Decizia nr. 98 din 7 martie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza întâi şi art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Diana Manea în Dosarul nr. 900/39/2015 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 39D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, partea Consiliul Judeţean Suceava a depus concluzii scrise prin care arată că excepţia de neconstituţionalitate apare ca fiind inadmisibilă din perspectiva susţinerilor autoarei acesteia.

4.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 17 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 900/39/2015, Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza întâi şi art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Diana Manea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de strămutare.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale deoarece strămutarea cauzei în cadrul aceleiaşi curţi de apel nu este suficientă pentru a înlătura motivele de bănuială legitimă. În continuare, se arată că, pe de o parte, instanţa chemată să judece cererea de strămutare este chiar instanţa din care face parte persoana a cărei calitate reprezintă motivul cererii de strămutare, preşedintele curţii de apel, care se află în relaţii de prietenie cu familia primarului unei comune din circumscripţia judecătoriei de unde a fost strămutată cauza (funcţia de director al uneia dintre părţile pârâte în cauză fiind deţinută de soţia primarului) şi, pe de altă parte, magistratul învestit cu soluţionarea cauzei la judecătoria unde a fost strămutată cauza este subordonat faţă de preşedintele curţii de apel.

7.Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată. Se mai menţionează că dispoziţiile legale criticate nu au fost declarate neconstituţionale sub aspectul criticilor autoarei acesteia.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Normele privitoare la competenţa şi procedura de judecată a cererilor de strămutare şi instanţele la care urmează a fi strămutate pricinile nu sunt de natură să aducă atingere dispoziţiilor Legii fundamentale, din perspectiva criticilor formulate de autoarea excepţiei.

10.Avocatul Poporului menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 558 din 16 octombrie 2014, prin care instanţa constituţională a reţinut că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care urmează să judece cauza. Mai arată că, din perspectiva susţinerilor autoarei excepţiei de neconstituţionalitate din prezenta cauză, excepţia este inadmisibilă.

11.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza întâi şi art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, texte de lege care au următorul cuprins:

–Art. 142 alin. (1) teza întâi: „Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cererea de strămutare se depune la instanţa competentă să o soluţioneze, care va înştiinţa de îndată instanţa de la care s-a cerut strămutarea despre formularea cererii de strămutare.“;

–Art. 145 alin. (1) teza întâi: „În caz de admitere a cererii de strămutare, curtea de apel trimite procesul spre judecată unei alte instanţe de acelaşi grad din circumscripţia sa. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va strămuta judecarea cauzei la una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa de la care se cere strămutarea.“14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, astfel cum se interpretează potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie şi prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 124 alin. (2) privind caracterul unic, imparţial şi egal al justiţiei.

15.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedură care privesc buna administrare a justiţiei, competenţa şi procedura de judecată a cererilor de strămutare şi instanţele la care urmează a fi strămutate pricinile, edictate de legiuitor în temeiul mandatului său constituţional conferit de art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Strămutarea reprezintă un remediu excepţional pentru situaţii în care deplina imparţialitate - îndeosebi în componenta sa obiectivă, respectiv aparenţa de imparţialitate în ochii unui observator obiectiv şi rezonabil, iar nu insinuant şi tendenţios - a instanţei, în întregul său, nu poate fi asigurată.

16.În continuare, Curtea reţine că prin Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, şi Decizia nr. 169 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 9 mai 2016, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza întâi şi ale art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părţi, respectiv la calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului.

17.În prezenta cauză Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate nu vizează ipotezele avute în vedere în deciziile amintite, ci priveşte motivul de bănuială legitimă generat de relaţiile de prietenie dintre preşedintele curţii de apel şi familia primarului unei comune din circumscripţia judecătoriei de unde a fost strămutată cauza (funcţia de director al uneia dintre părţile pârâte în cauză fiind deţinută de soţia primarului) pe de o parte, şi, pe de altă parte, subordonarea faţă de preşedintele curţii de apel a magistratului învestit cu soluţionarea cauzei la judecătoria unde a fost strămutată cauza, iar excepţia de neconstituţionalitate este motivată prin invocarea motivelor de bănuială legitimă pe care autoarea excepţiei le are faţă de magistratul chemat să soluţioneze fondul cauzei sale şi prin nemulţumirea faţă de modul în care instanţele judecătoreşti din circumscripţia curţii de apel au soluţionat cererile sale, apreciind că imparţialitatea magistraţilor aflaţi în circumscripţia curţii de apel este grav afectată, soluţionarea justă a cauzei neputându-se realiza decât la o instanţă aflată în circumscripţia unei alte curţi de apel.

18.Or, având în vedere că strămutarea procesului civil reprezintă un incident procedural referitor la instanţa sesizată cu judecarea pricinii care are drept finalitate înlăturarea suspiciunilor ce ar putea să apară cu privire la independenţa sau imparţialitatea acesteia, Curtea reţine că susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate pot constitui, eventual, motive pe care se întemeiază o cerere de strămutare. Aşadar, pretinsa neconstituţionalitate a textelor de lege criticate este motivată din perspectiva unor împrejurări concrete, individualizate la speţa aflată pe rolul instanţei de judecată, generate de motivele de bănuială legitimă ale autoarei excepţiei faţă de magistraţii din circumscripţia curţii de apel. Întrucât analiza aspectelor de fapt revine instanţei de judecată care este chemată să se pronunţe faţă de materialul probator administrat în cauză, dacă şi în ce măsură motivele invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate întrunesc condiţiile impuse de lege pentru a determina strămutarea cauzei, Curtea reţine că aprecierea asupra modului de interpretare şi aplicare a legii la speţa dedusă judecăţii aparţine instanţelor de drept comun, în cadrul controlului judiciar realizat de acestea. Prin urmare, asemenea critici nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“, iar nu cu privire la modul de aplicare a legii, astfel încât excepţia va fi respinsă ca inadmisibilă.

19.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza întâi şi art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Diana Manea în Dosarul nr. 900/39/2015 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 martie 2017.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. Valer Dorneanu

Magistrat-asistent,

Andreea Costin