Decizie nr. 65 din 24 februarie 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Dana Titian - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (4) şi art. 26 alin. (4), în ceea ce priveşte caracterul "definitiv şi irevocabil" al hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, precum şi ale art. 51 alin. (4) şi art. 52 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003. Excepţia a fost ridicată de Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună în Dosarul nr. 27/PARTIDE/2000 al Tribunalului Bucureşti Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal răspund autorul excepţiei, prin preşedinte Ioan Antonescu, precum şi partea Elena Lupu, constatându-se lipsa părţilor Ştefania Viorica Oprea, Marcel Coandă, Ramona Oprea, Ştefan Oprea, Cătălina Coandă, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, arătând că textele de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21, 24, 50, 51, 54, 123, art. 125 alin. (1), art. 128 şi art. 144 lit. c), precum şi dispoziţii din pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale referitoare la drepturile omului şi libertăţile fundamentale, ratificate de România şi care, potrivit art. 20 din Constituţie, fac parte din dreptul intern.

Partea Elena Lupu solicită, de asemenea, admiterea excepţiei, invocând încălcarea aceloraşi prevederi constituţionale şi convenţionale arătate de reprezentantul autorului excepţiei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, întrucât apreciază că dispoziţiile criticate din Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 27 august 2003, pronunţată în Dosarul nr. 27/PARTIDE/2000, Tribunalul Bucureşti Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor, în ordinea invocării, art. 51 alin. (4), art. 52 alin. (2), precum şi art. 21 alin. (4) şi art. 26 alin. (4), în ceea ce priveşte caracterul "definitiv şi irevocabil" al hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, toate din Legea partidelor politice nr. 14/2003. Excepţia a fost ridicată de Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună într-o cauză având ca obiect înregistrarea acestui partid politic.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile de lege criticate sunt contrare "dispoziţiilor Constituţiei României, art. 21, 24, 50, 51, 54, 123, 125 (1), în general, şi art. 128 şi 144 (c), în special, raportate la Codul de procedură civilă, inclusiv pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale semnate de România ca parte şi ratificate de Parlamentul ţării noastre, toate acestea făcând parte din dreptul intern". În esenţă, în opinia autorului excepţiei, prin textele de lege menţionate "au fost şi sunt afectaţi zeci de mii de români cu drept de vot", întrucât "cei interesaţi au reuşit să golească de conţinut şi să anuleze multe drepturi fundamentale ale românilor prevăzute în Legea fundamentală", şi anume: libera dezvoltare a cetăţenilor, dreptatea şi pluralismul politic, "pe calea refuzului abuziv de a fi judecate şi soluţionate cererile de recurs pentru înregistrarea Partidului Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună"; egalitatea între cetăţeni; pluralismul politic; tratatele, pactele şi convenţiile internaţionale ratificate de România şi care fac parte din dreptul intern, precum şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. De asemenea, în legătură cu Legea nr. 14/2003 se mai susţine că aceasta: "reprezintă un coş cu bile negre pentru cei care trebuiau să onoreze obligaţiile asumate prin numeroasele acte normative internaţionale la care România este parte - documente ratificate de Parlamentul acestei ţări, care trebuie să asigure condiţii normale de atingere a standardelor enunţate în Carta Naţiunilor Unite, în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului"; nesocoteşte cu aroganţă Constituţia României; constituie o ofensă grea adusă Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi o atitudine impardonabilă faţă de idealurile lumii civilizate; anulează dreptul sfânt la asociere şi dreptul de a candida şi de a fi ales; reprezintă un afront faţă de Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în general, şi faţă de protocoalele adiţionale la acesta; reprezintă o umilire a multor milioane de români cu drept de vot, contrar Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale; reprezintă o nesocotire gravă la adresa Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a protocoalelor adiţionale la aceasta; încurajează incomensurabil atitudinile şi formele de discriminare contra Convenţiei pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, "întrucât legiuitorul are posibilitatea să prevadă căile de atac pe care le consideră oportune, în funcţie şi de finalitatea actului normativ".

