Norma nr. 12 din 2012
pentru modificarea şi completarea Normei nr. 9/2011 privind sistemul de raportare contabilă semestrială a entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private
- Emitent
- Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 493 din 18 iulie 2012
Textul actului · 2 articole
Având în vedere prevederile Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul dispoziţiilor art. 16, 21, 21^1, 22, art. 23 lit. b) şi f) şi ale art. 24 lit. o) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 313/2005, cu modificările şi completările ulterioare,
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, denumită în continuare Comisie, emite prezenta normă.
Articolul I
Norma nr. 9/2011 privind sistemul de raportare contabilă semestrială a entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 12/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 12 august 2011, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 2, după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
e)fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private, denumit în continuare Fond de garantare, înfiinţat potrivit Legii nr. 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private.
2.După capitolul VI se introduce un nou capitol, capitolul VI^1, cu următorul cuprins:
Capitolul VI^1Prevederi privind sistemul de raportare contabilă semestrială aplicabil Fondului de garantare
Art. 21^1. – Fondul de garantare trebuie să întocmească raportări contabile semestriale.
Art. 21^2. – (1) Dosarul raportărilor contabile semestriale ale Fondului de garantare trebuie să cuprindă:
a)raportările contabile semestriale - pe suport hârtie, semnate şi ştampilate, şi în format electronic;
b)balanţa de verificare a conturilor sintetice la data de 30 iunie a anului pentru care se întocmeşte raportarea contabilă semestrială - pe suport hârtie, semnată şi ştampilată pe fiecare pagină.
(2)Raportările contabile semestriale prevăzute la alin. (1) lit. a) trebuie să cuprindă:
a)situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, conform anexei nr. D1;
b)contul de profit şi pierdere, conform anexei nr. D2;
c)date informative, conform anexei nr. D3.
Art. 21^3. – (1) Fondul de garantare depune la Comisie raportările contabile semestriale, până la data de 16 august a fiecărui an, astfel:
a)în format electronic, prin aplicaţia CSSPP-FRP. Aplicaţia şi instrucţiunile de utilizare sunt prezentate pe pagina web a Comisiei, respectiv https://w3.csspp.ro/itbox/ b) pe suport hârtie, componentele dosarului raportărilor contabile semestriale, aşa cum sunt prevăzute la art. 21^2, semnate şi ştampilate, conform legii.
(2)În termen de 5 zile lucrătoare de la transmiterea către Comisie a raportărilor contabile aferente datei de 30 iunie a fiecărui an, Fondul de garantare are obligaţia de a le publică pe pagina web a acestuia.
Art. 21^4. – Fondul de garantare trebuie să depună la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice raportările contabile semestriale, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
3.Articolul 26 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Art. 26. – (1) Constituie contravenţii următoarele fapte:
a)neîntocmirea raportărilor contabile semestriale;
b)netransmiterea, transmiterea cu întârziere sau transmiterea către Comisie a documentelor prevăzute la art. 9, 13, 16, 19 şi 21^2 cu date sau informaţii eronate;
c)nerespectarea prevederilor referitoare la termenul de publicare pe pagina web proprie a informaţiilor, prevăzut la art. 10 alin. (2), art. 14 alin. (2) şi art. 21^3 alin. (2);
d)deţinerea, cu orice titlu, de elemente de natura activelor şi datoriilor, precum şi efectuarea de operaţiuni economico-financiare fără să fie înregistrate în contabilitate;
e)nerespectarea celorlalte obligaţii prevăzute de prezenta normă.
(2)Săvârşirea de către entităţile prevăzute la art. 2 a vreuneia dintre faptele prevăzute la alin. (1) se sancţionează conform prevederilor art. 38 lit. c), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (2)-(11) din Legea nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, ale art. 81 alin. (1) lit. c), art. 140 alin. (1), art. 141 alin. (2)-(11) din Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi respectiv art. 30-33 din Legea nr. 187/2011.
