260 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, dacă va fi sesizată în legătură cu neîndeplinirea de către România a obligaţiei de comunicare a măsurilor naţionale de transpunere a directivei adoptate în temeiul unei proceduri legislative. Amenda prin care se sancţionează comportamentul statului pentru netranspunerea unei directive înainte de sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit comunicării Comisiei [C(2016)5091], reprezintă o sumă forfetară care, în cazul României, este de minimum 1.849.000 euro.
De asemenea, transpunerea, în cel mai scurt timp, a Directivei 2014/104/UE va permite exercitarea acţiunilor în despăgubire de către persoanele prejudiciate prin încălcări ale dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, asigurându-le, totodată, o protecţie similară pe piaţa internă. Diferenţele între regimurile de răspundere juridică aplicabile în statele membre pot avea efecte negative atât asupra concurenţei, cât şi asupra funcţionării adecvate a pieţei interne a Uniunii Europene, cu efecte negative la nivelul economiei României.
În acest sens, menţinerea unui cadru juridic diferit în raport cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, cu privire la condiţiile în care părţile prejudiciate îşi pot exercita dreptul la despăgubiri care derivă din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, afectează eficacitatea acestui drept pe teritoriul României şi face mai dificilă repararea prejudiciului determinat de încălcarea normelor de concurenţă, afectând capacitatea economico-financiară a acestora.
Adoptarea cât mai urgentă a actului normativ care transpune Directiva 2014/104/UE este necesară atât prin prisma protejării interesului privat, asigurându-se cadrul legal de obţinere a unor juste compensaţii de către victimele faptelor anticoncurenţiale, dar şi pentru ajustarea interacţiunii dintre acţiunile private în despăgubire (în instanţă) şi asigurarea aplicării publice a regulilor de concurenţă (Comisia Europeană/Consiliul Concurenţei). De asemenea se creează cadrul legal naţional şi procedura specială de soluţionare a unor astfel de cauze, care să asigure o abordare unitară a cererilor de despăgubire subsecvente unei încălcări a legislaţiei în materie de concurenţă.
În scopul asigurării existenţei unor mecanisme şi acţiuni eficace de asigurare a respectării normelor de concurenţă la nivel privat, a recuperării prejudiciului de către întreprinderi care au fost afectate de comportamentul anticoncurenţial al altor participanţi în piaţă, în vederea descurajării comportamentelor anticoncurenţiale, se impune adoptarea unor măsuri imediate, ce nu suportă amânare.
În lipsa creării unui cadru unitar şi uniform la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la aplicarea şi implementarea unor mecanisme de drept care să contribuie la menţinerea unui mediu economic sănătos şi competitiv, poate fi influenţat potenţialul de creştere economică a României, prin diminuarea capacităţii economico-financiare a întreprinderilor afectate de un comportament anticoncurenţial manifestat de alte întreprinderi participante la piaţă, cu impact direct asupra gradului de ocupare a forţei de muncă, a creşterii economice, a competitivităţii, a capacităţii de inovare, elemente ce aduc atingere interesului public, fiind elemente ce se circumscriu situaţiei extraordinare.
Totodată, se impune modificarea şi completarea dispoziţiilor Legii concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu completările ulterioare, având în vedere necesitatea:
a)evitării dublării anumitor dispoziţii legislative şi a eliminării din Legea nr. 21/1996, republicată, cu completările ulterioare, a prevederilor contrare noii reglementări;
b)asigurării instrumentelor legale necesare Consiliului Concurentei pentru îndeplinirea misiunii de protejare a consumatorului final şi pentru remedierea, în timp util, a disfuncţionalităţilor din sectorul de retail alimentar; practica autorităţii de concurenţă în acest sector relevă faptul că, în absenţa unei obligaţii legale, furnizarea de către întreprinderi, în mod benevol, a datelor solicitate de autoritatea de concurenţă în vederea realizării unor analize şi comparaţii de preţ nu reprezintă o alternativă funcţională;
c)explicării, în cuprinsul legii, a diferenţei între noţiunea de extragere a documentaţiei aflate pe suport electronic şi conceptul de ridicare, în sens de prelevare a probelor în scopul utilizării acestora;
d)determinării veniturilor incluse baza de calcul a amenzilor pe care le poate aplica Consiliul Concurenţei în privinţa întreprinderilor nerezidente, în materia concentrărilor economice, asigurând totodată caracterul descurajant al acestor amenzi, prin raportare la puterea economică reală pe care o au aceste întreprinderi în România;
e)asigurării unui cadru adecvat de protecţie a conducătorului autorităţii, în considerarea asimilării funcţiei de preşedinte cu cea de ministru şi a riscurilor la care este supus acesta datorită cazurilor complexe instrumentate de autoritatea de concurenţă, care implică aplicarea unor sancţiuni contravenţionale drastice întreprinderilor ce săvârşesc fapte anticoncurenţiale.
Pentru a se asigura aplicarea imediată a acestor prevederi, întrucât normele care vizează stabilirea şi menţinerea concurenţei au o deosebită importanţă şi vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
(1)Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează dreptul oricărei persoane care a suferit un prejudiciu cauzat de o încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă de către o întreprindere sau o asociaţie de întreprinderi de a solicita instanţelor de judecată competente despăgubirea integrală a prejudiciului suferit.
(2)Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică încălcărilor prevederilor art. 101 sau 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, denumit în continuare TFUE, încălcărilor prevederilor art. 101 sau 102 din TFUE atunci când acestea se aplică în paralel cu legislaţia naţională în materie de concurenţă, precum şi în cazul aplicării în mod exclusiv a legislaţiei naţionale în materie de concurenţă.
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)acţiune în despăgubire - formularea unei cereri de despăgubiri în faţa instanţei de către o parte care se pretinde a fi prejudiciată sau de către o persoană care acţionează în numele uneia sau mai multor părţi care se pretind a fi prejudiciate, în cazul în care legislaţia Uniunii Europene sau legislaţia naţională prevede această posibilitate, ori de către o persoană fizică sau juridică ce i-a succedat în drepturi părţii care a pretins a fi fost prejudiciată, inclusiv persoana care a achiziţionat drepturile litigioase;
b)autoritate de concurenţă - Comisia Europeană, Consiliul Concurenţei sau orice altă autoritate naţională de concurenţă desemnată de un stat membru al Uniunii Europene în conformitate cu art. 35 din Regulamentul(CE) nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din tratat ori toate, după caz;
c)autorul încălcării - o întreprindere sau o asociaţie de întreprinderi care a săvârşit o încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă;
d)beneficiar de imunitate - o întreprindere sau o persoană fizică căreia i s-a acordat imunitate la amendă de către o autoritate de concurenţă în cadrul unui program de clemenţă;
e)cartel - o înţelegere sau o practică concertată între doi sau mai mulţi concurenţi care urmăreşte coordonarea comportamentului concurenţial al acestora pe piaţă sau influenţarea parametrilor relevanţi ai concurenţei prin practici care includ, printre altele, fixarea sau coordonarea preţurilor de achiziţie sau de vânzare sau a altor condiţii comerciale, inclusiv în legătură cu drepturile de proprietate intelectuală, alocarea cotelor de producţie sau de vânzare, împărţirea pieţelor şi a clienţilor, inclusiv manipularea procedurilor de cerere de oferte, restricţionări ale importurilor sau exporturilor sau acţiuni anticoncurenţiale împotriva altor concurenţi;
f)cumpărător direct - o persoană fizică sau juridică care a achiziţionat direct de la autorul încălcării produse sau servicii care au făcut obiectul unei încălcări a legislaţiei în materie de concurenţă;
g)cumpărător indirect - o persoană fizică sau juridică care a achiziţionat, nu în mod direct de la autorul încălcării, ci de la un cumpărător direct sau de la un cumpărător ulterior, produse sau servicii care au făcut obiectul unei încălcări a legislaţiei în materie de concurenţă sau produse sau servicii rezultând din bunurile sau serviciile respective sau conţinând astfel de bunuri sau servicii;
h)declaraţie de clemenţă - informaţiile sau înregistrările acestora furnizate în mod voluntar unei autorităţi de concurenţă, în scris sau oral, de către o întreprindere sau o persoană fizică sau în numele acesteia, care prezintă cunoştinţele întreprinderii sau ale persoanei fizice în cauză cu privire la un cartel şi propriul rol în cadrul acestuia şi care au fost redactate în mod specific pentru a fi înaintate autorităţii de concurenţă în vederea obţinerii imunităţii la amendă sau a unei reduceri a cuantumului amenzii în cadrul unui program de clemenţă, neincluzând informaţiile preexistente;
i)decizie definitivă de constatare a unei încălcări - o decizie de constatare a unei încălcări a legislaţiei în materie de concurenţă, care nu poate sau nu mai poate fi contestată prin mijloace obişnuite;
j)informaţii preexistente - probe care există indiferent de procedurile unei autorităţi de concurenţă ori dacă aceste informaţii se află sau nu în dosarul unei autorităţi de concurenţă;
k)instanţă judecătorească - orice instanţă dintr-un stat membru, în sensul art. 267 din TFUE, care are competenţă, prin căi de atac ordinare, de a exercita controlul judecătoresc asupra deciziilor unei autorităţi de concurenţă sau controlul judiciar asupra hotărârilor judecătoreşti privind deciziile respective, indiferent dacă instanţa respectivă are competenţa de constatare a unei încălcări a legislaţiei în materie de concurenţă;
l)încălcarea legislaţiei în materie de concurenţă - o încălcare a art. 101 sau 102 din TFUE sau a legislaţiei naţionale în materie de concurenţă;
m)întreprindere - orice entitate economică angajată într-o activitate constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piaţă dată, indiferent de statutul său juridic şi de modul de finanţare, astfel cum este definită în jurisprudenţa Uniunii Europene;
n)legislaţia naţională în materie de concurenţă - dispoziţiile Legii concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu completările ulterioare, care urmăresc predominant acelaşi obiectiv ca art. 101 şi 102 din TFUE, excluzând dispoziţiile de drept naţional care impun sancţiuni penale persoanelor fizice, cu excepţia cazului în care aceste sancţiuni penale constituie mijloacele de a asigura respectarea normelor de concurenţă aplicabile întreprinderilor;
o)parte prejudiciată - o persoană care a suferit un prejudiciu cauzat de o încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă;
p)program de clemenţă - un program privind aplicarea art. 101 din TFUE sau a art. 5 din Legea nr. 21/1996, republicată, cu completările ulterioare, în baza căruia un participant la o înţelegere de tip cartel, în mod independent de celelalte întreprinderi implicate în cartel, cooperează în cadrul unei investigaţii desfăşurate de o autoritate de concurenţă, furnizând în mod voluntar informaţii pe care le are acesta despre cartel şi rolul său în cadrul cartelului, primind în schimb, printr-o decizie sau prin întreruperea procedurilor, imunitate la amenzi sau o reducere a cuantumului amenzilor care ar urma să fie impuse pentru implicarea sa în cartel;
q)propunere de încheiere a unei tranzacţii - informarea voluntară a unei autorităţi de concurenţă de către o întreprindere sau în numele acesteia, care cuprinde recunoaşterea sau renunţarea la litigiu de către întreprinderea în cauză, cu privire la participarea sa la o încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă şi asumarea răspunderii sale pentru încălcarea respectivă, informare redactată în mod specific pentru ca autoritatea de concurenţă să poată aplica o procedură simplificată sau accelerată;
r)suprapreţ - diferenţa dintre preţul plătit în realitate şi preţul care ar fi prevalat în absenţa unei încălcări a legislaţiei în materie de concurenţă;
s)soluţionare alternativă a litigiului - orice mecanism prin care părţile ajung la o soluţionare extrajudiciară a unui litigiu privind o cerere de despăgubire, precum şi soluţionarea pe calea arbitrajului.
(1)Orice persoană care a suferit un prejudiciu cauzat de o practică anticoncurenţială interzisă potrivit prevederilor Legii nr. 21/1996, republicată, cu completările ulterioare, şi/sau ale art. 101 sau 102 din TFUE poate solicita şi obţine repararea integrală a prejudiciului respectiv.
(2)Despăgubirile integrale repun persoanele care au suferit un prejudiciu în situaţia în care s-ar fi aflat dacă legislaţia în materie de concurenţă nu ar fi fost încălcată. Despăgubirea integrală include pierderea efectivă, profitul de care este lipsită persoana prejudiciată, precum şi plata dobânzii aferente.
(3)Despăgubirea integrală în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă nu poate conduce la o îmbogăţire fără justă cauză, indiferent dacă despăgubirea integrală se produce în urma unor despăgubiri punitive, multiple sau de altă natură.
Competenţa de a soluţiona cererile de reparare a prejudiciului cauzat de întreprinderi ca urmare a unei încălcări a legislaţiei în materie de concurenţă revine Tribunalului Bucureşti. Hotărârea tribunalului poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Bucureşti, împotriva hotărârii acesteia putând fi declarat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(1)În cadrul procedurilor dintr-o acţiune în despăgubire, la cererea unui reclamant care a prezentat o justificare întemeiată conţinând faptele şi mijloacele de probă disponibile pentru a dovedi caracterul plauzibil al cererii sale de despăgubiri, instanţa de judecată poate dispune divulgarea de probe relevante de către pârât sau de către un terţ, sub rezerva condiţiilor prevăzute în prezentul articol şi la art. 6-8. La cererea pârâtului, instanţa de judecată poate dispune divulgarea de probe relevante de către reclamant sau de către un terţ.
(2)Instanţa poate dispune divulgarea unor elemente determinate de probă sau a unor categorii relevante de probe delimitate în motivare pe cât de precis şi de strict posibil.
(3)Instanţa limitează divulgarea probelor la ceea ce este proporţional. La stabilirea proporţionalităţii divulgării solicitate de către o parte, instanţa ia în considerare interesele legitime ale tuturor părţilor şi terţilor vizaţi, în special:
a)măsura în care cererea sau apărarea este susţinută cu fapte şi probe disponibile care să justifice cererea de divulgare de probe;
b)amploarea şi costul divulgării, în special pentru eventualii terţi implicaţi, inclusiv pentru a evita căutarea de informaţii nespecifice, care este puţin probabil să fie relevantă pentru părţile în procedură;
c)dacă probele a căror divulgare se cere conţin informaţii confidenţiale, în special informaţii privind eventuali terţi, precum şi ce mecanisme sunt disponibile pentru protecţia unor astfel de informaţii confidenţiale.
(4)Instanţele au competenţa de a dispune divulgarea de probe care conţin informaţii confidenţiale atunci când le consideră relevante pentru acţiunile în despăgubire, cu luarea măsurilor adecvate de protecţie a acestor informaţii.
(5)Instanţa poate adopta măsuri efective de protecţie a informaţiilor confidenţiale, precum:
a)ştergerea fragmentelor sensibile din textul documentelor;
b)desfăşurarea audierilor fără prezenţa publicului;
c)limitarea numărului de persoane autorizate să aibă acces la probe la reprezentanţii legali şi avocaţii părţilor sau experţilor desemnaţi;
d)elaborarea rapoartelor de expertiză într-un mod care să asigure protecţia confidenţialităţii informaţiilor;
e)orice alte măsuri prevăzute de lege pentru asigurarea confidenţialităţii probelor divulgate.