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, în esenţă, criticile formulate vizează aspecte de natură politică şi situaţii de fapt cu privire la care Curtea Constituţională nu este competentă să se pronunţe. În legătură cu invocarea încălcării prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţie, consideră că acestea nu sunt incidente şi relevante în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. Cu privire la susţinerile referitoare la nesocotirea prevederilor constituţionale ale art. 21, arată că, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, accesul liber la justiţie nu înseamnă asigurarea accesului la toate structurile judecătoreşti şi la exercitarea tuturor căilor de atac, ci numai la cele stabilite prin lege. În sfârşit, mai arată că din conţinutul textelor de lege criticate nu rezultă că ele ar contraveni dreptului la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituţie, şi nici art. 129 din aceasta, referitor la folosirea căilor de atac.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Astfel, în legătură cu invocarea încălcării prin dispoziţiile de lege criticate a prevederilor art. 21, 24, 125 şi 128 din Constituţie, se arată că "persoanele interesate au posibilitatea de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi apărate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează într-o societate democratică procesul echitabil". Tot astfel, din interpretarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 125 şi 128 rezultă că reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac "este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui reguli speciale de procedură în considerarea unor situaţii deosebite cum ar fi asigurarea celerităţii judecării cauzei". Respectând aceste dispoziţii constituţionale, legiuitorul a stabilit că hotărârea Tribunalului Bucureşti de înregistrare sau respingere a înregistrării unui partid politic poate fi contestată în faţa Curţii de Apel Bucureşti, ceea ce asigură accesul liber la un grad de jurisdicţie. Arată că, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu prin Decizia Plenului nr. 1 din 18 februarie 1994, "art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac", iar potrivit celor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea pronunţată în cazul "Golder împotriva Regatului Unit", anul 1975, "Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenţia l-a recunoscut fără să îl definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept". Aşa fiind, consideră că nici art. 20 alin. (2) din Constituţie nu este încălcat. În legătură cu susţinerile de neconstituţionalitate a art. 51 alin. (4) şi art. 52 alin. (2) din Legea nr. 14/2003, care prevăd obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, doar a hotărârilor referitoare la înregistrarea şi radierea partidelor politice, arată că "legiuitorul a avut în vedere asigurarea unei formalităţi de publicitate cu privire la partidele nou înregistrate sau radiate, întrucât publicarea se realizează după ce menţiunile respective au fost operate în Registrul partidelor politice", care nu conţine rubrici şi cu privire la cererile de înregistrare respinse de instanţele judecătoreşti competente. În sfârşit, arată că, de altfel, prevederile din Constituţie invocate nici nu au incidenţă în cauză, iar aspectele semnalate în legătură cu privire la refuzul de eliberare a unor copii legalizate de pe hotărârea judecătorească de respingere a cererii de înregistrare a unui partid politic ţin de modul de aplicare a legii, iar nu de neconcordanţa cu dispoziţiile constituţionale.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 51 alin. (4), art. 52 alin. (2), art. 21 alin. (4) şi art. 26 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt constituţionale. Astfel, în legătură cu susţinerile privind neconstituţionalitatea art. 21 alin. (4) şi art. 26 alin. (4) din legea criticată prin raportare la dispoziţiile art. 21 şi 128 din Constituţie, arată că textele vizate de excepţie prevăd procedura de soluţionare a cererilor pentru înregistrarea partidului politic sau modificarea statutului acestuia, iar împotriva hotărârii de respingere a cererilor persoana interesată poate face contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 5 zile de la data comunicării hotărârii Tribunalului Bucureşti. Mai arată că, de altfel, "Constituţia nu conţine nici o dispoziţie cu privire la gradele de jurisdicţie pe care trebuie să le parcurgă procesele până la adoptarea soluţiei finale", iar aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, accesul la justiţie nu presupune în toate cazurile accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, competenţa reglementării lor revenind, potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 125, exclusiv legiuitorului. În ceea ce priveşte invocarea încălcării art. 24 din Constituţie, arată că textele de lege criticate "nu conţin dispoziţii de natură să îngrădească drepturile procesuale ale părţilor ori dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului", iar prevederile constituţionale ale art. 47 nu sunt incidente în cauză.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în ordinea invocării lor, prevederile art. 51 alin. (4) şi art. 52 alin. (2), în ceea ce priveşte caracterul "definitiv şi irevocabil" al deciziei Curţii de Apel Bucureşti, precum şi art. 21 alin. (4) şi art. 26 alin. (4), toate din Legea partidelor politice nr. 14/2003. Textele de lege criticate prevăd:

–Art. 51 alin. (4): "Înregistrarea şi radierea partidelor politice, operate în Registrul partidelor politice, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.";

–Art. 52 alin. (2): "Prevederile art. 51 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.";

–Art. 21 alin. (4): "Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă şi irevocabilă.";

–Art. 26 alin. (4): "Curtea de Apel Bucureşti se pronunţă în termen de 15 zile de la înregistrarea contestaţiei, iar hotărârea sa este definitivă şi irevocabilă."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi de lege contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 21 "Accesul liber la justiţie", art. 24 "Dreptul la apărare", art. 50 devenit art. 54 "Fidelitatea faţă de ţară", art. 51 devenit art. 1 alin. (5) "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie", art. 54 devenit art. 57 "Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor", art. 123 alin. (1) devenit art. 124 alin. (1) "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii", art. 128 devenit art. 129 "Folosirea căilor de atac", art. 144 devenit art. 146 referitor la atribuţiile Curţii Constituţionale.

De asemenea, autorul excepţiei mai invocă încălcarea Codului de procedură civilă, dispoziţii referitoare la drepturile omului şi libertăţile fundamentale din pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale ratificate de România, precum şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că aceasta vizează dispoziţiile art. 51 alin. (4), art. 52 alin. (2), art. 21 alin. (4) şi art. 26 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, referitoare la caracterul "definitiv şi irevocabil" al deciziilor pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, precum şi cele cu privire la încetarea activităţii partidului şi radierea lui din Registrul partidelor politice. Aceste prevederi de lege menţin soluţia de principiu cuprinsă în art. 19 alin. (4) şi art. 23 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 27/1996, cu modificările ulterioare, care a fost abrogată, cu excepţia cap. VI Finanţarea partidelor politice, prin art. 56 din Legea nr. 14/2003.

Or, cu privire la constituţionalitatea textelor menţionate din Legea nr. 27/1996, Curtea s-a pronunţat într-o cauză în care acelaşi autor - Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună - a ridicat excepţia de neconstituţionalitate cu invocarea încălcării aceloraşi prevederi din Constituţie şi din documentele internaţionale indicate şi în prezentul dosar şi, în esenţă, pentru aceleaşi considerente.

Astfel, prin Decizia nr. 268 din 17 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 11 noiembrie 2002, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, a statuat, în esenţă, următoarele: caracterul "definitiv" al deciziei Curţii de Apel Bucureşti nu numai că nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 128 (devenit art. 129), privind folosirea căilor de atac, în condiţiile legii, ci sunt în deplină concordanţă cu acestea, în sensul că reglementează contestaţia împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti ca o cale de atac. Or, potrivit dispoziţiilor constituţionale, reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti este atributul exclusiv al legiuitorului, ceea ce se întâmplă în cazul de faţă, întrucât reglementarea este cuprinsă în lege; susţinerile referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 sunt neîntemeiate, întrucât accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, dar nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Aceasta deoarece, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie [devenit art. 126 alin. (2)] şi jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite în considerarea unor situaţii diferite; art. 24 din Constituţie, care garantează dreptul la apărare, nu este încălcat, întrucât textele de lege criticate nu conţin dispoziţii de natură să îngrădească drepturile procesuale ale părţilor ori dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului.

De asemenea, prin aceeaşi decizie, pronunţându-se cu privire la contrarietatea dintre textele de lege criticate şi dispoziţii din documente internaţionale ratificate de România, Curtea a reţinut că, în legătură cu acestea, ca şi în cauza de faţă, nu sunt formulate motive de neconstituţionalitate. Aşa fiind, s-a constatat că prevederile constituţionale ale art. 20, referitoare la "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", nu sunt incidente în cauză.

Având în vedere că, aşa cum s-a arătat deja, dispoziţiile art. 51 alin. (4), art. 52 alin. (2), art. 21 alin. (4) şi art. 26 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 menţin soluţia de principiu cuprinsă în art. 19 alin. (4) şi art. 23 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 27/1996, cu modificările ulterioare, aceleaşi considerente care au justificat Decizia Curţii nr. 268 din 17 octombrie 2002 impun respingerea prezentei excepţii de neconstituţionalitate.

De altfel, chiar în legătură cu dispoziţiile art. 26 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, sub aspectul caracterului definitiv şi irevocabil al hotărârilor Curţii de Apel Bucureşti, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 119 din 25 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2003, în sensul constituţionalităţii acestora.

În plus, în acest dosar, autorul excepţiei invocă şi încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 50 devenit art. 54 "Fidelitatea faţă de ţară", art. 51 devenit art. 1 alin. (5) "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie", art. 54 devenit art. 57 "Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor", art. 123 alin. (1) devenit art. 124 alin. (1) "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii" şi art. 144 devenit art. 146 "Atribuţiile" Curţii Constituţionale. Curtea constată că textele din Constituţie menţionate nu sunt incidente în cauză, astfel că şi sub acest aspect excepţia urmează a fi respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (4) şi art. 26 alin. (4), în ceea ce priveşte caracterul "definitiv şi irevocabil" al hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, precum şi ale art. 51 alin. (4) şi art. 52 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, excepţie ridicată de Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună în Dosarul nr. 27/PARTIDE/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 februarie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent şef,

Gabriela Dragomirescu