4.Articolul 27 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Art. 27. – Anexele nr. A1-A3, B1, B2, C1, C2 şi D1-D3 fac parte integrantă din prezenta normă.
5.După anexa nr. C2 se introduc 3 noi anexe, anexele nr. D1 - D3, al căror cuprins este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta normă.
Articolul II
Prevederile prezentei norme se aplică începând cu raportările contabile aferente semestrului I al anului 2012.
Anexă la normă
Anexa D1
Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private
Situaţia activelor, datoriilor şi
capitalurilor proprii la data de 30 iunie anul N
Font 8
| Identificarea elementului | Rândul | Sold la 01.01.N | Sold la 30.06.N |
|---|---|---|---|
| Col. 1 | Col. 2 | Col. 3 | Col. 4 |
| A. ACTIVE IMOBILIZATE (rd. 2 + 6 + 11) | 1 | ||
| I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE (rd. 3 + 4 + 5) | 2 | ||
| 1. Cheltuieli de constituire (ct. 201 - 2801) | 3 | ||
| 2. Concesiuni, licenţe, drepturi şi active similare, dacă acestea au fost achiziţionate cu titlu oneros şi alte imobilizări necorporale (ct. 205 + 208 - 2805 - 2808 - 2905 - 2908) | 4 | ||
| 3. Avansuri şi imobilizări necorporale în curs de execuţie (ct. 233 + 234 - 2931) | 5 | ||
| II. IMOBILIZĂRI CORPORALE (rd. 7 + 8 + 9 + 10) | 6 | ||
| 1. Terenuri, amenajări de terenuri şi construcţii (ct. 211 + 212 - 2811 - 2812 - 2911 - 2912) | 7 | ||
| 2. Mijloace de transport (ct. 213 - 2813 - 2913) | 8 | ||
| 3. Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale (ct. 214 - 2814 - 2914) | 9 | ||
| 4. Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie (ct. 231 + 232 - 2932) | 10 | ||
| III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE (rd. 12 + 13) | 11 | ||
| 1. Alte titluri imobilizate (ct. 265 - 2965) | 12 | ||
| 2. Creanţe imobilizate (ct. 267 - 2967) | 13 | ||
| B. ACTIVE CIRCULANTE (rd. 15 + 18 + 21 + 22) | 14 | ||
| I. MATERIALE CONSUMABILE (rd. 16 + 17) | 15 | ||
| 1. Materiale consumabile şi materiale de natura obiectelor de inventar (ct. 302 + 303 - 3921 - 3922) | 16 | ||
| 2. Avansuri pentru achiziţia de materiale consumabile (ct. 409) | 17 | ||
| II. CREANŢE (rd. 19 + 20) | 18 | ||
| 1. Sume de încasat de la administratorii de fonduri de pensii şi furnizorii de pensii private autorizaţi de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) (ct. 411 + 413 + 418 + 452** - 4911 - 4912) | 19 | ||
| 2. Alte creanţe (ct. 425 + 4282 + 431 + 437 + 4382 + 444 + 445 + 446 + 447 + 4482 + 461 + 473 - 4913 + 5182) | 20 | ||
| III. INVESTIŢII PE TERMEN SCURT (ct. 505 + 506 + 508 - 595 - 596 - 598) | 21 | ||
| IV. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI (ct. 512 + 531 + 532 + 542) | 22 | ||
| C. CHELTUIELI ÎN AVANS (ct. 471) | 23 | ||
| D. DATORII CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE PÂNĂ LA UN AN (rd. 25 + 26 + 27 + 28 + 29 + 30 + 31) | 24 | ||
| 1. Împrumuturi şi dobânzi din emisiunea de obligaţiuni (ct. 161 + 1681 - 169) | 25 | ||
| 2. Sume datorate instituţiilor financiare (ct. 162 + 167 + 1682 + 519) | 26 | ||
| 3. Sume datorate pentru achiziţii de bunuri şi servicii legate de administrarea şi funcţionarea Fondului de garantare (ct. 401 + 404 + 408) | 27 | ||
| 4. Efecte de plătit (ct. 403 + 405) | 28 | ||
| 5. Decontări între Fondul de garantare, administratorii de fonduri de pensii private şi furnizorii de pensii private şi/sau terţi, precum şi decontările interne înregistrate la nivelul Fondului de garantare (ct. 452***) | 29 | ||
| 6. Sume datorate cu titlu de compensaţie pentru pierderile participanţilor şi/ sau beneficiarilor la fondurile de pensii private (ct. 459) | 30 | ||
| 7. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale (ct. 1687* + 269 + 419 + 421 + 423 + 426 + 427 + 4281 + 431* + 437* + 4381 + 444* + 446* + 447* + 4481 + 462 + 473* + 509 + 5181) | 31 | ||
| E. ACTIVE CIRCULANTE NETE, RESPECTIV DATORII CURENTE NETE = Active circulante (rd. 14) + cheltuieli în avans (rd. 23) - Datorii care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an (rd. 24) - Venituri înregistrate în avans*1) (rd. 43) | 32 | ||
| F. ACTIVE MINUS DATORII CURENTE = Active imobilizate (rd. 1) + Active circulante nete, respectiv datorii curente nete (rd. 32) | 33 | ||
| G. DATORII CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN (rd. 35 + 36 + 37 + 38 + 39 + 40 + 41) | 34 | ||
| 1. Împrumuturi şi dobânzi din emisiunea de obligaţiuni (ct. 161 + 1681 - 169) | 35 | ||
| 2. Sume datorate instituţiilor financiare (ct. 162 + 167 + 1682 + 519) | 36 | ||
| 3. Sume datorate pentru achiziţii de bunuri şi servicii legate de administrarea şi funcţionarea Fondului de garantare (ct. 401 + 404 + 408) | 37 | ||
| 4. Efecte de plătit (ct. 403 + 405) | 38 | ||
| 5. Decontări între Fondul de garantare, administratorii de fonduri de pensii private şi furnizorii de pensii private şi/sau terţi, precum şi decontările interne înregistrate la nivelul Fondului de garantare (ct. 452***) | 39 | ||
| 6. Sume datorate cu titlu de compensaţie pentru pierderile participanţilor şi/ sau beneficiarilor la fondurile de pensii private (ct. 459) | 40 | ||
| 7. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale (ct. 1687* + 269 + 419 + 421 + 423 + 426 + 427 + 4281 + 431* + 437* + 4381 + 444* + 446* + 447* + 4481 + 462 + 473* + 509 + 5181) | 41 | ||
| H. PROVIZIOANE (ct. 151) | 42 | ||
| I. VENITURI ÎN AVANS (ct. 472 + 475) | 43 | ||
| J. CAPITAL ŞI REZERVE | 44 | x | x |
| 1. Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private (ct. 102) | 45 | ||
| 1.1. Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private constituit din contribuţii (ct. 1021) | 46 | ||
| 1.2. Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private constituit din penalităţi de întârziere pentru neachitarea la termen a contribuţiilor datorate Fondului de garantare (ct. 1022) | 47 | ||
| 1.3. Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private constituit din sume rezultate din fructificarea disponibilităţilor plasate (ct. 1023) | 48 | ||
| 1.4. Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private constituit din recuperarea creanţelor (ct. 1024) | 49 | ||
| 1.5. Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private constituit din donaţii, sponsorizări, asistenţă tehnică, fonduri nerambursabile (ct. 1025) | 50 | ||
| 1.6. Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private constituit din alte resurse financiare (ct. 1026) | 51 | ||
| 2. Rezerve (ct. 106) | 52 | ||
| 3. Rezerve din reevaluare (ct. 105) | 53 | ||
| 4. Rezultatul reportat (ct. 117) | 54 | x | x |
| Profit (ct. 117 - sold creditor) | 55 | ||
| Pierdere (ct. 117 - sold debitor) | 56 | ||
| 5. Rezultatul exerciţiului financiar (ct. 121) | 57 | x | x |
| Profit (ct. 121 - sold creditor) | 58 | ||
| Pierdere (ct. 121 - sold debitor) | 59 | ||
| Repartizarea profitului (ct. 129) | 60 | ||
| 6. Total capitaluri proprii (rd. 45 + 52 + 53 + 55 - 56 + 58 - 59 - 60) | 61 |
| Administrator Numele şi prenumele ............................ Semnătura ...................................... Ştampila entităţii ............................. | Întocmit Numele şi prenumele ............................... Calitatea ......................................... Semnătura ......................................... Nr. de înregistrare în organismul profesional ..... |
*1) Sume de reluat la venituri într-o perioadă de până într-un an.
* Conturi de repartizat după natura elementelor respective.
** Solduri debitoare ale conturilor respective.
*** Solduri creditoare ale conturilor respective.
Anexa D2
Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private
CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE
la data de 30 iunie anul N
Font 8
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────┬──────────────────┐
│ │ │Realizări aferente│
│ │ │ perioadei de │
│ Identificarea elementului │Rândul│ raportare │
│ │ ├──────────┬───────┤
│ │ │Precedentă│Curentă│
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│ Col. 1 │Col. 2│ Col. 3 │ Col. 4│
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│A. VENITURI DIN ACTIVITATEA CURENTĂ (rd. 2 + 3 + 4 + 5 + 6 + 7 + 8 + 9) │ 1 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│1. Venituri din comisioane specifice Fondului de garantare (ct. 704) │ 2 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│2. Venituri din imobilizări financiare (ct. 761) │ 3 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│3. Venituri din investiţii pe termen scurt (ct. 762) │ 4 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│4. Venituri din creanţe imobilizate (ct. 763) │ 5 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│5. Venituri din investiţii financiare cedate (ct. 764) │ 6 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│6. Venituri din diferenţe de curs valutar (ct. 765) │ 7 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│7. Venituri din dobânzi (ct. 766) │ 8 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│8. Alte venituri din activitatea curentă (ct. 768 + 751 + 752 + 758) │ 9 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│B. CHELTUIELI DIN ACTIVITATEA CURENTĂ (rd. 11 + 12 + 13 + 14 + 15 + 29) │ 10 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│1. Cheltuieli privind investiţii financiare cedate (ct. 664) │ 11 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│2. Cheltuieli din diferenţe de curs valutar (ct. 665) │ 12 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│3. Cheltuieli privind dobânzile (ct. 666) │ 13 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│4. Ajustări de valoare privind imobilizările financiare şi investiţiile pe │ │ │ │
│termen scurt (ct. 686-786) │ 14 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│5. Alte cheltuieli din activitatea curentă (rd. 16 + 17 + 20) │ 15 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│5.1. Cheltuieli cu materialele consumabile, materialele de natura obiectelor │ │ │ │
│de inventar, materiale nestocate, energie, apă şi alte cheltuieli similare │ │ │ │
│(ct. 602 + 603 + 604 + 605 + 608-741) │ 16 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│5.2. Cheltuieli cu personalul (rd. 18 + 19) │ 17 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│a) Salarii (ct. 641 + 642) │ 18 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│b) Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială (ct. 645) │ 19 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│5.3. Alte cheltuieli de exploatare (rd. 21 + 24 + 25 + 26 + 27 + 28) │ 20 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│5.3.1 Ajustări de valoare (rd. 22 + 23) │ 21 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi imobilizările │ │ │ │
│necorporale (ct. 6811 + 6813-7813) │ 22 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│b) Ajustări de valoare privind activele circulante (ct. 654 + 6814-754-7814) │ 23 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│5.3.2 Cheltuieli de exploatare privind provizioanele (ct. 6812-7812) │ 24 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│5.3.3 Cheltuieli privind prestaţiile externe │ │ │ │
│(ct. 611 + 612 + 613 + 614 + 621 + 622 + 623 + 624 + 625 + 626 + 627) │ 25 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│5.3.4 Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (ct. 635) │ 26 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│5.3.5 Alte cheltuieli de exploatare (ct. 658) │ 27 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│5.3.6 Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi (ct. 628) │ 28 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│6. Alte cheltuieli din pierderi din creanţe, precum şi alte cheltuieli │ │ │ │