(6)Interesul pe care întreprinderile îl au de a evita acţiunile în despăgubire ca urmare a unei încălcări a legislaţiei în materie de concurenţă nu constituie un interes care să justifice acordarea de protecţie.
(7)Instanţa va dispune divulgarea de probe cu respectarea secretului profesional.
(8)În scopul discutării necesităţii de divulgare a probelor deţinute de terţ, instanţa va dispune audierea acestuia, în camera de consiliu, cu citarea părţilor.
(1)În privinţa solicitărilor de divulgare a unor probe incluse în dosarul unei autorităţi de concurenţă se aplică prezentul articol, în plus faţă de prevederile art. 5.
(2)Instanţa poate solicita divulgarea probelor din dosarul unei autorităţi de concurenţă numai atunci când acestea nu pot fi obţinute de la o altă parte sau de la un terţ.
(3)La primirea probelor solicitate autorităţii de concurenţă conform alin. (2), instanţa asigură protecţia corespunzătoare a documentelor ce conţin secrete de afaceri sau informaţii confidenţiale în sensul legislaţiei în materie de concurenţă.
(4)Atunci când există o decizie a unei autorităţi de concurenţă prin care este sancţionată o practică anticoncurenţială, în soluţionarea cererilor privind acordarea de despăgubiri, instanţa va putea solicita autorităţii de concurenţă documentele din cadrul dosarului care a stat la baza emiterii deciziei. În acest scop, primind aceste documente, instanţa va asigura respectarea confidenţialităţii informaţiilor reprezentând secrete de afaceri, precum şi a altor informaţii calificate drept confidenţiale.
(5)Prezentul articol nu aduce atingere normelor privind liberul acces la informaţiile de interes public în temeiul Legii nr. 544/2001 privind accesul liber la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Prezentul articol nu aduce atingere normelor şi practicilor care se întemeiază pe legislaţia Uniunii Europene sau legislaţia naţională privind protecţia documentelor interne ale autorităţilor de concurenţă şi a corespondenţei dintre autorităţile de concurenţă.
(7)La evaluarea proporţionalităţii unei cereri de divulgare de informaţii, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3), instanţa examinează şi următoarele:
a)dacă cererea a fost formulată în mod specific în ceea ce priveşte natura, obiectul sau conţinutul documentelor transmise autorităţii de concurenţă sau păstrate în dosarul acesteia şi nu a fost o cerere nespecifică privind documente transmise autorităţii de concurenţă;
b)dacă partea care solicită divulgarea realizează acest lucru în ceea ce priveşte o acţiune în despăgubire în faţa instanţei;
c)în legătură cu alin. (2) şi (8) sau la cererea autorităţii de concurenţă, în conformitate cu alin. (13), necesitatea de a garanta eficacitatea asigurării respectării legislaţiei în materie de concurenţă la nivel public.
(8)Instanţa poate dispune divulgarea următoarelor categorii de probe numai după ce autoritatea de concurenţă, prin adoptarea unei decizii sau a unui alt act administrativ, şi-a încheiat procedurile:
a)informaţii care au fost pregătite de o persoană fizică sau juridică în mod specific în cadrul procedurilor desfăşurate de Consiliul Concurenţei;
b)informaţii pe care Consiliul Concurenţei le-a redactat şi le-a transmis părţilor în cursul procedurilor sale;
c)propunerile de încheiere a unei tranzacţii care au fost retrase.
(9)În cadrul acţiunilor în despăgubire, instanţa nu poate dispune, în niciun moment, ca o parte în proces sau un terţ să divulge oricare dintre următoarele categorii de probe:
a)declaraţiile de clemenţă;
b)propunerile de încheiere a unei tranzacţii.
(10)Reclamanţii pot prezenta o cerere motivată pentru accesul instanţei la probele menţionate la alin. (9) lit. a) sau b) cu scopul exclusiv de a se asigura asupra conformităţii conţinutului lor cu definiţiile prevăzute la art. 2 lit. h) şi q). În cadrul acestei evaluări, instanţa poate solicita asistenţă numai de la autoritatea de concurenţă competentă. Autorii probelor respective pot avea, de asemenea, posibilitatea de a fi audiaţi. Instanţa nu oferă celorlalte părţi sau unor terţi accesul la probele respective.
(11)În cazul în care doar o parte din probele cerute intră sub incidenţa alin. (9), cealaltă parte a probelor se divulgă în conformitate cu prevederile prezentului articol, în funcţie de categoria în care se încadrează.
(12)Divulgarea de probe din dosarul unei autorităţi de concurenţă, care nu se încadrează în niciuna dintre categoriile prevăzute la alin. (8) şi (9), poate fi dispusă în cadrul acţiunilor în despăgubire în orice moment, fără a aduce atingere prezentului articol.
(13)Autoritatea de concurenţă, din oficiu, poate înainta observaţii instanţei cu privire la proporţionalitatea cererilor de divulgare de probe ce au fost prezentate acesteia.
(1)Probele din categoriile enumerate la art. 6 alin. (9), care sunt obţinute de către o persoană fizică sau juridică exclusiv prin accesul la dosarul unei autorităţi de concurenţă, nu pot fi administrate în cadrul acţiunilor în despăgubire, fiind considerate inadmisibile.
(2)Până la finalizarea procedurii autorităţii de concurenţă, prin adoptarea unei decizii sau într-un alt mod, probele din categoriile enumerate la art. 6 alin. (8) şi care sunt obţinute de către o persoană fizică sau juridică exclusiv prin accesul la dosarul respectivei autorităţi în materie de concurenţă sunt considerate inadmisibile în cadrul acţiunilor în despăgubire.
(3)Probele obţinute de către o persoană fizică sau juridică exclusiv prin accesul la dosarul unei autorităţi de concurenţă şi care nu intră sub incidenţa alin. (1) sau (2) pot fi utilizate în cadrul unei acţiuni în despăgubire numai de către persoana respectivă sau de către o persoană fizică sau juridică ce a succedat în drepturi persoanei respective, inclusiv o persoană care a achiziţionat drepturile litigioase ale persoanei respective.
(1)Instanţa poate sancţiona părţile, terţii şi reprezentanţii legali ai acestora cu amendă judiciară între 500 şi 5.000 lei pentru persoane fizice şi între 0,1 şi 1% din cifra de afaceri realizată anul anterior pentru persoane juridice, pentru următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul:
a)neprezentarea unei probe faţă de care instanţa a dispus divulgarea de către cel care o deţine sau refuzul de prezentare a acesteia, la termenul fixat în acest scop de instanţă;
b)distrugerea probelor relevante pentru soluţionarea litigiului;
c)nerespectarea sau refuzul de a se conforma măsurilor dispuse de instanţă pentru a proteja informaţiile confidenţiale;
d)încălcarea limitărilor privind utilizarea probelor prevăzute la art. 5-7.
(2)Pentru faptele prevăzute la alin. (1), amenda judiciară se stabileşte în funcţie de gravitatea faptei, de către instanţa în faţa căreia s-a săvârşit fapta, prin încheiere executorie, pentru a fi eficientă, proporţională şi cu efect de descurajare. Prevederile art. 190, 191 şi 295 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
(3)Aplicarea amenzii judiciare nu înlătură răspunderea penală, în cazul în care fapta constituie infracţiune.
(1)O încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă, constatată printr-o decizie definitivă a Consiliului Concurenţei sau a Comisiei Europene ori printr-o hotărâre definitivă a unei instanţe judecătoreşti, se consideră a fi stabilită în mod irefragabil pentru instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei acţiuni în despăgubire în temeiul legislaţiei în materie de concurenţă.
(2)O decizie sau hotărâre definitivă, prevăzută la alin. (1) şi pronunţată într-un alt stat membru al Uniunii Europene, face dovada, până la proba contrară, a faptului că a avut loc o încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă şi, după caz, poate fi evaluată împreună cu alte probe introduse de părţi.
(3)Prezentul articol nu aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor instanţei judecătoreşti prevăzute la art. 267 din TFUE.
(1)Prin derogare de la prevederile art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, dreptul la acţiunea în despăgubire se prescrie în termen de 5 ani. Termenul de prescripţie nu începe să curgă înainte de încetarea încălcării legislaţiei în materie de concurenţă şi înainte ca reclamantul să fi cunoscut sau să fi trebuit să fi cunoscut:
a)comportamentul adoptat şi faptul că acesta constituie o încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă;
b)faptul că încălcarea legislaţiei în materie de concurenţă ia adus un prejudiciu; şic) identitatea autorului încălcării.
(2)Prin derogare de la prevederile art. 2.532 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, prescripţia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă pe perioada în care o autoritate în materie de concurenţă desfăşoară acţiuni în scopul investigării sau proceduri cu privire la o încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă la care se referă acţiunea în despăgubire. Suspendarea încetează la un an după ce decizia de constatare a încălcării rămâne definitivă sau după ce procedurile încetează în alt mod.
(3)În scopul aplicării prevederilor art. 11 alin. (2) lit. b) şi alin. (4) lit. b), în situaţia în care nu este posibilă obţinerea de despăgubiri de la celelalte întreprinderi care au fost implicate în aceeaşi încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă din cauza incapacităţii de plată, prescripţia dreptului la acţiunea în despăgubire faţă de o întreprindere mică sau mijlocie - IMM sau un beneficiar de imunitate nu începe să curgă înainte de împlinirea unui termen de trei ani de la data la care hotărârea judecătorească de declarare a falimentului celorlalte întreprinderi a rămas definitivă.
(4)Prescripţia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă pe durata procesului de soluţionare alternativă a litigiului. Suspendarea termenului de prescripţie produce efecte numai în privinţa părţilor care sunt sau au fost implicate sau reprezentate în soluţionarea alternativă a litigiului.
(1)Întreprinderile care au încălcat legislaţia în materie de concurenţă printr-un comportament comun sunt răspunzătoare, în solidar, pentru prejudiciul cauzat de încălcarea legislaţiei în materie de concurenţă. Fiecare dintre întreprinderile respective are obligaţia de despăgubire integrală a prejudiciului, iar partea prejudiciată are dreptul de a solicita despăgubiri integrale de la oricare dintre acestea până când este despăgubită integral.
(2)Fără a aduce atingere dreptului la despăgubiri integrale, astfel cum este prevăzut la art. 3, în cazul în care autorul încălcării este IMM, în sensul definiţiei din Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, acesta este responsabil:
a)numai faţă de cumpărătorii săi direcţi şi indirecţi în cazul în care cota sa de piaţă de pe piaţa relevantă a fost mai mică de 5% în orice moment de pe durata încălcării legislaţiei în materie de concurenţă, iar aplicarea normelor obişnuite de răspundere în solidar ar periclita iremediabil viabilitatea sa economică şi ar atrage pierderea totală a valorii activelor sale;
b)faţă de alte părţi prejudiciate numai în cazul în care nu se poate obţine despăgubirea integrală de la celelalte întreprinderi care au fost implicate în aceeaşi încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă.
(3)Excepţia prevăzută la alin. (2) nu se aplică în cazul în care:
a)IMM-ul a avut un rol de iniţiator al practicii anticoncurenţiale sau a constrâns alte întreprinderi să participe ori să rămână parte la încălcarea respectivă; saub) s-a constatat anterior încălcarea de către IMM a legislaţiei în materie de concurenţă.
(4)Întreprinderea care beneficiază de imunitate la amendă este răspunzătoare, în solidar:
a)faţă de cumpărătorii sau furnizorii săi direcţi şi indirecţi; şib) faţă de alte părţi prejudiciate numai în cazul în care nu se poate obţine despăgubirea integrală de la celelalte întreprinderi care au fost implicate în aceeaşi încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă.
(5)Întreprinderea implicată într-o practică anticoncurenţială se poate îndrepta cu acţiune în regres împotriva oricărei altei întreprinderi implicate în respectiva încălcare pentru a recupera contribuţia plătită pe seama acestora, al cărei cuantum este stabilit având în vedere răspunderea lor relativă pentru prejudiciul cauzat de încălcarea legislaţiei în materie de concurenţă. Cuantumul contribuţiei unei întreprinderi implicate în practica anticoncurenţială şi căreia i s-a acordat imunitate la amendă în cadrul unui program de clemenţă nu va depăşi cuantumul prejudiciului cauzat de aceasta cumpărătorilor sau furnizorilor proprii, direcţi sau indirecţi.
(6)În cazul în care încălcarea legislaţiei în materie de concurenţă a cauzat prejudicii altor părţi decât cumpărătorilor sau furnizorilor proprii direcţi sau indirecţi ai autorilor încălcării, cuantumul oricărei contribuţii din partea unui beneficiar de imunitate către alţi autori ai încălcării este stabilit având în vedere răspunderea sa relativă pentru prejudiciul respectiv.
(1)Pentru a asigura deplina eficacitate a dreptului la despăgubiri integrale, astfel cum este prevăzut la art. 3, oricine a suferit un prejudiciu poate solicita despăgubiri, indiferent dacă este un cumpărător direct sau indirect al autorului încălcării, nefiind acordate despăgubirile care depăşesc prejudiciul cauzat efectiv reclamantului de încălcarea legislaţiei în materie de concurenţă şi în absenţa răspunderii autorului încălcării.
(2)Despăgubirile pentru pierderea efectivă, la orice nivel al lanţului de aprovizionare, nu vor depăşi prejudiciul sub formă de suprapreţ cauzat la acel nivel.
(3)Prezentul articol nu aduce atingere dreptului unei părţi prejudiciate de a solicita şi de a obţine despăgubiri pentru pierderea de profit cauzată de transferul parţial sau integral al suprapreţului.
(4)Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică în mod corespunzător atunci când încălcarea legislaţiei în materie de concurenţă se produce la nivelul aprovizionării autorului încălcării.
(5)Instanţa, în litigiul aflat pe rolul său, are competenţa de a estima cota din suprapreţ care a fost transferată.
(1)Pârâtul într-o acţiune în despăgubire poate invoca în apărarea sa împotriva unei cereri de despăgubiri faptul că reclamantul a transferat integral sau parţial suprapreţul rezultat din încălcarea legislaţiei în materie de concurenţă.
(2)Sarcina probei privind transferul suprapreţului revine pârâtului, care poate solicita divulgarea de informaţii din partea reclamantului sau din partea terţilor.
(1)Atunci când într-o acţiune în despăgubire existenţa unei cereri de despăgubiri sau cuantumul despăgubirilor care trebuie acordate depinde de faptul dacă un suprapreţ a fost transferat reclamantului sau de măsura în care un suprapreţ a fost transferat reclamantului, luând în considerare practica comercială potrivit căreia creşterile de preţuri sunt transferate în aval de-a lungul lanţului de aprovizionare, sarcina probei pentru a dovedi existenţa şi amploarea unui astfel de transfer revine reclamantului, care poate solicita divulgarea de informaţii din partea pârâtului sau din partea terţilor.
(2)În situaţia menţionată la alin. (1), cumpărătorul indirect se consideră că a dovedit existenţa transferului asupra sa atunci când acesta a arătat că:
a)pârâtul a săvârşit o încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă;
b)încălcarea legislaţiei în materie de concurenţă a avut ca rezultat un suprapreţ pentru cumpărătorul direct al pârâtului; şic) a achiziţionat bunurile sau serviciile care au făcut obiectul încălcării legislaţiei în materie de concurenţă sau a achiziţionat bunuri sau servicii rezultând din respectivele bunuri sau servicii ori conţinând respectivele bunuri sau servicii.
(3)Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul în care pârâtul poate demonstra că suprapreţul nu a fost transferat sau nu a fost transferat integral cumpărătorului indirect.
(1)Pentru a se evita ca acţiunile în despăgubire din partea unor reclamanţi de la niveluri diferite ale lanţului de aprovizionare să ducă la o răspundere multiplă sau la absenţa răspunderii autorului încălcării, în evaluarea îndeplinirii cerinţelor privind sarcina probei rezultate din aplicarea art. 13 şi 14, instanţele sesizate cu privire la o acţiune în despăgubire pot lua în considerare, în mod corespunzător, oricare dintre următoarele:
a)acţiunile în despăgubire care sunt legate de aceeaşi încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă, dar sunt introduse de reclamanţi de la alte niveluri ale lanţului de aprovizionare;
b)hotărârile pronunţate în acţiunile în despăgubire astfel cum sunt menţionate la lit. a);
c)informaţiile relevante cu caracter public şi care rezultă din cazuri de asigurare a respectării legislaţiei în materie de concurenţă la nivel public.
(2)Prevederile prezentului articol nu aduc atingere drepturilor şi obligaţiilor instanţelor judecătoreşti prevăzute la art. 30 din Regulamentul (UE) nr. 1.215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.
(1)Instanţa are competenţa de a estima cuantumul prejudiciului în litigiul aflat pe rolul acesteia, asigurându-se că nici sarcina probei şi nici standardul probatoriu necesar pentru cuantificarea prejudiciului nu fac practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea dreptului la despăgubiri integrale.
(2)Se prezumă că încălcările sub forma unor carteluri provoacă prejudicii. Autorul încălcării poate răsturna o astfel de prezumţie.
(3)În cadrul unei proceduri referitoare la o acţiune în despăgubire, Consiliul Concurenţei poate, la cererea instanţei, să acorde asistenţă acesteia în vederea determinării cuantumului despăgubirilor, dacă autoritatea de concurenţă consideră adecvată această asistenţă.
(1)Fără a aduce atingere prevederilor art. 541-621 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, în materie de arbitraj, instanţele sesizate cu privire la o acţiune în despăgubire îşi pot suspenda procedurile pentru maximum 2 ani atunci când părţile din cadrul procedurilor respective sunt implicate în soluţionarea alternativă a litigiului privind cererea vizată de acţiunea în despăgubire respectivă.
(2)În urma unei soluţionări alternative a litigiului, cererea părţii prejudiciate este redusă cu cota din prejudiciul cauzat acesteia de către coautorul încălcării legislaţiei în materie de concurenţă care a procedat la soluţionarea alternativă a litigiului.
(3)Partea restantă din cererea părţii prejudiciate poate fi pretinsă numai coautorilor încălcării care nu au procedat la soluţionarea alternativă a litigiului. Coautorii încălcării nu pot recupera o contribuţie pentru partea restantă din cererea părţii prejudiciate din partea coautorului încălcării care a procedat la soluţionarea alternativă a litigiului.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (3), în cazul în care coautorii încălcării care nu au procedat la soluţionarea alternativă a litigiului nu pot plăti despăgubirile care corespund părţii restante a cererii din partea părţii prejudiciate care a procedat la soluţionarea alternativă a litigiului, partea prejudiciată poate pretinde partea restantă din cerere coautorului încălcării care a procedat la soluţionarea alternativă a litigiului. Această excepţie poate fi exclusă în mod expres prin acordul de soluţionare alternativă a litigiului.
(5)La determinarea cuantumului contribuţiei pe care un coautor al încălcării îl poate recupera de la oricare alt coautor al încălcării în conformitate cu partea de răspundere care revine fiecăruia pentru prejudiciul adus de încălcarea legislaţiei în materie de concurenţă, instanţa ţine cont în mod corespunzător de orice despăgubiri plătite în temeiul unei soluţionări alternative a litigiului în care este implicat coautorul încălcării.
(1)Consiliul Concurenţei poate reţine ca factor atenuant pentru individualizarea sancţiunii, în decizia de constatare şi sancţionare a unei fapte anticoncurenţiale existenţa plăţii de despăgubiri în urma unor soluţionări alternative a litigiilor.
(2)În situaţiile în care există mai multe persoane prejudiciate, Consiliul Concurenţei poate reţine, ca factor atenuant pentru individualizarea sancţiunii, existenţa unui mecanism de acordare a despăgubirilor asumat de către autorii încălcării legislaţiei în materie de concurenţă, având ca finalitate înlăturarea consecinţelor faptei anticoncurenţiale. Prin acceptarea de către Consiliul Concurenţei a unui mecanism de acordare a despăgubirilor, aplicarea lui de către contravenient devine obligatorie, nerespectarea acestei obligaţii impuse prin decizie atrăgând răspunderea contravenţională potrivit prevederilor Legii concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu completările ulterioare.
Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu prevederile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare.
(1)Dispoziţiile de drept material ale prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică retroactiv.
(2)Prevederile de procedură ale prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică şi acţiunilor în despăgubire introduse începând cu data de 26 decembrie 2014.
Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, cu completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 2, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(2)Prin întreprindere, în sensul prezentei legi, se înţelege orice entitate angajată într-o activitate economică constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piaţă dată, indiferent de statutul său juridic şi de modul de finanţare, astfel cum este definită în jurisprudenţa Uniunii Europene.
2.La articolul 4, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
(5)Întreprinderile care fac parte din comerţul modern cu produse alimentare şi nealimentare, de tip supermarket, hipermarket, discounter şi cash carry vor transmite Consiliului Concurenţei, la cererea acestuia, preţurile de vânzare a produselor comercializate de acestea, în vederea realizării de analize, studii de piaţă sau comparaţii de preţ.
3.La articolul 21, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(1)În vederea exercitării atribuţiilor sale, Consiliul Concurenţei elaborează şi adoptă un regulament de procedură, precum şi un regulament de organizare şi funcţionare şi constituie aparatul propriu, la nivel central şi local.
4.La articolul 25 alineatul (1), litera j) se modifică şi va avea următorul cuprins:
j)urmăreşte aplicarea dispoziţiilor legale şi a altor acte normative incidente în domeniul de reglementare al prezentei legi şi poate recomanda autorităţilor competente modificarea actelor normative care au sau pot avea impact anticoncurenţial;
5.La articolul 38, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins:
(1^1)În cursul inspecţiei inopinate, informaţiile stocate sau arhivate în mediul electronic pot fi copiate integral şi ridicate pe suport electronic, cu aplicarea de sigilii, urmând ca prelevarea informaţiilor necesare investigaţiei să se realizeze în prezenţa reprezentantului întreprinderii/asociaţiei de întreprinderi, la sediul Consiliului Concurenţei.
(1^2)Măsurile prevăzute la alin. (1^1) se realizează în baza ordinului emis de preşedintele Consiliului Concurenţei şi a autorizării judiciare, prevederile art. 40 fiind aplicabile în mod corespunzător.
6.La articolul 38, alineatul (12) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(12)Exercitarea puterilor de inspecţie se face în conformitate cu regulamentul privind procedura Consiliului Concurenţei.“
7.După articolul 54 se introduce un nou articol, articolul 54^1, cu următorul cuprins:
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 4 alin. (5).
8.La articolul 55, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:
(4)Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), în privinţa contravenţiilor prevăzute la lit. b)-e) din acelaşi alineat care sunt săvârşite în domeniul concentrărilor economice de o persoană nerezidentă, cifra de afaceri la care se aplică amenda se înlocuieşte cu suma următoarelor venituri:
a)cifra de afaceri realizată de către fiecare dintre întreprinderile înregistrate în România, controlate de contravenient;
b)veniturile obţinute din România de către fiecare dintre întreprinderile nerezidente controlate de contravenient;
c)veniturile proprii, obţinute din România de către contravenient şi înregistrate în situaţiile financiare individuale ale acestuia.
(5)Prin persoană nerezidentă se înţelege orice persoană străină, precum şi orice alte entităţi străine, inclusiv organisme de plasament colectiv fără personalitate juridică, care nu sunt înregistrate în România, potrivit legii.
9.La articolul 60, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(3)Sancţiunile pentru contravenţiile prevăzute la art. 53 lit. a)-c), art. 54, art. 54^1 şi art. 55 alin. (1) lit. d) şi e), precum şi amenzile cominatorii prevăzute la art. 59 se aplică de către comisiile Consiliului Concurenţei, prin aceeaşi decizie prin care se constată săvârşirea contravenţiei sau incidenţa art. 59 alin. (1).
10.La articolul 66, alineatele (2)-(5) se abrogă.
11.După articolul 71 se introduce un nou articol, articolul 72, cu următorul cuprins:
Protecţia preşedintelui Consiliului Concurenţei se asigură de către Serviciul de Protecţie şi Pază, în condiţiile legii.
(1)Regulamentul de organizare, funcţionare şi procedură al Consiliului Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 14 februarie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, îşi păstrează aplicabilitatea până la intrarea în vigoare a regulamentelor prevăzute la art. 21 pct. 3.
(2)Prevederile art. 21 pct. 7 intră în vigoare în termen de 30 zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune Directiva 2014/104/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind anumite norme care guvernează acţiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă a statelor membre şi a Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 349, din 5 decembrie 2014.
PRIM-MINISTRU
SORIN MIHAI GRINDEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul economiei,
Petre Iulian Nicolescu,
secretar de stat
Preşedintele Consiliului Concurenţei,
Bogdan Marius Chiriţoiu
Ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat,
Alexandru Petrescu
p. Ministrul afacerilor externe,
Alexandru Victor Micula,
secretar de stat
p. Ministrul delegat pentru afaceri europene,
Bogdan Mănoiu,
secretar de stat
Bucureşti, 31 mai 2017.
Nr. 39.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
