Decizie nr. 354 din 23 septembrie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Lozneanu în Dosarul nr. 282/2004 al Judecătoriei Orăştie.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 aprilie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 282/2004, Judecătoria Orăştie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Lozneanu cu prilejul soluţionării unei plângeri împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată.

În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine că textul de lege criticat, prevăzând că soluţionarea plângerii se face pe baza actelor dosarului şi a eventualelor înscrisuri noi prezentate, îngrădeşte dreptul de acces liber şi plenar la justiţie, precum şi dreptul la apărare. Consideră că aceste dispoziţii legale sunt contrare prevederilor art. 21 şi 24 din Constituţie, precum şi celor ale art. 7 şi 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Judecătoria Orăştie opinează în sensul că excepţia ridicată nu este întemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate "nu contravin prevederilor Constituţiei României, care obligă statul român să îndeplinească obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte, la interpretarea acestor tratate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, accesul liber la justiţie al persoanelor, precum şi dreptul la apărare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, iar în conformitate cu art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatului Poporului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituţionale şi reglementările internaţionale invocate, deoarece "Prin verificarea de către instanţa de judecată a rezoluţiei sau ordonanţei atacate, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, se asigură multiple garanţii procesuale, actul de justiţie capătă un caracter obiectiv, iar hotărârea judecătorească este pronunţată doar de instanţa de judecată". De asemenea, arată că, în cadrul judecării plângerii făcute, "instanţa analizează legalitatea şi temeinicia ordonanţei sau a rezoluţiei procurorului" şi, în consecinţă, este firesc ca instanţa să se raporteze la lucrările şi la materialul existent în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de către procuror şi pe care se întemeiază soluţia dată.

Guvernul consideră că prevederile legale criticate nu aduc atingere dreptului la apărare ori accesului liber la justiţie. Astfel, în opinia sa, plângerea prevăzută la art. 278^1 din Codul de procedură penală reprezintă o cale de atac în cadrul căreia instanţa analizează legalitatea şi temeinicia rezoluţiei sau ordonanţei de netrimitere în judecată faţă de conţinutul dosarului de urmărire penală. Nici una dintre soluţiile pe care judecătorul le poate pronunţa cu prilejul soluţionării acestei plângeri nu aduce atingere dreptului de apărare. În acest sens arată că, în cazul trimiterii cauzei procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, procurorul este obligat să se conformeze dispoziţiilor date de instanţă, în timp ce, în situaţia în care instanţa desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă se aplică în mod corespunzător, petentul având posibilitate să solicite administrarea oricărei probe. În concluzie, având în vedere obiectul plângerii reglementate în art. 278^1 din Codul de procedură penală, Guvernul apreciază că este necesar ca instanţa să se raporteze la "lucrările şi materialul din dosarul cauzei" care au fost avute în vedere de procuror şi pe care se întemeiază soluţia.

Avocatul Poporului apreciază ca fiind neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 278^1 din Codul de procedură penală. Astfel, consideră că textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie, ci "asigură tocmai accesul liber la justiţie, în condiţiile în care reglementează procedura de soluţionare a plângerii în faţa instanţei de judecată împotriva acelor acte ale procurorului prin care s-a dispus clasarea, neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale". De asemenea, în opinia sa, art. 278^1 din Codul de procedură penală nu aduce atingere nici dreptului la apărare, atât timp cât părţile se bucură de toate garanţiile procesuale, inclusiv dreptul de a fi asistate de un apărător în tot cursul procesului penal. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei referitoare la contrarietatea dintre prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală şi dispoziţiile art. 11 şi 20 din Constituţie, raportate la art. 7 şi 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Avocatul Poporului apreciază că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât prevederile constituţionale ale art. 20 alin. (1) se referă la concordanţa dintre dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului şi dispoziţiile instrumentelor internaţionale ratificate de România vizând aceeaşi materie, iar nu la concordanţa cu dispoziţiile legii interne.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Avocatului Poporului şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, republicată, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, dispoziţii ce au fost introduse prin art. I pct. 168 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, în următoarea redactare: "Instanţa, judecând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea următoarelor dispoziţii constituţionale:

–Art. 11: "(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2)Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

(3)În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.";

–Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3)Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4)Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";

–Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

De asemenea, autorul excepţiei îşi întemeiază critica de neconstituţionalitate şi pe dispoziţiile următoarelor reglementări internaţionale:

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului

–Art. 7: "Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fără deosebire la o protecţie egală a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare.";

–Art. 8: "Orice persoană are dreptul să se adreseze în mod efectiv instanţelor judiciare competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin constituţie sau prin lege."

Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice

–Art. 14: "Toţi oamenii sunt egali în faţa tribunalelor şi a curţilor de justiţie. Orice persoană are dreptul ca litigiul în care se află să fie examinată în mod echitabil şi public de către un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege, care să decidă fie asupra temeiniciei oricărei învinuiri penale îndreptate împotriva ei, fie asupra contestaţiilor privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil. [...]"

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale

–Art. 6 alin. 1: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. [...]"

Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, cu raportare la prevederile constituţionale şi reglementările internaţionale invocate, Curtea constată că, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi procedurii de judecată reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului.

În virtutea acestei competenţe, legiuitorul a conceput art. 278^1 din Codul de procedură penală ca un răspuns la necesitatea garantării unei neîngrădite exercitări a dreptului de acces liber la justiţie al oricărei persoane, pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime şi a dreptului la apărare, prevăzute atât în Constituţie, cât şi în reglementările internaţionale invocate de autorul excepţiei. Astfel, acest text de lege stabileşte dreptul persoanei vătămate şi al oricărei alte persoane ale cărei interese legitime sunt vătămate de a face plângere împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată date de procuror, la instanţa judecătorească căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, şi reglementează procedura de judecare şi de soluţionare a plângerii.

Conform principiului oficialităţii procesului penal, instanţa judecătorească poate fi legal sesizată pentru judecarea unei infracţiuni, de regulă, numai prin rechizitoriul parchetului. Când procurorul refuză trimiterea în judecată, adoptând o soluţie de clasare a cauzei, de neîncepere a urmăririi penale, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, iar procurorul ierarhic superior respinge plângerea formulată împotriva soluţiei, persoana vătămată ori altă persoană lezată în interesele sale legitime se poate adresa cu plângere justiţiei. În cadrul judecării unei asemenea plângeri, instanţa judecătorească competentă urmează să examineze legalitatea şi temeinicia soluţiei atacate. Aşa fiind, este evident că o asemenea examinare se poate face numai pe baza lucrărilor şi a materialului dosarului cauzei, pe care s-a întemeiat şi soluţia dată de procuror, precum şi pe baza eventualelor înscrisuri noi prezentate. Instanţa, nefiind sesizată pentru judecarea cauzei în fond, nu poate administra noi probe.

Judecând plângerea, instanţa poate pronunţa una dintre cele trei soluţii prevăzute de art. 278^1 alin. 8:

a)respinge plângerea, prin sentinţă, menţinând soluţia dată de procuror, când constată că aceasta este legală şi temeinică;

b)admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează soluţia atacată şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, care urmează să completeze urmărirea penală înainte de soluţionarea finală a acesteia;

c)admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează soluţia atacată şi, considerându-se legal sesizată prin plângere, întrucât la dosar sunt suficiente probe pentru judecarea cauzei, reţine aceasta spre judecare. În acest caz se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile procedurale privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac.

De asemenea, Curtea apreciază că posibilitatea pe care art. 278^1 alin. 10 o dă celui interesat de a ataca cu recurs sentinţa prin care s-a respins ori s-a admis plângerea reprezintă o garanţie în plus pentru liberul acces la justiţie şi dreptul la apărare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Lozneanu în Dosarul nr. 282/2004 al Judecătoriei Orăştie.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea