Decizie nr. 64 din 31 ianuarie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie invocată de Vasile Gurgu în Dosarul nr. 6.485/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.347D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 6.065 din 20 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6.485/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie invocată de Vasile Gurgu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător/colaborator al Securităţii, formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 2 din actul normativ criticat încalcă prezumţia de nevinovăţie, astfel cum este consacrată prin dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Constituţie, deoarece creează premisele unei răspunderi morale şi juridice pentru lucrătorii Securităţii care au desfăşurat activităţi specifice atribuţiilor de serviciu, conforme actelor normative în vigoare la acea dată. Se arată că echivalarea atribuţiilor de serviciu specifice lucrătorilor Securităţii cu desfăşurarea de activităţi prin care s-au suprimat ori s-au îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului este de natură a aduce prejudicii morale şi materiale lucrătorilor fostei Securităţi.

Se mai susţine că actul normativ criticat acordă atribuţii jurisdicţionale Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prin faptul că acesta face constatări care ar trebui să fie de competenţa exclusivă a instanţei de judecată. De asemenea, prin introducerea acţiunilor în constatarea calităţii de lucrător/colaborator al fostei Securităţi, Consiliul se substituie atât în dreptul cetăţeanului de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, realizându-se o extindere nejustificată a sferei titularilor acestui drept, cât şi atribuţiei Avocatului Poporului de a acţiona pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor persoanelor fizice, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie. Mai mult, o astfel de atribuţie a acestei autorităţi administrative autonome este contrară scopului acesteia, şi anume asigurarea accesului oricărui cetăţean la propriul dosar existent în Arhivele fostei Securităţi, numai acesta fiind îndreptăţit să sesizeze instanţele de judecată în cazul în care se consideră vătămat în drepturile sau interesele sale legitime.

De asemenea, în opinia autorului excepţiei, actul normativ criticat este neconstituţional, deoarece nu prevede posibilitatea persoanei verificate de a se apăra în faţa Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care emite nota de constatare a calităţii de lucrător/colaborator al Securităţii, dreptul de apărare fiind recunoscut doar în faţa instanţei de judecată care se pronunţă în cadrul acţiunii în constatare.

Se mai susţine că, în cazul acţiunii în constatarea calităţii de lucrător/colaborator al Securităţii, competenţa de soluţionare aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în timp ce adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din ordonanţa de urgenţă criticată pot fi contestate în faţa instanţei de contencios administrativ competente teritorial, de către orice persoană interesată. În acest mod, persoanei verificate i se îngrădeşte posibilitatea de a-şi exercită dreptul la apărare în faţa unei instanţe de judecată apropiată domiciliului său, ceea ce contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi.

În fine, se arată că stabilirea în justiţie a calităţii de lucrător al Securităţii reprezintă deopotrivă un abuz de drept şi o discriminare. Astfel, deşi activităţile desfăşurate de lucrătorii Securităţii erau conforme cu legislaţia în vigoare în momentul desfăşurării lor, în prezent actul normativ criticat le consideră abuzive. Pe de altă parte, caracterul discriminatoriu decurge din faptul că lucrătorii Securităţii sunt singurii cărora le incumbă o răspundere pentru activităţile desfăşurate în timpul regimului comunist.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că procedura prin care se constată calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii, în temeiul actului normativ criticat, este o procedură civilă, fără a antrena răspunderea juridică, astfel încât nu se poate susţine încălcarea prezumţiei de nevinovăţie. De asemenea, în ceea ce priveşte competenţa unei singure instanţe de a soluţiona astfel de acţiuni, aceasta este în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti este prevăzută prin lege. Pe de altă parte, prin promovarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii nu se urmăreşte anularea unor acte de comandament cu caracter militar.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Avocatul Poporului apreciază că actul normativ criticat este constituţional, invocând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 436 din 15 aprilie 2010, nr. 267 din 24 februarie 2009, nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009 şi nr. 1.476 din 10 noiembrie 2009.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul acesteia îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.

În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, democratic şi social, art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 22 - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 23 - Libertatea individuală, art. 30 - Libertatea de exprimare, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 54 - Fidelitatea faţă de ţară, art. 55 - Apărarea ţării, art. 57 - Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor şi art. 126 - Instanţele judecătoreşti.

De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege, art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, art. 9 - Libertatea de gândire, conştiinţă şi religie, art. 10 - Libertatea de exprimare, art. 14 - Interzicerea discriminării şi art. 17 - Interzicerea abuzului de drept cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prevederile Primului Protocol adiţional la Convenţie şi ale Protocoalelor nr. 4, 6, 7 şi 11 adiţionale la Convenţie.

Examinând excepţia, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, constatând că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate şi în prezenta cauză.

Curtea a reţinut în mod constant că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanţială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securităţii, realizând o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuţii jurisdicţionale, ale cărei acte privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii sunt supuse controlului instanţelor judecătoreşti.

Curtea a arătat că actuala reglementare legală are ca finalitate deconspirarea persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 1.309 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011, Decizia nr. 46 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011, Decizia nr. 1.252 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012.

Prin aceste decizii, invocând jurisprudenţa sa anterioară, Curtea a mai constatat că este neîntemeiată critica referitoare la nesocotirea dispoziţiilor constituţionale care statuează cu privire la rolul Avocatului Poporului de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Posibilitatea pe care o are Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a promova acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau de colaborator al Securităţii nu reprezintă o substituire a acestuia în atribuţiile Avocatului Poporului. Această instituţie dispune de mecanisme specifice, determinate în mod cuprinzător şi detaliat în legea sa de organizare şi funcţionare, de natură să asigure în mod eficient realizarea rolului său constituţional. De altfel, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 15 septembrie 2004, "în exercitarea atribuţiilor sale, Avocatul Poporului nu se substituie autorităţilor publice".

Totodată, prin deciziile menţionate, Curtea a statuat că, în condiţiile în care acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii este introdusă la o instanţă de judecată, a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură să confere Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii rolul de instanţă extraordinară, astfel că nu se poate susţine încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (5) din Constituţie.

Cu privire la critica referitoare la competenţa exclusivă a unei singure instanţe de soluţionare a cauzelor având ca obiect constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, şi anume Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, Curtea Constituţională a observat, prin Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009, că, potrivit art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie, justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, a căror competenţă este stabilită numai prin lege. Or, dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 satisfac pe deplin exigenţele constituţionale invocate, inclusiv cele prevăzute de art. 126 alin. (5) referitoare la interdicţia înfiinţării de instanţe extraordinare.

Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că nu este întemeiată nici critica referitoare la pretinsa nerespectare a principiului egalităţii în drepturi, deoarece Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu instituie niciun privilegiu sau discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabilă tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.

Referitor la critica ce priveşte instanţa de contencios administrativ la care actele emise de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pot fi atacate, prin Decizia nr. 1.252 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a reţinut că argumentele invocate de autorul excepţiei sunt ambigue, întrucât toate aceste acte pot fi atacate, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Totodată, prin Decizia nr. 1.311 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 15 noiembrie 2010, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 ca neîntemeiată, reţinând că, în condiţiile în care acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii este introdusă la o instanţă de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare şi nici celelalte drepturi şi libertăţi fundamentale invocate, părţile având, deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesuală civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept.

Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc aspecte identice cu cele relevate în jurisprudenţa precitată şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie invocată de Vasile Gurgu în Dosarul nr. 6.485/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie