Decizie nr. 465 din 28 iunie 2016

Valer Dorneanu - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Elena Popescu în Dosarul nr. 884/197/2015/a1 al Judecătoriei Braşov. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 88D/2016.

2.La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, apreciază că prin criticile formulate autoarea excepţiei vizează, de fapt, o propunere de modificare legislativă, aspect de excedează, însă, competenţei Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 7 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 884/197/2015/a1, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Elena Popescu într-o cauză având ca obiect reexaminarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru datorată pentru o acţiune în revendicare asupra unui imobil.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că textul criticat, "care face trimitere la valoarea imobilului stabilită în grilele notarilor publici pentru determinarea taxei de timbru, creşte artificial costurile unui proces pentru reclamant, obligându-l pe acesta la plata unei taxe de timbru în cuantum mărit, ştiut fiind că valorile imobilelor din grilele notarilor publici sunt mai mari decât valoarea de piaţă a imobilului respectiv." Apreciază că această prevedere diferă de reglementările cuprinse în Codul de procedură civilă, invocând în acest sens art. 104 alin. (2) din acest act normativ, potrivit căruia "în cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor se determină în funcţie de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislaţiei fiscale", iar "în cazul în care valoarea impozabilă nu este stabilită sunt aplicabile dispoziţiile art. 98 din Codul de procedură civilă". În acest context, susţine că "impunerea grilelor notariale drept criteriu unic de determinare a valorii cererii sub aspectul taxei judiciare de timbru se îndepărtează de soluţia consacrată de art. 104 din Codul de procedură civilă, creând premisele unei inacceptabile bivalenţe în ceea ce priveşte valoarea aceleiaşi cereri", ceea ce "îngrădeşte proprietarului neposesor accesul la justiţie pentru valorificarea dreptului său de proprietate, prin impunerea unor costuri suplimentare crescute artificial", ceea ce contravine şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

6.Autoarea excepţiei apreciază că "taxarea unei acţiuni în revendicare în funcţie de valoarea imobilului din grilele notarilor publici este discriminatorie pentru reclamant, favorizându-l pe pârât", context în care face referire şi la prevederile art. 111 alin. (4) din noul Cod fiscal (Legea nr. 227/2015) prin care legiuitorul a abandonat raportarea la grilele notarilor publici pentru impozitarea construcţiilor la transferul dreptului de proprietate prin acte juridice între vii, în favoarea valorii declarate de părţi în actul juridic translativ de proprietate. Prin analogie, "având în vedere că şi taxa judiciară de timbru este tot o contribuţie în sarcina contribuabilului datorată, însă, pentru accesul la justiţie", consideră că "ar trebui ca şi pentru determinarea acesteia să se adopte soluţia din noul cod fiscal."

7.În fine, face referire şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, exemplu fiind Cauza Weissman contra României, prin care a fost constatată încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin fixarea unor taxe de timbru excesive, de natură a aduce atingere esenţei dreptului de acces la justiţie.

8.Judecătoria Braşov opinează în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, şi arată că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili norme de procedură, precum şi reguli speciale, derogatorii de la normele generale, în materie fiscală, fără ca prin aceasta să fie încălcat accesul la justiţie al titularilor drepturilor procesuale care îşi vor exercita aceste drepturi în cadrul procesual şi cu respectarea exigenţelor stabilite de legiuitor.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Faptul că legiuitorul a stabilit un criteriu alternativ de calculare a taxei judiciare de timbru în cazul acţiunilor având ca obiect dreptul de proprietate sau alt drept real asupra unui imobil, ţine de dreptul acestuia de a stabili nivelul taxelor şi impozitelor. Această opţiune nu contravine accesului la justiţie, deoarece suma rezultată are regimul general al taxelor de timbru, fiind susceptibilă de reducere, eşalonare, scutire în cadrul ajutorului public judiciar încuviinţat de instanţă, dacă prin calculul procentual s-ar ajunge la un cuantum nerezonabil. Soluţia legală criticată ţine seama de faptul că ceea ce părţile urmăresc printr-o astfel de acţiune este aducerea în patrimoniul lor a unor drepturi reale asupra unor imobile, la valoarea lor de piaţă, astfel încât timbrarea ar trebui să fie corespunzătoare acestui nivel. Precizează, totodată, că nu poate fi reţinută nici afirmaţia potrivit căreia norma criticată "favorizează" pe una din părţi şi le plasează pe acestea pe "poziţii inechitabile", dat fiind faptul că diferenţa de reguli între reclamant şi pârât este firească şi justificată, rezultată din însăşi poziţia procesuală diferită a acestora.