│financiare (ct. 663 + 668) │ 29 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│C. REZULTATUL DIN ACTIVITATEA CURENTĂ │ 30 │ x │ x │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│Profit (rd. 1-10, dacă (1-10) >=0) │ 31 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│Pierdere (-(rd. 1-10), dacă (1-10) <0) │ 32 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│D. Venituri privind evenimente extraordinare (ct.771) │ 33 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│E. Cheltuieli privind evenimente extraordinare (ct.671) │ 34 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│F. REZULTATUL DIN ACTIVITATEA EXTRAORDINARĂ │ 35 │ x │ x │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│Profit (rd. 33-34, dacă (33-34) >=0) │ 36 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│Pierdere (-(rd. 33-34), dacă (33-34) <0) │ 37 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│G. TOTAL VENITURI (rd. 1 + 33) │ 38 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│H. TOTAL CHELTUIELI (rd. 10 + 34) │ 39 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│I. REZULTATUL EXERCIŢIULUI FINANCIAR │ 40 │ x │ x │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│Profit (rd. 38-39, dacă (38-39) >=0) │ 41 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────┤
│Pierdere (-(rd. 38-39), dacă (38-39) <0) │ 42 │ │ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────┴──────────┴───────┘
| Administrator Numele şi prenumele ............................ Semnătura ...................................... Ştampila entităţii ............................. | Întocmit Numele şi prenumele ............................... Calitatea ......................................... Semnătura ......................................... Nr. de înregistrare în organismul profesional ..... |
Anexa D3
DATE INFORMATIVE
la data de 30 iunie anul N
Font 8
–lei -
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────┬────────────┐
│ │ Nr.│Nr. unităţi│ Sume │
│I. Date privind rezultatul înregistrat │ rd.├───────────┼────────────┤
│ │ │ 1 │ 2 │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Unităţi care au înregistrat profit │ 01 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Unităţi care au înregistrat pierdere │ 02 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┬─────┴────────────┤
│II. Date privind plăţile restante │ Nr.│Total│ Din care: │
│ │ rd.│ col.├───────┬──────────┤
│ │ │ 2+3 │Pentru │ Pentru │
│ │ │ │activi-│ activi- │
│ │ │ │ tatea │ tatea de │
│ │ │ │curentă│investiţii│
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼───────┼──────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼───────┼──────────┤
│Plăţi restante - total (rd. 04 + 08 + 14 la 18 + 22), din care: │ 03 │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼───────┼──────────┤
│Furnizori restanţi - total (rd. 05 la 07), din care: │ 04 │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼───────┼──────────┤
│- peste 30 de zile │ 05 │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼───────┼──────────┤
│- peste 90 de zile │ 06 │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼───────┼──────────┤
│- peste 1 an │ 07 │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼───────┼──────────┤
│Obligaţii restante faţă de bugetul asigurărilor sociale - total │ │ │ │ │
│(rd. 09 la 13), din care: │ 08 │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼───────┼──────────┤
│- contribuţii pentru asigurări sociale de stat datorate de angajatori, │ │ │ │ │
│salariaţi şi alte persoane asimilate │ 09 │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼───────┼──────────┤
│- contribuţii pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate │ 10 │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼───────┼──────────┤
│- contribuţia pentru pensia suplimentară │ 11 │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼───────┼──────────┤
│- contribuţii pentru bugetul asigurărilor pentru şomaj │ 12 │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼───────┼──────────┤
│- alte datorii sociale │ 13 │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼───────┼──────────┤
│Obligaţii restante faţă de bugetele fondurilor speciale şi alte fonduri │ 14 │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼───────┼──────────┤
│Obligaţii restante faţă de alţi creditori │ 15 │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼───────┼──────────┤
│Impozite şi taxe neplătite la termenul stabilit la bugetul de stat │ 16 │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼───────┼──────────┤
│Impozite şi taxe neplătite la termenul stabilit la bugetele locale │ 17 │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼───────┼──────────┤
│Credite bancare nerambursate la scadenţă - total (rd. 19 la 21), │ │ │ │ │
│din care: │ 18 │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼───────┼──────────┤
│- restante după 30 de zile │ 19 │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼───────┼──────────┤
│- restante după 90 de zile │ 20 │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼───────┼──────────┤
│- restante după 1 an │ 21 │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┼───────┴──────────┤
│Dobânzi restante │ 22 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────┴─────┬────────────┤
│III. Număr mediu de salariaţi │ Nr.│30 iunie an│30 iunie an │
│ │ rd.│ precedent │ curent │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│ A │ │ 1 │ 2 │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Număr mediu de salariaţi │ 23 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┴────────────┤
│IV. Plăţi de dobânzi şi redevenţe │ Nr.│ Sume │
│ │ rd.│ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────────────────────────┤
│ A │ B │ 1 │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────────────────────────┤
│Venituri brute din dobânzi plătite de persoanele juridice române către │ │ │
│persoanele fizice nerezidente din statele membre ale Uniunii Europene, │ │ │
│din care: │ 24 │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────────────────────────┤
│- impozitul datorat la bugetul de stat │ 25 │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────────────────────────┤
│Venituri brute din dobânzi plătite de persoanele juridice române către │ │ │
│persoane juridice afiliate nerezidente din statele membre ale Uniunii │ │ │
│Europene, din care: │ 26 │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────────────────────────┤
│- impozitul datorat la bugetul de stat │ 27 │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────────────────────────┤
│Venituri din redevenţe plătite de persoanele juridice române către │ │ │
│persoane juridice afiliate nerezidente din statele membre ale Uniunii │ │ │
│Europene, din care: │ 28 │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────────────────────────┤
│- impozitul datorat la bugetul de stat │ 29 │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────────────────────────┤
│ A │ │ 1 │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────────────────────────┤
│V. Tichete de masă │ Nr.│ Sume │
│ │ rd.│ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────────────────────────┤
│Contravaloarea tichetelor de masă acordate salariaţilor │ 30 │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┬────────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│ │ Nr.│30 iunie an│30 iunie an │
│ │ rd.│ precedent │ curent │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│VI. Cheltuieli de inovare - total (rd. 32 la 34), din care: │ 31 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- cheltuieli de inovare finalizate în cursul perioadei │ 32 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- cheltuieli de inovare în curs de finalizare în cursul perioadei │ 33 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- cheltuieli de inovare abandonate în cursul perioadei │ 34 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│VII. Alte informaţii │ Nr.│30 iunie an│30 iunie an │
│ │ rd.│ precedent │ curent │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Imobilizări financiare, în sume brute (rd. 36 + 42), din care: │ 35 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Acţiuni deţinute la entităţile afiliate, interese de participare, alte │ │ │ │
│titluri imobilizate şi obligaţiuni pe termen lung, în sume brute │ │ │ │
│(rd. 37 la 41), din care: │ 36 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- acţiuni cotate │ 37 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- acţiuni necotate │ 38 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- părţi sociale │ 39 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- obligaţiuni │ 40 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- acţiuni emise de organismele de plasament colectiv (inclusiv de │ │ │ │
│ SIF-uri) │ 41 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Creanţe imobilizate, în sume brute (rd. 43 + 44), din care: │ 42 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- creanţe imobilizate în lei şi/sau exprimate în lei, a căror decontare │ │ │ │
│se face în funcţie de cursul unei valute │ 43 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- creanţe imobilizate în valută │ 44 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Creanţe comerciale, avansuri acordate furnizorilor şi alte conturi │ │ │ │
│asimilate, în sume brute │ 45 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Creanţe în legătură cu personalul şi conturi asimilate │ 46 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Creanţe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale şi bugetul statului │ 47 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Alte creanţe │ 48 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Dobânzi de încasat │ 49 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Investiţii pe termen scurt, în sume brute (rd. 51 la 55), din care: │ 50 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- acţiuni cotate │ 51 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- acţiuni necotate │ 52 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- părţi sociale │ 53 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- obligaţiuni │ 54 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- acţiuni emise de organismele de plasament colectiv │ │ │ │
│ (inclusiv de SIF-uri) │ 55 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Alte valori de încasat │ 56 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Casa în lei şi în valută (rd. 58 + 59), din care: │ 57 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- în lei │ 58 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- în valută │ 59 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Conturi curente la bănci în lei şi în valută (rd. 61 + 62), din care: │ 60 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- în lei │ 61 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- în valută │ 62 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Alte conturi curente la bănci şi acreditive (rd. 64 + 65), din care: │ 63 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- sume în curs de decontare, acreditive şi alte valori de încasat, în lei│ 64 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- sume în curs de decontare şi acreditive în valută │ 65 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Datorii (rd. 67 + 70 + 73 + 76 + 79 + 82 + 83 + 86 la 90), din care: │ 66 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni şi dobânzile aferente, în sume │ │ │ │
│ brute (rd. 68 + 69), din care: │ 67 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- în lei │ 68 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- în valută │ 69 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- Credite bancare interne pe termen scurt şi dobânzile aferente │ │ │ │
│(rd. 71 + 72), din care: │ 70 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- în lei │ 71 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- în valută │ 72 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- Credite bancare externe pe termen scurt şi dobânzile aferente │ │ │ │
│(rd. 74 + 75), din care: │ 73 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- în lei │ 74 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- în valută │ 75 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- Credite bancare pe termen lung şi dobânzile aferente (rd. 77 + 78), │ │ │ │
│din care: │ 76 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- în lei │ 77 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- în valută │ 78 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- Credite externe pe termen lung, din care: │ 79 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- în lei │ 80 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- în valută │ 81 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- Credite de la Trezoreria Statului │ 82 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- Alte împrumuturi şi dobânzile aferente (rd. 84 + 85), din care: │ 83 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- în lei │ 84 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- în valută │ 85 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- Datorii comerciale, avansuri primite de la clienţi şi alte conturi │ │ │ │
│ asimilate, în sume brute │ 86 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- Datorii în legătură cu personalul şi conturi asimilate │ 87 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- Datorii în legătură cu bugetul asigurărilor sociale şi bugetul statului│ 88 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- Alte datorii │ 89 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│- Dobânzi de plătit │ 90 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private │ │ │ │
│(ct. 102) (rd. 92 la 97), din care: │ 91 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private │ │ │ │
│constituit din contribuţii │ 92 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private │ │ │ │
│constituit din penalităţi de întârziere pentru neachitarea la termen a │ │ │ │
│contribuţiilor datorate Fondului de garantare │ 93 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private │ │ │ │
│constituit din sume rezultate din fructificarea disponibilităţilor │ 94 │ │ │
│plasate │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private │ │ │ │
│constituit din recuperarea creanţelor │ 95 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private │ │ │ │
│constituit din donaţii, sponsorizări, asistenţă tehnică, fonduri │ │ │ │
│nerambursabile │ 96 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private │ │ │ │
│constituit din alte resurse financiare │ 97 │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│ │ Nr.│30 iunie an│30 iunie an │
│VIII. Informaţii privind cheltuielile cu colaboratorii │ rd.│ precedent │ curent │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────┼────────────┤
│Cheltuieli cu colaboratorii (ct. 621) │ 98 │ │ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────┴────────────┘