11.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, având în vedere faptul că autoarea acesteia solicită, în realitate, adoptarea unei noi soluţii legislative, în sensul că taxarea cererilor de chemare în judecată ar trebui să se realizeze conform normelor fiscale, raportat la valoarea declarată a imobilului, şi nu la valoarea din grilele notarilor publici. Or, acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni atât dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, cât şi prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

12.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 31 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit prevederilor criticate, "(...) Dacă valoarea impozabilă este contestată sau apreciată de instanţă ca vădit derizorie, taxarea cererilor se va face prin raportare la grilele notariale cuprinzând valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare."

15.În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 alin. (1)-(3) care consacră accesul liber la justiţie, art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la înfăptuirea justiţiei, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

16.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că potrivit art. 31 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, în cazul taxelor calculate în funcţie de valoarea obiectului cererii, valoarea la care se calculează taxele judiciare de timbru este cea prevăzută în acţiune sau în cerere. Dacă valoarea este contestată sau apreciată de instanţă ca vădit derizorie, evaluarea se face în condiţiile art. 98 alin. (3) din Codul de procedură civilă, adică după înscrisurile prezentate şi explicaţiile date de părţi. De asemenea, art. 31 alin. (3) teza întâi din ordonanţa de urgenţă precizează că, în cererile având ca obiect dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra unui imobil, taxa judiciară de timbru se calculează în funcţie de valoarea impozabilă a bunului imobil. Potrivit art. 31 alin. (3) teza a doua, dacă valoarea impozabilă este contestată sau apreciată de instanţă ca vădit derizorie, taxarea cererilor se va face prin raportare la grilele notariale cuprinzând valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare.

17.Curtea apreciază că nu pot fi reţinute susţinerile autoarei excepţiei în sensul că reglementarea criticată din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 ar conduce la creşterea artificială a costurilor unui proces. Aceasta, deoarece valorile stabilite prin ghidul orientativ privind valorile proprietăţilor imobiliare sunt avute în vedere pentru calculul taxei judiciare de timbru doar în situaţii strict prevăzute de lege, respectiv atunci când valoarea impozabilă este contestată sau considerată de instanţă vădit derizorie.

18.Curtea reţine, totodată, că aceste grile notariale, menţionate în cuprinsul dispoziţiilor criticate în prezenta cauză, sunt folosite drept criteriu de referinţă şi în alte reglementări legale, exemplu fiind art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, ele fiind publice şi previzibile.

19.Soluţia legală criticată are în vedere faptul că, ceea ce părţile urmăresc printr-o astfel de acţiune (revendicare imobiliară), este aducerea în patrimoniul lor a unor drepturi reale asupra unor imobile, la valoarea lor de piaţă, astfel încât este firesc ca timbrarea să fie corespunzătoare acestui nivel. Dacă această valoare este stabilită prin grilele notariale sau rezultată din alte evidenţe sau evaluări, aceasta este o problemă ce ţine de opţiunea legiuitorului şi de politica de stabilire a taxelor şi impozitelor. Atâta vreme cât aceste criterii de evaluare sunt obiective, iar taxele judiciare stabilite pe baza lor sunt supuse regulilor de acordare a ajutorului public judiciar, Curtea apreciază că nu se pune problema obstrucţionării accesului la justiţie.

20.Astfel, aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa în materie, în situaţia în care justiţiabilul nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept ori interes legitim în justiţie, potrivit art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, legiuitorul a instituit posibilitatea de a obţine scutiri, reduceri, amânări sau eşalonări de la plata taxelor judiciare de timbru, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008. Această reglementare vizează tocmai situaţiile în care partea nu poate face faţă cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind chiar o garanţie a liberului acces la justiţie.

21.Curtea a constatat că cerinţa plăţii taxelor judiciare de timbru în procedurile civile, pentru acţiunile introduse, nu poate fi privită ca o restricţie a dreptului de acces la instanţele judecătoreşti incompatibilă "per se" cu art. 6 paragraful 1 din Convenţie, care consacră dreptul la un proces echitabil. De altfel, "la finalul procesului judiciar sarcina suportării cheltuielilor judiciare, inclusiv a celor constând în plata taxelor de timbru, revine persoanei care a căzut în pretenţii sau care, în cauzele nelitigioase, a beneficiat de prestaţiile efectuate, în condiţiile legii, de organele de justiţie."

22.Referitor la critica potrivit căreia impunerea grilelor notariale drept criteriu unic de determinare a valorii cererii sub aspectul taxei judiciare de timbru se îndepărtează de soluţia consacrată de art. 104 din Codul de procedură civilă, creând premisele unei inacceptabile bivalenţe în ceea ce priveşte valoarea aceleiaşi cereri, Curtea reţine faptul că, potrivit art. 104 alin. (1) din actul menţionat, "În cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor se determină în funcţie de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislaţiei fiscale." În acest context, în considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 32 din 9 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2008, s-a reţinut că "legea privind taxele judiciare de timbru este o lege fiscală, circumscrisă dreptului financiar, şi nu dreptului procesual civil. Actul normativ menţionat conţine o reglementare specială, limitată la materia taxelor judiciare de timbru, reglementare ale cărei consecinţe procedurale nu se pot produce decât în legătură cu condiţia de formă a timbrării. Obligaţia de plată a taxelor judiciare de timbru este o obligaţie fiscală şi este prevăzută de legea specială numai în sarcina celor care apelează la justiţie". Astfel, instanţa supremă a subliniat că între beneficiarul serviciului public al justiţiei şi instanţa de judecată, ca exponent al puterii publice, se stabileşte un raport de drept fiscal, caracterizat prin relaţia de subordonare a părţilor. "Clasificarea pe care legea taxelor de timbru o face în acţiuni neevaluabile şi evaluabile în bani are la bază raţiuni fiscale şi nu are nimic comun cu natura patrimonială sau nepatrimonială a dreptului dedus judecăţii şi deci cu caracterul evaluabil sau neevaluabil în bani al proceselor şi cererilor în materie civilă şi comercială pentru delimitarea competenţei materiale de primă instanţă. Aşadar, pentru stabilirea taxei judiciare de timbru urmează să fie avute în vedere dispoziţiile şi categoriile de acţiuni folosite de legea specială, în timp ce pentru determinarea competenţei materiale după valoare şi, implicit, a căilor de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauzele civile şi comerciale se va avea în vedere natura dreptului care fundamentează acţiunea, particularizând-o şi transferându-i din caracterele sale."

23.Curtea constată, de altfel, că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate doreşte, în realitate, modificarea soluţiei legislative actuale cuprinsă în textul criticat din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, în sensul că ar trebui, ca şi în cazul determinării taxei judiciare de timbru, legiuitorul să adopte soluţia din noul Cod fiscal - Legea nr. 227/2015, în sensul de a abandona raportarea la grilele notarilor publici pentru impozitarea construcţiilor la transferul dreptului de proprietate prin acte juridice între vii, în favoarea valorii declarate de părţi în actul juridic translativ de proprietate. Or, Curtea constată că o critică astfel formulată este inadmisibilă, având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elena Popescu în Dosarul nr. 884/197/2015/a1 al Judecătoriei Braşov şi constată că prevederile art. 31 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Braşov şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 28 iunie 2016.

PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

Prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora